LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Organul de conducere al instituției de credit sau al unei entități prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) informează Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, în cazul în care consideră că instituția de credit sau entitatea respectivă intră sau este susceptibilă de a intra în dificultate majoră, în sensul art. 181 .
Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de supraveghere informează structura care exercită funcția de rezoluție în legătură cu orice notificare primită în temeiul art. 437 și cu orice măsură de prevenire a crizelor sau orice măsură prevăzută la art. 226 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, pe care o impune unei instituții de credit sau entități prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) .
În situația în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă sau autoritate de rezoluție, după caz, constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. a) și b) în ceea ce privește o instituție de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) , comunică această constatare fără întârziere, după caz
autorității de rezoluție a instituției sau entității prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d)
autorității competente a instituției sau entității prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d)
autorității competente din statul membru în care se află o sucursală a instituției sau entității prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d)
autorității de rezoluție din statul membru în care se află o sucursală a instituției sau entității prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d)
schemei de garantate a depozitelor la care este afiliată instituția de credit pentru a-i permite exercitarea funcțiilor acesteia
Fondului de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluție bancară, pentru a permite exercitarea funcțiilor acesteia
autorității de rezoluție a grupului, dacă este cazul
Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de minister competent
supraveghetorului consolidant, dacă instituția supusă rezoluției face obiectul supravegherii pe bază consolidată
Comitetului European pentru Risc Sistemic și autorității naționale macroprudențiale desemnate din România.
Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de supraveghere sau de rezoluție, după caz, transmite constatarea prevăzută la alin. (1) și structurii care exercită funcția de bancă centrală.
În cazul în care transmiterea informațiilor potrivit art. 439 alin. (1) lit. e) și f) nu garantează nivelul adecvat de confidențialitate, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă sau de autoritate de rezoluție, după caz, utilizează mijloace de comunicare alternative, care să permită îndeplinirea cerinței de comunicare prevăzute la art. 439 alin. (1) , asigurând totodată nivelul adecvat de confidențialitate.
Banca Națională a României se asigură că, la primirea unei comunicări din partea structurii care exercită funcția de supraveghere, în conformitate cu prevederile art. 439 , structura care exercită funcția de rezoluție stabilește, în conformitate cu prevederile art. 180 alin. (1) și art. 183-187 , măsura în care sunt îndeplinite condițiile de la articolul respectiv în legătură cu instituția de credit sau cu entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) în cauză.
Decizia privind aplicarea sau nu a acțiunilor de rezoluție în raport cu o instituție de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) conține următoarele informații
motivele deciziei și modul de evaluare a îndeplinirii sau nu a condițiilor de declanșare a procedurii de rezoluție
acțiunea pe care autoritatea de rezoluție a instituțiilor de credit intenționează să o întreprindă, inclusiv, dacă este cazul, decizia de a retrage autorizația, de a impune lichidarea, numirea unui administrator sau orice altă măsură prevăzută de procedura de insolvență.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a instituțiilor de credit, se conformează cerințelor prevăzute la art. 444-446 , în legătură cu orice acțiune de rezoluție, imediat ce acest lucru devine în mod rezonabil posibil.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, notifică acțiunea de rezoluție instituției supuse rezoluției și, după caz
autorității competente a instituției supuse rezoluției
autorității competente din statul membru în care se află sucursala instituției supuse rezoluției
schemei de garantare a depozitelor la care este afiliată instituția supusă rezoluției
Fondului de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluție bancară
autorității de rezoluție la nivel de grup, dacă este cazul
Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de minister competent
supraveghetorului consolidant, dacă este cazul
autorității naționale macroprudențiale desemnate din România și Comitetului European pentru Risc Sistemic
Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene, Autorității europene pentru asigurări și pensii ocupaționale (AEAPO) și Autorității europene pentru valori mobiliare și piețe (AEVMP), instituită prin Regulamentul (UE) nr. 1.094/2010 al Parlamentului și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea europeană de asigurări și pensii ocupaționale), de modificare a Deciziei nr. 716/2009/CE și de abrogare a Deciziei 2009/79/CE a Comisiei, și Autorității bancare europene
în cazul în care instituția supusă rezoluției este o instituție definită în termenii art. 2 alin. (2) din Legea nr. 253/2004 , cu modificările și completările ulterioare, operatorilor de sisteme din care face parte respectiva instituție.
Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de rezoluție notifică acțiunea prevăzută la alin. (1) și structurii care exercită funcția de bancă centrală.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, transmite, împreună cu notificarea prevăzută la art. 444 , copii ale oricărei decizii prin intermediul căreia sunt exercitate competențele relevante și precizează data de la care acțiunile de rezoluție produc efecte.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, publică sau asigură publicarea deciziei privind aplicarea unei acțiuni de rezoluție, fie a unei informări care sumarizează efectele acțiunii de rezoluție, în special efectele asupra clienților de retail și, dacă este cazul, condițiile și perioada de suspendare sau limitare prevăzută la art. 406-419 , prin următoarele mijloace
pe site-ul său oficial
pe site-ul oficial al Autorității bancare europene
pe site-ul oficial al instituției supuse rezoluției
în cazurile în care acțiunile, alte instrumente de proprietate sau instrumentele de datorie ale instituției supuse rezoluției sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, mijloacele utilizate pentru publicarea informațiilor reglementate referitoare la instituția supusă rezoluției, în conformitate cu prevederile naționale și prevederile din legislația altor state membre care transpun art. 21 alin. (1) din Directiva 2004/109/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 15 decembrie 2004 privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată și de modificare a Directivei 2001/34/CE.
În cazul în care acțiunile, instrumentele de proprietate sau instrumentele de datorie ale instituției de credit nu sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, se asigură că documentele care atestă existența deciziei prevăzute la art. 446 sunt trimise acționarilor și creditorilor instituției supuse rezoluției înregistrați în registrele sau bazele de date ale instituției supuse rezoluției disponibile Băncii Naționale României, în calitate de autoritate de rezoluție.
Următoarele persoane și autorități sunt supuse obligației de păstrare a secretului profesional în ceea ce privește informațiile gestionate potrivit prezentei legi
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, autoritate competentă și bancă centrală; a^1) Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate responsabilă cu supravegherea piețelor financiare și a întreprinderilor de asigurare
Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de minister competent
administratorii speciali sau administratorii temporari desemnați în conformitate cu dispozițiile prezentei legi
cumpărătorii potențiali, cei contactați de Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, și cei ofertați de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, indiferent dacă acest contact sau această ofertare a avut loc sau nu în cadrul pregătirii în vederea utilizării instrumentului de vânzare a afacerii sau dacă ofertarea respectivă a condus sau nu la o achiziție
auditorii, contabilii, consilierii juridici și profesionali, evaluatorii și alți experți angajați direct sau indirect de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție sau de autoritate competentă, de Ministerul Finanțelor Publice, în calitate de minister competent, sau de cumpărătorii potențiali prevăzuți la lit. d)
organele care administrează schema de compensare a investitorilor
Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitate de schemă de garantare a depozitelor și de administrator al mecanismului de finanțare a rezoluției
alte autorități implicate în procesul de rezoluție
instituția-punte sau vehiculul de administrare a activelor implicate
orice altă persoană care furnizează sau a furnizat servicii direct sau indirect, permanent sau ocazional entităților prevăzute la lit. a)-i)
conducerea superioară, membrii organului de conducere și angajații entităților prevăzute la lit. a)-i) înaintea, în timpul și după numirea acestora.
Pentru a asigura respectarea cerințelor referitoare la păstrarea confidențialității prevăzute la art. 448 și 450 , entitățile prevăzute la art. 448 lit. a) , a^1) , b) și f)-i) elaborează și aplică norme interne în acest sens, inclusiv norme pentru a asigura caracterul secret al informațiilor și furnizarea de informații între persoanele implicate direct în procesul de rezoluție.
Fără a aduce atingere caracterului general al cerințelor prevăzute la art. 448 , persoanelor prevăzute la articolul respectiv li se interzice dezvăluirea informațiilor confidențiale primite în exercițiul activităților lor profesionale sau de la Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă sau autoritate de rezoluție, în legătură cu atribuțiile acestora potrivit prezentei legi, către orice persoană sau autoritate, cu următoarele excepții
dezvăluirea se face în exercitarea atribuțiilor ce le revin potrivit acestei legi
se furnizează informații sub formă generală sau în formă agregată, astfel încât instituțiile de credit sau entitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) să nu poată fi identificate
există consimțământul expres și prealabil al autorității, al instituției sau al entității prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) care a furnizat informațiile respective.
