HOTĂRÂRE nr. 577 din 13 iunie 2002 (*actualizată*) privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării (actualizată până la data de 20 decembrie 2012*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Instituția publică implicată va întocmi dosarul de prezentare, care va fi pus la dispoziția potențialilor investitori contra cost și care poate fi actualizat periodic, până în cea de-a 10 zi înainte de data programată pentru depunerea ofertelor finale ferme. Conținutul dosarului de prezentare va fi stabilit de instituția publică implicată, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 81 și art. 82 alin. (1).
Instituția publică implicată va publică anunțul de privatizare potrivit prevederilor art. 78, cu aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Conținutul anunțului de privatizare va fi stabilit de instituția publică implicată și va cuprinde în mod obligatoriu informații cu privire la: a) denumirea și sediul instituției publice implicate
denumirea, sediul social, numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului și codul fiscal ale societății comerciale
persoana desemnată să dea relații suplimentare (numele și prenumele, numărul de telefon, telefax)
obiectul principal de activitate, capitalul social, numărul total de acțiuni, valoarea nominală și structura acționariatului societății comerciale, conform ultimei cereri de înscriere de mențiuni la registrul comerțului și situației consolidate rezultând din registrul acționarilor societății comerciale
metoda de privatizare, informații cu privire la numărul de acțiuni oferite la subscriere și procentul acestora din capitalul social al societății comerciale
criteriile de precalificare, după caz
locul, data și ora până la care se depun documentele solicitate
documentele de participare și valoarea taxei de participare
orice alte informații suplimentare ce prezintă relevanță în procesul de privatizare.
Pentru participarea la negocierile preliminare, investitorii interesați depun la sediul instituției publice implicate documentele de participare prevăzute în dosarul de prezentare și la art. 35, precum și ofertele preliminare și neangajante în termenul prevăzut în anunțul de privatizare.
În vederea participării la negocierile preliminare pe bază de oferte preliminare și neangajante și pentru depunerea ofertelor finale ferme în cadrul procedurii de licitație, instituția publică implicată poate solicita investitorilor interesați să depună o garanție de participare într-un cuantum cuprins între 3% și 20% din valoarea nominală a pachetului de acțiuni ce va fi oferit spre subscriere noului investitor.
Garanția se depune în una dintre formele prevăzute la art. 33 și se restituie integral tuturor participanților, cu excepția investitorului selectat, în termen de două zile lucrătoare de la data încheierii procesului-verbal de licitație. În cazul investitorului selectat, garanția de participare se consideră vărsământ parțial al capitalului social subscris de către investitorul selectat, instituția publică implicată având obligația de a efectua transferul acesteia către societatea comercială în termen de maximum 10 zile de la data semnării contractului de privatizare.
Pierderea garanției de participare intervine în următoarele cazuri
revocarea ofertei finale ferme de către investitorul selectat
refuzul de a semna contractul de privatizare de către investitorul selectat în condițiile stabilite în oferta finală fermă
în cazul anulării acțiunilor subscrise de investitorul selectat ca urmare a neplății integrale a acestora în termenii și condițiile agreate în contractul de privatizare.
Comisia de negociere și selecție a investitorului verifică și analizează documentele de participare depuse de ofertanți, aplică criteriile de precalificare, după caz, și stabilește lista ofertanților precalificați.
Negocierile preliminare cu ofertanții precalificați vor fi conduse de comisia de negociere și selecție a investitorului pe bază de oferte preliminare și neangajante depuse de ofertanții precalificați.
Negocierile preliminare vor avea ca obiect, în principal, următoarele aspecte
comentariile ofertanților precalificați asupra proiectului de contract de privatizare comunicat
perspectivele și strategia de afaceri privind organizarea și dezvoltarea activității societății comerciale
particularitățile cadrului legal și de reglementare care să faciliteze informarea investitorilor în vederea pregătirii ofertelor finale ferme de către aceștia
structura tranzacției.
