Înapoi la Legislație

Legea nr. 15/1968 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Articole
363

Pe scurt

Legea nr. 15/1968: LEGE nr. 15 din 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Câte articole are?
363 articole.
Cuprins

LEGE nr. 15 din 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 131 · Lipsa plingerii prealabile

În cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plîngeri prealabile de către persoana vătămată, lipsa acestei plîngeri înlătura răspunderea penală. Retragerea plingerii prealabile, de asemenea, înlătura răspunderea penală. Fapta care a adus vătămare mai multor persoane atrage răspunderea penală, chiar dacă plîngerea prealabilă s-a făcut sau se menține numai de către una dintre ele. Fapta atrage răspunderea penală a tuturor participanților la săvîrșirea ei, chiar dacă plîngerea prealabilă s-a făcut sau se menține cu privire numai la unul dintre ei. Plîngerea prealabilă nu este necesară în cazul în care cel vătămat este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu ori cu capacitate de exercițiu restrînsa

Art. 132 · Împăcarea părților

Împăcarea părților în cazurile prevăzute de lege înlătura răspunderea penală și stinge și acțiunea civilă. Împăcarea este personală și produce efecte numai dacă intervine pînă la rămînerea definitivă a hotărîrii. Pentru persoanele lipsite de capacitate de exercițiu împăcarea se face numai de reprezentanții lor legali. Cei cu capacitate de exercițiu restrînsa se pot împacă cu încuviințarea persoanelor prevăzute de lege

Art. 133 · Efectele reabilitării

Reabilitarea face sa înceteze decăderile și interdicțiile precum și incapacitățile care rezultă din condamnare. Reabilitarea nu are ca urmare obligația de reintegrare în funcția din care infractorul a fost scos în urma condamnării, ori de rechemare în cadrele permanente ale armatei sau de redare a gradului militar pierdut. De asemenea, reabilitarea nu are efecte asupra măsurilor de siguranță, cu excepția celei prevăzute în art. 112 lit. d

Art. 134 · Reabilitarea de drept

Reabilitarea are loc de drept în cazul condamnării la amenda sau la pedeapsa închisorii care nu depășește un an, dacă în decurs de 3 ani condamnatul nu a savirsit nici o alta infracțiune. Reabilitatea de drept prevăzută în alineatul precedent nu are loc în cazul condamnării pentru infracțiuni contra avutului obștesc

Art. 135 · Reabilitarea judecătorească

Condamnatul poate fi reabilitat, la cerere, de instanța judecătorească

a)

în cazul condamnării la pedeapsa închisorii pînă la 5 ani pentru infracțiuni contra avutului obștesc, precum și în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de un an pînă la 5 ani pentru celelalte infracțiuni, după trecerea unui termen de 4 ani, la care se adauga jumătate din durata pedepsei pronunțate

b)

în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani pînă la 10 ani, după trecerea unui termen de 5 ani, la care se adauga jumătate din durata pedepsei pronunțate

c)

în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adauga jumătate din durata pedepsei pronunțate

d)

în cazul pedepsei cu moartea comutate sau înlocuite cu pedeapsa închisorii, după trecerea unui termen de 7 ani, la care se adauga jumătate din durata pedepsei cu închisoare. Procurorul General poate dispune, în cazuri excepționale, reducerea termenelor prevăzute în acest articol

Art. 136 · Calculul termenului de reabilitare

Termenele prevăzute în art. 134 și 135 se socotesc de la data cînd a luat sfîrșit executarea pedepsei principale sau de la data cînd aceasta s-a prescris. Pentru cei condamnați la pedeapsa cu amendă termenul curge din momentul în care amenda a fost achitată sau executarea ei s-a stins în alt mod. În caz de grațiere totală sau de grațiere a restului de pedeapsa, termenul curge de la data actului de grațiere

Art. 137 · Condițiile reabilitării judecătorești

Cererea de reabilitare judecătorească se admite dacă cel condamnat întrunește următoarele condiții

a)

nu a suferit o noua condamnare în intervalul prevăzut în art. 135

b)