Persoanele prevăzute la art. 448 evaluează efectele pe care dezvăluirea informațiilor confidențiale le-ar putea avea asupra interesului public în ceea ce privește politica financiară, monetară și economică, precum și asupra intereselor comerciale ale persoanelor fizice și juridice și asupra scopului inspecțiilor, asupra anchetelor și misiunilor de audit.
Procedura de evaluare a efectelor dezvăluirii informațiilor confidențiale cuprinde o evaluare specifică a efectelor oricărei dezvăluiri a conținutului și detaliilor planului de redresare și rezoluție prevăzute la art. 13-19 , art. 27-35 , art. 49-63 , art. 74 și 75 și a rezultatului evaluărilor realizate în conformitate cu art. 20-26 , art. 36-47 și art. 85-87 .
Persoanele sau entitățile prevăzute la art. 448 fac obiectul răspunderii civile în cazul încălcării art. 448-452 .
Prevederile art. 448-452 nu împiedică
angajații și experții entităților prevăzute la art. 448 lit. a)-h) să facă schimb de informații între ei în cadrul fiecărei entități în parte
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție și autoritate competentă, inclusiv angajații și experții acesteia, să facă schimb de informații între ei, precum și cu alte autorități de rezoluție sau autorități competente din Uniunea Europeană, cu ministere competente, cu bănci centrale, cu sisteme de garantare a depozitelor, cu schemele de compensare a investitorilor, cu autorități responsabile cu procedura de insolvență, cu autorități responsabile cu asigurarea stabilității sistemului financiar prin reglementări macroprudențiale, persoane care efectuează auditul statutar, cu Autoritatea bancară europeană sau, cu respectarea prevederilor art. 527-529 , cu autorități din țări terțe care îndeplinesc funcții echivalente cu cele ale Băncii Naționale României, în calitate de autoritate de rezoluție, sau, cu condiția respectării stricte a cerințelor de confidențialitate, cu un potențial cumpărător, în scopul planificării sau al aplicării unei acțiuni de rezoluție.
Fără a aduce atingere oricăror altor prevederi ale art. 448-452 , este permis schimbul de informații
cu orice altă persoană, cu respectarea cerințelor referitoare la păstrarea strictă a confidențialității, atunci când este necesar în vederea planificării sau aplicării unei acțiuni de rezoluție
cu comisiile de anchetă ale Parlamentului României, Curtea de Conturi a României și cu alte entități din România cu atribuții de anchetare, în condiții corespunzătoare
cu autoritățile naționale responsabile cu supravegherea sistemelor de plăți, autoritățile responsabile implicate în procedura de insolvență, autoritățile de supraveghere a altor entități din sectorul financiar, autoritățile responsabile cu supravegherea piețelor financiare și a întreprinderilor de asigurare, precum și cu personalul cu sarcini de verificare la fața locului care acționează în numele acestora, cu autoritățile care au responsabilitatea de a menține stabilitatea sistemului financiar în statele membre prin utilizarea regulilor macroprudențiale, autoritățile responsabile cu protejarea stabilității sistemului financiar, precum și persoanele responsabile cu realizarea auditului statutar.
Dispozițiile art. 448-451 nu aduc atingere prevederilor legislației în materie penală privind divulgarea informațiilor în cadrul procedurii judiciare în dosare penale sau civile.
Deciziile Băncii Naționale a României de luare a unei măsuri de prevenire a crizelor sau de exercitare a unei competențe din cele prevăzute de prezenta lege, alta decât cea referitoare la măsurile de gestionare a crizelor, pot fi contestate potrivit prevederilor art. 275-277 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare.
Orice persoană afectată de o decizie a Băncii Naționale a României de luare a unei măsuri de gestionare a crizelor poate contesta decizia potrivit prevederilor art. 275-277 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare.
În cazul utilizării căilor de contestare în instanță, procedura judiciară se va desfășura cu celeritate. Instanțele, ca bază a propriei aprecieri, utilizează evaluările economice complexe ale situațiilor de fapt, realizate de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție.
Contestarea, potrivit art. 454 , a unei decizii a Băncii Naționale a României, adoptate în calitate de autoritate de rezoluție, nu implică suspendarea de drept a efectelor deciziei contestate, care este executorie imediat.
În aplicarea prevederilor alin. (1) , suspendarea efectelor deciziei Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, este prezumată, până la proba contrară, a fi împotriva interesului public.
