Înapoi la Legislație

Decretul nr. 337/1981 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
CONSILIUL DE STAT
Articole
293

Pe scurt

Decretul nr. 337/1981: DECRET nr. 337 din 26 noiembrie 1981 privind aprobarea Regulamentului vamal.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
CONSILIUL DE STAT
Câte articole are?
293 articole.
Cuprins

DECRET nr. 337 din 26 noiembrie 1981 privind aprobarea Regulamentului vamal

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 80

Tariful vamal pentru mărfurile importate în Republica Socialistă România se aproba prin decret al Consiliului de Stat. Pentru mărfurile exportate nu se aplică taxe vamale.

Art. 81

Taxele vamale aplicabile sînt cele în vigoare la data înregistrării mărfurilor la unitățile vamale. Taxele vamale se aplică la valoarea în vama a mărfurilor importate.

Art. 82

Valoarea în vama pentru mărfurile importate consta în prețul de import format din: a) prețul extern, transformat în lei, în cazul mărfurilor importate al căror preț include cheltuielile externe de transport, manipulare și asigurare, precum și orice alte cheltuieli în valută

b)

prețul extern, transformat în lei, la care se adauga cheltuielile externe de transport, manipulare și asigurare, precum și orice alte cheltuieli în valută, în cazul mărfurilor al căror preț extern nu include aceste cheltuieli, în baza documentelor de transport și asigurare

c)

prețul extern, transformat în lei, majorat cu o cota procentuală, dacă nu exista documente de transport, manipulare și asigurare în momentul calculării taxelor vamale.

Art. 83

Cota procentuală prevăzută la art. 82 lit. c) se stabilește de unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior și reprezintă media cheltuielilor de transport și asigurare pe parcurs extern ale întreprinderii, pe semestrul anterior, pe grupe de produse și pe relații. În lipsa unuia din elementele prevăzute la alin. 1, cota procentuală se formează din cotatia de navlu sau tarifele de transport și asigurare, comunicate de întreprinderile de transport române și Administrația Asigurărilor de Stat.

Art. 84

Cheltuielile de manipulare în porturile românești, contrastaliile, precum și orice fel de prima, nu se includ în valoarea în vama a mărfurilor. Bonificatiile și rabaturile de orice fel se iau în considerare la stabilirea valorii în vama.

Art. 85

Transformarea în lei a prețurilor externe pentru stabilirea valorii în vama se face potrivit normelor legale.

Art. 86

În lipsa documentelor care atesta valoarea mărfurilor importate fără plata și pentru care se datorează taxe vamale, importatorul stabilește valoarea în vama pe baza prețurilor de import practicate pentru asemenea mărfuri sau mărfuri similare. Mărfurile primite temporar din străinătate, trecute ulterior sub regim de import, se supun taxelor vamale, care se aplică la valoarea în vama în momentul intrării lor în țara.

Art. 87

Unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior achită taxele vamale în termenele stabilite de Ministerul Finanțelor.

Art. 88

Nerespectarea termenelor prevăzute la art. 87 atrage majorări de 0,05 % pentru fiecare zi de întîrziere, calculate la cuantumul taxelor vamale datorate. Ministerul Finanțelor poate aproba reducerea sau scutirea de plată majorărilor de întîrziere.

Art. 89

Unitățile din a căror gestiune au fost sustrase mărfuri aflate sub regim vamal sînt obligate sa anunțe organele vamale care încheie procese-verbale de constatare vamală. Taxele vamale aferente mărfurilor lipsa se plătesc de aceste unități în termen de 5 zile de la data încheierii procesului-verbal de constatare vamală.

Art. 90

Procesul-verbal prevăzut la art. 89 constituie titlu executor și cuprinde

a)

unitatea care răspunde de gestionarea mărfurilor

b)

împrejurările în care s-a comis sustragerea

c)

valoarea mărfurilor, cuantumul taxelor vamale și termenul legal de plată. Procesul-verbal se transmite, împreună cu somația de plată, unității care răspunde de gestionarea mărfurilor. În caz de neplata, procesul-verbal se va transmite pentru executare organelor bancare sau financiare, după caz.

