ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 60 din 25 aprilie 2001 (*actualizată*) privind achizițiile publice (actualizată până la data de 21 martie 2004*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică pentru atribuirea oricărui contract de achiziție publică.
Oricare autoritate contractantă care finanțează contracte de achiziție publică, ce se atribuie de către o altă persoană juridică, are obligația de a impune, prin contractul de finanțare, aplicarea prevederilor prezentei ordonanțe de urgență pentru atribuirea contractului respectiv. (3) Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică și în cazul în care, după atribuirea unui contract pentru concesiunea de lucrări, concesionarul, în calitate de autoritate contractantă, atribuie contracte de lucrări către terțe părți în scopul îndeplinirii obligațiilor rezultate din contractul de concesiune. Nu sunt considerate terțe părți asociații care depun oferta comuna atunci când autoritatea contractantă intenționează sa atribuie un contract pentru concesiunea de lucrări și nici persoanele juridice afiliate concesionarului/concesionarilor asociat/asociați.
În cazul în care concesionarul nu este autoritate contractantă, acesta are obligația de a respecta cel puțin prevederile referitoare la publicarea anunțurilor de participare și de atribuire a contractului de achiziție publică, precum și cele referitoare la datele limita pentru primirea scrisorii de interes și pentru depunerea ofertelor atunci când atribuie contracte de lucrări către terțe părți în scopul îndeplinirii obligațiilor rezultate din contractul de concesiune.
Este autoritate contractantă, în sensul prezentei ordonanțe de urgență
oricare autoritate publică, astfel cum este definită aceasta în Constituția României, inclusiv autoritatea judecătorească
oricare instituție publică, de interes general sau local, autonomă ori aflată în subordinea sau sub controlul unei autorități publice
oricare persoana juridică, alta decât cele prevăzute la lit. a) sau b), care a fost înființată pentru a desfășura activități de interes public fără caracter comercial sau industrial și care se afla cel puțin în una dintre următoarele situații
este finanțată din fonduri publice
se afla în subordinea sau sub controlul unei autorități ori instituții publice
în componenta consiliului de administrație/organului de conducere sau de supervizare mai mult de jumătate din numărul membrilor acestuia sunt numiți de către o autoritate sau o instituție publică
oricare persoana juridică ce desfășoară activități relevante în unul dintre sectoarele de utilități publice - apa, energie, transporturi și telecomunicații - și care se afla, direct sau indirect, sub influența dominantă a uneia dintre persoanele juridice prevăzute la lit. a), b) sau c) ori care beneficiază de drepturi speciale sau exclusive pentru desfășurarea unor astfel de activități.
Este autoritate contractantă și asociația contractantă; în acest caz, prin convenție civilă părțile desemnează din rândul lor acea persoana juridică ce le reprezintă, în calitate de achizitor unic, în raporturile cu orice furnizor, executant sau prestator.
Prin hotărâre a Guvernului se pot stabili și alte persoane juridice care au obligația de a efectua achiziții publice potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, în cazul în care activitatea acestora se desfășoară pe piețe în care concurenta este exclusa prin efectul unui act normativ sau administrativ ori datorită existenței unei poziții de monopol.
În sensul prevederilor art. 5 alin. (1) lit. d) sunt considerate activități relevante următoarele
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele fixe destinate să asigure, în beneficiul publicului, activități în domeniul producției, transportului sau distribuției de apa potabilă, energie electrica, combustibili gazosi sau energie termica și apa calda, precum și furnizarea de apa potabilă, de energie electrica, de combustibili gazosi sau de energie termica și de apa calda către aceste rețele
evacuarea sau tratarea apelor uzate
exploatarea unui areal geografic în scopul prospectarii sau extractiei de petrol brut, gaze naturale, cărbuni sau alți combustibili solizi
exploatarea unui areal geografic în scopul punerii la dispoziție transportatorilor care operează pe cai aeriene, maritime sau fluviale a aeroporturilor, a porturilor maritime/fluviale sau a altor terminale de rețea de transport
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele de transport destinate să asigure prestarea de servicii în beneficiul publicului, în domeniul transportului pe calea ferată și transportului terestru de călători, programate
punerea la dispoziție sau exploatarea de rețele publice de telecomunicații ori asigurarea, în beneficiul publicului, a unuia sau mai multor servicii de telecomunicații.
Activitățile prevăzute la alin. (1) lit. a) nu sunt considerate ca fiind activități relevante dacă
în cazul apei potabile și energiei electrice
producția de apa potabilă sau de energie electrica este destinată desfășurării unei alte activități decât cele prevăzute la alin. (1)
alimentarea rețelei publice depinde numai de consumul propriu al furnizorului, iar cantitatea furnizată rețelei nu a depășit 30% din producția totală de apa potabilă sau energie electrica, avându-se în vedere media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs
în cazul combustibililor gazosi, energiei termice și apei calde
producția de combustibili gazosi sau de energie termica și apa calda este consecința inevitabila a desfășurării unei alte activități decât cele prevăzute la alin. (1)
alimentarea rețelei publice este facuta numai în scopul de a exploata în mod economic aceasta producție, iar cifra de afaceri rezultată din alimentarea rețelei nu a depășit 20% din cifra de afaceri totală realizată, avându-se în vedere media ultimilor 3 ani, inclusiv anul în curs.
Prestarea de servicii de transport efectuat cu autobuze sau autocare nu este considerată activitate relevanta în cazul în care și alte persoane juridice au dreptul sa presteze același tip de servicii, în aceeași zona geografică și în aceleași condiții.
Autoritatea contractantă nu are obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe de urgență în cazul achiziției de produse, servicii sau lucrări destinate în mod exclusiv prestării unuia sau mai multor servicii de telecomunicații, în cazul în care și alte persoane juridice au dreptul sa presteze servicii de telecomunicații similare, în aceeași zona geografică și în aceleași condiții.
O autoritate contractantă din domeniul apărării naționale, ordinii publice, siguranței și securității naționale are obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe de urgență, cu excepția cazului în care achiziționează produse și servicii în legătură cu producția sau comerțul de arme, munitie și sisteme de armament pentru război sau a cazului în care atribuirea contractului de servicii sau de furnizare ar putea conduce la difuzarea de informații contrare intereselor de apărare și securitate a tarii.
Lista cuprinzând produsele și serviciile la care se face referire la alin. (1), precum și procedurile pentru atribuirea unor astfel de contracte se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Autoritatea contractantă nu are obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe de urgență atunci când atribuie contracte de achiziție publică, dacă
contractul are caracter secret sau îndeplinirea sa implica măsuri speciale de securitate, în concordanta cu prevederile legale referitoare la apărarea naționala, ordinea publică, siguranța și securitatea naționala; b) procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică sunt stabilite ca urmare a
unui tratat sau a unui acord internațional ce vizează implementarea ori exploatarea unui proiect, în comun cu unul sau mai mulți parteneri străini
unui tratat, acord internațional sau a altor asemenea documente referitoare la staționarea de trupe
aplicării unei proceduri specifice unor organisme financiare internaționale sau altor donatori/creditori
contractul este contract de servicii și se atribuie unei persoane juridice care este ea însăși autoritate contractantă și care prestează aceste servicii în baza unor drepturi exclusive stabilite conform prevederilor legale
contractul are ca obiect cumpărarea apei de suprafața sau din subteran în scopul desfășurării de activități în domeniul producției, transportului sau distribuției de apa potabilă
contractul are ca obiect cumpărarea de energie, de produse energetice ale industriei extractive sau de alți combustibili în scopul desfășurării de activități în domeniul prospectarii sau extractiei de petrol brut, de gaze naturale, cărbuni sau de alți combustibili solizi
contractul are ca obiect
cumpărarea sau închirierea, prin orice mijloace financiare, de terenuri/clădiri/alte bunuri imobiliare existente sau a drepturilor asupra acestora; atribuirea contractelor pentru achiziția serviciilor de intermediere financiară, care se încheie, indiferent de forma, în legătură cu contractul de cumpărare sau de închiriere, se supune prevederilor prezentei ordonanțe de urgență
cumpărarea, dezvoltarea, producția sau coproductia de programe de către instituții de radiodifuziune și televiziune, precum și achiziția de timpi de emisie
prestarea de servicii de telefonie, de telegrafie, telex și întreținere a rețelei, de radioficare și de comunicații prin satelit; - prestarea de servicii de arbitrare și conciliere
prestarea de servicii de intermediere financiară în legătură cu emiterea, cumpărarea, vânzarea sau transferul valorilor mobiliare ori al altor instrumente financiare, precum și prestarea de servicii de către Banca Naționala a României
angajarea de forta de muncă, respectiv încheierea de contracte de muncă
prestarea de servicii de cercetare-dezvoltare, remunerate integral de către autoritatea contractantă și ale căror rezultate nu sunt necesare autorității contractante în propriul beneficiu. În oricare dintre cazurile prevăzute în cadrul prezentului alineat autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractul de achiziție publică pe baza respectării unor criterii de natura economică și, în măsura în care este posibil, prin utilizarea sistemului concurential adaptat la specificul achiziției.
Autoritatea contractantă nu are obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe de urgență atunci când achiziționează
servicii hoteluri și restaurante
servicii de transport pe calea ferată
servicii de transport pe apa
servicii anexe și auxiliare transportului
servicii juridice
servicii de selecție și plasare a forței de muncă
servicii de investigatie și protecție a bunurilor și persoanelor
servicii de învățământ
servicii de sănătate și asistența socială
servicii recreative, culturale și sportive. În oricare dintre aceste cazuri autoritatea contractantă are obligația de a atribui contractul de achiziție publică pe baza respectării principiilor prevăzute la art. 2, precum și a prevederilor art. 37 referitoare la specificațiile tehnice și ale art. 78 referitoare la dosarul achiziției publice și la monitorizarea sistemului achizițiilor publice.
Autoritățile contractante prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) nu au obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe de urgență atunci când achiziționează produse în scopul de a le revinde sau de a le închiria și nu beneficiază de nici un drept special sau exclusiv cu privire la produsele pe care urmează să le vândă sau să le închirieze, oricare alte persoane juridice având și ele dreptul de a vinde sau de a închiria produse similare în aceleași condiții ca și autoritatea contractantă.
Autoritățile contractante prevăzute la art. 5 alin. (1) lit. d) nu au obligația de a aplica prevederile prezentei ordonanțe de urgență atunci când achiziționează
produse, lucrări sau servicii destinate altor scopuri decât desfășurării de activități relevante
produse, lucrări sau servicii destinate desfășurării unor activități relevante în alta țara decât România, în condițiile în care realizarea acestui scop nu presupune utilizarea fizica a unei rețele sau a unui areal geografic din România.
Prin excepție de la alin. (4), prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică în cazul atribuirii unui contract de achiziție publică sau organizării unui concurs de soluții de către o persoană juridică ce desfășoară activități în domeniul producției, transportului sau distribuției de apa potabilă, dacă respectivul contract este în legătură cu prestarea de servicii de îmbunătățiri funciare și irigații sau cu proiecte privind lucrări de construcții hidrotehnice, dar numai în cazul în care volumul de apa, destinat pentru aprovizionarea cu apa potabilă, reprezintă mai mult de 20% din volumul total de apa pus la dispoziție de instalațiile de irigare, de drenaj sau de proiectele cu caracter hidrotehnic respective.
Autoritatea contractantă are dreptul de a cumpara direct, potrivit normelor de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, fără a avea obligația de a aplica procedurile prevăzute la art. 9, în cazul în care achiziționează produse, lucrări sau servicii a căror valoare, fără T.V.A., cumulată pe parcursul unui an, nu depășește echivalentul în lei a 2.000 euro.
Autoritatea contractantă are obligația de a aplica una dintre procedurile de mai jos pentru atribuirea unui contract de achiziție publică
licitație deschisă, respectiv procedura prin care orice furnizor, executant sau prestator interesat are dreptul de a depune oferta
licitație restrânsă, respectiv procedura care se desfășoară în doua etape distincte și prin care numai candidații selectați de către autoritatea contractantă în prima etapa sunt invitați să depună oferte
negociere, care poate fi
negociere competitivă, respectiv procedura prin care autoritatea contractantă se consulta și negociaza clauzele contractuale, exclusiv prețul, cu mai mulți furnizori, executanți sau prestatori
negociere cu o singura sursa, respectiv procedura prin care autoritatea contractantă se consulta și negociaza clauzele contractuale, inclusiv prețul, cu un singur furnizor, executant sau prestator
cererea de oferta, respectiv procedura simplificata, prin care autoritatea contractantă solicita oferte de la mai mulți furnizori, executanți sau prestatori. (2) Autoritatea contractantă are dreptul de a organiza un concurs de soluții, respectiv o procedură care permite acesteia sa achizitioneze, în special în domeniul amenajării teritoriului, al proiectării urbanistice și peisagistice, al arhitecturii sau în cel al prelucrării datelor, un plan sau un proiect, prin selectarea acestuia pe baze concurentiale de către un juriu, cu sau fără acordarea de premii concurentului/concurenților câștigător/castigatori. Concursul de soluții poate fi o procedură independenta sau parte a unei proceduri care conduce la atribuirea unui contract de servicii. Proiectele/planurile depuse de către concurenți trebuie să rămână anonime până la finalizarea evaluării acestora de către juriul constituit.
Contractele de achiziție publică se atribuie de regula prin aplicarea procedurilor de licitație deschisă sau restrânsă.
Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere competitivă numai în următoarele cazuri
atunci când, în urma aplicării unei proceduri de licitație deschisă sau restrânsă nu a fost primită nici o ofertă sau nici o ofertă corespunzătoare și numai dacă autoritatea contractantă, după consultarea și negocierea cu furnizorii, executanții sau prestatorii, nu modifica substanțial cerințele prevăzute inițial în documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei
în situații excepționale, temeinic motivate, atunci când autoritatea contractantă își propune sa dobândească servicii sau lucrări care nu permit o estimare inițială a valorii contractului de achiziție publică datorită naturii serviciilor sau lucrărilor respective ori datorită riscurilor pe care le implica prestarea sau execuția acestora
atunci când serviciile pe care autoritatea contractantă își propune să le dobândească sunt de asa natura încât caietul de sarcini nu poate fi elaborat cu precizia pe care o impune atribuirea unui contract de achiziție publică prin licitație deschisă sau restrânsă
atunci când autoritatea contractantă achiziționează produse care urmează să fie fabricate sau lucrări ce urmează să fie executate exclusiv în scopul cercetării științifice, experimentarii sau dezvoltării tehnologice și numai dacă autoritatea contractantă nu urmărește asigurarea unei rentabilitati sau acoperirea costurilor aferente cercetării științifice, experimentarii sau dezvoltării tehnologice
atunci când, ca urmare a organizării unui concurs de soluții, trebuie să atribuie contractul de servicii unuia dintre concurentii castigatori ai concursului respectiv și numai dacă autoritatea contractantă transmite invitație de participare tuturor concurenților castigatori ai concursului respectiv. (2) Prin excepție de la prevederile alin. (1) autoritățile contractante care desfășoară activități relevante în sectoarele de utilități publice au dreptul de a aplica procedura de negociere competitivă, fără restrictii, în cazul în care finanțarea contractului de achiziție publică nu implica utilizarea de fonduri publice.
Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere cu o singura sursa numai în următoarele cazuri
atunci când produsele, lucrările sau serviciile pot fi furnizate, executate sau prestate doar de un singur contractant, din motive de natura tehnica, artistică sau din motive legate de protecția unui drept de exclusivitate asupra acestora
atunci când autoritatea contractantă își propune sa achizitioneze, în mod adițional, produse destinate înlocuirii parțiale, suplimentarii sau extinderii echipamentelor, instalațiilor sau altor dotări achiziționate anterior de la un anumit furnizor și constata ca aceste produse nu se pot achizitiona decât de la același furnizor, în vederea evitării incompatibilitatii sau dificultăților tehnice sporite de operare și întreținere pe care le implica achiziționarea de produse cu caracteristici tehnice diferite de cele deja achiziționate. Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica aceasta procedura într-un interval, de regula, nu mai mare de 3 ani de la atribuirea contractului de achiziție publică inițial
atunci când autoritatea contractantă își propune sa achizitioneze servicii suplimentare sau lucrări suplimentare, care, deși nu au fost incluse în contractul de servicii, respectiv în contractul de lucrări, atribuit anterior unui contractant, au devenit, ca urmare a unor situații neprevăzute, necesare pentru finalizarea contractului în cauza și numai dacă se respecta, în mod cumulativ, următoarele condiții
atribuirea să fie facuta aceluiași contractant
serviciile/lucrările suplimentare nu pot fi separate, din punct de vedere tehnic și economic, de contractul inițial, întrucât altfel ar aduce prejudicii majore autorității contractante sau, deși separabile de contractul inițial, sunt strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia
valoarea estimată a noului contract nu trebuie să depășească 50% din valoarea actualizată a contractului de servicii, respectiv de lucrări, atribuit inițial
atunci când, ulterior atribuirii unui contract de servicii sau de lucrări, autoritatea contractantă își propune sa achizitioneze noi servicii, respectiv noi lucrări, care sunt similare serviciilor sau lucrărilor achiziționate prin contractul atribuit inițial, și numai dacă se respecta, în mod cumulativ, următoarele condiții
noile servicii sau lucrări sunt în conformitate cu cerințele din caietul de sarcini elaborat cu ocazia atribuirii contractului inițial, iar aceasta atribuire s-a realizat prin procedura de licitație deschisă sau prin procedura de licitație restrânsă
în anunțul de participare pentru atribuirea contractului inițial de servicii sau de lucrări s-a precizat ca pentru achiziționarea ulterioară de servicii similare, respectiv de lucrări similare, se va putea aplica procedura de negociere cu o singura sursa
valoarea estimată a contractului inițial de servicii sau de lucrări s-a determinat inclusiv prin luarea în calcul a serviciilor similare, respectiv a lucrărilor similare ce se vor achizitiona ulterior
autoritatea contractantă achiziționează astfel de servicii sau de lucrări într-un interval de cel mult 3 ani de la atribuirea contractului inițial
atunci când, ca urmare a organizării unui concurs de soluții, trebuie să atribuie contractul de servicii concurentului câștigător al concursului respectiv
atunci când o autoritate contractantă care desfășoară activități relevante în sectoarele de utilități publice achiziționează produse cotate și tranzacționate la burse de mărfuri recunoscute oficial
atunci când o autoritate contractantă care desfășoară activități relevante în sectoarele de utilități publice beneficiază de posibilitatea valorificării unei oportunitati de scurta durata, extrem de avantajoase, și în urma căreia poate cumpara produse la un preț considerabil mai scăzut decât cel practicat pe piața, pentru produse de același nivel tehnic și calitativ
în situație de forta majoră, respectiv stare de necesitate ori altele asemenea sau în orice alte cazuri temeinic motivate care nu au putut fi prevăzute și ale căror circumstanțe, sub nici o formă, nu se datorează vreunei acțiuni a autorității contractante, dar numai pentru achiziționarea produselor, serviciilor, lucrărilor necesare pentru a face fața situației de extrema urgenta, într-o perioadă imediata, perioada care nu poate depăși durata normală de aplicare a procedurilor de licitație deschisă sau de licitație restrânsă.
Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de cerere de oferta numai în cazul în care valoarea estimată, fără T.V.A., a contractului de achiziție publică este mai mica decât echivalentul în lei a următoarelor praguri
pentru contractul de furnizare: 40.000 euro
pentru contractul de servicii: 40.000 euro
pentru contractul de lucrări: 100.000 euro.
Indiferent de procedura aplicată, autoritatea contractantă are obligația să asigure respectarea principiilor liberei concurente, transparenței, tratamentului egal și confidențialității în relația cu furnizorii, executanții sau prestatorii interesați sa participe la procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică.
Autoritatea contractantă are obligația de a estima valoarea contractului de achiziție publică prin luarea în considerare a duratei contractului și a tuturor costurilor implicate pentru îndeplinirea acestuia. Regulile care urmează să fie aplicate pentru estimarea valorii contractului de achiziție publică se stabilesc prin normele de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
Autoritatea contractantă nu are dreptul de a diviza contractul de achiziție publică în mai multe contracte distincte de valoare mai mica, în scopul de a evita aplicarea procedurilor de licitație deschisă sau restrânsă.
Autoritatea contractantă are obligația de a face cunoscută în mod public intenția de a efectua achiziții publice, scop în care trebuie să transmită spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice, un anunț de intenție.
Anunțul de intenție se va publică în mod separat pentru produse, lucrări și servicii, în cel mult 30 de zile de la data aprobării bugetului propriu al autorității contractante.
Anunțul de intenție trebuie să cuprindă cel puțin toate contractele de achiziție publică previzionate să fie atribuite până la sfârșitul anului bugetar și a căror valoare estimată, fără T.V.A., este egala sau mai mare decât echivalentul în lei a 750.000 euro. Pentru contracte a căror valoare estimată, fără T.V.A., este mai mica decât echivalentul în lei a 750.000 euro, publicarea anunțului de intenție este opțională.
Publicarea anunțului prevăzut la alin. (1) nu creează autorității contractante obligația de a efectua respectiva achiziție publică.
Autoritățile contractante care desfășoară activități relevante în sectoarele de utilități publice fac excepție de la prevederile alin. (2), în sensul că acestea au dreptul sa transmită spre publicare anunțul de intenție oricând pe parcursul anului.
Autoritatea contractantă are obligația sa transmită spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice, un anunț de participare, în toate cazurile în care aplica una dintre procedurile prin licitație deschisă, restrânsă sau prin negociere competitivă, precum și în cazul în care intenționează sa organizeze un concurs de soluții.
Autoritatea contractantă are obligația de a preciza în anunțul de participare la concursul de soluții dacă acesta este urmat de atribuirea unui contract de servicii unuia dintre concurentii castigatori ai concursului respectiv. (3) Autoritatea contractantă are dreptul, în scopul asigurării unei transparente maxime, de a face cunoscut anunțul de participare și prin alte mijloace de informare locale, naționale sau internaționale, dar numai după publicarea anunțului respectiv în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice. Anunțul de participare publicat și în alte mijloace de informare locale, naționale sau internaționale trebuie să menționeze numărul și data apariției Monitorului Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice în care s-a publicat anunțul de participare și nu trebuie să conțină alte informații decât cele publicate în Monitorul Oficial al României.
Prin excepție de la prevederile alin. (1) autoritatea contractantă nu are obligația, atunci când aplica procedura prin negociere competitivă, de a transmite spre publicare un anunț de participare în oricare dintre următoarele cazuri
atunci când, în urma aplicării unei proceduri prin licitație deschisă sau restrânsă, nu a fost prezentată nici o ofertă
atunci când, în urma aplicării unei proceduri prin licitație deschisă sau restrânsă, au fost respinse toate ofertele prezentate și numai dacă autoritatea contractantă transmite invitație de participare cel puțin tuturor ofertanților care au fost calificați în cadrul procedurii inițiale
atunci când, ca urmare a organizării unui concurs de soluții, trebuie să atribuie contractul de servicii unuia dintre concurentii castigatori ai concursului respectiv
atunci când autoritatea contractantă achiziționează produse ce urmează să fie fabricate exclusiv în scopul cercetării științifice, experimentarii sau dezvoltării tehnologice și numai dacă autoritatea contractantă nu urmărește asigurarea unei rentabilitati sau acoperirea costurilor aferente cercetării științifice, experimentarii sau dezvoltării tehnologice.
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice, un anunț de atribuire a contractului de achiziție publică, nu mai târziu de 30 de zile de la data încheierii contractului de achiziție publică.
Autoritatea contractantă care a organizat un concurs de soluții are obligația de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice, un anunț privind rezultatul concursului respectiv nu mai târziu de 30 de zile de la data deciziei juriului.
În cazul aplicării procedurii prin cerere de oferta autoritatea contractantă nu are obligația de a respecta prevederile alin. (1).
În cazul în care, din motive de urgenta, autoritatea contractantă accelereaza aplicarea procedurii de licitație restrânsă sau de negociere competitivă potrivit prevederilor art. 21 alin. (4) Regia Autonomă "Monitorul Oficial" are obligația de a publică anunțul de participare în termen de cel mult 5 zile de la data înregistrării acestuia.
În cazul aplicării procedurii de licitație deschisă autoritatea contractantă are obligația de a stabili și de a include în anunțul de participare data limita pentru depunerea ofertelor.
În cazul atribuirii contractelor de furnizare și de servicii, a căror valoare estimată, fără T.V.A., este mai mare decât echivalentul în lei a 100.000 euro, precum și în cazul contractelor de lucrări, a căror valoare estimată fără T.V
este mai mare decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, data limita stabilită pentru depunerea ofertelor nu trebuie să fie mai devreme de 52 de zile de la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice.
Prin excepție de la prevederile alin. (2), în cazul în care autoritatea contractantă a publicat un anunț de intenție referitor la contractul de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, aceasta are dreptul de a reduce perioada fixată pentru depunerea ofertelor, care nu trebuie să fie mai mica de 36 de zile de la data transmiterii spre publicare a anunțului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice. În cazuri excepționale autoritatea contractantă are dreptul de a reduce perioada fixată pentru depunerea ofertelor până la 26 de zile, dar are obligația de a prelungi această perioadă până la 36 de zile, dacă cel puțin unul dintre potentialii ofertanți care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, un exemplar din documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei solicita acest lucru.
Prevederea alin. (3) este aplicabilă numai în cazul în care anunțul de intenție a fost transmis de autoritatea contractantă, spre publicare, cu cel mult 12 luni și cu cel puțin 52 de zile înainte de data transmiterii, spre publicare, a anunțului de participare.
În cazul atribuirii contractelor de furnizare și de servicii, a căror valoare estimată fără T.V
este egala sau mai mica decât echivalentul în lei a 100.000 euro, precum și în cazul contractelor de lucrări, a căror valoare estimată fără T.V
este egala sau mai mica decât echivalentul în lei a 1.000.000 euro, data limita stabilită pentru depunerea ofertelor nu trebuie să fie mai devreme de 10 zile de la data publicării anunțului de participare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice.
În cazul aplicării primei etape a procedurii de licitație restrânsă sau de negociere competitivă autoritatea contractantă are obligația de a stabili și de a include în anunțul de participare data limita de primire a documentelor de calificare, însoțite de scrisoarea de interes prin care se manifesta intenția candidatului de a participa la procedura.
Data limita stabilită de autoritatea contractantă nu trebuie să fie mai devreme de 37 de zile de la data transmiterii spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice, a anunțului de participare.
Autoritățile contractante care desfășoară activități relevante în sectoarele de utilități publice au dreptul de a reduce această perioadă la 26 de zile de la data transmiterii spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a - Achiziții publice, a anunțului de participare.
Autoritatea contractantă are dreptul de a accelera aplicarea procedurii prin licitație restrânsă sau prin negociere competitivă și anume de a reduce numărul de zile prevăzut la alin. (2), dar nu la mai puțin de 15 zile și numai în situația în care, din motive de urgenta, respectarea numărului de zile prevăzut la alineatul respectiv ar cauza prejudicii autorității contractante. În acest caz autoritatea contractantă are obligația de a include în anunțul de participare motivele aplicării accelerate a procedurii prin licitație restrânsă sau prin negociere competitivă.
În etapa finala a procedurii de licitație restrânsă sau negociere competitivă autoritatea contractantă are obligația de a stabili și de a include în invitația de participare adresată candidaților selectați data limita pentru depunerea ofertelor.
Data limita stabilită pentru depunerea ofertelor nu trebuie să fie mai devreme de
40 de zile de la data transmiterii invitatiei de participare pentru a depune oferta, în cazul aplicării procedurii de licitație restrânsă
15 zile de la data transmiterii invitatiei de participare pentru a depune oferta, în cazul aplicării procedurii de negociere competitivă.
Prin excepție de la prevederile alin. (2) lit. a), în cazul în care autoritatea contractantă a publicat un anunț de intenție referitor la contractul de achiziție publică ce urmează să fie atribuit, aceasta are dreptul de a reduce perioada fixată pentru depunerea ofertelor, care nu trebuie să fie mai mica de 26 de zile de la data transmiterii invitatiei de participare pentru a depune oferta.
Prevederea alin. (3) este aplicabilă numai în cazul în care anunțul de intenție a fost transmis de către autoritatea contractantă, spre publicare, cu cel mult 12 luni și cu cel puțin 52 de zile înainte de data transmiterii spre publicare a anunțului de participare.
