LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Atunci când o autoritate de rezoluție decide că o instituție sau oricare dintre entitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE care este filială într-un grup, pentru care Banca Națională a României este autoritate de rezoluție la nivel de grup, întrunește condițiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, respectiv de supraveghetor consolidant, și membrii colegiului de rezoluție constituit pentru grupul în cauză sunt notificați fără întârziere de către respectiva autoritate de rezoluție cu privire la următoarele informații
decizia potrivit căreia instituția sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE întrunește condițiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187
acțiunile de rezoluție sau măsurile de insolvență pe care aceasta le consideră adecvate pentru instituția în cauză sau pentru entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE.
La primirea unei notificări în conformitate cu prevederile art. 473 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, după consultarea cu ceilalți membri ai colegiului de rezoluție relevant, evaluează impactul potențial al acțiunilor de rezoluție ori al altor măsuri notificate în conformitate cu prevederile art. 473 lit. b) asupra grupului și asupra entităților din grup din alte state membre, precum și, în special, probabilitatea ca acțiunile de rezoluție sau alte măsuri să conducă la îndeplinirea condițiilor de rezoluție în raport cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru.
Dacă, după consultarea celorlalți membri ai colegiului de rezoluție, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, estimează că acțiunile de rezoluție sau alte măsuri notificate în conformitate cu prevederile art. 473 lit. b) nu ar spori probabilitatea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187 , în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru, aceasta comunică autorității de rezoluție responsabile pentru instituția respectivă sau pentru entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE că poate întreprinde acțiunile de rezoluție sau alte măsuri pe care le-a notificat în conformitate cu prevederile art. 473 lit. b) .
Dacă, după consultarea celorlalți membri ai colegiului de rezoluție, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, estimează că acțiunile de rezoluție sau alte măsuri notificate în conformitate cu prevederile art. 473 lit. b) ar spori probabilitatea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187 , în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru, aceasta propune o schemă de rezoluție a grupului și o prezintă colegiului de rezoluție în termen de maximum 24 de ore de la primirea notificării în conformitate cu prevederile art. 473 . Perioada de 24 de ore poate fi extinsă cu acordul autorității de rezoluție care a trimis notificarea prevăzută la art. 473 .
Dacă Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, nu dispune de această evaluare în termen de 24 de ore sau într-o perioadă mai lungă de timp care a fost convenită, după primirea notificării în conformitate cu prevederile art. 473 , autoritatea de rezoluție care a trimis notificarea respectivă poate întreprinde acțiuni de rezoluție sau alte măsuri pe care le-a notificat în conformitate cu prevederile art. 473 lit. b) .
Schema de rezoluție a grupului prevăzută la art. 476 trebuie
să țină seama și să urmeze planurile de rezoluție prevăzute la art. 64-72 , cu excepția cazului în care autoritățile de rezoluție, printre care și Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, consideră, având în vedere circumstanțele cazului, că obiectivele rezoluției vor fi obținute mai eficace prin întreprinderea de acțiuni care nu sunt prevăzute în planurile de rezoluție
să descrie acțiunile de rezoluție care ar trebui întreprinse de autoritățile de rezoluție relevante în legătură cu întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană sau cu anumite entități din grup în scopul de a îndeplini obiectivele rezoluției și principiile prevăzute la art. 177-179 și art. 188-193
să precizeze modul în care trebuie coordonate aceste acțiuni de rezoluție
să stabilească un plan de finanțare care să țină cont de planul de rezoluție a grupului, de principiile de partajare a responsabilității stabilite în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) lit. f) și de mutualizare astfel cum este prevăzut la art. 556-560 .
În conformitate cu prevederile art. 480 , schema de rezoluție a grupului ia forma unei decizii comune a Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, și a autorităților de rezoluție responsabile de filialele care fac obiectul acestei scheme.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, poate solicita Autorității bancare europene să acorde asistență autorităților de rezoluție implicate, pentru obținerea unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.
În cazul în care oricare dintre celelalte autorități de rezoluție nu este de acord cu schema de rezoluție a grupului propusă de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, sau se îndepărtează de la aceasta sau consideră că, din motive de stabilitate financiară, trebuie să întreprindă acțiuni de rezoluție independente sau alte măsuri decât cele propuse în schemă în legătură cu o instituție sau cu o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) din Directiva 2014/59/UE, Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, și celorlalte autorități de rezoluție care fac obiectul schemei de rezoluție la nivel de grup le sunt prezentate de către respectiva autoritate de rezoluție în detaliu motivele dezacordului sau motivele abaterii de la schema de rezoluție, sunt notificate și sunt informate de către respectiva autoritate de rezoluție cu privire la acțiunile sau măsurile pe care aceasta le va întreprinde.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, și celelalte autorități de rezoluție care nu și-au exprimat dezacordul în temeiul art. 480 , pot ajunge la o decizie comună privind o schemă de rezoluție a grupului care vizează entitățile din grup aflate în statul lor membru.