își are asigurata existenta prin munca sau prin alte mijloace oneste, precum și în cazul cînd are vîrsta de a fi pensionat sau este incapabil de muncă

c)

a avut o buna conduita

d)

a achitat în întregime cheltuielile de judecată și despăgubirile civile la plata cărora a fost obligat, afară de cazul cînd partea vătămată a renunțat la despăgubiri, sau cînd instanța constata ca cel condamnat și-a îndeplinit în mod regulat obligațiile privitoare la dispozițiile civile din hotărîrea de condamnare. Cînd instanța constata că nu este îndeplinită condiția de la lit. d, dar aceasta nu se datorește relei-voințe a condamnatului, poate dispune reabilitarea

Art. 138 · Reînnoirea cererii de reabilitare

În caz de respingere a cererii de reabilitare, nu se poate face o noua cerere decît după un termen de 3 ani, în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 10 ani, după un termen de 2 ani în cazul condamnării la pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și după un termen de un an în celelalte cazuri; aceste termene se socotesc de la data respingerii cererii. Condițiile arătate în art. 137 trebuie să fie îndeplinite și pentru intervalul de timp care a precedat noua cerere. Cînd respingerea cererii se bazează pe lipsa de forme, ea poate fi reînnoită potrivit dispozițiilor Codului de procedura penală

Art. 139 · Anularea reabilitării

Reabilitarea judecătorească va fi anulată cînd după acordarea ei s-a descoperit ca cel reabilitat mai suferise o alta condamnare, care dacă ar fi fost cunoscută, ducea la respingerea cererii de reabilitare

Art. 140 · Dispoziții generale

Ori de cîte ori legea penală folosește un termen sau o expresie din cele arătate în prezentul titlu, înțelesul acestora este cel prevăzut în articolele următoare, afară de cazul cînd legea penală dispune altfel

Art. 141 · Legea penală

Prin "lege penală" se înțelege orice dispoziție cu caracter penal cuprinsă în legi sau decrete

Art. 142 · Teritoriul

Prin termenul "teritoriu" din expresiile "teritoriul României" și "teritoriul tarii" se înțelege întinderea de pămînt și apele cuprinse între frontiere, cu subsolul și spațiul aerian, precum și marea teritorială cu solul, subsolul și spațiul aerian ale acesteia

Art. 143 · Infracțiune săvîrșită pe teritoriul tarii

Prin "infracțiune săvîrșită pe teritoriul tarii" se înțelege orice infracțiune comisă pe teritoriul arătat în art. 142 sau pe o nava o aeronava română. Infracțiunea se considera săvîrșită pe teritoriul tarii și atunci cînd pe acest teritoriu ori pe o nava sau aeronava română s-a efectuat numai un act de executare ori s-a produs rezultatul infracțiunii

Art. 144 · Săvîrșirea unei infracțiuni

Prin "săvîrșirea unei infracțiuni" sau "comiterea unei infracțiuni" se înțelege săvîrșirea oricăreia dintre faptele pe care legea le pedepsește ca infracțiune consumată sau ca tentativa, precum și participarea la comiterea acestora ca autor, instigator sau complice

Art. 145 · Obștesc

Prin termenul "obștesc" se înțelege tot ce interesează organizațiile de stat, organizațiile obștești sau orice organizații care desfășoară o activitate utila din punct de vedere social și care funcționează potrivit legii

Art. 146 · Consecințe grave și consecințe deosebit de grave

Infracțiunile cuprinse în partea specială, Titlurile III și IV, se considera ca au avut "consecințe grave" sau "consecințe deosebit de grave", atunci cînd au produs pagube materiale mari, au avut repercusiuni asupra realizării planului de stat sau al unității, au produs o stinjenire importanța activității unității ori au cauzat alte asemenea urmări