Tuturor ofertanților precalificați li se va aloca un interval egal pentru negocierea elementelor principale ale ofertelor, în vederea obținerii ofertelor finale ferme.
În baza negocierilor, instituția publică implicată comunică ofertanților precalificați, cu cel puțin 10 zile înainte de data programată pentru depunerea ofertelor finale ferme, următoarele documente
instrucțiunile privind întocmirea ofertelor finale ferme
proiectul contractului de privatizare, care poate include și proiectele altor documente necesare în vederea încheierii privatizării.
Instituția publică implicată va putea modifica documentele prevăzute la art. 195^14, modificările urmând a fi comunicate ofertanților precalificați până în cea de-a 10-a zi înainte de data programată pentru depunerea ofertelor finale ferme.
Pentru participarea la licitație ofertanții depun la sediul instituției publice implicate dovada privind achitarea taxei de participare, oferta finală fermă, precum și documentele de participare prevăzute de dosarul de prezentare și de art. 35.
Oferta finală fermă trebuie să fie irevocabilă și să conțină elementele stabilite prin instrucțiunile comunicate ofertanților conform art. 195^14.
Oferta finală fermă se depune la sediul instituției publice implicate, în plic închis, sigilat pe care va fi scris «OFERTĂ FINALĂ FERMĂ PENTRU », denumirea și adresa investitorului, în atenția și cu mențiunea «A NU SE DESCHIDE ÎNAINTE DE DATA ORA », așa cum se prevede în instrucțiunile comunicate conform art. 195^14.
La data, ora și locul stabilite în instrucțiunile comunicate în conformitate cu prevederile art. 195^14, comisia de negociere și selecție a investitorului verifică, în prezența ofertanților, existența tuturor documentelor de participare solicitate. Comisia de negociere și selecție a investitorului verifică și analizează ulterior documentele de participare depuse de ofertanți și întocmește lista cuprinzând ofertanții calificați.
Ședința de licitație are loc în ziua, la ora și în locul comunicate în scris de către instituția publică implicată tuturor ofertanților calificați.
La data și ora stabilite pentru ținerea licitației, președintele comisiei de negociere și selecție a investitorului va deschide numai plicurile conținând ofertele finale ferme ale ofertanților calificați prezenți și va anunța
numele sau denumirea ofertanților
documentele conținute în plic.
Fiecare ofertă finală fermă, în ordinea deschiderii, este semnată pe fiecare pagină de toți membrii comisiei de negociere și selecție a investitorului și de către ceilalți ofertanți prezenți.
Comisia de negociere și selecție a investitorului verifică ofertele finale ferme din punctul de vedere al respectării instrucțiunilor comunicate. Evaluarea ofertelor finale ferme se face pe baza grilei de punctaj.
În cazul în care nicio ofertă finală fermă depusă nu respectă instrucțiunile de întocmire sau nu îndeplinește punctajul minim stabilit și comunicat, în măsura în care consideră oportun, instituția publică implicată poate solicita tuturor ofertanților calificați în scris depunerea unor oferte finale ferme îmbunătățite care să corespundă cerințelor instituției publice implicate. Decizia de a solicita sau nu depunerea unor oferte finale ferme îmbunătățite aparține exclusiv instituției publice implicate.
Dacă nu s-a depus nicio ofertă finală fermă sau, după caz, nicio ofertă finală fermă îmbunătățită, instituția publică implicată poate decide revocarea procedurii și reluarea procesului de privatizare prin oricare dintre metodele stabilite prin lege.
Decizia de selecție se ia în favoarea ofertei finale ferme care totalizează punctajul cel mai mare. În cazul în care mai mulți ofertanți au întrunit același punctaj, se declară câștigător investitorul care a oferit prețul cel mai mare. În situația în care se menține egalitatea, departajarea acestora se va face prin organizarea unei ședințe de licitație cu strigare la care se va licita doar prețul, pachetul de acțiuni urmând să fie oferit spre subscriere investitorului care a oferit prețul cel mai mare.
