LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, consideră că înlocuirea conducerii superioare sau a organului de conducere, astfel cum este prevăzută la art. 152 , este insuficientă pentru remedierea situației sau în cazul în care funcționarea organului de conducere al instituției de credit este împiedicată din motive precum vacantarea simultană a tuturor posturilor în cadrul organului de conducere ori imposibilitatea membrilor acestuia de exercitare a responsabilităților încredințate, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate desemna unul sau mai mulți administratori temporari ai instituției de credit, printre care poate fi și Fondul de garantare a depozitelor bancare constituit potrivit prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 39/1996 privind înființarea și funcționarea Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Banca Națională României, în calitate de autoritate competentă, poate desemna orice administrator temporar, proporțional circumstanțelor date, fie pentru a înlocui temporar organul de conducere al instituției de credit, fie pentru a conlucra temporar cu organul de conducere al instituției de credit și specifică acest lucru în decizia sa la momentul desemnării.
În cazul în care Banca Națională României, în calitate de autoritate competentă, desemnează un administrator temporar pentru a conlucra cu organul de conducere al instituției de credit, aceasta specifică, de asemenea, la momentul desemnării, rolul, atribuțiile și competențele administratorului temporar, precum și orice cerințe, pentru organul de conducere al instituției de credit, de a se consulta cu administratorul temporar sau de a obține acordul acestuia înainte de a lua anumite decizii sau de a întreprinde anumite acțiuni.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, face publică pe site-ul său oficial desemnarea oricărui administrator temporar, cu excepția cazului în care administratorul temporar nu deține competența de a reprezenta instituția de credit. La numirea administratorului temporar, Banca Națională a României are în vedere ca acesta să dețină calificările, cunoștințele și capacitatea necesare pentru exercitarea funcțiilor sale și să nu se afle în conflict de interese.
Banca Națională României, în calitate de autoritate competentă, atribuie administratorului temporar, la momentul desemnării acestuia, competențele care îi revin, în funcție de circumstanțele date. Competențele pot include unele dintre sau toate competențele organului de conducere al instituției de credit în conformitate cu actele constitutive ale instituției de credit și cu legislația națională aplicabilă, inclusiv competența de a exercita unele dintre sau toate funcțiile administrative ale organului de conducere al instituției de credit. Competențele administratorului temporar respectă, în relație cu instituția de credit, prevederile Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare.
Remunerația administratorului temporar, după caz, a administratorilor temporari se suportă de către instituția de credit și este stabilită de Banca Națională României, în calitate de autoritate competentă, ținând seama de politica de remunerare a instituției de credit, elaborată cu respectarea dispozițiilor legale aplicabile, nivelul total al acestor remunerații neputând depăși nivelul cumulat al remunerațiilor acordate membrilor organului de conducere a instituției de credit, pe o perioadă echivalentă de timp.
Rolul și funcțiile administratorului temporar sunt stabilite de Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, la momentul desemnării acestuia și pot include evaluarea poziției financiare a instituției de credit, conducerea activității sau a unei părți a activității instituției de credit în vederea menținerii sau restabilirii poziției financiare a instituției de credit și adoptarea de măsuri în vederea restabilirii conducerii sănătoase și prudente a activității instituției de credit, inclusiv, dacă este cazul, în vederea realizării evaluării prevăzute la art. 108 alin. (8) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare. Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, specifică, la momentul desemnării administratorului temporar, eventualele limite ale rolului și funcțiilor acestuia.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, deține competența exclusivă de a desemna, de a înlocui și, după caz, de a revoca orice administrator temporar. Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate înlocui un administrator temporar în orice moment și din orice motiv. Banca Națională României, în calitate de autoritate competentă, poate modifica în orice moment termenii mandatului conferit administratorului temporar, potrivit dispozițiilor art. 153-161 .
Banca Națională României, în calitate de autoritate competentă, poate solicita ca anumite acte ale unui administrator temporar să facă obiectul aprobării sale prealabile. Banca Națională României, în calitate de autoritate competentă, stabilește orice astfel de cerințe la momentul desemnării unui administrator temporar sau la momentul oricărei modificări a termenilor mandatului conferit unui administrator temporar.
