Înapoi la Legislație

Legea nr. 312/2015 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
10 aprilie 2025LEGEA nr. 40 din 4 aprilie 2025
Text consolidat la
10 aprilie 2025
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
730

Pe scurt

Legea nr. 312/2015: LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 10 aprilie 2025, prin LEGEA nr. 40 din 4 aprilie 2025.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 10 aprilie 2025.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
730 articole.
Cuprins

LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 295^13

Prin excepție de la art. 295^10 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate decide ca o entitate de rezoluție, persoană juridică română, care este o instituție de tip G-SII sau o entitate de rezoluție care face obiectul prevederilor art. 295^19 sau 295^20 , să îndeplinească cerința prevăzută la art. 295^26 folosind fonduri proprii, instrumente eligibile subordonate sau datorii prevăzute la art. 295^9 , în măsura în care, ca urmare a obligației entității de rezoluție de a se conforma cerinței amortizorului combinat, cerinței prevăzute la art. 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și cerințelor prevăzute la art. 295^19 și la 295^26 din prezenta lege, suma respectivelor fonduri proprii, instrumente și datorii nu depășește valoarea cea mai mare dintre

a)

8 % din totalul datoriilor, inclusiv fonduri proprii ale entității; sau

b)

valoarea care rezultă din aplicarea formulei Ax2 + Bx2 + C, unde A, B și C au următoarele valori: A = valoarea rezultată din cerința prevăzută la art. 92 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare; B = valoarea rezultată din cerința prevăzută la art. 226^2-226^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare; C = valoarea rezultată din cerința amortizorului combinat.

Art. 295^14

(1)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate exercita competența prevăzută la art. 295^13 cu privire la toate entitățile de rezoluție, persoane juridice române, care sunt instituții de tip G-SII sau cărora li se aplică prevederile art. 295^19 sau 295^20 și care îndeplinesc una dintre condițiile prevăzute la alin. (2) , pentru care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, determină cerința prevăzută la art. 295^26 .

(2)

În aplicarea prevederilor alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, ia în considerare următoarele condiții

a)

în cursul evaluării posibilității de soluționare din ciclurile anterioare de planificare au fost identificate obstacole semnificative și, fie: (i) nu a fost luată nicio măsură de remediere în urma aplicării măsurilor prevăzute la art. 96 , în termenul impus de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție; fie (ii) obstacolele semnificative identificate nu pot fi abordate folosind una dintre măsurile prevăzute la art. 96 , iar exercitarea competenței prevăzute la art. 295^13 ar compensa parțial sau total impactul negativ al obstacolelor semnificative asupra posibilității de soluționare

b)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, apreciază că fezabilitatea și credibilitatea strategiei de rezoluție preferate aferente entității de rezoluție sunt limitate, având în vedere dimensiunea entității, gradul său de interconectare, natura, amploarea, riscurile și complexitatea activităților sale, statutul său juridic și structura acționariatului său; sau

c)

cerința prevăzută la art. 226^2-226^6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, reflectă faptul că entitatea de rezoluție, persoană juridică română, care este o instituție de tip G-SII sau care face obiectul cerinței prevăzute la art. 295^19 sau 295^20 se numără printre primele 20% cele mai riscante dintre instituțiile pentru care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, determină cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) .

(3)

În scopul stabilirii procentului prevăzut la alin. (2) lit. c) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, rotunjește numărul care rezultă din calcul în sus până la cel mai apropiat număr întreg.

Art. 295^15

(1)

Banca Națională a României se asigură că deciziile prevăzute la art. 295^11 și 295^13 se iau după consultarea dintre structura care exercită funcția de rezoluție și structura care exercită funcția de supraveghere.

(2)

În vederea luării deciziilor prevăzute la alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție ia în considerare și următoarele aspecte

a)

dimensiunea pieței pentru instrumentele de fonduri proprii și instrumentele eligibile subordonate ale entității de rezoluție, prețul unor astfel de instrumente, în cazul în care există, și timpul necesar pentru a executa eventualele tranzacții necesare în vederea respectării deciziei

b)

valoarea instrumentelor de datorie eligibile care întrunesc toate condițiile prevăzute la art. 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, cu o scadență reziduală mai mică de un an începând de la data deciziei, cu scopul de a face ajustări cantitative la cerințele prevăzute la art. 295^11 și 295^13

c)

disponibilitatea și valoarea instrumentelor care întrunesc toate condițiile prevăzute la art. 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, altele decât cele prevăzute la art. 72b alin. (2) lit. d) din regulamentul respectiv

d)

dacă, în comparație cu fondurile proprii și datoriile eligibile ale entității de rezoluție, valoarea datoriilor care sunt excluse de la exercitarea competențelor de reducere a valorii și de conversie în conformitate cu prevederile art. 286 sau 287 și care, potrivit prevederilor Legii nr. 85/2014 , cu modificările și completările ulterioare, au un rang de preferință egal sau inferior datoriilor eligibile având cel mai înalt rang de preferință, este semnificativă. În cazul în care valoarea datoriilor excluse nu depășește 5% din valoarea fondurilor proprii și a datoriilor eligibile ale entității de rezoluție, se consideră că aceasta este nesemnificativă. Dacă pragul anterior menționat este depășit, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, evaluează dacă valoarea datoriilor excluse este semnificativă

e)

modelul de afaceri, modelul de finanțare și profilul de risc ale entității de rezoluție, precum și stabilitatea și capacitatea acesteia de a contribui la economia națională; și

f)

impactul unor eventuale costuri de restructurare asupra recapitalizării entității de rezoluție. 5.1^5. Determinarea cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile

Art. 295^16

Banca Națională a României se asigură că cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) se determină după consultarea dintre structura care exercită funcția de rezoluție și structura care exercită funcția de supraveghere, pe baza următoarelor criterii

a)

necesitatea de a asigura faptul că grupul de rezoluție poate fi soluționat prin aplicarea instrumentelor de rezoluție asupra entității de rezoluție, persoană juridică română, inclusiv, după caz, a instrumentului de recapitalizare internă, într-un mod care să permită atingerea obiectivelor rezoluției

b)

necesitatea de a asigura, după caz, faptul că entitatea de rezoluție, persoană juridică română și filialele sale care sunt instituții sau entități prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) , dar care nu sunt entități de rezoluție, dețin suficiente fonduri proprii și datorii eligibile pentru a se asigura că, în cazul aplicării instrumentului de recapitalizare internă sau, dacă este cazul, în situația exercitării competențelor de reducere a valorii și de conversie, pierderile pot fi absorbite, iar rata fondurilor proprii totale și, după caz, indicatorul efectului de levier aferente entităților, pot fi restabilite la un nivel care să le permită acestora să respecte în continuare condițiile de autorizare și să desfășoare activitățile pentru care sunt autorizate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, al reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia, sau în temeiul Legii nr. 126/2018 , cu modificările și completările ulterioare, sau al legislației din alte state membre prin care se transpun prevederile Directivei 2013/36/UE sau ale Directivei 2014/65/UE

c)

necesitatea de a asigura faptul că, în cazul în care planul de rezoluție anticipează posibilitatea ca anumite categorii de datorii eligibile să fie excluse, în temeiul art. 287 , de la recapitalizarea internă sau să fie transferate integral unui destinatar în cadrul unui transfer parțial, entitatea de rezoluție, persoană juridică română, deține fonduri proprii și alte datorii eligibile suficiente pentru a acoperi pierderile și pentru a restabili rata fondurilor proprii totale și, după caz, indicatorul efectului de levier, la nivelul care să îi permită acesteia să respecte în continuare condițiile de autorizare și să desfășoare activitățile pentru care este autorizată în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, al reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia sau al Legii nr. 126/2018 , cu modificările și completările ulterioare

d)

dimensiunea, modelul de afaceri, modelul de finanțare și profilul de risc ale entității

e)

măsura în care intrarea în dificultate a entității ar avea un efect negativ asupra stabilității financiare, inclusiv prin efect de contagiune asupra altor instituții sau entități, ca urmare a interconexiunii entității cu acestea ori cu restul sistemului financiar.