Președintele comisiei de negociere și selecție a investitorului anunță investitorul selectat, declară închisă ședința de licitație și se întocmește procesul-verbal de licitație, semnat de toți membrii săi, de investitorul selectat și de ceilalți ofertanți prezenți, după caz. Refuzul de a semna procesul-verbal se consemnează în conținutul acestuia.
După întocmirea procesului-verbal de licitație, comisia de negociere și selecție a investitorului și investitorul selectat vor putea finaliza detaliile contractului de privatizare, precum și orice alte documente necesare în vederea încheierii privatizării, în termenul de valabilitate al ofertei finale ferme.
Elementele și condițiile principale ale contractului de privatizare negociat cu investitorul selectat, inclusiv modalitatea de plată a prețului, se supun aprobării Guvernului. Semnarea contractului de privatizare are loc după aprobarea sa de către Guvern.
Exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea de acționar la societățile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Industriei și Resurselor se realizează prin desemnarea de către instituția publică implicata a reprezentanților săi în adunarea generală a acționarilor.
Vânzarea acțiunilor/participatiilor deținute de societăți comerciale la care întregul pachet de acțiuni este deținut de o societate comercială cu capital integral de stat ori de regiile autonome și institutele naționale se va face conform prezentelor norme metodologice și Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările ulterioare.
Strategia de privatizare va fi aprobată de Guvern sau de instituția publică implicata, după caz.
Comisia de privatizare va fi numita prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al ministrului, după caz.
La propunerea societății comerciale cu capital integral de stat care deține întregul pachet de acțiuni la o societate comercială care se privatizează, prin hotărâre a Guvernului, cheltuielile prevăzute la art. 51 lit. b) din lege se pot suporta de societatea comercială care se privatizează.
Veniturile obținute de societatea comercială din vânzarea acțiunilor prevăzute la alin. (1) urmează regimul juridic al veniturilor obținute din vânzările de active.
Angajamentul de confidențialitate va cuprinde obligatoriu și daune pentru nerespectarea acestuia de către investitor pe o perioadă de minimum 3 ani.
La cererea instituției publice implicate societatea comercială va întocmi lista cuprinzând documentele care vor putea fi consultate de către potențialii investitori la sediul societății comerciale și va asigura accesul acestora la documentele respective, în camera de date. Pentru perioada cuprinsă între data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și data transferului dreptului de proprietate cumpărătorul poate solicita prezenta unui observator/unei echipe de observatori în societatea comercială. Condițiile accesului acestuia/acestora la datele confidențiale ale societății comerciale vor fi stabilite în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.
Prin ordin al ministrului care coordonează activitatea institu;iei publice implicate sau prin decizie a conducătorului autorității administrației publice locale se va numi un administrator special și se va nominaliza componenta acestuia.
Pentru societățile comerciale furnizoare de utilități din subordinea ministerelor, prin ordin al ministrului de resort, administratorul special va avea următoarea componenta
președintele consiliului de administrare specială
2 reprezentanți ai instituției publice implicate
un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice
un reprezentant al ministerului de resort.
Procedura de administrare specială în perioada de privatizare se poate institui cu cel puțin 3 luni înainte de apariția anunțului de vânzare a acțiunilor.
Conducerea societății comerciale va notifica în scris, în termen de 5 zile de la declanșarea procedurii de administrare specială în perioada de privatizare, toți furnizorii de utilități, informand ca societatea comercială se afla în administrare specială. Notificarea se va face în vederea aplicării prevederilor art. 16 alin. (5) lit. b) din lege.
În cazul neachitarii într-o luna a facturilor curente și a ratelor convenite prin graficul de reesalonare, furnizorii pot întrerupe furnizarea serviciilor respective, iar datoriile restante și neachitate vor fi reactivate.