Administratorul temporar poate exercita, în orice situație, competența de a convoca adunarea generală a acționarilor instituției de credit și de a stabili ordinea de zi a acestei adunări numai cu aprobarea prealabilă a Băncii Naționale României, în calitate de autoritate competentă.
Banca Națională României, în calitate de autoritate competentă, poate solicita administratorului temporar să întocmească rapoarte privind poziția financiară a instituției de credit și actele întreprinse pe parcursul mandatului său, la intervale stabilite de aceasta, precum și la sfârșitul mandatului administratorului temporar.
Perioada de desemnare a unui administrator temporar nu trebuie să depășească un an. Această perioadă poate fi reînnoită în mod excepțional în cazul în care condițiile privind desemnarea administratorului temporar continuă să fie îndeplinite. Banca Națională României, în calitate de autoritate competentă, este responsabilă pentru a determina în ce măsură sunt îndeplinite condițiile pentru menținerea unui administrator temporar și pentru a justifica o astfel de decizie în fața acționarilor.
Desemnarea unui administrator temporar în conformitate cu dispozițiile art. 153-161 se face prin derogare de la dispozițiile privind desemnarea și revocarea administratorilor, cuprinse în titlul III cap. IV secțiunea a III-a din Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare. Desemnarea potrivit art. 153-161 nu aduce atingere altor drepturi ale acționarilor prevăzute de Legea nr. 31/1990 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, sau de dreptul Uniunii Europene în materia societăților comerciale.
Dispozițiile art. 25 alin. (3) și (4) din Legea nr. 312/2004 sunt aplicabile în mod corespunzător în ceea ce privește regimul răspunderii administratorului temporar pentru exercitarea atribuțiilor conferite în conformitate cu art. 155 .
În situația în care condițiile de impunere a măsurilor prevăzute la art. 149-151 sau de desemnare a unui administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 sunt îndeplinite în legătură cu o întreprindere-mamă din Uniunea Europeană pentru care Banca Națională a României este supraveghetor consolidant, aceasta trebuie să notifice Autoritatea bancară europeană și să se consulte cu celelalte autorități competente din cadrul colegiului de supraveghere.
În urma acestei notificări și consultări, Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, decide dacă să aplice oricare din măsurile prevăzute la art. 149-151 sau să desemneze un administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 în raport cu întreprinderea-mamă relevantă din Uniunea Europeană, ținând seama de impactul măsurilor respective asupra entităților din grup situate în alte state membre. Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, notifică decizia celorlalte autorități competente din cadrul colegiului de supraveghere și Autorității bancare europene.
La primirea unei cereri de consultare din partea unei autorități competente responsabile pentru supravegherea la nivel individual în legătură cu impunerea de măsuri prevăzute la art. 149-151 sau cu desemnarea unui administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 asupra unei filiale pentru a cărei întreprindere-mamă din Uniunea Europeană Banca Națională a României este supraveghetor consolidant, Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate evalua impactul probabil al impunerii măsurilor prevăzute la art. 149-151 sau al desemnării unui administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 asupra instituției în cauză, asupra grupului sau asupra entităților din grup situate în alte state membre. Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, comunică evaluarea respectivă autorității competente în cauză în termen de trei zile de la primirea cererii de consultare.
În cazul în care mai multe autorități competente intenționează, fiecare în parte, să desemneze câte un administrator temporar sau să aplice oricare din măsurile prevăzute la art. 149-151 mai multor instituții din cadrul aceluiași grup, Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, trebuie să evalueze împreună cu celelalte autorități competente relevante în ce măsură desemnarea aceluiași administrator temporar pentru toate entitățile în cauză sau coordonarea aplicării oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 149-151 mai multor instituții ar fi mai adecvată pentru a facilita găsirea unor soluții pentru restabilirea poziției financiare a instituțiilor în cauză. Evaluarea trebuie să ia forma unei decizii comune a Băncii Naționale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, și a celorlalte autorități competente relevante. Decizia comună trebuie să fie luată în termen de cinci zile de la data notificării prevăzute la art. 162 . Decizia comună este formalizată într-un document care cuprinde motivele pe care se întemeiază și care este transmis de către Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană pentru care Banca Națională a României este supraveghetor consolidant.
