HOTĂRÂRE nr. 577 din 13 iunie 2002 (*actualizată*) privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, cu modificările și completările ulterioare, și a Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării (actualizată până la data de 20 decembrie 2012*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
La solicitarea autorității de mediu competente, pentru realizarea bilanțurilor de mediu nivel I și/sau II și, după caz, a studiului de evaluare a riscului este obligatoriu să se contracteze serviciile unui expert de mediu atestat.
Expertul de mediu atestat care va întocmi documentația de mediu solicitată nu poate fi acționar, administrator, cenzor, partener comercial al societății comerciale beneficiare, el, soțul/sotia și rudele sau afinii acestuia până la gradul al patrulea inclusiv.
Prin aviz de mediu se înțelege actul prin care autoritatea de mediu competența stabilește obligațiile de mediu ce urmează să fie îndeplinite de respectiva societate comercială, programul pentru conformare corespunzător acestor obligații și identifica răspunderile datorate poluarii mediului din activitatea trecută a societății comerciale, pe oricare dintre amplasamentele deținute de aceasta.
Programul pentru conformare cuprinde acele măsuri pentru reducerea efectelor prezente și viitoare ale activităților desfășurate de societatea comercială la data obținerii avizului de mediu, precum și acele prevederi pentru remedierea efectelor asupra mediului rezultate din activitățile desfășurate anterior acestui moment.
La încheierea contractului de vânzare-cumpărare instituția publică implicata/societatea comercială va urmări asumarea de către cumpărător, în tot sau în parte, a obligațiilor și raspunderilor de mediu stabilite de autoritatea de mediu competența, prin convenirea unui cuantum de investiții destinate executării programului pentru conformare.
Instituția publică implicata poate conveni prin contractul de vânzare-cumpărare sa îl despăgubească pe cumpărător, conform prevederilor art. 27 din lege, în cazul în care ulterior privatizării, printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, pronunțată în termen de cel mult 5 ani de la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare, este stabilit prejudiciul. Concesionarea terenurilor
Terenurile care alcătuiesc domeniul public al statului sau al unei unități administrativ-teritoriale, potrivit Legii nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, se atribuie direct, printr-un contract de concesiune, societăților comerciale privatizate sau care vor fi privatizate, care dețin astfel de terenuri și dacă acestea sunt strict necesare în vederea realizării obiectului lor de activitate. Concesiunea se face fără întocmirea unui studiu de oportunitate sau caiet de sarcini și fără nici o formă de publicitate, prin negociere directa între concedent și concesionar.
Administratorii societății comerciale sunt obligați să prezinte concedentului documentația privind justificarea folosirii terenului și datele de identificare a acestuia, obiectul de activitate și alte date necesare pentru încheierea contractului de concesiune, solicitate de concedent.
Contractul de concesiune se încheie pe o durată maxima de 49 de ani, cu clauza prelungirii de drept pe o perioadă de 24 de ani și 6 luni, dacă la data expirării primei durate a concesiunii societatea comercială concesionara continua sa exploateze terenul concesionat pentru realizarea obiectului sau de activitate.
Garanția prevăzută la art. 34 din Legea nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor va reprezenta 5% din redeventa primului an de executare a contractului de concesiune și va fi depusa în termen de 180 de zile de la data semnării acestuia.
Calitatea de concedent, în numele statului sau al unităților administrativ-teritoriale, o au
ministerele de resort pentru terenurile proprietate publică sau privată a statului
consiliile județene pentru terenurile proprietate publică sau privată a județului
consiliile locale pentru terenurile proprietate publică sau privată a orașului sau comunei.
