LEGE nr. 105 din 22 septembrie 1992 (*actualizata*) cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat (actualizata pînă la data de 26 octombrie 1993*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Pretentiile de reparatii intemeiate pe un act de concurenta neloiala sau pe un alt act care provoaca restringeri nelegitime liberei concurente sînt supuse legii statului pe a cărui piața s-a produs rezultatul daunator.
Poate fi aplicata, de asemenea, la cererea persoanei prejudiciate, în locul legii aratate la art. 117
legea statului de sediu al acestei persoane, dacă actul de concurenta neloiala a produs daune care o privesc în exclusivitate
legea contractului dintre părți, dacă actul de concurenta neloiala a fost savirsit și a adus prejudicii raporturilor dintre ele.
Cesiunea de creanta este supusă, dacă părțile nu au convenit altfel, legii creantei cedate. Alegerea altei legi, prin acordul cedentului și cesionarului, nu este opozabila debitorului cedat decit cu consimtamintul sau. Oblibațiile dintre cedent și cesionar sînt supuse legii care se aplică raportului juridic pe care s-a bazat cesiunea.
Subrogarea conventionala este supusă, dacă părțile nu au convenit altfel, legii obligației al carei creditor este inlocuit. Subrogarea legala este supusă legii în temeiul careia o persoană poate sau trebuie să dezintereseze pe creditor. Această lege stabileste
dacă platitorul se subroga în locul creditorului originar, în raporturile sale cu debitorul
drepturile ce pot fi exercitate împotriva debitorului.
Delegatia și novatia sînt supuse legii aplicabile obligației care le formeaza obiectul.
Compensatia este supusă legii aplicabile creantei careia i se opune stingerea, parțială sau totala, prin compensatie.
Creditorul care își valorifica drepturile împotriva mai multor debitori trebuie să se conformeze legii aplicabile în raporturile sale cu fiecare dintre ei.
Dreptul unui debitor de a exercita regresul împotriva unui codebitor exista numai dacă legile aplicabile ambelor datorii îl admit. Condițiile de exercitare a regresului sînt determinate de legea aplicabila datoriei pe care codebitorul o are față de creditorul urmaritor. Raporturile dintre creditorul care a fost dezinteresat și debitorul platitor sînt supuse legii aplicabile datoriei acestuia din urma. Dreptul unei institutii publice de a exercita regresul este stabilit de legea sa organica. Admisibilitatea și exercitiul regresului sînt cirmuite de dispozitiile alin. 2 și 3 din prezentul articol.
Moneda de plată este definita de legea statului care a emis-o. Efectele pe care moneda le exercita asupra intinderii unei datorii sînt determinate de legea aplicabila datoriei. Legea statului în care trebuie efectuata plata determina în ce anume moneda urmeaza ca ea să fie facuta, afara numai dacă, în raporturile de drept international privat nascute din contract, părțile au convenit o alta moneda de plată.
Persoana care, potrivit legii sale naționale, este lipsita de capacitatea de a se angaja prin cambie, bilet de ordin sau cec, se obliga totusi valabil printr-un asemenea titlu, dacă semnatura a fost data într-un stat a cărui lege îl considera capabil pe subscriitor.
Angajamentul asumat în materie de cambie, bilet de ordine sau cec este supus condițiilor de forma ale legii statului unde angajamentul a fost subscris. În materie de cec, indeplinirea condițiilor de forma prevăzute de legea locului platii este suficienta. Dacă angajamentul este nevalabil, potrivit legii aratate în alineatul precedent, dar se conformeaza legii statului unde are loc subscrierea unui angajament ulterior, neregularitatea de forma a primului angajament nu infirma validitatea celui ulterior.
Termenele stabilite pentru exercitarea actiunii de regres sînt determinate, față de orice semnatar, de legea locului unde titlul a luat nastere.
Forma și termenele de protest, cit și condițiile de forma ale unor acte necesare pentru exercitarea sau conservarea drepturilor în materie de cambie, bilet la ordin sau cec sînt stabilite de legea statului unde trebuie întocmit protestul sau un alt act necesar.
Efectele obligațiilor acceptantului unei cambii și semnatarului unui bilet la ordin sînt supuse legii locului unde aceste titluri sînt platibile. Efectele pe care le produc semnaturile celorlalți obligati prin cambie sau prin bilet la ordin sînt determinate de legea statului pe teritoriul caruia au fost date semnaturile.
Legea locului unde titlul a fost constituit stabileste dacă posesorul cambiei dobîndește creanta care a dat loc emisiunii titlului.
Legea statului unde este platibila cambia stabileste dacă acceptarea poate fi restrinsa la o parte din suma, precum și dacă posesorul titlului este sau nu obligat sa primeasca o plata parțială.
Legea statului unde cambia sau biletul la ordin sînt platibile determina masurile ce pot fi luate în caz de pierdere sau furt al titlului.
Legea statului unde cecul este platibil determina persoanele asupra cărora poate fi tras un asemenea titlu.
