LEGE nr. 105 din 22 septembrie 1992 (*actualizata*) cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat (actualizata pînă la data de 26 octombrie 1993*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Condițiile de fond cerute pentru incheierea căsătoriei sînt determinate de legea naționala a fiecaruia dintre viitorii soti. Dacă una dintre legile straine astfel determinata prevede un impediment la căsătorie care, potrivit dreptului român, este incompatibil cu libertatea de a incheia o căsătorie, acel impediment va fi inlaturat ca inaplicabil în cazul în care unul dintre viitorii soti este cetatean român și căsătoria se incheie pe teritoriul României.
Forma incheierii căsătoriei este supusă legii statului pe teritoriul caruia se celebreaza. Căsătoria unui cetatean român aflat în strainatate poate fi incheiata în fața autorității locale de stat competente ori în fața agentului diplomatic sau functionarului consular fie al României, fie al statului celuilalt viitor sot. Căsătoria care se incheie în fața agentului diplomatic sau functionarului consular al României este supusă condițiilor de forma a legii române.
Relatiile personale și patrimoniale dintre soti sînt supuse legii naționale comune, iar în cazul în care au cetatenii deosebite, sînt supuse legii domiciliului lor comun. Legea naționala comuna sau legea domiciliului comun al sotilor continua sa reglementeze efectele căsătoriei în cazul în care unul dintre ei își schimba, după caz, cetatenia sau domiciliul. În lipsa de cetatenie comuna sau de domiciliu comun, relatiile personale sau patrimoniale dintre soti sînt supuse legii statului pe teritoriul caruia au ori au avut reședința comuna sau cu care intretin în comun cele mai strinse legaturi.
Condițiile de fond cerute în incheierea convenției matrimoniale sînt cele stabilite de legea naționala a fiecaruia dintre viitorii soti. Regimul și efectele convenției matrimoniale sînt cirmuite de legea aleasa prin acord de către viitorii soti, iar în lipsa, de legea prevăzută de art. 20. Aceeasi lege stabileste dacă este posibila modificarea sau inlocuirea convenției matrimoniale în timpul căsătoriei. Modificarea sau noua convenție matrimoniala nu poate aduce prejudicii tertilor.
Divortul este cirmuit de legea aplicabila potrivit art. 20. Dacă legea străină, astfel determinata, nu permite divortul ori îl admite în condiții deosebit de restrictive, se aplică legea română, în cazul în care unul dintre soti este, la data cererii de divort, cetatean român.
În cazul în care sotii sînt în drept sa ceara separatia de corp, condițiile acesteia sînt supuse legii prevăzute de art. 20, care se aplică în mod corespunzător.
Legea care reglementeaza cerințele legale pentru incheierea căsătoriei se aplică nulitatii căsătoriei și efectelor acestei nulitati. Nulitatea unei căsătorii incheiata în strainatate cu incalcarea condițiilor de forma poate fi admisa în România numai dacă sancțiunea nulitatii este prevăzută și în legea română.
Filiatia copilului din căsătorie se stabileste potrivit legii care, la data cînd s-a nascut, cirmuieste, potrivit art. 20, efectele căsătoriei parintilor săi. Dacă, înainte de nasterea copilului, căsătoria parintilor a incetat sau a fost desfacuta, se aplică legea care, la data încetării sau desfacerii, îi cirmuia efectele.
Legea aratata în art. 25 se aplică de asemenea
tagaduirii paternitatii copilului nascut din căsătorie
dobindirii numelui de către copil
raporturilor dintre parinti și copil, inclusiv obligației parintilor de a intretine copilul, de a-l educa și de a-i administra bunurile.
În cazul în care parintii sînt în drept sa procedeze la legitimarea prin căsătorie subsecventa a copilului nascut anterior, condițiile cerute în acest scop sînt cele prevăzute de legea care, potrivit art. 20, se aplică efectelor căsătoriei.
Filiatia copilului în afara căsătoriei se stabileste potrivit legii naționale a copilului de la data nasterii. În cazul în care copilul, cetatean strain, are și o alta cetatenie străină, se aplică legea care îi este mai favorabila. Legea mentionata se aplică indeosebi
recunoasterii filiatiei și efectelor ei
contestarii recunoasterii filiatiei
raporturilor dintre parinti și copil, inclusiv obligației parintilor de a intretine copilul, de a-l educa și de a-i administra bunurile.
