ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 97 din 29 iunie 2000 (*actualizata*) privind organizațiile cooperatiste de credit (actualizata până la data de 6 mai 2004*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
O casa centrala se constituie prin asocierea de cooperative de credit. Condițiile și procedura de afiliere a cooperativelor de credit la o casa centrala vor fi stabilite prin actul constitutiv al casei centrale.
Raza teritoriala de operare a casei centrale este stabilita prin actul constitutiv și reprezinta spatiul geografic în care aceasta își desfășoară activitatea. Raza teritoriala de operare a casei centrale include cel puțin razele teritoriale de operare ale cooperativelor de credit afiliate la aceasta și nu poate excede teritoriului României. Modificarea razei teritoriale de operare a unei case centrale trebuie supusă aprobării prealabile a Băncii Naționale a României, în conformitate cu reglementarile elaborate de aceasta.
În vederea exercitarii atribuțiilor conferite de prezenta ordonanță de urgență casele centrale pot înființa pe raza lor teritoriala de operare sedii secundare (sucursale, agentii) fără personalitate juridica, ale caror atribuții vor fi stabilite prin hotărâre a adunarii generale privind înființarea acestora. Deschiderea de sedii secundare va fi notificata Băncii Naționale a României potrivit reglementarilor emise de aceasta.
Casele centrale se constituie pe baza actului constitutiv, cu un numar de cel puțin 50 de cooperative de credit fondatoare și cu un nivel minim al capitalului agregat al retelei, stabilit prin reglementari ale Băncii Naționale a României. Fiecare dintre cooperativele de credit afiliate trebuie să subscrie și sa verse părți sociale în valoare de minimum 20% din capitalul lor social, dacă prin actul constitutiv-cadru sau prin celelalte reglementari ale casei centrale nu se prevede o valoare mai mare. În functie de valoarea capitalului social înregistrat la sfârșitul exercitiului financiar de către fiecare cooperativa de credit se va recalcula valoarea participatiei la capitalul casei centrale la care este afiliata. Diferentele constatate se regularizeaza în termen de 90 de zile de la sfârșitul exercitiului financiar. Actul constitutiv va fi semnat de reprezentantii cooperativelor de credit fondatoare și se incheie în forma autentica.
Actul constitutiv al casei centrale va cuprinde cel puțin prevederi referitoare la: a) firma, sediul social și numărul de inmatriculare în registrul comerțului ale cooperativelor de credit fondatoare
firma, emblema și sediul social ale casei centrale
obiectul de activitate al casei centrale
durata de functionare a casei centrale
dizolvarea, lichidarea, fuziunea și divizarea casei centrale
valoarea nominala a unei părți sociale
numărul părților sociale subscrise și varsate de cooperativele de credit fondatoare
numele și prenumele administratorilor și ale conducătorilor desemnați
numele și prenumele persoanelor mandatate cu indeplinirea formalitatilor de constituire a casei centrale
condițiile și procedura de afiliere și retragere a cooperativelor de credit
drepturile și oblibațiile cooperativelor de credit afiliate
conducerea, administrarea, controlul gestiunii și functionarea casei centrale
raza teritoriala de operare a casei centrale
condițiile privind înființarea de sedii secundare, fără personalitate juridica
modul de distribuire a profitului și de suportare a pierderilor
atribuțiile de reprezentare, indrumare, reglementare, supraveghere și control și informare în cadrul retelei.
Casele centrale nu pot include în firma sau în emblema lor termenul "banca" sau derivate ale acestuia. Firma unei case centrale trebuie să fie în limba română și sa cuprindă o denumire proprie, de natura sa o deosebeasca de denumirea altor organizații cooperatiste de credit, la care se adauga în mod obligatoriu sintagma "casa centrala".