Atunci când acest lucru este necesar pentru a proteja interesul unor părți terțe care, acționând cu bună-credință, au cumpărat acțiuni ori alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau obligații ale unei instituții supuse rezoluției, în temeiul utilizării instrumentelor de rezoluție sau al exercitării competențelor de rezoluție de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, în cazul anulării deciziei prevăzute la alin. (1) se mențin toate efectele produse în baza acesteia și a oricărui act sau oricărei operațiuni subsecvente de punere în aplicare a deciziei anulate. În acest caz, măsurile reparatorii ce pot fi dispuse în legătură cu o decizie sau măsură prejudiciabilă a Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, se limitează la acordarea de compensații de către aceasta pentru pierderile suferite de reclamant ca urmare a deciziei sau a măsurii respective, dacă aceste pierderi nu sunt acoperite din fondul de rezoluție bancară în conformitate cu prevederile art. 427 .
Fără a aduce atingere restricțiilor privind executarea garanțiilor reale impuse în temeiul art. 410-412 , atunci când este necesar în vederea aplicării eficiente a instrumentelor și competențelor de rezoluție, Banca Națională a României poate solicita instanței să suspende, pentru o perioadă adecvată în raport cu obiectivul urmărit, orice acțiune sau procedură judiciară la care este sau devine parte o instituție de credit supuse rezoluției.
Atunci când iau decizii sau măsuri, în temeiul prezentei legi, care pot avea un impact în unul sau mai multe state membre, autoritățile din România implicate în rezoluția grupurilor transfrontaliere au în vedere următoarele principii generale
necesitatea imperativă a eficacității procesului decizional și a păstrării costurilor rezoluției la un nivel cât mai scăzut posibil, la momentul întreprinderii acțiunilor de rezoluție
deciziile sunt luate și acțiunile sunt întreprinse în timp util și în regim de urgență, atunci când este necesar
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, autoritate competentă și bancă centrală, și alte autorități cooperează pentru a se asigura că deciziile sunt luate și acțiunile sunt întreprinse într-o manieră coordonată și eficientă
rolul și responsabilitățile autorităților din România implicate în rezoluția grupurilor transfrontaliere trebuie clar definite
autoritățile respective acordă o atenție corespunzătoare intereselor statelor membre în care sunt stabilite întreprinderi-mamă din Uniunea Europeană, în special din perspectiva impactului oricărei decizii, acțiuni sau lipsei unei acțiuni proprii asupra stabilității financiare, resurselor fiscale, fondului de rezoluție, schemei de garantare a depozitelor sau schemei de compensare pentru investitori din statele membre respective
autoritățile respective acordă o atenție corespunzătoare intereselor fiecărui stat membru în care este stabilită o filială, în special din perspectiva impactului oricărei decizii, acțiuni sau lipsei unei acțiuni proprii asupra stabilității financiare, resurselor fiscale, fondului de rezoluție, schemei de garantare a depozitelor sau schemei de compensare pentru investitori din statele membre respective
autoritățile respective acordă o atenție corespunzătoare intereselor fiecărui stat membru în care sunt situate sucursale semnificative, în special din perspectiva impactului oricărei decizii, acțiuni sau lipsei unei acțiuni proprii asupra stabilității financiare a statelor membre respective
autoritățile respective acordă o atenție corespunzătoare obiectivelor privind asigurarea unui echilibru între interesele diferitelor state membre implicate și evitarea prejudicierii inechitabile ori a protejării inechitabile a intereselor anumitor state membre, inclusiv evitarea alocării inechitabile între statele membre a sarcinii suportate
orice obligație prevăzută de prezenta lege de a consulta o autoritate înainte de luarea oricărei decizii sau întreprinderea oricărei acțiuni implică cel puțin obligația de a consulta autoritatea respectivă cu privire la acele elemente ale deciziei sau acțiunii propuse care au sau este probabil că vor avea un efect asupra întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană, a filialei sau a sucursalei relevante pentru autoritățile în cauză, precum și un impact asupra stabilității statului membru respectiv în care întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, filiala sau sucursala este stabilită sau situată
atunci când întreprinde acțiuni de rezoluție, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, ține seama și urmează planurile de rezoluție prevăzute la art. 64-72 și la art. 76-83 , cu excepția cazului în care consideră, având în vedere circumstanțele specifice, că obiectivele rezoluției vor fi îndeplinite mai eficace prin întreprinderea de acțiuni care nu sunt prevăzute în planurile de rezoluție
necesitatea transparenței, ori de câte ori există probabilitatea ca o decizie sau acțiune propusă să aibă implicații asupra stabilității financiare, resurselor fiscale, fondului de rezoluție, schemei de garantare a depozitelor sau schemei de compensare pentru investitori din oricare stat membru relevant; și
recunoașterea rolului determinant pe care coordonarea și cooperarea îl au în atingerea unui rezultat care să reducă costul global al rezoluției.
