LEGE nr. 6 din 14 martie 1969 privind Statutul personalului didactic din Republica Socialistă România
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Salarizarea personalului didactic din învățămîntul superior se stabilește în raport cu
funcția îndeplinită
pregătirea cerută pentru ocuparea funcției didactice
vechimea (stagiul) în învățămînt și calitatea activității instructiv-educative și științifice
condițiile specifice de activitate.
Diferentierea salariului tarifar lunar al personalului didactic din învățămîntul superior, potrivit cu vechimea în învățămînt și calitatea activității instructiv-educative și științifice, se face prin acordarea de gradatii.
Gradatiile, în număr de 5, se acordă, din 5 în 5 ani de stagiu în învățămîntul superior, personalului didactic a cărui activitate a fost apreciată drept corespunzătoare în cuprinsul caracterizarilor ce i-au fost făcute potrivit art. 169. Specialiștii din alte sectoare de activitate numiți în învățămîntul superior obțin gradatiile corespunzătoare numărului de ani în activitate recunoscută ca vechime în învățămîntul superior, tinindu-se seama și de caracterizarile ce le-au fost făcute în organizația socialistă în care au funcționat.
Perioadele de activitate în învățămîntul superior necesare pentru acordarea gradatiilor se pot reduce de la 5 ani la 4 ani de către conducerea instituției de învățămînt superior, în cazul personalului didactic care a obținut rezultate deosebite în activitatea instructiv-educative și științifică pentru perioada în care se acordă gradatia, pe baza criteriilor stabilite de Ministerul Învățămîntului.
Se considera vechime în învățămîntul superior timpul servit într-o funcție didactica în învățămîntul superior ca personal titular sau suplinitor. Se asimilează cu vechimea în învățămîntul superior timpul servit în munca de cercetare științifică sau timpul servit în orice funcție didactica din învățămîntul obligatoriu de cultura generală, învățămîntul liceal, învățămîntul profesional și învățămîntul tehnic, în afară de funcțiile didactice-ajutatoare, precum și timpul servit în alte sectoare de activitate, după absolvirea, cu examen de diploma, a unei instituții de învățămînt superior, dacă activitatea desfășurată a avut legătură cu specialitatea postului ocupat sau, în general, cu învățămîntul, dispozițiile art. 175 alin. 2 și 3 fiind aplicabile. Timpul servit în condițiile alineatului precedent se recunoaște ca vechime în învățămîntul superior în raport cu sectorul de activitate, potrivit normelor stabilite de Ministerul Învățămîntului, cu acordul Ministerului Muncii. Perioada în care personalului didactic titular i s-a rezervat postul potrivit art. 157, precum și perioada în care personalul didactic a îndeplinit activitățile unui post didactic fiind retribuit cu ora se considera vechime în învățămîntul superior.
Pentru rezultate deosebite în activitatea instructiv-educativă și științifică, personalului didactic titular cu o vechime de cel puțin 25 de ani în învățămîntul superior i se va putea conferi gradatia de merit, care da dreptul la un salariu tarifar lunar majorat cu doua clase de salarizare.
Gradatia de merit se conferă de conducerea Ministerului Învățămîntului la propunerea Senatului (Consiliului profesoral al instituției de învățămînt superior) și cu recomandarea Comisiei superioare de diplome, dispozițiile art. 176 alin. 2 fiind aplicabile.
Rectorii, prorectorii, decanii, prodecanii și șefii de catedra primesc indemnizații lunare stabilite, prin hotărîrea Consiliului de Miniștri, în raport cu funcția de conducere îndeplinită și volumul sarcinilor. Indemnizația lunară a sefilor de catedra face parte din salariul tarifar.
Pentru activitatea didactica desfășurată în condiții deosebite de muncă (vătămătoare, grele sau periculoase), personalul didactic primește sporurile prevăzute de dispozițiile legale.