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate solicita asistența Autorității bancare europene în conformitate cu art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.
În absența unei decizii comune în termenul de cinci zile, prevăzut la alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, și autoritățile competente ale filialelor pot lua decizii individuale privind desemnarea unui administrator temporar în instituțiile pentru care au responsabilități și privind aplicarea oricăreia din măsurile prevăzute la art. 149-151 .
În cazul în care Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, nu este de acord cu decizia notificată în conformitate cu prevederile art. 164 sau în absența unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 165 , aceasta poate sesiza Autoritatea bancară europeană în conformitate cu prevederile art. 167 .
În cazul în care Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, intenționează să aplice una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la art. 149 alin. (1) lit. a) în ceea ce privește lit. d) , j) , k) , s) din secțiunea A din anexă , la art. 149 alin. (1) lit. e) sau lit. g) , aceasta poate solicita asistența Autorității bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, în vederea ajungerii la un acord cu privire la numirea administratorului temporar.
Decizia Băncii Naționale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, trebuie să fie motivată. Această decizie trebuie să țină cont de opiniile și rezervele exprimate de celelalte autorități competente pe parcursul perioadei de consultare prevăzute la art. 162 sau la art. 164 ori pe parcursul perioadei de cinci zile prevăzute la art. 165 , precum și de impactul potențial al deciziei asupra stabilității financiare din statele membre vizate. Decizia Băncii Naționale a României, în calitate de supraveghetor consolidant, este transmisă de către aceasta întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană pentru care Banca Națională a României este supraveghetor consolidant.
În situațiile prevăzute la art. 167 , în care, înainte de sfârșitul perioadei de consultare prevăzute la art. 162 și 164 sau la finalul perioadei de cinci zile prevăzute la art. 165 , oricare dintre autoritățile competente în cauză a adus problema în atenția Autorității bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, își amână decizia și așteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament.
Perioada de cinci zile se consideră a fi perioadă de conciliere în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010.
Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorității bancare europene, exprimată în termen de trei zile.
Problema nu poate fi adusă în atenția Autorității bancare europene după expirarea perioadei de cinci zile sau după ce sa ajuns la o decizie comună.
În absența unei decizii din partea Autorității bancare europene în termen de trei zile se aplică deciziile individuale luate în conformitate cu prevederile art. 162 , 164 sau cu prevederile art. 165 alin. (3) .
Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, membră a colegiului relevant de supraveghere, colaborează cu supraveghetorul consolidant și cu celelalte autorități competente din cadrul colegiului de supraveghere atunci când condițiile de impunere a cerințelor prevăzute la art. 149-151 sau de desemnare a unui administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 sunt îndeplinite în legătură cu o întreprindere-mamă din Uniunea Europeană.
În situația în care condițiile de impunere a măsurilor prevăzute la art. 149-151 sau de desemnare a unui administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 sunt îndeplinite în legătură cu o filială a unei întreprinderi-mamă din Uniunea Europeană, pentru care Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, intenționează să ia o măsură în conformitate cu prevederile respective, aceasta trebuie să notifice Autoritatea bancară europeană și să se consulte cu supraveghetorul consolidant.
În urma notificării prevăzute la alin. (1) și consultării, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, decide dacă să aplice oricare din măsurile prevăzute la art. 149-151 sau să desemneze un administrator temporar în conformitate cu prevederile art. 153-161 . La luarea acestei decizii Banca Națională a României trebuie să ia în considerare, în mod corespunzător, orice evaluare realizată de supraveghetorul consolidant. Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, trebuie să notifice decizia supraveghetorului consolidant celorlalte autorități competente din cadrul colegiului de supraveghere și Autorității bancare europene.