Sub rezerva dispozițiilor art. 464 -art. 468, Banca Națională României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, stabilește colegii de rezoluție pentru a îndeplini atribuțiile prevăzute la art. 58-72 , art. 88-90 , art. 99-107 , art. 295^5-295^40 , art. 473-485 , art. 498-504 și, acolo unde este cazul, pentru a asigura cooperarea și coordonarea cu autoritățile de rezoluție din state terțe.
Colegiile de rezoluție asigură Băncii Naționale a României, în oricare din calitățile sale de autoritate de rezoluție la nivel de grup, autoritate de rezoluție la nivel individual și, acolo unde este cazul, autoritate competentă și supraveghetor consolidant, și celorlalte autorități din colegiu un cadru pentru îndeplinirea următoarelor sarcini
schimbul de informații care prezintă interes din punctul de vedere al elaborării planurilor de rezoluție a grupurilor, al aplicării în cazul grupurilor a competențelor de pregătire și prevenire, precum și al rezoluției grupurilor
elaborarea planurilor de rezoluție a grupurilor în conformitate cu prevederile art. 58-72 și 74-83
evaluarea posibilităților de soluționare a grupurilor în conformitate cu prevederile art. 88-91
exercitarea competențelor de a aborda sau de a înlătura obstacolele din calea posibilităților de soluționare a grupurilor în conformitate cu prevederile art. 99-116
luarea deciziei cu privire la necesitatea de a institui o schemă de rezoluție a grupului prevăzută la art. 473-497 sau la art. 498-510
obținerea acordului privind schema de rezoluție a grupului propusă în conformitate cu prevederile art. 473-497 sau la art. 498-510
coordonarea comunicării publice a strategiilor și schemelor de rezoluție a grupului
coordonarea utilizării mecanismelor de finanțare prevăzute în titlul VII
stabilirea cerințelor minime de fonduri proprii și datorii eligibile pentru grupuri, la nivel consolidat și la nivel de filială, prevăzute la art. 295^5-295^40 .
Colegiile de rezoluție pot fi utilizate drept forum de discuții pentru orice aspect legat de rezoluția grupurilor transfrontaliere.
Membrii unui colegiu de rezoluție, din care face parte și Banca Națională a României în oricare din calitățile sale de autoritate de rezoluție la nivel de grup, autoritate de rezoluție la nivel individual, autoritate competentă sau supraveghetor consolidant, după caz, sunt următorii
autoritatea de rezoluție la nivel de grup
autoritățile de rezoluție din fiecare stat membru în care este stabilită o filială inclusă în supravegherea pe bază consolidată
autoritățile de rezoluție din statele membre în care este stabilită întreprinderea-mamă a uneia sau mai multor instituții din grup, care este o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. d) din Directiva 2014/59/UE
autoritățile de rezoluție din statele membre în care sunt situate sucursale semnificative
supraveghetorul consolidant și autoritățile competente din statele membre în care autoritatea de rezoluție este membră a colegiului de rezoluție. În cazul în care autoritatea competentă a unui stat membru nu este banca centrală a acestuia, autoritatea competentă poate decide să fie însoțită de un reprezentant al băncii centrale a respectivului stat membru
ministerele competente, în cazul în care autoritățile de rezoluție care sunt membre ale colegiului de rezoluție nu sunt ministerele competente
autoritatea care este responsabilă pentru schema de garantare a depozitelor a unui stat membru, în cazul în care autoritatea de rezoluție din statul membru respectiv este membră a unui colegiu de rezoluție
Autoritatea bancară europeană, în conformitate cu prevederile art. 461 .
