Înapoi la Legislație

Legea nr. 982/1865 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
MINISTERUL JUSTIȚIEI
Articole
168

Pe scurt

Legea nr. 982/1865: LEGE nr. 982 din 4 iulie 1865 pentru organizarea judecătorească.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
MINISTERUL JUSTIȚIEI
Câte articole are?
168 articole.
Cuprins

LEGE nr. 982 din 4 iulie 1865 pentru organizarea judecătorească

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 103

Președinții, membrii și supleanții curtiloru de apelu și ai tribunaleloru județene voru putea deveni inamovibili, tote curțile sau tribunalele de o dată sau una, sau mai multe curți, unulu sau mai multe tribunale prin legiuiri speciale.

Art. 104

Judecătorii inamovibili nu voru putea inceta din funcțiunile loru de catu prin demisiune, sau în urmarea unei decisiuni de destituire, date în casurile prevedute de legi, sau candu a perdutu calitățile cerute prin art. 1 și 2 alu legii pentru admisibilitatea și înaintarea în funcțiuni judecatoresci.

Art. 105

Judecătorii inamovibili nu se potu stramuta de la unu locu la altulu, nici chiar sub cuventu de inaintare, fără a loru voința formalu esprimata. Candu unu judecatoru inamovibilu va ajunge în etate de septe-deci ani împliniți, va putea fi obligatu a'și esercita drepturile la pensiune.

Art. 106

Candu unu judecatoru inamovibilu, de ori ce trepta, va cădea în o bola cronica, incurabila, ori în stare de smintire a mintei va inceta din funcțiune, după ce se va constata starea bolei ori a mintei sale, prin unu actu medicalu provocatu de ministerulu publicu, după ordinile Ministeriului Justiției. Acesta încetare se va declara de curtea de casatiune, secțiunii-unite în ședința secreta, care se va pronunța după o prealabilă cercetare a acteloru medicale și a imprejurariloru, și după ce se va esecuta aperarea.

Art. 107

Președinții, judecătorii, supleanții, procurorii și substitutii curtiloru și tribunaleloru voru fi datori, mai înainte de a intră în funcțiune, a depune și a subscrie în pretoriu și în ședința publică, urmatorulu juramentu: "Juru în numele lui Dumnedeu și declaru pe onorea și consciinta mea." "Credința Domnitorului și constitutiunei terei mele." "De a împlini cu santenie datoriele ce'mi impune funcțiunea mea." "De a aplica legile și de a me conformă legiloru, întru tote, și pentru toți, fără pasiune, fără urna, fără favore, fără consideratiune de persona, fără nici unu interesu directu sau indirectu." "Asa sa'mi ajute Dumnedeu."

Art. 108

Același juramentu se va seversi de grefierii, ajutorii loru și de portarei.

Art. 109

Advocatii, ca unii ce făcut parte din corpulu judiciaru, voru depune juramentulut de credința Domnitorului și legiloru și constitutiunei terei, înaintea curtei de apelu unde ei sînt înscriși, sau înaintea tribunalului, dacă curtea de apelu nu este în acea localitate. Advocatii actuali trecuți în tablou, voru depune juramentu după promulgarea acestei legi; pe viitoru advocatii voru depune juramentulu la inceputulu stagiului loru.

Art. 110

Depunerea juramentului este obligatore pentru toți funcționarii judecatoresci din nou numiți sau inaintati. Actele de autoritate publică făcute de acești funcționari mai înainte de a jura, sînt nule fără prejudiciulu penalitatiloru prescrise de legea penală (art. 163). Cel ce este permutatu într'unu fostu de același gradu, este dispensatu de a mai depune juramentu.

Art. 111

Tribunalele și curțile voru tine ședințe în tote dilele afară de duminici, serbatori legale sau naționale și vacantii.

Art. 112

Ședințele fie-carii judecătorii sau curți voru tine celu putinu sese ore pe di, sau și mai multu dacă trebuinta va cere.

Art. 113

Judecătorii se voru aduna în Bucuresci și Iași, celu mai tardiu la dece și jumetate ore dimineta, ședința se va deschide la unspre-dece ore. În cele-l-alte districte, se voru aduna la 9 și jumetate, era ședința se va deschide la 10 ore.

Art. 114

La fie-care curte și tribunalu se va afla unu registru de presenta, snuruitu, numerotatu și parafatu de președinte

—

Fie-care judecatoru sau supleantu, va subscrie în acestu registru presinta sa. La un-spre dece ore în Bucuresci și Iași, la 10 ore în cele-l-alte districte, registru se va închide și se va subscrie de președinte și procuroru, sau de loco-tiitorulu loru. Ora plecării membriloru se va subscrie totu în acestu registru. Judecătorului sau supleantulu, care nu va fi subscrisu, sau care nu va fi justificatu legitima causa a lipsei sale mai înaintea închiderii registrului, va perde pe acea di onorariulu seu în folosulu fiscului de și a venitu mai tardiu și a luatu parte la judecati. Grefierulu și procurorulu, voru forma, la finele lunei, procesu-verbalu de aceste lipse, spre a se regula statului lunaru.

Art. 115

Anul judecatorescu pentru curțile de apelu se va deschide dupe vacantele mari, printr'o ședința solemna a tutuloru secțiuniloru unite. În acesta ședința procurorulu generalu va face unu cuventu asupra unei materii de dreptu, de jurisprudinta, de disciplina judecatoresca, sau de biografia fostiloru magistrați, sau omeni de legi.

Art. 116

Poliția audienteloru este încredințată președintelui, care o va esercita conformu reguleloru prescrise de procedura.

Art. 117

Diferitele hârtii și acte se voru citi, înaintea tribunaleloru sau curtiloru de către grefieru sau de unulu din portarei.

Art. 118

Ori ce functionaru, sau agentu judecatorescu este opritu de a pleda sau de a representa pe părți înaintea justiției, afară de casulu candu va fi vorba de propria sa causa sau de acea a celoru puși sub tutela sau curatela sa, sau de acea a sotiei, a ascedintiloru sau descedintiloru sei, sau a fratiloru ori a suroriloru sale. În aceste casuri însă, causa nu se va infatisa la același tribunalu sau secțiune a curții din care face parte acelu functionaru, ci va trece la alta secțiune a tribunalului sau la altu tribunalu vecinu, sau la cea-l-alta secțiune a curții, afară dacă partea adversa va priimi a se judeca la același tribunalu sau secțiune a curții.

Art. 119

Nici unu judecatoru, supleantu, procuroru sau substitutu, nu poate face comerciu, afară de judecătorii comercianți aleși în circonscriptiunea tribubunalului sau curții din care face parte. Ei nu potu cumpara sau priimi în daru, sau sub ori-ce altu titlu, procese străine în propriulu loru folosu. Se escepta însă acelea cari le potu veni prin moscenire sau legatu. Tote acestea fără prejuditiulu ART. 1309, din Codulu Civilu.

Art. 120

Ministrulu Justiției are dreptulu de priveghere și disciplina asupra tutuloru tribunaleloru și curtiloru.

Art. 121

Fie-care curte are dreptulu de priveghere și disciplina asupra tribunaleloru din ocolul seu.

Art. 122

Fie-care tribunalu și curte are dreptulu de disciplina asupra membriloru ce le compune.

Art. 123

Membrii ministerului publicu sînt su puși sub directa privighere și disciplina a Ministrului Justiției.

Art. 124

Pedepsele simple disciplinarii sînt: prevenirea, censura, mustrarea, suspendarea provisorie, destitutiunea.

Art. 125

Prevenirea este o incunosciintare facuta verbalu sau prin scrisore formala, ori secreta unui functionaru sau corpu judecatorescu spre a'lu descepta asupra negligentei sau acteloru care'i compromitu demnitatea. Censura este o declarare de reprobare adresată inscrisu unui judecatoru sau corpu judecatorescu. Mustrarea pe lîngă reprobarea ce coprinde, atrage cu sine perderea onorarului pe o luna. Suspendarca provisorie atrage cu sine perderea onorarului pe catu timpul tine. Timpulu suspendării va tine de la cinci-spre-dece dile pînă la doue luni.

Art. 126

Candu unu judecatoru se va abate de la împlinirea datoriiloru sale, sau va compromite demnitatea caracterului seu, președintele tribunalului respectivu sau președintele curții respective, ilu poate preveni formalu, mai 'nainte de a i se aplică pedepsa disciplinară. Acesta prevenire se poate face, sau directu de către președinte, sau după inițiativa luată de ministerulu publicu, sau de Ministerulu Justiției.

Art. 127

Dacă abaterea se va continua, chestiunea se va pune înaintea tribunalului sau curții respective, care va judeca în camera de consiliu, cu votu secretu și fără presinta inculpatului, și va pronunța după importanța casului, una din pedepsele disciplinarii susu citate. Otarirea însă se va pronunța numai după ce mai anteiu se va audi judecătorului inculpatu și conclusiunile înscris ale ministerului publicu.