În cazul în care mai multe autorități competente intenționează, fiecare în parte, să desemneze câte un administrator temporar sau să aplice oricare din măsurile prevăzute la art. 149-151 mai multor instituții din cadrul aceluiași grup, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, evaluează împreună cu supraveghetorul consolidant și cu celelalte autorități competente relevante în ce măsură desemnarea aceluiași administrator temporar pentru toate entitățile în cauză sau coordonarea aplicării oricăreia dintre măsurile prevăzute la art. 149-151 mai multor instituții ar fi mai corespunzătoare pentru a facilita găsirea unor soluții pentru restabilirea poziției financiare a instituțiilor în cauză. Evaluarea trebuie să ia forma unei decizii comune a supraveghetorului consolidant, a Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, și a celorlalte autorități competente relevante. Decizia comună trebuie să fie luată în termen de cinci zile de la data notificării prevăzute la art. 171 . Decizia comună este formalizată într-un document care cuprinde motivele pe care se întemeiază.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, poate solicita asistență Autorității bancare europene, în vederea ajungerii la un acord în conformitate cu prevederile art. 31 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.
În absența unei decizii comune în termenul de cinci zile prevăzut la alin. (1) , supraveghetorul consolidant, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, și celelalte autorități competente ale filialelor pot lua decizii individuale privind desemnarea unui administrator temporar în instituțiile pentru care au responsabilități și privind aplicarea oricăreia din cele prevăzute la art. 149-151 .
În cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, nu este de acord cu decizia notificată în mod similar celor prevăzute la art. 162 sau în absența unei decizii comune în conformitate cu prevederile art. 172 , aceasta poate aduce problema în atenția Autorității bancare europene în conformitate cu prevederile art. 174 .
Atunci când Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, intenționează să aplice una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la art. 149 alin. (1) lit. a) în ceea ce privește lit. d) , j) , k) și s) din secțiunea A din anexă , la art. 149 alin. (1) lit. e) sau lit. g) , aceasta poate solicita asistență Autorității bancare europene pentru a se ajunge la un acord în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, cu privire la numirea administratorului temporar.
Decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, trebuie să fie motivată. Această decizie trebuie să țină cont de opiniile și rezervele exprimate de celelalte autorități competente și de supraveghetorul consolidant pe parcursul perioadei de consultare prevăzute la art. 170 sau la art. 171 ori pe parcursul perioadei de cinci zile prevăzute la art. 172 , precum și de impactul potențial al deciziei asupra stabilității financiare din statele membre vizate. Decizia este transmisă de către Banca Națională a României filialelor întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană pentru care este responsabilă cu supravegherea la nivel individual.
În situațiile prevăzute la art. 174 , în care, înainte de sfârșitul perioadei de consultare prevăzute la art. 170 și 171 sau la finalul perioadei de cinci zile prevăzute la art. 172 alin. (1) , oricare dintre autoritățile competente relevante a adus problema în atenția Autorității bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, își amână decizia și așteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament.
Perioada de cinci zile se consideră a fi perioadă de conciliere în înțelesul Regulamentului (UE) nr. 1.093/2010.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorității bancare europene, exprimată în termen de trei zile.
Problema nu poate fi adusă în atenția Autorității bancare europene după expirarea perioadei de cinci zile sau după ce sa ajuns la o decizie comună.
În absența unei decizii din partea Autorității bancare europene în termen de trei zile se aplică deciziile individuale luate în conformitate cu prevederile art. 170 , art. 171 sau cu art. 172 alin. (3) .
În situația în care aplică instrumente de rezoluție și exercită competențe de rezoluție, Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, are în vedere obiectivele rezoluției și alege acele instrumente și competențe care permit realizarea în cel mai înalt grad a obiectivelor considerate de aceasta ca fiind relevante pentru fiecare situație în parte.
Obiectivele rezoluției prevăzute la art. 177 sunt următoarele
asigurarea continuității funcțiilor critice
evitarea efectelor negative semnificative asupra stabilității financiare, în special prin prevenirea contagiunii, inclusiv asupra infrastructurilor pieței, și prin menținerea disciplinei pe piață
protejarea fondurilor publice prin reducerea la minimum a dependenței de sprijin financiar public extraordinar
protejarea deponenților care intră sub incidența legislației privind garantarea depozitelor și a investitorilor care intră sub incidența dispozițiilor privind compensarea acestora potrivit legislației privind piața de capital
protejarea fondurilor și activelor clienților.