În aplicarea art. 19 din lege, la solicitarea societății comerciale care s-a privatizat, conversia în acțiuni a creanțelor certe, lichide și exigibile asupra societății se face de către furnizorii de utilități - regii autonome, companii naționale, societăți naționale, societăți comerciale cu capital integral de stat din portofoliul Ministerului Industriei și Resurselor - care vor putea, cu acordul ministerului de resort și al Ministerului Finanțelor Publice, sa aprobe conversia în acțiuni a creanțelor.
Reprezentantul instituției publice implicate în adunarea generală a acționarilor a societății comerciale va hotărî cu privire la conversia în acțiuni a unor creanțe certe, lichide și exigibile, pe baza unui mandat special emis în acest sens de instituția publică implicata.
În vederea obținerii mandatului special din partea instituției publice implicate pentru aprobarea conversiei în acțiuni a unor creanțe certe, lichide și exigibile și pentru majorarea capitalului social conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 , republicată, administratorul societății comerciale va prezenta la instituția publică implicata următoarele documente
raport de evaluare a societății comerciale, elaborat de o firma de specialitate și insusit de consiliul de administrație al societății comerciale în scopul determinării valorii de piața a acțiunii, dacă este cazul
nota de fundamentare privind oportunitatea conversiei în acțiuni a creanțelor certe, lichide și exigibile și majorarea capitalului social conform art. 205 alin. (2) din Legea nr. 31/1990 , republicată, însușită de consiliul de administrație al societății comerciale
convenția dintre societatea comercială la care se majorează capitalul social și titularii creanțelor, prin care să se stabilească data de referința, valoarea creanței la data de referința și valoarea pe acțiune la care urmează să se efectueze conversia (conform raportului de evaluare a societății comerciale)
copie de pe ultimul bilanț contabil aprobat, însoțit de raportul cenzorilor și darea de seama a consiliului de administrație al societății comerciale.
Valoarea calculată a acțiunii/părții sociale la care se face conversia se determina astfel
pe baza raportului de evaluare efectuat de o firma specializată, în cazul în care activul net contabil este mai mare sau egal cu o treime din valoarea activului societății comerciale
pe baza raportului de evaluare simplificat, în cazul în care activul net contabil este mai mic decât o treime din valoarea activului societății comerciale.
În cazul în care valoarea calculată este mai mica decât valoarea nominală, valoarea unei acțiuni luată în calcul la majorare va fi egala cu valoarea nominală a acțiunii.
Pachetul de acțiuni rezultat în urma conversiei în acțiuni a creanțelor certe, lichide și exigibile asupra societății comerciale intră în proprietatea furnizorului de utilități.
Furnizorul poate să valorifice pachetul de acțiuni obținut, în condițiile aprobate de Ministerul Finanțelor Publice, respectând dreptul de preferința al cumpărătorului, prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiat cu instituția publică implicata.
Diferențele rezultate din valorificarea pachetului de acțiuni și valoarea creanțelor convertite în acțiuni se regularizează cu bugetul de stat.
În cazul în care conversia creanțelor în acțiuni are loc între o societate comercială privatizata și un furnizor de utilități coordonat de o alta instituție publică implicata decât cea care a realizat privatizarea societății comerciale, furnizorul poate să valorifice pachetul de acțiuni obținut, în condițiile aprobate de Ministerul Finanțelor Publice, respectând dreptul de preferința al cumpărătorului prevăzut în contract.
În situația în care privatizarea societății comerciale a fost realizată de aceeași instituție publică implicata care coordonează și furnizorul de utilități, conversia și valorificarea pachetului de acțiuni se vor face conform instrucțiunilor emise de instituția publică implicata, cu acordul Ministerului Finanțelor Publice.
În aplicarea art. 22 din lege instituțiile publice implicate pot iniția la societățile comerciale din portofoliul lor, ținând seama de obiectivele și cerințele strategice ale societăților comerciale, acțiunea de majorare a capitalului social prin cooptarea ca acționar a unui investitor care să îndeplinească cerințele privind resursele financiare și manageriale, precum și capabilitatile tehnice pentru a asigura dezvoltarea viitoare a societății comerciale.