Personalul didactic care, în afară obligațiilor de muncă ale funcției didactice, îndeplinește activități didactice de specialitate, ca: participarea în calitate de președinte în comisiile pentru examenul de bacalaureat, responsabil al cursurilor internaționale postuniversitare organizate în instituțiile de învățămînt superior, îndrumător al unui grup de studenți la lucrările practice privind aceste cursuri, va primi o indemnizație stabilită în raport cu felul activității și volumul sarcinilor, potrivit dispozițiilor legale. Pentru îndeplinirea sarcinii de director educativ la căminele studențești, personalul didactic are dreptul la o indemnizație lunară, stabilită, potrivit dispozițiilor legale, în raport cu volumul activității desfășurate.
Personalul didactic care efectuează lucrări de cercetare științifică sau asistența tehnica de specialitate pe bază de contracte încheiate de către instituțiile de învățămînt superior cu alte organizații socialiste va primi o cota din sumele încasate de instituția de învățămînt superior pentru aceste lucrări, potrivit dispozițiilor legale.
Cuantumul salariului tarifar lunar pentru personalul didactic din învățămîntul superior, cuantumul indemnizațiilor, al sporurilor și al cotelor cuvenite din sumele încasate pe bază de contract se stabilesc prin dispoziții legale.
Pentru publicarea de tratate, manuale didactice, cursuri, lucrări științifice și orice materiale destinate învățămîntului, personalul didactic primește drepturile de autor conform normelor legale.
Personalul didactic beneficiază de orice alte drepturi materiale stabilite de lege pentru angajați.
Personalul didactic titular care desfășoară activitate meritorie pe tarim didactic, educativ, științific și social-cultural poate primi ordine, medalii, titluri precum și premii, în conformitate cu dispozițiile legale care reglementează conferirea acestora cu prevederile prezentului statut.
În învățămîntul preșcolar, învățămîntul obligatoriu de cultura generală, învățămîntul liceal, învățămîntul profesional și învățămîntul tehnic se acordă următoarele titluri: educatoare evidențiată, invatator sau institutor evidențiat, maistru-instructor evidențiat, profesor evidențiat, precum și educatoare emerita, invatator sau institutor emerit, maistru-instructor emerit și profesor emerit.
În învățămîntul superior se acordă titlul de conferențiar universitar emerit și profesor universitar emerit.
Titlurile de "evidențiat" se conferă de Ministerul Învățămîntului personalului didactic care a obținut rezultate deosebite în activitatea profesională cu o vechime de cel puțin 5 ani în învățămîntul preșcolar, învățămîntul obligatoriu de cultura generală, învățămîntul liceal, învățămîntul profesional sau învățămîntul tehnic. Titlurile de "emerit" se conferă prin decret al Consiliului de Stat personalului didactic cu stagiul îndelungat în funcții didactice și merite remarcabile în activitatea de învățămînt. Personalului didactic de predare, de conducere și de îndrumare și control prevăzut la titlul II, pentru titlul de emerit, i se cere și gradul didactic I.
Personalul didactic beneficiază, în condițiile legii, pentru rezultatele obținute în munca, de premii (gratificatii) acordate la sfîrșitul anului școlar (universitar), precum și de premii excepționale, în cursul anului, pentru realizari deosebite în activitatea desfășurată.
Pentru realizarea în condiții deosebite a unor sarcini didactice-educative precum și cu prilejul trecerii la pensii, după o activitate îndelungată și meritorie în învățămînt, personalului didactic i se pot aduce multumiri prin acte oficiale emanind de la Ministerul Învățămîntului, alte ministere și instituții centrale care au în subordine școli, inspectoratele școlare și conducerile instituțiilor de învățămînt superior.
În semn de prețuire a personalului didactic pentru trecerea în revista a realizarilor obținute în instruirea și educarea elevilor și studenților și pentru a stimula personalul didactic în activitatea sa, se sarbatoreste, în fiecare an la 30 iunie, "Ziua invatatorului".