Art. 295^17

(1)

Atunci când planul de rezoluție prevede soluționarea printr-o strategie de rezoluție sau prin exercitarea competenței de reducere a valorii și de conversie a instrumentelor de capital relevante și a datoriilor eligibile, în conformitate cu prevederile art. 358-367 , potrivit scenariului relevant dintre scenariile prevăzute la art. 51 , cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) este egală cu valoarea necesară asigurării faptului că

a)

pierderile pe care le-ar putea suporta entitatea sunt acoperite în întregime («acoperirea pierderilor»)

b)

entitatea de rezoluție, persoană juridică română, și filialele acesteia care sunt instituții sau entități prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) , dar care nu sunt entități de rezoluție sunt recapitalizate la un nivel care să le permită acestora să respecte în continuare condițiile de autorizare și să desfășoare activitățile pentru care sunt autorizate în temeiul Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, al reglementărilor emise de Banca Națională a României în aplicarea acesteia sau în temeiul Legii nr. 126/2018 , cu modificările și completările ulterioare, precum și al legislației din alte state membre prin care se transpun prevederile Directivei 2013/36/UE sau ale Directivei 2014/65/UE sau un act legislativ echivalent, pentru o perioadă adecvată, care nu depășește un an («recapitalizare»).

(2)

Pentru entitățile destinate lichidării, persoane juridice române, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, nu determină cerința prevăzută de art. 295^5 alin. (1) .

(3)

Prin excepție de la prevederile alin. (2) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate evalua dacă este justificat să determine cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) , pe bază individuală, pentru o entitate destinată lichidării, la un nivel care depășește valoarea necesară acoperirii pierderilor potrivit prevederilor alin. (1) lit. a) .

(4)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, ia în considerare în evaluarea efectuată potrivit alin. (3) , în special, orice posibil impact asupra stabilității financiare și asupra riscului de contagiune în cadrul sistemului financiar, inclusiv în ceea ce privește capacitatea de finanțare a schemei de garantare a depozitelor.

(5)

În cazurile în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, determină cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) , entitatea destinată lichidării are obligația de a îndeplini cerința respectivă utilizând una sau mai multe dintre următoarele

a)

fonduri proprii

b)

datorii care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu excepția celor prevăzute la art. 72b alin. (2) lit. b) și d) din regulamentul respectiv

c)

datoriile prevăzute la art. 295^8 .

(6)

Prevederile art. 77 alin. (2) și cele ale art. 78a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013 nu se aplică entităților destinate lichidării pentru care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, nu a determinat cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) .

(7)

Pentru deținerile de instrumente de fonduri proprii și de instrumente de datorie eligibile, emise de instituții-filiale care sunt entități destinate lichidării pentru care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, sau o autoritate de rezoluție dintr-un alt stat membru, după caz, nu a determinat cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) sau de prevederile care transpun art. 45 alin. (1) din Directiva 2014/59/UE în legislația altor state membre, o instituție de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) , persoană juridică română, nu efectuează deducerile prevăzute la art. 72e alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013.

(8)

Prin excepție de la prevederile alin. (7) , o instituție de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) , persoană juridică română, care nu este ea însăși o entitate de rezoluție, dar este o filială a unei entități de rezoluție sau a unei entități dintr-o țară terță care ar fi o entitate de rezoluție dacă ar avea sediul în Uniunea Europeană, deduce deținerile sale de instrumente de fonduri proprii în filiale care sunt instituții și care aparțin aceluiași grup de rezoluție și care sunt entități destinate lichidării pentru care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, sau o autoritate de rezoluție dintr-un alt stat membru, după caz, nu a determinat cerința prevăzută de art. 295^5 alin. (1) sau de prevederile care transpun art. 45 alin. (1) din Directiva 2014/59/UE în legislația altor state membre, în cazul în care cuantumul agregat al respectivelor rețineri este egal cu sau depășește 7% din cuantumul total al fondurilor sale proprii și al datoriilor sale care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 295^28 , calculat anual la 31 decembrie ca medie pe ultimele 12 luni.

Art. 295^18

(1)

În cazul entităților de rezoluție, persoane juridice române, valoarea prevăzută la art. 295^17 alin. (1) este

a)

în scopul calculării cerinței prevăzute la art. 295^5 alin. (1) , în conformitate cu prevederile art. 295^5 alin. (2) lit. a) , suma dintre: (i) valoarea pierderilor care urmează să fie acoperite în rezoluție, care corespunde cerințelor prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și la art. 226^2-226^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, aplicabile entității de rezoluție, la nivelul consolidat al grupului de rezoluție; și (ii) valoarea necesară recapitalizării care permite grupului de rezoluție rezultat în urma aplicării rezoluției să se conformeze din nou cu cerința privind rata fondurilor proprii totale prevăzută la art. 92 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și cu cerința prevăzută la art. 226^2-226^6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, la nivelul consolidat al grupului de rezoluție, după punerea în aplicare a strategiei de rezoluție preferate; și

b)

în scopul calculării cerinței prevăzute la art. 295^5 alin. (1) , în conformitate cu prevederile art. 295^5 alin. (2) lit. b) , suma dintre: (i) valoarea pierderilor care urmează să fie acoperite în rezoluție, care corespunde cerinței privind indicatorul efectului de levier prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, aplicabilă entității de rezoluție, la nivelul consolidat al grupului de rezoluție; și (ii) valoarea necesară recapitalizării care permite grupului de rezoluție rezultat în urma aplicării rezoluției să se conformeze din nou cu cerința privind indicatorul efectului de levier prevăzută la art. 92 alin. (1) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, la nivelul consolidat al grupului de rezoluție, după punerea în aplicare a strategiei de rezoluție preferate.

(2)

În aplicarea art. 295^5 alin. (2) lit. a) , cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) se exprimă în termeni procentuali ca raport între valoarea calculată în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a) și valoarea totală a expunerii la risc.

(3)

În aplicarea art. 295^5 alin. (2) lit. b) , cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) se exprimă în termeni procentuali ca raport între valoarea calculată în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. b) și indicatorul de măsurare a expunerii totale.

(4)

La determinarea cerinței individuale prevăzute la alin. (1) lit. b) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, ia în considerare cerințele prevăzute la art. 221 , 289 și 292 .

(5)

La determinarea sumelor necesare recapitalizării, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție

a)

utilizează cele mai recente valori raportate pentru valoarea totală a expunerii la risc sau pentru indicatorul de măsurare a expunerii totale, ajustate pentru a lua în considerare eventuale modificări rezultate în urma acțiunilor de rezoluție stabilite în planul de rezoluție, luând în considerare strategia de rezoluție preferată; și

b)

ajustează valoarea care corespunde cerinței aplicabile prevăzute la art. 226^2-226^6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în sensul scăderii sau creșterii, pentru a stabili cerința care ar urma să fie aplicată entității de rezoluție, după punerea în aplicare a strategiei de rezoluție preferate. Banca Națională a României se asigură că ajustarea anterior menționată se realizează după consultarea dintre structura care exercită funcția de rezoluție și structura care exercită funcția de supraveghere.

(6)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate majora cerința prevăzută la alin. (1) lit. a) subpct. (ii) cu o valoare care să asigure că, în urma aplicării unui instrument de rezoluție, entitatea este în măsură să mențină un grad suficient de încredere a pieței pentru o perioadă considerată adecvată de către autoritatea de rezoluție dar care nu poate depăși un an.

(7)

În cazul în care se aplică prevederile alin. (6) , valoarea prevăzută la respectivul alineat este egală cu cerința amortizorului combinat care urmează să fie aplicată după aplicarea instrumentelor de rezoluție, din care se scade valoarea aferentă amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit.

(8)

Valoarea prevăzută la alin. (6) se ajustează în sensul scăderii, în cazul în care, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, determină că ar fi fezabil și credibil că o valoare mai mică este suficientă pentru a menține încrederea pieței și pentru a asigura atât continuarea furnizării de funcții critice de către instituția de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) , cât și accesul la finanțare, după punerea în aplicare a strategiei de rezoluție, fără recurgerea la sprijin financiar public extraordinar, altul decât utilizarea resurselor fondului de rezoluție bancară efectuată în conformitate cu prevederile art. 289 , 292 și 537 .

(9)

Valoarea prevăzută la alin. (6) se ajustează în sensul creșterii, în cazul în care, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, determină că este necesară o valoare mai mare pentru a menține un grad suficient de încredere a pieței pentru o perioadă considerată adecvată de către autoritatea de rezoluție, dar care nu poate depăși un an și pentru a asigura atât continuarea furnizării de funcții critice de către instituția de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) , cât și accesul acesteia la finanțare fără recurgerea la sprijin financiar public extraordinar, altul decât utilizarea resurselor fondului de rezoluție bancară efectuată în conformitate cu prevederile art. 289 , 292 și 537 .