Concesionarea, potrivit art. 32^1 alin. (3) din ordonanța de urgență, are ca obiect exclusiv utilizarea de către concesionar a terenurilor, în limitele cerute de desfășurarea normală a activității potrivit obiectului sau de activitate, și nu poate fi extinsă la activități de exploatare decât prin încheierea unui contract de concesiune, potrivit dreptului comun. Închirierea sau vânzarea terenurilor
Terenurile aparținând domeniului privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale, care nu sunt concesionate, se închiriază sau se vand societății comerciale care le deține, fără nici un fel de publicitate, prin negociere directa, la inițiativa societății comerciale sau a autorităților prevăzute la art. 135. Criteriile pentru stabilirea redeventei, chiriei și prețului de vânzare pentru terenuri
Redeventa se poate stabili ca procent din profitul anual impozabil obținut de concesionar din utilizarea terenului concesionat sau ca venit fix anual al concedentului, astfel
în cazul stabilirii redeventei ca procent din profitul anual impozabil rezultat din utilizarea terenului concesionat, acesta va fi de 1-3%, în funcție de obiectul de activitate al societății comerciale concesionare și de încadrarea acestuia potrivit Clasificării activităților din economia naționala - CAEN, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 656/1997 , precum și de împrejurarea ca terenul în cauza este într-o zona declarata defavorizată; totodată se va stabili și o redeventa minima anuală, indexabila cu indicele de inflație aferent fiecărui exercițiu financiar, determinat de Institutul Național de Statistica, în cazul în care creșterea anuală a acestui indice depășește 10%
în cazul stabilirii redeventei sub forma unui venit fix anual al concedentului se va avea în vedere ca această sumă fixa sa nu fie mai mare decât dobânda de referința stabilită de Banca Naționala a României, aplicată la valoarea de circulație a terenului ce face obiectul concesiunii, determinata potrivit criteriilor prevăzute la art. 140.
Pentru terenurile necesare desfășurării unor activități sau servicii publice, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean sau local, după caz, se pot acorda scutiri sau reduceri la plata redeventei.
Nivelul chiriei pe metru patrat de teren este convenit prin negociere directa între proprietarul terenului și societatea comercială, avându-se în vedere următoarele criterii
situarea terenului în localitate urbana sau rurală
categoria localității și zona din cadrul localității, conform incadrarilor prevăzute de Legea nr. 69/1993 privind instituirea taxei pentru folosirea terenurilor proprietate de stat în alte scopuri decât pentru agricultura sau silvicultura
poziția terenului față de accesul la rețelele de transport rutier, feroviar, naval, aerian
accesul terenului la utilități (energie electrica, termica, gaze naturale, apa-canal)
gradul de poluare a terenului cu reziduuri solide, lichide sau gazoase
tipul de activitate pentru care este exploatat terenul: producție, prestări de servicii sau executare de lucrări.
Prețul de vânzare pentru terenurile oferite spre cumpărare societăților comerciale care le au în exploatare se stabilește prin negociere directa între proprietarul terenului și societatea comercială, avându-se în vedere valoarea de circulație a terenului, determinata pe baza criteriilor prevăzute la art. 140. Majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor
Toate societățile comerciale, indiferent de structura capitalului social, care până la data apariției legii nu au dobândit certificatele de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor vor proceda după cum urmează
vor întocmi și vor înainta instituțiilor îndreptățite sa emita certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului documentațiile necesare, conform legislației în domeniu
după primirea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, în adunarea generală a acționarilor se aproba: (i) majorarea capitalului social cu valoarea terenului; (îi) numărul de acțiuni emise suplimentar; (iii) modificarea corespunzătoare a actului de înființare.
Valoarea cu care se majorează capitalul social este valoarea preluată din anexele la certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului, reactualizata cu coeficientul de reevaluare stabilit de legislația în vigoare.
În termen de 5 zile de la înregistrarea majorării societatea comercială va transmite instituției publice implicate toate documentele din care să rezulte îndeplinirea obligației legale.
La cererea instituției publice implicate oficiul registrului comerțului și/sau registrul independent privat va înregistra majorarea capitalului social, fără a solicita hotărârea adunării generale a acționarilor.