Pentru încălcarea, cu vina, a îndatoririlor ce-i revin, personalul didactic poate fi sancționat, în funcție de gravitatea abaterii, cu
mustrare
avertisment
retragerea pe 1, 2 sau 3 luni a ultimei gradatii obținute sau, dacă cel în cauza nu a primit încă nici o gradatie, diminuarea salariului cu 5% pe aceleași perioade
mutarea disciplinară la alta unitate școlară din aceeași localitate, pentru personalul didactic de predare, prevăzut la titlul II al prezentului statut. Aceasta sancțiune se poate aplica în cazul în care încălcarea a dus la crearea, în cadrul colectivului didactic al școlii, a unor situații dăunătoare învățămîntului
îndepărtarea din învățămînt prin desfacerea contractului de muncă, sancțiune care se aplică pentru abateri sistematice sau chiar pentru o singura abatere deosebit de grava, dacă prin aceasta abatere cel vinovat devine incompatibil cu misiunea de educator.
Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 60 de zile de la constatarea abaterii, dar nu mai tirziu de 1 an de la data săvîrșirii ei.
În învățămîntul preșcolar, învățămîntul obligatoriu de cultura generală, învățămîntul liceal, învățămîntul profesional și învățămîntul tehnic, sancțiunile se aplică personalului didactic de predare, după cum urmează
sancțiunile prevăzute la art. 209 lit. a și b, de directorul unității școlare sau de inspectoratul care a constatat abaterea
sancțiunile prevăzute la art. 209 lit. c și d, de inspectoratul școlar ori de Ministerul Învățămîntului sau alt organ central în subordinea căruia se afla școala; - sancțiunea prevăzută la art. 209 lit. e, de Ministerul Învățămîntului, la sesizarea organelor arătate la alineatul precedent. Sancțiunile prevăzute la art. 209 lit. a-d pot fi aplicate și de organul ierarhic superioare celor menționate în prezentul articol. Sancțiunile disciplinare ce pot fi aplicate personalului didactic ajutator precum și procedura de aplicare, sînt cele stabilite de legislația muncii. Abaterile săvîrșite de personalul didactic de conducere și de personalul didactic de îndrumare și control se sancționează de organul care numește acest personal sau de organele superioare acestuia. În învățămîntul superior, sancțiunile se aplică personalului didactic potrivit art. 217 și art. 218.
Exercitarea acțiunii disciplinare se va face numai pe baza unei cercetări, în cadrul căreia se stabilesc faptele în legătură cu abaterea, împrejurările în care ele au fost săvîrșite și se întocmesc actele de cercetare, la care se atașează înscrisurile doveditoare, precum și în mod obligatoriu declarația scrisă a persoanei căreia i se imputa abaterea, cu arătarea probelor invocate în apărarea sa.
Dacă se apreciază ca gravitatea faptelor justifica aplicarea sancțiunii prevăzute la art. 209 lit. e cercetarea abaterii este încredințată unei comisii numite de inspectoratul școlar sau de ministerul ori organul central care a încadrat pe post pe cel în cauza, avînd următoarea componenta
pentru comisia numita de inspectoratul școlar, un inspector delegat de inspectoratul școlar general, ca președinte, un director de școala și un reprezentant al Uniunii sindicatelor din instituțiile de învățămînt și cultura, ca membrii
pentru comisia numita de un minister sau alte organe centrale, șeful direcției (serviciului ori biroului) de învățămînt sau delegatul sau, ca președinte, un delegat al inspectoratului școlar județean, precum și un reprezentant al uniunii sindicatelor din ramura corespunzătoare, ca membri. Comisia întocmește un raport motivat ale cărui concluzii se comunică organului care a dispus cercetarea.
La stabilirea sancțiunii, se va ține seama de
împrejurările în care abaterea a fost săvîrșită
gradul de vinovăție
urmările abaterii săvîrșite
comportarea anterioară în serviciu și orice alte elemente care pot contribui la o justa stabilire a vinovatiei.
Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 209 se comunică în scris celui sancționat, cu arătarea faptelor pentru care au fost aplicate. Sancțiunile disciplinare sînt executorii de la comunicare, chiar dacă au fost contestate de cei care au savirsit abaterea. Toate sancțiunile se noteaza în statutul personal al celui sancționat și se aduc la cunoștința consiliilor profesorale.
