LEGE nr. 105 din 22 septembrie 1992 (*actualizata*) cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat (actualizata pînă la data de 26 octombrie 1993*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În cazul prezentei legi, termenul de hotărîri straine se referă la actele de jurisdictie ale instanțelor judecătorești, notariatelor sau oricăror autorități competente dintr-un alt stat.
Hotărîrile straine sînt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetatenilor statului unde au fost pronuntate sau dacă, fiind pronuntate într-un stat tert, au fost recunoscute mai intii în statul de cetatenie al fiecarei părți.
Hotărîrile referitoare la alte procese decit cele aratate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sînt indeplinite cumulativ urmatoarele condiții
hotărîrea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunțată
instanța care a pronuntat-o a avut, potrivit legii menționate, competența sa judece procesul
exista reciprocitate în ce priveste efectele hotărîrilor straine între România și în statul instanței care a pronuntat hotărîrea. Dacă hotărîrea a fost pronunțată în lipsa părții care a pierdut procesul, trebuie să se constate, de asemenea, ca i-a fost inminata în timp util citatia pentru termenul de dezbateri în fond, cit și actul de sesizare a instanței și ca i s-a dat posibilitatea de a se apara și de a exercita calea de atac împotriva hotărîrii. Caracterul nedefinitiv al hotărîrii straine, decurgind din omisiunea citarii persoanei care nu a participat la proces în fața instanței straine, poate fi invocat numai de către acea persoana.
Recunoasterea hotărîrii straine poate fi refuzata în unul dintre urmatoarele cazuri
hotărîrea este rezultatul unei fraude comise în procedura urmata în strainatate
hotărîrea încalcă ordinea publică de drept international privat român; constituie un asemenea temei de refuz al recunoasterii incalcarea dispozițiilor art. 151 privitoare la competența exclusiva a jurisdictiei române
procesul a fost solutionat între aceleasi părți printr-o hotărîre, chiar nedefinitiva, a instanțelor române sau se afla în curs de judecare în fața acestora la data sesizarii instanței straine. Recunoasterea nu poate fi refuzata pentru singurul motiv ca instanța care a pronuntat hotărîrea străină a aplicat o alta lege decit cea determinata de dreptul international privat român, afara numai dacă procesul priveste starea civila și capacitatea unui cetatean român, iar solutia adoptata difera de cea la care s-ar fi ajuns potrivit legii române.
Cererea de recunoastere se rezolva pe cale principala de tribunalul judetean în circumscripția caruia își are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoasterea hotărîrii straine. Cererea de recunoastere poate fi, de asemenea, rezolvata pe cale incidența, de către instanța sesizata cu un proces avînd un alt obiect, în cadrul caruia se ridica excepția puterii lucrului judecat, intemeiata pe hotărîrea străină.
Cererea de recunoastere a hotărîrii straine se întocmește potrivit cerințelor prevăzute de legea procedurala română și va fi însoțită de urmatoarele acte
copia hotărîrii straine
dovada caracterului definitiv al acesteia
copia dovezii de inminare a citatiei și actului de sesizare, comunicate părții care a fost lipsa în instanța străină sau orice alt act oficial care să ateste ca citatia și actul de sesizare au fost cunoscute, în timp util, de către partea împotriva careia s-a luat hotărîrea
orice alt act, de natura sa probeze, în completare, ca hotărîrea străină indeplineste celelalte condiții prevăzute de art. 167. Actele prevăzute în alin. 1 vor fi insotite de traduceri autorizate și vor fi supralegalizate, cu respectarea dispozițiilor art. 162. Supralegalizarea nu se cere în cazul în care părțile sînt de acord cu depunerea de copii certificate pentru conformitate.
Cererea de recunoastere a hotărîrii straine se solutioneaza pe cale principala prin hotărîre, iar pe cale incidența prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri după citarea părților. Cererea poate fi solutionata fără citarea părților dacă, din hotărîrea străină, rezultă ca piritul a fost de acord cu admiterea actiunii.
Hotărîrile straine, care nu sînt aduse la indeplinire, de bunavoie de către cei obligati a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza incuviintarii date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul judetean în circumscripția caruia urmeaza să se efectueze executarea. Hotărîrile straine prin care s-au luat măsuri asiguratorii și cele date cu executarea provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.
Executarea hotărîrii straine se incuviinteaza cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 167, cit și a celor ce urmeaza
hotărîrea este executorie potrivit legii instanței care a pronuntat-o
Cererea de incuviintare a executarii, întocmită în condițiile prevăzute de art. 171, va fi însoțită și de dovada caracterului executor al hotărîrii straine, eliberata de instanța care a pronuntat-o.
Cererea de incuviintare a executarii se solutioneaza prin hotărîre, după citarea părților. În cazul în care hotărîrea străină contine solutii asupra mai multor capete de cerere, care sînt disociabile, incuviintarea poate fi acordată separat.
Pe baza hotărîrii definitive de incuviintare a executarii se emite titlul executoriu, în condițiile legii române, mentionindu-se în titlu și hotărîrea de incuviintare.
Hotărîrea străină, data de către o instanța competența, are forta probanta în fața instanțelor române cu privire la situațiile de fapt pe care le constata.
În cazul în care părțile în proces au incheiat o convenție arbitrala, pe care una dintre ele o invoca în instanța judecătorească, aceasta își verifica competența. Instanța va retine spre solutionare procesul dacă
piritul și-a formulat apararile în fond, fără nici o rezervă intemeiata pe convenția arbitrala; sau
convenția arbitrala este lovita de nulitate ori inoperanta; sau
tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vadit imputabile pîrîtului în arbitraj.
Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicarii ei în Monitorul Oficial al României.
Pe data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga art. 2 din Codul civil, art. 375 din Codul de procedură civila, precum și orice dispozitii contrare.