(10)

Banca Națională a României se asigură că determinările realizate potrivit alin. (8) și (9) se realizează după consultarea dintre structura care exercită funcția de rezoluție și structura care exercită funcția de supraveghere.

Art. 295^19

(1)

Pentru entitățile de rezoluție, persoane juridice române, care nu fac obiectul prevederilor art. 92a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare și care fac parte dintr-un grup de rezoluție a cărui valoare totală a activelor depășește 100 de miliarde EUR, nivelul cerinței care trebuie respectată potrivit prevederilor art. 295^18 este cel puțin egal cu

a)

13,5%, atunci când este calculat în conformitate cu prevederile art. 295^5 alin. (2) lit. a) ; și

b)

5%, atunci când este calculat în conformitate cu prevederile art. 295^5 alin. (2) lit. b) .

(2)

Prin excepție de la prevederile art. 295^7-295^15 , entitățile de rezoluție prevăzute la alin. (1) îndeplinesc cerința prevăzută la alin. (1) care este egală cu 13,5%, atunci când este calculată în conformitate cu prevederile art. 295^5 alin. (2) lit. a) și cu 5%, atunci când este calculată în conformitate cu prevederile art. 295^5 alin. (2) lit. b) , folosind fonduri proprii, instrumente eligibile subordonate sau datorii prevăzute la art. 295^9 .

Art. 295^20

(1)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate decide să aplice cerințele prevăzute la art. 295^19 unei entități de rezoluție, persoană juridică română, care nu face obiectul prevederilor art. 92 a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și care face parte dintr-un grup de rezoluție a cărui valoare totală a activelor se situează sub 100 de miliarde EUR și pe care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, a evaluat-o ca fiind în mod rezonabil susceptibilă de a prezenta un risc sistemic în cazul intrării acesteia în dificultate.

(2)

Banca Națională a României se asigură că decizia prevăzută la alin. (1) este luată după consultarea dintre structura care exercită funcția de rezoluție și structura care exercită funcția de supraveghere.

(3)

La adoptarea deciziei prevăzute la alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, ia în considerare

a)

preponderența depozitelor și absența instrumentelor de datorie în modelul de finanțare

b)

măsura în care accesul la piețele de capital pentru datoriile eligibile este limitat

c)

măsura în care entitatea de rezoluție se bazează pe fondurile proprii de nivel 1 de bază pentru a îndeplini cerința prevăzută la art. 295^26 .

(4)

Absența unei decizii în temeiul alin. (1) nu aduce atingere niciunei decizii adoptate în temeiul art. 295^11 .

Art. 295^21

(1)

În cazul entităților, persoane juridice române, care nu sunt ele însele entități de rezoluție, valoarea prevăzută la art. 295^17 alin. (1) reprezintă

a)

în scopul calculării cerinței prevăzute la art. 295^5 alin. (1) , în conformitate cu prevederile art. 295^5 alin. (2) lit. a) , suma dintre:valoarea pierderilor care urmează să fie acoperite, care corespunde cerințelor prevăzute la art. 92 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și la (ii) valoarea necesară recapitalizării, care îi permite entității să se conformeze din nou cu cerința privind rata fondurilor proprii totale prevăzută la art. 92 alin. (1) lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și cu cerința prevăzută la art. 226^2-226^6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, după exercitarea competenței de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante și a datoriilor eligibile, în conformitate cu prevederile art. 358-367 sau după rezoluția grupului de rezoluție; și

b)

în scopul calculării cerinței prevăzute la art. 295^5 alin. (1) , în conformitate cu prevederile art. 295^5 alin. (2) lit. b) , suma dintre: (i) valoarea pierderilor care urmează să fie acoperite, care corespunde cerinței privind indicatorul efectului de levier prevăzută la art. 92 alin. (1) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, aplicabilă entității; și (ii) valoarea necesară recapitalizării, care permite entității să se conformeze cu cerința privind indicatorul efectului de levier prevăzută la art. 92 alin. (1) lit. d) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și după exercitarea competenței de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante și a datoriilor eligibile, în conformitate cu prevederile art. 358-367 sau după rezoluția grupului de rezoluție.

(2)

În aplicarea prevederilor art. 295^5 alin. (2) lit. a) , cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) se exprimă în termeni procentuali ca raport între valoarea calculată în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a) și valoarea totală a expunerii la risc.

(3)

În aplicarea prevederilor art. 295^5 alin. (2) lit. b) , cerința prevăzută la 295^5 alin. (1) se exprimă în termeni procentuali ca raport între valoarea calculată în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. b) și indicatorul de măsurare a expunerii totale.

(4)

La determinarea cerinței individuale prevăzute la alin. (1) lit. b) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, ia în considerare cerințele prevăzute la art. 221 , 289 și 292 .

(5)

La determinarea sumelor necesare recapitalizării, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție

a)

utilizează cele mai recente valori raportate pentru valoarea totală a expunerii la risc sau indicatorul de măsurare a expunerii totale, ajustate pentru a lua în considerare eventuale modificări rezultate în urma acțiunilor de rezoluție stabilite în planul de rezoluție; și

b)

ajustează valoarea care corespunde cerinței aplicabile prevăzute la art. 226^2-226^6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, în sensul scăderii sau creșterii, pentru a stabili cerința care ar urma să fie aplicată entității respective, după exercitarea competenței de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante și a datoriilor eligibile, în conformitate cu prevederile art. 358-367 sau după rezoluția grupului de rezoluție. Banca Națională a României se asigură că ajustarea anterior menționată se realizează după consultarea dintre structura care exercită funcția de rezoluție și structura care exercită funcția de supraveghere.

(6)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate majora cerința prevăzută la alin. (1) lit. a) subpct. (ii) cu o valoare care să asigure că, în urma exercitării competenței de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante și a datoriilor eligibile în conformitate cu prevederile art. 358-367 , entitatea este în măsură să mențină un nivel suficient de încredere a pieței pentru o perioadă considerată adecvată de către autoritatea de rezoluție care nu poate depăși un an.

(7)

În cazul în care se aplică prevederile alin. (6) , valoarea prevăzută la respectivul alineat este egală cu cerința amortizorului combinat care urmează să se aplice după exercitarea competenței prevăzute la art. 358-367 sau după rezoluția grupului de rezoluție, din care se scade valoarea aferentă amortizorului anticiclic de capital specific instituției de credit.

(8)

Valoarea prevăzută la alin. (6) se ajustează în sensul scăderii în cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, determină că ar fi fezabil și credibil ca o valoare mai mică să fie suficientă pentru a menține încrederea pieței și a asigura atât continuarea furnizării de funcții critice de către instituția de credit sau de către entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) , cât și accesul la finanțare, fără a recurge la sprijin financiar public extraordinar, altul decât utilizarea resurselor fondului de rezoluție bancară, efectuată în conformitate cu prevederile art. 289 , 292 și 537 , după exercitarea competenței prevăzute la art. 358-367 sau după rezoluția grupului de rezoluție.

(9)

Valoarea prevăzută la alin. (6) se ajustează în sensul creșterii, în cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, determină că este necesară o valoare mai mare pentru a menține un grad suficient de încredere a pieței pentru o perioadă considerată adecvată de către autoritatea de rezoluție, dar care nu poate depăși un an și pentru a asigura atât continuarea furnizării funcțiilor critice de către instituția de credit sau de către entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) , cât și accesul acesteia la finanțare, fără a recurge la sprijin financiar public extraordinar, altul decât utilizarea resurselor fondului de rezoluție bancară, efectuată în conformitate cu prevederile art. 289 , 292 și 537 .

(10)

Banca Națională a României se asigură că determinările realizate potrivit alin. (8) și (9) se realizează după consultarea dintre structura care exercită funcția de rezoluție și structura care exercită funcția de supraveghere.

Art. 295^22

Atunci când Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, anticipează că anumite categorii de datorii eligibile prezintă o probabilitate rezonabilă de a fi excluse, în totalitate sau parțial, de la recapitalizare internă, în temeiul art. 287 , sau că acestea ar putea fi transferate integral unui destinatar, în cadrul unui transfer parțial, cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) este îndeplinită folosind fonduri proprii sau alte datorii eligibile care sunt suficiente pentru

a)

a acoperi valoarea datoriilor excluse, identificate în conformitate cu prevederile art. 287

b)

a asigura îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 295^17 .

