HOTĂRÂRE nr. 577 din 13 iunie 2002 (*actualizată*) privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării (actualizată până la data de 20 decembrie 2012*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Societățile comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar majoritar pot participa la constituirea unor societăți comerciale cu capital mixt, cu aprobarea adunării generale a acționarilor.
După aprobarea adunării generale a acționarilor instituția publică implicata dispune întocmirea actului constitutiv și înregistrarea societății comerciale conform dispozițiilor legale. Majorarea capitalului social prin aport de capital privat
Procedura de privatizare prin majorarea capitalului social se poate declanșa
la propunerea societății comerciale
la propunerea instituției publice implicate
la primirea unei scrisori de intenție din patea unui acționar al societății comerciale sau din partea unui terț interesat.
În situația în care instituția publică implicata decide, pe baza studiului de fezabilitate solicitat, ca societatea comercială are nevoie de capital în numerar/utilaje tehnologice performanțe (din categoria tehnologiilor de vârf), aceasta va propune adunării generale a acționarilor lansarea unei oferte publice de majorare a capitalului social, diminuându-se astfel participația statului la societatea comercială. Valoarea utilajelor tehnologice performanțe trebuie dovedită prin factura de achiziție.
Oferta publică de majorare a capitalului social, în contextul prezentelor norme metodologice, este procedura prin care societatea comercială vinde un pachet de acțiuni nou-emise, în următoarele etape
acordarea dreptului de preferința acționarilor existenți, proporțional cu cotele deținute anterior majorării capitalului social
declanșarea unei oferte publice primare de vânzare de acțiuni, prin care oricare dintre investitorii interesați, persoane fizice sau juridice cu capital majoritar privat, vor putea subscrie atât acțiunile aferente cotei acționarilor care nu își exercită dreptul de preferința, cat și acțiunile aferente cotei deținute de instituția publică implicata.
Prețul de vânzare al acțiunilor nou-emise va fi aprobat de adunarea generală a acționarilor o dată cu celelalte elemente ale vânzării, în baza propunerii formulate de instituția publică implicata, și nu poate fi mai mic decât valoarea nominală a unei acțiuni.
În situația în care exercitarea dreptului de preferința nu acoperă valoarea aprobată de adunarea generală a acționarilor pentru majorarea capitalului social, societatea comercială va lansa o ofertă publică primara de acțiuni, care se va derula prin intermediul unei societăți de servicii de investiții financiare, cu respectarea legislației în vigoare.
În situația în care terțul interesat propune participarea la majorarea capitalului social cu aport în natura, adunarea generală a acționarilor va aproba majorarea capitalului social cu o valoare egala sau mai mare decât valoarea aportului în natură. Majorarea de capital social prin aport de capital privat prin atragerea unui investitor ----------- Prezentul titlu a fost introdus de art. I din HOTĂRÂREA nr. 1.258 din 12 decembrie 2012 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 871 din 20 decembrie 2012.
În sensul prezentului titlu, termenii și expresiile semnifică după cum urmează
contract de privatizare - contractul privind subscrierea de acțiuni de către investitor în cadrul operațiunii de majorare a capitalului social al societății comerciale împreună cu anexele la acesta, ce se semnează de către instituția publică implicată și investitorul selectat
investitor - orice persoană juridică, română sau străină, care formulează o ofertă de subscriere în cadrul procesului de privatizare, care nu intră sub incidența interdicțiilor prevăzute de art. 42 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 88/1997 , aprobată prin Legea nr. 44/1998 , cu modificările și completările ulterioare, de art. 5 alin (3) din Legea nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare, precum și de art. 14 și care îndeplinește, după caz, criteriile de precalificare ce pot fi stabilite prin dosarul de prezentare, făcute publice conform anunțului publicitar aprobat de instituția publică implicată.
Procedura de privatizare prin majorarea capitalului social prin aport de capital privat prin atragerea unui investitor se poate declanșa la propunerea instituției publice implicate.
În cazul în care instituția publică implicată decide declanșarea procesului de privatizare potrivit art. 195^2, trebuie respectate următoarele etape
instituția publică implicată mandatează reprezentanții săi în adunarea generală a acționarilor a societății comerciale să propună și să aprobe
majorarea de capital social prin aport de capital privat prin atragerea unui investitor
majorarea capitalului social al societății comerciale prin emisiunea unui nou pachet de acțiuni ce vor fi oferite spre subscriere investitorului selectat și acționarilor existenți în schimbul unor noi aporturi în numerar sau în natură cu utilaje tehnice performante, cu posibilitatea de a fi prevăzută o primă de emisiune în condițiile legii
prețul de vânzare a acțiunilor nou-emise odată cu celelalte elemente ale vânzării în baza propunerilor formulate de instituția publică implicată, care nu poate fi mai mic decât valoarea nominală a unei acțiuni
acordarea dreptului de preferință la subscriere acționarilor existenți la prețul de vânzare
subscrierea de către investitorul selectat de acțiuni nou-emise conform contractului de privatizare, precum și, după caz, anularea acțiunilor emise și nesubscrise, aprobarea altor modificări ce necesită aprobarea adunării generale a acționarilor, inclusiv modificarea, completarea și/sau actualizarea actului constitutiv al societății comerciale
orice hotărâre necesară implementării strategiei de privatizare și a contractului de privatizare agreat cu investitorul selectat
dreptul de preferință se acordă acționarilor existenți în condițiile legii, pentru a subscrie acțiuni nou-emise, proporțional cu cotele de participare deținute la capitalul social anterior majorării, la același preț cu prețul de vânzare a acțiunilor nou-emise, inclusiv prima de emisiune, după caz, pe care urmează să îl plătească investitorul selectat conform contractului de privatizare
investitorul selectat subscrie un număr de acțiuni reprezentând cota de participație din capitalul social al societății comerciale stabilită de instituția publică implicată prin strategia de privatizare la prețul de vânzare, inclusiv prima de emisiune, după caz, prevăzut în contractul de privatizare; plata acțiunilor subscrise se efectuează de către investitorul selectat în conformitate cu și la termenele prevăzute în contractul de privatizare.
Prin strategia de privatizare elaborată de fiecare instituție publică implicată se poate stabili fie procentul cu care se majorează capitalul social, fie cota de participație din capitalul social al societății comerciale care va fi dobândită de investitor după finalizarea procedurii de majorare a capitalului social.
Selecția investitorului se realizează de instituția publică implicată prin metoda licitației cu ofertă în plic combinată cu metoda licitației cu strigare, precedată de negocieri desfășurate pe bază de oferte preliminare și neangajante depuse de potențialii investitori, potrivit procedurii prevăzute la art. 195^5-195^26.
În vederea aplicării procedurii de privatizare prin majorarea capitalului social cu aport de capital privat prin atragerea unui investitor se constituie o comisie de negociere și selecție a investitorului și o comisie de pregătire și monitorizare a procesului de privatizare formate din membri titulari și supleanți și secretariate tehnice aferente acestora.
Membrii comisiei de negociere și selecție a investitorului sunt desemnați prin ordin al conducătorului instituției publice implicate și dintre aceștia vor face parte în mod obligatoriu următorii
un secretar de stat din cadrul instituției publice implicate numit de conducătorul instituției publice în calitate de președinte
un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice numit de ministrul finanțelor publice
un consilier de stat sau un secretar de stat din Cancelaria Primului-Ministru, numit de prim-ministru.
Din comisia de pregătire și monitorizare a procesului de privatizare fac parte reprezentanți ai instituției publice implicate, Ministerului Finanțelor Publice, precum și ai societății comerciale. În cazul în care din acționariatul societății comerciale fac parte și reprezentanți ai Societății Comerciale «Fondul Proprietatea» - S.A., în cadrul acestei comisii va fi nominalizat și un reprezentant al său, la solicitarea acesteia din urmă.