În situația în care urmărește obiectivele prevăzute la alin. (1) , Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, încearcă să reducă la minimum costul rezoluției și să evite distrugerea de valoare, în măsura în care realizarea obiectivelor rezoluției nu este afectată.
Dacă nu se dispune altfel în cuprinsul prezentei legi, obiectivele rezoluției au o importanță egală, iar Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, trebuie să le aplice în mod echilibrat, în funcție de natura și de circumstanțele proprii fiecărui caz.
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, întreprinde o acțiune de rezoluție cu privire la o instituție de credit numai în cazul în care consideră că sunt îndeplinite cumulativ condițiile următoare
s-a determinat de către Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate competentă, că instituția de credit intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră. În acest sens, structura care exercită funcția de supraveghere se consultă cu structura care exercită funcția de rezoluție
având în vedere orizontul de timp și alte circumstanțe relevante, nu există nicio perspectivă rezonabilă potrivit căreia starea de dificultate majoră ar putea fi împiedicată, într-o perioadă rezonabilă, prin măsuri alternative ale sectorului privat, inclusiv măsuri luate de către un sistem instituțional de protecție, sau prin acțiuni de supraveghere, inclusiv măsuri de intervenție timpurie sau măsuri de reducere a valorii sau de conversie a instrumentelor de capital relevante și a datoriilor eligibile, în conformitate cu prevederile art. 359 , luate în legătură cu instituția de credit în cauză
acțiunea de rezoluție este necesară din perspectiva interesului public în sensul art. 182 .
Adoptarea prealabilă a unei măsuri de intervenție timpurie în conformitate cu prevederile art. 149-151 nu constituie o condiție pentru întreprinderea unei acțiuni de rezoluție.
În sensul art. 180 alin. (1) lit. a) , se consideră că o instituție de credit intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră, dacă este îndeplinită cel puțin una dintre condițiile următoare
instituția de credit încalcă cerințele care stau la baza menținerii autorizației sau există elemente obiective, pe baza cărora Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate determina că instituția de credit va încălca aceste cerințe în viitorul apropiat, într-o măsură care ar justifica retragerea autorizației, inclusiv, dar fără a se limita la cazul în care instituția de credit a suportat sau este susceptibilă de a suporta pierderi care îi vor epuiza toate sau o parte semnificativă din fondurile proprii
activele instituției de credit sunt inferioare datoriilor sau există elemente obiective, pe baza cărora Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate determina că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat
instituția de credit se află în imposibilitatea de a-și achita datoriile sau alte obligații la scadență ori există elemente obiective, pe baza cărora Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate determina că acest lucru se va petrece în viitorul apropiat
este necesar un sprijin financiar public extraordinar.
Condiția prevăzută la alin. (1) lit. d) nu se consideră îndeplinită în situațiile în care, pentru a evita sau a remedia o perturbare gravă a economiei și pentru a menține stabilitatea financiară, sprijinul financiar public extraordinar îmbracă oricare dintre următoarele forme
o garanție de stat pentru asigurarea accesului la facilitățile de lichiditate oferite de banca centrală în conformitate cu condițiile acesteia
o garanție de stat pentru obligații nou-emise; sau
un aport de fonduri proprii sau achiziționarea de instrumente de capital la prețuri și în condiții care nu conferă un avantaj instituției de credit, în cazul în care, la momentul acordării sprijinului public, nu există nici circumstanțele prevăzute la alin. (1) lit. a) , b) sau c) , nici circumstanțele menționate la art. 360 .
În fiecare din cazurile prevăzute la alin. (2) lit. a) , b) și c) , măsurile de garantare sau măsurile echivalente acestora prevăzute la aceste litere se limitează la instituțiile de credit solvabile și sunt condiționate de aprobarea finală în temeiul cadrului UE privind ajutorul de stat. Măsurile respective au caracter temporar și preventiv, sunt proporționale în raport cu remedierea consecințelor pe care le are perturbarea gravă și nu sunt utilizate pentru a compensa pierderile pe care instituția de credit le-a suportat sau este susceptibilă de a le suporta în viitorul apropiat.