Art. 295^23

(1)

Orice decizie a Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, de a impune o cerință minimă de fonduri proprii și datorii eligibile în temeiul art. 295^16-295^24 trebuie să fie motivată și să cuprindă o analiză a elementelor prevăzute la art. 295^17-295^22 .

(2)

Decizia prevăzută la alin. (1) se revizuiește fără întârzieri nenecesare, de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, astfel încât să reflecte orice modificări ale nivelului cerinței prevăzute de art. 226^2-226^6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 295^24

În aplicarea prevederilor art. 295^18 și 295^21 , cerințele de capital se interpretează în conformitate cu modul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, aplică dispozițiile tranzitorii prevăzute în partea a zecea titlul I capitolele 1, 2 și 4 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, precum și în legislația națională prin care au fost implementate opțiunile acordate autorităților competente prin Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare. 5.1^6. Determinarea cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile pentru entitățile de rezoluție ale instituțiilor de tip G-SII și filialele semnificative din Uniune ale instituțiilor de tip G-SII din afara UE

Art. 295^25

(1)

Pentru o entitate de rezoluție, persoană juridică română, care este o instituție de tip G-SII sau care face parte dintr-o instituție de tip G-SII, cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) cuprinde

a)

cerințele prevăzute la art. 92a și art. 494 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare; și

b)

orice cerință suplimentară de fonduri proprii și datorii eligibile care a fost determinată de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, cu privire la respectiva entitate, în conformitate cu prevederile alin. (3) .

(2)

Pentru o entitate, persoană juridică română, care este filială semnificativă din Uniune, a unei instituții de tip G-SII din afara UE, cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) cuprinde

a)

cerințele prevăzute la art. 92b și art. 494 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare; și

b)

orice cerință suplimentară de fonduri proprii și datorii eligibile care a fost stabilită de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, cu privire la respectiva entitate, în conformitate cu prevederile alin. (3) , și care trebuie să fie îndeplinită folosind fonduri proprii și datorii care respectă condițiile prevăzute la art. 295^27-295^31 și art. 465 .

(3)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, impune o cerință suplimentară de fonduri proprii și datorii eligibile, în baza prevederilor alin. (1) lit. b) și alin. (2) lit. b) , doar

a)

în măsura în care cerința prevăzută la alin. (1) lit. a) sau la alin. (2) lit. a) nu este suficientă pentru a îndeplini condițiile prevăzute la art. 295^16-295^24 ; și

b)

în limita necesară asigurării îndeplinirii condițiilor prevăzute la art. 295^16-295^24 .

(4)

În aplicarea prevederilor art. 295^34 , în cazul în care mai multe entități G-SII, aparținând aceleiași instituții de tip G-SII, sunt entități de rezoluție sau entități din state terțe care ar fi entități de rezoluție dacă ar fi stabilite în Uniunea Europeană, dintre care cel puțin una este persoană juridică română, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, calculează cuantumul prevăzut la alin. (3)

a)

pentru fiecare entitate de rezoluție, persoană juridică română, cu luarea în considerare, după caz, a cuantumului aferent entităților din state terțe care ar fi entități de rezoluție dacă ar fi stabilite în Uniunea Europeană

b)

pentru întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană, atunci când aceasta este persoană juridică română, ca și cum ar fi singura entitate de rezoluție din cadrul instituției de tip G-SII.

(5)

Orice decizie a Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, de a impune o cerință suplimentară de fonduri proprii și datorii eligibile în temeiul alin. (1) lit. b) sau alin. (2) lit. b) trebuie să fie motivată și să cuprindă o analiză a elementelor prevăzute la alin. (3) .

(6)

Decizia prevăzută la alin. (5) se revizuiește fără întârzieri nenecesare, de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, astfel încât să reflecte orice modificări ale nivelului cerinței prevăzute de art. 226^2-226^6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, aplicabilă entității de rezoluție, la nivelul consolidat al grupului de rezoluție sau entității, persoană juridică română, filială semnificativă din Uniune a unei instituții de tip GSII din afara UE. 5.1^7. Aplicarea cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile în cazul entităților de rezoluție

Art. 295^26

(1)

Entitățile de rezoluție, persoane juridice române, respectă cerințele prevăzute la art. 295^7-295^25 , pe bază consolidată la nivelul grupului de rezoluție sau, după caz, pe bază individuală, pentru entitatea de rezoluție care nu este supusă supravegherii consolidate.

(2)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, determină pentru o entitate de rezoluție, persoană juridică română, la nivel individual sau la nivelul consolidat al grupului de rezoluție, în conformitate cu prevederile art. 295^33-295^40 , cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) , pe baza cerințelor prevăzute la art. 295^7-295^25 și a tratamentului filialelor grupului din state terțe, respectiv dacă acestea urmează să facă obiectul unei soluționări separate în conformitate cu planul de rezoluție.

(3)

Pentru grupurile de rezoluție identificate în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) pct. 67^2 lit. b) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, decide, în funcție de caracteristicile mecanismului de solidaritate și ale strategiei de rezoluție preferate, care dintre entitățile din grupul de rezoluție urmează să se conformeze cu cerințele prevăzute la art. 295^18 , 295^19 și art. 295^25 alin. (1) , pentru a se asigura că grupul de rezoluție, în ansamblul său, respectă dispozițiile alin. (1) și (2) , precum și modalitatea în care entitățile respective urmează să facă acest lucru în conformitate cu planul de rezoluție. 5.1^8. Aplicarea cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile în cazul entităților care nu sunt ele însele entități de rezoluție

Art. 295^27

(1)

Instituțiile de credit, persoane juridice române, care sunt filiale ale unei entități de rezoluție sau ale unei entități dintr-un stat terț, dar care nu sunt ele însele entități de rezoluție, respectă cerințele prevăzute la art. 295^16-295^24 , pe bază individuală.

(2)

Banca Națională a României, în calitate autoritate de rezoluție, poate decide să aplice cerința stabilită în prezentul articol în cazul unei entități prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) , persoană juridică română, care este o filială a unei entități de rezoluție, dar nu este ea însăși o entitate de rezoluție.

(3)

Banca Națională a României se asigură că decizia prevăzută la alin. (2) este luată după consultarea dintre structura care exercită funcția de rezoluție și structura care exercită funcția de supraveghere.

(4)

Prin excepție de la prevederile alin. (1) , întreprinderile-mamă din Uniunea Europeană, persoane juridice române, care nu sunt ele însele entități de rezoluție, dar sunt filiale ale unor entități din state terțe, respectă cerințele prevăzute la art. 295^16-295^25 , pe bază consolidată.

(4^1)

Prin excepție de la prevederile alin. (1)-(3) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate decide să stabilească cerința prevăzută la art. 295^16 -295^24 pe bază consolidată, pentru o filială, persoană juridică română, atunci când Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, concluzionează că sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții

a)

filiala îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la alin. (4^2)

b)

îndeplinirea cerinței prevăzute de art. 295^16-295^24 pe bază consolidată, ca substitut pentru îndeplinirea respectivei cerințe pe bază individuală, nu afectează în mod semnificativ niciuna dintre: (i) credibilitatea și fezabilitatea strategiei de rezoluție la nivel de grup; (ii) capacitatea filialei de a îndeplini cerința de fonduri proprii după exercitarea competenței de reducere a valorii și de conversie; și (iii) adecvarea mecanismului de transfer intern al pierderilor și de recapitalizare, inclusiv de reducere a valorii și de conversie, în conformitate cu prevederile art. 358-367 , a instrumentelor de capital relevante și a datoriilor eligibile ale filialei în discuție sau ale altor entități din grupul de rezoluție.

