DECRET nr. 337 din 26 noiembrie 1981 privind aprobarea Regulamentului vamal
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Mărfurile intrate în țara se înscriu imediat de organele vamale în registrele de evidenta, pe baza documentelor de însoțire. Pentru mărfurile destinate exportului cele în tranzit, Direcția Generală a Vamilor poate stabili norme de evidenta simplificate. În lipsa documentelor de însoțire, înscrierea mărfurilor se face pe baza constatărilor organelor vamale sau a altor documente prezentate organelor vamale de cei interesați, din care să rezulte mărfurile care urmează să fie supuse vamuirii.
Declararea mărfurilor și prezentarea lor pentru vamuire se fac de către importatori, exportatori sau reprezentanții acestora, prin depunerea unei declarații vamale scrise. Importatorii sau exportatorii pot declara și prezenta mărfurile pentru vamuire la unitățile vamale de la frontiera sau din interiorul tarii.
Mărfurile sosite la frontiera în vederea importului, pentru care declarantul vamal nu poate depune declarația vamală însoțită de documentele necesare, se permit a fi tranzitate pentru vamuire la una din unitățile vamale din interiorul tarii. Cheltuielile aferente acestor operațiuni se suporta de importator.
Mărfurile pentru export se declara și se prezintă organelor vamale de la frontiera împreună cu documentele de transport astfel
la transportul pe cale ferată, cu cel puțin 2 ore înaintea plecării garniturii de tren
la transportul pe cale rutiera, imediat după sosirea în frontiera
la transportul pe cale maritima sau fluviala, imediat după încărcarea pe nava a fiecărei partide de marfa
la transportul pe calea aerului, în ziua în care aeronava urmează sa treacă frontiera de stat sau cu cel mult 2 zile înainte, dacă scrisoarea de transport aerian a fost depusa la transportator.
Declarațiile vamale pentru export pot fi depuse și la unitățile vamale din interiorul tarii, cu condiția ca mărfurile să fie prezentate acestor unități, însoțite de documente de transport internațional, cu cel mult 24 de ore înaintea expedierii. În cazul mărfurilor transportate cu containere, declarația vamală se poate depune și dacă aceasta este însoțită numai de documentul de transport intern, cu condiția ca mărfurile să fie expediate către un port sau terminal de containere iar pe documentul de transport expeditorul sa menționeze ca marfa este destinată exportului indicind și țara de destinație. Aceste transporturi se iau în evidenta de întreprinderea de transport și expeditii care le primește în portul sau terminalul de destinație.
Declararea mărfurilor la import sau tranzit se face în termen de 5 zile de la data înscrierii mărfurilor în registrul de evidenta, prin depunerea declarației vamale însoțită de documentele necesare. Termenul de depunere a declarației vamale, în cazul mărfurilor transbordate din vagoane de cale ferată cu ecartament diferit, se socotește de la data terminării operațiunilor de transbordare și cintarire. Mărfurile sosite în țara pe cale maritima sau fluviala se declara în termen de cel mult 5 zile de la terminarea descărcării navei sau după descărcarea fiecărei partide de marfa. Mărfurile de masa se declara pe cantități efectiv descărcate.
Unitățile vamale pot prelungi termenul de depunere a declarației vamale în cazurile în care
declararea mărfurilor nu este posibila datorită lipsei marcajelor, a documentelor insotitoare sau a altor elemente necesare
mărfurile au fost expediate greșit sau înainte de termenul de livrare. Prelungirea termenului de vamuire se face la cererea justificată a importatorilor, depusa în cadrul termenului de 5 zile.
Declarațiile vamale pentru exporturile și importurile de presa și tiparituri, de curent electric, de mărfuri transportate prin conducte, precum și pentru alte mărfuri care se exporta sau importa în condiții speciale, se pot depune periodic, la intervale stabilite de Direcția Generală a Vamilor.