În toate actele oficiale casa centrala trebuie să se identifice în mod clar printr-un numar minim de date: firma sub care casa centrala este inmatriculata în registrul comerțului, adresa sediului social, numărul și data înmatriculării în registrul comerțului, codul fiscal, numărul și data înmatriculării în registrul organizațiilor cooperatiste de credit, precum și mențiunea "capital social variabil".
Casa centrala dobandeste personalitate juridica de la data înmatriculării ei în registrul comerțului, în temeiul incheierii irevocabile a judecatorului delegat acordate în baza actului constitutiv și a aprobării de constituire emise de Banca Naționala a României. Incheierea judecatorului delegat se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. Casa centrala va obtine cod unic de înregistrare potrivit reglementarilor legale în vigoare.
Capitalul social al unei case centrale este variabil și este format din părți sociale de valoare egala. Valoarea nominala minima a unei părți sociale va fi stabilita prin actul constitutiv, dar nu poate fi mai mica de 100.000 lei. Părțile sociale trebuie varsate integral și în forma baneasca, în lei, la momentul subscrierii. La înființarea unei case centrale fiecare cooperativa de credit fondatoare va varsa integral și în forma baneasca valoarea părților sociale subscrise în momentul constituirii, într-un cont deschis la o banca autorizata sa functioneze pe teritoriul României. Acest cont va fi blocat până la inmatricularea casei centrale în registrul comerțului.
Părțile sociale pot fi vandute, cesionate sau gajate numai între cooperativele de credit asociate. Ele nu pot fi reprezentate prin titluri negociabile. Părțile sociale nu pot fi utilizate pentru plata datoriilor față de terti și nu sunt purtătoare de dobanzi. Cooperativele de credit afiliate la o casa centrala sunt răspunzătoare pentru oblibațiile acesteia, în limita părților sociale subscrise.
Prevederile art. 19 se aplică în mod corespunzător și caselor centrale, cu mențiunea ca în loc de "cooperativele de credit" se va citi "casa centrala" și în loc de "membrii cooperatori" se va citi "cooperativele de credit afiliate".
Casele centrale repartizeaza anual 20% din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit pentru constituirea unui fond de rezerva, până când fondul astfel constituit egaleaza capitalul social, apoi maximum 10% până în momentul în care fondul a ajuns de doua ori mai mare decat capitalul social. După atingerea acestui nivel, alocarea de sume pentru fondul de rezerva se face din profitul net. Pentru calculul repartizarilor la fondul de rezerva se va avea în vedere nivelul capitalului social existent la sfârșitul fiecarui exercitiu financiar. Casele centrale repartizeaza anual din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit sumele destinate constituirii rezervei generale pentru riscul de credit, în limita a 2% din soldul creditelor acordate. Prevederile alin. 1 și 2 sunt aplicabile până la incheierea exercitiului financiar al anului 2004 inclusiv. Începând cu exercitiul financiar al anului 2005, casele centrale ale cooperativelor de credit constituie fondul de rezerva potrivit dispozițiilor legislației privind societățile comerciale și, de asemenea, constituie fondul pentru riscuri bancare generale din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit, în limita a 1% din soldul activelor purtătoare de riscuri specifice activității bancare, asa cum sunt stabilite prin reglementarile Băncii Naționale a României cu avizul Ministerului Finanțelor Publice, în măsura în care sumele respective se regăsesc în profitul net. La determinarea nivelului fondului pentru riscuri bancare generale se vor avea în vedere și sumele reprezentand rezerva generală pentru riscul de credit, constituita potrivit alin. 2, existenta în sold. Fondul de rezerva și rezerva generală pentru riscul de credit, constituite potrivit alin. 1 și 2, nu vor fi diminuate în functie de limitele și cotele prevăzute la alin. 4 și vor fi utilizate potrivit destinatiilor prevăzute de reglementarile legale. Modul de utilizare a fondului pentru riscuri bancare generale se stabileste prin reglementari ale Băncii Naționale a României. Casele centrale repartizeaza anual o cota din profitul contabil determinat înainte de deducerea impozitului pe profit pentru constituirea rezervei mutuale de garantare, care va fi utilizata în scopul garantarii obligațiilor cooperativelor de credit afiliate, în măsura în care sumele respective se regăsesc în profitul net. Modul de constituire și de utilizare, precum și nivelul rezervei mutuale de garantare vor fi stabilite prin reglementari ale caselor centrale. Casele centrale sunt obligate sa mențină, pe lângă rezerva minima obligatorie, un nivel al activelor cu grad mare de lichiditate cel puțin egal cu cel al rezervei mutuale de garantare.
În afara evidentelor prevăzute la art. 29 liniutele 2-4 casele centrale trebuie să tina și un registru de evidenta a cooperativelor de credit afiliate, care să cuprindă: numărul și data înmatriculării acestora în registrul de evidenta, firma cooperativei de credit, adresa sediului social și raza teritoriala de operare, numărul și data înmatriculării în registrul comerțului, numărul și valoarea părților sociale deținute, numărul și data autorizatiei de functionare emise de Banca Naționala a României.
Casele centrale pot desfășura, în limita autorizatiei de functionare acordate, urmatoarele activități
acceptarea de depozite
acordarea de credite persoanelor fizice, altele decat membrii cooperatori ai cooperativelor de credit afiliate, și persoanelor juridice care au domiciliul/reședința, respectiv au sediul social sau își desfășoară activitatea printr-o unitate fără personalitate juridica în raza teritoriala de operare a casei centrale
operațiuni de factoring și scontarea efectelor de comert, inclusiv forfetare
acordarea de credite în numele și în contul statului, din surse puse la dispoziție, cooperativelor de credit afiliate
efectuarea de plasamente pe piața interbancara
emiterea și gestiunea instrumentelor de plată și de credit
plati și decontari, inclusiv decontarea operațiunilor de încasări și plati desfășurate între cooperativele de credit afiliate
transferul de fonduri
emiterea de garantii și asumarea de angajamente
primirea de împrumuturi
tranzactii în cont propriu sau în contul clientilor, în conformitate cu reglementarile în vigoare, cu
valuta
instrumente monetare negociabile (cecuri, cambii, certificate de depozit)
titluri de stat
titluri de valoare emise de autorități ale administrației publice locale
Abrogat
consultanță privind activitățile desfășurate de organizațiile cooperatiste de credit
operațiuni de mandat, în conformitate cu reglementarile emise de Banca Naționala a României.
Casele centrale au urmatoarele atribuții principale
reprezinta interesele economice, financiare, juridice, social-culturale ale cooperativelor de credit afiliate, în fața Băncii Naționale a României, a instituțiilor publice și a instanțelor judecătorești
centralizeaza și analizeaza bilanturile contabile, precum și situațiile financiar-contabile periodice ale cooperativelor de credit afiliate și elaboreaza situația financiară consolidata a retelei
emit actul constitutiv-cadru, precum și alte reglementari-cadru pentru desfășurarea activității bancare în cadrul retelei, cu caracter obligatoriu pentru cooperativele de credit afiliate; actul constitutiv-cadru va fi tinut la dispoziția persoanelor interesate, la sediul casei centrale
aproba constituirea cooperativelor de credit și supraveghează pe baze individuale cooperativele de credit afiliate în ceea ce priveste respectarea de către acestea a dispozițiilor legale în vigoare, a prevederilor actului constitutiv-cadru, a reglementarilor-cadru, precum și a celor emise de Banca Naționala a României și aplica sancțiuni în limita competentelor stabilite prin prezenta ordonanță de urgență și a celor delegate de Banca Naționala a României
exercita, potrivit legii, controlul financiar și de gestiune la cooperativele de credit afiliate
raporteaza, în conformitate cu reglementarile în vigoare, datele și informațiile solicitate de Banca Naționala a României
informeaza cooperativele de credit afiliate despre reglementarile emise de Banca Naționala a României și emite norme și instrucțiuni în aplicarea acestora
asigura gestionarea resurselor disponibile din retea
urmaresc și asigura coeziunea și buna functionare a retelei, scop în care iau toate masurile necesare, inclusiv acordarea de asistența financiară cooperativelor de credit afiliate, pentru a garanta lichiditatea și solvabilitatea fiecarei organizații cooperatiste de credit din retea, precum și a retelei în ansamblul sau
asigura decontarea operațiunilor de încasări și plati desfășurate între cooperativele de credit afiliate
deschid un cont curent la Banca Naționala a României, în conformitate cu reglementarile emise de aceasta, pentru operațiunile de încasări și plati ale propriei retele în relația cu trezoreria statului și cu celelalte institutii de credit
asigura pentru cooperativele de credit afiliate instruirea personalului și organizeaza acțiuni cu caracter social-cultural de interes comun.
Organele de conducere ale casei centrale sunt
adunarea generală
consiliul de administratie
conducătorii. Prin actul constitutiv se poate da consiliului de administratie dreptul de a delega o parte din competentele sale unui birou executiv, format din cel mult 5 membri desemnați dintre administratori, și care va include în mod obligatoriu conducătorii casei centrale.
Adunarea generală este organul de conducere al casei centrale alcătuit din cooperativele de credit afiliate. Fiecare cooperativa de credit afiliata are dreptul la un numar de voturi în adunarea generală a casei centrale egal cu numărul persoanelor evidentiate în registrul membrilor cooperatori la sfârșitul lunii precedente datei tinerii adunarii generale. Modalitatile de reprezentare a cooperativelor de credit afiliate vor fi stabilite prin actul constitutiv. Când actul constitutiv nu dispune altfel, adunarea generală se va tine în localitatea în care casa centrala își are sediul, la adresa indicată în convocare.
Adunarea generală se intruneste ori de cate ori este nevoie și are urmatoarele obligații
sa discute, sa aprobe sau sa modifice bilantul contabil al casei centrale, precum și situația financiară consolidata a retelei, după ce a ascultat raportul administratorilor și al auditorului financiar
sa hotarasca asupra modului de repartizare a profitului sau de acoperire a pierderilor
să se pronunte asupra gestiunii administratorilor
sa stabileasca programul de activitate și bugetul de venituri și cheltuieli pentru exercitiul financiar următor
sa aleaga administratorii și sa stabileasca mandatul acestora
sa stabileasca numărul minim de părți sociale ce trebuie subscrise de cooperativele de credit afiliate
sa hotarasca intentarea actiunii în daune împotriva administratorilor
sa hotarasca fuziunea cu alte case centrale sau divizarea
sa hotarasca dizolvarea casei centrale
sa hotarasca modificarea obiectului de activitate
sa hotarasca mutarea sediului casei centrale
sa hotarasca retragerea mandatului membrilor consiliului de administratie pentru abateri grave de la prevederile prezentei ordonante de urgenta sau de la actul constitutiv, pentru inactivitate ori la cererea acestora sau, după caz, rezilierea contractului cu auditorul financiar
sa decida ipotecarea, gajarea, înființarea sau desfiintarea unor sedii secundare ale casei centrale
sa hotarasca asupra oricarei alte modificari a actului constitutiv
sa hotarasca asupra oricarei alte probleme pentru care în prezenta ordonanță de urgență sau în actul constitutiv al casei centrale este ceruta aprobarea adunarii generale. În vederea exercitarii atribuțiilor prevăzute la lit. a)-d) adunarea generală este obligata să se intruneasca în termen de cel mult 3 luni de la incheierea exercitiului financiar.
Adunarea generală va putea delega consiliului de administratie, în condițiile prevăzute de actul constitutiv al casei centrale, exercitiul atribuțiilor sale menționate la art. 108 lit. j) și k).
Pentru validitatea deliberarilor adunarii generale a casei centrale este necesară prezenta reprezentantilor cooperativelor de credit afiliate, care să reprezinte cel puțin jumătate din numărul de voturi exprimabile, iar hotărârile se iau cu majoritatea voturilor reprezentate, dacă în actul constitutiv nu se prevede o majoritate mai mare. Dacă adunarea generală nu poate lucra din cauza neindeplinirii condițiilor prevăzute la alineatul precedent, adunarea generală ce se va intruni după a doua convocare poate să decida asupra problemelor de pe ordinea de zi a celei dintai, dacă sunt prezenți reprezentanti ai cooperativelor de credit afiliate, care reprezinta cel puțin o treime din numărul de voturi exprimabile, cu majoritatea voturilor reprezentate.
Cooperativa de credit afiliata, care intr-o anumita operațiune are un interes contrar casei centrale, va trebui să se abtina de la deliberarile privind acea operațiune. Cooperativa de credit afiliata care contravine acestei dispozitii raspunde de daunele produse casei centrale, dacă fără votul sau nu s-ar fi obținut majoritatea ceruta.
Procesul-verbal semnat de presedinte și de secretari va constata indeplinirea formalitatilor de convocare, data și locul adunarii generale, lista cuprinzand reprezentantii prezenți ai cooperativelor de credit afiliate, dezbaterile în rezumat, hotărârile luate, iar la cererea reprezentantilor cooperativelor de credit afiliate, declaratiile facute de ei în sedinta. La procesul-verbal se vor anexa actele referitoare la convocare, precum și listele de prezenta a reprezentantilor cooperativelor de credit afiliate. Procesul-verbal va fi trecut în registrul adunarilor generale. Pentru a fi opozabile tertilor hotărârile adunarii generale vor fi depuse în termen de 15 zile la oficiul registrului comerțului, spre a fi menționate în registru și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a. În cazul în care aceste hotărâri implica modificarea actului constitutiv se va putea publică numai actul aditional cuprinzand textul integral al clauzelor modificate. Ele nu vor putea fi executate înainte de aducerea la indeplinire a acestor formalitati.
O hotărâre a adunarii generale poate fi atacata în justiție în termen de 15 zile de la data publicarii în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, dacă este contrara prevederilor legale în vigoare sau actului constitutiv, de către orice cooperativa de credit afiliata, care nu a avut nici un reprezentant la adunarea generală sau ai carei reprezentanti au votat împotriva și au cerut să se consemneze aceasta în procesul-verbal. În cazul în care hotărârea este atacata de toți administratorii, casa centrala va fi reprezentata în justiție de o persoană desemnata din randul reprezentantilor cooperativelor de credit afiliate, de către președintele instanței judecătorești. Cererea în anulare se va introduce la instanța judecătorească competența, iar în cazul unei hotărâri judecătorești definitive de anulare, aceasta va fi mentionata în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Adunarea generală se convoaca de către consiliul de administratie prin președintele acestuia. Consiliul de administratie este obligat sa convoace adunarea generală și la cererea reprezentantilor cooperativelor de credit afiliate, care să reprezinte cel puțin o zecime din numărul de voturi exprimabile. Adunarea generală mai poate fi convocata la cererea auditorului financiar sau a Băncii Naționale a României.
Casa centrala este administrata de un consiliu de administratie format din 5 până la 17 membri aleși de adunarea generală din randul reprezentantilor cooperativelor de credit afiliate și al salariatilor casei centrale. Administratorii trebuie să fie cetățeni români, sunt revocabili și sunt numiti pe o perioadă de cel mult 4 ani, cu posibilitatea de a fi realesi. Administratorii sunt revocabili și sunt numiti pe o perioadă de cel mult 4 ani, cu posibilitatea de a fi realesi. Consiliul de administratie este condus de un presedinte sau de persoana delegata de consiliul de administratie sa îl inlocuiasca. În caz de vacanta, până la data urmatoarei adunări generale consiliul de administratie va fi condus de vicepresedintele ales.