(4^2)

În scopul aplicării prevederilor alin. (4^1) lit. a) trebuie avute în vedere următoarele condiții

a)

filiala este deținută direct de entitatea de rezoluție și: (i) entitatea de rezoluție este o societate financiară holding-mamă din Uniunea Europeană sau o societate financiară holding mixtă-mamă din Uniunea Europeană; (ii) atât filiala, cât și entitatea de rezoluție sunt stabilite în România și fac parte din același grup de rezoluție; (iii) entitatea de rezoluție nu deține direct nicio filială care este instituție sau nicio filială care este o entitate prevăzută în cadrul art. 1 alin. (1) lit. b)-d) sau în cadrul prevederilor care transpun art. 1 alin. (1) lit. b)-d) din Directiva 2014/59/UE în legislația altor state membre, unde entitatea respectivă face obiectul cerințelor prevăzute de art. 295^27-295^31 sau al cerinței prevăzute de art. 295^16-295^24 sau al cerințelor similare prevăzute de prevederile care transpun art. 45f sau art. 45c din Directiva 2014/59/UE în legislația altor state membre, alta decât filiala în discuție; (iv) filiala ar fi afectată în mod disproporționat de deducerile impuse în baza art. 72e alin. (5) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013

b)

filiala face obiectul cerinței prevăzute de art. 226^2 - 226^4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, doar pe bază consolidată, iar stabilirea cerinței prevăzute la art. 295^16-295^24 din prezenta lege, pe bază consolidată, nu ar conduce la supraestimarea, pentru scopurile art. 295^16 lit. b) , a nevoilor de recapitalizare ale subgrupului format din entități din perimetrul de consolidare, în special în cazul în care există o prevalență a entităților destinate lichidării în cadrul aceluiași perimetru de consolidare.

(5)

În cazul grupurilor de rezoluție identificate în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) pct. 67^2 lit. b) , cooperativele de credit care sunt afiliate la casa centrală, dar care nu sunt ele însele entități de rezoluție, casa centrală care nu este ea însăși o entitate de rezoluție, precum și orice entitate de rezoluție care nu face obiectul cerinței prevăzute la art. 295^26 alin. (3) la nivelul unui grup de rezoluție respectă dispozițiile art. 295^21 pe bază individuală.

(6)

În cazul unei entități prevăzute la alin. (1)-(5) , cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) se determină în conformitate cu prevederile art. 295^33-295^40 și art. 464-468 , atunci când se aplică, și pe baza cerințelor prevăzute la art. 295^16-295^24 .

Art. 295^28

(1)

În cazul entităților prevăzute la art. 295^27 , cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) este îndeplinită folosind unul sau mai multe dintre elementele prevăzute la alin. (2) și (3) .

(2)

În vederea îndeplinirii cerinței prevăzute la alin. (1) , entitățile prevăzute la respectivul alineat pot utiliza datorii: (i) față de entitatea de rezoluție și care sunt achiziționate de către aceasta fie direct, fie indirect prin intermediul altor entități din același grup de rezoluție care au achiziționat instrumentele de datorie de la entitatea care face obiectul art. 295^27 sau sunt emise către un acționar existent care nu face parte din același grup de rezoluție și sunt achiziționate de către acesta, în măsura în care exercitarea competențelor de reducere a valorii sau de conversie în conformitate cu prevederile art. 358-382 nu afectează controlul filialei, persoană juridică română, de către entitatea de rezoluție; (ii) care îndeplinesc criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 72a din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, cu excepția celor prevăzute la art. 72b alin. (2) lit. b), c), k), l) și m) și alin. (3)-(5) ; (iii) care, în ordinea de plată a creanțelor potrivit procedurii de insolvență, au rang de preferință inferior instrumentelor de datorie care nu îndeplinesc condiția prevăzută la pct. (i) și care nu sunt eligibile pentru îndeplinirea cerințelor de fonduri proprii; (iv) care fac obiectul competențelor de reducere a valorii sau de conversie în conformitate cu prevederile art. 358-382 într-o manieră care este în concordanță cu strategia de rezoluție a grupului de rezoluție, în special prin faptul că nu afectează controlul exercitat de entitatea de rezoluție asupra filialei, persoană juridică română; (v) a căror achiziționare/dobândire în proprietate nu este finanțată în mod direct sau indirect de entitatea care face obiectul art. 295^27 ; (vi) care, potrivit dispozițiilor sau prevederilor contractuale ce le guvernează, nu dau deținătorului dreptul de a accelera viitoarele plăți programate ale dobânzii sau ale principalului decât în caz de insolvență sau de lichidare a entității care face obiectul art. 295^27 ; și (vii) al căror nivel al plăților de dobânzi sau de dividende, datorate după caz, nu este modificat pe baza calității creditului entității care face obiectul art. 295^27 sau al întreprinderii-mamă a acesteia.

(3)

În vederea îndeplinirii cerinței prevăzute la alin. (1) , entitățile prevăzute la respectivul alineat pot utiliza fonduri proprii, după cum urmează

a)

fonduri proprii de nivel 1 de bază; și

b)

alte fonduri proprii, care: (i) sunt instrumente emise către sau datorii față de entități incluse în același grup de rezoluție și sunt achiziționate de către acestea; sau (ii) sunt instrumente emise către sau datorii față de entități neincluse în același grup de rezoluție și sunt achiziționate de către acestea, în măsura în care exercitarea competențelor de reducere a valorii sau de conversie în conformitate cu prevederile art. 358-382 nu afectează controlul filialei, persoană juridică română, de către entitatea de rezoluție. a Atunci când o entitate prevăzută la art. 295^27 îndeplinește cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) pe bază consolidată, fondurile proprii și datoriile eligibile ale acesteia includ următoarele datorii emise în conformitate cu prevederile art. 295^28 alin. (2) sau cu prevederile care transpun art. 45f alin. (2) lit. a) din Directiva 2014/59/UE în legislația altor state membre, de către o filială stabilită în Uniunea Europeană, inclusă în perimetrul de consolidare prudențială al entității respective

a)

datorii față de entitatea de rezoluție și care sunt achiziționate de către aceasta fie direct, fie indirect prin intermediul altor entități din același grup de rezoluție care nu sunt incluse în perimetrul de consolidare prudențială al entității care respectă cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) pe bază consolidată

b)

datorii către un acționar existent care nu face parte din același grup de rezoluție. b Datoriile prevăzute la art. 295^28a nu vor depăși valoarea determinată prin scăderea din nivelul cerinței prevăzute de art. 295^5 alin. (1) sau de prevederile care transpun art. 45 alin. (1) din Directiva 2014/59/UE în legislația altor state membre, aplicabilă filialei incluse în consolidare, a sumei următoarelor elemente

a)

datoriile față de entitatea care se conformează cu cerința prevăzută de art. 295^5 alin. (1) pe bază consolidată și care sunt achiziționate de către aceasta, fie direct, fie indirect prin intermediul altor entități din același grup de rezoluție care sunt incluse în perimetrul de consolidare prudențială al entității respective

b)

cuantumul instrumentelor de fonduri proprii care sunt emise în conformitate cu art. 295^28 alin. (3) .

Art. 295^29

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a unei filiale, persoană juridică română, care nu este o entitate de rezoluție, poate acorda respectivei filiale o derogare de la aplicarea prevederilor art. 295^27 , în cazul în care

a)

atât filiala, cât și entitatea de rezoluție sunt stabilite în România și fac parte din același grup de rezoluție

b)

entitatea de rezoluție, persoană juridică română, respectă cerința prevăzută la art. 295^26

c)

nu există niciun obstacol major actual sau preconizat, de natură practică sau juridică, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către entitatea de rezoluție către filiala cu privire la care s-a efectuat determinarea prevăzută la art. 360 , în special în situația în care entitatea de rezoluție ar face obiectul unei acțiuni de rezoluție

d)

fie entitatea de rezoluție îndeplinește cerințele Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă, cu privire la gestionarea prudentă a filialei și declară, cu consimțământul prealabil al Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile filialei sunt nesemnificative

e)

procedurile de evaluare, măsurare și control al riscurilor aplicate de entitatea de rezoluție includ filiala; și

f)

entitatea de rezoluție deține mai mult de 50% din drepturile de vot atașate acțiunilor în capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei.

Art. 295^30

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a unei filiale, persoană juridică română, care nu este o entitate de rezoluție, poate de asemenea acorda respectivei filiale o derogare de la aplicarea art. 295^27 , în cazul în care

a)

atât filiala, cât și întreprinderea-mamă sunt stabilite în România și fac parte din același grup de rezoluție

b)

întreprinderea-mamă, persoană juridică română, respectă, pe bază consolidată, la nivelul României, cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1)

c)

nu există niciun obstacol major, actual sau preconizat, de natură practică sau juridică, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor de către întreprinderea-mamă către filiala cu privire la care s-a efectuat determinarea prevăzută la art. 360 , în special în situația în care s-ar adopta o acțiune de rezoluție sau s-ar exercita competențele prevăzute la art. 358 în ceea ce privește întreprinderea-mamă

d)

fie întreprinderea-mamă îndeplinește cerințele Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă, cu privire la gestionarea prudentă a filialei și declară, cu consimțământul prealabil al Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă, că garantează angajamentele asumate de filială, fie riscurile filialei sunt nesemnificative

e)

procedurile de evaluare, măsurare și control al riscurilor, aplicate de întreprinderea-mamă, includ filiala; și

f)

întreprinderea-mamă deține mai mult de 50% din drepturile de vot atașate acțiunilor în capitalul filialei sau are dreptul de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organului de conducere al filialei.