Declarația vamală se depune la unitățile vamale împreună cu următoarele documente
autorizația de export sau import emisă de Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale
documentul de transport al mărfurilor sau în lipsa acestuia, alte documente emise de transportator, cuprinzînd datele referitoare la transport
listele specificative sau facturile originale ori copia lor, conținînd mențiuni cu privire la mărcile și numerele de identificare a coletelor, denumirea și cantitatea mărfurilor
alte acte specificate ca anexe la documentele de transport, dacă acestea sînt necesare pentru identificarea mărfurilor
certificatul de origine, în cazurile prevăzute de prezentul regulament
certificatul sanitar-veterinar sau fitosanitar eliberat, potrivit legii, pentru transporturile de animale, de produse de origine animala sau vegetala; g) alte documente prevăzute prin legi speciale.
Autorizația de export sau import poate fi înlocuită de un document prin care exportatorii, importatorii ori reprezentanții acestora comunică, potrivit normelor stabilite de Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale, pe proprie răspundere, datele cuprinse în autorizație. Aceste date se referă la numărul și valabilitatea autorizației, felul bunurilor, destinatarul și expeditorul.
Exportatorii sau importatorii sînt obligați să depună cîte o declarație vamală pentru mărfurile înscrise în fiecare document de transport. În cazul mărfurilor de același fel, care au același destinatar și aceeași autorizație de export sau import și care se prezintă simultan organelor vamale se poate depune o singura declarație vamală pentru mai multe documente de transport.
Exemplarul original al declarației vamale și, după caz, un exemplar din listele specificative ori facturile originale sau copia lor se rețin de organele vamale. Celelalte documente prezentate se restituie declarantului vamal. Organele vamale pot cere și retine copii de pe oricare din documentele depuse la vamuire.
Declarația vamală pe care organele vamale au acordat liber de vama constituie titlu executor pentru urmărirea și încasarea taxelor vamale.
Cantitatea mărfurilor se declara prin înscrierea greutatii brute sau nete din documentele de transport și, după caz, a încă unui element cantitativ specific, potrivit prevederilor contractuale. Cantitatea mărfurilor descărcate de pe nave se poate declara potrivit datelor înscrise în documentele de transport. Cantitățile înscrise în declarațiile vamale pot fi rectificate ulterior, la cererea declarantilor vamali, în baza documentelor justificative. În caz de suspiciuni, transportatorul este obligat sa cintareasca mărfurile pe cheltuiala importatorului sau exportatorului, la cererea organelor vamale, care înscriu în documente greutatea efectiv constatată. Dacă nu sînt condiții pentru cintarire, mărfurile se dirijeaza de transportator la unitatea vamală cea mai apropiată unde exista asemenea condiții.
Declarantii vamali pot sa verifice înainte de depunerea declarației vamale, felul și cantitatea mărfurilor sosite sau care se expediază, în prezenta organelor vamale. Modificarea sau completarea declarațiilor vamale depuse se poate face de declarantii vamali numai pînă în momentul începerii controlului vamal al mărfurilor, sub semnatura acestora.
La controlul vamal al mărfurilor exportate sau importate se efectuează identificarea acestora, pe baza declarației vamale însoțită de documentele necesare.
Declarantii vamali sînt obligați să prezinte mărfurile pentru control, să le manipuleze și dezambaleze la cererea organelor vamale și să le reambaleze, fără sa provoace degradarea mărfurilor. Cheltuielile se suporta de unitățile pentru care se efectuează aceste operațiuni.
La controlul vamal al mărfurilor asista declarantul vamal și transportatorul, cu excepția transporturilor pe cale maritima sau fluviala, cînd prezenta transportatorului nu este obligatorie. Controlul mărfurilor aflate în magazii sau pe rampe se face și în prezenta gestionarului.