Pentru fiecare membru titular, instituțiile reprezentate în comisii vor desemna și câte un supleant.
Comisia de negociere și selecție a investitorului are în principal următoarele atribuții
propune spre aprobare instituției publice implicate toate documentele întocmite pentru implementarea procesului de privatizare, inclusiv, dar fără a se limita la, anunțul de privatizare, lista documentelor de participare, criteriile de precalificare, după caz, proiectul contractului de privatizare, grila de punctaj a ofertelor finale ferme
verifică și analizează documentele de participare depuse de ofertanți, aplică criteriile de precalificare, după caz, și stabilește lista investitorilor precalificați
conduce negocierile preliminare cu ofertanții precalificați pe baza ofertelor preliminare și neangajante depuse de aceștia
propune spre aprobare proiectul revizuit al contractului de privatizare și instrucțiunile privind întocmirea ofertelor finale ferme
verifică documentele de participare depuse împreună cu ofertele finale ferme, stabilește lista ofertanților calificați, conformitatea ofertelor finale ferme cu instrucțiunile comunicate și le evaluează prin aplicarea grilei de punctaj
solicită, după caz, depunerea de oferte finale îmbunătățite, organizează și conduce ședința de licitație, declară investitorul selectat și întocmește procesul-verbal al licitației
coordonează activitatea comisiei de pregătire și monitorizare a procesului de privatizare
analizează informările și rapoartele primite din partea comisiei de pregătire și monitorizare a procesului de privatizare cu privire la stadiul fiecărui proces în parte și propune spre aprobare măsuri concrete de derulare a procesului de privatizare
ia măsurile care se impun pe parcursul derulării procesului de privatizare
îndeplinește oricare alte atribuții a căror necesitate rezultă pe parcursul procesului de privatizare.
În fundamentarea deciziilor luate pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute la alin. (5), comisia de negociere și selecție a investitorului va ține cont și de recomandările formulate de consultantul selectat potrivit art. 215 care o va asista pe toată procedura de privatizare, în cazul în care s-a făcut selectarea acestuia.
Componența comisiei de negociere și selecție a investitorului, precum și a comisiei de pregătire și monitorizarea procesului de privatizare, drepturile și atribuțiile membrilor celor două comisii, modul de lucru și remunerarea acestora de la data constituirii și până la data vărsării integrale a capitalului social subscris de către investitorul selectat aferent acțiunilor nou-emise în cadrul operațiunii de majorare de capital se stabilesc prin ordin al conducătorului instituției publice implicate.
Activitatea comisiilor prevăzute la alin (1) și a secretariatelor tehnice aferente acestora încetează la data vărsării integrale a capitalului social subscris de către investitorul selectat aferent acțiunilor nou-emise în cadrul operațiunii de majorare de capital.
Instituția publică implicată stabilește prețul de ofertă cu respectarea prevederilor art. 70. Prin excepție de la prevederile art. 71 alin. (1), raportul de evaluare poate fi întocmit și de consultantul selectat conform art. 215, dacă acesta are și calitatea de evaluator autorizat, fiind aplicabile prevederile art. 71 alin. (2) și (3).
Instituția publică implicată va întocmi dosarul de prezentare, care va fi pus la dispoziția potențialilor investitori contra cost și care poate fi actualizat periodic, până în cea de-a 10 zi înainte de data programată pentru depunerea ofertelor finale ferme. Conținutul dosarului de prezentare va fi stabilit de instituția publică implicată, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 81 și art. 82 alin. (1).
