LEGE nr. 84 din 24 iulie 1995 (**republicată**)(*actualizată*) Legea învățământului (actualizată până la data de 1 iulie 2010*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Învățământul special se organizeaza de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, pentru prescolarii și elevii cu deficiente mintale, fizice, senzoriale, de limbaj, socioafective și de comportament sau cu deficiente asociate, în scopul instruirii și educarii, al recuperării și integrarii lor sociale.
Integrarea scolara a copiilor cu cerințe educative speciale se realizează prin unități de invatamant special, în grupe și clase speciale din unități prescolare și scolare obisnuite, sau în unități de invatamant obisnuite, inclusiv în unități cu predare în limbile minoritatilor naționale.
Învățământul special primar și secundar inferior este obligatoriu și are durata, după caz, de 10 sau 11 ani.
Învățământul special este gratuit.
Învățământul special este organizat ca invatamant de zi. În cazuri deosebite acesta se poate organiza și sub alte forme.
Unitatile de invatamant special pot beneficia de sprijinul instituțiilor de protecție sociala, al altor organizații de stat și particulare, al societatilor de binefacere, al persoanelor fizice sau juridice din tara și din strainatate, pentru stimulare, compensare și recuperare a handicapului.
Tipul și gradul handicapului copilului se stabilesc de comisii de expertiza, interscolare și judetene, subordonate inspectoratelor scolare.
Învățământul special dispune de planuri de invatamant, programe scolare, manuale și metodologii didactice alternative, elaborate în functie de tipul și gradul handicapului și aprobate de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.
În învățământul prescolar și primar, în functie de evolutia copilului, se pot face propuneri de reorientare operativa dinspre școala speciala spre școala de masa și invers sau dinspre caminul-școala spre școala speciala și invers.
Propunerea de reorientare se face de către cadrul didactic care a lucrat cu copilul în cauza și de către psihologul scolar. Hotărârea de reorientare se ia de către comisia de expertiza, cu acordul familiei sau al sustinatoru lui legal.
Copiii cu cerințe educative speciale, care nu au putut fi reorientati spre învățământul de masa, inclusiv în clase speciale, continua procesul de educatie în unități ale învățământului special primar, gimnazial, profesional, liceal și postliceal, diferentiat după tipul și gradul handicapului.
Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale, împreună cu alte organisme guvernamentale sau neguvernamentale cu preocupari în domeniu, asigura integrarea în viața activa, în forma corespunzătoare de muncă, a absolventilor învățământului special, potrivit calificarii obtinute și în condițiile prevăzute de legislatia în vigoare.
La nivelul învățământului prescolar, primar și gimnazial, pe lângă unele unități de invatamant reprezentative în zona respectiva se organizeaza centre logopedice interscolare, coordonate de inspectoratele scolare, ca structuri de invatamant special integrat.
Centrele logopedice interscolare funcționează cu profesori logopezi, având calificarea în psihopedagogie speciala, psihologie sau pedagogie; acestia au și obligația sa indrume educatoarele, invatatorii și institutorii în metodica dezvoltării și corectarii limbajului celor care prezinta tulburari de vorbire.
Pentru copiii cu boli cronice Ministerul Educației, Cercetării și Inovării organizeaza, după caz, grupe sau clase în cadrul unităților sanitare respective.
Protectia copilului aflat în dificultate este realizata conform legii.
Stabilirea continuturilor educative ale activităților specifice, a metodologiilor didactice, formarea, pregătirea și perfectionarea personalului responsabil cu instructia și educatia în cadrul centrelor de plasament și de primire a copilului, din cadrul serviciilor publice specializate pentru protectia copilului, sunt de competența Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.
În judete și în municipiul București funcționează centre sau cabinete de asistența psihopedagogica; acestea asigura și activitatea de orientare scolara și profesionala. (2) Regulamentul de functionare a acestor centre sau cabinete se stabileste prin ordin al ministrului educatiei, cercetării și tineretului.
În fiecare judet și în municipiul București funcționează Casa corpului didactic, subordonata inspectoratului scolar.
Structura și atribuțiile Casei corpului didactic se stabilesc prin regulament elaborat de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.
Învățământul postliceal de stat se organizează de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării din proprie inițiativă, la propunerea autorităților administrației publice locale sau la cererea operatorilor economici și a altor instituții interesate, în formele de organizare zi, seral și la distanță.
Nomenclatorul domeniilor și calificărilor se stabilește de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, pe baza propunerilor factorilor interesați, validate de comitetele sectoriale, și se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Pregătirea prin învățământul postliceal se realizează pe baza standardelor de pregătire profesională aprobate de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării în urma consultării partenerilor sociali și a validării acestora de către comitetele sectoriale. Standardele de pregătire profesională, care specifică nivelul de calificare, se realizează, de regulă, pe baza standardelor ocupaționale validate de comitetele sectoriale.