Decizia comună prevăzută la art. 479 sau 481 este recunoscută pe teritoriul României ca fiind definitivă și este aplicată în mod corespunzător.
Autoritățile din România implicate în rezoluție întreprind toate acțiunile prevăzute la art. 473-485 fără întârziere și ținând seama în mod corespunzător de caracterul urgent al situației.
În situațiile în care nu este pusă în aplicare o schemă de rezoluție a grupului, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, cooperează îndeaproape în cadrul colegiului de rezoluție cu celelalte autorități de rezoluție, care întreprind acțiuni de rezoluție în legătură cu orice entitate relevantă din grup în vederea realizării unei strategii de rezoluție coordonate pentru toate entitățile din grup care intră sau sunt susceptibile de a intra în dificultate majoră.
Membrii colegiului de rezoluție, printre care și Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, sunt informați periodic și pe deplin de către autoritățile de rezoluție, care întreprind orice acțiune de rezoluție în legătură cu orice entitate relevantă din grup, cu privire la acțiunile sau măsurile respective și la progresele înregistrate în legătură cu aplicarea acestora.
Atunci când Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, decide că o instituție de credit sau oricare dintre entitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) care este filială într-un grup întrunește condițiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187 , aceasta notifică fără întârziere autorității de rezoluție la nivel de grup, dacă este vorba de o autoritate distinctă, supraveghetorului consolidant și membrilor colegiului de rezoluție constituit pentru grupul în cauză, următoarele informații
decizia potrivit căreia instituția de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b), c) sau d) întrunește condițiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187
acțiunile de rezoluție sau măsurile de insolvență pe care aceasta le consideră adecvate pentru instituția de credit în cauză sau pentru entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) .
După ce autoritatea de rezoluție la nivel de grup evaluează impactul potențial al acțiunilor de rezoluție ori al altor măsuri notificate în conformitate cu prevederile art. 486 lit. b) asupra grupului și asupra entităților din grup din alte state membre, în special, probabilitatea ca acțiunile de rezoluție sau alte măsuri să conducă la îndeplinirea condițiilor de rezoluție în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru, și dacă, după consultarea celorlalți membri ai colegiului de rezoluție, autoritatea de rezoluție la nivel de grup estimează că acțiunile de rezoluție sau alte măsuri notificate în conformitate cu prevederile art. 486 lit. b) nu ar spori probabilitatea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187 , în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru, Banca Națională României, în calitate de autoritate de rezoluție responsabilă pentru instituția de credit respectivă sau pentru entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) poate întreprinde acțiunile de rezoluție sau alte măsuri pe care le-a notificat în conformitate cu prevederile art. 486 lit. b) .
Dacă, după consultarea celorlalți membri ai colegiului de rezoluție, autoritatea de rezoluție la nivel de grup estimează că acțiunile de rezoluție sau alte măsuri notificate în conformitate cu prevederile art. 486 lit. b) ar spori probabilitatea îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187 , în raport cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru, autoritatea de rezoluție la nivel de grup propune o schemă de rezoluție a grupului și o prezintă colegiului de rezoluție în termen de maximum 24 de ore de la primirea notificării în conformitate cu prevederile art. 486 . Perioada de 24 de ore poate fi extinsă cu acordul Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, care a trimis notificarea prevăzută la art. 486 .
În absența unei evaluări din partea autorității de rezoluție la nivel de grup în termen de 24 de ore sau o perioadă mai lungă de timp care a fost convenită, după primirea notificării în conformitate cu prevederile art. 486 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, care a trimis notificarea respectivă, poate întreprinde acțiuni de rezoluție sau alte măsuri pe care le-a notificat în conformitate cu prevederile art. 486 lit. b) .
