LEGE nr. 15 din 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Legea penală se aplică infracțiunilor săvîrșite pe teritoriul României
Legea penală se aplică infracțiunilor în afară teritoriului tarii, dacă făptuitorul este cetățean român sau dacă, neavînd nici o cetățenie, are domiciliul în țara
Legea penală se aplică infracțiunilor săvîrșite în afară teritoriului tarii, contra securității statului român, sau contra vieții unui cetățean român, ori prin care s-a adus o vătămare grava integrității corporale sau sănătății unui cetățean român, cînd sînt săvîrșite de către un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul tarii. Punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile prevăzute în alineatul precedent se face numai cu autorizarea prealabilă a Procurorului General
Legea penală se aplică și altor infracțiuni decît celor prevăzute în art. 5 alin. 1, săvîrșite în afară teritoriului tarii, de un cetățean străin sau de o persoană fără cetățenie care nu domiciliază pe teritoriul tarii, dacă
fapta este prevăzută ca infracțiune și de legea penală a tarii unde a fost săvîrșită
făptuitorul se afla în țara. Pentru infracțiunile îndreptate împotriva intereselor statului român sau contra unui cetățean român, infractorul poate fi judecat și în cazul cînd s-a obținut extrădarea lui. Dispozițiile alineatelor precedente nu se aplică în cazul cînd, potrivit legii statului în care infractorul a savirsit infracțiunea, exista vreo cauza care împiedica punerea în mișcare a acțiunii penale sau continuarea procesului penal ori executarea pedepsei, sau cînd pedeapsa a fost executată ori este considerată ca executată. Cînd pedeapsa nu a fost executată sau a fost executată numai în parte, se procedează potrivit dispozițiilor legale privitoare la recunoașterea hotărîrilor străine
Legea penală nu se aplică infracțiunilor săvîrșite de către reprezentanții diplomatici ai statelor străine sau de alte persoane care, în conformitate cu convențiile internaționale, nu sînt supuse jurisdicției penale a statului român
Extrădarea se acordă sau poate fi solicitată pe bază de convenție internaționala, pe bază de reciprocitate și, în lipsa acestora, în temeiul legii
Legea penală se aplică infracțiunilor săvîrșite în timpul cît ea se afla în vigoare
Legea penală nu se aplică faptelor care, la data cînd au fost săvîrșite, nu erau prevăzute ca infracțiuni
Legea penală nu se aplică faptelor săvîrșite sub legea veche, dacă nu mai sînt prevăzute de legea noua. În acest caz executarea pedepselor, a măsurilor de siguranță și a măsurilor educative, pronunțate în baza legii vechi, precum și toate consecințele penale ale hotărîrilor judecătorești privitoare la aceste fapte, încetează prin intrarea în vigoare a legii noi. Legea care prevede măsuri de siguranță sau măsuri educative se aplică și infracțiunilor care nu au fost definitiv judecate pînă la data intrării în vigoare a legii noi
În cazul în care de la săvîrșirea infracțiunii pînă la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea cea mai favorabilă. Cînd legea anterioară este mai favorabilă, pedepsele complimentare care au corespondent în legea penală noua se aplică în conținutul și limitele prevăzute de aceasta, iar cele care nu mai sînt prevăzute în legea penală noua nu se mai aplica
Cînd după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare și pînă la executarea completa a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea noua pentru infracțiunea săvîrșită, se reduce la acest maxim. Dacă după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare la moarte și pînă la executarea ei a intervenit o lege care prevede pentru aceeași fapta pedeapsa închisorii, pedeapsa cu moartea se înlocuiește cu maximul închisorii prevăzut pentru acea infracțiune. Dacă legea noua prevede în locul pedepsei închisorii numai amenda, pedeapsa aplicată se înlocuiește cu amendă, fără a se putea depăși maximul special prevăzut în legea noua. Tinindu-se seama de partea executată din pedeapsa închisorii, se poate înlătura în totul sau în parte executarea amenzii. Pedepsele complimentare, măsurile de siguranță, precum și măsurile educative neexecutate și neprevăzute în legea noua, nu se mai executa, iar cele care au corespondent în legea noua se executa în conținutul și limitele prevăzute de această lege. Cînd o dispoziție din legea noua se referă la pedepse definitiv aplicate, se tine seama, în cazul pedepselor executate pînă la data intrării în vigoare a acesteia, de pedeapsa redusă sau înlocuită potrivit dispozițiilor alineatelor precedente