Școlile de maiștri sunt școli postliceale.
Învățământul postliceal are o durată de 1-3 ani, în funcție de complexitatea calificării și de nivelul de pregătire anterior al elevilor.
Școlarizarea în învățământul postliceal de stat, organizată la inițiativa Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, se finanțează prin bugetele locale ale unităților administrativ-teritoriale, din sumele defalcate din unele venituri ale bugetului de stat și din alte venituri ale bugetelor locale. Școlarizarea poate fi finanțată și de către solicitanți, persoane fizice sau juridice, prin contract încheiat cu unitatea de învățământ care asigură școlarizarea.
Cifra de școlarizare corespunzătoare învățământului postliceal de stat se stabilește anual prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, cu consultarea factorilor interesați.
Admiterea în învățământul postliceal se face în conformitate cu criteriile generale stabilite de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, pe baza unei metodologii elaborate de unitatea de invatamant, cu consultarea factorilor interesati.
Au dreptul să se inscrie în învățământul postliceal, în condițiile alin. (1), absolventii de liceu, cu sau fără diploma de bacalaureat.
Numărul de locuri pentru învățământul postliceal finanțat de către solicitanți, persoane fizice sau juridice, se aprobă de inspectoratul școlar și se comunică Ministerului Educației, Cercetării și Inovării.
Învățământul postliceal se incheie cu examen de absolvire, reglementat de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării prin metodologie specifică, elaborata cu consultarea factorilor interesati.
Promovarea examenului de absolvire da dreptul la obtinerea unui certificat de competente profesionale.
În cazul nepromovarii examenului de absolvire, acesta mai poate fi sustinut în oricare alta sesiune, cu acoperirea cheltuielilor de examinare de către absolventi.
Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc, anual, oblibațiile statului referitoare la învățământul postliceal.
Învățământul superior se realizează prin institutii de invatamant: universitati, institute, academii de studii și scoli de studii postuniversitare.
Misiunea instituțiilor de invatamant superior este de invatamant și de cercetare sau numai de invatamant.
Învățământul universitar de stat este gratuit, pentru cifra de scolarizare aprobata anual de Guvern, și cu taxa, conform legii.
În învățământul universitar de stat gratuit se percep taxe pentru: depășirea duratei de scolarizare prevăzute de lege, admiteri, inmatriculari, reinmatriculari, repetarea examenelor și a altor forme de verificare, care depasesc prevederile planurilor de invatamant. De asemenea, se pot percepe taxe și pentru activități neincluse în planul de invatamant, conform metodologiei aprobate de senatul universitar.
Cuantumul taxelor și scutirea de la plata acestora se stabilesc de senatele universitare.
Pot participa la admiterea în învățământul universitar absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat. Organizarea admiterii este de competența fiecarei institutii de invatamant superior, pe baza criteriilor generale stabilite de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării. Admiterea se poate organiza în doua sesiuni.
Absolventii de liceu, cu diploma de bacalaureat, care au obținut în unul dintre ultimii 4 ani de studii distinctii la olimpiadele scolare internationale, la concursuri artistice sau sportive de nivel continental, mondial sau olimpic au dreptul de a se inscrie în învățământul universitar fără susținerea admiterii.
Activitatea didactica se poate organiza în urmatoarele forme: de zi, seral, cu frecventa redusa și la distanta. Formele de invatamant seral, cu recventa redusa și la distanta pot fi organizate de instituțiile de invatamant superior care au cursuri de zi.
În instituțiile de invatamant superior pot fi inscrisi și studenti straini, în conformitate cu prevederile legale.
Cetatenii straini care studiaza în România în învățământul superior de stat, cu excepția celor care beneficiaza de burse din partea statului român, platesc taxe de scolarizare stabilite anual prin hotărâre a Guvernului.
Învățământul universitar de lunga durata se desfășoară în universitati, institute și academii de studii, cu facultati și specializari autorizate sau acreditate.
Durata studiilor la cursurile de zi în învățământul universitar de lunga durata este, în functie de profil, de 4-6 ani și se stabileste prin hotărâre a Guvernului. Modificarea duratei studiilor se poate face numai începând cu anul I.
Studiile în învățământul universitar de lunga durata se incheie cu examen de licență sau de diploma. Criteriile generale de organizare a examenului de licență și de diploma se stabilesc de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, iar conținutul acestora și criteriile specifice, de către senatele universitare.
Absolventii care au promovat examenul de licență primesc titlul de licentiat în profilul și în specializarea urmate.
