Înapoi la Legislație

Legea nr. 312/2015 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
10 aprilie 2025LEGEA nr. 40 din 4 aprilie 2025
Text consolidat la
10 aprilie 2025
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
730

Pe scurt

Legea nr. 312/2015: LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 10 aprilie 2025, prin LEGEA nr. 40 din 4 aprilie 2025.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 10 aprilie 2025.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
730 articole.
Cuprins

LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Secțiunea C

La evaluarea posibilității de soluționare a unei instituții de credit sau a unui grup, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, ține cont de următoarele aspecte: a) măsura în care instituția de credit poate stabili corespondențe între liniile de activitate de bază, respectiv funcțiile critice și persoanele juridice; ... b) măsura în care structurile juridice și corporative sunt legate de liniile de activitate de bază și funcțiile critice ale persoanelor juridice; ... c) măsura în care există mecanisme care să asigure personal necesar, infrastructura, finanțarea, lichiditatea și capitalul pentru a sprijini și menține liniile de activitate de bază și funcțiile critice; ... d) măsura în care acordurile de servicii ale instituției de credit, inclusiv acordurile contractuale privind utilizarea serviciilor TIC, sunt robuste și integral executabile în eventualitatea unei rezoluții a acesteia; ... d^1) reziliența operațională digitală a rețelelor și sistemelor informatice care sprijină funcțiile critice și liniile de activitate de bază ale instituției de credit, luând în considerare rapoartele privind incidentele majore legate de TIC și rezultatele testării rezilienței operaționale digitale în temeiul Regulamentului (UE) 2022/2.554; ... e) măsura în care structura administrativă a instituției de credit este adecvată pentru gestionarea și asigurarea conformării cu politicile interne ale instituției de credit cu privire la acordurile sale privind furnizarea de servicii; ... f) măsura în care instituția de credit dispune de un proces pentru transferarea treptată către terți a serviciilor care fac obiectul contractelor de furnizare de servicii, în caz de separare a funcțiilor critice sau a liniilor de activitate de bază; ... g) măsura în care există planuri și măsuri de urgență pentru a asigura continuitatea accesului la sistemele de plată și decontare; ... h) capacitatea sistemelor de gestiune a informației de a colecta informații exacte și complete privind liniile de activitate de bază și funcțiile critice, necesare Băncii Naționale României, în calitate de autoritate de rezoluție, astfel încât să faciliteze luarea de decizii rapide; ... i) capacitatea sistemelor de gestiune a informației de a furniza informațiile esențiale pentru rezoluția eficace a instituției de credit în orice moment, chiar și atunci când condițiile se schimbă rapid; ... j) măsura în care instituția de credit și-a testat sistemele de gestiune a informației în scenarii de criză, astfel cum sunt acestea definite de Banca Națională României, în calitate de autoritate de rezoluție; ... k) măsura în care instituția de credit poate asigura continuitatea funcționării sistemelor sale de gestiune a informației, pentru instituția de credit afectată și pentru noua instituție de credit în cazul în care funcțiile critice și liniile de activitate de bază sunt separate de restul operațiunilor și liniilor de activitate; ... l) măsura în care instituția de credit a elaborat proceduri corespunzătoare pentru a se asigura că oferă Băncii Naționale României, în calitate de autoritate de rezoluție informațiile necesare pentru identificarea deponenților și a sumelor acoperite de Fondul de garantare a depozitelor bancare; ... m) în cazul în care grupul folosește garanții intragrup, măsura în care garanțiile respective sunt furnizate în condiții de piață, iar sistemele de gestionare a riscurilor aferente acestor garanții sunt solide; ... n) în cazul în care grupul se angajează în tranzacții "back to back", măsura în care aceste tranzacții sunt efectuate în condiții de piață, iar sistemele de gestionare a riscurilor aferente acestor tranzacții sunt solide; ... o) măsura în care utilizarea garanțiilor intragrup sau a tranzacțiilor "back to back" sporește posibilitatea de contaminare în cadrul grupului; ... p) măsura în care structura juridică a grupului împiedică aplicarea instrumentelor de rezoluție, ca urmare a numărului de persoane juridice, a complexității structurii grupului sau a dificultății de a stabili corespondențe între liniile de activitate și entitățile din grup; ... q) valoarea și tipul datoriilor care pot face obiectul recapitalizării interne ale instituției de credit; ... r) în cazul în care evaluarea implică o societate holding cu activitate mixtă, măsura în care rezoluția entităților din grup care sunt instituții de credit ar putea avea un efect negativ asupra părții nefinanciare a grupului; ... s) existența și soliditatea acordurilor privind furnizarea de servicii; ... t) dacă autoritățile statelor terțe dispun de instrumentele de rezoluție necesare pentru a sprijini acțiunile de rezoluție întreprinse de autoritățile de rezoluție a instituțiilor de credit, precum și posibilitatea de acțiune coordonată între autoritățile naționale și cele din statele terțe respective; ... u) fezabilitatea utilizării instrumentelor de rezoluție conform obiectivelor rezoluției, ținând seama de instrumentele disponibile și de structura instituției de credit; ... v) măsura în care structura grupului permite Băncii Naționale României, în calitate de autoritate de rezoluție, să procedeze la rezoluția întregului grup sau a uneia sau mai multora dintre entitățile din grup fără să producă efecte negative semnificative, în mod direct sau indirect, asupra sistemului financiar, încrederii pieței sau economiei și cu scopul de a maximiza valoarea grupului în ansamblul său; ... w) mecanismele și mijloacele prin care ar putea fi facilitată rezoluția grupurilor care au filiale stabilite în jurisdicții diferite; ... x) credibilitatea utilizării instrumentelor de rezoluție conform obiectivelor rezoluției, ținând cont de impactul posibil asupra creditorilor, contrapărților, clienților și angajaților, precum și de eventualele măsuri pe care le-ar putea lua autoritățile statelor terțe; ... y) măsura în care efectele rezoluției instituției de credit asupra sistemului financiar și asupra încrederii pieței financiare pot fi evaluate corect; ... z) măsura în care rezoluția instituției de credit ar putea avea un efect negativ semnificativ, în mod direct sau indirect, asupra sistemului financiar, asupra încrederii pieței sau asupra economiei; ... aa) măsura în care contaminarea altor instituții de credit sau a piețelor financiare ar putea fi controlată prin aplicarea instrumentelor și competențelor de rezoluție; ... bb) măsura în care rezoluția instituției de credit ar putea avea un efect semnificativ asupra sistemelor de plăți și de decontare. ... La evaluarea posibilității de soluționare a unui grup, referirile la o instituție de credit includ instituția de credit sau o entitate din grup prevăzută la art. 1 lit. c) sau d) . NOTĂ: În aplicarea dispozițiilor prezentei anexe, referirile la persoane juridice includ persoanele juridice care intră în sfera de consolidare prudențială a instituției de credit, persoană juridică română potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare.