LEGE nr. 15 din 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României

Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrșită în stare de legitima apărare. Este în stare de legitima apărare acela care săvîrșește fapta pentru a înlătura un atac material, direct, imediat și injust, îndreptat împotriva sa, a altuia sau împotriva unui interes obștesc, și care pune în pericol grav persoana sau drepturile celui atacat ori interesul obștesc. Este de asemenea în legitima apărare și acela care din cauza tulburării sau temerii a depășit limitele unei apărări proporționale cu gravitatea pericolului și cu împrejurările în care s-a produs atacul

Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrșită în stare de necesitate. Este în stare de necesitate acela care săvîrșește fapta pentru a salva de la un pericol iminent și care nu putea fi înlăturat altfel, viața, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obștesc. Nu este în stare de necesitate persoana care în momentul cînd a savirsit fapta și-a dat seama ca pricinuiește urmări vadit mai grave decît cele care s-ar fi putut produce dacă pericolul nu era înlăturat

Nu constituie infracțiunea fapta prevăzută de legea penală, săvîrșită din cauza unei constrîngeri fizice căreia făptuitorul nu i-a putut rezista. De asemenea, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrșită din cauza unei constrîngeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia și care nu putea fi înlăturat în alt mod

Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, al carei rezultat este consecința unei împrejurări care nu putea fi prevăzută

Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvîrșirii faptei, fie din cauza alienației mintale, fie din alte cauze, nu putea să-și dea seama de acțiunile sau inacțiunile sale, ori nu putea fi stapin pe ele

Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă făptuitorul, în momentul săvîrșirii faptei, se găsea, datorită unor împrejurări independente de voința sa, în stare de beție completa produsă de alcool sau de alte substanțe. Starea de beție voluntara completa produsă de alcool sau de alte substanțe nu înlătura caracterul penal al faptei. Ea poate constitui, după caz, o circumstanță atenuantă sau agravantă

Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvîrșită de un minor care la data comiterii acesteia nu îndeplinea condițiile legale pentru a răspunde penal

Nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, cînd făptuitorul, în momentul săvîrșirii acesteia, nu cunoștea existenta unei stări, situații sau împrejurări de care depinde caracterul penal al faptei. Nu constituie o circumstanță agravantă împrejurarea pe care infractorul nu a cunoscut-o în momentul săvîrșirii infracțiunii. Dispozițiile alin. 1 și 2 se aplică și faptelor săvîrșite din culpa pe care legea penală le pedepsește, numai dacă necunoașterea stării, situației sau împrejurării respective nu este ea însăși rezultatul culpei. Necunoașterea sau cunoașterea gresita a legii penale nu înlătura caracterul penal al faptei

Pedeapsa este o măsura de constringere și un mijloc de reeducare a condamnatului. Scopul pedepsei este prevenirea săvîrșirii de noi infracțiuni. Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Executarea pedepsei nu trebuie să cauzeze suferințe fizice și nici sa înjosească persoana condamnatului

Pedepsele sînt principale, complimentare și accesorii. 1) Pedepsele principale sînt: a. închisoarea de la 15 zile la 25 de ani; b. amenda de la 500 la 5.000 lei. 2) Pedepsele complimentare sînt: a. interzicerea unor drepturi de la unu la 10 ani; b. degradarea militară; c. confiscarea averii, parțială sau totală. 3) Pedeapsa accesorie este interzicerea unor drepturi anume prevăzute de lege

Ca măsura excepționala pentru infracțiunile cele mai grave se aplică, în cazurile și condițiile prevăzute de lege, pedeapsa cu moartea. Pedeapsa cu moartea nu se aplică infractorului care nu implinise vîrsta de 18 ani de la data săvîrșirii infracțiunii. De asemenea, pedeapsa cu moartea nu se aplică femeii gravide sau care are copil în vîrsta pînă la 3 ani la dat săvîrșirii infracțiunii ori pronunțării hotărîrii; în aceste cazuri se aplică pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani. Cînd legea prevede că pedeapsa cu moartea nu poate fi aplicată, se pronunța pe lîngă pedeapsa principala a închisorii și pedeapsa confiscării averii, dacă este prevăzută de lege pentru infracțiunea săvîrșită, precum și pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maxima

Pedeapsa cu moartea nu poate fi executată dacă condamnata este gravida sau are copil în vîrsta pînă la 3 ani; în aceste cazuri pedeapsa cu moartea se înlocuiește cu închisoarea pe timp de 25 de ani. Pedeapsa cu moartea se înlocuiește cu pedeapsa închisorii pe timp de 25 de ani, dacă nu a fost executată în termen de 2 ani în cazul cînd condamnatul a fost prezent la judecata, iar pentru cel care nu a fost prezent la judecata sau care s-a sustras de la executare, în termen de 2 ani de la data cînd s-a predat sau a fost prins, ori de 7 ani de la data cînd hotărîrea de condamnare a rămas definitivă. Cînd pedeapsa cu moartea definitiv pronunțată se înlocuiește cu pedeapsa închisorii, se menține pedeapsa confiscării averii. Instanța aplica în mod obligator pedeapsa interzicerii unor drepturi pe durata ei maxima

Regimul executării pedepsei închisorii se întemeiază pe obligația condamnaților de a presta o munca utila, dacă sînt apți pentru aceasta, pe acțiunea educativă ce trebuie desfășurata față de condamnați, pe respectarea de către aceștia a disciplinei muncii și a ordinii interioare a locurilor de deținere, precum și pe stimularea și recompensarea celor stăruitori în munca, disciplinați și care dau dovezi temeinice de îndreptare. Toate aceste mijloace trebuie folosite în asa fel încît sa conducă la reeducarea celor condamnați. După împlinirea vîrstei de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei, condamnații nu au obligația de a muncii în timpul executării pedepsei; ei pot fi admiși la munca dacă cer aceasta

Executarea pedepsei închisorii se face, potrivit dispozițiilor legii privind executarea pedepselor, în locuri de deținere anume destinate. Femeile condamnate la pedeapsa închisorii executa aceasta pedeapsa separat de condamnații bărbați. Minorii condamnați la pedeapsa închisorii executa pedeapsa separat de condamnații majori sau în locuri de deținere speciale, asigurindu-li-se posibilitatea de a continua învățămîntul general obligatoriu și de a dobîndi o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile lor

Munca prestată de condamnat este remunerată, cu excepția muncilor cu caracter gospodăresc necesare locului de deținere. Prin legea privind executarea pedepselor se stabilesc cazurile în care și aceste din urma munci sînt remunerate. Normele, timpul de muncă și remunerația muncii condamnaților sînt cele stabilite prin lege. Din remunerația muncii condamnatului o parte revine acestuia, iar cealaltă parte revine administrației locului de deținere. Aceste părți, precum și modul de folosire a lor se stabilesc prin legea privind executarea pedepselor

După ce a executat cel puțin jumătate din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, sau cel puțin două treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în munca, disciplinat și da dovezi temeinice de îndreptare, tinindu-se seama de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei. În calculul fracțiunilor de pedeapsa prevăzute în alin. 1 se tine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. În acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin o treime din durata pedepsei cînd aceasta nu depășește 10 ani și a cel puțin jumătate cînd pedeapsa este mai mare de 10 ani. Cînd condamnatul executa mai multe pedepse cu închisoare care nu se contopesc, fracțiunile de pedeapsa arătate la alin. 1 se socotesc în raport de totalul pedepselor. În aplicarea dispozițiilor alineatelor precedente se are în vedere durata pedepsei pe care o executa condamnatul

În cazul condamnărilor pentru infracțiuni contra securității statului, contra avutului obștesc, ori pentru infracțiunea de omor, sau pentru infracțiuni contra păcii și omenirii, ori pentru infracțiuni prin care s-a produs o paguba importanța economiei naționale, liberarea condiționată prevăzută în art. 59 alin. 1 poate fi acordată numai după ce condamnatul a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei în cazul cînd aceasta nu depășește 10 ani, sau cel puțin trei pătrimi în cazul pedepsei închisorii mai mari de 10 ani. În cazul condamnărilor prevăzute în alin. 1, dacă condamnatul beneficiază de reducerea fracțiunilor de pedeapsa potrivit art. 59 alin. 2, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei cînd aceasta nu depășește 10 ani, sau de două treimi cînd pedeapsa este mai mare de 10 ani. Condamnatul care din cauza sănătății sau din alte cauze nu a fost niciodată folosit la munca ori nu mai este folosit, poate fi liberat condiționat după executarea fracțiunilor de pedeapsa arătate în art. 59 sau, după caz, în alin. 1 și 2 din prezentul articol, dacă da dovezi temeinice de disciplina și de îndreptare. Cei condamnați în timpul minorității cînd ajung la vîrsta de 18 ani, precum și condamnații trecuți de vîrsta de 60 de ani pentru bărbați și de 55 de ani pentru femei, pot fi liberați condiționat, după executarea unei pătrimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani sau a unei treimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prevăzute în art. 59 alin. 1. La calculul fracțiunii de o pătrime sau o treime se tine seama de partea din durata pedepsei considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. Dispozițiile art. 59 alin. 3 și 4 se aplică în mod corespunzător

Pedeapsa se considera executată dacă în intervalul de timp de la liberare și pînă la împlinirea duratei pedepsei, cel condamnat nu a savirsit din nou o infracțiune. Dacă în același interval cel liberat a comis din nou o infracțiune, instanța, ținînd seama de gravitatea acesteia, poate dispune fie menținerea liberării condiționate, fie revocarea. În acest din urmă caz, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvîrșită ulterior și restul de pedeapsa ce a mai rămas de executat din pedeapsa anterioară se contopesc, putindu-se aplică un spor pînă la 5 ani. Revocarea este obligatorie în cazul cînd fapta săvîrșită este o infracțiune contra securității statului, contra avutului obștesc, ori o infracțiune de omor, sau o infracțiune contra păcii și omenirii, ori o infracțiune prin care s-a produs o paguba importanța economiei naționale

Executarea pedepsei închisorii care nu depășește 2 ani, de către militarii în termen, se face într-o unitate militară disciplinară în cazurile prevăzute de lege, precum și în cazurile cînd instanța judecătorească, ținînd seama de împrejurările cauzei și de persoana condamnatului, dispune aceasta. Dacă militarul condamnat a executat jumătate din durata pedepsei și a dat dovezi temeinice de îndreptare, partea din durata pedepsei ce a mai rămas de executat se reduce cu o treime, iar dacă s-a evidențiat în mod deosebit, reducerea poate depăși o treime, putind cuprinde tot restul pedepsei. Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat devine inapt serviciului, este liberat condiționat. Dacă în timpul executării pedepsei militarul condamnat săvîrșește din nou infracțiune, instanța care pronunța condamnarea pentru aceasta infracțiune face, după caz, aplicarea art. 39 alin. 1 și 2 sau a art. 40. Pedeapsa astfel stabilită se executa într-un loc de deținere. După executarea pedepsei potrivit alin. 1-3 sau după grațierea totală ori după grațierea restului de pedeapsa, cel condamnat este reabilitat de drept. Dispozițiile alineatelor precedente sînt aplicabile și celor care au devenit militari în termen după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare

Pedeapsa amenzii consta în suma de bani pe care infractorul este condamnat sa o plătească. Ori de cîte ori legea prevede că o infracțiune se pedepsește cu amendă, fără a-i arata limitele, minimul special al acesteia este de 1.000 lei, iar maximul special de 4.000 lei. În caz de aplicare a cauzelor de atenuare sau de agravare a pedepselor, amenda nu poate să depășească limitele generale arătate în art. 53 pct. 1 lit.b. Amenda se stabilește tinindu-se seama de dispozițiile art. 72, fără a-l pune însă pe infractor în situația de a nu-și putea îndeplini îndatoririle privitoare la întreținerea, creșterea, învățătura și pregătirea profesională a persoanelor față de care are aceste obligații legale

Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi consta în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi

Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi poate fi aplicată, dacă pedeapsa principala stabilită este închisoarea de cel puțin 2 ani și instanța constata ca, față de natura și gravitatea infracțiunii, împrejurările cauzei și persoana infractorului, aceasta pedeapsa este necesară. Aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie cînd legea prevede aceasta pedeapsa. Condiția arătată în alin. 1 cu privire la cuantumul pedepsei principale trebuie să fie îndeplinită și în cazul în care aplicarea pedepsei prevăzute în acel alineat este obligatorie

Executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după prescripția executării pedepsei

