LEGE nr. 105 din 22 septembrie 1992 (*actualizata*) cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat (actualizata pînă la data de 26 octombrie 1993*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege cuprinde
norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat
norme de procedura în litigii privind raporturi de drept international privat. În înțelesul prezentei legi, raporturile de drept international privat sînt raporturile civile, comerciale, de muncă, de procedura civila și alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.
Strainii sînt asimilati, în condițiile legii, în drepturi civile cu cetatenii români în tot ce priveste aplicarea dispozițiilor prezentei legi. Asimilarea se aplică și în beneficiul persoanelor juridice straine.
Cînd determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmeaza să fie data unei institutii de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridica stabilita de legea română.
Dacă legea străină, determinata potrivit dispozițiilor ce urmeaza, retrimite la dreptul român, se aplică legea română, afară de cazul în care se prevede în mod expres altfel. Retrimiterea facuta de legea străină la dreptul altui stat este fără efect.
În cazul în care legea străină aparține unui stat în care coexista mai multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determina dispozitiile aplicabile.
Aplicarea legii straine este independenta de condiția reciprocitatii, afara numai dacă dispozitiile ce urmeaza sau legi speciale nu prevad altfel. În cazul în care se cere condiția reciprocitatii de fapt, indeplinirea ei este prezumata pînă la dovada contrara. Dovada se solicita Ministerului Justiției, care stabileste situația reala, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe.
Conținutul legii straine se stabileste de instanța judecătorească prin atestari obtinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat. Partea care invoca o lege străină poate fi obligata sa faca dovada continutului ei. În cazul imposibilitatii de a stabili conținutul legii straine, se aplică legea română.