LEGE Nr. 69 din 26 noiembrie 1991 *** Republicată Legea administrației publice locale
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Administrația publică în unitățile administrativ-teritoriale se întemeiază pe principiile autonomiei locale, descentralizării serviciilor publice, eligibilității autorităților administrației publice locale, legalității și consultării cetățenilor în problemele locale de interes deosebit.
Autonomia locală este administrativă și se exercită numai în cadrul legii.
Autonomia locală privește organizarea și funcționarea administrației publice locale și reprezintă dreptul și capacitatea efectivă a autorităților administrației publice locale de a rezolva și de a gestiona, în nume propriu și sub responsabilitatea lor, o parte importanța a treburilor publice, în interesul colectivităților locale pe care le reprezintă. Prin colectivitate locală se înțelege totalitatea cetățenilor din unitatea administrativ-teritorială.
Aplicarea principiilor enunțate nu poate aduce atingere caracterului de stat național unitar al României.
Unitățile administrativ-teritoriale sunt: comunele, orașele și județele.
Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate și cătune.
Unele orașe pot fi declarate municipii, în condițiile legii. Municipiile pot avea subdiviziuni administrativ- teritoriale, a căror delimitare și organizare se stabilesc prin lege.
Delimitarea comunelor, orașelor și județelor se stabilește prin lege. Orice modificare a limitelor teritoriale ale acestora se poate efectua numai în temeiul legii și cu consultarea prealabilă a cetățenilor din unitățile administrativ-teritoriale respective, prin referendum care se organizează potrivit legii.
Comunele, orașele și județele sunt persoane juridice. Ele au deplina capacitate, poseda un patrimoniu și au inițiativa în tot ceea ce privește administrarea intereselor publice locale, exercitând, în condițiile legii, autoritatea în limitele administrativ-teritoriale stabilite.
Ca persoane juridice civile au în proprietate bunuri din domeniul privat, iar ca persoane juridice de drept public sunt proprietare ale bunurilor domeniului public de interes local, potrivit legii.
Autoritățile administrației publice prin care se realizează autonomia locală în comune și orașe sunt consiliile locale, ca autorități deliberative, și primării, ca autorități executive. Consiliile locale și primării se aleg în condițiile prevăzute de lege.
Autoritățile administrației publice locale se pot constitui și în subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor. Acestea sunt subordonate autorităților administrative ale municipiilor.
Consiliile locale și primării funcționează ca autorități administrative autonome și rezolva treburile publice din comune și orașe, în condițiile prevăzute de lege.
În fiecare județ se alege un consiliu județean, ca autoritate a administrației publice, care coordonează activitatea consiliilor locale în vederea realizării serviciilor publice de interes județean. Consiliul județean alege, din rândul membrilor săi, pe președinte, pe vicepreședinți și delegația permanenta.
Raporturile dintre administrația publică judeteana și cea locală au la baza principiile autonomiei, legalității și colaborării în rezolvarea problemelor comune. În relațiile dintre administrația publică locală și cea judeteana nu exista raporturi de subordonare.
În scopul asigurării autonomiei locale, autoritățile administrației publice din comune, orașe și județe elaborează și aproba bugetele de venituri și cheltuieli și au dreptul sa instituie și sa perceapă impozite și taxe locale, în condițiile legii.
Problemele de interes deosebit din unitățile administrativ-teritoriale se pot supune, în condițiile legii, aprobării locuitorilor, prin referendum local.
Guvernul numește câte un prefect în fiecare județ și în municipiul București.
Prefectul este reprezentantul Guvernului pe plan local. El conduce serviciile publice descentralizate ale ministerelor și ale celorlalte organe centrale ale administrației publice, organizate în unitățile administrativ-teritoriale.
Prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, actele autorităților administrației publice locale, în cazul în care considera ca acestea sunt ilegale.
Actul atacat este suspendat de drept.
Prefectul răspunde conform legii, la cererea autorităților administrației publice locale și județene, în cazul în care instanța de contencios administrativ stabilește ca actul acestora a fost atacat în mod abuziv sau cu rea-credința.
Consiliile comunelor și ale orașelor sunt compuse din consilieri aleși prin vot universal, egal, direct, secret și liber exprimat, în condițiile stabilite de Legea privind alegerile locale.
Numărul membrilor fiecărui consiliu local se stabilește prin ordin al prefectului, în funcție de populația comunei sau a orașului, raportată de Comisia Naționala pentru Statistica la data de 1 ianuarie a anului în curs sau, după caz, la data de 1 iulie a anului care precede alegerile, după cum urmează: Numărul locuitorilor comunei sau ai orașului Numărul consilierilor
până la 3.000 11
între 3.001 și 5.000 13
între 5.001 și 7.000 15
între 7.001 și 10.000 17
între 10.001 și 20.000 19
între 20.001 și 50.000 21
între 50.001 și 100.000 23
între 100.001 și 200.000 25
între 200.001 și 400.000 31
peste 400.000 35
Consiliul General al Municipiului București este compus dintr-un număr de 65 de consilieri.
