Înapoi la Legislație

Legea nr. 69/1991 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
131

Pe scurt

Legea nr. 69/1991: LEGE Nr. 69 din 26 noiembrie 1991 *** Republicată Legea administrației publice locale.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
131 articole.
Cuprins

LEGE Nr. 69 din 26 noiembrie 1991 *** Republicată Legea administrației publice locale

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Art. 1

(1)

Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit.

(2)

Autonomia locală este administrativă și se exercită numai în cadrul legii.

(3)

Autonomia locală privește organizarea și funcționarea administrației publice locale și reprezintă dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a rezolva și de a gestiona, în nume propriu și sub responsabilitatea lor, o parte importanța a treburilor publice, în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă. Prin colectivitate locală se înțelege totalitatea cetățenilor din unitatea administrativ-teritorială.

(4)

Aplicarea principiilor enunțate nu poate aduce atingere caracterului de stat național unitar al României.

Art. 2

(1)

Unitățile administrativ-teritoriale sunt: comunele, orașele și județele.

(2)

Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate și cătune.

(3)

Unele orașe pot fi declarate municipii, în condițiile legii. Municipiile pot avea subdiviziuni administrativ- teritoriale, a căror delimitare și organizare se stabilesc prin lege.

Art. 3

Delimitarea comunelor, orașelor și județelor se stabilește prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai în temeiul legii și cu consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum care se organizează potrivit legii.

Art. 4

(1)

Comunele, orașele și județele sunt persoane juridice. Ele au deplina capacitate, poseda un patrimoniu și au inițiativa în tot ceea ce privește administrarea intereselor publice locale, exercitând, în condițiile legii, autoritatea în limitele administrativ-teritoriale stabilite.

(2)

Ca persoane juridice civile au în proprietate bunuri din domeniul privat, iar ca persoane juridice de drept public sunt proprietare ale bunurilor domeniului public de interes local, potrivit legii.

Art. 5

(1)

Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primării, ca autorități executive. Consiliile locale și primării se aleg în condițiile prevăzute de lege.

(2)

Autoritățile administrației publice locale se pot constitui și în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor. Acestea sunt subordonate autorităților administrative ale municipiilor.

Art. 6

Consiliile locale și primării funcționează ca autorități administrative autonome și rezolva treburile publice din comune și orașe, în condițiile prevăzute de lege.

Art. 7

În fiecare județ se alege un consiliu județean, ca autoritate a administrației publice, care coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean alege, din rândul membrilor săi, pe președinte, pe vicepreședinți și delegația permanenta.

Articolele următoare · 7 din 131