Pedeapsa complimentară a degradării militare consta în pierderea gradului și dreptului de a purta uniforma. Degradarea militară se aplică în mod obligatoriu condamnaților militari și rezerviști, dacă pedeapsa principala stabilită este închisoarea mai mare de 10 ani. Degradarea militară poate fi aplicată condamnaților militari și rezerviști pentru infracțiuni săvîrșite cu intenție, dacă pedeapsa principala stabilită este de cel puțin 5 ani și de cel mult 10 ani

Pedeapsa complimentară a confiscării parțiale a averii consta în trecerea în proprietatea statului a unuia sau mai multor bunuri ale condamnatului, anume determinate prin hotărîrea de condamnare. Confiscarea parțială a averii se aplică în mod facultativ și numai în cazul infracțiunilor pentru care este prevăzută în partea specială. Pedeapsa confiscării totale a averii este obligatorie și se aplică în cazurile anume prevăzute de lege. Prin bunurile condamnatului se înțeleg atît bunurile care se găseau în patrimoniul acestuia la data săvîrșirii infracțiunii, cît și bunurile intrate în patrimoniul sau pînă la data rămînerii definitive a hotărîrii de condamnare. Pedeapsa confiscării se aplică chiar dacă la data pronunțării hotărîrii nu sînt cunoscute bunurile care aparțin condamnatului și care ar putea fi confiscate; în acest caz, dacă se aplică confiscarea parțială a averii, întinderea acesteia se determina prin fixarea unei cote-părți

Bunurile confiscate trec în patrimoniul statului din momentul rămînerii definitive a hotărîrii de condamnare, fără a se aduce atingere sarcinilor reale ce le grevează, cît și altor drepturi de orice natura izvorite din obligațiile celui condamnat, născute înainte de începerea urmăririi penale sau chiar după începerea urmăririi penale dacă acestea decurg din fapte ilicite, ori sînt urmarea unor acte încuviințate de organele de urmărire penală sau de instanțele de judecată. Drepturile reale și obligațiile prevăzute în alineatul precedent se lichidează în condițiile stabilite de lege

Nu sînt supuse confiscării bunurile necesare uzului casnic sau folosinței personale a condamnatului și familiei sale, bunurile care servesc la exercitarea profesiei condamnatului ori a membrilor familiei sale, precum și bunurile care sînt de stricta trebuința pentru asigurarea traiului acestuia sau al familiei sale. Determinarea acestor bunuri se face prin lege

Pedeapsa accesorie consta în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64. Condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor arătate în alineatul precedent din momentul în care hotărîrea de condamnare a rămas definitivă și pînă la terminarea executării pedepsei, pînă la grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori pînă la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei

La stabilirea și aplicarea pedepselor se tine seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvîrșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Cînd pentru infracțiunea săvîrșită legea prevede pedepse alternative, se tine seama de dispozițiile alineatului precedent atît pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cît și pentru proporționalizarea acesteia

Următoarele împrejurări constituie circumstanțe atenuante

Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanțe atenuante

Următoarele împrejurări constituie circumstanțe agravante

În cazul în care exista circumstanțe atenuante, pedeapsa principala se reduce sau se schimba după cum urmează

Cînd pentru infracțiunea săvîrșită legea prevede pedeapsa cu moartea, dacă exista circumstanțe atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani

În cazul în care exista circumstanțe agravante se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adauga un spor pînă la 3 ani, care nu poate depăși o treime, din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul general al amenzii sau închisoarea de la 15 zile la 3 luni. Sporul prevăzut în alineatul precedent este pînă la 5 ani în cazul infracțiunilor contra securității statului, contra avutului obștesc, ori al infracțiunii de omor, sau în cazul infracțiunilor contra păcii și omenirii, ori în cazul infracțiunilor prin care s-a adus o paguba importanța economiei naționale

Orice împrejurare reținută ca circumstanță atenuantă sau ca circumstanță agravantă trebuie arătată în hotărîre

În caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, pedeapsa se stabilește tinindu-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidiva. În caz de concurs între circumstanțele agravante și atenuante, coborirea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie. În cazul aplicării concomitente a dispozițiilor cu privire la circumstanțe agravante, recidiva și la concurs de infracțiuni, pedeapsa nu poate depăși 20 de ani, dacă maximul special pentru fiecare infracțiune este de 10 ani sau mai mic, și 25 de ani dacă maximul special pentru cel puțin una dintre infracțiuni este mai mare de 10 ani