Măsurile de sprijin prevăzute la alin. (2) lit. c) se limitează la aportul necesar pentru a soluționa deficitul de capital a cărui existență a fost stabilită în cadrul simulării situațiilor de criză la nivel național, la nivelul Uniunii Europene sau la nivelul Mecanismului unic de supraveghere, prin evaluări ale calității activelor sau prin exerciții echivalente desfășurate de către Banca Centrală Europeană, Autoritatea bancară europeană sau de către autoritățile naționale, după caz, confirmate de către Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate competentă.
În sensul art. 180 alin. (1) lit. c) , o acțiune de rezoluție este considerată de interes public dacă este necesară pentru a atinge, respectiv este proporțională în raport cu unul sau mai multe obiective ale rezoluției prevăzute la art. 177-179 , iar lichidarea instituției de credit conform procedurii de insolvență care este aplicabilă instituțiilor de credit nu ar permite atingerea obiectivelor rezoluției în aceeași măsură.
O instituție de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) este lichidată în mod ordonat în conformitate cu procedura de insolvență, dacă Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, consideră că sunt îndeplinite condițiile prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. a) și b) , dar că o acțiune de rezoluție nu ar fi în interesul public în conformitate cu prevederile art. 180 alin. (1) lit. c) .
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate întreprinde acțiuni de rezoluție în legătură cu o instituție financiară menționată la art. 1 alin. (1) lit. b) , atunci când condițiile prevăzute la art. 180 alin. (1) sunt îndeplinite atât în ceea ce privește instituția financiară, cât și în ceea ce privește întreprinderea-mamă care face obiectul supravegherii consolidate.
Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, întreprinde o acțiune de rezoluție în legătură cu o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. c) sau d) , atunci când entitatea îndeplinește condițiile prevăzute la art. 180 alin. (1) .
În cazul în care instituțiile-filiale ale unei societăți holding cu activitate mixtă sunt deținute, direct sau indirect, de către o societate financiară holding intermediară, planul de rezoluție trebuie să prevadă că societatea financiară holding intermediară este identificată drept entitate de rezoluție și acțiunile de rezoluție vizând rezoluția grupului se întreprind, în raport cu societatea financiară holding intermediară, de către Banca Națională a României, atunci când este autoritate de rezoluție a societății financiare holding intermediare respective.
Banca Națională a României nu întreprinde acțiuni de rezoluție vizând rezoluția grupului în raport cu societatea holding cu activitate mixtă.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, întreprinde o acțiune de rezoluție cu privire la casa centrală și toate cooperativele de credit afiliate care fac parte din același grup de rezoluție, atunci când respectivul grup de rezoluție îndeplinește în ansamblul său condițiile prevăzute la art. 180 alin. (1) .
Cu respectarea dispozițiilor art. 185 și în pofida faptului că o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. c) sau d) nu îndeplinește condițiile stabilite la art. 180 alin. (1) , Banca Națională a României, în calitatea sa de autoritate de rezoluție, poate întreprinde acțiuni de rezoluție cu privire la acea entitate atunci când sunt îndeplinite în mod cumulativ următoarele condiții
entitatea este o entitate de rezoluție
una sau mai multe dintre filialele entității care sunt instituții, dar care nu sunt entități de rezoluție, îndeplinesc condițiile stabilite la art. 180 alin. (1) sau, după caz, în legislația altui stat membru care transpune prevederile art. 32 alin. (1) din Directiva 2014/59/UE, cu modificările și completările ulterioare
activele, datoriile și capitalurile proprii ale filialelor prevăzute la lit. b) sunt de așa natură, încât starea de dificultate majoră în care se află aceste filiale amenință grupul de rezoluție în ansamblul său și sunt necesare acțiuni de rezoluție cu privire la entitatea în cauză fie pentru rezoluția unor asemenea filiale care sunt instituții, fie pentru rezoluția grupului de rezoluție în ansamblul său.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, are competența să suspende orice obligații de plată sau de livrare care rezultă din orice contract la care o instituție de credit sau o entitate prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) este parte, atunci când sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții
s-a determinat că instituția de credit sau entitatea intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră, în conformitate cu prevederile art. 180 alin. (1) lit. a)
nu există nicio măsură disponibilă imediat a sectorului privat prevăzută la art. 180 alin. (1) lit. b) , care ar putea împiedica intrarea într-o stare de dificultate majoră a instituției de credit sau a entității
exercitarea competenței de suspendare este considerată necesară pentru a se evita o deteriorare și mai mare a situației financiare a instituției de credit sau a entității
exercitarea competenței de suspendare este necesară: (i) fie pentru a efectua determinarea prevăzută la art. 180 alin. (1) lit. c) ; (ii) fie pentru a alege acțiunile de rezoluție corespunzătoare sau pentru a asigura aplicarea eficientă a unuia sau a mai multor instrumente de rezoluție.