Cînd după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare și pînă la executarea completa a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mica decît maximul special prevăzut de legea noua, tinindu-se seama de infracțiunea săvîrșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărîrii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cît a executat din pedeapsa, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei. Pedeapsa aplicată nu poate fi coborîtă sub limita ce ar rezultă din reducerea acestei pedepse proporțional cu micșorarea maximului special prevăzut pentru infracțiunea săvîrșită. Dispozițiile art. 14 alin. 5 se aplică și în cazul condamnărilor arătate în prezentul articol, executate pînă la data intrării în vigoare a legii noi, pedeapsa din hotărîre reducîndu-se cu o treime
Legea penală temporară se aplică infracțiunii săvîrșite în timpul cînd era în vigoare, chiar dacă fapta nu a fost urmărită sau judecata în acel interval de timp
Infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvîrșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale
Fapta care prezintă pericol social în înțelesul legii penale este orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia dintre valorile arătate în art. 1 și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse
Vinovăție exista cînd fapta care prezintă pericol social este săvîrșită cu intenție sau din culpa. 1) Fapta este săvîrșită cu intenție cînd infractorul: a. prevede rezultatul faptei sale, urmărind producerea lui prin săvîrșirea acelei fapte; b. prevede rezultatul faptei sale și deși nu-l urmărește, accepta posibilitatea producerii lui. 2) Fapta este săvîrșită din culpa cînd infractorul: a. prevede rezultatul faptei sale, dar nu-l accepta, socotind fără temei ca el nu se va produce; b. nu prevede rezultatul faptei sale, deși trebuia și putea sa-l prevadă. Fapta constînd într-o acțiune săvîrșită din culpa constituie infracțiune numai atunci cînd în lege se prevede în mod expres aceasta. Fapta constînd într-o inacțiune constituie infracțiune fie ca este săvîrșită cu intenție, fie din culpa, afară de cazul cînd legea sancționează numai săvîrșirea ei cu intenție
Tentativa consta în punerea în executare a hotărîrii de a savirsi infracțiunea, executare care a fost însă întreruptă sau nu și-a produs efectul. Exista tentativa și în cazul în care consumarea infracțiunii nu a fost posibila datorită insuficienței sau defectuozității mijloacelor folosite, ori datorită împrejurării ca în timpul cînd s-au savirsit actele de executare, obiectul lipsea de la locul unde făptuitorul credea ca se afla. Nu exista tentativa atunci cînd imposibilitatea de consumare a infracțiunii este datorită modului cum a fost concepută executarea
Tentativa se pedepsește numai cînd legea prevede expres aceasta. Tentativa se sancționează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului și jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracțiunea consumată, fără ca minimul să fie mai mic decît minimul general al pedepsei. În cazul cînd pedeapsa prevăzută de lege este moartea, se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani
Este aparat de pedeapsa făptuitorul care s-a desistat ori o împiedicat mai înainte de descoperirea faptei producerea rezultatului. Dacă actele îndeplinite pînă în momentul desistării sau împiedicării producerii rezultatului constituie o alta infracțiune, se aplică pedeapsa pentru acea infracțiune
Participanți sînt persoanele care contribuie la săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea penală în calitate de autori, instigatori sau complici
Autor este persoana care săvîrșește în mod nemijlocit fapta prevăzută de legea penală
Instigator este persoana care, cu intenție, determina pe o altă persoană sa savirseasca o faptă prevăzută de legea penală
Complice este persoana care, cu intenție, înlesnește sau ajuta în orice mod la săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Este de asemenea complice persoana care promite, înainte sau în timpul săvîrșirii faptei, ca va tăinui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe făptuitor, chiar dacă după săvîrșirea faptei promisiunea nu este îndeplinită
Instigatorul și complicele la o faptă prevăzută de legea penală săvîrșită cu intenție se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor. La stabilirea pedepsei se tine seama de contribuția fiecăruia la săvîrșirea infracțiunii, precum și de dispozițiile art. 72
Circumstanțele privitoare la persoana unui participant nu se rasfring asupra celorlalți. Circumstanțele privitoare la fapta se rasfring asupra participanților, numai în măsura în care aceștia le-au cunoscut sau le-au prevăzut
Actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum și actele de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta a producerii rezultatului, se sancționează cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracțiunea la care s-a instigat și minimul general. În cazul cînd pedeapsa prevăzută de lege este moartea, se aplică pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani. Actele arătate în alineatul precedent nu se sancționează, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la care s-a instigat este de 2 ani sau mai mica, afară de cazul cînd actele îndeplinite de autor pînă în momentul desistării constituie alta fapta prevăzută de legea penală
Participantul nu se pedepsește dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, împiedica consumarea acesteia. Dacă actele săvîrșite pînă în momentul împiedicării constituie o alta fapta prevăzută de legea penală, participantului i se aplică pedeapsa pentru aceasta fapta
Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvîrșirea din culpa de către o altă persoană, a unei fapte prevăzute de legea penală, se sancționează cu pedeapsa pe care legea o prevede pentru fapta comisă cu intenție. Determinarea, înlesnirea sau ajutarea în orice mod, cu intenție, la săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea penală, de către o persoană care comite acea fapta fără vinovăție, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune. Dispozițiile art. 28-30 se aplică în mod corespunzător
Pluralitatea de infracțiuni constituie, după caz, concurs de infracțiuni sau recidiva
Concurs de infracțiuni exista
cînd doua sau mai multe infracțiuni au fost săvîrșite de aceeași persoana, înainte de a fi condamnata definitiv pentru vreuna dintre ele. Exista concurs chiar dacă una dintre infracțiuni a fost comisă pentru săvîrșirea sau ascunderea altei infracțiuni
cînd o acțiune sau inacțiune, săvîrșită de aceeași persoana, datorită împrejurărilor în care a avut loc și urmărilor pe care le-a produs, întrunește elementele mai multor infracțiuni
În caz de concurs de infracțiuni se stabilește pedeapsa pentru fiecare infracțiune în parte, iar dintre acestea se aplică pedeapsa după cum urmează
cînd s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită pînă la maximul ei special, iar cînd acest maxim nu este îndestulător, se poate adauga un spor pînă la 3 ani
cînd s-au stabilit numai amenzi, se aplică amenda cea mai mare, care poate fi sporită pînă la maximul ei special, iar dacă acest maxim nu este îndestulător, se poate adauga un spor pînă la o pătrime din acel maxim
cînd s-a stabilit o pedeapsă cu închisoare și o pedeapsă cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii, la care se poate adauga amenda, în totul sau în parte
cînd s-au stabilit mai multe pedepse cu închisoare și mai multe pedepse cu amendă, se aplică pedeapsa închisorii potrivit dispoziției de la lit. a, la care se poate adauga amenda potrivit dispoziției de la lit. b. Sporul prevăzut la lit. a se poate mari pînă la 5 ani, dacă una dintre infracțiunile aflate în concurs este o infracțiune contra securității statului, contra avutului obștesc, ori o infracțiune de omor, sau o infracțiune contra păcii și omenirii, ori o infracțiune prin care s-a produs o paguba importanța economiei naționale. Prin aplicarea dispozițiilor din alineatele precedente nu se poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanța pentru infracțiunile concurente
Dacă pentru una dintre infracțiunile concurente s-a stabilit și o pedeapsă complimentară, aceasta se aplică alături de pedeapsa închisorii. Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de natura diferita, sau chiar de aceeași natura dar cu conținut diferit, acestea se aplică alături de pedeapsa închisorii. Dacă s-au stabilit mai multe pedepse complimentare de aceeași natura și cu același conținut, se aplică cea mai grea dintre acestea. Dispozițiile alineatului precedent se aplică și în cazul pedepsei confiscării parțiale a averii. Măsurile de siguranță de natura deosebită, luate în cazul infracțiunilor concurente, se cumulează
Dacă infractorul condamnat definitiv este judecat ulterior pentru o infracțiune concurenta, se aplică dispozițiile art. 34 și 35. Dispozițiile art. 34 și 35 se aplică și în cazul în care, după ce o hotărîre de condamnare a rămas definitivă, se constată că cel condamnat suferise și o alta condamnare definitivă pentru o infracțiune concurenta. Dacă infractorul a executat în totul sau în parte pedeapsa aplicată prin hotărîrea anterioară, ceea ce s-a executat se scade din durata pedepsei aplicate pentru infracțiunile concurente. Dispozițiile privitoare la aplicarea pedepsei în caz de concurs de infracțiuni se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu moartea a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii
Recidiva exista în următoarele cazuri
cînd după rămînerea definitivă a unei hotărîri de condamnare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, cel condamnat săvîrșește din nou o infracțiune înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare
cînd după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvîrșește din nou o infracțiune
cînd după condamnarea la cel puțin trei pedepse cu închisoare pînă la 6 luni sau după executare, după grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori după prescrierea executării a cel puțin trei asemenea pedepse, cel condamnat săvîrșește din nou infracțiune. Pentru stabilirea stării de recidiva în cazurile prevăzute la lit. a și b se poate tine seama și de hotărîrea de condamnare pronunțată în străinătate, pentru o faptă prevăzută și de legea română, dacă hotărîrea de condamnare a fost recunoscută potrivit dispozițiilor legii
La stabilirea stării de recidiva nu se tine seama de hotărîrile de condamnare privitoare la: a) infracțiunile săvîrșite în timpul minorității
infracțiunile amnistiate
faptele care nu mai sînt prevăzute ca infracțiuni de legea penală. De asemenea, nu se tine seama de condamnările pentru care a intervenit reabilitarea, sau în privința cărora s-a împlinit termenul de reabilitare
În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a, pedeapsa stabilită pentru infracțiunea săvîrșită ulterior și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea anterioară se contopesc potrivit dispozițiilor art. 34 și 35. Sporul prevăzut în art. 34 lit. a se poate mari pînă la 5 ani. Dacă pedeapsa anterioară a fost executată în parte, contopirea se face între pedeapsa ce a mai rămas de executat și pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvîrșită ulterior. În cazul săvîrșirii unei infracțiuni după evadare, prin pedeapsa anterioară se înțelege pedeapsa care se executa, cumulată cu pedeapsa aplicată pentru evadare. În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. b, se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adauga un spor pînă la 5 ani, iar în cazul amenzii se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul general al amenzii, sau închisoarea de la 15 zile la 3 luni. În cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. c se aplică în mod corespunzător dispozițiile din alineatele precedente. Dacă după rămînerea definitivă a hotărîrii de condamnare și mai înainte ca pedeapsa sa fi fost executată sau considerată ca executată, se descoperă ca cel condamnat se afla în stare de recidiva, instanța aplica dispozițiile din alin. 1 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. a și dispozițiile din alin. 4 în cazul recidivei prevăzute în art. 37 lit. b. Dispozițiile alineatului precedent se aplică și în cazul în care condamnarea la pedeapsa cu moartea a fost comutată sau înlocuită cu pedeapsa închisorii. Sporurile prevăzute în prezentul articol se pot mari pînă la 7 ani, dacă infracțiunea săvîrșită ulterior este infracțiune contra securității statului, contra avutului obștesc, ori o infracțiune de omor, sau o infracțiune contra păcii și omenirii, ori o infracțiune prin care s-a produs o paguba importanța economiei naționale
Cînd după condamnarea definitivă cel condamnat săvîrșește din nou o infracțiune, înainte de începerea executării pedepsei, în timpul executării acesteia sau în stare de evadare, și nu sînt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru starea de recidiva, pedeapsa se aplică potrivit regulilor pentru concursul de infracțiuni
În cazul infracțiunii continuate și al infracțiunii complexe nu exista pluralitate de infracțiuni. Infracțiunea este continuată cînd o persoană săvîrșește la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiași rezoluții, acțiuni sau inacțiuni care prezintă, fiecare în parte, conținutul aceleiași infracțiuni. Infracțiunea este complexa cînd în conținutul sau intra, ca element sau ca circumstanță agravată, o acțiune sau inacțiune care constituie prin ea însăși o faptă prevăzută de legea penală
Infracțiunea continuată se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvîrșită, la care se poate adauga un spor potrivit dispozițiilor art. 34
Dacă infractorul condamnat definitiv pentru o infracțiune continuată sau complexa este judecat ulterior și pentru alte acțiuni sau inacțiuni care intră în conținutul aceleiași infracțiuni, tinindu-se seama de infracțiunea săvîrșită în întregul ei, se stabilește o pedeapsă corespunzătoare, care nu poate fi mai ușoară decît cea pronunțată anterior