Art. 295^31

(1)

Atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 295^29 lit. a) și b) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a unei filiale, persoană juridică română, poate permite ca cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) să fie îndeplinită integral sau parțial cu o garanție constituită de entitatea de rezoluție, care îndeplinește următoarele condiții

a)

valoarea garanției se constituie cel puțin la o valoare egală cu cea a cerinței pe care o substituie

b)

garanția se execută atunci când filiala este în imposibilitatea de a-și achita datoriile exigibile sau alte obligații care au ajuns la scadență sau atunci când s-a efectuat o determinare, în conformitate cu prevederile art. 360 , în ceea ce privește filiala, oricare dintre aceste evenimente intervine mai întâi

c)

garanția este colateralizată printr-un contract de garanție financiară, astfel cum este definit la art. 2 alin. (1) lit. d) din Ordonanța Guvernului nr. 9/2004 privind unele contracte de garanție financiară, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 222/2004 , cu modificările și completările ulterioare, pentru un cuantum de cel puțin 50% din valoarea sa

d)

colateralul care acoperă garanția îndeplinește cerințele prevăzute la art. 197 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și, în urma unor marje de ajustare prudente, este suficient pentru a acoperi cuantumul colaterizat prevăzut la lit. c)

e)

colateralul care acoperă garanția este negrevat de sarcini și nu este utilizat drept colateral pentru a acoperi orice altă garanție

f)

colateralul are o scadență efectivă care îndeplinește aceeași condiție referitoare la scadență ca cea prevăzută la art. 72c alin. (1) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare; și

g)

nu există obstacole juridice, de reglementare sau operaționale în calea transferului colateralului de la entitatea de rezoluție către filiala respectivă, inclusiv în cazul în care entitatea de rezoluție ar face obiectul unei acțiuni de rezoluție.

(2)

În aplicarea prevederilor alin. (1) lit. g) , la cererea Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, entitatea de rezoluție furnizează în scris o opinie juridică independentă și fundamentată sau demonstrează în mod satisfăcător într-un alt fel că nu există obstacole juridice, de reglementare sau operaționale în calea transferului de colateral de la entitatea de rezoluție către filiala respectivă. 5.1^9. Derogări pentru casa centrală și cooperativele de credit afiliate la aceasta

Art. 295^32

Având în vedere prevederile art. 336, art. 337 alin. (1) lit. b)-e) , art. 338, 359, 374, 385 și ale a rt. 392 alin. (1)-(3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate acorda o derogare parțială sau totală de la aplicarea art. 295^27-295^31 în ceea ce privește casa centrală sau o cooperativă de credit afiliată, în cazul în care sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții

a)

cooperativa de credit afiliată și casa centrală sunt înființate pe teritoriul României și fac parte din același grup de rezoluție

b)

cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile ale casei centrale și ale tuturor cooperativelor de credit sunt supravegheate în ansamblul lor pe baza situațiilor financiare consolidate ale acestor instituții

c)

grupul de rezoluție respectiv respectă cerința prevăzută la art. 295^26 alin. (3)

d)

în cazul rezoluției, nu există niciun obstacol major actual sau potențial, de natură practică sau juridică, în calea transferului prompt de fonduri proprii sau a rambursării rapide a datoriilor între casa centrală și cooperativa de credit afiliată. 5.1^10. Procedura de stabilire a cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile

Art. 295^33

(1)

Banca Națională a României, în calitate, după caz, de autoritate de rezoluție la nivel individual, de autoritate de rezoluție la nivelul unui grup de rezoluție sau de autoritate de rezoluție la nivel de grup, împreună cu toate celelalte autorități de rezoluție relevante, depune toate eforturile pentru a ajunge la o decizie comună cu privire la: a) cuantumul cerinței aplicate la nivelul consolidat al grupului de rezoluție pentru fiecare entitate de rezoluție

b)

cuantumul cerinței aplicate, la nivel individual, fiecărei entități care nu este o entitate de rezoluție, din cadrul grupului de rezoluție.

(2)

Decizia comună prevăzută la alin. (1) este adoptată cu respectarea prevederilor art. 295^26-295^31 , este temeinic motivată și se transmite

a)

entității de rezoluție, persoană juridică română, de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție

b)

entității/entităților din grupul de rezoluție care nu sunt entități de rezoluție, persoane juridice române, de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel individual pentru filialele respective

c)

întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a entității de rezoluție, persoană juridică română, în cazul în care întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană nu este ea însăși o entitate de rezoluție din același grup de rezoluție.

(3)

Decizia comună luată în conformitate cu prevederile art. 295^33-295^40 sau cu prevederi din legislația altor state membre, care transpun art. 45h din Directiva 2014/59/UE, cu modificările și completările ulterioare, poate să prevadă că, în condițiile asigurării concordanței cu strategia de rezoluție, în situația în care entitatea de rezoluție nu a achiziționat direct sau indirect suficiente instrumente care respectă prevederile art. 295^28 , filiala, persoană juridică română, îndeplinește parțial cerințele prevăzute la art. 295^21 cu instrumente emise către și achiziționate de către entități care nu aparțin grupului de rezoluție, în conformitate cu prevederile art. 295^28 .

Art. 295^34

(1)

În cazul în care mai multe entități G-SII aparținând aceleiași instituții de tip G-SII sunt entități de rezoluție sau entități din state terțe care ar fi entități de rezoluție dacă ar fi stabilite în Uniunea Europeană, dintre care cel puțin una este persoană juridică română, autoritățile de rezoluție prevăzute la art. 295^33 alin. (1) discută și, atunci când este cazul și în concordanță cu strategia de rezoluție a instituției de tip G-SII, convin asupra aplicării art. 72e din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și asupra oricărei ajustări menite să reducă la minimum sau să elimine diferența dintre suma cuantumurilor prevăzute la art. 295^25 alin. (4) lit. a) din prezenta lege sau în cadrul prevederilor din legislația altor state membre care transpun art. 45d alin. (4) lit. a) din Directiva 2014/59/UE, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 12a lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, pentru entitățile de rezoluție individuale sau entități din state terțe, și suma cuantumurilor prevăzute la art. 295^25 alin. (4) lit. b) din prezenta lege sau în cadrul prevederilor din legislația altor state membre care transpun art. 45d alin. (4) lit. b) din Directiva 2014/59/UE, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 12a lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare.

(2)

Ajustarea prevăzută la alin. (1) se poate aplica în următoarele condiții

a)

ajustarea se poate aplica în ceea ce privește diferențele de calcul al valorii totale a expunerii la risc, între statele membre sau statele terțe relevante, ajustând nivelul cerinței

b)

ajustarea nu se aplică pentru a elimina diferențele care rezultă din expunerile între grupuri de rezoluție.

(3)

Suma cuantumurilor prevăzute la art. 295^25 alin. (4) lit. a) din prezenta lege sau din cadrul prevederilor din legislația altor state membre care transpun art. 45d alin. (4) lit. a) din Directiva 2014/59/UE, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 12a lit. a) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, pentru entitățile de rezoluție individuale sau entitățile din state terțe care ar fi entități de rezoluție dacă ar fi stabilite în Uniunea Europeană, trebuie să nu fie mai mică decât suma cuantumurilor prevăzute la art. 295^25 alin. (4) lit. b) din prezenta lege sau din cadrul prevederilor din legislația altor state membre care transpun art. 45d alin. (4) lit. b) din Directiva 2014/59/UE, cu modificările și completările ulterioare, precum și la art. 12a lit. b) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare.

Art. 295^35

În absența unei decizii comune, potrivit prevederilor art. 295^33 și 295^34 , în termen de 4 luni, se adoptă o decizie în conformitate cu prevederile art. 295^36-295^38 .