Banca Națională a României se asigură că exercitarea competenței de suspendare prevăzută la alin. (1) se realizează după consultarea de către structura care exercită funcția de rezoluție a structurii care exercită funcția de supraveghere. În procesul de consultare structura care exercita funcția de supraveghere trebuie să răspundă cu promptitudine la cererea de consultare.
Competența de suspendare prevăzută la alin. (1) nu se aplică obligațiilor de plată și de livrare datorate următoarelor
sistemelor și operatorilor de sisteme desemnați în conformitate cu prevederile art. 13 din Legea nr. 253/2004 , cu modificările și completările ulterioare, sau cu legislația altui stat membru care transpune prevederile Directivei 98/26/CE
contrapărților centrale (CPC) autorizate în Uniune în temeiul art. 14 din Regulamentul (UE) nr. 648/2012 și contrapărților centrale (CPC) stabilite în state terțe și recunoscute de Autoritatea Europeană pentru Valori Mobiliare și Piețe (AEVMP) în conformitate cu prevederile art. 25 din regulamentul respectiv
băncilor centrale.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, stabilește sfera de aplicare a competenței prevăzute la art. 186^1 alin. (1) în funcție de circumstanțele fiecărui caz în parte.
În sensul alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, evaluează cu atenție dacă este adecvată extinderea sferei de aplicare a competenței de suspendare și la depozitele eligibile, așa cum sunt definite la art. 3 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 311/2015 privind schemele de garantare a depozitelor și Fondul de garantare a depozitelor bancare, în special în ceea ce privește depozitele garantate deținute de persoane fizice și de microîntreprinderi, întreprinderi mici și mijlocii.
În sensul alin. (1) și (2) , atunci când Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, exercită competența de suspendare a obligațiilor de plată sau de livrare în ceea ce privește depozitele garantate, acele depozite nu sunt considerate indisponibile în sensul Legii nr. 311/2015 .
În cazul exercitării competenței de suspendare a obligațiilor de plată sau de livrare în ceea ce privește depozitele eligibile, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, se asigură că deponenții au acces la un cuantum zilnic adecvat din depozitele respective.
Cuantumul zilnic adecvat prevăzut la alin. (4) se stabilește de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, de la caz la caz, în funcție de situația specifică a instituției de credit supuse rezoluției și de condițiile economice și financiare existente la momentul stabilirii cuantumului respectiv.
Perioada de suspendare, prevăzută la art. 186^1 alin. (1) , este cât mai scurtă posibil și nu depășește perioada minimă pe care Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, o consideră necesară pentru scopurile art. 186^1 alin. (1) lit. c) și d) și, în orice caz, nu depășește perioada dintre data publicării notificării de suspendare, în conformitate cu prevederile art. 186^6 , și ora 24,00, ora oficială a României, de la finalul zilei lucrătoare următoare celei de publicare.
Suspendarea încetează să producă efecte la expirarea perioadei de suspendare prevăzute la alin. (1) .
Atunci când își exercită competența prevăzută la art. 186^1 alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, ține cont de impactul pe care l-ar putea avea exercitarea respectivei competențe asupra bunei funcționări a piețelor financiare și ia în considerare legislația națională care protejează drepturile creditorilor și egalitatea de tratament a creditorilor în procedura de insolvență.
