Înapoi la Legislație

Legea nr. 1/2020 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
16 ianuarie 2026LEGEA nr. 238 din 12 decembrie 2025
Text consolidat la
16 ianuarie 2026
Emitent
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Articole
164

Pe scurt

Legea nr. 1/2020: LEGE nr. 1 din 6 ianuarie 2020 privind pensiile ocupaționale.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 16 ianuarie 2026, prin LEGEA nr. 238 din 12 decembrie 2025.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 16 ianuarie 2026.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Câte articole are?
164 articole.
Cuprins

LEGE nr. 1 din 6 ianuarie 2020 privind pensiile ocupaționale

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 24 · Cerințe generale de guvernanță

(1)

Administratorul are obligația să adopte măsurile corespunzătoare privind aplicarea unui sistem de guvernanță corporativă care să asigure o administrare corectă, eficientă și prudentă bazată pe principiul continuității activității, proporțional cu natura, amploarea și complexitatea activităților desfășurate.

(2)

Sistemul de guvernanță corporativă aplicat trebuie să respecte următoarele cerințe

a)

asigurarea unei structuri organizatorice transparente și adecvate

b)

alocarea adecvată și separarea corespunzătoare a responsabilităților

c)

administrarea corespunzătoare a riscurilor/managementul riscurilor

d)

adecvarea politicilor și strategiilor, precum și a mecanismelor de control intern

e)

asigurarea unei bune organizări administrative și contabile

f)

asigurarea unui sistem eficient de comunicare și de transmitere a informațiilor

g)

aplicarea unor proceduri operaționale care să împiedice divulgarea informațiilor confidențiale

h)

includerea unei analize a factorilor de mediu, sociali și de guvernanță legați de activele care fac obiectul investițiilor.

(3)

Administratorul are obligația să adopte, să aplice și să mențină politici și proceduri corespunzătoare pentru a se asigura că membrii structurii de conducere a administratorului și persoanele care dețin funcții-cheie îndeplinesc în permanență cerințele de bună reputație și integritate.

(4)

Conducerea administratorului poate fi asigurată numai de către persoanele fizice care, potrivit actelor constitutive și/sau hotărârii organelor statutare ale administratorului, sunt împuternicite să conducă și să coordoneze activitatea acestuia.

Art. 25 · Politica de remunerare

(1)

Administratorul are obligația să elaboreze și să aplice o politică judicioasă de remunerare pentru toate persoanele din structura de conducere, precum și pentru cele care dețin funcții-cheie și pentru alte categorii de angajați ale căror activități profesionale au un impact important asupra profilului de risc.

(2)

Administratorul, în absența unor dispoziții legale contrare, dă publicității, în mod regulat, informațiile relevante referitoare la politica de remunerare, în conformitate cu reglementările emise de A.S.F.

(3)

Politica de remunerare prevăzută la alin. (1) respectă următoarele principii

a)

se stabilește, se pune în aplicare și se menține în funcție de activitățile, profilul de risc, obiectivele, interesul pe termen lung și performanța activității de administrare în ansamblu și sprijină administrarea corectă, prudentă și eficientă a fondurilor

b)

este corelată cu interesele pe termen lung ale participanților

c)

include măsuri menite să evite conflictele de interese

d)

este compatibilă cu gestionarea corectă și eficientă a riscurilor și nu încurajează asumarea unor riscuri incompatibile cu profilul de risc și politicile și strategiile fondului

e)

se aplică și prestatorilor de servicii în cazul activităților externalizate.

Art. 26 · Separarea funcțiilor

(1)

Administratorul trebuie să separe funcțiile de decizie de funcțiile de execuție și de funcțiile-cheie.

(2)

Administratorul constituie structuri responsabile cu activitățile de audit intern, control intern, administrare a riscurilor, analiza oportunităților investiționale și plasarea activelor în conformitate cu strategia stabilită de consiliul de administrație/consiliul de supraveghere și dispune, atunci când este cazul, de funcție actuarială.

(3)

Persoana care deține o funcție-cheie raportează eventualele constatări și face recomandări structurii de conducere a administratorului potrivit competenței acesteia, care stabilește ce acțiuni trebuie întreprinse.

(4)

Fără a aduce atingere dreptului de a nu se autoincrimina, persoana care deține o funcție-cheie informează A.S

F)

dacă structura de conducere a administratorului nu ia în timp util și în mod adecvat măsurile corective în următoarele cazuri

a)

atunci când persoana care deține o funcție-cheie a sesizat un risc substanțial ca administratorul să nu respecte o cerință legală importantă și a informat structura de conducere a administratorului cu privire la acest risc și în cazul în care acest lucru ar putea avea un impact semnificativ asupra intereselor participanților; ori

b)

atunci când persoana care deține o funcție-cheie a sesizat o încălcare a legislației aplicabile administratorului și activităților sale în cadrul acestei funcții-cheie și a informat structura de conducere a administratorului cu privire la aceasta.

(5)

Aplicarea prevederilor alin. (4) nu constituie motiv pentru sancționarea persoanei care deține o funcție-cheie de către administrator.