Absolventii care nu au promovat examenul de licență sau de diploma primesc, la cerere, un certificat de studii universitare de lunga durata și copie de pe foaia matricola. Ei mai pot sustine examenul de licență sau de diploma în oricare alta sesiune, cu acoperirea cheltuielilor de examinare stabilite de senatul universitar. Instituțiile de invatamant superior pot organiza cursuri speciale, în condițiile art. 58, pentru absolventii proprii ori din alte institutii de invatamant superior, în vederea pregatirii pentru examenul de licență, respectiv de diploma.
Titulatura diplomei de licență se stabileste de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, în conformitate cu standardele internationale.
Studiile în învățământul universitar cu o durată mai mare de 4 ani se incheie, după caz, cu examen de diploma.
Absolventii care au promovat acest examen primesc titlul de diplomat în specializarea urmata, în conformitate cu standardele internationale.
Diplomele eliberate de instituțiile de invatamant universitar de lunga durata până în anul 1999 inclusiv sunt echivalente cu diplomele obtinute în urma promovarii examenului de licență, respectiv de diploma.
Studentii și absolventii care opteaza pentru profesiunea didactica au obligația sa absolve cursurile organizate de Departamentul pentru pregătirea personalului didactic.
Departamentele pentru pregătirea personalului didactic funcționează în instituțiile de invatamant superior, pe bază de regulament, și au planuri de invatamant distincte, aprobate de senatul universitatii.
Pregătirea studenților, prevăzută la alin. (1) și (2), se realizează în regimul activităților didactice optionale. Planurile de invatamant ale departamentului sunt integrate în planurile de invatamant ale facultatilor de profil.
Absolventilor Departamentului pentru pregătirea personalului didactic li se elibereaza certificate de absolvire, pe baza cărora sunt abilitati sa functioneze în calitate de cadre didactice.
Absolventii învățământului universitar pot profesa în invatamant numai dacă au obținut certificatul de absolvire mentionat la alin. (4) sau dacă efectueaza pregătirea prevăzută la alin. (1) în primii 3 ani de la angajare.
Activitățile clinice din învățământul medical superior de stat se organizeaza în unitatile sanitare publice atestate, care apartin Ministerului Sănătății și celorlalte ministere cu retea sanitara proprie. Metodologia de organizare și de desfășurare a acestor activități se elaboreaza de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și de Ministerul Sănătății.
Învățământul postuniversitar asigura specializarea în domeniu sau extinderea și perfectionarea pregatirii atestate prin diploma obtinuta la finalizarea studiilor universitare.
Învățământul postuniversitar se organizeaza în institutii de invatamant superior și în scoli de studii postuniversitare, acreditate în acest scop, și se realizează prin: studii aprofundate de specialitate, masterat, studii academice postuniversitare, doctorat, studii postuniversitare de specializare și cursuri de perfectionare postuniversitare.
Instituțiile de învățământ superior acreditate, care se supun periodic evaluării instituționale, au dreptul să organizeze studii universitare de masterat, prin decizii ale senatului universitar. Studiile de masterat pot fi organizate în domeniile universitare de licență, precum și în alte domenii stabilite prin ordin al ministrului de resort.
Admiterea în învățământul postuniversitar, cu excepția doctoratului, se face pe baza criteriilor generale aprobate de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării și a criteriilor specifice aprobate de senatul institutiei de invatamant superior.
Admiterea la doctorat, organizarea și desfășurarea acestuia se reglementeaza prin hotărâre a Guvernului.
Numărul locurilor pentru învățământul postuniversitar se stabileste de
Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, pentru cele finantate de la bugetul de stat
senatele universitare, pentru cele susținute prin taxe sau prin alte surse extrabugetare.
Studiile aprofundate au durata de doua sau trei semestre și se fac în domeniul de specializare a diplomei obtinute la finalizarea studiilor universitare de lunga durata.
Studiile aprofundate se incheie cu o disertatie. Absolventii primesc diploma de studii aprofundate.
Studentii inmatriculati la studii aprofundate de specialitate pe locurile finantate de la bugetul de stat beneficiaza de gratuitatea studiilor, precum și de burse, în conformitate cu prevederile legii.
Scolile de studii academice postuniversitare, organizate ca institutii independente în tara sau în strainatate, ofera programe de pregatire cu durata de 2-4 semestre, la forma de invatamant de zi sau cu frecventa redusa, în vederea extinderii și perfectionarii pregatirii atestate prin diploma de studii universitare de lunga durata.
Studiile se finalizează cu susținerea unei disertatii. Absolventii primesc diploma de studii academice postuniversitare.