Art. 295^36

(1)

În cazul în care nu este adoptată o decizie comună în termen de 4 luni, pentru că există un dezacord privind o cerință aplicabilă pe bază consolidată unui grup de rezoluție, potrivit art. 295^26 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a entității de rezoluție, ia o decizie privind respectiva cerință, luând în considerare, în mod corespunzător

a)

evaluarea entităților din grupul de rezoluție care nu sunt entități de rezoluție, efectuată, după caz, de către autoritățile de rezoluție implicate

b)

opinia autorității de rezoluție la nivel de grup, în cazul în care această autoritate este diferită de Banca Națională a României.

(2)

În cazul în care, până la finalul perioadei de 4 luni, oricare dintre autoritățile de rezoluție implicate aduce problema în atenția ABE în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a entității de rezoluție, își amână decizia și așteaptă orice decizie pe care o poate lua ABE în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din regulamentul menționat.

(3)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a entității de rezoluție, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorității bancare europene.

(4)

Perioada de 4 luni se consideră perioadă de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010.

(5)

Situația nu poate fi adusă în atenția Autorității bancare europene după expirarea termenului de 4 luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

(6)

În absența unei decizii a Autorității bancare europene în termen de o lună de la sesizarea problemei, se aplică decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție a entității de rezoluție.

(7)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup sau de autoritate de rezoluție a unei entități de rezoluție, persoană juridică română, nu poate aduce în atenția Autorității bancare europene, în vederea medierii cu caracter obligatoriu, nivelul cerinței stabilite în cazul unei filiale a entității de rezoluție, dacă acesta îndeplinește condiții similare celor prevăzute la art. 295^37 alin. (6) .

(8)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a unei entități de rezoluție, persoană juridică română, sau în calitate de autoritate de rezoluție la nivel de grup, poate sesiza ABE în cazul în care nu i s-a solicitat opinia cu privire la nivelul cerinței aplicabile la nivel individual unei entități care nu este entitate de rezoluție și care face parte din grupul de rezoluție al entității de rezoluție anterior menționate sau dacă apreciază că opinia și rezervele sale exprimate în scris nu au fost luate în considerare în mod corespunzător.

Art. 295^37

(1)

În cazul în care nu este adoptată o decizie comună în termen de 4 luni, ca urmare a unui dezacord privind nivelul cerinței prevăzute la art. 295^27-295^31 , aplicabile la nivel individual unei entități din cadrul grupului de rezoluție, persoană juridică română, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție a respectivei entități, ia decizia cu privire la cerința respectivă, dacă sunt îndeplinite toate condițiile următoare

a)

opiniile și rezervele exprimate în scris de autoritatea de rezoluție a entității de rezoluție au fost luate în considerare în mod corespunzător; și

b)

în cazul în care autoritatea de rezoluție la nivel de grup este diferită de autoritatea de rezoluție a entității de rezoluție, opiniile și rezervele exprimate în scris de autoritatea de rezoluție la nivel de grup au fost luate în considerare în mod corespunzător.

(2)

În cazul în care, până la finalul perioadei de 4 luni, autoritatea de rezoluție a entității de rezoluție sau autoritatea de rezoluție a grupului aduce problema în atenția ABE în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție responsabilă pentru filială, la nivel individual, își amână decizia și așteaptă orice decizie pe care o poate lua ABE în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din regulamentul anterior prevăzut.

(3)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție responsabilă pentru filială, la nivel individual, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorității bancare europene.

(4)

Perioada de 4 luni se consideră perioadă de conciliere în sensul Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010.

(5)

Situația nu poate fi adusă în atenția Autorității bancare europene după expirarea termenului de 4 luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună.

(6)

Nivelul stabilit de Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, pentru cerința aplicabilă unei filiale, persoană juridică română, care nu este entitate de rezoluție, nu poate fi adus în atenția Autorității bancare europene, în vederea medierii cu caracter obligatoriu, de către autoritatea de rezoluție a entității de rezoluție sau autoritatea de rezoluție a grupului, atunci când acesta:se încadrează în limita a 2% din valoarea totală a expunerii la risc calculată în conformitate cu prevederile art. 92 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, aferentă cerinței prevăzute la art. 295^26 ; și b) respectă prevederile art. 295^21 .

(7)

Dacă Autoritatea bancară europeană nu își adoptă decizia în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție a filialei.

(8)

Decizia comună și orice decizie luată în lipsa unei decizii comune sunt revizuite și, în cazurile în care este relevant, actualizate periodic.

Art. 295^38

În cazul în care nu se ajunge la o decizie comună în termen de 4 luni ca urmare a unui dezacord privind nivelul cerinței consolidate care se aplică grupului de rezoluție și nivelul cerinței care urmează să se aplice la nivel individual entităților grupului de rezoluție, se aplică următoarele dispoziții

a)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, ia o decizie cu privire la nivelul cerinței care urmează să se aplice la nivel individual unei filiale a grupului de rezoluție, persoană juridică română, în conformitate cu prevederile art. 295^37

b)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, ia o decizie privind nivelul cerinței consolidate care se aplică grupului de rezoluție a cărei entitate de rezoluție este persoană juridică română, în conformitate cu prevederile art. 295^36 .

Art. 295^39

(1)

Decizia comună prevăzută la art. 295^33 și orice decizie luată în lipsa unei decizii comune, potrivit prevederilor art. 295^36 , 295^37 și 295^38 , este obligatorie pentru Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, și este aplicată în mod corespunzător de către aceasta.

(2)

Decizia comună și orice decizie luată în lipsa unei decizii comune sunt revizuite și, după caz, actualizate periodic.

Art. 295^40

(1)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, solicită și verifică respectarea de către entitățile, persoane juridice române, a cerinței prevăzute la art. 295^5 alin. (1) și ia toate deciziile în conformitate cu prevederile art. 295^33-295^39 , în paralel cu elaborarea și actualizarea planurilor de rezoluție.

(2)

În aplicarea prevederilor alin. (1) , Banca Națională a României asigură coordonarea în privința exercitării funcției de rezoluție și a funcției de supraveghere. 5.1^11. Raportarea în scopuri de supraveghere și publicarea cerinței privind fondurile proprii și datoriile eligibile

Art. 295^41

(1)

Entitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) , care fac obiectul cerinței prevăzute la art. 295^5 alin. (1) , prezintă Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă și de autoritate de rezoluție, raportări privind

a)

valoarea fondurilor proprii care, acolo unde se aplică, îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 295^28 alin. (3) și valoarea datoriilor eligibile, precum și exprimarea valorilor respective în conformitate cu prevederile art. 295^5 alin. (2) , după aplicarea oricăror deduceri, în conformitate cu prevederile art. 72e-72j din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare

b)

valoarea altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne

c)

pentru elementele prevăzute la lit. a) și b) : (i) componența, inclusiv profilul de scadență; (ii) ordinea de prioritate în cadrul procedurii de insolvență; și (iii) dacă sunt guvernate de legislația unui stat terț și, în caz afirmativ, a cărui stat terț, precum și dacă conțin clauzele contractuale prevăzute la art. 349 din prezenta lege, precum și la art. 52 alin. (1) lit. p) și q) și la art. 63 lit. n) și o) din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare.

(2)

Entitățile care, la data raportării, dețin fonduri proprii și datorii eligibile, calculate în conformitate cu prevederile alin. (1) lit. a) , de cel puțin 150% din cerința prevăzută la art. 295^5 alin. (1) , nu sunt obligate să raporteze informații cu privire la valoarea altor datorii care pot face obiectul recapitalizării interne, potrivit alin. (1) lit. b) .

Art. 295^42

(1)

Entitățile prevăzute la art. 295^41 prezintă raportări

a)

cel puțin de două ori pe an, cu privire la informațiile prevăzute la art. 295^41 alin. (1) lit. a) ; și

b)

cel puțin o dată pe an, cu privire la informațiile prevăzute la art. 295^41 alin. (1) lit. b) și c) .

(2)

La solicitarea Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă sau de autoritate de rezoluție, entitățile prevăzute la art. 295^41 prezintă raportările prevăzute la alin. (1) cu o frecvență mai mare.

Art. 295^43

Cel puțin o dată pe an, entitățile prevăzute la art. 295^41 publică următoarele informații

a)

valoarea fondurilor proprii care, acolo unde se aplică, îndeplinesc condițiile de la art. 295^28 alin. (3) , precum și a datoriilor eligibile

b)

componența elementelor prevăzute la lit. a) , inclusiv profilul de scadență și rangul acordat în cadrul procedurilor obișnuite de insolvență

c)

cerința aplicabilă potrivit prevederilor art. 295^26 sau art. 295^27-295^31 , exprimată în conformitate cu prevederile art. 295^5 alin. (2) .