Art. 27 · Funcția de audit intern

(1)

Administratorul are obligația de a constitui o structură de audit intern, a cărei activitate se realizează conform Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

(2)

Auditul intern trebuie să acopere toate activitățile de administrare a fondurilor.

(3)

Administratorul notifică A.S

F)

persoana care conduce structura responsabilă cu activitățile de audit intern.

(4)

Obiectivele auditului intern sunt

a)

asigurarea că politicile și procedurile administratorului sunt respectate în cadrul tuturor activităților și structurilor

b)

revizuirea politicilor, procedurilor, proceselor și mecanismelor de control, astfel încât acestea să fie suficiente și adecvate activității desfășurate.

(5)

În vederea îndeplinirii obiectivelor, activitatea de audit intern include următoarele

a)

evaluarea eficienței și a gradului de adecvare a activității de control intern, de administrare a riscurilor și a investițiilor

b)

analizarea relevanței și integrității datelor furnizate de sistemele informatice

c)

evaluarea acurateței și credibilității înregistrărilor contabile și situațiilor financiare

d)

evaluarea modului în care se asigură protejarea elementelor patrimoniale bilanțiere și extrabilanțiere și identificarea metodelor de prevenire a fraudelor și a pierderilor de orice fel.

(6)

Este interzisă externalizarea activității de audit intern de către administrator.

(7)

Fiecare misiune de audit intern face obiectul unui raport de audit intern care este prezentat consiliului de administrație/consiliului de supraveghere.

(8)

Raportul prevăzut la alin. (7) trebuie să cuprindă următoarele elemente

a)

perioada supusă auditării interne

b)

lista activităților desfășurate de către structura de audit intern aferente perioadei auditate

c)

descrierea principalelor activități desfășurate

d)

persoanele responsabile pentru efectuarea respectivelor activități

e)

deficiențele identificate și recomandările structurii de audit intern pentru remedierea acestora

f)

situația privind planul de măsuri pentru soluționarea deficiențelor identificate, separat pentru deficiențele curente și cele identificate prin rapoartele de audit intern anterioare, în cazul în care acestea din urmă nu au fost soluționate corespunzător.

(9)

Persoana care conduce structura de audit intern are obligația de a întocmi un raport semestrial privind misiunile de audit intern desfășurate, care se transmite A.S

F)

în conformitate cu reglementările acesteia.

(10)

Auditorii interni au acces la orice date sau înregistrări, precum și la documente și informații relevante necesare îndeplinirii atribuțiilor care le revin. (11) În îndeplinirea atribuțiilor care îi revin, persoana care conduce structura de audit intern urmărește modul de implementare a recomandărilor formulate în raportul de audit intern.

Art. 28 · Funcția actuarială

(1)

Atunci când prospectul prevede acoperirea riscurilor biometrice și/sau garantează rata de rentabilitate a investițiilor sau un anumit nivel al garanțiilor, administratorul constituie sau dispune de o funcție actuarială responsabilă cu

a)

coordonarea și monitorizarea calculului provizioanelor tehnice

b)

evaluarea adecvării metodologiilor și modelelor de bază utilizate la calculul provizioanelor tehnice și a ipotezelor formulate în acest scop

c)

determinarea în ce măsură datele utilizate la calcularea provizioanelor tehnice sunt suficiente și calitatea acestora

d)

compararea ipotezelor utilizate la calculul provizioanelor tehnice cu experiența

e)

informarea consiliului de administrație/consiliului de supraveghere cu privire la adecvarea calculării provizioanelor tehnice

f)

exprimarea unei opinii privind strategia de aderare, în cazul în care prospectul prevede

g)

exprimarea unei opinii privind adecvarea mecanismelor de asigurare în cazul în care prospectul prevede astfel de mecanisme; și

h)

participarea la punerea în aplicare efectivă a sistemului de gestionare a riscurilor.

(2)

Administratorul desemnează cel puțin o persoană independentă, din interiorul sau din afara entității, care să răspundă de funcția actuarială.

(3)

Administratorul notifică A.S

F)

persoana responsabilă cu funcția actuarială.

(4)

În exercitarea atribuțiilor sale, persoana responsabilă cu funcția actuarială are obligația de a întocmi anual un raport actuarial, care se transmite A.S

F)

în conformitate cu reglementările acesteia.

(5)

A.S

F)

poate contracta o societate cu expertiză recunoscută în domeniu pentru validarea valorii provizionului tehnic, calculată și raportată de către administratori.

Art. 29 · Funcția de control intern/conformitate

(1)

Administratorul are obligația de a constitui o structură de control intern/conformitate pentru care trebuie prevăzute următoarele elemente

a)

rolul și responsabilitățile structurii de conducere în relația cu structura de control intern

b)

activitățile de control intern și separarea responsabilităților

c)

activitățile de monitorizare și corectare a deficiențelor.