Calitatea de consilier este incompatibilă cu
funcția de prefect și de subprefect
calitatea de funcționar în aparatul propriu al consiliilor comunale, orășenești și județene respective și al prefecturilor, precum și de conducător al regiei autonome de interes local sau județean și al serviciului public de specialitate al consiliului local sau județean
funcția de primar
calitatea de deputat, senator, consilier al Președintelui României sau membru al Guvernului.
Alte incompatibilități se pot stabili prin lege.
Constituirea consiliilor locale se face în termen de 20 de zile de la data alegerilor. Convocarea consilierilor în ședința de constituire se face de către prefect. La ședința de constituire participa prefectul sau reprezentantul sau. La ședința va fi convocat și primarul, chiar dacă procedura de validare a acestuia nu a fost finalizată.
Ședința este legal constituită, dacă participa cel puțin două treimi din numărul consilierilor aleși. În cazul în care nu se poate asigura aceasta majoritate, ședința se va tine, de drept, peste 3 zile, în aceleași condiții. Dacă nici la a doua convocare ședința nu se poate constitui legal, se va proceda la o noua convocare, peste alte 3 zile. La noua convocare, ședința va fi legal constituită, dacă se asigura prezenta majorității consilierilor aleși. În situația în care consiliul nu se poate constitui nici la ultima convocare, datorită absentei, fără motive temeinice, a consilierilor, prefectul va declara vacante locurile consilierilor aleși, care au lipsit nemotivat de la cele 3 convocări anterioare, dacă aceștia nu pot fi înlocuiți cu supleanții de pe listele respective, și se vor organiza alegeri de completare, în termen de 30 de zile, în condițiile Legii privind alegerile locale. Ordinul prefectului prin care se declara vacante locurile consilierilor care au lipsit nemotivat poate fi atacat de cei în cauza, la instanța de contencios administrativ, în termen de 5 zile de la comunicare. Hotărârea primei instanțe este definitivă și irevocabilă.
Absenta consilierilor de la ședința de constituire este motivată, dacă, din cauza bolii, aceștia sunt netransportabili sau dacă sunt plecați în străinătate în interes de serviciu.
Lucrările ședinței de constituire sunt conduse de cel mai în vârsta consilier, asistat de 2 consilieri dintre cei mai tineri.
Consiliile locale aleg, dintre membrii lor, pe întreaga durata a mandatului, o comisie de validare alcătuită din 3 - 7 consilieri.
Comisia examinează legalitatea alegerii fiecărui consilier și propune consiliului validarea sau invalidarea mandatelor.
Comisia de validare poate propune invalidarea alegerii unui consilier numai în cazul în care
constata existenta unor incompatibilități sau încălcarea condițiilor de eligibilitate
alegerea consilierului s-a făcut prin frauda electorală, constatată de Biroul Electoral Central, sau prin orice alta încălcare a Legii privind alegerile locale.
Validarea sau invalidarea mandatelor se face cu votul majorității consilierilor prezenți la ședința. Persoana al carei mandat este supus validării sau invalidării nu participa la vot.
Consiliul este legal constituit după validarea mandatelor a cel puțin două treimi din numărul membrilor acestuia.
Hotărârile privind validarea sau invalidarea mandatelor de consilier pot fi atacate de cei interesați, la instanța de contencios administrativ, în termen de 5 zile de la adoptare sau de la comunicare, în cazul celor absenți de la ședința. Hotărârea instanței este definitivă și irevocabilă.
Consilierii ale căror mandate au fost validate depun în fața consiliului următorul jurământ: "Jur sa respect Constituția și legile tarii și sa fac, cu buna-credința, tot ceea ce sta în puterile și priceperea mea pentru binele locuitorilor comunei (orașului, județului) ".
Consilierii care refuza să depună jurământul sunt considerați demisionați de drept.
După depunerea jurământului, consilierul care a condus ședința de constituire declara consiliul legal constituit.
Mandatul de consilier încetează înainte de termen, în caz de deces; demisie; incompatibilitate; schimbare a domiciliului în alta unitate administrativ-teritorială; lipsa nemotivată de la mai mult de 3 ședințe ordinare consecutive ale consiliului; imposibilitate de a fi exercitat pe o perioadă mai mare de 6 luni; în cazul în care s-a constatat, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, după validarea mandatelor, ca alegerea s-a făcut prin frauda electorală sau prin orice alta încălcare a Legii privind alegerile locale; în caz de condamnare prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de libertate; în caz de punere sub interdicție pentru debilitate sau alienare mintală ori în cazul pierderii drepturilor electorale. Încetarea mandatului de consilier se constata prin hotărâre a consiliului local. În caz de demisie, consilierul poate reveni asupra acesteia, până la adoptarea hotărârii.