LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, este împuternicită să transfere către o instituție-punte
acțiuni sau alte instrumente de proprietate emise de una sau de mai multe instituții supuse rezoluției
oricare dintre activele, drepturile sau obligațiile uneia sau ale mai multor instituții supuse rezoluției sau totalitatea acestora.
Cu respectarea prevederilor art. 453-455 , transferul menționat la alin. (1) poate avea loc fără a obține acordul acționarilor instituțiilor supuse rezoluției sau al oricărei părți terțe, alta decât instituția-punte, și nu este supus niciunei cerințe procedurale prevăzute de legislația aplicabilă în materie de societăți sau de legislația pieței de capital, prevederile art. 384 fiind aplicabile.
Instituția-punte este o persoană juridică ce îndeplinește cumulativ cerințele următoare
capitalul social este deținut în totalitate sau parțial de una sau mai multe autorități publice și instituția-punte este controlată de Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, în sensul celor prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. b) și, în particular, având în vedere dispozițiile art. 251 alin. (1) . Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluție bancară, poate fi acționar al instituției-punte
este creată în scopul de a primi și a deține unele sau toate acțiunile sau alte instrumente de proprietate emise de o instituție supusă rezoluției ori unele sau toate activele, drepturile și obligațiile uneia sau mai multor instituții supuse rezoluției, în vederea păstrării accesului la funcțiile critice și a vânzării instituției de credit sau a entității prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) .
Aplicarea instrumentului de recapitalizare internă în scopul prevăzut la art. 282 lit. b) nu trebuie să aducă atingere capacității Băncii Naționale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, de a exercita controlul asupra instituției-punte.
În situația în care aplică instrumentul instituției-punte, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, se asigură că valoarea totală a obligațiilor transferate instituției-punte nu depășește valoarea totală a drepturilor și activelor transferate de la instituția supusă rezoluției sau furnizate din alte surse.
Cu respectarea prevederilor art. 220 , orice contraprestație se plătește de instituția-punte în favoarea
proprietarilor acțiunilor sau instrumentelor de proprietate, în cazul în care transferul către instituția-punte s-a efectuat prin transferarea acțiunilor sau instrumentelor de proprietate emise de instituția supusă rezoluției, de la deținătorii respectivelor acțiuni sau instrumente la instituția-punte
instituției supuse rezoluției, în cazul în care transferul către instituția-punte s-a efectuat prin transferarea unora sau a tuturor activelor, drepturilor sau obligațiilor instituției supuse rezoluției la instituția-punte.
În situația în care aplică instrumentul instituției-punte, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate exercita competența de transfer în mod repetat, pentru a efectua transferuri suplimentare de acțiuni sau de alte instrumente de proprietate emise de o instituție supusă rezoluției sau, după caz, de active, drepturi sau obligații ale instituției supuse rezoluției.
În urma aplicării instrumentului instituției-punte, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate
transfera înapoi drepturile, activele sau obligațiile de la instituția-punte la instituția supusă rezoluției ori acțiunile sau alte instrumente de proprietate înapoi la proprietarii lor inițiali, iar instituția supusă rezoluției sau proprietarii inițiali au obligația de a reprimi orice astfel de active, drepturi sau obligații ori acțiuni sau alte instrumente de proprietate, numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 245
transfera acțiuni sau alte instrumente de proprietate ori active, drepturi sau obligații de la instituția-punte către o terță parte.
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate transfera înapoi acțiuni sau alte instrumente de proprietate ori active, drepturi sau obligații de la instituția-punte, în una dintre următoarele situații
în situația în care posibilitatea ca respectivele acțiuni sau alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau obligații să fie transferate înapoi este precizată în mod expres în cadrul deciziei de aplicare a instrumentului instituției-punte, în baza căreia s-a efectuat transferul
în situația în care respectivele acțiuni sau alte instrumente de proprietate, active, drepturi sau obligații nu îndeplinesc condițiile de transfer sau nu se încadrează în categoria acțiunilor sau altor instrumente de proprietate, activelor, drepturilor sau obligațiilor specificate în cadrul deciziei prevăzute la lit. a) .
Un astfel de transfer înapoi se poate efectua în orice moment și respectă orice alte condiții stipulate în cadrul deciziei de aplicare a instrumentului instituției-punte, pentru scopul realizării transferului în cauză.
Transferurile între instituția supusă rezoluției sau proprietarii inițiali ai acțiunilor sau ai altor instrumente de proprietate pe de o parte și instituția-punte pe de alta trebuie să facă obiectul mecanismelor de siguranță prevăzute la art. 423-436 .
În scopul exercitării dreptului de a presta servicii în mod direct sau de a înființa o sucursală într-un alt stat membru potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, sau legislației privind piața de capital, instituția-punte este considerată continuatoarea de drept a instituției supuse rezoluției și poate exercita în continuare orice astfel de drepturi exercitate de instituția supusă rezoluției aferente activelor, drepturilor sau obligațiilor transferate.
În alte scopuri, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, are competența de a stabili ca o instituție-punte să fie considerată drept o continuatoare a instituției supuse rezoluției și să poată continua să exercite toate drepturile exercitate de instituția supusă rezoluției aferente activelor, drepturilor sau obligațiilor transferate.
Dacă instituția supusă rezoluției este membru la sistemele de plăți, compensare și decontare, la bursele de valori, la schemele de compensare pentru investitori și la schemele de garantare a depozitelor, instituția-punte poate continua să exercite drepturile instituției supuse rezoluției decurgând din calitatea de membru și drepturile de acces ale acesteia la sistemele, bursele ori schemele respective.
Prevederile alin. (1) nu înlătură cerința ca instituția-punte să îndeplinească criteriile privind calitatea de membru și criteriile de participare, în funcție de care se poate lua parte la astfel de sisteme, burse și scheme.
Fără a aduce atingere prevederilor alin. (1) , următoarele dispoziții sunt aplicabile
sistemele, bursele și schemele prevăzute la alin. (1) nu pot refuza accesul pe motiv că instituția-punte nu dispune de un rating din partea unei agenții de rating de credit sau că ratingul respectiv nu este proporțional cu nivelurile de rating impuse pentru a beneficia de acces la sistemele prevăzute la alin. (1)
în cazul în care instituția-punte nu îndeplinește criteriile legate de calitatea de membru sau criteriile de participare la un sistem relevant de plăți, compensare sau decontare, la o bursă de valori, la o schemă de compensare pentru investitori sau la o schemă de garantare a depozitelor, drepturile prevăzute la alin. (1) se exercită de către instituția-punte numai pentru o perioadă de timp care poate fi stabilită de Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, de maximum 24 de luni de la data transferului și care poate fi prelungită cu perioade de maximum 12 luni, la solicitarea instituției-punte adresată aceleiași autorități.
Fără a aduce atingere prevederilor art. 423-436 , acționarii sau creditorii instituției supuse rezoluției și alte părți terțe ale căror active, drepturi sau obligații nu sunt transferate instituției-punte nu au niciun drept asupra activelor, drepturilor sau obligațiilor transferate instituției-punte, organului de conducere sau conducerii superioare ale acesteia ori în legătură cu acestea.
Obiectivele instituției-punte nu implică nicio obligație sau responsabilitate a acesteia față de acționarii sau creditorii instituției supuse rezoluției, iar organul de conducere sau conducerea superioară nu răspunde față de acționarii sau creditorii respectivi pentru actele săvârșite și omisiunile înregistrate în îndeplinirea atribuțiilor lor, cu excepția cazului în care actul sau omisiunea în cauză implică intenția sau neglijența gravă potrivit legii, care afectează în mod direct drepturile acționarilor sau creditorilor.
Funcționarea unei instituții-punte respectă următoarele cerințe
conținutul documentelor privind constituirea instituției-punte este aprobat de Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție
în funcție de structura acționariatului instituției-punte, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, numește sau aprobă, după caz, organul de conducere al instituției-punte
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, aprobă remunerațiile membrilor organului de conducere și le stabilește responsabilitățile
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, aprobă strategia și profilul de risc ale instituției-punte
instituția-punte este autorizată, dacă este cazul, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, cu reglementările emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia sau cu legislația privind piața de capital, și deține autorizațiile necesare pentru desfășurarea activităților sau furnizarea serviciilor aferente elementelor preluate în urma unui transfer efectuat conform prevederilor art. 383 și 384
instituția-punte respectă, dacă prevederile sunt aplicabile, dispozițiile Regulamentului (UE) nr. 575/2013, ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, ale reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acestora, precum și cele ale legislației privind piața de capital și, dacă este cazul, face obiectul unei supravegheri în conformitate cu aceleași dispoziții
instituția-punte funcționează în conformitate cu cadrul UE privind ajutorul de stat, iar Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate prevedea, în mod corespunzător, restricții asupra activității sale.
În cazul în care este necesar pentru a îndeplini obiectivele rezoluției, instituția-punte poate fi constituită și autorizată fără ca aceasta să respecte, pentru o perioadă scurtă, la începutul funcționării sale, cerințele cuprinse în actele normative prevăzute la alin. (1) lit. e) și f) . În acest sens, membrul conducerii executive care asigură coordonarea structurii din cadrul Băncii Naționale a României care exercită funcția de rezoluție transmite o cerere către membrul conducerii executive care asigură coordonarea structurii din cadrul Băncii Naționale a României care exercită funcția de supraveghere. Dacă decide să acorde o astfel de autorizație, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate competentă, indică intervalul în care instituția-punte este scutită de respectarea cerințelor respectivelor prevederi legale.
Cu respectarea oricăror restricții aplicate în conformitate cu normele Uniunii Europene sau cele naționale în materie de concurență, conducerea instituției-punte gestionează instituția-punte în vederea păstrării accesului la funcțiile critice și a vânzării instituției de credit sau a entității prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) , a activelor, drepturilor sau obligațiilor sale către unul sau mai mulți cumpărători din sectorul privat, în situația în care condițiile sunt prielnice, în opinia Băncii Naționale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, și în termenul specificat la art. 255 sau 256 , după caz.
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, decide că o instituție-punte nu mai reprezintă o instituție-punte în conformitate cu prevederile art. 240 ca urmare a apariției oricăreia dintre următoarele situații
fuzionarea instituției-punte cu o altă entitate
instituția-punte nu mai respectă cerințele art. 240
vânzarea în întregime sau aproape în întregime a activelor, drepturilor sau obligațiilor instituției-punte către o terță parte
expirarea perioadei specificate la art. 255 sau, după caz, la art. 256
activele instituției-punte sunt complet lichidate, iar obligațiile sale sunt achitate integral.
În situația în care Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, intenționează să vândă instituția-punte sau activele, drepturile ori obligațiile acesteia, aceasta se asigură că instituția-punte sau activele, drepturile ori obligațiile relevante sunt puse în vânzare în mod deschis și transparent și nu sunt prezentate eronat, în mod semnificativ, iar în cadrul vânzării nu este favorizat sau discriminat nejustificat niciun potențial cumpărător.
Orice astfel de vânzări trebuie efectuate în condiții comerciale, având în vedere circumstanțele, și în conformitate cu cadrul UE privind ajutorul de stat.
În cazul în care nu este aplicabilă niciuna dintre situațiile prevăzute la art. 253 lit. a)-c) sau e) , Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, ia măsuri pentru încetarea funcționării instituției-punte, cât mai curând posibil, potrivit propriei aprecieri, dar nu mai târziu de 2 ani de la data la care a fost efectuat ultimul transfer de la o instituție supusă rezoluției, în virtutea aplicării instrumentului instituției-punte.
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate prelungi perioada prevăzută la art. 255 cu una sau mai multe perioade suplimentare de un an, în situația în care o astfel de prelungire
vine în sprijinul realizării uneia dintre situațiile prevăzute la art. 253 lit. a)-c) sau e) ; sau
este necesară pentru a asigura continuitatea unor servicii bancare și/sau financiare esențiale.
Toate deciziile Băncii Naționale a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, de a prelungi perioada prevăzută la art. 255 se motivează și cuprind o evaluare detaliată a situației care justifică prelungirea, inclusiv a condițiilor și perspectivelor pieței.
În cazul în care funcționarea unei instituții-punte încetează în situațiile prevăzute la art. 253 lit. c) sau d) , instituția-punte este lichidată în conformitate cu procedura de insolvență.
Cu respectarea prevederilor art. 220 , toate încasările rezultate ca urmare a încetării funcționării instituției-punte revin acționarilor instituției-punte.
În cazul în care o instituție-punte este utilizată cu scopul de a transfera activele, drepturile sau obligațiile aparținând mai multor instituții supuse rezoluției, obligația prevăzută la art. 258 se referă la activele, drepturile sau obligațiile transferate de la fiecare dintre aceste instituții supuse rezoluției, și nu la instituția-punte în sine. 3
Alte dispoziții privind constituirea și funcționarea unei instituții-punte
Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate autoriza o instituție de credit punte cu un capital social stabilit sub nivelul prevăzut la art. 11 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, dar care nu poate fi mai mic decât echivalentul în lei a 1 milion de euro. În aplicarea prevederilor art. 36 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României notifică, în acest caz, autorizarea instituției de credit-punte și Comisiei Europene, împreună cu motivarea nivelului stabilit pentru capitalul social.
Îndeplinirea de către acționarii instituției de credit-punte, autorități publice și/sau Fondul de garantare a depozitelor bancare, a criteriilor prevăzute la art. 26 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, este prezumată.
Prin derogare de la prevederile art. 33 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, se pronunță cu privire la autorizarea instituției de credit-punte în cel mai scurt timp posibil de la transmiterea de către membrul conducerii executive care asigură coordonarea structurii care exercită funcția de rezoluție a documentației la care se face referire la art. 264 și având în vedere decizia sa, în calitate de autoritate de rezoluție, privind aprobarea elementelor referitoare la funcționarea instituției-punte prevăzute la art. 251 alin. (1) lit. a)-d) .
Prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, o instituție-punte sau o instituție de credit-punte se poate constitui ca societate pe acțiuni cu acționar unic.
Dispozițiile art. 9 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, republicată , cu modificările și completările ulterioare, nu se aplică în cazul instituției-punte sau al instituției de credit-punte. Dispozițiile art. 12 alin. (2) și ale art. 32 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, se aplică în mod corespunzător instituției-punte.
Banca Națională a României stabilește prin reglementări condițiile și documentația în baza căreia se autorizează instituția de credit-punte în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare.
Înmatricularea instituției-punte în registrul comerțului se face în regim de urgență, doar în baza actului constitutiv și, după caz, a autorizației emise de Banca Națională României, în calitate de autoritate competentă, în termen de 24 de ore de la depunerea acestora la oficiul registrului comerțului în a cărui circumscripție se află sediul instituției-punte.
În termen de maximum 30 de zile de la înmatriculare sunt depuse și celelalte documente prevăzute de lege pentru înmatricularea unei societăți.
Nerespectarea prevederilor alin. (2) de către instituția-punte se sancționează potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Începerea desfășurării activității de către instituția de credit-punte autorizată în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, are loc în prima zi lucrătoare ce urmează datei înmatriculării instituției de credit-punte în registrul comerțului.
În cazul în care vânzarea instituției de credit-punte autorizate în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, se realizează prin vânzarea acțiunilor, de la momentul vânzării acestora, instituția de credit care a funcționat ca instituție de credit-punte trebuie să îndeplinească toate condițiile prevăzute de aceeași ordonanță de urgență și de Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, pentru funcționarea unei instituții de credit. În aplicarea prevederilor art. 93 alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, capitalul inițial minim ce trebuie avut în vedere este cel prevăzut pentru categoria corespunzătoare din cele enumerate la art. 3 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, căreia îi aparține instituția de credit în cauză.
În situația prevăzută la alin. (1) valabilitatea autorizației instituției de credit care a funcționat ca instituție de credit-punte nu încetează de drept, autorizația respectivă producând în continuare efecte, pe o perioadă nedeterminată.
Pentru ca instrumentul de separare a activelor să fie eficace, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, este împuternicită să transfere activele, drepturile sau obligațiile unei instituții supuse rezoluției sau ale unei instituții-punte, către unul sau mai multe vehicule de administrare a activelor.
Cu respectarea prevederilor art. 453-455 , transferul prevăzut la alin. (1) poate avea loc fără a obține acordul acționarilor instituțiilor supuse rezoluției sau al oricărei părți terțe, alta decât instituția-punte, și nu este supus niciunei cerințe procedurale prevăzute de legislația aplicabilă în materie de societăți sau de legislația pieței de capital, prevederile art. 384 fiind aplicabile.
În sensul instrumentului de separare a activelor, un vehicul de administrare a activelor este o persoană juridică ce îndeplinește cumulativ cerințele de mai jos
capitalul social este deținut în totalitate sau parțial de una sau mai multe autorități publice și vehiculul de administrare a activelor este controlat de Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, în sensul celor prevăzute la art. 383 alin. (1) lit. b) și, în particular, având în vedere dispozițiile art. 271 . Fondul de garantare a depozitelor bancare, în calitatea sa de administrator al fondului de rezoluție bancară, poate fi acționar al vehiculului de administrare a activelor
a fost creată în scopul de a primi, parțial sau integral, activele, drepturile și obligațiile uneia sau ale mai multor instituții supuse rezoluției sau ale unei instituții-punte.
Vehiculul de administrare a activelor gestionează activele care îi sunt transferate cu scopul de a maximiza valoarea acestora prin intermediul unei eventuale vânzări sau prin lichidarea lor ordonată.