(2)

Obiectivele activității de control intern/conformitate sunt

a)

desfășurarea acesteia în condiții de eficiență

b)

furnizarea unor informații corecte, credibile, relevante, complete și oportune în luarea deciziilor de către membrii consiliului de administrație/consiliului de supraveghere sau directori/directorat, după caz, precum și de către utilizatorii externi ai informațiilor

c)

supravegherea respectării de către administrator și personalul acestuia a actelor normative aplicabile și a reglementărilor/normelor/procedurilor/regulilor interne

d)

reducerea riscurilor de neîndeplinire a obligațiilor de către administrator.

(3)

Activitatea de control intern/conformitate se desfășoară în mod independent de activitățile pe care administratorul le monitorizează și controlează, astfel încât

a)

să evalueze în mod continuu eficacitatea și modul adecvat de punere în aplicare a măsurilor și procedurilor administratorului, precum și măsurile dispuse pentru rezolvarea oricăror situații de neîndeplinire a obligațiilor acestuia

b)

să urmărească desfășurarea activității de administrare a fondului în condiții de eficacitate.

(4)

Pentru a permite persoanei care conduce structura de control intern/conformitate să își ducă la îndeplinire responsabilitățile în mod corect și independent, administratorul trebuie să se asigure că aceasta

a)

are autoritatea, resursele și experiența necesare, precum și acces la toate informațiile relevante

b)

are atribuții aferente activității de control intern, precum și metode de remunerare, astfel încât să nu îi fie afectată obiectivitatea sau să conducă la această posibilitate

c)

nu este implicată în desfășurarea activităților pe care le monitorizează

d)

participă, în calitate de invitat, la ședința consiliului de administrație/consiliului de supraveghere, atunci când pe ordinea de zi a acesteia este prevăzută dezbaterea raportului prevăzut la alin. (7) .

(5)

Activitatea de control intern/conformitate este implementată pentru fiecare nivel organizatoric al administratorului și se exercită în funcție de dimensiunea, natura și complexitatea acestuia.

(6)

Este interzisă externalizarea activității de control intern/conformitate de către administrator.

(7)

În exercitarea atribuțiilor sale, persoana care conduce structura de control intern/conformitate are obligația de a întocmi semestrial un raport de control intern, care se transmite A.S

F)

în conformitate cu reglementările acesteia.

Art. 30 · Funcția de administrare a riscurilor

(1)

Administratorul are obligația de a constitui o structură de administrare a riscurilor.

(2)

Obiectivele activității de administrare a riscurilor sunt identificarea, analizarea, evaluarea, diminuarea, monitorizarea și raportarea riscurilor la care sunt expuse fondurile și administratorul, în mod proporțional cu dimensiunea și organizarea lor internă, precum și cu volumul, natura, amploarea și complexitatea activității desfășurate.

(3)

Activitatea de administrare a riscurilor trebuie să se realizeze cu luarea în considerare a factorilor interni și externi care afectează activitatea fondului și administratorului acestuia, având în vedere următoarele

a)

calculul și constituirea provizionului

b)

administrarea activelor și a pasivelor

c)

strategia de investiții

d)

gestionarea riscului de lichiditate și a riscului de concentrare

e)

gestionarea riscului operațional

f)

asigurarea și alte tehnici de diminuare a riscurilor

g)

riscurile de mediu, sociale și de guvernanță asociate cu portofoliul de investiții și gestionarea acestora

h)

alți factori prevăzuți de reglementările A.S.F.

(4)

În funcție de tipul schemei de pensii ocupaționale, sistemul de gestionare a riscurilor trebuie să ia în considerare riscurile suportate de participanți.

(5)

Pentru riscurile identificate, administratorul efectuează analize cantitative și/sau calitative, utilizând teste de stres, după caz.

(6)

Persoana care conduce structura de administrare a riscurilor raportează structurii de conducere în scopul de a oferi fundamentare pentru revizuirea și îmbunătățirea politicii de administrare a riscurilor și a limitelor de expunere fixate, inclusiv pentru adoptarea de măsuri adecvate dacă rezultatele testelor indică o vulnerabilitate semnificativă.

(7)

Persoana care conduce structura de administrare a riscurilor are obligația de a întocmi semestrial un raport de risc, în conformitate cu art. 115 , care se transmite A.S

F)

în conformitate cu reglementările acesteia.

(8)

Este interzisă externalizarea activității de administrare a riscurilor.

Art. 31 · Funcția de administrare a investițiilor

(1)

Administratorul are obligația de a constitui o structură separată, responsabilă cu administrarea investițiilor, cu analiza oportunităților investiționale și plasarea activelor în conformitate cu strategia stabilită de consiliul de administrație sau de consiliul de supraveghere, după caz.

(2)

Este interzisă externalizarea activității de administrare a investițiilor.