În cazul în care, din motive de urgenta, respectarea numărului de zile prevăzut la alin. (2) lit. a) ar cauza prejudicii autorității contractante, aceasta are dreptul de a accelera aplicarea procedurii de licitație restrânsă sau de negociere competitivă prin reducerea numărului de zile, dar nu la mai puțin de 10 zile.
În cazul aplicării procedurii de cerere de oferta autoritatea contractantă are obligația de a stabili și de a include în anunțul și în invitația de participare data limita pentru depunerea ofertelor, care nu trebuie să fie mai devreme de
10 zile de la data transmiterii invitatiei de participare, în cazul atribuirii contractelor de lucrări
5 zile de la data transmiterii invitatiei de participare, în cazul atribuirii contractelor de furnizare sau de servicii.
Autoritatea contractantă are obligația de a stabili în mod adecvat perioada fixată pentru data limita a depunerii ofertelor prin extinderea perioadelor minime prevăzute la art. 20, 22 și 23, dacă, datorită volumului și complexității lor, nu pot fi elaborate și depuse oferte în timp util sau dacă oferta nu poate fi elaborata și depusa decât fie după vizitarea amplasamentelor, fie după consultarea la fața locului a documentelor-anexa la caietul de sarcini.
Autoritatea contractantă are dreptul de a prelungi perioada stabilită prin data limita pentru depunerea ofertei. În acest caz autoritatea contractantă are obligația de a comunică noua data de depunere, în scris, cu cel puțin 6 zile înainte de data limita stabilită inițial, tuturor furnizorilor, executanților sau prestatorilor care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, un exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei.
Orice furnizor, executant sau prestator, român sau străin, persoana fizica sau juridică, are dreptul de a participa, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, la procedura pentru atribuirea contractului de achiziție publică; furnizorul, executantul sau prestatorul străin beneficiază în România de același regim privind participarea de care beneficiază și furnizorul, executantul sau prestatorul român în țara în care furnizorul, executantul sau prestatorul străin este rezident.
În cazul aplicării procedurii de licitație deschisă numărul de furnizori, de executanți sau de prestatori care au dreptul de a depune oferta este nelimitat.
Autoritatea contractantă are obligația de a repeta procedura de licitație deschisă în cazul în care numărul de furnizori, executanți sau prestatori care au depus oferta este mai mic de 2.
În cazul în care, în urma repetarii procedurii, numărul de furnizori, executanți sau prestatori care au depus oferta este mai mic de 2, autoritatea contractantă are dreptul fie de a atribui contractul de achiziție publică ofertantului care a depus oferta, fie de a repeta procedura.
Abrogat.
În cazul aplicării procedurii prin licitație restrânsă sau prin negociere competitivă cu anunț de participare orice furnizor, executant sau prestator are dreptul de a participa la prima etapa de selectare.
Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili candidații selectați numai dintre candidații calificați. Atunci când selecteaza candidații autoritatea contractantă are obligația de a aplica criterii referitoare numai la capacitatea tehnica și cea economico-financiară.
Numărul de candidați selectați trebuie să se încadreze între limita minima și limita maxima a intervalului precizat în anunțul de participare sau să fie egal cu numărul precizat în anunțul de participare. Acest număr trebuie stabilit astfel încât sa nu afecteze concurenta reală și trebuie să fie
nu mai mic de 5 și nici mai mare de 20 de candidați selectați, în cazul aplicării procedurii prin licitație restrânsă
nu mai mic de 3 candidați selectați, în cazul aplicării procedurii prin negociere competitivă, cu condiția sa existe un număr suficient de candidați corespunzatori. (4) Autoritatea contractantă nu are obligația de a repeta procedura de licitație restrânsă sau de negociere competitivă în cazul în care primește cel puțin o ofertă corespunzătoare din punct de vedere al tuturor cerințelor solicitate prin documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei.
În cazul aplicării procedurii prin cerere de oferta numărul de furnizori, executanți sau de prestatori, cărora autoritatea contractantă trebuie să le transmită invitația de participare, este de cel puțin 5, cu condiția sa existe un număr suficient de potențiali ofertanți. Autoritatea contractantă are dreptul de a publică și un anunț privind aplicarea procedurii prin cerere de oferta într-o publicație de circulație naționala. (2) În cazul în care nu primește cel puțin două oferte corespunzătoare autoritatea contractantă are obligația de a repeta procedura, prin transmiterea invitatiei de participare și către alți furnizori, executanți sau prestatori de la care exista premisele obținerii de oferta.
Prin excepție de la prevederile alin. (2), autoritatea contractantă nu are obligația de a repeta procedura în cazul în care a publicat și anunțul prevăzut la alin. (1).
În cazul în care, în urma repetarii procedurii, autoritatea contractantă primește o singura oferta corespunzătoare, aceasta are dreptul fie de a atribui contractul de achiziție publică ofertantului respectiv, fie de a repeta procedura.
Autoritatea contractantă are obligația de a face cunoscute furnizorilor, executanților sau prestatorilor cel puțin informațiile referitoare la: a) documentele pe care aceștia trebuie să le prezinte, precum și orice alte modalități care urmează să fie utilizate în scopul verificării eligibilității, înregistrării, capacității tehnice și capacității economico-financiare a acestora
numărul de candidați selectați care vor fi invitați să depună oferta sau limitele între care se încadrează acest număr, atunci când aplica procedura prin licitație restrânsă sau prin negociere competitivă.
Informațiile prevăzute la alin. (1) trebuie să fie precizate în anunțul de participare sau, după caz, în invitația de participare, în funcție de procedura aplicată pentru atribuirea contractului de achiziție publică.