Art. 147 · Funcționar

Prin "funcționar" se înțelege orice salariat care exercită, permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă și cum a fost investit, o însărcinare în serviciul unui organ sau instituții de stat, ori unei întreprinderi sau organizații economice de stat. Sînt asimilate cu funcționarii persoanele care îndeplinesc o însărcinare în serviciul unei organizații din cele prevăzute în alin. 1, indiferent dacă primesc sau nu o retribuție

Art. 148 · Alți salariați

Prin "alți salariați" se înțeleg salariații care exercită, în condițiile art. 147 alin. 1, o însărcinare în serviciul uneia dintre celelalte organizații prevăzute în art. 145. Sînt asimilate cu "alți salariați" persoanele care îndeplinesc o însărcinare în serviciul unei organizații din cele prevăzute în alin. 1, indiferent dacă primesc sau nu o retribuție

Art. 149

Rude apropiate "Rude apropiate" sînt ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude. Dispozițiile din legea penală privitoare la rude apropiate, în limitele prevăzute de alineatul precedent, se aplică în caz de înfiere cu efecte depline, persoanei înfiate cît și descendenților acesteia și în raport cu rudele firești, iar în caz de înfiere cu efecte restrînse, înfiatului cît și descendenților acestuia și în raport cu rudele înfietorului.

Art. 150

Secrete de stat și înscrisuri oficiale "Secrete de stat" sînt documentele și datele care prezintă în mod vadit acest caracter, precum și cele declarate sau calificate astfel prin hotărîre a Consiliului de Miniștri. "Înscris oficial" este orice înscris care emana de la o organizație din cele prevăzute în art. 145, sau care aparține unei asemenea organizații.

Art. 151 · Arme "Arme" sînt instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel declarate prin dispozițiile legale

Sînt asimilate armelor orice alte obiecte de natura a putea fi folosite ca arme și care au fost întrebuințate pentru atac

Art. 152 · Fapta săvîrșită în public

Fapta se considera săvîrșită "în public" atunci cînd a fost comisă

a)

într-un loc care prin natura sau destinația lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentată nici o persoană

b)

în orice alt loc accesibil publicului, dacă sînt de fața doua sau mai multe persoane

c)

în loc neaccesibil publicului, cu intenția însă ca fapta să fie auzită sau văzută și dacă acest rezultat s-a produs față de doua sau mai multe persoane

d)

într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepția reuniunilor care pot fi considerate ca au caracter de familie, datorită naturii relațiilor dintre persoanele participante

e)

prin orice mijloace cu privire la care făptuitorul și-a dat seama ca fapta ar putea ajunge la cunoștința publicului

Art. 153

Timp de război "Timp de război" este intervalul de timp de la data declarării mobilizării sau de la începerea operațiilor de război pînă la data trecerii armatei la starea de pace.

Art. 154 · Calculul timpului

La calcularea timpului ziua se socotește de 24 de ore și saptamina de 7 zile. Luna și anul se socotesc împlinite cu o zi înainte de ziua corespunzătoare datei de la care au început să curgă

Art. 155 · Trădarea

Fapta cetățeanului român sau a persoanei fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român, de a intră în legătură cu o putere sau cu o organizație străină ori cu agenți ai acestora, în scopul de a suprima sau știrbi unitatea, suveranitatea sau independenta statului, prin acțiuni de provocare de război contra tarii sau de înlesnire a ocupației militare străine, ori de subminare economică sau politica a statului, ori de aservire față de o putere străină, sau de ajutare a unei puteri străine pentru desfășurarea unei activități dușmănoase împotriva securității statului, se pedepsește cu moartea și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 156 · Trădarea prin ajutarea inamicului

Fapta cetățeanului român sau a persoanei fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român, care, în timp de război

a)

preda teritorii, orașe, poziții de apărare, depozite ori instalații ale armatei române sau care servesc apărării

b)

preda nave, aeronave, mașini, aparate, armament sau orice alte materiale care pot sluji purtării războiului

c)

procura dușmanului oameni, valori și materiale de orice fel

d)

trece de partea inamicului sau efectuează alte acțiuni care sînt de natura sa favorizeze activitatea dușmanului, ori sa slăbească puterea de lupta a armatei române sau a armatelor aliate, se pedepsește cu moartea și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea totală a averii. Cu aceeași pedeapsa se sancționează cetățeanul român sau persoana fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român, care, în timp de război, lupta sau face parte din formații de lupta împotriva statului român sau a aliaților săi

Art. 157 · Trădarea prin transmitere de secrete

Transmiterea secretelor de stat unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, precum și procurarea de documente sau date ce constituie secrete de stat, ori deținerea de asemenea documente de către acei care nu au calitatea de a le cunoaște, în scopul transmiterii lor unei puteri sau organizații străine ori agenților acestora, săvîrșite de un cetățean român sau de o persoană fără cetățenie domiciliată pe teritoriul statului român, se pedepsește cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Aceleași fapte, dacă privesc alte documente sau date care prin caracterul și importanța lor fac ca fapta săvîrșită sa pericliteze securitatea statului, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 158 · Acțiunile dușmănoase contra statului

Faptele prevăzute în art. 155 și în art. 156, săvîrșite de un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român, se pedepsesc cu detențiune pe viața și cu confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani și confiscarea parțială a averii

Art. 159 · Spionajul

Faptele prevăzute în art. 157, săvîrșite de un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul statului român, se pedepsesc cu detențiune pe viața și cu confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani și cu confiscarea parțială a averii

Art. 160 · Atentatul care pune în pericol securitatea statului

Atentatul savirsit contra vieții, integrității corporale ori sănătății unei persoane care îndeplinește o activitate importanța de stat sau obsteasca, în împrejurări care fac ca fapta sa pună în pericol securitatea statului, se pedepsește cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 161 · Atentatul contra unei colectivități

Atentatul savirsit contra unei colectivități prin otrăviri în masa, provocare de epidemii sau prin orice alt mijloc, de natura sa slăbească puterea de stat, se pedepsește cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 162 · Subminarea puterii de stat

Acțiunea armata de natura sa slăbească puterea de stat se pedepsește cu moartea și cu confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Orice alte acțiuni violențe săvîrșite de mai multe persoane împreună, de natura sa atragă aceleași urmări, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 163 · Actele de diversiune

Distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare, în întregime sau în parte, prin explozii, incendii sau în orice alt mod, a uzinelor, instalațiilor industriale, mașinilor, căilor de comunicație, mijloacelor de transport, mijloacelor de telecomunicație, construcțiilor, produselor industriale sau agricole, ori a altor bunuri, dacă fapta este de natura sa aducă în orice mod atingere securității statului, se pedepsește cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 164 · Sabotajul

Fapta prevăzută în art. 248 alin. 2, dacă este de natura sa aducă în orice mod atingere securității statului, se pedepsește cu moartea și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 165 · Subminarea economiei naționale

Fapta de a folosi o organizație din cele prevăzute în art. 145, ori de a împiedica activitatea normală a acesteia, dacă fapta este de natura sa submineze economia naționala, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent a produs pagube importante economiei naționale, pedeapsa este detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 166 · Propaganda împotriva orinduirii socialiste

Propaganda cu caracter fascist săvîrșită prin orice mijloace, în public, se pedepsește cu închisoare de 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Propaganda sau întreprinderea oricărei acțiuni pentru schimbarea orinduirii socialiste, sau din care ar rezultă un pericol pentru securitatea statului, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi

Art. 167 · Complotul

Inițierea sau constituirea unei asociații sau grupări în scopul săvîrșirii vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 155-165, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asociații sau grupări, se pedepsește cu detențiune pe viața și confiscarea totală a averii, sau cu închisoare de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Pedeapsa pentru complot nu poate fi mai mare decît sancțiunea prevăzută de lege pentru cea mai grava dintre infracțiunile care intră în scopul asociației sau grupării. Cu pedeapsa prevăzută în alin. 1 se sancționează și asocierea mai multor persoane în vederea desfășurării unei activității cu caracter fascist ori antidemocratic, sau a oricărei alte activități prin care se urmărește schimbarea orinduirii socialiste, precum și aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri. Dacă faptele prevăzute în alin. 1 sau 3 au fost urmate de săvîrșirea unei infracțiuni, se aplică regulile de la concursul de infracțiuni. Nu se pedepsește persoana care, săvîrșind fapta prevăzută în alin. 1 sau 3, o denunta mai înainte de a fi fost descoperită