Studiile postuniversitare de specializare pot fi urmate de absolventii cu diploma obtinuta la finalizarea studiilor de lunga durata. Durata studiilor, curriculumul și modalitatea de finalizare se aproba de senatele universitare.
Absolventilor li se elibereaza diploma de studii postuniversitare de specializare.
Cursurile postuniversitare de perfectionare pot fi urmate de absolventii cu diploma ai învățământului universitar de scurta sau de lunga durata. Durata cursurilor, programul de pregatire și modalitatea de finalizare a studiilor se aproba de senatul universitar.
Personalul didactic cu studii universitare de scurta sau de lunga durata din învățământul preuniversitar participa periodic la cursuri postuniversitare de perfectionare a pregatirii de specialitate, metodice și psihopedagogice, conform normelor stabilite de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării.
Absolventii cursurilor postuniversitare de perfectionare primesc certificat de absolvire.
Pentru organizarea activităților de pregatire postuniversitara prevăzute la art. 74 instituțiile de invatamant superior se pot asocia cu institutii similare, precum și cu agenti economici din tara sau din strainatate. În acest caz structura studiilor, structurile organizatorice și modul lor de functionare și de finanțare se aproba de Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, la propunerea institutiei de invatamant superior initiatoare.
Învățământul postuniversitar este sustinut prin taxe sau din alte surse, cu excepțiile prevăzute de lege.
Bursele de stat în învățământul postuniversitar se obtin prin concurs.
Învățământul postuniversitar medical se organizeaza în forme specifice stabilite prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Educației, Cercetării și Inovării și a Ministerului Sănătății.
În instituțiile de învățământ superior se pot organiza activități de cercetare-dezvoltare și inovare, creație artistică, proiectare, consultanță, expertiză, alte servicii și activități de producție sau de creație specifice, în cadrul departamentelor, catedrelor sau în unități proprii de cercetare și de producție, inclusiv prin colaborare cu instituții de învățământ și de cercetare sau cu alte persoane juridice din țară ori din străinătate.
Programele de cercetare stiintifica fundamentala, precum și alte programe de interes deosebit sunt finantate, pe bază de contracte, din fondurile alocate anual, direct Ministerului Educației, Cercetării și Inovării, de la bugetul de stat, separat de finantarea procesului de invatamant. Finantarea contractelor de cercetare se face în mod competitiv, pe baza evaluarilor facute de Consiliul Național al Cercetarii Stiintifice Universitare.
Programele de cercetare tehnologica avansată, programele de cercetare aplicativa, precum și activitățile de proiectare, consultanță, expertiza, altele decat cele având ca beneficiar Ministerul Educației, Cercetării și Inovării, sunt finantate, pe bază de contracte incheiate direct cu beneficiarii cercetarilor sau ai activităților respective, din fondurile de la bugetul de stat și din fondul special de cercetare, alocate altor ministere, precum și din alte surse.
În cazul contractelor de finanțare sau de granturi, incheiate între Agentia Naționala pentru Stiinta, Tehnologie și Inovare, pe de o parte, și unitatile menționate la art. 80 alin. (1), (2) și (7), pe de altă parte, rezultatele cercetarilor apartin executanților. -------------- *) În conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 56/1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 30 decembrie 1998 și aprobata prin Legea nr. 157/1999 , atribuțiile fostului Minister al Cercetarii și Tehnologiei au fost preluate de Agentia Naționala pentru Stiinta, Tehnologie și Inovare.
Activitatea de cercetare stiintifica desfășurată în institutele de cercetare ale Ministerului Educației, Cercetării și Inovării este finanțată de la bugetul de stat, pentru programele solicitate de acest minister, și din alte surse, pentru programele comandate de terti.
Veniturile proprii ale instituțiilor de învățământ superior, realizate din activități de cercetare-dezvoltare și inovare, de creație artistică, de proiectare, de consultanță sau de expertiză, precum și din contracte pentru alte servicii științifice, didactice sau de producție și prestări de servicii, se pot evidenția în conturi distincte la bănci comerciale, în condițiile prezentei legi.
Din veniturile prevăzute la alin. (1) se pot finanța următoarele categorii de cheltuieli, având drept obiect: dezvoltarea bazei materiale proprii de cercetare, didactice, de producție și servicii, precum și pentru plata personalului angajat în aceste activități, burse de cercetare și instruire, informare și documentare, taxe pentru participarea ca membru în organisme, organizații și instituții de profil, organizarea și/sau participarea la manifestări cultural-științifice interne și internaționale, editarea de carte didactică și de specialitate.
Veniturile proprii realizate și neutilizate la finele anului se reportează cu aceeași destinație în anul următor.