Mijloacele de transport și coletele conținînd mărfuri pentru export, care se vamuiesc în interiorul tarii, se sigileaza de organele vamale imediat după efectuarea controlului vamal. Mărfurile destinate exportului, controlate sau vamuite în interiorul tarii, nu se supun controlului vamal la frontiera, unde se verifica numai numărul, seria și integritatea sigiliilor aplicate, pe baza documentului vamal de export.
Mijloacele de transport și coletele conținînd mărfuri destinate exportului, vamuite în interiorul tarii, sosite la frontiera fără sigilii, cu sigilii violate, neaplicate corect sau cu sigilii care nu corespund celor menționate în documente, precum și mijloacele de transport și coletele care nu mai îndeplinesc condițiile de sigilare se controlează de organele vamale de la frontiera. Controlul vamal se efectuează și atunci cînd sînt prezumții ca în mijloacele de transport se afla și alte bunuri decît cele prevăzute în documente. Cînd nu sînt condiții corespunzătoare de control vamal la frontiera, mijloacele de transport se îndrumă la cea mai apropiată unitate vamală din interiorul tarii, unde exista condiții de efectuare a controlului. Transportul, manipularea, ambalarea și dezambalarea mărfurilor în vederea controlului vamal se fac de declarantul vamal, cheltuielile urmînd a fi decontate unității producătoare de mărfuri pentru export.
Controlul vamal al mărfurilor se efectuează astfel
mărfurile de masa se controlează prin observare sau sondare, pe mijloacele de transport pe care se afla, pe rampe sau cheiuri, ori pe platformele din terminalele de manipulare a containerelor
mărfurile ambalate în colete se controlează, prin sondaj, pe mijloacele de transport pe care se afla. Cînd nu sînt condiții de control pe mijlocul de transport, organele vamale pot cere descărcarea mărfurilor
mărfurile ambalate în colete care se afla în magazii, pe rampe sau cheiuri ori pe platformele din terminalele de manipulare a containerelor se controlează, prin sondaj, pe fiecare partida de marfa
mărfurile transportate prin conducte, precum și curentul electric se controlează din punct de vedere al cantității, prin citirea contoarelor instalate. Organele vamale consemnează în documentul vamal numărul coletelor deschise pentru control.
Organele vamale pot efectua controlul vamal și la locul de încărcare a mărfurilor de export sau la locul de descărcare a mărfurilor din import, în funcție de personalul vamal disponibil, dacă mărfurile sînt perisabile sau necesita condiții speciale de ambalare și transport ori nu exista condiții de control la frontiera și dacă încărcarea sau descărcarea completa a mijloacelor de transport se face într-un singur loc.
În vederea efectuării controlului vamal la locul de încărcare, unitățile expeditoare au următoarele obligații
să solicite în scris efectuarea controlului la unitatea vamală cea mai apropiată, cu cel puțin 2 zile înainte de data stabilită pentru încărcarea mijloacelor de transport
sa pregătească mărfurile și sa ia măsurile necesare pentru ca mijloacele de transport sa corespundă condițiilor de sigilare vamală
să asigure încărcarea mărfurilor la locul, data și ora care au fost stabilite.
Controlul vamal al mărfurilor se poate efectua, în condițiile art. 51, la locul de descărcare de către unitatea vamală cea mai apropiată.
Organele vamale pot efectua și celelalte operațiuni de vamuire la locul de încărcare sau descărcare a mărfurilor dacă sînt îndeplinite toate condițiile privind exportul sau importul.
Concomitent cu controlul vamal al mărfurilor se asigura și controlul vamal al interiorului vagoanelor de cale ferată și mijloacelor de transport rutiere cu care mărfurile sînt transportate. Acest control se efectuează la unitățile vamale sau la locul de încărcare ori descărcare a mărfurilor.