O persoana nu poate fi aleasa în consiliul de administratie al unei case centrale, iar dacă a fost aleasa, decade de drept din mandatul sau, dacă
a suferit condamnari penale pentru infractiuni în dauna avutului public sau privat
este salariata, administrator sau cenzor la o alta institutie de credit, cu excepția cazului în care este aleasa administrator la o cooperativa de credit afiliata
în ultimii 5 ani i s-a retras aprobarea calității de conducator de către Banca Naționala a României. Sotul/sotia, precum și rudele și afinii administratorilor, până la gradul al doilea inclusiv, nu pot fi aleși în consiliul de administratie al aceleiasi case centrale.
Membrii consiliului de administratie pot fi recompensati, pe baza hotărârii adunarii generale, pentru activitatea desfășurată, cu jetoane al caror cuantum lunar nu poate depăși 20% din salariul brut al presedintelui casei centrale.
Administratorii raspund solidar față de casa centrala pentru
realitatea varsamintelor efectuate de cooperativele de credit afiliate
indeplinirea masurilor stabilite prin reglementarile proprii, emise pentru recuperarea imprumuturilor acordate și neincasate la scadenta
existenta registrelor cerute de prezenta ordonanță de urgență și de actul constitutiv, precum și pentru tinerea lor corecta
organizarea și tinerea contabilitatii potrivit prevederilor legale în vigoare, precum și pentru existenta reala a profitului distribuit
gospodarirea eficienta a patrimoniului casei centrale, cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare
executarea intocmai a hotărârilor adunarilor generale
aducerea la indeplinire a prevederilor actului constitutiv și respectarea intocmai a normelor și instructiunilor interne cu privire la acordarea creditelor și la desfășurarea tuturor operațiunilor permise, potrivit obiectului de activitate al casei centrale
indeplinirea celorlalte indatoriri pe care prezenta ordonanță de urgență și actul constitutiv le impun.
Administratorii pot face toate operațiunile cerute pentru aducerea la indeplinire a obiectului de activitate al casei centrale, cu excepția celor care sunt de competența exclusiva a adunarii generale și a restrictiilor prevăzute în actul constitutiv. Consiliul de administratie are, în principal, urmatoarele atribuții
În ceea ce priveste activitatea proprie: ---------------------------------------- a) stabileste și supune spre aprobare adunarii generale programul anual privind activitatea economica și financiară, bugetul de venituri și cheltuieli și bilantul contabil
analizeaza activitatea economico-financiară și incadrarea casei centrale în indicatorii de prudenta bancara stabiliti prin reglementarile emise de Banca Naționala a României
aproba sau respinge constituirea și afilierea cooperativelor de credit
aproba, în prealabil, modificările în situația cooperativelor de credit din retea, referitoare la: denumire, sediul social, obiectul de activitate, conducatori, auditor independent, raza teritoriala de operare, precum și orice alte modificari pentru care casa centrala stabileste obligativitatea aprobării prealabile
intreprinde masurile necesare pentru asigurarea nivelului minim de capital și a numarului minim de cooperative de credit afiliate, stabilite prin prezenta ordonanță de urgență și prin reglementarile emise de Banca Naționala a României sau, după caz, prin reglementari proprii
elaboreaza regulamentul de organizare și functionare a casei centrale, care va stabili cel puțin: structura organizatorica a casei centrale, atribuțiile fiecarui compartiment și relatiile dintre acestea, competentele și raspunderea conducătorilor și ale salariatilor care se angajează în operațiuni financiar-bancare în numele și în contul casei centrale, precum și sistemul de control intern al casei centrale