Instituția publică implicată va publică anunțul de privatizare potrivit prevederilor art. 78, cu aplicarea prevederilor art. 7 din Legea nr. 137/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Conținutul anunțului de privatizare va fi stabilit de instituția publică implicată și va cuprinde în mod obligatoriu informații cu privire la: a) denumirea și sediul instituției publice implicate
denumirea, sediul social, numărul de înmatriculare la oficiul registrului comerțului și codul fiscal ale societății comerciale
persoana desemnată să dea relații suplimentare (numele și prenumele, numărul de telefon, telefax)
obiectul principal de activitate, capitalul social, numărul total de acțiuni, valoarea nominală și structura acționariatului societății comerciale, conform ultimei cereri de înscriere de mențiuni la registrul comerțului și situației consolidate rezultând din registrul acționarilor societății comerciale
metoda de privatizare, informații cu privire la numărul de acțiuni oferite la subscriere și procentul acestora din capitalul social al societății comerciale
criteriile de precalificare, după caz
locul, data și ora până la care se depun documentele solicitate
documentele de participare și valoarea taxei de participare
orice alte informații suplimentare ce prezintă relevanță în procesul de privatizare.
Pentru participarea la negocierile preliminare, investitorii interesați depun la sediul instituției publice implicate documentele de participare prevăzute în dosarul de prezentare și la art. 35, precum și ofertele preliminare și neangajante în termenul prevăzut în anunțul de privatizare.
În vederea participării la negocierile preliminare pe bază de oferte preliminare și neangajante și pentru depunerea ofertelor finale ferme în cadrul procedurii de licitație, instituția publică implicată poate solicita investitorilor interesați să depună o garanție de participare într-un cuantum cuprins între 3% și 20% din valoarea nominală a pachetului de acțiuni ce va fi oferit spre subscriere noului investitor.
Garanția se depune în una dintre formele prevăzute la art. 33 și se restituie integral tuturor participanților, cu excepția investitorului selectat, în termen de două zile lucrătoare de la data încheierii procesului-verbal de licitație. În cazul investitorului selectat, garanția de participare se consideră vărsământ parțial al capitalului social subscris de către investitorul selectat, instituția publică implicată având obligația de a efectua transferul acesteia către societatea comercială în termen de maximum 10 zile de la data semnării contractului de privatizare.
Pierderea garanției de participare intervine în următoarele cazuri
revocarea ofertei finale ferme de către investitorul selectat
refuzul de a semna contractul de privatizare de către investitorul selectat în condițiile stabilite în oferta finală fermă
în cazul anulării acțiunilor subscrise de investitorul selectat ca urmare a neplății integrale a acestora în termenii și condițiile agreate în contractul de privatizare.
Comisia de negociere și selecție a investitorului verifică și analizează documentele de participare depuse de ofertanți, aplică criteriile de precalificare, după caz, și stabilește lista ofertanților precalificați.
Negocierile preliminare cu ofertanții precalificați vor fi conduse de comisia de negociere și selecție a investitorului pe bază de oferte preliminare și neangajante depuse de ofertanții precalificați.
Negocierile preliminare vor avea ca obiect, în principal, următoarele aspecte
comentariile ofertanților precalificați asupra proiectului de contract de privatizare comunicat
perspectivele și strategia de afaceri privind organizarea și dezvoltarea activității societății comerciale
particularitățile cadrului legal și de reglementare care să faciliteze informarea investitorilor în vederea pregătirii ofertelor finale ferme de către aceștia
structura tranzacției.
Tuturor ofertanților precalificați li se va aloca un interval egal pentru negocierea elementelor principale ale ofertelor, în vederea obținerii ofertelor finale ferme.
În baza negocierilor, instituția publică implicată comunică ofertanților precalificați, cu cel puțin 10 zile înainte de data programată pentru depunerea ofertelor finale ferme, următoarele documente
instrucțiunile privind întocmirea ofertelor finale ferme
proiectul contractului de privatizare, care poate include și proiectele altor documente necesare în vederea încheierii privatizării.
Instituția publică implicată va putea modifica documentele prevăzute la art. 195^14, modificările urmând a fi comunicate ofertanților precalificați până în cea de-a 10-a zi înainte de data programată pentru depunerea ofertelor finale ferme.