Schema de rezoluție a grupului prevăzută la art. 488 trebuie să fie elaborată astfel încât aceasta
să țină seama și să urmeze planurile de rezoluție prevăzute la art. 76-83 , cu excepția cazului în care autoritățile de rezoluție, printre care și Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, consideră, având în vedere circumstanțele cazului, că obiectivele rezoluției vor fi obținute mai eficace prin întreprinderea de acțiuni care nu sunt prevăzute în planurile de rezoluție
să descrie acțiunile de rezoluție care ar trebui întreprinse de autoritățile de rezoluție relevante în legătură cu întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană sau cu anumite entități din grup în scopul de a îndeplini obiectivele rezoluției și principiile prevăzute la art. 177-179 și art. 188-193
să precizeze modul în care trebuie coordonate aceste acțiuni de rezoluție
să stabilească un plan de finanțare care să țină cont de planul de rezoluție a grupului, de principiile de partajare a responsabilității stabilite în conformitate cu prevederile art. 61 alin. (1) lit. f) și de mutualizare astfel cum este prevăzut la art. 561-564 .
În conformitate cu prevederile art. 492 , schema de rezoluție a grupului ia forma unei decizii comune a autorității de rezoluție la nivel de grup și a Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, și a celorlalte autorități de rezoluție responsabile de filialele care fac obiectul acestei scheme.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, poate solicita Autorității bancare europene să acorde asistență autorităților de rezoluție implicate, pentru obținerea unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.
În cazul în care oricare din celelalte autorități de rezoluție, inclusiv, după caz, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, nu este de acord cu schema de rezoluție a grupului propusă de autoritatea de rezoluție la nivel de grup sau se îndepărtează de la aceasta sau consideră că, din motive de stabilitate financiară, trebuie să întreprindă acțiuni de rezoluție independente sau alte măsuri decât cele propuse în schemă în legătură cu o instituție sau cu o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d), aceasta prezintă în detaliu motivele dezacordului sau motivele abaterii de la schema de rezoluție, le notifică autorității de rezoluție a grupului și celorlalte autorități de rezoluție care fac obiectul schemei de rezoluție la nivel de grup și informează aceste autorități cu privire la acțiunile sau măsurile pe care le va lua. Atunci când prezintă motivele dezacordului său, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, ține seama de planurile de rezoluție prevăzute la art. 76-83 , de impactul potențial asupra stabilității financiare din statele membre în cauză, precum și de efectul potențial al acțiunilor sau măsurilor asupra altor părți ale grupului.
Autoritățile de rezoluție care nu și-au exprimat dezacordul în temeiul art. 492 , inclusiv, după caz, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, pot ajunge la o decizie comună privind o schemă de rezoluție a grupului care vizează entitățile din grup aflate în statul lor membru.
Decizia comună prevăzută la art. 491 sau 493 ori decizia adoptată în absența deciziei comune prevăzute la art. 492 este recunoscută pe teritoriul României ca fiind definitivă și este aplicată în mod corespunzător.
Autoritățile din România implicate în rezoluție întreprind toate acțiunile prevăzute la art. 486-497 fără întârziere și ținând seama în mod corespunzător de caracterul urgent al situației.
În situațiile în care nu este pusă în aplicare o schemă de rezoluție a grupului, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, cooperează îndeaproape în cadrul colegiului de rezoluție cu celelalte autorități de rezoluție, care întreprind acțiuni de rezoluție în legătură cu entitățile relevante din grup, în vederea realizării unei strategii de rezoluție coordonate pentru toate entitățile din grup care intră sau sunt susceptibile de a intra în dificultate majoră.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, informează periodic și pe deplin membrii colegiului de rezoluție cu privire la acțiunile sau măsurile luate în raport cu orice entitate din grup și la progresele înregistrate în legătură cu aplicarea acestora.
În cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, decide că o întreprindere-mamă din Uniunea Europeană pentru care este responsabilă întrunește condițiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-186 , aceasta notifică fără întârziere informațiile prevăzute la art. 473 supraveghetorului consolidant, membrilor colegiului de rezoluție al grupului în cauză.
Acțiunile de rezoluție sau măsurile de insolvență luate pentru scopurile art. 473 lit. b) pot include implementarea unei scheme de rezoluție a grupului întocmite în conformitate cu prevederile art. 478 în oricare dintre următoarele situații
acțiunile de rezoluție sau alte măsuri la nivelul întreprinderii-mamă, notificate în conformitate cu prevederile art. 473 lit. b) , fac probabilă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187 , în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru
acțiunile de rezoluție sau alte măsuri luate numai la nivelul întreprinderii-mamă nu sunt suficiente pentru stabilizarea situației sau nu asigură, probabil, un rezultat optim
una sau mai multe filiale îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187 , conform concluziei autorităților de rezoluție responsabile pentru filialele respective; sau
acțiunile de rezoluție sau alte măsuri luate la nivelul grupului avantajează filialele din grup în așa fel încât o schemă de rezoluție a grupului devine adecvată.
