Înapoi la Legislație

Legea nr. 69/1991 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
PARLAMENTUL
Articole
131

Pe scurt

Legea nr. 69/1991: LEGE Nr. 69 din 26 noiembrie 1991 *** Republicată Legea administrației publice locale.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL
Câte articole are?
131 articole.
Cuprins

LEGE Nr. 69 din 26 noiembrie 1991 *** Republicată Legea administrației publice locale

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 116

(1)

În fiecare județ și în municipiul București se organizează, pe lângă prefecturi, Comisia administrativă.

(2)

Comisia administrativă este compusa din: prefect - ca președinte - , președintele consiliului județean sau, după caz, primarul general al municipiului București, primarul municipiului reședința de județ și conducătorii serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale organizate la nivelul județului și al municipiului București, precum și directorii sucursalelor regiilor autonome de interes național din județele respective.

Art. 117

Comisia administrativă se convoacă de către prefect, din proprie inițiativă, sau la cererea președintelui consiliului județean, respectiv a primarului general al municipiului București, trimestrial și ori de câte ori este necesar. La lucrările comisiei vor fi invitați primari ai localităților din județ, precum și orice alte persoane a căror prezenta este apreciată ca necesară.

Art. 118

(1)

Comisia administrativă elaborează, anual, pe baza programului de guvernare, propriul program al județului sau al municipiului București, pe care îi comunică serviciilor publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din unitățile administrativ-teritoriale, regiilor autonome de interes național și sucursalelor acestora din județul respectiv, precum și, spre informare, autorităților administrației publice locale și județene.

(2)

Comisia administrativă sprijină serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale organizate la nivelul județului și al municipiului București, activitatea regiilor autonome de interes național sau a sucursalelor acestora cu activități pe teritoriul județului, precum și pe cele ale administrației publice județene.

Art. 119

(1)

În activitatea sa, Comisia administrativă adopta, prin vot deschis, hotărâri care se semnează de către președinte și sunt obligatorii pentru serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale organizate în județe și în municipiul București.

(2)

Lucrările Comisiei administrative se realizează prin aparatul prefecturii.

Art. 120

Divergențele dintre serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale organizate în județe sau în municipiul București și autoritățile administrației publice județene se mediază de către Guvern.

Art. 121

Ministerele și celelalte organe centrale au obligația sa comunice și prefecților ordinele și celelalte dispoziții și îndrumări pe care le transmit serviciilor publice descentralizate.

Art. 122

Asigurarea aducerii la îndeplinire a atribuțiilor care revin Guvernului cu privire la administrația publică locală, inclusiv controlul exercitării de către primar a atribuțiilor delegate, se realizează de către Departamentul pentru Administrație Publică Locală, care propune Guvernului luarea măsurilor corespunzătoare.

Art. 123

(1)

În exercitarea mandatului, consilierii locali și județeni, precum și primării și viceprimarii sunt în serviciul colectivității locale.

(2)

Consilierii locali și județeni, primării și viceprimarii se bucura de protecția acordată de legea privind statutul aleșilor locali.

Art. 124

(1)

Primării și viceprimarii, primarul general al municipiului București, președinții și vicepreședinții consiliilor județene, consilierii, secretarii și personalul din aparatul propriu al consiliilor locale și județene răspund, după caz, material, civil, administrativ sau penal, pentru faptele săvârșite în exercitarea atribuțiilor care le revin, în condițiile legii.

(2)

Prevederile alin. (1) se aplică și prefecților, subprefecților și personalului din aparatul propriu al prefecturilor.

Art. 125

Prefectul, subprefectul, președintele și vicepreședinții consiliului județean, primarul general al municipiului București, primării și viceprimarii nu pot fi reprezentanți ai statului în adunările generale ale acționarilor de la societățile comerciale cu capital majoritar de stat și nu pot face parte din consiliile de administrație ale regiilor autonome.

Art. 126

(1)

De la data intrării în vigoare a prezentei legi și până la noua organizare administrativ-teritorială a tarii, sectorul agricol Ilfov se va numi județul Ilfov.

(2)

Serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale din municipiul București funcționează și pentru județul Ilfov.

Art. 127

Defalcarea și trecerea în proprietatea comunelor, orașelor sau, după caz, a județelor, a bunurilor și valorilor de interes local din domeniul public și privat al statului se fac prin hotărâre a Guvernului, în condițiile legii patrimoniului public și privat.

Art. 128

(1)

Până la intrarea în vigoare a statutului funcționarilor publici, secretarul unității administrativ-teritoriale poate contesta, la instanța de contencios administrativ, actele privind eliberarea din funcție sau sancționarea sa disciplinară.

(2)

Secretarii consiliilor locale și județene, în funcție la data prezentei legi, devin secretari ai comunei, orașului, subdiviziunii administrativ-teritoriale a municipiului București, respectiv ai județului în care funcționează, fără vreo alta formalitate.

Art. 129

(1)

Consiliile locale și județene, precum și primării aleși în cursul unei legislaturi, ca urmare a dizolvării unor consilii sau devenirii vacante a unor posturi de primari, încheie mandatul predecesorilor.

(2)

Prevederile alin. (1) se aplică și consiliilor și primarilor aleși în cursul actualei legislaturi.

Art. 130

Legea nr. 57/1968 privind organizarea și funcționarea consiliilor populare, Legea nr. 5/1990 privind administrarea județelor, municipiilor, orașelor și comunelor până la organizarea de alegeri locale și Hotărârea Guvernului nr. 932/1990 privind Îndrumarul pentru aducerea la îndeplinire a prevederilor Legii nr. 5/1990 , precum și orice alte dispoziții contrare se abroga.

Art. 131

Prezenta lege intră în vigoare pe data constituirii autorităților administrației publice locale rezultate în urma alegerilor locale din anul 1996, cu excepția art. 14 și 61 care se aplică o dată cu publicarea legii în Monitorul Oficial al României. -------------------