Dreptul mamei de a cere tatalui copilului din afara căsătoriei sa răspundă pentru cheltuielile din timpul sarcinii și pentru cele prilejuite de nasterea copilului este supus legii naționale a mamei.
Condițiile de fond cerute pentru incheierea adoptiei sînt stabilite de legea naționala a adoptatorului și a celui ce urmeaza să fie adoptat. Acestia trebuie să indeplineasca și condițiile care sînt obligatorii pentru ambii, stabilite de fiecare dintre cele doua legi naționale aratate. Condițiile de fond cerute sotilor care adopta împreună sînt cele stabilite de legea care cirmuieste, potrivit art. 20, efectele căsătoriei lor. Aceeasi lege se aplică și dacă unul dintre soti adopta copilul celuilalt.
Efectele adoptiei, precum și relatiile dintre adoptator și adoptat sînt cirmuite de legea naționala a adoptatorului, iar în cazul adoptiei consimtite de soti este aplicabila legea prevăzută de art. 20. Aceeasi lege cirmuieste și desfacerea adoptiei.
Forma adoptiei este supusă legii statului pe teritoriul caruia ea se incheie.
Legea aplicabila obligației de întreținere este
în raporturile dintre soti, legea care cirmuieste, potrivit art. 20, efectele căsătoriei
în raporturile dintre fostii soti, legea care cirmuieste, potrivit art. 22, divortul
în raporturile dintre persoane, legea naționala a creditorului. În caz de schimbare a cetateniei, noua lege naționala se aplică numai prestatiilor ulterioare schimbarii.
Legea aplicabila obligației de întreținere determina indeosebi
persoana creditorului și debitorului, precum și ordinea de prioritate între mai mulți debitori
intinderea obligației de întreținere
modul de executare a obligației și termenele pentru satisfacerea acesteia. Pentru a se determina intinderea obligației de întreținere trebuie să se tina seama, chiar dacă legea străină aplicabila dispune altfel, de posibilitatile materiale ale debitorului și de nevoile efective ale creditorului.
Ocrotirea minorului nascut din căsătorie sau adoptat, exercitata de parinti ori, după caz, de tata sau de mama, este cirmuita de legea prevăzută de art. 20.
Instruirea, modificarea, efectele și încetarea tutelei, precum și raporturile dintre tutore și persoana lipsita de capacitate sau cu capacitate restrinsa sînt supuse legii naționale a persoanei ocrotite. Obligația de a accepta și de a exercita tutela este supusă legii naționale a tutorelui.
Masurile ce se iau de către parinti sau tutore cu privire la minor sau la o altă persoană lipsita de capacitate sau cu capacitate restrinsa, ori cu privire la bunurile ce le apartin, sînt supuse legii statului ale cărui autorități îndrumă și supraveghează exercitarea ocrotirii de către cei în drept.
Persoana juridica are naționalitatea strainului pe al cărui teritoriu și-a stabilit, potrivit actului consultativ, sediul social. Dacă exista sedii în mai multe state, determinant pentru a identifica naționalitatea persoanei juridice este sediul real. Prin sediul real se înțelege locul unde se afla centrul principal de conducere și de gestiune a activității statutare, chiar dacă hotărîrile organului respectiv sînt adoptate potrivit directivelor transmise de actionari sau asociați din alte state.
Statutul organic al persoanei juridice este cirmuit de legea sa naționala, determinata în modul prevăzut la art. 40. Statutul organic al sucursalei înființate de către persoana juridica intr-o alta tara este supus legii naționale a acesteia. Statutul organic al filialei este supus legii statului pe al cărui teritoriu și-a stabilit propriul sediu, independent de legea aplicabila persoanei juridice care a înființat-o.
Legea statului organic al persoanei juridice cirmuieste indeosebi
capacitatea acesteia
modul de dobîndire și de pierdere a calității de asociat
drepturile și oblibațiile ce decurg din calitatea de asociat
modul de alegere, competentele și functionarea organelor de conducere ale persoanelor juridice
reprezentarea acesteia prin intermediul organelor proprii
raspunderea persoanei juridice și a organelor ei față de terti
modificarea actelor constitutive
dizolvarea și lichidarea persoanei juridice.