În cazul în care acțiunile propuse de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, în temeiul art. 498 nu includ o schemă de rezoluție a grupului, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, ia propria decizie după consultarea membrilor colegiului de rezoluție.
Decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, ia în considerare și urmează planurile de rezoluție prevăzute la art. 64-72 , cu excepția cazului în care autoritățile de rezoluție consideră, ținând seama de circumstanțele cazului, că obiectivele rezoluției vor fi realizate într-un mod mai eficace prin întreprinderea unor acțiuni care nu sunt prevăzute în planurile de rezoluție.
Decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, ia totodată în considerare stabilitatea financiară din statele membre în cauză.
În cazul în care acțiunile propuse de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, în temeiul art. 498 includ o schemă de rezoluție a grupului, respectiva schemă de rezoluție ia forma unei decizii comune a Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, și a autorităților de rezoluție responsabile pentru filialele care fac obiectul schemei de rezoluție a grupului.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, poate solicita Autorității bancare europene să acorde asistență autorităților de rezoluție implicate în ceea ce privește adoptarea unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.
În cazul în care oricare dintre autoritățile de rezoluție nu este de acord cu schema de rezoluție la nivel de grup propusă de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, sau se îndepărtează de la aceasta sau consideră că, din motive de stabilitate financiară, trebuie să întreprindă acțiuni de rezoluție independente sau alte măsuri decât cele propuse în schemă în legătură cu o instituție sau cu o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) , Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, și celorlalte autorități de rezoluție care fac obiectul schemei de rezoluție la nivel de grup le sunt prezentate de către respectiva autoritate de rezoluție în detaliu motivele dezacordului sau motivele de abatere de la schema de rezoluție a grupului, sunt notificate și sunt informate de către respectiva autoritate de rezoluție cu privire la acțiunile sau măsurile pe care intenționează să le ia.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, și celelalte autorități de rezoluție care nu și-au exprimat dezacordul față de schema de rezoluție a grupului în temeiul art. 501 pot ajunge la o decizie comună privind o schemă de rezoluție a grupului care se referă la entitățile din grup aflate în statul lor membru.
Decizia comună prevăzută la art. 500 sau 502 este recunoscută pe teritoriul României ca fiind definitivă și este aplicată în mod corespunzător.
Autoritățile din România implicate în rezoluție întreprind toate acțiunile prevăzute la art. 498-504 fără întârziere și ținând seama în mod corespunzător de caracterul urgent al situației.
În situațiile în care nu este pusă în aplicare o schemă de rezoluție a grupului și autoritățile de rezoluție întreprind acțiuni de rezoluție în legătură cu orice entitate relevantă din grup, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, cooperează îndeaproape în cadrul colegiului de rezoluție în vederea realizării unei strategii de rezoluție coordonate pentru toate entitățile din grup afectate.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, care întreprinde acțiuni de rezoluție în legătură cu o entitate relevantă din grup, informează periodic și pe deplin membrii colegiului de rezoluție cu privire la acțiunile sau măsurile respective și la progresele înregistrate în legătură cu aplicarea lor.
Acțiunile de rezoluție sau măsurile de insolvență luate pentru scopurile art. 486 lit. b) pot include implementarea unei scheme de rezoluție a grupului întocmite în conformitate cu prevederile art. 490 în oricare dintre următoarele situații
acțiunile de rezoluție sau alte măsuri la nivelul întreprinderii-mamă, notificate în conformitate cu prevederile art. 486 lit. b) , fac probabilă îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187 , în legătură cu o entitate din grup dintr-un alt stat membru
acțiunile de rezoluție sau alte măsuri luate numai la nivelul întreprinderii-mamă nu sunt suficiente pentru stabilizarea situației sau nu asigură, probabil, un rezultat optim
una sau mai multe filiale îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 180-182 sau la art. 183-187 , conform concluziei autorităților de rezoluție responsabile pentru filialele respective; sau
acțiunile de rezoluție sau alte măsuri luate la nivelul grupului avantajează filialele din grup în așa fel încât o schemă de rezoluție a grupului devine adecvată.
În cazul în care acțiunile propuse de autoritatea de rezoluție la nivel de grup, în temeiul art. 505 includ o schemă de rezoluție a grupului, respectiva schemă de rezoluție ia forma unei decizii comune a autorității de rezoluție la nivel de grup, a Băncii Naționale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție la nivel individual, și a celorlalte autorități de rezoluție responsabile pentru filialele care fac obiectul schemei de rezoluție a grupului.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, poate solicita Autorității bancare europene să acorde asistență autorităților de rezoluție implicate, pentru obținerea unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.