După majorarea capitalului social cu valoarea terenurilor instituția publică implicata poate vinde pachetul de acțiuni astfel
se va acorda dreptul de preferința cumpărătorului care, anterior majorării capitalului social, a dobândit acțiuni ale societății comerciale în baza unui contract de vânzare-cumpărare încheiat cu instituția publică implicata sau succesorului în drepturi al acestuia; vânzarea se va face prin negociere
nu se va acorda dreptul de preferința cumpărătorului prevăzut la lit. a) dacă, în termen de 15 zile de la data înregistrării majorării capitalului social, acesta nu și-a exprimat în scris opțiunea la instituția publică implicata; vânzarea se va face prin orice metoda, în funcție de mărimea pachetului de acțiuni, către orice investitor interesat. Dispoziții speciale privind fuziunea și divizarea societăților comerciale supuse privatizării
Procedura de restructurare prin divizare/ fuziune se declanșează
la propunerea instituției publice implicate
la propunerea consiliului de administrație al societății comerciale
la solicitarea unui acționar sau a unui terț interesat.
În situația în care adunarea generală a acționarilor decide, pe baza studiului de fezabilitate și în baza unui mandat special acordat de instituția publică implicata, aplicarea unui program de restructurare prin divizare/fuziune, consiliul de administrație va definitivă documentele necesare și va întocmi proiectul de divizare/fuziune care va fi depus la registrul comerțului în termen de 3 zile.
Publicarea într-un cotidian internațional a hotărârilor adunărilor generale ale acționarilor privind fuziunea/divizarea societăților comerciale este obligatorie ori de câte ori societatea comercială are ca acționari persoane fizice sau juridice străine. Dispoziții speciale privind dizolvarea și lichidarea societăților comerciale
În situația în care adunarea generală a acționarilor hotărăște dizolvarea și lichidarea societății comerciale, consiliul de administrație se desființează și se numește administrator unic.
Declarațiile de creanțe, transmise prin fax sau prin posta electronică în termen de 20 de zile de la data publicării anunțului informativ, vor fi luate în considerare cu condiția ca originalul să fie transmis societății comerciale în cel mult 5 zile de la expirarea termenului sus-menționat, data la care registrul creditorilor asociați devine definitiv. Asociația creditorilor
Creditorii care au depus declarațiile de creanțe se trec într-un registru întocmit de administratorul unic și care poate fi consultat de orice creditor al societății comerciale la sediul acesteia. În registru se vor indica denumirea și sediul sau, după caz, numele și domiciliul creditorilor asociați, valoarea și ordinea de preferința a fiecărei creanțe, titlul în temeiul căruia creanța s-a constituit și drepturile de vot ale fiecărui creditor potrivit art. 32^13 alin. (2) din ordonanța de urgență. Vor fi trecuți în tabel și creditorii ale căror creanțe sunt litigioase ori sunt asigurate printr-o garanție personală acordată de societatea comercială.
Registrul creditorilor asociați poate fi modificat numai în temeiul unei hotărâri judecătorești pronunțate în condițiile art. 34 alin. (2) din lege sau, în caz de eroare constatată, de administratorul unic care a întocmit tabelul, iar după numirea lichidatorului, de către acesta din urma, ca o consecința a modificării, prin decizie motivată, a tabelului de creanțe.
În termen de 10 zile de la definitivarea registrului administratorul unic convoacă prin scrisoare recomandată sau telegrama cu confirmare de primire prima ședința a asociației creditorilor pentru alegerea președintelui.
Ședințele asociației creditorilor vor avea loc în termen de cel puțin 10 zile de la data primirii convocării de către fiecare membru, în afară de cazul în care creditorii asociați hotărăsc în unanimitate sa țină o ședința, renunțând în mod expres la beneficiul convocării prealabile.
La ședințele asociației creditorii participa personal sau prin reprezentanți împuterniciți în condițiile art. 68 din Codul de procedură civilă. Împuternicirea de reprezentare conferă dreptul de a vota pentru adoptarea hotărârilor prevăzute de ordonanța de urgență ori de prezentele norme metodologice, în cadrul oricărei ședințe a asociației creditorilor, cu excepția cazului în care dreptul de reprezentare a fost restrâns la anumite acte ori ședințe. Ședința se considera legal constituită în prezenta creditorilor care dețin majoritatea absolută a voturilor în cadrul asociației.
Cu excepția celei dintâi ședințe, care va fi deschisă de către administratorul care tine registrul creditorilor asociați, lucrările ședințelor asociației creditorilor sunt deschise și sunt conduse de către președintele acesteia și se desfășoară în prezenta unui notar public. Procesul-verbal al ședinței, cuprinzând exclusiv hotărârea adoptată, se întocmește și se semnează de către notarul public care a participat la lucrări.