Poate fi exclus dintr-o procedură pentru atribuirea contractului de achiziție publică, respectiv nu este eligibil, orice ofertant/candidat care se afla în oricare dintre următoarele situații
este în stare de faliment ori lichidare, afacerile îi sunt administrate de un judecător-sindic sau activitățile sale comerciale sunt suspendate ori este într-o situație similară cu cele anterioare, reglementată prin lege
face obiectul unei proceduri legale pentru declararea sa în una dintre situațiile prevăzute la lit. a)
nu și-a îndeplinit obligațiile de plată exigibile a impozitelor și taxelor către stat, precum și a contribuției pentru asigurările sociale de stat
furnizează informații false în documentele prezentate
a comis o grava greseala în materie profesională sau nu și-a îndeplinit obligațiile asumate printr-un alt contract de achiziție publică, în măsura în care autoritatea contractantă poate aduce ca dovada mijloace probante în acest sens.
Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita candidaților/ofertanților prezentarea de documente care dovedesc eligibilitatea în sensul prevederilor alin. (1). În cazul candidaților/ofertanților, persoane fizice sau juridice străine, autoritatea contractantă are obligația de a lua în considerare documentele considerate ca fiind suficiente pentru dovedirea eligibilității în țara în care candidatul/ofertantul este rezident.
Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita oricărui furnizor, executant sau prestator să prezinte documente edificatoare care să dovedească o formă de înregistrare ca persoana juridică sau de înregistrare/atestare ori apartenența din punct de vedere profesional, în conformitate cu prevederile legale din România sau din țara în care este stabilit, după caz.
Ofertantul/candidatul are obligația de a prezenta documentele cerute de autoritatea contractantă, prin care dovedește capacitatea tehnica și cea economicofinanciara, precum și de a permite verificarea de către autoritatea contractantă a capacităților sale de producție și a sistemului de asigurare a calității, de realizare de studii și de cercetare-dezvoltare.
În scopul verificării capacității economico-financiare a candidaților/ofertanților autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora bilanțul contabil sau un document similar cu bilanțul contabil, considerat legal și edificator în țara în care ofertantul/candidatul este rezident. Autoritatea contractantă are dreptul de a solicita și alte documente care dovedesc capacitatea economico-financiară a candidaților/ofertanților, cum ar fi: scrisori de bonitate din partea băncilor, situații privind cifra de afaceri globală, confirmarea deținerii unei/unor asigurări pentru diverse riscuri de natura profesională, în măsura în care acestea sunt relevante pentru îndeplinirea contractului de achiziție publică. În cazul în care, din motive temeinic motivate, candidatul/ofertantul nu are posibilitatea să prezinte documentele solicitate de către autoritatea contractantă, acesta poate să își demonstreze capacitatea economico-financiară și prin prezentarea altor documente, în măsura în care autoritatea contractantă le considera suficient de edificatoare.
În cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de furnizare în scopul verificării capacității tehnice a candidaților/ofertanților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul și de cantitatea produselor ce urmează să fie furnizate și în măsura în care aceste documente sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele
informații referitoare la experienta similară, concretizata prin îndeplinirea unor contracte similare în ultimii 3 ani, informații care vor conține date certificate privind beneficiarul, momentul încheierii, valoarea, precum și modul de îndeplinire a contractelor respective
informații referitoare la dotările de natura tehnica de care dispune candidatul/ofertantul, precum și la sistemul de asigurare a calității produselor
informații referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obținut de către candidat/ofertant, în special pentru asigurarea controlului calității
certificate sau alte documente emise de organisme abilitate în acest sens, care să ateste conformitatea produselor cu standarde relevante.
În cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de servicii în scopul verificării capacității tehnice a candidaților/ofertanților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul și de volumul serviciilor ce urmează să fie prestate și în măsura în care aceste documente sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele
informații referitoare la experienta similară, concretizata prin îndeplinirea unor contracte similare în ultimii 3 ani, informații care vor conține date certificate privind beneficiarul, momentul încheierii, valoarea, precum și modul de îndeplinire a contractelor respective
informații referitoare la dotările de natura tehnica de care dispune candidatul/ofertantul
informații referitoare la pregătirea și calificarea personalului de conducere, precum și ale persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii
informații referitoare la numărul mediu anual al personalului angajat și al cadrelor de conducere în ultimii 3 ani
informații privind sistemul de asigurare a calității
informații referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obținut de către candidat/ofertant pentru asigurarea controlului calității
informații privind proporția în care contractul de servicii urmează să fie îndeplinit de către subcontractanți.
În cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de lucrări în scopul verificării capacității tehnice a candidaților/ofertanților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul și de volumul lucrărilor ce urmează să fie executate și în măsura în care aceste documente sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele
informații referitoare la experienta similară, concretizata prin îndeplinirea unor contracte similare în ultimii 5 ani, informații care vor conține date certificate privind beneficiarul, momentul încheierii, valoarea, precum și modul de îndeplinire a contractelor respective
informații referitoare la dotările de natura tehnica de care dispune candidatul/ofertantul
informații referitoare la pregătirea și calificarea personalului de conducere, precum și ale persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de lucrări
informații referitoare la numărul mediu anual al personalului angajat și al cadrelor de conducere în ultimii 3 ani
informații privind sistemul de asigurare a calității
informații referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obținut de către candidat/ofertant pentru asigurarea controlului calității
informații privind proporția în care contractul de servicii urmează să fie îndeplinit de către subcontractanți.
Autoritatea contractantă are obligația de a respecta caracterul confidențial al informațiilor prezentate de către ofertanți/candidați în scopul verificării îndeplinirii condițiilor de calificare.
Autoritatea contractantă are obligația de a asigura întocmirea documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei, care trebuie să cuprindă cel puțin: a) informații generale privind autoritatea contractantă
cerințele minime de calificare solicitate de autoritatea contractantă și documentele care urmează să fie prezentate de ofertant/candidat pentru îndeplinirea cerințelor respective
caietul de sarcini
instrucțiuni privind datele limita care trebuie respectate și formalitățile care trebuie îndeplinite, inclusiv cele privind garanția de participare și cea de buna execuție, referitoare la modul de prezentare și de depunere a ofertei, precum și perioada de valabilitate a acesteia
instrucțiuni privind modul de elaborare și de prezentare a propunerii financiare
informații privind criteriul aplicat pentru atribuirea contractului de achiziție publică.
În cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin licitație deschisă, autoritatea contractantă are obligația de a asigura obținerea unui exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei, în cel mult 6 zile de la primirea unei solicitări în acest sens, de către orice furnizor, executant sau prestator de la care a primit în timp rezonabil solicitarea respectiva.
În cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin licitație restrânsă sau prin negociere, autoritatea contractantă are obligația de a asigura obținerea imediata a unui exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei de către toți candidații selectați cărora li s-a transmis invitația de participare cu oferta.
În cazul aplicării procedurii pentru atribuirea contractului de achiziție publică prin cerere de oferta, autoritatea contractantă are obligația de a asigura obținerea unui exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei, în cel mult două zile de la solicitare, de către toți furnizorii, executanții sau prestatorii care solicită documentația respectiva.
Autoritatea contractantă are dreptul de a stabili
modalitatea în care furnizorii, executanții sau prestatorii care înaintează o solicitare pot obține exemplarul documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei; și
după caz, costul exemplarului documentației și, eventual, al transmiterii acestuia, precum și condițiile de plată asociate.
Caietul de sarcini conține în mod obligatoriu specificații tehnice. Acestea definesc, după caz și fără a se limita la cele ce urmează, caracteristici referitoare la nivelul calitativ, tehnic și de performanță, siguranța în exploatare, dimensiuni, precum și sisteme de asigurare a calității, terminologie, simboluri, teste și metode de testare, ambalare, etichetare, marcare și condițiile pentru certificarea conformitatii cu standarde în vigoare. În cazul contractelor pentru lucrări specificațiile tehnice se pot referi, de asemenea, și la prescripții de proiectare și de calcul, la verificarea, inspecția și condițiile de recepție a lucrărilor sau a tehnicilor, procedeelor și metodelor de construcție, precum și la orice alte condiții cu caracter tehnic pe care autoritatea contractantă este capabilă să le descrie, în funcție și de diverse acte normative și reglementări, în legătură cu lucrarea finala și cu materii prime, materiale sau părți de lucrare utilizate.
Caietul de sarcini trebuie să precizeze și instituțiile competente de la care furnizorii, executanții sau prestatorii pot obține informații privind reglementările obligatorii referitoare la protecția muncii, la prevenirea și stingerea incendiilor și la protecția mediului, care trebuie respectate pe parcursul îndeplinirii contractului respectiv și care sunt în vigoare la nivel național sau, în mod special, în regiunea ori în localitatea în care se executa lucrările sau se prestează serviciile.
Fără a afecta reglementările tehnice obligatorii, astfel cum sunt definite acestea în legislația interna referitoare la standardizarea naționala, autoritatea contractantă are obligația de a defini în caietul de sarcini și în contract specificațiile tehnice, prin referire, de regula în următoarea ordine de prioritate, la standarde naționale care adopta standarde europene, la alte autorizari/omologări sau specificații tehnice comune utilizate în Comunitatea Europeană ori la standarde naționale care adopta standarde internaționale. În cazul în care nu exista astfel de standarde specificațiile tehnice vor fi definite prin referire la alte standarde naționale sau prin alte referințe de natura tehnica, în acest ultim caz fiind obligatorie precizarea mențiunii sau echivalent.
Se interzice definirea în caietul de sarcini a unor specificații tehnice care indica o anumită origine/sursa sau producție, procedee speciale, mărci de fabrica sau de comerț, brevete de invenție, licențe de fabricație sau a oricăror alte cerințe care au ca efect favorizarea unuia sau mai multor ofertanți.
Prin excepție de la prevederile alin. (2), se admite o astfel de indicație, dar numai însoțită de mențiunea sau echivalent și numai în situația în care autoritatea contractantă nu are posibilitatea de a preciza în caietul de sarcini specificații tehnice suficient de precise și inteligibile pentru toate părțile interesate.
Orice furnizor, executant sau prestator care a obținut, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, un exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei, are dreptul de a solicita, în scris, clarificări despre elementele cuprinse în aceasta.
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite răspuns la orice solicitare de clarificări, dar numai la acele solicitări primite cu cel puțin: a) 8 zile înainte de data limita pentru depunerea ofertelor, în cazul aplicării procedurilor prin licitație deschisă, licitație restrânsă sau negociere competitivă
6 zile înainte de data limita pentru depunerea ofertelor, în cazul accelerarii procedurii de licitație restrânsă și în cazul cererii de oferta aplicate pentru atribuirea contractelor de lucrări
3 zile înainte de data limita pentru depunerea ofertelor, în cazul cererii de oferta aplicate pentru atribuirea contractelor de furnizare și de servicii.
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite răspunsul la solicitarile de clarificări cu cel puțin: a) 6 zile înainte de data limita pentru depunerea ofertelor, în cazul prevăzut la alin. (2) lit. a)
4 zile înainte de data limita pentru depunerea ofertelor, în cazul prevăzut la alin. (2) lit. b)
2 zile înainte de data limita pentru depunerea ofertelor, în cazul prevăzut la alin. (2) lit. c).
Autoritatea contractantă are obligația de a transmite conținutul răspunsului către toți furnizorii, executanții sau prestatorii care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, un exemplar al documentației pentru elaborarea și prezentarea ofertei, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective.
Autoritatea contractantă are dreptul de a completa din proprie inițiativă, în vederea clarificarii, documentația pentru elaborarea și prezentarea ofertei.
Orice astfel de completare trebuie comunicată de către autoritatea contractantă, în scris, tuturor furnizorilor, executanților sau prestatorilor care au obținut, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, un exemplar al documentației respective.
Transmiterea comunicării trebuie să respecte limitele de timp prevăzute la art. 38 alin. (3).