Art. 295^44

(1)

Prevederile art. 295^41 și 295^43 nu se aplică unei entități destinate lichidării, cu excepția situației în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, a determinat cerința prevăzută de art. 295^5 alin. (1) pentru o astfel de entitate, în conformitate cu prevederile art. 295^17 alin. (3)-(5) .

(2)

În situația prevăzută la alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, stabilește obligațiile de raportare și publicare pentru entitatea respectivă, inclusiv în ceea ce privește frecvența, conform reglementărilor emise la nivel european în baza prevederilor art. 45i alin. (5) și (6) din Directiva 2014/59/UE, cu modificările și completările ulterioare.

(3)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, comunică aceste obligații de raportare și publicare entității destinate lichidării. Obligațiile respective trebuie să se limiteze strict la ceea ce este necesar pentru ca Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, să monitorizeze respectarea cerinței stabilite în temeiul prevederilor art. 295^17 alin. (3)-(5) .

Art. 295^45

Atunci când au fost implementate acțiuni de rezoluție sau a fost exercitată competența de reducere a valorii sau de conversie prevăzută de art. 358-367 , cerințele de publicare a informațiilor prevăzute la art. 295^43 se aplică de la data termenului de conformare cu cerințele prevăzute la art. 295^26 sau art. 295^27-295^31 , așa cum este prevăzut în cadrul art. 295^49-295^56 . 5.1^12. Raportarea către Autoritatea bancară europeană

Art. 295^46

Banca Națională a României, respectiv Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autoritate de rezoluție, informează Autoritatea bancară europeană cu privire la cerința minimă de fonduri proprii și datorii eligibile care a fost stabilită în conformitate cu prevederile art. 295^26 sau ale art. 295^27-295^31 , inclusiv cu privire la deciziile luate în baza prevederilor art. 295^27 alin. (4^1) și (4^2) , pentru entitățile prevăzute la art. 3 alin. (1) , respectiv art. 3 alin. (2) , după caz. 5.1^13. Nerespectarea cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile

Art. 295^47

(1)

În caz de nerespectare a cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile, prevăzută la art. 295^26 sau la art. 295^27-295^31 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, procedează potrivit prevederilor referitoare la cel puțin una dintre următoarele

a)

competența de a soluționa sau de a înlătura obstacolele din calea posibilității de soluționare în conformitate cu prevederile art. 92-98 și art. 99-116

b)

competențele prevăzute la art. 91^1

c)

sancțiunile administrative și alte măsuri sancționatoare în conformitate cu prevederile art. 569 , art. 570 alin. (1) și (3) , art. 571 și 574 .

(2)

În caz de nerespectare a cerinței minime de fonduri proprii și datorii eligibile, prevăzută la art. 295^26 sau la art. 295^27-295^31 , Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, procedează potrivit prevederilor referitoare la cel puțin una dintre următoarele

a)

măsurile prevăzute la art. 226 alin. (3)-(3^3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare

b)

măsurile de intervenție timpurie, conform prevederilor art. 149-151

c)

sancțiunile administrative și alte măsuri sancționatoare în conformitate cu prevederile art. 569 , art. 570 alin. (2) și (3) , art. 571 și 574 .

(3)

Banca Națională a României, poate, de asemenea, să efectueze o evaluare prin care să determine dacă instituția de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) intră sau este susceptibilă de a intra în dificultate majoră, în conformitate cu prevederile art. 180-182 , art. 186^1 sau art. 183-186 , după caz.

(4)

Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de rezoluție și structura care exercită funcția de supraveghere se consultă reciproc atunci când își exercită competențele prevăzute la alin. (1)-(3) . 5.1^14. Rapoarte

Art. 295^48

(1)

Banca Națională a României, cooperează cu Autoritatea bancară europeană la elaborarea de către aceasta din urmă a unui raport anual către Comisie.

(2)

În vederea elaborării raportului prevăzut la alin. (1) Banca Națională a României informează Autoritatea bancară europeană cu privire la: a) modul în care a fost implementată la nivel național cerința de fonduri proprii și datorii eligibile stabilită în conformitate cu prevederile art. 295^26 sau art. 295^27-295^31

b)

modul în care a fost exercitată competența prevăzută la art. 295^10 , 295^11 și 295^13

c)

nivelul agregat și componența fondurilor proprii și datoriilor eligibile ale instituțiilor de credit și entităților, cuantumurile instrumentelor emise în perioada respectivă și cuantumurile suplimentare necesare pentru a îndeplini cerințele aplicabile. 5.1^15. Dispoziții tranzitorii și dispoziții postrezoluție

Art. 295^49

(1)

Prin excepție de la prevederile art. 295^5 alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, stabilește perioade de tranziție adecvate pentru îndeplinirea de către instituțiile de credit sau entitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) a cerințelor prevăzute la art. 295^26 sau la art. 295^27-295^31 sau a cerințelor care rezultă din aplicarea art. 295^10 , 295^11 sau 295^13 , după caz.

(2)

Termenul-limită pentru instituțiile de credit și entitățile prevăzute la alin. (1) de a îndeplini cerințele prevăzute de respectivul alineat, este 1 ianuarie 2024.

Art. 295^50

(1)

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, stabilește un nivel-țintă intermediar pentru cerințele prevăzute la art. 295^26 sau la art. 295^27-295^31 sau pentru cerințele care rezultă din aplicarea art. 295^10 , 295^11 sau 295^13 , după caz, pe care instituțiile de credit sau entitățile prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. b)-d) trebuie să îl îndeplinească.

(2)

Nivelul-țintă intermediar prevăzut la alin. (1) asigură, de regulă, o acumulare liniară de fonduri proprii și de datorii eligibile în vederea asigurării îndeplinirii cerinței.

Art. 295^51

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, poate stabili o perioadă de tranziție care depășește termenul de 1 ianuarie 2024, în cazuri adecvate, justificate în mod corespunzător, pe baza criteriilor prevăzute la art. 295^55 , luând în considerare

a)

evoluția situației financiare a instituției de credit sau entității prevăzute la art. 295^50

b)

probabilitatea ca instituția de credit sau entitatea să fie în măsură să se conformeze într-un interval de timp rezonabil cu cerințele prevăzute la art. 295^26 sau art. 295^27-295^31 sau cu cele care rezultă din aplicarea art. 295^10 , 295^11 sau 295^13 ; și

c)

dacă entitatea este capabilă să înlocuiască instrumentele de datorie care nu mai îndeplinesc criteriile de eligibilitate sau de scadență prevăzute la art. 72b și 72c din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, cu modificările ulterioare, și la art. 295^7-295^15 sau 295^28 din prezenta lege și, în caz contrar, dacă această incapacitate este de natură idiosincratică sau este cauzată de perturbări la nivelul întregii piețe.

Art. 295^52

(1)

Entitățile de rezoluție trebuie să se conformeze nivelului minim al cerințelor prevăzute la art. 295^19 și 295^20 .

(2)

Nivelul minim al cerințelor prevăzute la alin. (1) nu se aplică în cursul primilor 2 ani

a)

de la data la care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, a aplicat instrumentul de recapitalizare internă; sau

b)

de la data la care entitatea de rezoluție a pus în aplicare o măsură alternativă a sectorului privat astfel cum este prevăzută la art. 180 alin. (1) lit. b) , prin care s-a redus valoarea instrumentelor de capital și a altor instrumente de datorie sau prin care acestea au fost convertite în instrumente de fonduri proprii de nivel 1 de bază sau de la data la care a fost exercitată competența de reducere a valorii sau de conversie cu privire la respectiva entitate de rezoluție, în conformitate cu prevederile art. 358-367 , în scopul recapitalizării entității de rezoluție fără aplicarea instrumentelor de rezoluție.

(3)

Cerințele prevăzute la art. 295^10 , 295^13 , 295^19 și 295^20 , după caz, nu se aplică în primii 3 ani de la data la care entitatea de rezoluție a fost identificată ca fiind o instituție de tip G-SII sau grupul din care face parte entitatea de rezoluție a fost identificat ca fiind o instituție de tip G-SII sau de la data la care respectiva entitate de rezoluție începe să se regăsească în situația prevăzută la art. 295^19 sau 295^20 .

Articolele următoare · 366 din 730
Legea nr. 312/2015 – text integral | LawChat