LEGE nr. 105 din 22 septembrie 1992 (*actualizata*) cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat (actualizata pînă la data de 26 octombrie 1993*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege cuprinde
norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat
norme de procedura în litigii privind raporturi de drept international privat. În înțelesul prezentei legi, raporturile de drept international privat sînt raporturile civile, comerciale, de muncă, de procedura civila și alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate.
Strainii sînt asimilati, în condițiile legii, în drepturi civile cu cetatenii români în tot ce priveste aplicarea dispozițiilor prezentei legi. Asimilarea se aplică și în beneficiul persoanelor juridice straine.
Cînd determinarea legii aplicabile depinde de calificarea ce urmeaza să fie data unei institutii de drept sau unui raport juridic, se ia în considerare calificarea juridica stabilita de legea română.
Dacă legea străină, determinata potrivit dispozițiilor ce urmeaza, retrimite la dreptul român, se aplică legea română, afară de cazul în care se prevede în mod expres altfel. Retrimiterea facuta de legea străină la dreptul altui stat este fără efect.
În cazul în care legea străină aparține unui stat în care coexista mai multe sisteme legislative, dreptul acelui stat determina dispozitiile aplicabile.
Aplicarea legii straine este independenta de condiția reciprocitatii, afara numai dacă dispozitiile ce urmeaza sau legi speciale nu prevad altfel. În cazul în care se cere condiția reciprocitatii de fapt, indeplinirea ei este prezumata pînă la dovada contrara. Dovada se solicita Ministerului Justiției, care stabileste situația reala, prin consultare cu Ministerul Afacerilor Externe.
Conținutul legii straine se stabileste de instanța judecătorească prin atestari obtinute de la organele statului care au edictat-o, prin avizul unui expert sau un alt mod adecvat. Partea care invoca o lege străină poate fi obligata sa faca dovada continutului ei. În cazul imposibilitatii de a stabili conținutul legii straine, se aplică legea română.
Aplicarea legii straine se inlatura
dacă încalcă ordinea publică de drept international privat român
dacă a devenit competența prin frauda. În cazul inlaturarii legii straine, se aplică legea română.
Drepturile cîștigate în tara străină sînt respectate în România, afara numai dacă sînt contrare ordinii publice de drept international privat român.
Dispozitiile prezentei legi sînt aplicabile în măsura în care conventiile internationale la care România este parte nu stabilesc o alta reglementare.
Starea, capacitatea și relatiile de familie ale persoanei fizice sînt cirmuite de legea sa naționala, afara numai dacă, prin dispozitii speciale, nu se prevede altfel.
Legea naționala este legea statului a cărui cetatenie o are persoana în cauza. Determinarea și proba cetateniei se fac în conformitate cu legea statului a carei cetatenie se invoca. Legea naționala a cetateanului român care, potrivit legii straine, este considerat ca are o alta cetatenie, este legea română. Legea naționala a strainului care are mai multe cetatenii este legea statului unde își are domiciliul sau, în lipsa, reședința. Dacă o persoană nu are nici o cetatenie, se aplică legea domiciliului sau, în lipsa, legea resedintei.
Inceputul și încetarea personalitatii sînt determinate de legea naționala a fiecarei persoane.
Numele persoanei este cirmuit de legea sa naționala. Ocrotirea împotriva actelor de încălcare a dreptului la nume, savirsite în România, este asigurata potrivit legii române.
Apartenenta unei persoane la o noua lege naționala nu aduce atingere majoratului dobîndit potrivit legii care îi era anterior aplicabila.
Condițiile, efectele și anularea unei hotărîri prin care se constata moartea prezumata, absenta sau dispariția, precum și prezumtiile de supravietuire sau de moarte sînt cirmuite de ultima lege naționala a persoanei disparute. Dacă această lege nu poate fi identificata, se aplică legea română.
Persoana care, potrivit legii naționale sau legii domiciliului sau, este lipsita de capacitate sau are capacitate de exercitiu restrinsa, nu poate să opuna aceasta cauza de nevaliditate celui care l-a socotit, cu buna-credinta, ca fiind deplin capabil în conformitate cu legea locului unde actul a fost întocmit. Aceasta regula nu se aplică actelor juridice referitoare la familie, mostenire și transmiterea imobilelor.