Pentru participarea la licitație ofertanții depun la sediul instituției publice implicate dovada privind achitarea taxei de participare, oferta finală fermă, precum și documentele de participare prevăzute de dosarul de prezentare și de art. 35.
Oferta finală fermă trebuie să fie irevocabilă și să conțină elementele stabilite prin instrucțiunile comunicate ofertanților conform art. 195^14.
Oferta finală fermă se depune la sediul instituției publice implicate, în plic închis, sigilat pe care va fi scris «OFERTĂ FINALĂ FERMĂ PENTRU », denumirea și adresa investitorului, în atenția și cu mențiunea «A NU SE DESCHIDE ÎNAINTE DE DATA ORA », așa cum se prevede în instrucțiunile comunicate conform art. 195^14.
La data, ora și locul stabilite în instrucțiunile comunicate în conformitate cu prevederile art. 195^14, comisia de negociere și selecție a investitorului verifică, în prezența ofertanților, existența tuturor documentelor de participare solicitate. Comisia de negociere și selecție a investitorului verifică și analizează ulterior documentele de participare depuse de ofertanți și întocmește lista cuprinzând ofertanții calificați.
Ședința de licitație are loc în ziua, la ora și în locul comunicate în scris de către instituția publică implicată tuturor ofertanților calificați.
La data și ora stabilite pentru ținerea licitației, președintele comisiei de negociere și selecție a investitorului va deschide numai plicurile conținând ofertele finale ferme ale ofertanților calificați prezenți și va anunța
numele sau denumirea ofertanților
documentele conținute în plic.
Fiecare ofertă finală fermă, în ordinea deschiderii, este semnată pe fiecare pagină de toți membrii comisiei de negociere și selecție a investitorului și de către ceilalți ofertanți prezenți.
Comisia de negociere și selecție a investitorului verifică ofertele finale ferme din punctul de vedere al respectării instrucțiunilor comunicate. Evaluarea ofertelor finale ferme se face pe baza grilei de punctaj.
În cazul în care nicio ofertă finală fermă depusă nu respectă instrucțiunile de întocmire sau nu îndeplinește punctajul minim stabilit și comunicat, în măsura în care consideră oportun, instituția publică implicată poate solicita tuturor ofertanților calificați în scris depunerea unor oferte finale ferme îmbunătățite care să corespundă cerințelor instituției publice implicate. Decizia de a solicita sau nu depunerea unor oferte finale ferme îmbunătățite aparține exclusiv instituției publice implicate.
Dacă nu s-a depus nicio ofertă finală fermă sau, după caz, nicio ofertă finală fermă îmbunătățită, instituția publică implicată poate decide revocarea procedurii și reluarea procesului de privatizare prin oricare dintre metodele stabilite prin lege.
Decizia de selecție se ia în favoarea ofertei finale ferme care totalizează punctajul cel mai mare. În cazul în care mai mulți ofertanți au întrunit același punctaj, se declară câștigător investitorul care a oferit prețul cel mai mare. În situația în care se menține egalitatea, departajarea acestora se va face prin organizarea unei ședințe de licitație cu strigare la care se va licita doar prețul, pachetul de acțiuni urmând să fie oferit spre subscriere investitorului care a oferit prețul cel mai mare.
Președintele comisiei de negociere și selecție a investitorului anunță investitorul selectat, declară închisă ședința de licitație și se întocmește procesul-verbal de licitație, semnat de toți membrii săi, de investitorul selectat și de ceilalți ofertanți prezenți, după caz. Refuzul de a semna procesul-verbal se consemnează în conținutul acestuia.
După întocmirea procesului-verbal de licitație, comisia de negociere și selecție a investitorului și investitorul selectat vor putea finaliza detaliile contractului de privatizare, precum și orice alte documente necesare în vederea încheierii privatizării, în termenul de valabilitate al ofertei finale ferme.
Elementele și condițiile principale ale contractului de privatizare negociat cu investitorul selectat, inclusiv modalitatea de plată a prețului, se supun aprobării Guvernului. Semnarea contractului de privatizare are loc după aprobarea sa de către Guvern.
