LEGE nr. 312 din 4 decembrie 2015 privind redresarea și rezoluția instituțiilor de credit și a firmelor de investiții, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul financiar

Banca Națională a României este autoritate competentă potrivit art. 4 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, și autoritate de rezoluție potrivit art. 3 din prezenta lege, sens în care

Banca Națională a României, în calitate de autoritate de rezoluție, are dreptul de a exercita competențele prevăzute la art. 569 alin. (2)-(5) pentru îndeplinirea oricăreia dintre atribuțiile sale prevăzute de prezenta lege, în legătură cu oricare dintre entitățile prevăzute la art. 3 alin. (1) care vor da curs solicitărilor Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție.

Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României poate delega exercitarea oricărora dintre atribuțiile care îi revin, prevăzute la titlul II, la art. 2955-295^56 și la art. 458-468 , care revin Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate de rezoluție, către membrul conducerii executive, coordonator al structurii care exercită funcția de rezoluție, potrivit hotărârilor și reglementărilor interne. În acest caz, membrul conducerii executive, coordonator al structurii care exercită funcția de rezoluție poate adopta orice acte în vederea exercitării atribuțiilor respective și poate emite ordine pentru impunerea măsurilor necesare.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritate competentă potrivit art. 4^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, și autoritate de rezoluție potrivit art. 3 alin. (2) , sens în care

Ministerul Finanțelor Publice este responsabil cu exercitarea în România a funcțiilor ministerului competent potrivit prezentei legi.

Banca Națională a României și Autoritatea de Supraveghere Financiară, în calitate de autorități de rezoluție, informează Ministerul Finanțelor, în calitate de minister competent, în legătură cu toate deciziile adoptate în temeiul prezentei legi, iar în cazul acelor decizii care au impact fiscal direct sau implicații sistemice, obțin aprobarea Ministerului Finanțelor, în calitate de minister competent, înainte de implementarea deciziei, potrivit protocoalelor încheiate între aceste autorități în baza prezentei legi.

Deciziile adoptate de Banca Națională a României sau, după caz, de Autoritatea de Supraveghere Financiară, în baza prezentei legi iau în considerare impactul potențial asupra tuturor statelor membre în care instituția de credit, firma de investiții sau grupul își desfășoară activitatea, astfel încât să fie reduse la minimum efectele negative socioeconomice și asupra stabilității financiare în statele membre respective.

Instrumentele de rezoluție ocrotesc interesul public de apărare a stabilității financiare și se aplică atunci când sunt necesare pentru atingerea obiectivelor rezoluției, respectiv când instituția nu poate fi lichidată în conformitate cu procedura obișnuită de insolvență, deoarece acest lucru ar putea destabiliza sistemul financiar.

Instituțiile de credit care dețin o pondere importantă în sistemul financiar național elaborează propriile planuri de redresare în conformitate cu art. 13-48 și fac obiectul unor planuri de rezoluție individuale în conformitate cu art. 49-84 .

În aplicarea prevederilor prezentului articol se consideră că o instituție de credit are o pondere importantă în sistemul financiar național dacă îndeplinește oricare dintre următoarele condiții

Prin excepție de la dispozițiile art. 13-84 , având în vedere elementele prevăzute la art. 1 alin. (2) , precum și evaluarea impactului pe care situația de dificultate majoră a unei instituții de credit și lichidarea sa ulterioară prin procedurile de insolvență l-ar putea avea asupra piețelor financiare, asupra altor instituții, asupra condițiilor de finanțare și asupra economiei per ansamblu, precum și potențialele efecte negative semnificative generate de situația de dificultate majoră a instituției de credit, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă și autoritate de rezoluție, poate stabili cerințe simplificate privind planul de redresare și planul de rezoluție al respectivei entități, în ceea ce privește

Evaluarea de la alin. (1) se va realiza de către Banca Națională a României după consultarea, dacă este cazul, cu autoritatea națională macroprudențială desemnată din România.

Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă și, după caz, de autoritate de rezoluție, poate impune în orice moment unei instituții de credit căreia i-au fost aplicate cerințe simplificate, potrivit alin. (1) , trecerea la aplicarea integrală a cerințelor prevăzute la art. 13-84 , cu stabilirea și comunicarea termenului de conformare a instituției de credit la noile cerințe.