Persoanele juridice straine cu scop patrimonial, valabil constituite în statul a cărui naționalitate o au, sînt recunoscute de plin drept în România. Persoanele juridice straine fără scop patrimonial pot fi recunoscute în România, pe baza aprobării prealabile a guvernului, prin hotărîre judecătorească, sub condiția reciprocitatii, dacă sînt valabil constituite în statul a carei naționalitate o au, iar scopurile statutare pe care le urmaresc nu contravin ordinii sociale și economice din România. Hotărîrea de recunoastere se publică în Monitorul Oficial al României și într-un ziar central și este supusă recursului în termen de 60 de zile de la data ultimei publicari. Recursul poate fi exercitat de orice persoană interesata pentru neindeplinirea oricareia dintre condițiile prevăzute la alin. 2.
O persoana juridica străină care este recunoscută beneficiaza de toate drepturile care decurg din legea statutului ei organic, în afară de cele pe care statul care face recunoasterea le refuza prin dispozitiile sale legale.
Persoana juridica străină recunoscută în România își desfășoară activitatea pe teritoriul tarii în condițiile stabilite de legea română referitoare la exercitarea activităților economice, sociale, culturale sau de alta natură.
Fuzionarea unor persoane juridice de naționalitati diferite poate fi realizata dacă sînt indeplinite cumulativ condițiile prevăzute de cele doua legi naționale aplicabile statutului lor organic.
Reprezentarea legala a persoanei fizice lipsite de capacitate de exercitiu și a persoanei juridice în cazurile în care se afla în incetare de plati, precum și asistarea persoanei fizice cu capacitate de exercitiu restrinsa sînt supuse legii care se aplică raportului juridic din care se naste atributia de reprezentare sau de asistare.
Calitatea de comerciant este determinata de legea statului unde persoana fizica sau juridica a obținut autorizarea de a desfășura activități economice sau unde este inmatriculata. În lipsa de autorizare, de inmatriculare sau dacă persoana a obținut mai multe autorizații, respectiv este inmatriculata în mai multe state, se aplică legea statului unde funcționează conducerea activității ei economice. ------------- *) Conform RECTIFICARII nr. 105 din 20 septembrie 1992 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 26 octombrie 1993, în Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, se face urmatoarea rectificare
La articolul 48 alineatul 2, în loc de "În lipsa de autorizatie de inmatriculare " se va citi "În lipsa de autorizare, de inmatriculare ".
Posesia, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale asupra bunurilor, inclusiv cele de garantii reale, sînt cirmuite de legea locului unde acestea se afla sau sînt situate, afara numai dacă prin dispozitii speciale se prevede altfel.
Natura mobiliara sau imobiliara, cit și conținutul drepturilor reale asupra bunurilor se determina în conformitate cu legea locului unde se afla sau sînt situate, prin derogare de la art. 3.
Platformele și alte institutii durabile de exploatare a resurselor submarine situate pe platoul continental al unui stat sînt considerate, în înțelesul prezentului capitol, ca bunuri imobile.
Constituirea, transmiterea sau stingerea drepturilor reale asupra unui bun care și-a schimbat asezarea sînt cirmuite de legea locului unde acesta se afla în momentul cînd s-a produs faptul juridic care a generat, modificat sau stins dreptul respectiv.
Bunul aflat în curs de transport este supus legii statului de unde a fost expediat, afara numai dacă
părțile interesate au ales prin acordul lor, în condițiile art. 73 și art. 74, o alta lege, care devine astfel aplicabila; b) bunul este depozitat într-un antrepozit sau pus sub sechestru în temeiul unor măsuri asiguratorii sau ca urmare a unei vinzari silite, în aceste cazuri fiind aplicabila, pe perioada depozitului sau sechestrului, legea locului unde a fost reasezat temporar
bunul face parte dintre cele personale ale unui pasager, fiind în acest caz supus legii sale naționale.
Condițiile și efectele care decurg din rezerva dreptului de proprietate referitor la un bun destinat exportului sînt cirmuite, dacă părțile nu au convenit altfel, de legea statului exportator.