LEGE nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate se realizează în conformitate cu dispozițiile Codului penal , ale Codului de procedură penală și ale prezentei legi
Pedepsele și măsurile educative privative de libertate se execută numai în temeiul hotărârilor judecătorești definitive.
Reținerea se execută numai în temeiul ordonanței prin care s-a dispus această măsură, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală .
Arestul la domiciliu se execută numai în temeiul încheierii dispuse de judecătorul de drepturi și libertăți, de judecătorul de cameră preliminară sau, după caz, de instanța de judecată, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală .
Arestarea preventivă se execută numai în baza mandatului de arestare preventivă, emis potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală .
Scopul executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.