Aplicarea cerințelor simplificate, prevăzute la alin. (1) , nu afectează competențele Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă și, după caz, de autoritate de rezoluție, de a dispune măsuri de prevenire a crizelor sau măsuri de gestionare a crizelor.

Cu respectarea dispozițiilor art. 9 și ale alin. (2) al prezentului articol, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă sau, după caz, de autoritate de rezoluție, poate excepta următoarele categorii de entități

În cazul prevăzut la alin. (1)

În aplicarea cerințelor art. 13-48 entităților prevăzute la alin. (1) , în cazul unei rețele cooperatiste de credit orice trimitere la un grup se consideră a fi făcută la casa centrală împreună cu cooperativele de credit afiliate acesteia în înțelesul art. 10 din Regulamentul (UE) nr. 575/2013, precum și cu filialele acestora, iar orice trimitere la întreprinderi-mamă sau la instituții de credit care fac obiectul supravegherii consolidate potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, se consideră a fi făcută la casa centrală.

Fiecare instituție de credit, persoană juridică română, care nu face parte dintr-un grup supus supravegherii consolidate, potrivit art. 176, 181 și 192 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, sau legislației altui stat membru care transpune prevederile art. 111 și 112 din Directiva 2013/36/UE, elaborează și menține un plan de redresare care prevede măsuri ce trebuie luate de entitate pentru restabilirea poziției sale financiare în cazul deteriorării semnificative a acesteia.

Planurile de redresare sunt considerate parte integrantă a cadrului formal de administrare a activității instituit de instituția de credit potrivit art. 24 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare.

Fără a aduce atingere dispozițiilor din art. 9-84 , planurile de redresare trebuie să includă

Planurile de redresare trebuie să fie elaborate luând în considerare o serie de scenarii de criză financiară și macroeconomică majoră, relevante pentru caracteristicile specifice ale instituției de credit, inclusiv evenimente sistemice, scenarii de criză specifice persoanelor juridice considerate individual, precum și grupurilor în ansamblul lor.

Instituțiile de credit supuse obligației de întocmire a planurilor de redresare în temeiul art. 13 , 27 și 29 trebuie să transmită planurile de redresare Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă, pentru a fi evaluate.

Instituțiile de credit trebuie să demonstreze de o manieră satisfăcătoare pentru Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, că planurile de redresare îndeplinesc criteriile de la art. 21 .

Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de supraveghere transmite planul de redresare structurii care exercită funcția de rezoluție.

Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de rezoluție poate evalua planul de redresare în scopul identificării acelor măsuri pe care acesta le conține, ce pot avea impact negativ asupra posibilității de soluționare a instituției de credit, și poate face recomandări referitoare la aceste aspecte structurii care exercită funcția de supraveghere.

În cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, apreciază că planul de redresare prezintă deficiențe majore sau că există obstacole semnificative în calea implementării planului, aceasta comunică instituției de credit și, dacă este cazul, întreprinderii-mamă din grup rezultatul evaluării și solicită instituției de credit prezentarea, în termen de două luni de la comunicare, a unui plan revizuit care să conțină soluții pentru înlăturarea deficiențelor sau depășirea obstacolelor.

Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate prelungi cu o lună termenul prevăzut la alin. (1) , la solicitarea instituției de credit.

Înainte de a solicita unei instituții de credit să depună un plan de redresare revizuit potrivit alin. (1) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, solicită opinia instituției de credit referitoare la o astfel de cerință.

În cazul în care Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, apreciază că deficiențele și obstacolele nu au fost soluționate în mod corespunzător prin planul revizuit, aceasta poate impune instituției de credit modificări punctuale asupra planului.

În cazul în care instituția de credit nu prezintă un plan de redresare revizuit sau Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, stabilește că planul de redresare revizuit nu rezolvă problema deficiențelor sau obstacolelor potențiale identificate în cadrul evaluării inițiale și că nici nu este posibilă rezolvarea prin impunerea unor modificări punctuale ale planului, Banca Națională a României solicită instituției de credit să identifice, într-o perioadă rezonabilă, modificări pe care le poate aduce activității sale economice pentru a înlătura respectivele deficiențe sau depăși respectivele obstacole din calea implementării planului de redresare.

Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, stabilește durata perioadei prevăzute la alin. (1) , de la caz la caz, în funcție de situația entității și natura deficiențelor identificate.

În cazul în care instituția de credit nu identifică, în termenul stabilit de Banca Națională a României potrivit alin. (2) , modificări pe care le poate aduce activității sale economice sau în cazul în care Banca Națională a României estimează că acțiunile propuse de instituția de credit nu ar soluționa în mod adecvat deficiențele sau obstacolele, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate impune instituției de credit una sau mai multe dintre măsurile prevăzute la alin. (4) și/sau orice altă măsură pe care o consideră necesară și proporțională, ținând cont de gravitatea deficiențelor sau amplitudinea obstacolelor și de efectul măsurilor respective asupra activității instituției de credit.

Fără a aduce atingere art. 226 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, poate impune instituției de credit una sau mai multe din următoarele măsuri

Măsurile impuse instituțiilor de credit de Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă, conform art. 25 alin. (4) , trebuie să fie proporționale cu gravitatea deficiențelor și amplitudinea obstacolelor supuse remedierii.

Decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă, însoțită de motivarea acesteia, se comunică în scris instituției de credit și poate fi contestată în condițiile prevăzute la art. 275-277 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare. 2

Întreprinderile-mamă din Uniunea Europeană care au sediul în România și pentru care Banca Națională a României este supraveghetor consolidant elaborează și transmit Băncii Naționale a României un plan de redresare a grupului în ansamblul său.

Întreprinderea-mamă asigură că în planul de redresare a grupului sunt specificate măsurile a căror aplicare poate fi impusă la nivelul întreprinderii-mamă înseși și la nivelul fiecărei filiale în parte.

Întreprinderea-mamă actualizează planurile de redresare cu respectarea dispozițiilor art. 14 .

Cu respectarea cerințelor de păstrare a confidențialității prevăzute în prezenta lege, Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, transmite planurile de redresare a grupului

Banca Națională a României se asigură că structura care exercită funcția de supraveghere transmite planurile de redresare a grupului structurii care exercită funcția de rezoluție.

La elaborarea planului de redresare a grupului, întreprinderea-mamă urmărește stabilizarea în situații de criză a grupului în ansamblu sau a oricărei instituții din grup, astfel încât să soluționeze sau să elimine cauzele perturbărilor și să restabilească poziția financiară a grupului sau a instituției în cauză, ținând seama în același timp de poziția financiară a altor entități ale grupului.

Întreprinderea-mamă include în planul de redresare a grupului aranjamente menite să asigure coordonarea și consecvența măsurilor care se întreprind la nivelul întreprinderii-mamă, la nivelul entităților prevăzute la art. 1 alin. (1) lit. c) și d) , precum și a celor care se iau la nivelul filialelor și, dacă este cazul, potrivit Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007 , cu modificările și completările ulterioare, la nivelul sucursalelor semnificative.

Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, împreună cu autoritățile competente ale filialelor, în urma unei consultări cu autoritățile competente prevăzute la art. 185^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și împreună cu autoritățile competente din jurisdicțiile unde sunt sucursalele semnificative, în măsura în care planul de redresare a grupului este relevant pentru sucursalele semnificative, examinează planul și evaluează măsura în care acesta îndeplinește cerințele și criteriile prevăzute la art. 20-35 .

Evaluarea prevăzută la alin. (1) se efectuează conform procedurii stabilite la art. 20 - 26 și dispozițiilor art. 37-40 și ține seama de impactul potențial al măsurilor de redresare asupra stabilității financiare în toate statele membre în care grupul operează.

Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, depune toate diligențele pentru a adopta o decizie comună împreună cu autoritățile competente ale filialelor, într-un termen de patru luni de la data transmiterii planului de redresare a grupului, în conformitate cu prevederile art. 31 , cu privire la: a) examinarea și evaluarea planului de redresare a grupului

Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, poate solicita Autorității bancare europene acordarea de asistență potrivit art. 31 lit. c) din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010, în vederea ajungerii la o decizie comună, în sensul prevederilor alin. (1) .

