LEGE nr. 105 din 22 septembrie 1992 (*actualizata*) cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat (actualizata pînă la data de 26 octombrie 1993*)

Raspunderea izvorita dintr-un abordaj survenit într-un port sau în apele teritoriale este supusă legii locului abordajului. În marea libera, abordajul este supus legii naționale comune a navelor, iar dacă naționalitatea difera, legii navei avariate. În cazul cînd ambele nave sînt avariate, iar una are naționalitate română, se aplică legea română, dacă nava avariata nu alege legea naționala a celeilalte nave. În zona economica exclusiva a României, abordajul este supus legii române. ------------ *) Conform RECTIFICARII nr. 105 din 20 septembrie 1992 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 26 octombrie 1993, în Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, se face urmatoarea rectificare

Oblibațiile ce decurg din actele de asistența și salvare a persoanelor și bunurilor sînt supuse legii locului evenimentului, dacă acesta s-a produs în apele teritoriale, iar dacă a survenit în marea libera, legii naționale a navei care a acordat asistența sau a realizat salvarea. Legea aratata în alineatul precedent stabileste, de asemenea, modul de repartizare a compensatiei pentru asistența și salvare între armator și echipajul navei salvatoare sau care a acordat asistența tehnica.

Dispozitiile legii române referitoare la rutele și securitatea zborului în spatiul aerian român se aplică oricarei aeronave, independent de statul înmatriculării, precum și echipajului și calatorilor aflati la bord.

Daunele cauzate pe sol de aeronava sînt supuse legii statului pe al cărui teritoriu s-au produs. În marea libera și în alte spatii nesupuse vreunei suveranitati se aplică raspunderii izvorite dintr-un abordaj, în mod corespunzător, legea prevăzută de art. 141 alin. 2.

Uzucapiunea este cirmuita de legea statului unde bunul se afla la începerea termenului de posesie, prevăzut în acest scop.

În cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat, unde se implineste durata termenului de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urma stat, dacă sînt reunite, cu incepere de la data deplasarii bunului, toate condițiile cerute de mentionata lege.

Prescriptia extinctiva a dreptului la actiune este supusă legii care se aplică dreptului subiectiv insusi.

Instantele judecătorești române sînt competente, în condițiile prevăzute de dispozitiile ce urmeaza, sa solutioneze procesele dintre o parte română și o parte străină sau numai dintre straini, persoane fizice sau persoane juridice.

Instantele judecătorești române sînt competente dacă

Instantele române sînt, de asemenea, competente sa judece

Instantele române sînt exclusiv competente sa judece procesele privind raporturi de drept international privat referitoare la: 1. acte de stare civila intocmite în România și care se referă la persoane domiciliate în România, cetățeni români sau straini fără cetatenie

Instantele din România pot sa dispună, la cerere, măsuri asiguratorii în cazuri urgente, spre a ocroti drepturi, interese sau bunuri ce au legătură cu jurisdictia lor, chiar dacă nu sînt competente, potrivit dispozițiilor prezentului capitol, sa solutioneze în fond procesul în vederea caruia sau în cursul caruia masurile sînt necesare.

În cazul în care o jurisdictie străină se declara necompetenta sa solutioneze o actiune formulata de către un cetatean român, aceasta poate fi introdusa la instanța din România cu care procesul prezinta cele mai strinse legaturi.

Dacă părțile au supus, prin convenție, litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naste din actul pe care l-au incheiat, competentei unei anumite instante, aceasta va fi investita cu competența jurisdictionala, afara numai dacă

În cazul în care instantele române sînt competente, potrivit dispozițiilor prezentului capitol, și nu se poate stabili care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze procesul, cererea va fi indreptata, potrivit regulilor de competența materiala, la Judecatoria sectorului 1 al municipiului București sau la Tribunalul municipiului București.

Competența instanțelor române, stabilita conform art. 148-152, nu este inlaturata prin faptul ca acelasi proces sau un proces conex a fost dedus în fața unei instante judecătorești straine.