În cazul în care, potrivit legii aratate în art. 135, cecul este nul din cauza ca a fost tras asupra unei persoane neindreptatite, oblibațiile ce decurg din semnaturile puse pe titlu în alte state, ale caror legi nu cuprind o asemenea restrictie, sînt valabile.
Legea statului pe al cărui teritoriu au fost subscrise oblibațiile ce decurg din cec determina efectele acestor obligații.
Legea statului unde cecul este platibil determina indeosebi
dacă titlul trebuie tras la vedere sau dacă poate fi tras la un anumit termen de la vedere, precum și efectele postdatarii
termenul de prezentare
dacă cecul poate fi acceptat, certificat, confirmat sau vizat și care sînt efectele produse de aceste mențiuni
dacă posesorul poate cere și dacă este obligat sa primeasca o plata parțială
dacă cecul poate fi barat sau poate să cuprindă clauza "platibil în cont" ori o expresie echivalenta și care sînt efectele acestei barari, clauze sau expresii echivalente
dacă posesorul are drepturi speciale asupra provizionului și care este natura lor
dacă tragatorul poate să revoce cecul sau sa faca opozitie la plata acestuia
masurile care pot fi luate în caz de pierdere sau de furt al cecului
dacă un protest sau o constatare echivalenta este necesară pentru conservarea dreptului de regres împotriva girantilor, tragatorului și celorlalți obligati.
Legea pavilionului navei sau legea statului de inmatriculare a aeronavei se aplică faptelor și actelor juridice intervenite la bord, dacă, în conformitate cu natura lor, acestea sînt supuse legii locului unde au survenit. În porturi și aeroporturi se aplică legea locala.
Legea pavilionului navei sau statului de inmatriculare a aeronavei cirmuieste indeosebi
puterile, competentele și oblibațiile comandantului navei sau aeronavei
contractul de angajare a personalului navigant, dacă părțile nu au ales o alta lege
raspunderea armatorului navei sau intreprinderii de transport aerian pentru faptele și actele comandantului și echipajului
drepturile reale și de garantie asupra navei sau aeronavei, precum și formele de publicitate privitoare la actele prin care se constituie, se transmit și se sting asemenea drepturi.
Raspunderea izvorita dintr-un abordaj survenit într-un port sau în apele teritoriale este supusă legii locului abordajului. În marea libera, abordajul este supus legii naționale comune a navelor, iar dacă naționalitatea difera, legii navei avariate. În cazul cînd ambele nave sînt avariate, iar una are naționalitate română, se aplică legea română, dacă nava avariata nu alege legea naționala a celeilalte nave. În zona economica exclusiva a României, abordajul este supus legii române. ------------ *) Conform RECTIFICARII nr. 105 din 20 septembrie 1992 , publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 254 din 26 octombrie 1993, în Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 1 octombrie 1992, se face urmatoarea rectificare
La articolul 141 alineatul 2, în loc de " dacă nava avariata nu alege naționalitatea celeilalte nave" se va citi "dacă nava avariata nu alege legea naționala a celeilalte nave".
Oblibațiile ce decurg din actele de asistența și salvare a persoanelor și bunurilor sînt supuse legii locului evenimentului, dacă acesta s-a produs în apele teritoriale, iar dacă a survenit în marea libera, legii naționale a navei care a acordat asistența sau a realizat salvarea. Legea aratata în alineatul precedent stabileste, de asemenea, modul de repartizare a compensatiei pentru asistența și salvare între armator și echipajul navei salvatoare sau care a acordat asistența tehnica.
Dispozitiile legii române referitoare la rutele și securitatea zborului în spatiul aerian român se aplică oricarei aeronave, independent de statul înmatriculării, precum și echipajului și calatorilor aflati la bord.
Daunele cauzate pe sol de aeronava sînt supuse legii statului pe al cărui teritoriu s-au produs. În marea libera și în alte spatii nesupuse vreunei suveranitati se aplică raspunderii izvorite dintr-un abordaj, în mod corespunzător, legea prevăzută de art. 141 alin. 2.
Uzucapiunea este cirmuita de legea statului unde bunul se afla la începerea termenului de posesie, prevăzut în acest scop.
În cazul în care bunul a fost adus într-un alt stat, unde se implineste durata termenului de uzucapiune, posesorul poate cere să se aplice legea acestui din urma stat, dacă sînt reunite, cu incepere de la data deplasarii bunului, toate condițiile cerute de mentionata lege.
Prescriptia extinctiva a dreptului la actiune este supusă legii care se aplică dreptului subiectiv insusi.
Instantele judecătorești române sînt competente, în condițiile prevăzute de dispozitiile ce urmeaza, sa solutioneze procesele dintre o parte română și o parte străină sau numai dintre straini, persoane fizice sau persoane juridice.