Art. 32 · Obligația privind existența unui sistem informatic

Administratorul trebuie să dispună de un sistem informatic care să asigure păstrarea în siguranță a evidențelor operaționale și contabile ale fondului, ale valorii activului net, ale numărului de unități de fond ale participanților, ale plății drepturilor participanților/moștenitorilor acestora, definiți conform prevederilor Codului civil , evidențierea modului de calcul al tuturor comisioanelor, taxelor și tarifelor încasate sau datorate, a modului de calcul al obligațiilor de plată

Art. 33 · Începerea activității de administrare

Administratorul poate începe activitatea de administrare de la data comunicării deciziei de autorizare de administrare a fondului

Art. 34 · Activitatea de administrare a fondurilor

(1)

Activitatea de administrare a fondurilor cuprinde următoarele

a)

administrarea și investirea activelor fondului

b)

evaluarea portofoliului de active și determinarea valorii activului și pasivului fondului

c)

gestionarea operațiunilor zilnice ale fondului

d)

convertirea contribuțiilor

e)

calculul activului net al fondului

f)

calculul și plata pensiilor ocupaționale, după caz

g)

constituirea și actualizarea registrului participanților

h)

calculul ratelor de rentabilitate

i)

reflectarea elementelor de natura activelor, datoriilor, capitalurilor proprii, cheltuielilor și veniturilor

j)

calculul provizionului tehnic

k)

gestionarea relațiilor cu entitățile implicate în domeniul pensiilor ocupaționale

l)

dispunerea efectuării plăților datorate entităților implicate în domeniul pensiilor ocupaționale și A.S.F.

m)

elaborarea, prezentarea, depunerea, publicarea și distribuirea către A.S.F., angajatori și participanți, a situațiilor financiare anuale și a rapoartelor prevăzute de prezenta lege

n)

gestionarea, păstrarea și arhivarea documentelor privind fondul, angajatorii, contribuțiile, participanții și moștenitorii acestora, definiți conform prevederilor Codului civil , după caz, precum și altele asimilate, cu respectarea legislației în domeniu

o)

alte activități prevăzute în reglementările A.S.F.

(2)

Ca principiu general, administratorul ține seama, după caz, în cadrul activității de administrare a fondurilor, de obiectivul repartizării echitabile a riscurilor și a beneficiilor între generații.

Art. 35 · Segregarea activelor

(1)

Activitățile de administrare și furnizare a pensiilor ocupaționale, precum și toate activele și angajamentele corespunzătoare acestora sunt restricționate, gestionate și organizate separat de alte activități ale administratorului, fără posibilitate de transfer, cu excepția operațiunilor de corecție sau regularizare aferente plăților/încasărilor eronate.

(1^1)

Operațiunile de corecție sau regularizare aferente plăților/încasărilor eronate vor fi efectuate în conformitate cu reglementările emise de A.S

F)

și vor fi notificate în prealabil acesteia.

(2)

Activele și pasivele unui fond sunt evidențiate și ținute separat de cele ale administratorului, ale celorlalte fonduri de pensii ocupaționale administrate, precum și de cele ale altor fonduri de pensii private administrate.

Art. 36 · Externalizarea

(1)

Administratorul poate externaliza, parțial sau în totalitate, activitățile prevăzute la art. 34 alin. (1) lit. h)-o) unor prestatori de servicii care să opereze în numele său.

(2)

Administratorul nu poate delega răspunderea și rămâne pe deplin responsabil de respectarea obligațiilor care îi revin în temeiul prezentei legi atunci când externalizează activități conform alin. (1) .

(3)

Externalizarea se realizează în așa fel încât să se evite oricare dintre următoarele consecințe

a)

diminuarea calității sistemului de guvernanță al administratorului

b)

creșterea nejustificată a riscului operațional

c)

subminarea capacității A.S

F)

de a supraveghea respectarea de către administrator a obligațiilor sale

d)

prestarea de servicii către participanți și moștenitorii acestora, definiți conform prevederilor Codului civil , în mod defectuos, cu încălcarea prevederilor legale și contractuale.

(4)

Administratorul asigură funcționarea corespunzătoare a activităților externalizate prin procesul de selecție a unui prestator de servicii și prin monitorizarea continuă a activităților acestuia.

(5)

Externalizarea activităților prevăzute la alin. (1) se realizează în baza unui contract încheiat între administrator și prestatorul de servicii.

(6)

Administratorul este obligat să notifice A.S

F)

intenția de a efectua operațiunile prevăzute la alin. (1) , înainte de a încheia contractul prevăzut la alin. (5) .

Art. 37 · Taxa de funcționare

Administratorul achită A.S

F)

de la momentul autorizării fondului, pe toată durata de funcționare a acestuia, o taxă lunară, conform reglementărilor A.S.F

Art. 38 · Emiterea de reglementări privind modul de funcționare a administratorilor

(1)

A.S

F)

emite reglementări cu privire la: a) cerințele pentru autorizarea persoanelor din structura de conducere și a celor care dețin funcții-cheie

b)

principiile de organizare și funcționare a structurilor prevăzute la art. 26 alin. (2)

c)

conținutul minim al rapoartelor prevăzute la art. 28 alin. (4) , art. 29 alin. (7) și art. 30 alin. (7)

d)

calculul și raportarea taxei de funcționare a administratorilor

e)

reguli aplicabile externalizării activităților care intră sub incidența prezentei legi

f)

contabilitatea administratorilor și a fondurilor, respectiv a Fondului de garantare

g)

organizarea activității de arhivă a administratorilor.

(2)

Emiterea reglementărilor prevăzute la alin. (1) lit. f) se realizează cu avizul Ministerului Finanțelor Publice.

Art. 39 · Regulile prudențiale

(1)

Administratorul trebuie să respecte în orice moment, pe parcursul desfășurării activității, regulile de prudențialitate stabilite prin prezenta lege și prin reglementările A.S.F.

(2)

Regulile prudențiale sunt cuprinse în reglementările interne ale administratorului și se referă, fără a se limita la: a) stabilirea direcțiilor principale de activitate și de dezvoltare ale administratorului

b)

stabilirea politicilor contabile și a sistemului de control financiar, precum și aprobarea planificării financiare

c)

stabilirea unor proceduri administrative și contabile corespunzătoare, de control și siguranță pentru procesarea electronică a datelor, precum și mecanisme adecvate de control intern

d)

stabilirea de proceduri adecvate care să asigure separarea activelor și pasivelor administratorului și ale fiecărui fond de pensii private administrat

e)

stabilirea unor proceduri cu privire la mecanismele de adoptare a deciziilor, la modalitățile de raportare internă și la administrarea conflictului de interese

f)

stabilirea unor proceduri adecvate care să asigure posibilitatea ca operațiunile efectuate de administrator să fie reconstituite, inclusiv în ceea ce privește părțile implicate, timpul și locul în care au fost efectuate

g)

stabilirea de politici scrise în ceea ce privește gestionarea riscurilor, auditul intern și, dacă este cazul, activitățile actuariale și cele externalizate

h)

păstrarea înregistrărilor tranzacțiilor desfășurate, pentru a permite verificarea respectării regulilor prudențiale, regulilor de guvernanță corporativă, precum și a altor cerințe legale.

(3)

Politicile prevăzute la alin. (2) lit. g) sunt revizuite cel puțin o dată la trei ani sau ori de câte ori este necesar.

Art. 40 · Obligații în scopul protejării intereselor participanților și moștenitorilor acestora

În scopul protejării intereselor participanților și ale moștenitorilor acestora, definiți conform prevederilor Codului civil , și a integrității sistemului de pensii ocupaționale, administratorul are următoarele obligații

a)

să acționeze cu onestitate, corectitudine și diligență profesională

b)

să evite conflictele de interese

c)

să asigure participanților și moștenitorilor acestora, definiți conform prevederilor Codului civil , un tratament corect, egal și nediscriminatoriu

Art. 41

Emiterea de reglementări privind regulile prudențiale A.S

F)

emite reglementări privind

a)

aplicarea de către administratori a regulilor prudențiale

b)

aplicarea principiilor de guvernanță corporativă.

Art. 42 · Comisionul de administrare

(1)

Pentru activitatea de administrare, administratorul percepe un comision de administrare, prin: a) deducerea unui procent de maximum 0,2% pe lună din activul net al fondului; și/sau

b)

perceperea unei sume fixe care se suportă de către angajator.

(2)

Cuantumul comisionului de administrare se stabilește prin contractul de administrare și este prevăzut în prospect.

(3)

Modificarea comisionului de administrare se comunică participanților cu cel puțin 90 de zile înainte de aplicare.

(4)

Modificarea comisionului de administrare prevăzut la alin. (2) este supusă regulilor de informare a participanților prevăzute în schema de pensii ocupaționale și este notificată A.S.F.

(5)

Comisionul de administrare prevăzut la alin. (1) poate fi plătit de către angajator, din surse proprii, cu aplicarea corespunzătoare a alin. (2)-(4) .

Art. 43 · Veniturile administratorului

Veniturile administratorului aferente activității de administrare a unui fond se constituie din comisioanele de administrare aferente schemelor de pensii ocupaționale administrate

Art. 44

Emiterea de reglementări privind finanțarea activității administratorului A.S

F)

emite reglementări privind

a)

metodologia de calcul și raportare a comisionului de administrare

b)

procedura de comunicare a modificării comisionului de administrare

c)

raportarea veniturilor administratorului

d)

reguli de notificare a modificării comisionului de administrare.

Art. 45 · Elementele constitutive ale schemei de pensii ocupaționale

(1)

Schema de pensii ocupaționale trebuie să conțină următoarele

a)

tipul schemei de pensii ocupaționale

b)

cuantumul și periodicitatea contribuțiilor

c)

informații privind proporțiile de împărțire a contribuțiilor între angajator și angajat, după caz

d)

metode prin care se pot efectua plăți ale drepturilor participanților, precum și frecvența, durata și modificarea acestor plăți

e)

modalitatea de schimbare a cuantumului contribuțiilor

f)

garanțiile oferite, după caz

g)

informații referitoare la vesting, după caz

h)

condițiile de acordare a contravalorii activului personal în caz de invaliditate, deces și deschiderea dreptului la pensie.

(2)

Schema de pensii ocupaționale poate fi de tip contribuții definite sau contribuții definite cu garanții.