Art. 128

Dacă o hotărîre de disciplina data de unu tribunalu va conține pedepsa de censura, ea se va aplica îndată incunosciintandu-se numai Ministerulu Justiției. Dacă ea va coprinde o penalitate mai însemnată otarirea tribunalului, mai înainte de a veni esecutore se va supune prin procurorulu curții respective la chibsuirea curții. Curtea se va pronunța în termenu de optu dile celu multu, și hotărîrea să se va comunică de procurorulu curții, Ministerului Justiției spre aprobare.

Art. 129

Inculpabilulu va avea tot-d'auna dreptulu de aperare înaintea curtei, sau a Ministerului.

Art. 130

Candu curtea va pronunța asupra unuia, din membrii sei pedepsa de mustrare sau suspendare, acesta pedepsa va deveni esecutorie, numai după ce se va aproba de Ministerulu Justiției, care va asculta pe inculpatu, cînd acesta va cere; suspendarea se va pronunța prin decretu Domnescu.

Art. 131

În casu de suspendare, judecătorului inculpatu va inceta îndată din funcțiunea sa, pînă ce va interveni decretulu Domnescu.

Art. 132

Tote aceste pedepse se potu aplica sau gradualu, sau ori-care dintr'însele și fără prevenire după importanța casului. Procurorii sau Ministerulu Justiției potu provoca aplicarea loru.

Art. 133

Pedepsele disciplinarii ce curtea de casatiune va putea pronunța, conformu art. 42 din legea sa organică, voru fi: avertismentulu, mustrarea care va trage perderea onorariului de la o luna pînă la doue luni, sau suspendarea provisorie de la o luna pînă la patru luni. În casu de delicte, relative la funcțiune, curtea de casatiune va aplica pedepsele prevedute prin legea penală.

Art. 134

Avertismentulu se va da inscrisu cînd curtea de casatiane, sau dupe inițiativa ministeriului publicu, sau dupe plângerile partiloru, sau de la sine în cursulu unui procesu, descopere neregularități din partea vre unui judecatoru sau corpu judecatorescu. Acestu avertismentu se va putea pronunța și fără înfățișarea partei și dupe o simpla incheere în camera de consiliu a sesiunei care se va afla în esaminarea procesului.

Art. 135

Curtea de casatiune va judeca chestiunile de pedepsele sau de avertismente totu-d'auna de urgenta. Se voru publică în buletinulu seu, tote pedepsele de suspendare sau de destituire, pronunțate de acesta curte.

Art. 136

În tote casurile de susbendare pronunțate de tribunale, curți sau curtea de casatiune, Minieteriulu Justiției va putea chema pe una din persoanele ce va poseda condițiunile de admisibilitate, ca sa inlocuesca pe celu suspendatu pe timpulu catu va tine pedepsa. Timpulu suspendării nu se va tine în sema la socotela aniloru de pensinne.

Art. 137

Ministeriulu Justiției, ca capu supremu alu justiției, va avea o rigurosa privighere asupra implinirei datorieloru judecatoriloru și agentiloru judecatoresci, și va denunta la curtea de casatiune, prin procurorulu generalu pe cei caduti în abateri de disciplina sau în delicte, spre a se judeca și a 'și lua pedepsele prevedute de legi.

Art. 138

Curțile și tribunalele, nu au dreptulu de disciplina, asupra membriloru ministerului publicu. Cu tote acestea, candu președintele curții sau tribunalului, va vedea ca acești membri se abatu de la datoriele loru, sau le neglije și compromitu onorea și demnitatea functiunei loru, va vesti de acesta pe Ministerulu Justiției.

Art. 139

Curțile și tribunalele, voru avea încă prin președinții și procurorii loru dreptulu de privighere asupra grefieriloru și celoru-l-alți agenți judecatoresci, și asupra judecatoriloru de plasi, coprinsi în ocolulu loru, ci voru anunta pe Ministerulu Justiției despre abaterile ce se voru urma.

Art. 140

Pedepsele disciplinarii se voru aplica atitu magistratiloru amovibili, catu și celoru inamovibili.

Art. 141

Destituirea unui magistratu inamovibilu nu se va pronunța de catu prin o sentinta judecatoresca data în formele și în casurile candu legea pronunța pedepsa destituirei.

Art. 142

Curtea de casatiune va esercita aceeași disciplina asupra membriloru sei, și va putea a le aplica pedepsele prescrise prin art. 133.

Art. 143

Pedepsele disciplinarii ce curtea de casatiune va pronunța sau în contram membriloru sei, sau în contra celoru-l-alți funcționari judecatoresci, se voru esecuta fără alta aprobare a Ministerului Justiției, incunosciintandu-se numai acestui Ministeru, afară de casulu de suspendare sau destituire, care se va esecuta în urma decretului Domnescu.

Articolele următoare · 143 din 168