Autoritățile de rezoluție din state terțe, în cazul în care o întreprindere-mamă sau o instituție stabilită în Uniunea Europeană are în statul respectiv o instituție-filială sau o sucursală care ar fi fost considerată ca fiind semnificativă dacă ar fi fost situată în Uniunea Europeană, pot, la cerere, să fie invitate să participe în calitate de observatori în cadrul colegiului de rezoluție, cu condiția ca acestea să facă obiectul unor cerințe de confidențialitate echivalente, în opinia autorității de rezoluție la nivel de grup, cu cele prevăzute la art. 527-529 .
Pentru a contribui la promovarea și monitorizarea unei funcționări eficiente, eficace și coerente a colegiilor de rezoluție în acord cu standardele internaționale, Banca Națională României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, invită Autoritatea bancară europeană să participe la ședințele colegiului de rezoluție. În cadrul procedurii de votare, ce are loc în colegiul de rezoluție, Autoritatea bancară europeană nu are niciun drept de vot.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, prezidează colegiul de rezoluție. În această calitate, Banca Națională a României
stabilește aranjamente și proceduri scrise pentru funcționarea colegiului de rezoluție, în urma consultării cu ceilalți membri ai colegiului de rezoluție
coordonează toate activitățile colegiului de rezoluție
convoacă și prezidează toate reuniunile colegiului de rezoluție și informează pe deplin și anticipat pe toți membrii acestuia în legătură cu organizarea reuniunilor colegiului de rezoluție, principalele aspecte care urmează a fi discutate și elementele ce vor fi luate în considerare
notifică membrii colegiului de rezoluție cu privire la orice reuniuni planificate, astfel încât aceștia să poată solicita să participe la ele
decide care dintre membri și dintre observatori sunt invitați să participe la anumite reuniuni ale colegiului de rezoluție, în funcție de interesele specifice, ținând seama de relevanța subiectului care urmează să fie discutat pentru acei membri și observatori și în special de impactul potențial asupra stabilității financiare a statelor membre în cauză
informează, în timp util, toți membrii colegiului în legătură cu deciziile și rezultatele acestor reuniuni.
Membrii care participă la colegiul de rezoluție cooperează strâns.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. e) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual, are dreptul să participe la reuniunile colegiului de rezoluție ori de câte ori sunt înscrise pe ordinea de zi puncte care fac obiectul adoptării unor decizii comune sau care se referă la o entitate din grup situată în România.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, nu este obligată să instituie un colegiu de rezoluție în cazul în care alte grupuri sau colegii exercită aceleași funcții și îndeplinesc aceleași sarcini cu cele prevăzute la art. 458-462 și respectă toate condițiile și procedurile, inclusiv pe cele care vizează componența și participarea la colegiile de rezoluție, stabilite la art. 458-462 și la art. 469-472 . În acest caz, toate trimiterile la colegii de rezoluție din prezenta lege sunt de asemenea înțelese ca trimiteri la acele alte grupuri sau colegii.
În cazul în care o instituție dintr-un stat terț sau o întreprindere-mamă dintr-un stat terț deține filiale stabilite în Uniunea Europeană sau întreprinderi-mamă din Uniunea Europeană, stabilite în două sau mai multe state membre, printre care și România, sau două sau mai multe sucursale în Uniune, situate în România și în cel puțin încă un alt stat membru, care sunt considerate semnificative, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, împreună cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, după caz, și cu autorități de rezoluție din statele membre în care sunt stabilite respectivele filiale din Uniune sau în care sunt situate respectivele sucursale semnificative, instituie un singur colegiu de rezoluție european.
Colegiul de rezoluție european prevăzut la art. 464 va îndeplini funcțiile și atribuțiile prevăzute la art. 458-463 în ceea ce privește entitățile prevăzute la art. 464 și, în măsura în care aceste atribuții sunt relevante, în ceea ce privește sucursalele acestora.
Atribuțiile prevăzute la alin. (1) includ stabilirea cerinței prevăzute la art. 295^5-295^40 .
La stabilirea cerinței prevăzute la art. 295^5-295^40 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, împreună cu ceilalți membri ai colegiului de rezoluție european ia în considerare strategia de rezoluție globală, în cazul în care autoritățile statelor terțe au adoptat o astfel de strategie.