(3)

Dreptul de a propune o schemă de pensii ocupaționale aparține angajatorului, prin contractul colectiv de muncă sau, în lipsa acestuia, prin contractele individuale de muncă ale tuturor angajaților sau în temeiul unor rapoarte de serviciu sau acte de numire, după caz, în baza cărora fiecare angajat își desfășoară activitatea.

(4)

Toate informațiile privind schema de pensii sunt furnizate de către angajator.

Art. 46 · Aderarea angajaților proprii la o schemă de pensii ocupaționale

(1)

Administratorul transmite angajatorului actele individuale de aderare spre a fi completate și semnate de către fiecare angajat, viitor participant.

(2)

Angajatorul transmite administratorului actele individuale de aderare completate.

Art. 47

Emiterea de reglementări privind schema de pensii ocupaționale A.S

F)

emite reglementări privind regulile schemei de pensii ocupaționale.

Art. 48 · Prospectul fondului

Fiecare fond are un prospect distinct și autorizat

Art. 49 · Elementele obligatorii ale prospectului

(1)

Prospectul este elaborat și propus de către administrator, care furnizează toate informațiile privind acesta.

(2)

Administratorul trebuie să obțină autorizarea prospectului de către A.S.F.

(3)

Prospectul conține obligatoriu următoarele elemente

a)

denumirea și sediul administratorului

b)

informații despre fond, depozitar și auditorul financiar

c)

termenii și condițiile schemei de pensii ocupaționale și ale contractului de administrare

d)

principiile și politica de investiții aplicate unitar tuturor schemelor de pensii ocupaționale

e)

riscurile financiare, tehnice și de altă natură

f)

natura și distribuția riscurilor prevăzute la lit. e)

g)

împărțirea între participanți a rezultatelor din investiții în mod proporțional cu numărul de unități de fond deținute de către aceștia

h)

dreptul exclusiv de proprietate al participanților asupra activului personal existent în conturile individuale sau amânarea momentului la care se naște acest drept în situația existenței unor clauze referitoare la vesting

i)

condițiile privind plata contribuțiilor

j)

condițiile de acordare a contravalorii activului personal în caz de invaliditate, deces și deschiderea dreptului la pensie

k)

periodicitatea și procedura de raportare către participanți

l)

condițiile și procedurile de încetare a participării la fond și de transfer la un alt fond

m)

informații privind modul și măsura în care factorii de mediu, climatici, sociali și cei legați de guvernanță corporativă sunt luați în considerare în cadrul politicii de investiții

n)

indicații cu privire la modul în care pot fi obținute informații suplimentare.

(4)

În cazul în care schema de pensii ocupaționale și/sau prospectul prevăd clauze referitoare la vesting, angajatul poate începe să contribuie doar ulterior datei la care acesta dobândește dreptul de proprietate asupra activului personal.

(5)

În cazul aplicării clauzei privind vestingul, administratorul returnează angajatorului contravaloarea activului personal al unui participant, mai puțin deducerile legale.

Art. 50 · Încasarea de contribuții

Administratorul procedează la încasarea de contribuții numai după autorizarea prospectului și a fondului, sub sancțiunea retragerii autorizării de funcționare a administratorului

Art. 51 · Autorizarea prospectului

(1)

În vederea autorizării unui prospect, administratorul transmite A.S

F)

o cerere de autorizare, însoțită de următoarele documente

a)

proiectul prospectului

b)

schema/schemele de pensie/pensii ocupațională/ ocupaționale

c)

contractul de administrare

d)

contractul de depozitare

e)

contractul de custodie

f)

contractul de societate

g)

dovada plății taxei de autorizare a prospectului.

(2)

A.S

F)

aprobă sau respinge, după caz, cererea de autorizare, prin decizie.

Art. 52 · Modificarea prospectului

(1)

Modificarea prospectului se autorizează de către A.S.F.

(2)

Autoritatea poate respinge modificările solicitate dacă acestea

a)

prejudiciază interesul participanților

b)

creează inechități între participanți

c)

nu respectă legislația în vigoare.

(3)

Administratorul are obligația să prezinte A.S

F)

dovada informării participanților, cu privire la modificarea prevăzută la alin. (1) .

Art. 53 · Retragerea autorizării prospectului

(1)

A.S

F)

poate retrage prin decizie, scrisă și motivată, autorizarea unui prospect în situațiile în care constată că administratorul a încălcat dispozițiile prezentei legi și ale reglementărilor A.S.F.

(2)

Cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de a proceda la retragerea autorizării, A.S

F)

notifică administratorului fondului respectiv și angajatorului/angajatorilor intenția și motivele retragerii.

(3)

În termen de 30 de zile calendaristice de la data primirii notificării A.S.F., administratorul are obligația să răspundă acestei notificări și, dacă este cazul, să propună un plan de remediere.

(4)

A.S

F)

poate aproba planul de remediere propus și acordă un termen de punere în aplicare.

(5)

În cazul în care A.S

F)

nu primește răspuns în termenul prevăzut la alin. (3) sau dacă răspunsul primit ori planul de remediere propus nu îndeplinește condițiile legale, procedează la retragerea autorizării prospectului și fondului.