Instanța sesizata verifica, din oficiu, competența sa de a solutiona procesul privind raporturi de drept international privat și, în cazul în care nu este competența nici ea și nici o alta instanța română, respinge cererea ca nefiind de competența instanțelor române.

Capacitatea procesuala a fiecareia dintre părțile în proces este cirmuita de legea sa naționala.

În procesele privind raporturi de drept international privat instantele române aplica legea procedurala română, dacă nu s-a dispus altfel în mod expres. Legea română stabileste și dacă o anumita problema este de drept procedural sau de drept material.

Obiectul și cauza actiunii civile, în procesele privind raporturile de drept international privat, sînt determinate de legea care reglementeaza fondul raportului juridic litigios. După aceeasi lege se determina calitatea procesuala a părților.

Mijloacele de proba pentru dovedirea unui act juridic și puterea doveditoare a inscrisului care îl constata sînt cele prevăzute de legea locului incheierii actului juridic sau de legea aleasa de părți, dacă ele aveau dreptul sa o aleaga. Proba faptelor se face potrivit legii locului unde ele s-au produs. Cu toate acestea, va fi aplicabila legea română, dacă aceasta admite și alte mijloace de proba decit cele prevăzute de legile aratate la alin. 1 și 2. Legea română este aplicabila și în cazul în care ea ingaduie proba cu martori și cu prezumtii ale instanței, chiar dacă aceste mijloace de proba nu sînt admisibile potrivit legii straine. Dovada stării civile și puterea doveditoare a actelor de stare civila sînt reglementate de legea locului unde s-a întocmit inscrisul invocat. Administrarea probelor se face potrivit legii române.

Actele oficiale intocmite sau legalizate de către o autoritate străină pot fi folosite în fața instanțelor române numai dacă sînt supralegalizate, pe cale administrativa ierarhica și în continuare de misiunile diplomatice sau oficiile consulare ale României, spre a li se garanta astfel autenticitatea semnaturilor și sigiliului. Supralegalizarea pe cale administrativa este supusă procedurii stabilite de statul de origine a actului, urmata de supralegalizarea efectuata fie de către misiunea diplomatica sau oficiul consular român din statul de origine, fie de către misiunea diplomatica sau oficiul consular al statului de origine în România și, în continuare, în ambele situații, de către Ministerul Afacerilor Externe. Scutirea de supralegalizare este permisa în temeiul legii, al unei înțelegeri internationale la care este parte România sau pe bază de reciprocitate. Supralegalizarea actelor intocmite sau legalizate de instantele române se face, din partea autorităților române, de către Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Externe, în aceasta ordine.

Strainii, persoane fizice și persoane juridice au, în condițiile legii, în fața instanțelor române, aceleasi drepturi și aceleasi obligații procedurale ca și persoanele fizice de cetatenie română și persoanele juridice române. Cetatenii straini beneficiaza în fața instanțelor române, în procesele privind raporturile de drept international privat, de scutiri sau reduceri de taxe și alte cheltuieli de procedura, precum și de asistența juridica gratuita, în aceeasi măsura și în aceleasi condiții ca și cetatenii români, sub condiția reciprocitatii cu statul de cetatenie sau de domiciliu al solicitantilor. Sub aceeasi condiție a reciprocitatii, reclamantul de cetatenie străină nu poate fi obligat să depună cautiune ori vreo alta garantie, pentru motivul ca este strain sau că nu are domiciliul ori sediul în România.

În cazul în care reprezentarea ori asistarea strainului lipsit de capacitate sau cu capacitate de exercitiu restrinsa nu a fost asigurata potrivit legii sale naționale, iar din aceasta cauza judecarea procesului intirzie, instanța îi va putea numi în mod provizoriu un curator special.

În cazul prezentei legi, termenul de hotărîri straine se referă la actele de jurisdictie ale instanțelor judecătorești, notariatelor sau oricăror autorități competente dintr-un alt stat.