Procesele-verbale prevăzute la alin. (4) se înscriu într-un registru care se păstrează de administratorul unic, iar după încetarea funcției acestuia, de către lichidator, registru care poate fi consultat numai de creditorii care alcătuiesc asociația. O copie de pe procesul verbal se depune la instituția publică implicata, prin grija președintelui asociației, în termen de 5 zile de la data ședinței, iar o copie va fi păstrată de acesta.
Pot formula contestații în condițiile art. 34 alin. (2) din lege
creditorii ale căror creanțe nu au fost menționate în anunțurile publicate conform art. 34 alin. (1) din lege
creditorii ale căror creanțe au fost evidențiate într-un cuantum mai mic ori pe o poziție inferioară celei conferite de rangul creanței în ordinea de preferința indicată în anunțul publicat conform art. 34 alin. (1) din lege
creditorii care contesta existenta sau întinderea unei creanțe a societății comerciale împotriva lor, care, potrivit anunțului publicat, le-ar diminua, prin compensație, drepturile de creanța
creditorii care contesta existenta, întinderea sau ordinea de preferința a unei creanțe aflate înaintea creanței proprii în ordinea de preferința, publicată conform art. 34 alin. (1) din lege. Licitația pentru numirea lichidatorului
În cazul în care agentul de privatizare nu dorește sa realizeze lichidarea societății comerciale, precum și în situația în care negocierile pentru preluarea de către acesta a funcției de lichidator nu s-au finalizat la expirarea unui termen de doua zile de la primirea în scris a acceptului agentului de privatizare, instituția publică implicata va trebui sa publice, în maximum doua zile lucrătoare, anunțul de organizare a licitației pentru angajarea unui lichidator. În mod obligatoriu anunțul va preciza
denumirea și sediul societății comerciale ce urmează să fie lichidată, valoarea activului sau patrimonial, potrivit ultimei balanțe de verificare a conturilor sintetice, și a datoriilor
locul de unde se poate achiziționa caietul de sarcini, precum și prețul acestuia
criteriile de precalificare pe care trebuie să le îndeplinească participanții la licitație
data și locul ținerii licitației; data licitației se va fixa după cel puțin 30 de zile, dar nu mai mult de 40 de zile de la publicarea anunțului
data la care și locul de unde se pot obține informații suplimentare cu privire la regulile de participare la licitație, inclusiv cele privind accesul la date și informații privind societatea comercială, necesare pentru formularea ofertei în baza semnării unui angajament de confidențialitate.
Lichidatorul, persoana fizica, sau reprezentantul, persoana fizica, al societății comerciale lichidatoare trebuie să fie contabil autorizat, expert contabil sau licențiat în studii economice ori în drept sau inginer și să aibă cel puțin 5 ani de activitate practica, economică sau juridică.
Sistemul de remunerare a lichidatorului poate cuprinde o componenta fixa și/sau una variabila și va fi stabilit prin decizie a conducătorului instituției publice implicate. Prin aceeași decizie se numește și comisia de licitație, alcătuită din 3 persoane, dintre care una are calitatea de președinte, și se stabilește grila de punctaj necesară pentru evaluarea ofertelor.
Participanții la licitație își vor depune oferta, scrisă și datată, în plic închis, la instituția publică implicata, pentru comisia de licitație, cel mai târziu cu o zi lucrătoare înainte de data licitației.
Ofertele se deschid în ziua licitației, iar desemnarea lichidatorului se face prin hotărârea de adjudecare cuprinsă în procesul-verbal semnat de membrii comisiei de licitație, în cel mult 5 zile de la data licitației. Funcția de lichidator se adjudeca participantului care a oferit condițiile cele mai avantajoase. Hotărârea de adjudecare va cuprinde și clasarea ofertanților în ordinea numărului de puncte obținute pentru ofertele depuse.
În cazul în care contractul cu ofertantul selecționat nu se încheie în termenul prevăzut în ordonanța de urgență, contractul se va putea încheia cu următorul clasat, potrivit hotărârii prevăzute la art. 160.