(6)

Decizia de retragere a autorizării prospectului, scrisă și motivată, se comunică în termen de 10 zile lucrătoare de la adoptarea acesteia și poate fi atacată la instanța judecătorească competentă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 554/2004 , cu modificările și completările ulterioare.

(7)

Contestația adresată instanței de contencios administrativ competente nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, decizia prevăzută la alin. (1) .

Art. 54 · Retragerea autorizării fondului în cazul retragerii autorizării prospectului

Retragerea de către A.S

F)

a autorizării unui prospect conduce la retragerea autorizării fondului

Art. 55

Emiterea de reglementări privind prospectul fondului A.S

F)

emite reglementări referitoare la: a) conținutul prospectului

b)

procedura de autorizare, modificare și retragere a autorizării prospectului.

Art. 56 · Înființarea fondului

(1)

Un fond poate fi administrat numai de către un administrator autorizat în acest scop de către A.S.F.

(2)

Inițiativa constituirii unui fond aparține exclusiv unui administrator autorizat, în conformitate cu decizia adoptată de către structura de conducere a acestuia potrivit competențelor stabilite prin actul constitutiv.

Art. 56^1

Un fond poate fi administrat și de către entitățile prevăzute la art. 4 alin. (3) și (3^1) .

Art. 57 · Date de identificare ale fondului

(1)

Sediul fondului este același cu cel al administratorului.

(2)

Denumirea fondului conține sintagma fond de pensii ocupaționale.

Art. 58 · Contractul de societate

(1)

Contractul de societate este întocmit în formă scrisă de către administrator.

(2)

Contractul de societate reprezintă un contract-cadru de adeziune la care participantul devine parte prin semnarea actului individual de aderare.

(3)

Prin derogare de la prevederile art. 1910 alin. (2) și (3) din Codul civil, republicată , cu modificările ulterioare, contractul de societate poate fi modificat la propunerea administratorului, cu acordul angajatorului/angajatorilor.

(4)

A.S

F)

analizează modificările prevăzute la alin. (3) și aprobă sau respinge prin decizie modificarea contractului de societate.

Art. 59 · Contractul de administrare

(1)

Contractul de administrare se încheie de către angajator cu un administrator autorizat de A.S.F.

(2)

A.S

F)

elaborează modelul contractului-cadru de administrare, care conține în mod obligatoriu următoarele

a)

părțile contractante

b)

principiile schemei de pensii ocupaționale

c)

principalele drepturi și obligații ale părților contractante și modalitatea de implementare

d)

obligațiile de informare ale administratorului față de participanți și autorități

e)

răspunderea părților contractante

f)

durata contractului de administrare, modalitățile de modificare și de încetare a contractului de administrare.

Art. 60 · Modificarea contractului de administrare

(1)

În situația modificării contractului de administrare, A.S

F)

analizează modificările propuse și le aprobă sau respinge prin decizie.

(2)

În cazul în care angajatorul și administratorul nu convin asupra termenilor de modificare a contractului de administrare, angajatorul poate decide încetarea contractului de administrare și transferul angajaților săi, a activelor personale ale acestora, precum și a schemei de pensii către un alt fond, având drept obligație să acționeze în interesul participanților, cu prudență și diligență.

(3)

În cazul în care un singur angajator a încheiat un contract de administrare pentru un fond, în termen de 12 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii de pronunțare a falimentului angajatorului, participanții solicită administratorului transferul activelor personale la un fond de pensii ocupaționale sau transferul activelor personale la un fond de pensii facultative.

(4)

În situația în care participanții nu își exprimă opțiunea în termenul prevăzut la alin. (3) , administratorul transferă activele personale ale acestora la un fond de pensii facultative selectat conform reglementărilor emise de A.S.F.

Art. 61 · Reprezentarea fondului în raport cu administratorii și terții

(1)

Angajatorul reprezintă participanții la fond în relațiile cu administratorul.

(2)

Administratorul reprezintă fondul în raporturile cu terții, inclusiv în fața instanțelor judecătorești.

(3)

Acțiunile și cererile în legătură cu administrarea fondului, introduse la instanțele judecătorești, de participanți sau de instituțiile publice, sunt scutite de taxa judiciară de timbru.

(4)

Administratorul este obligat să informeze angajatorul despre activitatea desfășurată, în conformitate cu contractul de administrare și cu reglementările A.S.F.

Art. 62 · Autorizarea fondului

(1)

Fondul este autorizat de către A.S.F.

(2)

Decizia de autorizare a fondului se eliberează în baza unei cereri formulate de către administratorul care va administra respectivul fond, însoțită de următoarele

a)

documentul care atestă, după caz, autorizarea ca administrator de fonduri de către autorități competente dintr-un stat membru al Uniunii Europene, aparținând Spațiului Economic European sau dintr-un stat aderent la Codurile de liberalizare ale O.C.D.E.

b)

contractul de administrare

c)

contractele de depozitare și custodie încheiate între administratorul fondului și depozitar, contracte încheiate sub condiția autorizării fondului și care intră în vigoare la data autorizării acestuia

d)

contractul încheiat între administratorul fondului și auditorul financiar, pentru auditarea activității fondului, contract încheiat sub condiția autorizării fondului și care intră în vigoare la data autorizării acestuia

e)

contractul de societate

f)

proiectul prospectului

g)

actul individual de aderare la fond

h)

dovada existenței a cel puțin 100 de persoane care vor fi participanți la fond

i)

dovada plății taxei pentru cererea de autorizare.