stabileste drepturile și oblibațiile personalului
aproba politica de creditare a casei centrale și stabileste prin reglementari proprii modul de aprobare a creditelor acordate de casa centrala; i) analizeaza rapoartele auditorului financiar și ia masurile de remediere a abaterilor sesizate prin acestea
supune aprobării adunarii generale revocarea unor membri ai consiliului de administratie pentru abateri de la prevederile prezentei ordonante de urgenta sau ale actului constitutiv ori pentru inactivitate
aproba reglementarile și normele interne de lucru privind desfășurarea operațiunilor casei centrale
alege dintre membrii săi președintele și vicepresedintii casei centrale. Consiliul de administratie va putea decide incheierea de acte juridice prin care să se dobandeasca, să se instraineze, să se inchirieze, să se schimbe sau să se constituie în garantie bunuri aflate în patrimoniul casei centrale, a caror valoare depășește o cincime din valoarea contabila a activelor casei centrale la data incheierii actului juridic, numai cu aprobarea adunarii generale
În ceea ce priveste activitatea retelei: ---------------------------------------- a) analizeaza activitatea economico-financiară, situația financiară consolidata a retelei, precum și incadrarea cooperativelor de credit afiliate și a intregii retele în indicatorii de performanță financiară și de prudenta bancara stabiliti de Banca Naționala a României sau prin reglementari proprii
elaboreaza și supune spre aprobare adunarii generale orientarile generale privind activitatea retelei, pe baza cărora cooperativele de credit afiliate își stabilesc planurile de activitate anuale
stabileste și supune spre aprobare adunarii generale situația financiară consolidata a retelei
adopta masurile necesare în vederea respectarii, la nivelul fiecarei cooperative de credit afiliate, precum și al intregii retele, a cerințelor prudentiale prevăzute de prezenta ordonanță de urgență și de reglementarile Băncii Naționale a României
stabileste și aproba actul constitutiv-cadru, precum și alte reglementari-cadru pentru desfășurarea activității bancare în cadrul retelei
stabileste și aproba reglementarile pentru exercitarea atribuțiilor pe linia supravegherii cooperativelor de credit afiliate, precum și pentru constatarea și aplicarea sanctiunilor pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta și a reglementarilor emise de casa centrala în aplicarea acesteia
aproba aplicarea de sancțiuni cooperativelor de credit afiliate, pentru nerespectarea prevederilor prezentei ordonante de urgenta și a reglementarilor date în aplicarea acesteia
decide dizolvarea fără lichidare a cooperativelor de credit afiliate, în situațiile prevăzute de prezenta ordonanță de urgență
stabileste prin reglementari proprii cadrul general de aprobare a creditelor acordate de cooperativele de credit afiliate, cu respectarea reglementarilor emise de Banca Naționala a României.
Consiliul de administratie va putea delega o parte din atribuțiile sale conducătorilor și/sau biroului executiv, în condițiile prevăzute de actul constitutiv al casei centrale.
Conducerea activității curente a casei centrale este asigurata de presedinte și de vicepresedintii consiliului de administratie, care sunt investiti cu competența de a angaja raspunderea casei centrale. Casa centrala este angajata prin semnatura a cel puțin doi conducatori având competentele stabilite prin actul constitutiv sau a cel puțin două persoane imputernicite de către acestia, în conformitate cu regulamentele proprii ale casei centrale și cu reglementarile emise de Banca Naționala a României.
Conducătorii casei centrale trebuie să aibă, pe perioada exercitarii functiei, reședința în localitatea în care își are sediul casa centrala.
