ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 202 din 18 decembrie 2002 privind gospodarirea integrată a zonei costiere
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Autoritatea publică centrala pentru protecția mediului și gospodărirea apelor, autoritatea publică centrala pentru lucrări publice, transporturi și locuința, autoritatea publică centrala pentru agricultura, alimentație și păduri și autoritatea publică centrala pentru turism sunt în drept sa emita norme, normative și ordine cu caracter obligatoriu în domeniul de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență.
În termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență autoritățile publice centrale implicate vor elabora reglementările specifice prevăzute în aceasta, cu excepția celor pentru care au fost stabilite alte termene în cuprinsul ordonanței de urgenta.
Zonele costiere care sunt calificate în mod expres ca fiind de interes pentru securitatea și apărarea naționala, precum și zonele portuare se supun atât prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, cat și legislației specifice.
Anexele nr. 1-3 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.
Prezenta ordonanță de urgență intră în vigoare la 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Anexa nr. 1
DEFINIȚIILE termenilor folosiți în cuprinsul ordonanței de urgenta 1. Ape interioare - ape situate între linia de baza a marii teritoriale și țărm. ... 2. Ape costiere - apele situate în partea dinspre uscat a unei linii al carei fiecare punct este la o distanta de 1 mila marina, în partea dinspre mare, de la cel mai apropiat punct al liniei de baza de la care se măsoară întinderea apelor teritoriale, cu extindere, unde este posibil, până la limita exterioară a apelor tranzitorii. ... 3. Ape tranzitorii - ape de suprafața situate în vecinătatea gurilor de vărsare ale râurilor, care sunt parțial saline, ca rezultat al apropierii de apele costiere, dar care sunt puternic influentate de cursurile de apa dulce. ... 4. Bioacumulare - procesul prin care un produs este preluat de către un organism viu, atât în apa, cat și prin hrana. ... 5. Cod de buna conduita - principii directoare sau norme pentru desfășurarea unor activități cu impact asupra mediului astfel încât să se reducă la minimum riscul de poluare. ... 6. Eroziuni ale zonei costiere - mutarea, în detrimentul uscatului, a liniei de coasta. ... 7. Gospodărirea integrată - amenajarea și utilizarea durabilă a zonei costiere luând în considerare dezvoltarea economică și socială în strânsă interdependenta cu marea, în vederea menținerii, pentru generatiile prezente și viitoare, a echilibrului biologic și ecologic fragil al zonei de coasta și a peisajului. ... 8. Habitat - locul sau tipul de loc în care un organism sau o populație exista în mod natural. ... 9. Scufundare: a) orice deversare deliberata de deșeuri sau alte materiale de pe nave, aeronave sau alte lucrări plasate pe mare; ... b) orice sabordare pe ape a unor nave, aeronave, platforme sau alte lucrări. ... Termenul de scufundare nu vizează: a) evacuarea de deșeuri sau alte materiale care rezultă în mod direct sau indirect din exploatarea normală a navelor, aeronavelor, platformelor și a altor lucrări plasate pe mare, precum și a echipamentului acestora, cu excepția deșeurilor sau altor materiale transportate de mare sau transbordate pe nave sau aeronave, platforme sau alte lucrări plasate pe mare care sunt folosite în scopul deversarii unor asemenea materiale sau derivate din tratarea unor asemenea deșeuri sau altor materiale la bordul acestor nave, aeronave, platforme sau lucrări; ... b) orice depozitare de materiale pentru un alt scop decât simpla lor eliminare, cu condiția ca aceasta depozitare sa nu fie contrară scopurilor acestei legi. ... 10. Incident - un eveniment care implica evacuarea efectivă sau probabila în mare a unei substanțe nocive sau efluenți conținând o astfel de substanța. ... 11. Instalații plutitoare - construcțiile plutitoare care în mod normal nu sunt destinate deplasării sau efectuării lucrărilor speciale pe căile navigabile, cum ar fi docuri, debarcadere, pontoane, hangare pentru nave și altele asemenea. ... 12. Nava - mijlocul de navigație utilizat pentru realizarea activității de transport și a altor servicii pe apa. Acest termen include navele maritime, fluviale și alte nave de navigație interioară, inclusiv ambarcatiunile mici, precum și echipamente plutitoare, cum ar fi drage, elevatoare, macarale plutitoare și altele asemenea, cu sau fără propulsie. ... 13. Mediu: a) resursele naturale abiotice și biotice cum sunt aerul, apele subterane și de suprafața, solul, clima, fauna și flora și habitatul acestora; ... b) bunurile care fac parte din mediul construit și din patrimoniul cultural; ... c) aspectele caracteristice ale peisajului; ... d) calitatea vieții și a mediului de viața, în măsura în care au sau pot avea influența asupra bunastarii și sănătății omului; ... e) interactiunea factorilor de la lit. a)-d) . ... 14. Act tehnico-juridic - act prevăzut în legislația specifica domeniilor protecției mediului și gospodăririi apelor care reglementează amplasamentele provizorii pe plaja, emisiile/deversarile. ... 15. Persistenta - procesul care nu este supus descompunerii, degradării, transferării, volatilizarii, hidrolizei sau fotolizei. ... 16. Poluarea apei - orice alterare fizica, chimica, biologica sau bacteriologica a apei, peste o limita admisibilă stabilită, inclusiv depășirea nivelului natural de radioactivitate produsă direct sau indirect de activități umane, care o fac improprie pentru o folosire normală în scopurile în care aceasta folosire era posibila înainte de a interveni alterarea. ... 17. Poluarea mediului marin - introducerea de către om, direct sau indirect, de substanțe sau energie în mediul marin, inclusiv în estuare, care are sau poate avea ca rezultate efecte dăunătoare cum sunt vătămarea resurselor vii și a ecosistemului acvatic, pericole pentru sănătatea omului, obstacole pentru activitățile pe mare, inclusiv pescuitul și alte folosințe legitime ale marii, degradarea calității de folosința a apei marii și deteriorarea condițiilor de agrement. ... 18. Public - una sau mai multe persoane fizice sau juridice, sau asociațiile acestora, recunoscute legal. ... 19. Substanțe periculoase - substanțele sau grupurile de substanțe care sunt toxice, persistente și supuse bioacumularii sau alte substanțe sau grupuri de substanțe care conduc la un nivel echivalent ridicat de interes. ... 20. Substanțe prioritare - substanțe care prezintă un risc important direct asupra mediului acvatic sau indirect, prin acesta, pe baza riscului asupra mediului acvatic sau prin intermediul acestuia. ... 21. Zona costiera - spațiul geografic situat la contactul marii cu uscatul, incluzând apele de coasta de suprafața și subterane și terenurile adiacente, inclusiv apele de suprafața și subterane aferente acestora, puternic interconditionate și în imediata apropiere a liniei țărmului, insule și lacuri sarate, zone umede în contact cu marea, plaja și faleza. ... 22. Zone umede - intinderi de bălți, mlastini, turbarii, de ape naturale sau artificiale, permanente sau temporare, unde apa este stătătoare sau curgătoare, dulce, salmastra sau sărată. ... 23. Zone degradate - terenuri afectate de eroziuni, soluri poluate sau zone care și-au pierdut însușirile naturale. ... 24. Habitate sensibile - zone în care viața plantelor sau a animalelor sau a habitatelor lor sunt fie rare sau foarte valoroase. ... 25. Supraexploatarea apelor subterane - extragerea din subteran a unor cantități de apa care depășesc rata medie anuală, pe termen lung, de realimentare a acviferului respectiv. ... 26. Ape subterane de mare adâncime - ape subterane cantonate în acviferul Jurasic superior-Cretacic inferior al Dobrogei de Sus
Anexa nr. 2
SUBSTANȚE SI MATERIALE prioritare/periculoase pentru mediul marin Următoarele substanțe sau grupuri de substanțe sau materiale nu sunt trecute în ordinea priorității, fiind selectate, în principal, pe baza toxicitatii lor și a caracteristicilor de persistenta și bioacumulare: 1. alaclor ... 2. antracen ... 3. atrazin ... 4. benzen ... 5. difenileteri bromurați ... 6. cadmiu și compuși ... 7. cloralcani C10-C13 ... 8. clorfenvinfos ... 9. clorpirifos ... 10. 1,2-dicloretan ... 11. diclormetan ... 12. 2-etilhexil-diftalat ... 13. diuron ... 14. endosulfan (alfa) ... 15. hexaclorbenzen ... 16. hexaclorbutadiena ... 17. hexaclorciclohexan (gama) ... 18. isoproturon ... 19. plumb și compuși ... 20. mercur și compuși ... 21. naftalina ... 22. nichel și compuși ... 23. nonil-fenoli ... (4 -para-nonil-fenol) 24. octil-fenoli ... (para-terț-octilfenol) 25. pentaclorbenzen ... 26. pentaclorfenol ... 27. hidrocarburi poliaromatice: – benz-a-piren ... – benz-b-fluorantren ... – benz-g,h,i-perilen ... – benz-k-fluorantren ... – fluorantren ... – indeno-1,2,3-cd-piren ... 28. simazin ... 29. compuși tributilstanici: – cation tributilstaniu ... 30. triclorbenzeni: – 1,2 4-triclorbenzen ... 31. triclormetan (cloroform) ... 32. trifluralin ... 33. DDT(pp-DDT) ... 34. PCB-uri (28,52,101,118,138,153,180) ... 35. drinuri: – aldrin ... – dieldrin ... – endrin ... – isodrin ... 36. substanțe radioactive ... 37. cianuri ... 38. fluoruri ... 39. microorganisme și bacterii patogene ... 40. descărcări termice ... 41. metale și compuși ai acestora: – zinc ... – cupru ... – nichel ... – crom ... – seleniu ... – arseniu ... – antimoniu ... – molibden ... – titan ... – staniu ... – bariu ... – beriliu ... – bor ... – uraniu ... – vanadiu ... – cobalt ... – taliu ... – telur ... 42. țiței brut și hidrocarburi petroliere ... 43. namoluri de la stații de epurare ... 44. materiale sintetice care pot flota, se pot scufunda sau pot rămâne în suspensie ... 45. substanțe active din detergenti (surfactanti) ... 46. substanțe de condiționare (aditivi
Anexa nr. 3
FACTORI de care se va tine seama la eliberarea actelor tehnico-juridice pentru evacuarea din surse de pe uscat a deșeurilor/apelor uzate care conțin substanțe și materiale aparținând categoriilor incluse în anexa nr. 2 1. Caracteristicile și compoziția deșeurilor: a) tipul și mărimea sursei de deșeuri - de exemplu, proces industrial; ... b) tipul deseului - origine, compoziție medie; ... c) starea deseului - solida, lichidă, namol, noroi; ... d) cantitatea totală - volum descărcat ex. pe an; ... e) modul de evacuare - continuu, intermitent, sezonier, variabil; ... f) concentrațiile, avându-se în vedere majoritatea constituenților, substanțelor prevăzute în anexa nr. 2 și ale altor substanțe periculoase; ... g) proprietățile fizice, chimice și biochimice ale deșeurilor. ... 2. Caracteristicile constituenților deșeurilor referitoare la caracterul periculos al acestora: a) persistenta fizica, chimica, biochimica în mediul marin; ... b) toxicitatea și alte efecte periculoase; ... c) acumularea în materiale biologice și în sedimente; ... d) transformări biochimice producătoare de compuși periculosi; ... e) efecte negative asupra conținutului și bilanțului oxigenului; ... f) susceptibilitatea la schimbări fizice, chimice și biochimice și interactiunea în mediul marin cu alți constituenți ai apei de mare, care pot produce efecte biologice periculoase sau alte efecte asupra oricăror utilizări prezentate la pct. 5 . ... 3. Caracteristicile locului de evacuare și ale mediului marin receptor: a) caracteristicile hidrografice, meteorologice, geologice și topografice ale zonei costiere; ... b) locul și tipul evacuării (gura de scurgere, canal, evacuare) și relația acestuia cu celelalte zone - zone de agrement, locuri de depunere a icrelor, pepiniere, zone de pescuit, crescătorii de scoici - și alte evacuări; ... c) dilutia inițială realizată la punctul de evacuare în mediul marin receptor; ... d) caracteristicile dispersiei, cum sunt: efectul curenților, mareelor și vantului, transportul orizontal și amestecarea verticala; ... e) caracteristicile apelor receptoare referitoare la condițiile fizice, chimice, biologice și ecologice în zona de evacuare; ... f) capacitatea mediului marin receptor de a primi deșeurile evacuate fără efecte nedorite. ... 4. Posibilitățile tehnologiilor de reducere a deșeurilor ... Metodele de reducere a deșeurilor și a evacuării atât a efluenților industriali, cat și a celor orășenești trebuie selectate avându-se în vedere posibilitatea de obținere și fezabilitatea unor: a) procese de epurare alternative; ... b) metode de reciclare, reutilizare sau eliminare; ... c) metode alternative de dispunere pe camp; ... d) tehnologii curate - puțin poluante. ... 5. Potențialul de deteriorare a ecosistemului marin și a utilizarilor apei de mare: a) efectele activității antropice prin impactul poluarii asupra organismelor marine și a apelor pentru imbaiere, precum și efectul estetic; evacuările de deșeuri conținând substanțele prevăzute în anexa nr. 2 vor fi urmărite prin sistemul de supraveghere și control al autorității publice centrale pentru protecția mediului și gospodărirea apelor; ... b) efectele asupra ecosistemelor marine, în mod deosebit asupra resurselor vii, speciilor în primejdie și habitatelor vulnerabile; ... c) efectele asupra altor utilizări legitime ale marii