Exercitarea drepturilor ce decurg din calitatea de acționar la societățile comerciale aflate în portofoliul Ministerului Industriei și Resurselor se realizează prin desemnarea de către instituția publică implicata a reprezentanților săi în adunarea generală a acționarilor.
Vânzarea acțiunilor/participatiilor deținute de societăți comerciale la care întregul pachet de acțiuni este deținut de o societate comercială cu capital integral de stat ori de regiile autonome și institutele naționale se va face conform prezentelor norme metodologice și Legii nr. 31/1990 , republicată, cu modificările ulterioare.
Strategia de privatizare va fi aprobată de Guvern sau de instituția publică implicata, după caz.
Comisia de privatizare va fi numita prin hotărâre a Guvernului sau prin ordin al ministrului, după caz.
La propunerea societății comerciale cu capital integral de stat care deține întregul pachet de acțiuni la o societate comercială care se privatizează, prin hotărâre a Guvernului, cheltuielile prevăzute la art. 51 lit. b) din lege se pot suporta de societatea comercială care se privatizează.
Veniturile obținute de societatea comercială din vânzarea acțiunilor prevăzute la alin. (1) urmează regimul juridic al veniturilor obținute din vânzările de active.
Angajamentul de confidențialitate va cuprinde obligatoriu și daune pentru nerespectarea acestuia de către investitor pe o perioadă de minimum 3 ani.
La cererea instituției publice implicate societatea comercială va întocmi lista cuprinzând documentele care vor putea fi consultate de către potențialii investitori la sediul societății comerciale și va asigura accesul acestora la documentele respective, în camera de date. Pentru perioada cuprinsă între data semnării contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni și data transferului dreptului de proprietate cumpărătorul poate solicita prezenta unui observator/unei echipe de observatori în societatea comercială. Condițiile accesului acestuia/acestora la datele confidențiale ale societății comerciale vor fi stabilite în contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni.
Prin ordin al ministrului care coordonează activitatea institu;iei publice implicate sau prin decizie a conducătorului autorității administrației publice locale se va numi un administrator special și se va nominaliza componenta acestuia.
Pentru societățile comerciale furnizoare de utilități din subordinea ministerelor, prin ordin al ministrului de resort, administratorul special va avea următoarea componenta
președintele consiliului de administrare specială
2 reprezentanți ai instituției publice implicate
un reprezentant al Ministerului Finanțelor Publice
un reprezentant al ministerului de resort.
Procedura de administrare specială în perioada de privatizare se poate institui cu cel puțin 3 luni înainte de apariția anunțului de vânzare a acțiunilor.
Conducerea societății comerciale va notifica în scris, în termen de 5 zile de la declanșarea procedurii de administrare specială în perioada de privatizare, toți furnizorii de utilități, informand ca societatea comercială se afla în administrare specială. Notificarea se va face în vederea aplicării prevederilor art. 16 alin. (5) lit. b) din lege.
În cazul neachitarii într-o luna a facturilor curente și a ratelor convenite prin graficul de reesalonare, furnizorii pot întrerupe furnizarea serviciilor respective, iar datoriile restante și neachitate vor fi reactivate.
În aplicarea art. 19 din lege, la solicitarea societății comerciale care s-a privatizat, conversia în acțiuni a creanțelor certe, lichide și exigibile asupra societății se face de către furnizorii de utilități - regii autonome, companii naționale, societăți naționale, societăți comerciale cu capital integral de stat din portofoliul Ministerului Industriei și Resurselor - care vor putea, cu acordul ministerului de resort și al Ministerului Finanțelor Publice, sa aprobe conversia în acțiuni a creanțelor.
Reprezentantul instituției publice implicate în adunarea generală a acționarilor a societății comerciale va hotărî cu privire la conversia în acțiuni a unor creanțe certe, lichide și exigibile, pe baza unui mandat special emis în acest sens de instituția publică implicata.