Funcționarea unui vehicul de administrare a activelor respectă următoarele prevederi
conținutul documentelor privind constituirea vehiculului de administrare a activelor este aprobat de Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție
în funcție de structura acționariatului vehiculului de administrare a activelor, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, numește sau aprobă organul de conducere al vehiculului de administrare a activelor
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, aprobă remunerațiile membrilor organului de conducere și le stabilește responsabilitățile
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, aprobă strategia și profilul de risc ale vehiculului de administrare a activelor.
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate exercita competența prevăzută la art. 268 de a transfera active, drepturi sau obligații numai în cazul în care
situația de pe piața specifică a acelor active este de așa natură încât lichidarea lor în cadrul procedurii de insolvență ar putea avea un efect negativ asupra uneia sau mai multor piețe financiare
un astfel de transfer este necesar pentru a asigura buna funcționare a instituției supuse rezoluției sau a instituției-punte; sau
un astfel de transfer este necesar pentru a maximiza încasările rezultate din lichidare.
În situația în care aplică instrumentul de separare a activelor, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, stabilește contraprestația în schimbul căreia sunt transferate activele, drepturile și obligațiile către vehiculul de administrare a activelor în conformitate cu principiile stabilite la art. 201-213 și în conformitate cu cadrul UE privind ajutorul de stat. Prevederile prezentului articol nu împiedică respectiva contraprestație să aibă o valoare nominală sau negativă.
Cu respectarea prevederilor art. 220 , orice contraprestație aferentă activelor, drepturilor sau obligațiilor dobândite în mod direct de la instituția supusă rezoluției, se plătește de vehiculul de administrare a activelor în favoarea instituției supuse rezoluției. Contraprestația poate fi plătită prin instrumente de datorie emise de vehiculul de administrare a activelor.
În cazul în care s-a aplicat instrumentul instituției-punte, un vehicul de administrare a activelor poate, după aplicarea instrumentului instituției-punte, să dobândească active, drepturi sau obligații de la instituția-punte.
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate transfera active, drepturi sau obligații de la instituția supusă rezoluției la unul sau mai multe vehicule de administrare a activelor în mai multe rânduri și poate transfera înapoi active, drepturi sau obligații de la unul sau mai multe vehicule de administrare a activelor la instituția supusă rezoluției, numai dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 277 .
Instituția supusă rezoluției are obligația de a reprimi orice astfel de active, drepturi sau obligații.
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate transfera înapoi drepturi, active sau obligații, de la vehiculul de administrare a activelor la instituția supusă rezoluției, într-una dintre următoarele situații
în situația în care posibilitatea ca respectivele drepturi, active sau obligații să fie transferate înapoi este precizată în mod expres în cadrul deciziei de aplicare a instrumentului de separare a activelor, în baza căreia s-a efectuat transferul
în situația în care respectivele drepturi, active sau obligații nu îndeplinesc condițiile de transfer sau nu se încadrează în categoria drepturilor, activelor sau obligațiilor specificate în cadrul deciziei prevăzute la lit. a) .
În oricare dintre cazurile prevăzute la alin. (1) , transferul înapoi se poate efectua în orice moment și respectă orice alte condiții stipulate în cadrul deciziei de aplicare a instrumentului de separare a activelor, pentru scopul realizării transferului în cauză.
Transferurile între instituția supusă rezoluției și vehiculul de administrare a activelor trebuie să facă obiectul mecanismelor de siguranță privind transferurile parțiale de proprietate specificate la art. 423-436 .
Fără a aduce atingere prevederilor art. 423-436 , acționarii sau creditorii instituției supuse rezoluției și alte părți terțe ale căror active, drepturi sau obligații nu sunt transferate vehiculului de administrare a activelor nu au niciun drept asupra activelor, drepturilor sau obligațiilor transferate vehiculului de administrare a activelor, organului de conducere sau conducerii superioare ale acestuia, ori în legătură cu acestea.
Obiectivele vehiculului de administrare a activelor nu implică nicio obligație sau responsabilitate a acestuia față de acționarii sau creditorii instituției supuse rezoluției, iar organul de conducere sau conducerea superioară nu răspunde față de acționarii sau creditorii respectivi pentru actele săvârșite și omisiunile înregistrate în îndeplinirea atribuțiilor lor, cu excepția cazului în care actul sau omisiunea în cauză implică intenția sau neglijența gravă potrivit legii, care afectează în mod direct drepturile acționarilor sau creditorilor.