Împotriva sancțiunilor disciplinare, cei sancționați pot face contestație în termen de 15 zile de la comunicare. Contestațiile se rezolva, după caz, de organul ierarhic superior celui care a aplicat sancțiunea sau de instanța judecătorească, potrivit normelor legale privind jurisdicția muncii.
Actele de cercetare disciplinară privind personalul didactic din învățămîntul superior sînt supuse spre examinare unei comisii constituite, pentru fiecare caz în parte, din președinte și 2 membri, avînd cel puțin funcția didactica a celui care a savirsit abaterea. Președintele comisiei este desemnat de Ministerul Învățămîntului, atunci cînd cel invinuit de săvîrșirea abaterii este profesor, conferențiar sau șef de lucrări (lector) numit de Ministerul Învățămîntului, și de către rector, atunci cînd cel invinuit de săvîrșirea abaterii este șef de lucrări (lector) numit de rector, asistent sau asistent stagiar. Membrii comisiei sînt desemnați de consiliul profesoral al facultății, dintre membrii acestuia. Comisia se pronunța asupra sancțiunii prin hotărîre motivată, luată în majoritate, care se comunică celui sancționat.
Împotriva hotărîrii comisiei, cel sancționat poate face contestație în termen de 15 zile de la comunicare. Pentru sancțiunile prevăzute la art. 209 lit. a-c, contestația se adresează Ministerului Învățămîntului, în cazul profesorilor, conferentiarilor și sefilor de lucrări (lectorilor) numiți de rector, al asistentilor și asistentilor stagiari. Pentru sancțiunea prevăzută la art. 209 lit. e, contestația se adresează organelor competente, potrivit normelor legale privind jurisdicția muncii. Hotărîrile comisiei necontestate în termen, precum și hotărîrile asupra contestațiilor sînt definitive. Pentru aducerea la îndeplinire a hotărîrilor sancțiunile prevăzute la art. 209 lit. c sau e se aplică de Ministerul Învățămîntului în cazul profesorilor, conferentiarilor și sefilor de lucrări (lectorilor) numiți de Ministerul Învățămîntului - și de rector, în cazul personalului didactic numit de acesta. Sancțiunile prevăzute la art. 209 lit. a-b se aplică de rector.
Cei sancționați pot cere revizuirea hotărîrii de sancționare, în cazul în care se descoperă dovezi noi de natura sa stabilească nevinovatia lor. Cererea de revizuire se face în termen de 30 de zile de la descoperirea noilor dovezi și se soluționează de organul care a aplicat sancțiunea.
Dacă în cursul unui an de la executarea sancțiunii disciplinare, cu excepția sancțiunilor prevăzute la art. 209 lit. d și e, cel sancționat nu a mai savirsit nici o abatere, i se ridica sancțiunea, facindu-se mențiunea corespunzătoare în statutul personal. În cazul în care cel sancționat nu a mai savirsit abateri disciplinare și s-a evidențiat prin comportarea lui în munca, organul care a aplicat sancțiunea va putea dispune ridicarea sancțiunii chiar înainte de expirarea termenului de 1 an, dar nu mai devreme de 6 luni.
În cazul sancțiunii prevăzute de art. 209 lit. d, dacă timp de 2 ani de la aplicarea sancțiunii cel sancționat nu a mai savirsit nici o abatere și a avut o buna comportare în munca, el va putea fi transferat, la cerere, la unitatea școlară unde a funcționat, la ivirea unui post vacant.
Răspunderea materială a personalului didactic din învățămîntul de toate gradele este supus prevederilor din codul muncii și celorlalte norme din legislația muncii. Dispoziția de reținere și celelalte acte pentru recuperarea pagubelor se vor face de către conducerea persoanei juridice al carei angajat este cel în cauza, în afară de cazurile cînd, prin lege, se dispune altfel.