Art. 91

Mărfurile importate sub condiția unei utilizări determinate și care, ulterior, primesc alta folosință sînt supuse regimului tarifar vamal potrivit noii destinații. Importatorii sau, după caz, beneficiarii importurilor sînt obligați sa declare organelor vamale noua destinație a mărfurilor și sa îndeplinească obligațiile care decurg din modificarea destinației bunurilor.

Art. 92

În cazul în care la verificări ulterioare se constată că taxele vamale nu au fost în întregime încasate, diferențele în minus, stabilite în termen de un an de la data vamuirii, se plătesc de importatori în termen de 5 zile de la data comunicării. Diferențele încasate în plus, constatate ca urmare a unor verificări ulterioare sau a contestațiilor depuse, stabilite în termen de un an de la vamuire, se restituie celor în drept în termen de 30 de zile de la data stabilirii diferenței. Restituirile se fac de către unitățile care au perceput taxele, din încasările curente de taxe vamale.

Art. 93

Contestațiile cu privire la aplicarea tarifului vamal se soluționează de șeful unității vamale unde s-a efectuat vamuirea. Împotriva soluției date se poate face intimpinare, în termen de 30 de zile de la data primirii comunicării, la Direcția Generală a Vamilor, a carei decizie este definitivă și executorie.

Art. 94

Mărfurile destinate vinzarii în valută se vamuiesc la import în momentul eliberării din vama, fără plata taxelor vamale, cu respectarea prevederilor prezentului regulament. Dacă după vamuirea la import mărfurile destinate vinzarii în valută primesc o alta destinație se datorează taxe vamale. Mărfurile importate pentru vînzarea în valută care fac obiectul unui contract de consignație pot fi returnate furnizorului extern, în baza documentelor din care rezultă efectuarea importului.

Art. 95

Bunurile de consum importate în cadrul schimbului direct de mărfuri sînt scutite de taxe vamale, pe bază de reciprocitate.

Art. 96

Comisia vamală îndeplinește atribuțiile stabilite prin Codul vamal cu privire la propunerile de reduceri, scutiri sau suspendări de taxe vamale. Comisia vamală este condusă de ministrul comerțului exterior și cooperării economice internaționale sau de la un loctiitor al acestuia și este compusa din cîte un reprezentant al Ministerului Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, Ministerului Finanțelor și Comitetului de Stat pentru Prețuri, desemnați de conducerea acestor organe. Secretariatul Comisiei vamale este asigurat de Direcția Generală a Vamilor.

Art. 97

Comisia vamală se întrunește ori de cîte ori este necesar, pe baza convocării ministrului comerțului exterior și cooperării economice internaționale. Comisia vamală decide cu acordul tuturor membrilor săi. Pentru soluționarea propunerilor înaintate spre examinare, Comisia vamală poate cere ministerelor sau altor organe centrale interesate documentațiile și analizele economice necesare.

Art. 98

Unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior pot trimite sau primi temporar din străinătate mărfuri care se încadrează în obiectul lor de activitate, în cazurile prevăzute de Codul vamal.

Art. 99

Trimiterile sau primirile temporare de mărfuri din străinătate, implicind plati de orice fel, se autoriza de Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, care stabilește și termenul de încheiere a operațiunilor. Pentru alte operațiuni, termenele se stabilesc de organele vamale, în raport de scopul și natura activității pentru care se solicita trecerea temporară, fără a depăși 2 ani.

Art. 100

Termenele stabilite pot fi prelungite de organele care au autorizat operațiunile, la cererea justificată a celor interesați. Prelungirea operațiunilor peste termenul de 2 ani se poate aproba de Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale.