Atunci când, în conformitate cu strategia de rezoluție globală, filialele stabilite în Uniunea Europeană, inclusiv în România, sau o întreprindere-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, și filialele sale, instituții, nu sunt entități de rezoluție, iar membrii colegiului de rezoluție european, printre care și Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, sunt de acord cu această strategie, filialele stabilite în Uniune, persoane juridice române sau, pe bază consolidată, întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, respectă cerința prevăzută la art. 295^27 prin emiterea instrumentelor prevăzute la art. 295^28 alin. (2) și (3) către întreprinderea-mamă de cel mai înalt rang, stabilită într-un stat terț, sau către filialele respectivei întreprinderi-mamă de cel mai înalt rang, care sunt stabilite în același stat terț, sau către alte entități, în condițiile prevăzute la art. 295^28 alin. (2) lit. i) și art. 295^28 alin. (3) lit. b) .
Atunci când o singură întreprindere-mamă din Uniunea Europeană deține toate filialele din Uniune ale unei instituții dintr-un stat terț sau ale unei întreprinderi-mamă dintrun stat terț și această întreprindere-mamă din Uniunea Europeană este persoană juridică română, colegiul de rezoluție european este prezidat de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție.
În cazul în care nu se aplică prevederile alin. (1) , colegiul de rezoluție european este prezidat de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a unei întreprinderi-mamă din Uniunea Europeană, persoană juridică română, sau a unei filiale din Uniune, persoană juridică română, dacă activele bilanțiere totale au valoarea cea mai ridicată.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, și celelalte autorități implicate din România, după caz, pot renunța, alături de autorități din alte state membre, pe baza unui acord reciproc al tuturor părților relevante, la cerința de a înființa un colegiu de rezoluție european dacă un alt grup sau colegiu exercită aceleași funcții și îndeplinește aceleași atribuții cu cele prevăzute la art. 464-468 și respectă toate condițiile și procedurile, inclusiv pe cele care vizează componența și participarea la colegiile de rezoluție europene, stabilite la art. 464-468 și la art. 469-472 . În acest caz, toate trimiterile la colegii de rezoluție europene din prezenta lege trebuie de asemenea înțelese ca trimiteri la aceste alte grupuri sau colegii.
Cu excepția situațiilor în care colegiile de rezoluție europene funcționează potrivit prevederilor art. 466 și 467 , acestea funcționează de regulă în conformitate cu prevederile art. 458-463 .
În conformitate cu prevederile art. 448-452 , Banca Națională României, în calitate de autoritate de rezoluție și de autoritate competentă, furnizează, la cerere, celorlalte autorități de rezoluție și autorități competente toate informațiile relevante pentru îndeplinirea atribuțiilor lor similare celor stabilite în prezenta lege și poate solicita, la rândul său, de la acestea informații de aceeași natură.
În sensul alin. (1) , Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de rezoluție și structura care exercită funcția de supraveghere își furnizează una alteia, la cerere, toate informațiile relevante pentru îndeplinirea sarcinilor lor, care decurg din prezenta lege.
Banca Națională României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, coordonează fluxul tuturor informațiilor relevante între autoritățile de rezoluție și furnizează, în special, autorităților de rezoluție din alte state membre toate informațiile relevante, în timp util, în vederea facilitării îndeplinirii sarcinilor prevăzute la art. 458 alin. (2) lit. b)-i) , precum și de legislația națională a statelor membre care transpune prevederile art. 88 alin. (1) lit. b)-i) din Directiva 2014/59/UE.
În cazul în care Banca Națională României, în calitate de autoritate de rezoluție, primește o cerere de informații, care au fost furnizate de o autoritate de rezoluție dintr-un stat terț, Banca Națională a României solicită acordul respectivei autorități de rezoluție din statul terț cu privire la transmiterea acestor informații, cu excepția cazului în care respectiva autoritate de rezoluție din statul terț și-a dat deja acordul cu privire la transmiterea acestor informații.
Banca Națională României, în calitate de autoritate de rezoluție, nu este obligată să transmită informații furnizate de o autoritate de rezoluție dintr-un stat terț dacă autoritatea de rezoluție din statul terț nu și-a dat acordul cu privire la transmiterea mai departe a acestora.
Banca Națională României, în calitate de autoritate de rezoluție, furnizează informațiile Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de minister competent, atunci când acestea se referă la o decizie sau o chestiune care impune notificarea, consultarea sau acordul Ministerului Finanțelor Publice, în calitate de minister competent, sau care ar putea avea implicații asupra fondurilor publice.