ORDONANTA nr. 16 din 29 ianuarie 1998 - (*actualizată*) privind Statutul personalului vamal (actualizată până la data de 21 iulie 2003*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Pentru ocuparea funcțiilor de execuție din categoria A se cer a fi îndeplinite următoarele condiții de studii
pentru funcțiile pe grade profesionale, de expert vamal, inspector vamal, absolvirea cu examen și diploma de licență sau diploma echivalenta a unei instituții de învățământ superior sau a Școlii Vamale
pentru funcțiile pe grade profesionale de inspector vamal, controlor vamal și agent vamal, absolvirea Școlii Vamale sau absolvirea cu examen și diploma a unei instituții de învățământ superior de scurta durata
pentru funcțiile pe trepte profesionale de controlor vamal, absolvirea cu examen și diploma de bacalaureat a învățământului mediu liceal.
Pentru funcțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) se recruteaza personal din rândul absolvenților Școlii Vamale sau al absolvenților cu examen de licență sau diploma echivalenta ai învățământului superior economic, juridic, tehnic și universitar (în specialitatile: matematica, fizica, chimie și filologie).
Pentru ocuparea funcțiilor de execuție din categoria B se cer a fi îndeplinite următoarele condiții de studii
pentru funcțiile pe grade profesionale de inspector pentru datoria vamală, absolvirea cu examen de licență sau diploma echivalenta a unei instituții de învățământ superior economic
pentru funcțiile pe grade profesionale de inspector pentru datoria vamală și controlor pentru datoria vamală, absolvirea Școlii Vamale sau absolvirea cu examen și diploma a unei instituții de învățământ superior economic de scurta durata
pentru funcțiile pe trepte profesionale de controlor pentru datoria vamală, absolvirea cu examen și diploma a învățământului postliceal economic, absolvirea cu examen și diploma de bacalaureat a învățământului mediu liceal economic sau a învățământului mediu liceal cu alt profil decât cel economic, dacă au absolvit un curs în specialitatea finanțe-contabilitate.
Funcțiile de conducere din birourile vamale sunt
șef birou vamal
șef adjunct birou vamal
șef tura sau șef sector.
Funcțiile de șef birou vamal și șef adjunct birou vamal pot fi ocupate de persoanele care dețin funcția de expert vamal.
În cazul în care nu exista experți vamali pentru ocuparea funcțiilor prevăzute la alin. (1), acestea pot fi ocupate de inspectori vamali principali sau de inspectori vamali, după caz.
Funcția de șef tura și de șef sector poate fi ocupată numai de persoanele încadrate în activitatea vamală.
Angajarea personalului vamal în structura autorității vamale se face prin examen din rândul absolvenților Școlii Vamale, precum și prin concurs din rândul unor persoane cu activitate în alt domeniu, în condițiile prevăzute de prezentul statut.
În vederea participării la concurs, candidații trebuie să îndeplinească, cumulativ, următoarele condiții
să fie numai cetățean român, cu domiciliul stabil în România
sa îndeplinească condițiile de studii și de vechime în specialitate, corespunzătoare cerințelor posturilor scoase la concurs
abrogată
sa îndeplinească condițiile prevăzute de lege pentru ocuparea funcțiilor de gestionar și de personal asimilat acestuia.
Dosarul de înscriere la concursul pentru ocuparea unui post în structura autorității vamale cuprinde obligatoriu următoarele
cerere-tip de înscriere
copii legalizate de pe diploma de licență sau de pe diploma echivalenta în cazul absolvenților învățământului superior, diploma în cazul absolvenților învățământului superior de scurta durata, diploma în cazul absolvenților învățământului postliceal economic și de pe diploma de bacalaureat în cazul absolvenților învățământului mediu liceal
carnetul de muncă sau copia de pe acesta, dacă este cazul
curriculum vitae și recomandare de la ultimul loc de muncă sau de la instituția de învățământ, pentru absolvenții care se angajează pentru prima data
fișa de examen medical
certificat de cazier judiciar.
Componenta comisiilor de concurs este următoarea
pentru funcțiile de execuție
un director general adjunct sau un director desemnat de directorul general - președinte - șeful serviciului, compartimentului de muncă - membru - 1-2 experți sau inspectori în specialitatea postului - membri b) pentru funcții de conducere
directorul general sau un director general adjunct - președinte - 1-2 directori - membri - 2 experți sau inspectori în specialitatea postului - membri.
Ocuparea funcțiilor de conducere se face prin concurs din rândul personalului încadrat în activitatea vamală pe grade profesionale, cu excepția funcției de șef tura sau de șef sector, care poate fi ocupată și de personalul încadrat în activitatea vamală pe trepte profesionale.
Numirile în funcțiile de director general adjunct, director și director adjunct, pentru aparatul propriu, se stabilesc prin ordin al ministrului finanțelor.
Pentru celelalte funcții de conducere din aparatul propriu și din unitățile din subordinea Direcției Generale a Vamilor, numirile se fac prin decizie a directorului general al acesteia.
Posturile declarate vacante se anunta cu cel puțin 30 de zile înainte de data desfășurării concursului, prin publicare în presa și afișare la sediul unității vamale care organizează concursul.
Organizarea, evaluarea, validarea, precum și finalizarea rezultatelor concursului se stabilesc prin norme metodologice aprobate prin decizie a directorului general al Direcției Generale a Vamilor.
Contestațiile privind rezultatele concursului se adresează Direcției Generale a Vamilor în termen de 5 zile de la comunicarea acestora.
Contestațiile se soluționează prin recorectarea lucrărilor în cauza de către o alta comisie, stabilită de directorul general al Direcției Generale a Vamilor. Din aceasta comisie nu pot face parte persoanele care au efectuat prima corectare.
Soluționarea contestațiilor se face prin "admis" sau "respins". Candidații admiși în urma contestației pot fi încadrați în posturile vacante sau în posturile care devin ulterior vacante, în interval de 6 luni de la admiterea contestației.
Hotărârea comisiei prevăzute la alin. (2) este definitivă și se comunică contestatorului în termen de 5 zile de la depunerea contestației.
Candidații declarați admiși la concurs au obligația să se prezinte la post în termen de maximum 30 de zile de la data comunicării rezultatelor.
În cazul neprezentarii în termenul prevăzut la alin. (1), postul este declarat vacant, urmând să se comunice următoarei persoane, declarata admisă la concurs, posibilitatea de a se angaja pe postul respectiv.
Angajarea personalului vamal se realizează prin încheierea unui contract individual de muncă cu Direcția Generală a Vamilor, conform legislației muncii în vigoare. Contractul individual de muncă se încheie în forma scrisă și cuprinde clauze privind obligațiile și drepturile părților contractante, precum și alte clauze stabilite prin prezentul statut, și va ține seama de dispozițiile contractului colectiv de muncă, încheiat în conformitate cu prevederile legale.
Încetarea raporturilor de muncă dintre autoritatea vamală și personalul angajat se face potrivit prevederilor prezentului statut și legislației muncii în vigoare.
Competentele și responsabilitățile personalului vamal sunt stabilite, în conformitate cu prevederile regulamentului de organizare și funcționare a autorității vamale, aprobat prin ordin al ministrului finanțelor.
Locul specific de muncă este stabilit de șeful imediat ierarhic și se aproba de conducătorul fiecărei unități din structura autorității vamale.
Autoritatea vamală nu angajează personal prin cumul de funcții.
Avansarea personalului vamal în funcții, grade sau trepte profesionale se face prin concurs sau examen, în raport cu competența profesională și cu rezultatele obținute în activitate.
În cadrul autorității vamale se instituie Comisia de avansari, desemnată prin decizie a directorului general al Direcției Generale a Vamilor, cu consultarea sindicatului. Normele tehnice de lucru se stabilesc de către aceasta comisie și se aproba prin decizie a directorului general al Direcției Generale a Vamilor.
Vechimea minima necesară pentru avansarea în gradul, clasa, funcția sau categoria imediat superioară pentru personalul vamal se stabilește potrivit prevederilor legale aplicabile în sectorul bugetar.
Abrogat.
Prevederile art. 12 alin. (1) se aplică numai în cazul funcțiilor de conducere de director, director adjunct, șef serviciu și șef birou.
Prin derogare de la prevederile art. 14 alin. (2), comunicarea tematicii și a perioadei de înscriere se poate face și cu cel puțin 20 de zile înainte de data fixată pentru susținerea concursului, cu aprobarea directorului general al Direcției Generale a Vamilor.
Personalul încadrat pe funcție ca debutant efectuează un stagiu, în aceasta funcție, pe termen de un an.
Personalul vamal debutant susține, la expirarea stagiului de un an, un examen pentru titularizare pe post. În caz de nepromovare, examenul poate fi repetat după o perioadă de 3 luni. Nepromovarea a doua asemenea examene atrage încetarea calității de persoana încadrată în autoritatea vamală.
Pentru ocuparea funcțiilor în grade și în trepte profesionale se vor organiza examene, cu prioritate pentru personalul angajat al autorității vamale care are dreptul la avansari, și, în mod excepțional, concursuri pentru persoane din afară structurii autorității vamale.
Perioada de stagiu nu se aplică în cazul persoanelor cu vechime în specialitate de minimum un an și care au fost angajate prin concurs, întrucât se considera ca au efectuat stagiatura în funcții de specialitate, în cadrul unor activități cu același profil.
Absolvenții de învățământ superior de lungă sau de scurta durata, care la data trecerii pe funcția corespunzătoare studiilor absolvite erau încadrați pe funcții cu un nivel de studii inferior, specifice domeniului în care au absolvit studiile universitare, au dreptul la un nivel de salarizare cel puțin egal cu cel avut anterior.
Abrogat.