Instantele judecătorești române sînt competente dacă
piritul sau unul dintre piriti are domiciliul, reședința sau fondul de comert în România; dacă piritul din strainatate nu are domiciliul cunoscut, cererea se introduce la instanța domiciliului sau resedintei reclamantului din tara
sediul pîrîtului, persoana juridica, se afla în România; în sensul prezentului articol, persoana juridica străină este socotita cu sediul în România și în cazul cînd are pe teritoriul tarii o filiala, o sucursala, o agentie sau o reprezentanta
reclamantul din cererea de pensie de întreținere are domiciliul în România
locul unde a luat nastere sau trebuia executata, fie chiar în parte, o obligație izvorita dintr-un contract, se afla în România
locul unde a intervenit un fapt juridic din care decurg obligații extra-contractuale cu efectele sale se afla în România
statia feroviara sau rutiera, precum și portul sau aeroportul de încărcare sau descarcare a pasagerilor sau marfii transportate se afla în România
bunul asigurat sau locul unde s-a produs riscul se afla în România
ultimul domiciliu al defunctului sau bunuri rămase de la acesta se afla în România
imobilul la care se referă cererea se afla în România.
Instantele române sînt, de asemenea, competente sa judece
procese dintre persoane cu domiciliul în strainatate, referitoare la acte sau fapte de stare civila înregistrate în România, dacă cel puțin una dintre părți este cetatean român
procese referitoare la ocrotirea minorului sau interzisului, cetatean român cu domiciliul în strainatate
declararea mortii prezumate a unui cetatean român, chiar dacă el se afla în strainatate la data cînd a intervenit dispariția. Pînă la luarea unor măsuri provizorii de către instanța română, rămîn valabile masurile provizorii luate de instanța străină
procese privitoare la ocrotirea în strainatate a proprietății intelectuale a unei persoane domiciliate în România, cetatean român sau strain fără cetatenie, dacă prin convenția părților nu s-a stabilit o alta competența
procese dintre straini, dacă acestia au convenit expres astfel, iar raporturile juridice privesc drepturi de care ei pot dispune, în legătură cu bunuri sau interese ale persoanelor din România
procese referitoare la abordajul unor nave sau aeronave, precum și cele referitoare la asistența sau la salvarea unor persoane sau unor bunuri în marea libera ori într-un loc sau spatiu nesupus suveranității vreunui stat, dacă
nava sau aeronava are naționalitatea română
locul de destinatie sau primul port sau aeroport, unde nava sau aeronava a ajuns, se găsește pe teritoriul României
nava sau aeronava a fost sechestrata în România
piritul are domiciliul sau reședința în România
falimentul sau orice alta procedura judiciara privind încetarea plăților în cazul unei societăți comerciale straine cu sediul în România
orice alte procese prevăzute de lege.
Instantele române sînt exclusiv competente sa judece procesele privind raporturi de drept international privat referitoare la: 1. acte de stare civila intocmite în România și care se referă la persoane domiciliate în România, cetățeni români sau straini fără cetatenie
incuviintarea adoptiei, dacă cel ce urmeaza a fi adoptat are domiciliul în România și este cetatean român sau strain fără cetatenie
tutela și curatela privind ocrotirea unei persoane domiciliate în România, cetatean român sau strain fără cetatenie
punerea sub interdictie a unei persoane care are domiciliul în România
desfacerea, anularea sau nulitatea căsătoriei, precum și alte litigii dintre soti, cu excepția celor privind imobile situate în strainatate, dacă, la data cererii, ambii soti domiciliaza în România, iar unul dintre ei este cetatean român sau strain fără cetatenie
mostenirea lasata de o persoană care a avut ultimul domiciliu în România
imobile situate pe teritoriul României
executarea silita a unui titlu executoriu pe teritoriul României.
Instantele din România pot sa dispună, la cerere, măsuri asiguratorii în cazuri urgente, spre a ocroti drepturi, interese sau bunuri ce au legătură cu jurisdictia lor, chiar dacă nu sînt competente, potrivit dispozițiilor prezentului capitol, sa solutioneze în fond procesul în vederea caruia sau în cursul caruia masurile sînt necesare.
În cazul în care o jurisdictie străină se declara necompetenta sa solutioneze o actiune formulata de către un cetatean român, aceasta poate fi introdusa la instanța din România cu care procesul prezinta cele mai strinse legaturi.
Dacă părțile au supus, prin convenție, litigiul dintre ele sau litigiile ce se vor naste din actul pe care l-au incheiat, competentei unei anumite instante, aceasta va fi investita cu competența jurisdictionala, afara numai dacă
instanța este străină, iar litigiul intră în competența exclusiva a unei instante române
instanța este română, iar una dintre părți invedereaza ca o instanța străină este exclusiv competența.
În cazul în care instantele române sînt competente, potrivit dispozițiilor prezentului capitol, și nu se poate stabili care anume dintre ele este indreptatita sa solutioneze procesul, cererea va fi indreptata, potrivit regulilor de competența materiala, la Judecatoria sectorului 1 al municipiului București sau la Tribunalul municipiului București.
Instanța sesizata verifica, din oficiu, competența sa de a solutiona procesul privind raporturi de drept international privat și, în cazul în care nu este competența nici ea și nici o alta instanța română, respinge cererea ca nefiind de competența instanțelor române.