Art. 168 · Compromiterea unor interese de stat

Distrugerea, alterarea ori ascunderea unui document sau înscris în care sînt stabilite drepturi ale statului român în raport cu o putere străină, dacă fapta este de natura a compromite interesele de stat, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi

Art. 169 · Divulgarea secretului care periclitează securitatea statului

Divulgarea unor documente sau a unor date care constituie secrete de stat ori altor documente sau date, de către cel care le cunoaște datorită atribuțiilor de serviciu, dacă fapta este de natura sa pună în pericol securitatea statului, se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Deținerea în afară îndatoririlor de serviciu a unui document ce constituie secret de stat, dacă fapta este de natura sa pună în pericol securitatea statului, se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani. Cu pedeapsa prevăzută în alin. 2 se sancționează deținerea în afară îndatoririlor de serviciu a altor documente în vederea divulgării, dacă fapta este de natura sa pună în pericol securitatea statului. Dacă faptele prevăzute în alineatele precedente sînt săvîrșite de orice altă persoană, pedeapsa este închisoarea de la unu la 7 ani

Art. 170 · Nedenunțarea

Omisiunea de a denunta de îndată săvîrșirea vreuneia dintre infracțiunile prevăzute în art. 155-165 și în art. 167 se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Omisiunea de a denunta, săvîrșită de soț sau de o ruda apropiată, se pedepsește numai atunci cînd prin denunțare s-ar fi putut împiedica consumarea vreuneia dintre infracțiunile arătate în alin. 1. În acest caz, limitele pedepsei prevăzute în alin. 1 se reduc la jumătate. Nu se pedepsește persoana care mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracțiunea nedenunțată, încunoștințează autoritățile competente despre acea infracțiune sau chiar după ce s-a început urmărirea penală ori după ce vinovații au fost descoperiți, a înlesnit arestarea acestora

Art. 171 · Infracțiuni contra reprezentantului unui stat străin

Infracțiunile contra vieții, integrității corporale, sănătății, libertății sau demnității, săvîrșite împotriva reprezentantului unui stat străin, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvîrșită, al carei maxim se sporește cu 2 ani. Acțiunea penală se pune în mișcare la dorința exprimată de guvernul străin

Art. 172 · Unele cauze de nepedepsire sau de reducere a pedepsei

Participantul la infracțiunile prevăzute în prezentul titlu nu se pedepsește, dacă denunta în timp util săvîrșirea infracțiunii, astfel ca să fie împiedicată consumarea ei, sau dacă împiedica el însuși consumarea infracțiunii și apoi o denunta. Participantul care, după ce urmărirea penală a început ori infractorii au fost descoperiți, înlesnește arestarea acestora, se sancționează cu o pedeapsă ale carei limite se reduc la jumătate

Art. 173 · Sancționarea tentativei, tăinuirii și favorizării

Tentativa infracțiunilor prevăzute în prezentul titlu se pedepsește. Se considera tentativa și producerea sau procurarea mijloacelor ori instrumentelor, precum și luarea de măsuri în vederea comiterii infracțiunilor prevăzute în art. 156, 157, 159-166 și art. 158 raportat la infracțiunea de trădare prin ajutarea inamicului. Tăinuirea și favorizarea privitoare la infracțiunile din acest titlu se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani. Pedeapsa aplicată tăinuitorului sau favorizatorului nu poate fi mai mare decît pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. Tăinuirea și favorizarea săvîrșite de soț sau de o ruda apropiată în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 155-165 și în art. 167 se pedepsesc. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 3 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracțiuni, tăinuirea și favorizarea nu se pedepsesc

Articolele următoare · 173 din 363