La avansarea în funcțiile de conducere se au în vedere următoarele elemente
recomandarea conducătorului ierarhic
pregătirea profesională
calitățile de organizator și de conducător al unor activități
rezultatele la concursurile sau la testele profesionale, precum și calificativele obținute în ultimii 2 ani de activitate
capacitatea luării unor decizii
calitățile personale în asigurarea unui climat corespunzător de muncă.
Personalul vamal poate fi delegat sau detașat de conducerea autorității vamale sa îndeplinească anumite activități în afară locului sau de muncă.
Delegarea se poate face pe o perioadă de până la 120 de zile pe an, iar detasarea, pe o perioadă de până la 2 ani, cu posibilitatea prelungirii acestora, în raport cu necesitățile autorității vamale și cu acordul persoanei delegate sau detasate.
Pe durata delegării, detașării sau trecerii temporare într-o alta munca, personalul vamal își păstrează funcția, gradul sau treapta profesională și salariul, avute anterior.
Când detasarea sau trecerea temporară în alta munca se face într-o funcție la care este stabilit un salariu mai mare, personalul vamal detașat sau trecut temporar într-o alta munca are dreptul la acest salariu, în condițiile prevăzute de lege.
Personalul vamal delegat sau detașat într-o alta activitate, precum și cel a cărui activitate se desfășoară în cadrul unor deplasări periodice sau permanente au dreptul la plata cheltuielilor de transport și de cazare, precum și la o indemnizație, în condițiile stabilite de reglementările în vigoare.
Personalul vamal numit temporar într-o funcție de conducere vacanta sau în locul unei persoane cu funcție de conducere, care lipsește temporar din instituție o perioadă mai mare de 30 de zile calendaristice, primește, pe lângă salariul de baza al funcției, al gradului sau al treptei profesionale în care este încadrat, indemnizația corespunzătoare funcției de conducere pe care o preia. Numirile temporare pe posturile de conducere vacante se asigura din cadrul personalului care deține funcția de expert sau o funcție imediat inferioară acesteia și se pot face pentru o perioadă de cel mult 3 luni, în cadrul căreia se vor organiza concursuri pentru ocuparea acestor posturi.
La cerere, personalul vamal poate trece într-un alt loc de muncă în cadrul autorității vamale, în următoarele cazuri
prin examen, organizat în vederea promovării personalului vamal în funcții, grade sau trepte profesionale
fără examen, în situațiile stabilite de directorul general al Direcției Generale a Vamilor, cu consultarea sindicatului.
Trecerea personalului, la cerere, într-un alt loc de muncă, în condițiile prevăzute la alin. (1) lit. b), nu conferă acestuia dreptul la acoperirea cheltuielilor implicate de aceasta operațiune.
Trecerea personalului vamal într-un alt loc de muncă se face în baza unor tabele anuale, aprobate de directorul general al Direcției Generale a Vamilor. Cererile pot fi depuse anual, în perioada 15 iunie - 15 septembrie și vor avea anexate documente justificative.
În mod excepțional pot fi depuse cereri și în afară perioadei prevăzute la alin. (1), dacă survine un eveniment deosebit și imprevizibil în situația familială sau profesională a persoanei angajate. Cererile depuse în afară acestei perioade nu conferă dreptul unei prioritati la mutare.
Criteriile și punctajul necesare stabilirii prioritatilor la trecerea într-un alt loc de muncă a personalului, la cerere, se stabilesc prin decizie a directorului general al Direcției Generale a Vamilor, cu respectarea contractului colectiv de muncă, încheiat în conformitate cu prevederile legale.
Trecerea într-un alt loc de muncă a personalului vamal se face prin decizie a directorului general al Direcției Generale a Vamilor, începând cu data de 1 ianuarie a anului următor și în ordinea pozițiilor stabilite în tabelul general ce va fi comunicat la nivelul structurii autorității vamale.
Personalul vamal de conducere al unui birou vamal, transferat în interesul serviciului la un birou vamal situat în alta localitate, are dreptul la plata indemnizației de mutare, conform legii, și la o locuinta de serviciu asigurata de consiliul local sau de autoritatea vamală.
În situația încetării raporturilor de muncă cu autoritatea vamală, din motive neimputabile acestuia, expertul vamal își poate desfășura activitatea în calitatea de expert vamal autorizat la un comisionar în vama, potrivit reglementărilor legale în vigoare.
Programul de lucru al personalului vamal se stabilește prin decizie a directorului general al Direcției Generale a Vamilor, în condițiile prevăzute de lege.
În birourile vamale în care procesul de muncă se desfășoară în program de tura, pentru munca prestată în timpul nopții se plătește un spor la sariul de baza, potrivit reglementărilor în vigoare. Se considera munca în timpul nopții aceea care se prestează în intervalul cuprins între orele 22,00-6,00, cu posibilitatea abaterii, în cazuri justificate, cu o ora în minus sau în plus față de aceste limite.
În cursul programului de lucru se poate acorda o pauza pentru masa de cel puțin 1/2 ora, care nu se include în durata timpului de muncă.
Acordarea pauzei de masa nu trebuie să afecteze desfășurarea normală a activității autorității vamale.