În sensul alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, are în vedere, în special, aplicarea potențială a procedurilor de insolvență în ceea ce privește instituția de credit sau entitatea, ca urmare a determinării prevăzute la art. 180 alin. (1) lit. c) , și ia măsurile pe care le consideră adecvate pentru a asigura o coordonare corespunzătoare cu autoritățile administrative sau judiciare naționale.
În cazul în care obligațiile de plată sau de livrare care rezultă dintr-un contract sunt suspendate în conformitate cu prevederile art. 186^1 alin. (1) , obligațiile de plată sau de livrare ale oricărei contrapărți la acel contract se suspendă pentru aceeași perioadă.
O obligație de plată sau de livrare care ar fi devenit scadentă pe perioada suspendării devine scadentă imediat după expirarea perioadei de suspendare.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, notifică fără întârziere instituția de credit sau entitatea prevăzută la art. 1 alin. (1) lit. b) , c) sau d) și autoritățile prevăzute la art. 444 alin. (1) lit. a)-g) atunci când își exercită competența prevăzută la art. 186^1 alin. (1) .
Notificarea prevăzută la alin. (1) se efectuează după ce s-a determinat că instituția de credit intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră, în conformitate cu prevederile art. 180 alin. (1) lit. a) , și înainte de luarea deciziei de rezoluție.
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, publică actul prin care obligațiile sunt suspendate în conformitate cu prevederile art. 186^1-186^10 , precum și condițiile și perioada de suspendare, prin mijloacele prevăzute la art. 446 .
Prevederile art. 186^1-186^10 nu aduc atingere dispozițiilor naționale care acordă competențe de a suspenda obligațiile de plată sau de livrare ale instituțiilor de credit și ale entităților prevăzute la art. 186^1 alin. (1) înainte de determinarea că respectivele instituții de credit sau entități intră sau sunt susceptibile de a intra într-o stare de dificultate majoră, în conformitate cu prevederile art. 180 alin. (1) lit. a) , sau de a suspenda obligațiile de plată sau de livrare ale instituțiilor de credit sau ale entităților care urmează să fie lichidate în cadrul procedurii de insolvență și care depășesc sfera de aplicare și perioada prevăzută la art. 186^1-186^10 .
Competențele de suspendare prevăzute la alin. (1) se exercită în conformitate cu sfera de aplicare, perioada și condițiile prevăzute în legislația națională relevantă.
Prevederile art. 186^1-186^10 nu aduc atingere condițiilor legate de competențele de suspendare a obligațiilor de plată sau de livrare prevăzute la alin. (1) și (2) .
Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, are dreptul să exercite, pe perioada suspendării prevăzute la art. 186^1 alin. (1) , următoarele competențe
restricționarea punerii în executare a garanțiilor reale deținute de creditorii garantați ai respectivei instituții de credit sau entități în legătură cu oricare dintre activele instituției de credit sau entității respective, pentru aceeași perioadă, situație în care se aplică prevederile art. 410 alin. (2) , art. 411 și 412
suspendarea dreptului de încetare a oricărei părți la un contract încheiat cu instituția de credit sau entitatea respectivă, pentru aceeași perioadă, situație în care se aplică prevederile art. 414-419 .
În cazul în care, după ce s-a determinat că o instituție de credit sau o entitate intră sau este susceptibilă de a intra într-o stare de dificultate majoră, în conformitate cu prevederile art. 180 alin. (1) lit. a) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, și-a exercitat competența de suspendare a obligațiilor de plată sau de livrare în condițiile prevăzute la art. 186^1 alin. (1) și (2) sau la art. 186^9 și, dacă ulterior sunt întreprinse acțiuni de rezoluție în legătură cu instituția de credit sau entitatea respectivă, Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, nu își mai exercită competențele prevăzute la art. 406 alin. (1) , la art. 410 alin. (1) sau la art. 413 în legătură cu respectiva instituție de credit sau entitate.
Abrogat.