Instituția publică implicata poate acorda investitorului care a efectuat majorarea de capital dreptul de opțiune la cumpărarea unor pachete de acțiuni, care să îi asigure cel puțin 51% din totalul acțiunilor cu drept de vot în adunarea generală a acționarilor, în termenii și la termenele convenite la data majorării capitalului social.
După aprobarea de către adunarea generală a acționarilor a acțiunii de majorare a capitalului social, prin cooptarea ca acționar a unui investitor, societatea comercială va declanșa formalitățile pentru întocmirea raportului de evaluare de către un evaluator autorizat, persoana fizica sau juridică, română ori străină, angajat prin contract care se încheie cu societatea comercială. Raportul de evaluare are drept scop estimarea valorii de piața a acțiunilor emise de societatea comercială.
Instituția publică implicata va transmite cererea de oferta către investitorul sau investitorii care îndeplinesc cerințele prevăzute la alin. (1).
Instituția publică implicata va numi comisia de negociere care va analiza, va evalua și va negocia oferta investitorului.
După finalizarea negocierilor adunarea generală a acționarilor este imputernicita sa aprobe termenii și condițiile stabilite prin negocieri.
După semnarea acordului adunarea generală a acționarilor va aproba modificarea actului constitutiv, conform acordului.
Prevederile alin. (1)-(7) se vor aplica și societăților comerciale la care întregul pachet de acțiuni este deținut de o societate comercială cu capital integral de stat.
În înțelesul prezentelor norme metodologice, prin reabilitarea unor obiective economice se înțelege repunerea în parametrii de funcționare normală a unor obiective economice aflate în funcțiune.
În aplicarea art. 24 și 25 din lege initiatorul va face cunoscută intenția de a atrage capital în investiții prin publicarea unei cereri de oferta prin mass-media și, după caz, prin transmiterea ei către investitorii care îndeplinesc cerințele privind resursele financiare și manageriale, precum și capabilitatile tehnice pentru realizarea investițiilor.
Pentru evaluarea ofertelor de participare la negociere, depuse de ofertanți, precum și pentru negocierea clauzelor contractuale, initiatorul va numi o comisie de evaluare și negociere. Comisia de evaluare și negociere va fi alcătuită din 5-7 membri, reprezentanți ai inițiatorului, ai instituției publice implicate în situația în care initiatorul este o societate comercială și, după caz, ai Ministerului Finanțelor Publice, autorității naționale de reglementare în domeniu și ai autorității competente pentru protecția mediului.
În situația în care initiatorul este o societate comercială, componenta comisiei de evaluare și negociere va fi avizată de instituția publică implicata.
După încheierea negocierilor initiatorul întocmește o nota pe care, în funcție de importanța proiectului, o va supune spre aprobare Guvernului și care va cuprinde concluziile negocierilor purtate, clauzele contractuale convenite și divergențele apărute, precum și rezultatul evaluării ofertelor tehnice și financiare. Nota va cuprinde și conținutul contractelor de parteneriat și de achiziționare convenite cu ofertantul selectat.
Contractele de parteneriat vor fi încheiate în termen de 30 de zile de la data la care initiatorul a informat ofertantul despre acceptarea ofertei sale.
Termenul prevăzut mai sus se poate prelungi cu perioada necesară obținerii confirmarilor și aprobărilor prevăzute la art. 24 alin. (2) din lege.
