Înapoi la Legislație

Legea nr. 105/1992 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
183

Pe scurt

Legea nr. 105/1992: LEGE nr. 105 din 22 septembrie 1992 (*actualizata*) cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat (actualizata pînă la data de 26 octombrie 1993*).

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
183 articole.
Cuprins

LEGE nr. 105 din 22 septembrie 1992 (*actualizata*) cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat (actualizata pînă la data de 26 octombrie 1993*)

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 88

În lipsa unei legi convenite de părți spre a se aplică vinzarii mobiliare, aceasta este supusă legii statului în care vînzătorul are, la data incheierii contractului, după caz, domiciliul sau, în lipsa, reședința ori fondul de comert sau sediul social.

Art. 89

Prin excepție de la prevederile art. 88, contractul de vinzare-cumparare comerciala este supus legii statului în care cumparatorul are fondul de comert sau sediul social, dacă

a)

negocierile au fost purtate și contractul a fost incheiat de către părți prezente în acel stat; sau

b)

contractul prevede în mod expres ca vînzătorul trebuie să execute obligația de livrare a marfii în acel stat.

Art. 90

Vinzarea prin licitație, prin burse sau tîrguri este supusă legii statului unde are loc incheierea pe aceasta cale a contractului, afara numai dacă legea statului respectiv admite ca părțile sa aleaga prin acord legea aplicabila și ele au procedat explicit la o asemenea alegere.

Art. 91

Legea aplicabila vinzarii, în temeiul art. 73, 76-77 și 88-90, cirmuieste indeosebi

a)

interpretarea contractului

b)

drepturile și oblibațiile părților

c)

executarea obligațiilor ce izvorasc din contract

d)

momentul de cînd cumparatorul are dreptul la produsele și fructele bunului sau marfii transmise

e)

momentul de cînd cumparatorul suporta riscurile referitoare la bunul sau marfa transmisa

f)

validitatea și efectele între părți ale clauzelor de rezerva a proprietății

g)

consecintele neexecutarii contractului, inclusiv obtinerea reparatiei pentru prejudicii, cu excepția chestiunilor care sînt supuse legii procedurale a forului

h)

modul de stingere a obligațiilor izvorite din contract, precum și decaderea intemeiata pe expirarea unui termen

i)

consecintele nulitatii contractului.

Art. 92

Legea statului unde se efectueaza receptia marfii stabileste, dacă nu s-a convenit expres altfel, termenele și procedura de verificare cantitativa și calitativa, precum și masurile ce pot fi luate referitor la aceste bunuri în cazul în care sînt refuzate.

Art. 93

În raporturile dintre reprezentant și mandatar sau comisionar se aplică, dacă nu s-a convenit altfel, legea statului în care intermediarul exercita imputernicirea. În cazul în care acesta exercita, cu titlu profesional, functia de intermediar sau agent, se aplică legea sediului sau profesional.

Art. 94

Legea aratata în art. 93 se aplică indeosebi

a)

existentei, intinderii, modificarii și încetării puterilor intermediarului

b)

consecintelor depasirii acestor puteri sau folosirii lor abuzive

c)

facultatii intermediarului de a delega, în totul sau în parte, puterile și de a desemna un intermediar aditional sau substituit

d)

posibilității ca intermediarul sa incheie un contract pentru reprezentat, cînd exista riscul unui conflict de interese între el insusi și reprezentat

e)

clauzei de neconcurenta

f)

cazurilor de prejudicii care urmeaza să fie reparate.

Art. 95

Raporturile dintre persoana reprezentata și terti sînt supuse, dacă nu au convenit explicit altfel, legii unde se afla sediul profesional al intermediarului. În lipsa unui asemenea sediu, se aplică legea statului unde a actionat intermediarul, dacă pe teritoriul respectiv se afla: a) sediul, domiciliul sau reședința persoanei reprezentate; sau

b)

sediul, domiciliul sau reședința tertului; sau

c)

sediul bursei, tirgului sau locului unde s-a organizat o licitație la care a participat intermediarul spre a îndeplini imputernicirea.

Art. 96

Legea aratata de art. 95 stabileste indeosebi efectele actelor pe care intermediarul le-a incheiat în exercitiul real sau pretins al imputernicirii.

Art. 97

Modul de executare a imputernicirii trebuie să se conformeze condițiilor stabilite de legea statului unde are loc executarea.

Art. 98

Intermediarul care a comunicat cu tertul dintr-un stat în altul, prin scrisori, telegrame, telex, telefon sau alte mijloace de telecomunicatie, este socotit ca a actionat de la sediul sau profesional ori, în lipsa, de la domiciliul sau reședința sa.