În absența unei decizii comune luate în termenul de patru luni prevăzut la art. 37 alin. (1) , de către autoritățile competente, cu privire la examinarea și evaluarea planului de redresare a grupului sau cu privire la orice măsuri pe care întreprinderea-mamă din Uniunea Europeană trebuie să le ia potrivit art. 24 și 25 , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, adoptă propria decizie, ținând cont de opiniile și rezervele celorlalte autorități competente, exprimate în termenul de patru luni prevăzut, și notifică decizia întreprinderii-mamă din Uniunea Europeană și celorlalte autorități competente ale filialelor.

Dacă, în termenul de patru luni, oricare dintre autoritățile competente prevăzute la art. 37 se adresează Autorității bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 în legătură cu evaluarea planurilor de redresare și cu implementarea măsurilor prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. a) , b) și d) , Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, își amână decizia și așteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament.

Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, ține cont la adoptarea propriei decizii de decizia Autorității bancare europene exprimată în termen de o lună.

După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Națională a României, în calitate de supraveghetor consolidant, nu se mai poate adresa Autorității bancare europene în legătură cu evaluarea planurilor de redresare și cu implementarea măsurilor prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. a) , b) și d) .

În absența unei decizii a Autorității bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naționale a României, în calitate de supraveghetor consolidant.

Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, împreună cu supraveghetorul consolidant, în urma unei consultări cu autoritățile competente prevăzute la art. 185^1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 227/2007, cu modificările și completările ulterioare, și împreună cu autoritățile competente din jurisdicțiile unde sunt sucursalele semnificative, în măsura în care planul de redresare a grupului este relevant pentru sucursalele semnificative, analizează planul de redresare a grupului transmis de supraveghetorul consolidant și evaluează măsura în care acesta îndeplinește cerințele și criteriile prevăzute la art. 20-35 din perspectiva instituțiilor de credit supravegheate de aceasta.

Evaluarea prevăzută la alin. (1) , efectuată în conformitate cu procedura prevăzută la art. 20-26 , ține seama de potențialul impact al măsurilor de redresare asupra stabilității financiare din România.

Dacă, în termenul de patru luni prevăzut la art. 42 , oricare dintre autoritățile competente implicate potrivit aceluiași articol se adresează Autorității bancare europene în conformitate cu prevederile art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010 în legătură cu evaluarea planurilor de redresare și cu implementarea măsurilor prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. a) , b) și d) , Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, își amână decizia și așteaptă decizia pe care Autoritatea bancară europeană o poate lua în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (3) din același regulament.

Perioada de patru luni se consideră perioada de conciliere în sensul art. 19 din Regulamentul (UE) nr. 1.093/2010.

Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, adoptă propria decizie în conformitate cu decizia Autorității bancare europene exprimată în termen de o lună.

După expirarea termenului de patru luni sau după ce s-a ajuns la o decizie comună, Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual, nu se mai poate adresa Autorității bancare europene în legătură cu evaluarea planurilor de redresare și cu implementarea măsurilor prevăzute la art. 25 alin. (4) lit. a) , b) și d) .

În absența unei decizii a Autorității bancare europene în termen de o lună, se aplică decizia Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual.

În aplicarea prevederilor art. 13-47 , instituțiile de credit stabilesc și includ în planurile de redresare o serie de indicatori calitativi sau cantitativi legați de poziția financiară a instituției de credit, care pot fi monitorizați cu ușurință și care precizează momentele la care trebuie întreprinse măsurile prevăzute în plan.

Instituțiile de credit stabilesc indicatorii astfel încât să demonstreze Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual sau de supraveghetor consolidant, că dispun de aranjamente adecvate pentru monitorizarea periodică a indicatorilor.

Indicatorii de la alin. (1) sunt agreați de către Banca Națională a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual sau de supraveghetor consolidant, atunci când evaluează planurile de redresare în conformitate cu prevederile art. 20-26 și art. 41-47 .

Fără a aduce atingere alin. (1) , dacă organul de conducere al instituției de credit consideră că acest lucru este adecvat în condițiile date, o instituție de credit poate să ia măsuri pe baza planului său de redresare chiar dacă indicatorul relevant nu a fost atins sau să nu ia astfel de măsuri chiar dacă indicatorul relevant este atins.

Decizia de a lua sau nu o măsură prevăzută în planul de redresare este notificată fără întârziere Băncii Naționale a României, în calitate de autoritate competentă la nivel individual sau de supraveghetor consolidant.