Instituțiile publice implicate pot declanșa procesul de privatizare la societățile comerciale de interes național din portofoliul lor, prin angajarea unor servicii de consultanța ale unor bănci de investiții, firme de consultanța și altele asemenea. Selectarea consultantului se face printr-o metoda care va ține seama de criterii de calitate și cost ale serviciilor. Pentru selecția de oferte în vederea desemnării consultantului instituția publică implicata trebuie să parcurgă următoarele etape
anunțul publicitar privind cererea de oferta pentru servicii de consultanța privind privatizarea societății comerciale se publică în jurnale internaționale și naționale de larga circulație și prin mijloace electronice (Internet, teletext sau alte mijloace similare)
anunțul publicitar trebuie să cuprindă informații cu privire la: - denumirea și sediul instituției publice implicate care solicită servicii de consultanța
informații generale relevante despre societatea comercială care urmează să fie privatizata, respectiv: denumirea, sediul social, numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului, codul fiscal, obiectul principal de activitate, capitalul social, cifra de afaceri, numărul de personal și altele asemenea
persoana desemnată sa dea relații suplimentare (numele, prenumele, funcția, numărul de telefon, fax)
criteriile de selectare a consultantilor pentru lista scurta
locul unde și data până la care se depune expresia de interes care va cuprinde date privind îndeplinirea criteriilor de selecție pentru lista scurta
reglementările legale în vigoare după care se face selecția
posibilitatea de asociere a firmelor pentru a răspunde cerințelor de selecție
pentru organizarea procesului de selecție, evaluarea ofertelor consultantilor și selectarea consultantului se numește o comisie formată din 3-5 membri, care va avea în componenta cel puțin câte un reprezentant al ministerului de resort din domeniul de activitate al societății comerciale, al Ministerului Finanțelor Publice și al instituției publice implicate
cererea de oferta, întocmită de instituția publică implicata, cuprinde următoarele documente
scrisoarea de invitație
informații pentru consultanți privind: (i) cerințe generale care trebuie îndeplinite de consultanți - informații generale privind cerințele și scopul proiectului, clasificări privind amendarea documentelor cuprinse în cererea de oferta, modul de întocmire a ofertelor (oferta tehnica și financiară), depunerea, primirea și deschiderea ofertelor, modalitatea de punctare și evaluare a ofertelor, negocierea și încheierea contractului de consultanța, confidențialitate; (îi) metoda de selecție; (iii) persoanele de contact din cadrul instituției publice implicate; (iv) informații care vor fi furnizate consultantului; (v) angajamentul de confidențialitate; (vi) limba/limbile în care se vor prezenta ofertele; (vii) condiții pentru membrii echipei consultantului (funcție, vechime, calificare etc.); (viii) valabilitatea ofertei consultantului; (ix) grila de punctare pentru fiecare criteriu de evaluare și ponderea acordată ofertelor tehnice și financiare; (x) locul unde și data până la care se depun ofertele consultantilor
oferta tehnica - structura
oferta financiară (onorariul fix și onorariul de succes) - structura
termenii de referința care cuprind: (i) informații generale relevante despre societatea comercială supusă privatizării; (îi) obiectivele contractului de consultanța; (iii) scopul proiectului; (iv) logistica și timp; (v) consideratii suplimentare
contractul standard pentru servicii de consultanța
angajamentul de confidențialitate
transmiterea documentelor de ofertare (cererea de oferta) către consultanții preselectati pe lista scurta și pregătirea camerei de date
primirea ofertelor, evaluarea acestora și selectarea consultantului
negocierea și semnarea contractului de consultanța.
În cazul în care onorariul fix al unui contract de consultanța va fi suportat de societatea comercială supusă privatizării, comisia de evaluare și selectare a consultantului va fi numita prin ordin al ministrului de resort.
Instituția publică implicata poate să accepte participarea la concursul de oferte și a asociațiilor de firme care să răspundă cerințelor impuse de proiect. Asociațiile vor desemna un asociat coordonator care va fi împuternicit sa mențină legătura cu instituțiile și cu organismele statului implicate în procesul de privatizare până la îndeplinirea mandatului. Asociatul coordonator va putea delega aceasta atribuție altor membri ai asociației numai cu înștiințarea prealabilă a instituției publice implicate.
În cazul în care instituția publică implicata apelează la servicii de consultanța finanțate de organisme internaționale, selectarea consultantului se desfășoară conform procedurii instituției finanțatoare.
Abrogat.