Art. 99

Dacă reprezentatul, intermediarul sau tertul are mai multe sedii profesionale în state diferite, se tine seama de cel care prezinta legătură cea mai strinsa cu actul indeplinit de intermediar.

Art. 100

Reprezentarea care are ca obiect acte de administrare sau de dispoziție referitoare la un imobil este supusă legii situației bunului.

Art. 101

Legea convenita de părți, potrivit art. 73 și 76, spre a cirmui contractul de muncă este aplicabila numai în măsura în care nu aduce restringeri ocrotirii pe care o asigura salariatului dispozitiile imperative ale legii aplicabile în lipsa unei atare alegeri.

Art. 102

Contractul de muncă este supus, dacă părțile nu au convenit altfel, legii statului pe al cărui teritoriu

a)

salariatul își indeplineste în mod obisnuit munca, în temeiul contractului, chiar dacă este temporar detasat într-un alt stat

b)

se afla sediul intreprinderii care a angajat salariatul, dacă acesta își indeplineste munca, prin natura functiei sale; în cazul în care totusi exista legaturi mai puternice ale contractului de muncă cu un alt stat, devine aplicabila legea acestuia.

Art. 103

În lipsa de lege convenita de părți se aplică

a)

în contractele de executare de lucrari, legea sediului antreprenorului

b)

în contractele de transport, de expeditii și altele similare, legea sediului transportatorului sau expeditorului

c)

în contractele bancare, inclusiv cele de garantie bancara autonoma, legea sediului intreprinderii de credit; în raporturile dintre cele doua bănci se aplică legea celei care presteaza serviciul în favoarea celeilalte

d)

în contractele de asigurare împotriva riscurilor, legea sediului asiguratorului; această lege se aplică, de asemenea, cesiunii sau gajarii politei de asigurare

e)

în contractele de depozit, legea sediului depozitarului

f)

donatiei, legea naționala a donatorului.

Art. 104

Imbogatirea fără cauza a unei persoane fizice sau juridice este supusă legii statului unde s-a produs.

Art. 105

În cazul în care imbogatirea fără cauza decurge dintr-o prestatie intemeiata pe un raport juridic anulat sau ale cărui efecte incetasera în orice alt mod, legea acestuia este aplicabila și imbogatirii. ------------ *) Conform RECTIFICARII nr. 105 din 20 septembrie 1992 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 26 octombrie 1993, în Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, se face urmatoarea rectificare

—

La articolul 105, în loc de " raport juridic anual " se va citi " raport juridic anulat ".

Art. 106

Gestiunea de afaceri este supusă legii locului unde persoana care indeplineste actele curente de gestiune exercita aceasta activitate.

Art. 107

Legea statului unde are loc un fapt juridic stabileste dacă acesta constituie un act ilicit și îl cirmuieste indeosebi în ce priveste

a)

capacitatea delictuala; b) condițiile și intinderea raspunderii

c)

cauzele de limitare sau de exonerare de raspundere și de impartire a raspunderii între autor și victima

d)

raspunderea comitetului pentru fapta prepusului

e)

natura daunelor care pot sa dea loc la reparatie

f)

modalitatile și intinderea reparatiei

g)

transmisibilitatea dreptului la reparatie

h)

persoanele indreptatite să obțină reparatia pentru prejudiciul suferit.

Art. 108

În cazul în care toate sau o parte din consecintele pagubitoare ale actului ilicit se produc într-un alt stat decit în cel unde a avut loc, se aplică reparatiei corelative legea acestui stat, în conformitate cu dispozitiile de la lit. b)-h) din art. 107.

Art. 109

Persoana prejudiciata poate introduce actiunea de despăgubiri direct împotriva asiguratorului de raspundere civila dacă legea contractului de asigurare o admite.

Art. 110

Regulile de securitate și de comportament din statul unde a avut loc actul ilicit trebuie să fie respectate în toate cazurile.

Art. 111

Dispozitiile art. 107-110 se aplică în mod corespunzător oricarei forme de raspundere izvorita din acte ilicite, dacă nu se dispune expres altfel în secțiunile urmatoare.

Art. 112

Pretentiile de reparatii intemeiate pe o atingere adusa personalitatii de către mass-media, indeosebi prin presa, radio, televiziune sau orice alt mijloc public de informare, sînt cirmuite, la alegerea persoanei lezate, de

a)

legea statului domiciliului sau resedintei sale

b)

legea statului în care s-a produs rezultatul pagubitor

c)

legea statului în care autorul daunei își are domiciliul sau reședința ori sediul social. În cazurile prevăzute la lit. a) și b) se cere și condiția ca autorul daunei sa fi trebuit în mod rezonabil să se astepte ca efectele atingerii aduse personalitatii să se produca în unul din cele doua state.