Conducătorii casei centrale trebuie să indeplineasca cel puțin urmatoarele condiții
să aibă onorabilitatea corespunzătoare functiei
sa nu fi cauzat, prin activitatea lor, falimentul unui agent economic
sa exercite exclusiv functia pentru care au fost numiti
să fie licentiati în stiinte economice
să aibă o experienta de minimum 5 ani intr-o functie de conducere în domeniul financiar-bancar. În situația în care conducătorii casei centrale nu au cetatenie română, cel puțin unul dintre conducătorii acesteia trebuie să ateste cunoasterea limbii române. Banca Naționala a României va stabili și alte reguli și norme etice și profesionale pentru calitatea, experienta și activitatea conducătorilor caselor centrale. Persoanele desemnate în calitate de conducatori ai casei centrale trebuie să fie aprobate de Banca Naționala a României înainte de începerea exercitarii functiei. Banca Naționala a României poate să retraga aprobarea data unui conducator al casei centrale când se constată că activitatea desfășurată de acesta a condus la deteriorarea situației financiare și/sau prudentiale a casei centrale.
Casa centrala va numi un auditor financiar.
Nu poate fi auditor financiar al unei case centrale decat o societate de audit financiar, autorizata în condițiile legii. Auditorul financiar va fi validat de adunarea generală și supus aprobării Băncii Naționale a României conform reglementarilor emise de aceasta.
Nu poate fi numita auditor financiar al unei case centrale o persoană juridica aflata sub controlul efectiv al administratorilor, al sotului/sotiei acestora sau al unei rude ori afin al acestora până la gradul al doilea inclusiv.
Auditorul financiar este obligat sa supravegheze gestiunea casei centrale, sa verifice dacă situația financiară și contul de profit și pierdere ale casei centrale, precum și situația financiară consolidata a retelei sunt legal intocmite și în concordanta cu registrele, dacă acestea din urma sunt tinute regulat și dacă evaluarea patrimoniului s-a facut conform regulilor stabilite pentru intocmirea situației financiare. Despre toate acestea, precum și cu privire la propunerile pe care le vor considera necesare, referitoare la bilantul contabil și la repartizarea profitului, auditorul financiar va prezenta adunarii generale un raport amanuntit. Adunarea generală nu va aproba situația financiară a casei centrale, respectiv situația financiară consolidata a retelei, dacă aceasta nu este însoțită de raportul auditorului financiar.
Auditorul financiar este obligat, de asemenea
sa faca verificări periodice asupra legalității, exactitatii și realitatii înregistrării în contabilitatea casei centrale a elementelor patrimoniale, precum și asupra existentei titlurilor sau a valorilor ce sunt proprietatea casei centrale sau care au fost primite în gaj, cautiune ori depozit
sa convoace adunarea generală în cazul în care constata încălcări grave ale dispozițiilor legale și/sau ale prevederilor actului constitutiv
sa ia parte la toate adunările generale, având dreptul de a insera în ordinea de zi propunerile pe care le va considera necesare
sa supravegheze modul în care administratorii își indeplinesc mandatul și sa asiste lichidatorul în indeplinirea mandatului sau
sa verifice depunerea de către administratori a garantiei prevăzute de actul constitutiv
sa acorde asistența casei centrale în tinerea evidentei contabile, în conformitate cu legislatia contabila din România și cu reglementarile Băncii Naționale a României
sa certifice situațiile financiare consolidate ale retelei, potrivit legii, și sa elaboreze un raport amanuntit în legătură cu acestea, pe care să îl prezinte adunarii generale
sa analizeze practicile și procedurile controlului intern și, dacă considera ca acestea nu sunt corespunzătoare, sa faca recomandari pentru remedierea lor. Adunarea generală va putea stabili și alte sarcini ce vor trebui indeplinite pe baze contractuale de auditorul financiar desemnat.
Constatarile facute de auditorul financiar se consemneaza într-un registru special. Auditorul financiar va aduce la cunoștința administratorilor neregulile în administratie și incalcarile dispozițiilor legale și ale prevederilor actului constitutiv pe care le constata. Orice act fraudulos al unui administrator sau angajat, care a adus prejudicii casei centrale, trebuie sesizat organelor de cercetare penala. Despre acestea se va aduce la cunoștința adunarii generale sau Băncii Naționale a României, după caz.