Art. 101

Mărfurile care fac obiectul primirii temporare din străinătate pot fi utilizate numai în scopul înscris în declarația vamală. Dacă mărfurile sînt primite pentru prelucrare, cu sau fără adaugare de materiale indigene sau străine, se va face aceasta mențiune pe declarația vamală. Titularii operațiunilor sînt obligați sa declare organelor vamale modificarea scopului sau destinatarului inițial. Operațiunile temporare realizate de un titular pot fi transferate unui alt titular, cu aprobarea prealabilă a organelor vamale, numai dacă titularul care preia operațiunile îndeplinește condițiile pentru realizarea lor.

Art. 102

Pentru primirea temporară de mărfuri care nu sînt exceptate de taxe vamale prin Tariful vamal, titularii vor menționa în declarația vamală valoarea în vama și cuantumul taxelor vamale. Organele vamale pot cere declarantilor vamali depunerea de liste specificative, documentație tehnica, fotografii, prospecte și pot lua și alte măsuri necesare pentru identificarea mărfurilor.

Art. 103

Declarația vamală pentru primirea sau trimiterea temporară de mărfuri pe care organele vamale au acordat liberul de vama constituie titlu executor pentru încasarea taxelor vamale aferente, în cazul în care operațiunea nu a fost încheiată în termenul acordat.

Art. 104

Este permisă trimiterea sau primirea temporară a următoarelor bunuri, fără depunerea de declarații vamale

a)

mijloacele de transport în trafic internațional, precum și piesele de schimb necesare repararii acestora, aflate în mijloacele de transport sau trimise separat

b)

containerele, paletele, recipientii speciali, buteliile, tamburii, ambalajele, precum și alte asemenea bunuri utilizate în traficul internațional

c)

prelatele și rechizitele de vagon înscrise în documentele de însoțire a mijloacelor de transport

d)

stelajele, gratarele, separatiile, obloanele și alte amenajări aflate pe mijlocul de transport.

Art. 105

Operațiunile de trimitere sau primire temporară se încheie prin: a) înapoierea în țara a mărfurilor trimise temporar sau exportul acestora, potrivit normelor legale

b)

înapoierea în străinătate a mărfurilor primite temporar sau importul acestora, potrivit normelor legale

c)

scoaterea din evidenta de către organele vamale a operațiunilor de trimitere temporară a mărfurilor, dacă organul ierarhic superior al titularului operațiunii confirma existenta unor împrejurări care fac imposibila înapoierea mărfurilor sau cînd mărfurile nu se înapoiază din considerente economice

d)

scoaterea din evidenta de către organele vamale, fără plata taxelor vamale, a operațiunilor de primire temporară a mărfurilor, dacă exista motive de forta majoră sau împrejurări care fac imposibila înapoierea mărfurilor ori dacă mărfurile au fost casate. La înapoierea în străinătate a mărfurilor rezultate din prelucrare, întreprinderile de comerț exterior vor face mențiunea pe declarația vamală ca acestea sînt rezultatul prelucrării mărfurilor primite temporar în acest scop.

Art. 106

Operațiunile de primire sau trimitere temporară se pot încheia pentru toate mărfurile care fac obiectul operațiunii sau pentru o parte din acestea. Organele vamale și titularii operațiunilor sînt obligați sa țină evidenta primirilor sau trimiterilor temporare de mărfuri pînă la încheierea totală a acestor operațiuni.

Art. 107

Cînd operațiunile de trimitere sau primire temporară nu se încheie în termen, organele vamale încasează taxele vamale în termen de 30 de zile de la constatare, dacă acestea se datorează și le depun în consemnare pe o durată de cel mult 30 de zile. Dacă la expirarea acestui termen operațiunea temporară nu este încheiată, sumele se fac venit la bugetul de stat și operațiunea se scoate din evidenta de organele vamale. Organele vamale comunică Ministerului Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale operațiunile de trimitere sau primire temporară de mărfuri autorizate care nu au fost încheiate în termen. În celelalte cazuri, organele vamale sesizează Ministerul Finanțelor.

Art. 108

Pentru încheierea operațiunilor de trimitere sau primire temporară de mărfuri declarantul vamal este obligat să prezinte declarația vamală cu care s-a efectuat primirea sau trimiterea temporară, împreună cu documentele necesare identificarii mărfurilor. În cazul în care operațiunea se încheie prin alta unitate vamală, aceasta este obligată sa transmită documentul vamal, în termen de 15 zile, unității vamale prin care operațiunea a fost inițial efectuată.

Art. 109

La introducerea sau scoaterea temporară din țara de bunuri, în afară activității de comerț exterior, fără efectuarea de plati de orice fel, persoanele juridice sînt obligate sa confirme în scris ca bunurile sînt necesare pentru realizarea obiectului lor de activitate. Pentru aceste operațiuni este obligatorie garantarea plății taxelor vamale, cînd sînt datorate asemenea taxe. Termenele pentru operațiunile prevăzute în prezentul articol se stabilesc de organele vamale în raport de durata activității pentru care bunurile au fost scoase sau introduse temporar.

Art. 110

Bunurile pentru dotarea și întreținerea sediilor reprezentantelor și sucursalelor firmelor comerciale și organizațiilor economice străine nu pot face obiectul operațiunilor de introducere temporară în țara, cu excepția cazurilor prevăzute la art. 151.

Art. 111

Valorificarea mărfurilor trimise temporar în străinătate de unitățile autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior și comercializarea în țara a mărfurilor primite temporar de aceste unități se aproba de Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale. Prevederile alin. 1 se aplică și bunurilor scoase sau introduse temporar de persoanele juridice în afară activității de comerț exterior.

Art. 112

Mărfurile străine pot fi eliberate în custodie vamală, pe bază de proces-verbal de predare-primire, pe un termen stabilit de organele vamale, cu garantarea taxelor vamale. Încheierea acestor operațiuni se face potrivit normelor cuprinse în prezenta secțiune.

Art. 113

Bunurile străine pot fi depozitate temporar sub supraveghere vamală, cu garantarea taxelor vamale. Pentru aceste bunuri se datorează taxe de antrepozitare, care se percep de unitățile deținătoare ale spațiilor de depozitare, potrivit tarifului stabilit conform normelor legale privind prețurile și tarifele.

Art. 114

Cererile unităților autorizate să efectueze operațiuni de comerț exterior pentru antrepozitarea bunurilor se prezintă spre avizare Direcției Generale a Vamilor și spre aprobare Ministerului Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale. Antrepozitarea bunurilor care nu fac obiectul activității de comerț exterior se aproba de organele vamale. Prin aprobarea de antrepozitare se poate autoriza ca bunurile aflate în antrepozit să fie sortate, condiționate, ambalate, marcate, testate sau supuse unor operațiuni similare. Termenul de păstrare a bunurilor în antrepozit se stabilește prin aprobarea de antrepozitare. Prelungirea termenului se acordă de organele care au aprobat antrepozitarea, la cererea justificată a titularilor.

Art. 115

În cazul scoaterii mărfurilor din antrepozit, titularul operațiunii este obligat să depună, în termen de 5 zile, documentele necesare în vederea întocmirii formalităților vamale corespunzătoare noii destinații. Declarația vamală de antrepozitare constituie titlu executor pentru urmărirea taxelor vamale datorate.

Art. 116

Titularii de antrepozit sînt obligați sa țină evidenta bunurilor antrepozitate. Organele vamale au dreptul sa verifice, oricînd considera necesar, evidentele privind antrepozitarea și mărfurile antrepozitate.

Art. 117

Bunurile, inclusiv proviziile, descărcate de pe nave naufragiate sau avariate în apele naționale ori teritoriale ale Republicii Socialiste România se supun regimului de antrepozitare.

Articolele următoare · 119 din 293