Art. 113

Dreptul de replica împotriva daunelor aduse personalitatii este supus legii statului în care a aparut publicatia sau de unde s-a difuzat emisiunea.

Art. 114

Pretentiile de reparatii intemeiate pe un defect al produsului, pe o descriere defectuoasa de natura sa creeze confuzii sau pe lipsa instructiunilor de folosire sînt supuse, la alegerea consumatorului prejudiciat

a)

legii domiciliului sau resedintei sale obisnuite

b)

legii statului de unde a fost dobîndit produsul, afara numai dacă fabricantul, producătorul sau furnizorul face dovada ca produsul a fost pus în circulatie pe piața acelui stat fără consimtamintul sau.

Art. 115

Pretentiile de reparatii prevăzute la art. 114 pot fi formulate dacă produsul face parte din cele destinate unei folosinte personale sau familiale a consumatorului și este lipsit de legătură cu activitatea sa profesionala sau comerciala.

Art. 116

Instantele din România pot sa acorde despăgubiri conform art. 114, intemeiate pe o lege străină, numai în limitele stabilite de legea română pentru prejudicii corespunzătoare.

Art. 117

Pretentiile de reparatii intemeiate pe un act de concurenta neloiala sau pe un alt act care provoaca restringeri nelegitime liberei concurente sînt supuse legii statului pe a cărui piața s-a produs rezultatul daunator.

Art. 118

Poate fi aplicata, de asemenea, la cererea persoanei prejudiciate, în locul legii aratate la art. 117

a)

legea statului de sediu al acestei persoane, dacă actul de concurenta neloiala a produs daune care o privesc în exclusivitate

b)

legea contractului dintre părți, dacă actul de concurenta neloiala a fost savirsit și a adus prejudicii raporturilor dintre ele.

Art. 119

Instantele din România pot acorda despăgubiri, conform art. 117 și 118, intemeiate pe o lege străină, numai în limitele stabilite de legea română pentru prejudicii corespunzătoare.

Art. 120

Cesiunea de creanta este supusă, dacă părțile nu au convenit altfel, legii creantei cedate. Alegerea altei legi, prin acordul cedentului și cesionarului, nu este opozabila debitorului cedat decit cu consimtamintul sau. Oblibațiile dintre cedent și cesionar sînt supuse legii care se aplică raportului juridic pe care s-a bazat cesiunea.

Art. 121

Subrogarea conventionala este supusă, dacă părțile nu au convenit altfel, legii obligației al carei creditor este inlocuit. Subrogarea legala este supusă legii în temeiul careia o persoană poate sau trebuie să dezintereseze pe creditor. Această lege stabileste

a)

dacă platitorul se subroga în locul creditorului originar, în raporturile sale cu debitorul

b)

drepturile ce pot fi exercitate împotriva debitorului.

Art. 122

Delegatia și novatia sînt supuse legii aplicabile obligației care le formeaza obiectul.

Art. 123

Compensatia este supusă legii aplicabile creantei careia i se opune stingerea, parțială sau totala, prin compensatie.

Art. 124

Creditorul care își valorifica drepturile împotriva mai multor debitori trebuie să se conformeze legii aplicabile în raporturile sale cu fiecare dintre ei.

Art. 125

Dreptul unui debitor de a exercita regresul împotriva unui codebitor exista numai dacă legile aplicabile ambelor datorii îl admit. Condițiile de exercitare a regresului sînt determinate de legea aplicabila datoriei pe care codebitorul o are față de creditorul urmaritor. Raporturile dintre creditorul care a fost dezinteresat și debitorul platitor sînt supuse legii aplicabile datoriei acestuia din urma. Dreptul unei institutii publice de a exercita regresul este stabilit de legea sa organica. Admisibilitatea și exercitiul regresului sînt cirmuite de dispozitiile alin. 2 și 3 din prezentul articol.

Art. 126

Moneda de plată este definita de legea statului care a emis-o. Efectele pe care moneda le exercita asupra intinderii unei datorii sînt determinate de legea aplicabila datoriei. Legea statului în care trebuie efectuata plata determina în ce anume moneda urmeaza ca ea să fie facuta, afara numai dacă, în raporturile de drept international privat nascute din contract, părțile au convenit o alta moneda de plată.

Articolele următoare · 126 din 183