LEGE nr. 279 din 24 iunie 2003 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
În temeiul art. 114 alin. (1) din Constituție, Guvernul este abilitat ca de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2003, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2003 sa emita ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează
Aderarea și ratificarea unor acorduri și înțelegeri internaționale, cu excepția tratatelor încheiate în numele României II. Economia și finanțele publice
reglementări privind rectificarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2003, pe baza indicatorilor macroeconomici în semestrul I al anului 2003 și a actelor normative adoptate în anul 2003, cu influente asupra cheltuielilor bugetare
reglementarea unor măsuri în materie financiar-fiscală
măsuri pentru recuperarea fondurilor comunitare utilizate necorespunzător și a fondurilor de cofinantare aferente
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 128/1998 pentru reglementarea modului și condițiilor de valorificare a bunurilor legal confiscate sau intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 98/1999 , cu modificările și completările ulterioare
măsuri pentru tranzacționarea creanțelor comerciale și prin intermediul piețelor reglementate de mărfuri și instrumente financiare derivate
măsuri pentru reglementarea derulării procesului de privatizare/postprivatizare a unor societăți comerciale la care Ministerul Industriei și Resurselor este instituție publică implicata
măsuri pentru reglementarea pregătirii aprovizionarii cu gaze pentru programul de iarna 2003-2004
măsuri pentru reglementarea liberei circulatii a mărfurilor, prin modificarea și completarea Legii nr. 608/2001 privind evaluarea conformitatii produselor
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 20/2002 privind achizițiile publice prin licitații electronice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 468/2002 , cu modificările și completările ulterioare
măsuri pentru finalizarea privatizării societăților comerciale rămase în portofoliul Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participatiilor Statului
recapitalizarea Băncii de Export-Import a României "EXIMBANK" - S.A.
perfecționarea cadrului legislativ în domeniul transporturilor, în vederea alinierii la legislația comunitara
măsuri privind amenajarea, conservarea și dezvoltarea teritorială durabila, relansarea activității în domeniul construcțiilor
modificarea și completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 174/2002 privind instituirea măsurilor speciale pentru reabilitarea termica a unor clădiri de locuit multietajate, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 211/2003
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 22/1999 privind administrarea porturilor și a căilor navigabile, precum și desfășurarea activităților de transport naval în porturi și pe cai navigabile, republicată
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcțiilor existente, republicată, cu modificările ulterioare
aprobarea punctelor de inspecție a frontierei (PIF) organizate în punctele de trecere a frontierei, stabilite pentru importul, exportul și tranzitul tipurilor de mărfuri supuse controalelor veterinare, precum și condițiile de aprobare a posturilor de inspecție de frontieră responsabile pentru controalele veterinare ale animalelor vii și produselor provenite din țările terțe. III. Administrația publică centrala și locală
modificarea Ordonanței Guvernului nr. 80/2001 privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile administrației publice și instituțiile publice, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2002 , cu modificările și completările ulterioare
modificarea Ordonanței Guvernului nr. 81/2001 privind înființarea și organizarea Institutului Național de Administrație, aprobată cu modificări prin Legea nr. 106/2002
organizarea activității de consultanța juridică în administrația publică
organizarea și funcționarea serviciilor publice de editare a monitoarelor oficiale ale unităților administrativ-teritoriale
reglementări privind concediul de odihnă și alte concedii ale aleșilor locali
modificarea art. 23 din Legea serviciilor publice de gospodărie comunală nr. 326/2001, cu modificările și completările ulterioare
prorogarea unor termene prevăzute în acte normative cu putere de lege
modificarea Ordonanței Guvernului nr. 107/1999 privind activitatea de comercializare a pachetelor de servicii turistice, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 631/2001
înființarea Agenției Naționale pentru Sănătatea Animalelor, Plantelor și Siguranța Alimentelor
organizarea și funcționarea structurilor de control în cadrul autorităților administrației publice centrale
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 48/2002 . IV. Munca și solidaritate socială
măsuri pentru protecția maternitatii la locurile de muncă expuse riscurilor profesionale
măsuri pentru protecția familiilor monoparentale
reglementări privind serviciile sociale
Sănătate și familie
modificarea și completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele medicamentoase de uz uman, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 336/2002
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 125/1998 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale a Medicamentului, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 594/2002 , cu modificările ulterioare. VI. Educație și cercetare
reglementări privind evaluarea, autorizarea și acreditarea în învățământul preuniversitar
reglementări privind evaluarea calității în învățământul superior, constituirea de structuri și stabilirea criteriilor de evaluare
măsuri privind sprijinirea și protecția persoanelor supradotate
măsuri privind îmbunătățirea sistemului de finanțare a unităților de învățământ preuniversitar de stat
modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 33/2001 privind acordarea de rechizite școlare, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 126/2002
recunoașterea calificarilor profesionale în conformitate cu directivele Uniunii Europene privind sistemul general de recunoaștere. VII. Apărare naționala, ordine publică și siguranța naționala: 1. modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 65/1997 privind regimul pașapoartelor în România, aprobată cu modificări prin Legea nr. 216/1998 , cu modificările ulterioare
modificarea și completarea Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 91/2001 pentru stabilirea coeficienților de ierarhizare ai soldelor unor funcții din structurile Ministerului Apărării Naționale, ale căror state de organizare intră în vigoare în perioada 1 iunie 2001 - 31 decembrie 2003 ca urmare a procesului de reorganizare a Armatei Române, aprobată cu modificări prin Legea nr. 52/2002
modificarea și completarea Legii nr. 138/1999 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare naționala, ordine publică și siguranța naționala, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare.
În conformitate cu dispozițiile art. 114 alin. (3) din Constituția României, ordonanțele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Camerei Deputaților și Senatului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2003. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.
Ordonanțele adoptate de Guvern potrivit art. 1 vor fi dezbătute cu prioritate.
În domeniile de abilitare prevăzute în prezenta lege, dacă au fost adoptate proiecte de lege sau propuneri legislative de una dintre Camerele Parlamentului ori dacă au fost elaborate și depuse rapoarte ale comisiilor permanente sesizate în fond, acestea vor fi avute în vedere de Guvern la emiterea ordonanțelor.