(3)

La solicitarea administratorului, cu avizul A.S.F., un fond de pensii ocupaționale autorizat poate avea o structură de portofoliu cu alocare dinamică.

Art. 63 · Analiza cererii de autorizare a unui fond

(1)

A.S

F)

analizează cererea de autorizare a unui fond și, în termen de 30 de zile calendaristice de la înregistrarea acesteia și a documentației prevăzute la art. 62 alin. (2) , procedează la aprobarea sau la respingerea cererii, prin decizie scrisă și motivată.

(2)

Orice solicitare a A.S

F)

de informații suplimentare sau de modificare a documentelor prezentate întrerupe termenul prevăzut la alin. (1) , un nou termen începând să curgă de la data depunerii respectivelor informații sau modificări, depunere care nu poate fi făcută mai târziu de 30 de zile calendaristice de la data solicitării A.S.F., sub sancțiunea respingerii cererii de autorizare a unui fond.

(3)

Decizia de autorizare sau decizia de respingere, după caz, se comunică în termen de 10 zile lucrătoare de la adoptarea acesteia.

Art. 64 · Respingerea cererii de autorizare a unui fond

(1)

A.S

F)

respinge cererea de autorizare a unui fond, dacă

a)

cererea sau documentele primite nu sunt conforme cu dispozițiile prezentei legi

b)

documentele prezentate conțin clauze sau, dimpotrivă, nu conțin anumite clauze, fapt ce poate avea ca efect prejudicierea intereselor participanților la fond sau nu protejează în mod adecvat interesele participanților

c)

există posibilitatea ca administrarea fondului, ca volum sau complexitate, să nu fie desfășurată în conformitate cu practica administrării solide și prudente a fondurilor, potrivit reglementărilor A.S.F.

(2)

În cazul respingerii cererii de autorizare a unui fond, A.S

F)

informează administratorul care a formulat cererea despre motivele respingerii.

Art. 65 · Retragerea autorizării fondului

(1)

A.S

F)

poate retrage autorizarea unui fond în următoarele situații

a)

când nu sunt respectate prevederile prospectului

b)

când numărul de participanți la fond a scăzut sub minimul legal de 100 de persoane și se menține timp de 12 luni consecutiv

c)

când este în interesul participanților

d)

abrogată.

(2)

Administratorului îi este interzisă investirea activelor fondului din momentul retragerii autorizării fondului.

Art. 66 · Decizia de respingere și decizia de retragere a autorizării fondului

(1)

Decizia de respingere a cererii de autorizare a fondului și decizia de retragere a autorizării fondului pot fi atacate la instanța de contencios administrativ competentă, potrivit legii.

(2)

Contestația adresată instanței de contencios administrativ competente nu suspendă, pe timpul soluționării acesteia, decizia de retragere a autorizării fondului.

(3)

În termen de 10 zile lucrătoare de la data expirării perioadei de contestare sau, după caz, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a soluționat contestația, A.S

F)

publică anunțul privind retragerea autorizării fondului în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a, și pe pagina de internet a A.S.F.

Art. 67 · Resursele financiare și cheltuielile legate de administrare suportate de fond

(1)

Fondul primește contribuțiile participanților după autorizarea administratorului și fondului.

(2)

Resursele financiare ale fondului sunt

a)

contribuțiile convertite în unități de fond

b)

drepturile cuvenite moștenitorilor participanților, definiți conform prevederilor Codului civil , la care aceștia au renunțat sau care nu au fost revendicate în termenul de prescripție de 10 ani de la data decesului participantului

c)

sumele reprezentând plăți ale administratorului/ angajatorului din resurse proprii conform obligațiilor asumate de administrator prin prospect sau de către angajator prin schema de pensii ocupaționale

d)

sumele provenite din investirea veniturilor prevăzute la lit. a)-c) .

(3)

Cheltuielile legate de administrare suportate de fond sunt următoarele

a)

comisionul de administrare

b)

comisionul de depozitare și de custodie

c)

comisioanele de tranzacționare

d)

comisioanele bancare

e)

onorariul pentru auditul situațiilor financiare ale fondului.

(4)

Un fond nu poate fi declarat în stare de faliment.

Art. 68

Emiterea de reglementări privind înființarea și autorizarea fondurilor A.S

F)

emite reglementări referitoare la: a) înființarea și autorizarea fondurilor

b)

conținutul minim al contractului de societate prin care se constituie un fond, precum și procedura de modificare a acestuia

c)

conținutul minim al contractului de administrare, precum și procedura de modificare a acestuia

d)

operațiunile de încasări și plăți efectuate prin conturile fondului

e)

fuziunea fondurilor.

Articolele următoare · 69 din 164