În cazul în care oricare dintre celelalte autorități de rezoluție, inclusiv, după caz, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, nu este de acord cu schema de rezoluție a grupului propusă de către autoritatea de rezoluție la nivel de grup sau se îndepărtează de la aceasta sau consideră că, din motive de stabilitate financiară, trebuie să întreprindă acțiuni de rezoluție independente sau alte măsuri decât cele propuse în schemă în legătură cu o instituție sau cu o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) din prezenta lege sau la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) din Directiva 2014/59/UE, aceasta prezintă în detaliu motivele dezacordului sau motivele de abatere de la schema de rezoluție a grupului, le notifică autorității de rezoluție a grupului și celorlalte autorități de rezoluție care fac obiectul schemei de rezoluție la nivel de grup și informează aceste autorități cu privire la acțiunile sau măsurile pe care intenționează să le ia. Atunci când prezintă motivele dezacordului său, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, ține seama de planurile de rezoluție la care se face referire la art. 76-83 , de impactul potențial asupra stabilității financiare din statele membre în cauză, precum și de efectul potențial al acțiunilor sau măsurilor asupra altor părți ale grupului.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, împreună cu celelalte autoritățile de rezoluție care nu și-au exprimat dezacordul față de schema de rezoluție a grupului în temeiul art. 507 pot ajunge la o decizie comună privind o schemă de rezoluție a grupului care se referă la entitățile din grup aflate în respectivele state membre.
Decizia comună prevăzută la art. 506 sau 508 ori deciziile adoptate în absența deciziei comune prevăzute la art. 507 este recunoscută pe teritoriul României ca fiind definitivă și este aplicată în mod corespunzător.
Autoritățile din România implicate în rezoluție întreprind toate acțiunile prevăzute la art. 505-510 fără întârziere și ținând seama în mod corespunzător de caracterul urgent al situației.
În situațiile în care nu este pusă în aplicare o schemă de rezoluție a grupului și autoritățile de rezoluție întreprind acțiuni de rezoluție în legătură cu entitățile relevante din grup, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, cooperează îndeaproape în cadrul colegiului de rezoluție în vederea realizării unei strategii de rezoluție coordonate pentru toate entitățile din grup afectate.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, care întreprinde acțiuni de rezoluție în raport cu orice entitate relevantă din grup informează periodic și pe deplin membrii colegiului de rezoluție cu privire la acțiunile sau măsurile întreprinse în legătură cu entitățile relevante din grup și la progresele înregistrate în legătură cu aplicarea acestora.
Prezentul titlu se aplică în mod corespunzător în relația dintre Banca Națională a României și Autoritatea de Supraveghere Financiară.
România poate încheia acorduri bilaterale cu un stat terț până la data intrării în vigoare a unui acord încheiat la nivelul Uniunii Europene cu statul terț respectiv, potrivit art. 93 alin. (1) din Directiva 2014/59/UE, în măsura în care aceste acorduri bilaterale sunt conforme cu prezentul titlu.
Acordurile bilaterale prevăzute la alin. (1) se referă la modalitățile de cooperare dintre Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, și autoritățile relevante din statul terț, printre altele, cu scopul de a face schimb de informații privitoare la planificarea redresării și rezoluției în ceea ce privește instituțiile de credit, instituțiile financiare, întreprinderile-mamă și instituțiile din statul terț respectiv. (3) Acordurile prevăzute la alin. (1) urmăresc să asigure în special instituirea unor procese și mecanisme de cooperare între Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, și autoritățile relevante din statul terț în vederea îndeplinirii unora sau a tuturor sarcinilor și exercitarea unora sau a tuturor competențelor următoare
elaborarea de planuri de rezoluție în conformitate cu prevederile art. 49-83 și cu cerințe similare impuse de legislația statului terț respectiv
evaluarea posibilităților de soluționare ale acestor instituții și grupuri în conformitate cu prevederile art. 85-91 și cu cerințe similare impuse de legislația statului terț respectiv
aplicarea competențelor de abordare sau înlăturare a obstacolelor din calea posibilităților de soluționare în conformitate cu prevederile art. 92-116 și a oricăror altor competențe similare prevăzute de legislația statului terț respectiv
aplicarea măsurilor de intervenție timpurie în conformitate cu prevederile art. 149-151 și a oricăror altor competențe similare prevăzute de legislația statului terț respectiv
aplicarea instrumentelor de rezoluție și exercitarea competențelor de rezoluție, precum și a unor competențe similare care pot fi exercitate de către autoritățile relevante din statul terț respectiv.