Hotărîrile straine sînt recunoscute de plin drept în România, dacă se referă la statutul civil al cetatenilor statului unde au fost pronuntate sau dacă, fiind pronuntate într-un stat tert, au fost recunoscute mai intii în statul de cetatenie al fiecarei părți.

Hotărîrile referitoare la alte procese decit cele aratate în art. 166 pot fi recunoscute în România, spre a beneficia de puterea lucrului judecat, dacă sînt indeplinite cumulativ urmatoarele condiții

Recunoasterea hotărîrii straine poate fi refuzata în unul dintre urmatoarele cazuri

Sub rezerva verificării condițiilor prevăzute de art. 167 și 168, instanța română nu poate proceda la examinarea în fond a hotărîrii straine și nici la modificarea ei.

Cererea de recunoastere se rezolva pe cale principala de tribunalul judetean în circumscripția caruia își are domiciliul sau sediul cel care a refuzat recunoasterea hotărîrii straine. Cererea de recunoastere poate fi, de asemenea, rezolvata pe cale incidența, de către instanța sesizata cu un proces avînd un alt obiect, în cadrul caruia se ridica excepția puterii lucrului judecat, intemeiata pe hotărîrea străină.

Cererea de recunoastere a hotărîrii straine se întocmește potrivit cerințelor prevăzute de legea procedurala română și va fi însoțită de urmatoarele acte

Cererea de recunoastere a hotărîrii straine se solutioneaza pe cale principala prin hotărîre, iar pe cale incidența prin încheiere interlocutorie, în ambele cazuri după citarea părților. Cererea poate fi solutionata fără citarea părților dacă, din hotărîrea străină, rezultă ca piritul a fost de acord cu admiterea actiunii.

Hotărîrile straine, care nu sînt aduse la indeplinire, de bunavoie de către cei obligati a le executa, pot fi puse în executare pe teritoriul României, pe baza incuviintarii date, la cererea persoanei interesate, de către tribunalul judetean în circumscripția caruia urmeaza să se efectueze executarea. Hotărîrile straine prin care s-au luat măsuri asiguratorii și cele date cu executarea provizorie nu pot fi puse în executare pe teritoriul României.

Executarea hotărîrii straine se incuviinteaza cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 167, cit și a celor ce urmeaza

Cererea de incuviintare a executarii, întocmită în condițiile prevăzute de art. 171, va fi însoțită și de dovada caracterului executor al hotărîrii straine, eliberata de instanța care a pronuntat-o.

Cererea de incuviintare a executarii se solutioneaza prin hotărîre, după citarea părților. În cazul în care hotărîrea străină contine solutii asupra mai multor capete de cerere, care sînt disociabile, incuviintarea poate fi acordată separat.

Pe baza hotărîrii definitive de incuviintare a executarii se emite titlul executoriu, în condițiile legii române, mentionindu-se în titlu și hotărîrea de incuviintare.

Hotărîrea străină, data de către o instanța competența, are forta probanta în fața instanțelor române cu privire la situațiile de fapt pe care le constata.

Tranzactiile judiciare incheiate în strainatate produc în România efectele ce decurg din legea care le-a fost aplicata, în condițiile art. 173 alin. 1 și art. 174-178.

În cazul în care părțile în proces au incheiat o convenție arbitrala, pe care una dintre ele o invoca în instanța judecătorească, aceasta își verifica competența. Instanța va retine spre solutionare procesul dacă

Dispozitiile art. 167-178 privind recunoasterea și executarea hotărîrilor judecătorești straine se aplică, în mod corespunzător, și sentintelor arbitrale straine.

Prezenta lege intră în vigoare la 60 de zile de la data publicarii ei în Monitorul Oficial al României.

Pe data intrarii în vigoare a prezentei legi se abroga art. 2 din Codul civil, art. 375 din Codul de procedură civila, precum și orice dispozitii contrare.