Unitățile producătoare sau furnizoare de mărfuri cu pondere însemnată de livrări la export sînt obligate să asigure asistența la încărcarea mijloacelor de transport prin împuterniciți proprii. Unitățile prevăzute la alin. 1 se stabilesc de Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale. Împuternicirea de către unitățile producătoare sau furnizoare a persoanelor care asigura asistența la mijloacele de transport se face cu avizul organelor Ministerului de Interne.
Împuterniciții unităților producătoare sau furnizoare de mărfuri pentru export au următoarele obligații
sa verifice dacă mijloacele de transport corespund normelor de sigilare vamală
să efectueze, înainte de încărcare, controlul interior al mijloacelor de transport și controlul tuturor mărfurilor care se incarca
să permită încărcarea în mijloacele de transport numai a mărfurilor de export prevăzute în documentele de transport
sa verifice, la terminarea operațiunilor de încărcare, dacă în interiorul mijlocului de transport se afla numai mărfurile prevăzute în documentele de transport
să aplice, după terminarea controlului, sigilii proprii la mijloacele de transport. După efectuarea acestor operațiuni, împuterniciții întocmesc o nota de asistența, care atesta efectuarea încărcării. Pentru transporturile rutiere, nota de asistența se semnează și de conducătorul autovehiculului. Nota de asistența se prezintă la unitățile vamale de către transportator, în vederea vamuirii mărfurilor.
În cazul mărfurilor de export încărcate în același mijloc de transport, la mai multe puncte de încărcare, împuterniciții efectuează următoarele operațiuni
controlează sigiliile aplicate la punctul de încărcare anterior
rețin nota de asistența întocmită la punctul de încărcare anterior
emit o nota de asistența totalizind mărfurile aflate pe mijlocul de transport în care menționează și sigiliile aplicate.
Dispozițiile prevăzute la art. 48 și 49 alin. 1 se aplică în mod corespunzător și mărfurilor pentru care s-a acordat asistența la încărcare. Cînd nu exista condiții corespunzătoare de control vamal la frontiera, mijloacele de transport se dirijeaza la cea mai apropiată unitate vamală din interiorul tarii sau la o unitate subordonata aceluiași organ central ca și unitatea producătoare sau, după caz, furnizoare, care a încărcat mărfurile, unde se va efectua controlul vamal. Organele vamale pot dispune ca dirijarea mărfurilor în interior să se facă cu însoțitor vamal. Transportul, manipularea, ambalarea și dezambalarea mărfurilor în vederea controlului vamal se fac de declarantul vamal sau de unitatea la care s-au dirijat mărfurile.
Cheltuielile privind operațiunile prevăzute la art. 59 precum și cele de deplasare a insotitorului vamal se suporta de unitatea producătoare sau furnizoare a mărfurilor pentru export.
Modelul și numărul sigiliilor de asistența necesare imputernicitilor unităților producătoare sau furnizoare de mărfuri pentru export, precum și modelul notei de asistența se stabilesc de Direcția Generală a Vamilor. Unitățile producătoare sau furnizoare de mărfuri pentru export sînt obligate să asigure, potrivit legii, evidenta stricta a sigiliilor de asistența. Aceste unități pot emite norme tehnice de lucru privind asistența la încărcarea mărfurilor, cu avizul Direcției Generale a Vamilor.
Organele vamale urmăresc modul de instruire a personalului care are atribuții de efectuare a operațiunilor de asistența și controlează periodic îndeplinirea obligațiilor privind asistența la încărcare a mărfurilor de către unitățile producătoare sau furnizoare.
Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale poate autoriza, în caz de necesitate, ca unele unități beneficiare de import să asigure, prin împuterniciți proprii, asistența la descărcarea mijloacelor de transport cu mărfuri destinate importului. Modul de efectuare a asistenței la descărcare se stabilește de Ministerul Comerțului Exterior și Cooperării Economice Internaționale.
Încălcarea obligațiilor privind asistența la încărcarea sau descărcarea mărfurilor ce revin imputernicitilor unităților atrage, după caz, răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală.