LEGE nr. 254 din 19 iulie 2013 privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Centrele de reținere și arestare preventivă se organizează și funcționează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne și se înființează prin ordin al ministrului afacerilor interne.
Organizarea și funcționarea centrelor de reținere și arestare preventivă, precum și măsurile necesare pentru siguranța acestora se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului afacerilor interne.
Prin ordin comun al ministrului afacerilor interne și al ministrului justiției se stabilesc penitenciarele, centrele de arestare preventivă, centrele educative și centrele de detenție în a căror circumscripție funcționează centrele de reținere și arestare preventivă.
În centrele de reținere și arestare preventivă se execută reținerea și arestarea preventivă în cursul urmăririi penale
Primirea în centrele de reținere și arestare preventivă a persoanelor față de care s-au dispus măsuri preventive privative de libertate se face pe baza ordonanței prin care s-a dispus măsura reținerii sau, după caz, a mandatului de arestare preventivă, după stabilirea identității acestora.
Primirea în centrele de reținere și arestare preventivă a persoanelor condamnate, arestate preventiv, în curs de judecată sau față de care au fost luate măsuri educative, transferate din penitenciar, centru de arestare preventivă sau centru de detenție, în condițiile art. 45 alin. (6) , se face în baza mandatului de executare a pedepsei sau a măsurii privative de libertate ori a hotărârii de internare rămase definitivă, însoțite de dosarul individual prevăzut la art. 105 alin. (2) .
Prin regulamentul de aplicare a prezentei legi se stabilesc documentele care trebuie să însoțească persoana reținută sau arestată preventiv cu ocazia primirii în centrele de reținere și arestare preventivă.
Prevederile titlului I, titlului II, precum și ale cap. II, IV-VI și IX din titlul III, în măsura în care nu contravin dispozițiilor din prezentul titlu, se aplică în mod corespunzător, cu excepția următoarelor dispoziții privind
perioada de carantină și observare, prevăzută la art. 44
abrogată
dreptul la învățământ, prevăzut la art. 79
abrogată
permisiunea de ieșire din penitenciar, prevăzută la art. 75 alin. (7) și la art. 98 alin. (1) lit. e)-g)
cazarea temporară în camera de protecție.
Dreptul persoanei arestate preventiv în cursul urmăririi penale de a primi vizite și de a comunica cu mass-media poate fi realizat numai cu acordul procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală.
Dreptul la apărare este garantat.
Recompensele sunt acordate, iar sancțiunile disciplinare se dispun de o comisie desemnată, anual, de șeful unității, formată din unul dintre adjuncții acestuia, în calitate de președinte, șeful centrului de reținere și arestare preventivă, un ofițer cu studii juridice, în calitate de membri, și un secretar.
Persoanele reținute sau arestate preventiv aflate în centrele de reținere și arestare preventivă se supun unui regim propriu de executare, în vederea unei bune desfășurări a procesului penal, cu respectarea drepturilor fundamentale.
Persoanele aflate în centrele de reținere și arestare preventivă sunt cazate, de regulă, în comun, putând presta muncă, la cerere, în interesul centrului și putând beneficia de asistență psihologică și moral-religioasă, în interiorul centrului, sub pază și supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Normele minime obligatorii privind condițiile de cazare și de cazarmament, normele de echipare și durata de folosință a ținutei, precum și normele minime de hrană ale persoanelor aflate în centrele de reținere și arestare preventivă se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 107 alin. (2) .
Persoanele arestate preventiv poartă ținută civilă.
Art. 112 · Munca persoanelor reținute sau arestate preventiv aflate în centrele de reținere și arestare preventivă
Persoanele aflate în centrele de reținere și arestare preventivă pot presta muncă neremunerată, la cererea lor, în interesul locului de deținere, cu acordul procurorului care efectuează urmărirea penală sau supraveghează efectuarea urmăririi penale.
Persoanele aflate în centrele de reținere și arestare preventivă pot fi retrase de la muncă la solicitarea procurorului care efectuează urmărirea penală sau supraveghează efectuarea urmăririi penale ori în cazul în care este pusă în pericol siguranța centrului, cu informarea procurorului.
Măsura retragerii de la muncă se dispune prin decizie a șefului centrului de reținere și arestare preventivă.
Activitățile ce pot fi prestate în interesul locului de deținere se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Vizita intimă în cazul persoanelor arestate preventiv aflate în centrele de reținere și arestare preventivă
Pot beneficia de vizită intimă persoanele arestate preventiv în cursul urmăririi penale care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții
există o relație de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie, sau, după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți
există acordul procurorului care efectuează urmărirea penală sau supraveghează efectuarea urmăririi penale
au trecut cel puțin 60 de zile din momentul punerii în executare a măsurii preventive privative de libertate sau al primirii în centru
nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 60 de zile anterioară solicitării vizitei intime sau sancțiunea a fost ridicată
participă activ la activități de muncă neremunerată.
Dispozițiile art. 69 alin. (2)-(5) se aplică în mod corespunzător.
Art. 113 · Ascultarea persoanelor reținute sau arestate preventiv aflate în centrele de reținere și arestare preventivă
Ascultarea persoanelor reținute sau arestate preventiv, aflate în centrele de reținere și arestare preventivă, de către organele de urmărire penală, care instrumentează cauza în care acestea au fost reținute sau arestate preventiv, se face în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală și de regulamentul prevăzut la art. 107 alin. (2) .
Ascultarea deținuților aflați în centrele de reținere și arestare preventivă se realizează cu acordul procurorului, în condițiile art. 51 , care se aplică în mod corespunzător.
Administrația fiecărui centru de reținere și arestare preventivă întocmește următoarele registre privind persoanele reținute sau arestate preventiv
registrul de evidență a primirii și punerii în libertate a persoanelor reținute sau arestate preventiv, în care se consemnează anul, luna, ziua și ora la care persoana reținută sau arestată a fost primită în centru, precum și anul, luna, ziua și ora la care aceasta a fost pusă în libertate
registrul de evidență privind utilizarea mijloacelor de imobilizare, în care se consemnează anul, luna, ziua și ora utilizării mijloacelor de imobilizare, anul, luna, ziua și ora autorizării utilizării lor de către directorul penitenciarului, tipul mijlocului de imobilizare folosit, anul, luna, ziua și ora încetării utilizării mijlocului de imobilizare
alte registre de evidențiere a activităților desfășurate cu persoanele reținute sau arestate preventiv, pe care trebuie să le întocmească administrația centrului de reținere și arestare preventivă, stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 107 alin. (2)
După trimiterea în judecată, persoanele arestate preventiv sunt transferate în penitenciar.
Persoanele arestate preventiv aflate în curs de judecată care au fost selecționate pentru a presta activități în interesul centrului pot fi menținute, cu acordul lor, pe o perioadă de maximum 6 luni, în centrul de reținere și arestare preventivă.
Persoanele arestate preventiv aflate în cursul urmăririi penale pot fi transferate, temporar, în penitenciarele-spital, dacă se află într-una dintre următoarele situații
organul de urmărire penală a dispus efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice
suferă de o afecțiune medicală care necesită internare și poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În situația prevăzută la alin. (3) lit. b) , transferarea temporară se face cu aprobarea directorului penitenciarului-spital, ținând seama și de gradul de ocupare a penitenciarului-spital.
Dacă, pe parcursul internării în penitenciarul-spital, se impune internarea persoanei arestate preventiv aflate în curs de urmărire penală într-un spital din rețeaua sanitară publică, organele de poliție din cadrul structurii teritoriale pe raza căreia se află unitatea medicală asigură paza și supravegherea persoanei private de libertate.
Transferul persoanelor arestate preventiv în condițiile prezentului articol se dispune de către șeful centrului de reținere și arestare preventivă.
În cazul în care o persoană aflată în centrul de reținere și arestare preventivă refuză hrana, dispozițiile art. 54 se aplică în mod corespunzător, cu excepția prevederilor referitoare la cazare
Persoanele minore reținute sau arestate preventiv sunt cazate, de regulă, în comun, separat de persoanele adulte.
Pe timpul executării arestării preventive, minorului i se acordă asistență psihologică, în condițiile stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 107 alin. (2) , în vederea diminuării efectelor negative ale privării de libertate asupra dezvoltării sale fizice, psihice sau morale.
În măsura în care nu se împiedică buna desfășurare a procesului penal, minorului i se asigură posibilitatea menținerii legăturii cu persoanele cu care are relații familiale sau puternice legături afective, prin suplimentarea dreptului la vizite, convorbiri telefonice sau on-line.
Prevederile titlului II, precum și ale cap. I, IV, V, VII, VIII și IX din titlul V referitoare la condițiile de detenție, drepturi și obligații, recompense și sancțiuni, mijloacele de imobilizare și utilizarea acestora, în măsura în care nu contravin dispozițiilor din acest titlu, se aplică în mod corespunzător, cu excepția următoarelor dispoziții privind
perioada de carantină și observare, prevăzută la art. 157
obligația de a urma cursurile învățământului general obligatoriu, prevăzută la art. 161 alin. (2) și (3)
vizita intimă, prevăzută la art. 162 alin. (4)
recompensele, prevăzute la art. 170 alin. (1) lit. d)-h)
obligațiile, prevăzute la art. 172 alin. (2)
măsurile de siguranță a centrelor educative, prevăzute la art. 175
măsurile de siguranță a centrelor de detenție, prevăzute la art. 176 .
În timpul arestării preventive, dreptul la educație este restrâns pentru motive privind desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Acordarea recompenselor și aplicarea sancțiunilor disciplinare se fac în condițiile art. 110 alin. (4) , iar munca minorilor arestați preventiv se desfășoară în condițiile art. 112 .
Drepturile minorilor arestați preventiv pot fi suplimentate în condițiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.
În fiecare centru de reținere și arestare preventivă funcționează o bibliotecă.
Fondul de carte este asigurat de administrația centrului de reținere și arestare preventivă din subvenții de la bugetul de stat, precum și din sponsorizări și donații.
Dispozițiile prezentului capitol se aplică în mod corespunzător și persoanelor condamnate aflate temporar, la solicitarea organelor judiciare, în centrele de reținere și arestare preventivă
În cursul judecății, arestarea preventivă se execută în secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sau în centrele de arestare preventivă de pe lângă penitenciare, care se organizează și funcționează în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sunt deținute și persoanele condamnate care sunt cercetate în stare de arest preventiv în altă cauză.
Persoanelor prevăzute la alin. (2) li se aplică prevederile titlului I, precum și cele ale cap. II din titlul III, referitor la siguranța penitenciarelor.
Centrele de arestare preventivă se înființează prin hotărâre a Guvernului.
Prin ordin al ministrului justiției se stabilesc penitenciarele în a căror circumscripție funcționează centrele de arestare preventivă, precum și regulamentul de organizare și funcționare a acestora.
Măsurile necesare pentru siguranța centrelor de arestare preventivă se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art. 15 alin. (3) .
Primirea în centrele de arestare preventivă sau în penitenciare a persoanelor arestate preventiv în curs de judecată se face pe baza mandatului de arestare prevăzut la art. 2 alin. (4) , după stabilirea identității acestora.
Centrele de arestare preventivă și secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare sunt obligate să asigure exercitarea drepturilor prevăzute în Codul de procedură penală .
Dispozițiile art. 110 alin. (1) se aplică în mod corespunzător, cu excepția lit. a) .
Persoanele arestate preventiv sunt cazate, de regulă, în comun, pot desfășura activități educative, moral-religioase, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, instruire școlară și formare profesională, în grupuri, în interiorul centrului de arestare preventivă sau al penitenciarului, sub pază și supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.
Persoanele arestate preventiv pot presta, la cererea lor, o muncă în interiorul sau exteriorul centrului de arestare preventivă sau al penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului.
Dispozițiile art. 34 alin. (2) se aplică în mod corespunzător și persoanelor arestate preventiv în curs de judecată.
În cursul judecății, minorii arestați preventiv execută măsura preventivă în centre de detenție sau în centre de arestare preventivă.
Pentru prezentarea în fața organelor judiciare, minorii arestați preventiv pot fi transferați în secțiile speciale de arestare preventivă din penitenciare pentru o perioadă de maximum 10 zile, fiind cazați separat de majori. (3) În intervalul prevăzut la alin. (2) , minorii execută măsura arestării preventive cu respectarea particularităților vârstei, cu asigurarea asistenței psihosociale necesare, pentru a nu fi prejudiciată dezvoltarea lor fizică, psihică sau morală.
La împlinirea vârstei de 18 ani, minorul arestat rămâne sau este transferat în centrul de detenție.
Dispozițiile art. 117 se aplică în mod corespunzător, cu excepția alin. (4) lit. a) și g) .
Minorii arestați preventiv prestează muncă numai la cererea lor, dispozițiile art. 163 aplicându-se în mod corespunzător.
Arestul la domiciliu se execută în temeiul încheierii judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată, pronunțate în condițiile prevăzute de Codul de procedură penală .
În situația în care, cu ocazia dispunerii măsurii arestului la domiciliu, se stabilește ca inculpatul să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere, potrivit art. 221 alin. (3) din Codul de procedură penală , supravegherea îndeplinirii obligației de a purta permanent un dispozitiv electronic de supraveghere se face în condițiile stabilite prin lege specială.
Supravegherea respectării măsurii arestului la domiciliu sau a obligațiilor impuse inculpatului, pe durata acesteia, se realizează de către inspectoratul de poliție județean, respectiv de Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, denumit/denumită în continuare organ de supraveghere, în a cărui/cărei circumscripție se află imobilul în care locuiește inculpatul, stabilit prin încheiere
Prin imobil în care se execută arestul la domiciliu, prevăzut la art. 221 alin. (1) din Codul de procedură penală , se înțelege locuința inculpatului, încăperea, dependința sau locul împrejmuit ținând de acestea
Se află în situația prevăzută la art. 221 alin. (7) din Codul de procedură penală , inculpatul care a părăsit imobilul pentru a salva de la un pericol imediat viața, integritatea corporală sau sănătatea sa ori a altei persoane sau un bun important al său ori al altei persoane sau un interes general. În aceste situații, organul de supraveghere verifică realitatea și temeinicia motivelor invocate
Încheierile organului judiciar cu privire la luarea, prelungirea, încetarea, revocarea, înlocuirea arestului la domiciliu, precum și cele privind permisiunea de părăsire a imobilului se comunică, de îndată, organului de supraveghere.
În cazul în care față de inculpat s-a dispus obligația prevăzută la art. 221 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală , cu modificările și completările ulterioare, organul judiciar prevăzut la alin. (1) comunică persoanei vătămate sau membrului de familie al acesteia la care se referă obligația dreptul de a solicita un ordin european de protecție în condițiile legii.
După comunicarea măsurii privind arestul la domiciliu, inculpatul are obligația de a se deplasa de îndată la imobilul prevăzut la art. 126 , în vederea executării măsurii
La primirea încheierii, organul de supraveghere desemnează reprezentanți care se deplasează, de îndată, la locuința inculpatului, îl legitimează și identifică persoanele care locuiesc în mod obișnuit cu acesta sau care se află în îngrijirea sa, încheie proces-verbal în acest sens, după care comunică judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată începerea activităților de supraveghere.
După consultarea inculpatului, organul de supraveghere întocmește un program care cuprinde modul de executare a arestului la domiciliu, obligația de informare în situația părăsirii locuinței în cazuri urgente, precum și, după caz, condițiile de părăsire, deplasare și revenire la locuință, care i se comunică, de îndată, sub semnătură.
Organul de supraveghere dispune efectuarea, periodic ori la sesizare, de vizite inopinate, în orice moment al zilei, la locuința inculpatului sau în locurile stabilite prin încheierea judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată, pentru verificarea respectării măsurii și a obligațiilor de către persoana supravegheată. Efectuarea de vizite inopinate de către organul de supraveghere este adusă de îndată la cunoștința judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată, după caz.
Perioada dintre două verificări inopinate succesive, potrivit alin. (3) , nu poate fi mai mare de două zile calendaristice.
Organul de urmărire penală, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată încunoștințează organul de supraveghere ori de câte ori îl cheamă pe inculpat, arătând data, ora și locul chemării. În acest caz, itinerarul și condițiile de deplasare se stabilesc de organul de supraveghere și sunt aduse la cunoștința inculpatului pe bază de semnătură. În cazul în care inculpatul nu se prezintă, organul judiciar încunoștințează de îndată organul de supraveghere.
Verificările cu privire la respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat, efectuate de organele de supraveghere, se materializează în procese-verbale care se depun la dosarul individual.
Măsurile cuprinse în programul de supraveghere pot fi contestate de către inculpat sau orice persoană interesată, prin contestație adresată judecătorului de drepturi și libertăți, judecătorului de cameră preliminară sau instanței de judecată care a dispus măsura arestului la domiciliu. Prevederile art. 219 , respectiv art. 220 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.
Prin hotărârea luată, organul judiciar prevăzut la alin. (6) poate modifica sau completa programul de supraveghere, în tot sau în parte.
În cazul în care organul de supraveghere constată că încheierea prin care s-a dispus măsura arestului la domiciliu nu poate fi pusă în executare, procedează în conformitate cu prevederile art. 131
În cazul în care organul de supraveghere constată nerespectarea cu rea-credință a măsurii și a obligațiilor impuse inculpatului, întocmește o sesizare motivată pe care o înaintează, de îndată, procurorului, în cursul urmăririi penale, judecătorului de cameră preliminară, în procedura de cameră preliminară, sau instanței de judecată, în cursul judecății.
Prevederile art. 221 alin. (11) din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător.
În vederea întocmirii sesizării prevăzute la alin. (1) , organul de supraveghere verifică situația de fapt și audiază inculpatul, dacă este posibil, sau alte persoane.
Organele judiciare pot consulta dosarul individual al inculpatului.
În vederea verificării situației de fapt și întocmirii sesizării prevăzute la alin. (1) , organul de supraveghere are acces, în condițiile legii, la documente, imagini, înregistrări audiovideo sau orice înscrisuri necesare, deținute de autoritățile sau instituțiile publice, persoanele juridice ori persoanele fizice.
Organul de supraveghere colaborează cu autoritățile locale, alte organe de ordine și siguranță publică, precum și cu orice persoane fizice și juridice care ar putea oferi informații privind îndeplinirea sau neîndeplinirea obligațiilor impuse de organul judiciar care a luat măsura.
Dacă persoanele prevăzute la alin. (1) iau la cunoștință, în orice mod, despre încălcarea măsurii arestului la domiciliu și a obligațiilor impuse inculpatului, informează, de îndată, organul de supraveghere, pentru a sesiza organul judiciar competent, potrivit dispozițiilor Codului de procedură penală .
În cazul în care inculpatul are obligația de a nu intra în legătură cu anumite persoane, organul de supraveghere identifică și contactează persoanele care ar putea furniza informații relevante despre o eventuală neîndeplinire a obligației.
Pentru fiecare persoană arestată la domiciliu se întocmește, de către organul de supraveghere, un dosar.
Dosarul persoanei arestate la domiciliu cuprinde
încheierile organului judiciar cu privire la luarea, prelungirea, încetarea, revocarea, înlocuirea arestului la domiciliu, permisiunea de părăsire a imobilului, precum și alte comunicări
actul de identitate, fișa de evidență a persoanei ori procesul-verbal de identificare a persoanei arestate la domiciliu
actele întocmite cu ocazia fiecărei verificări cu privire la respectarea măsurii și a obligațiilor de către inculpat
documente referitoare la datele de identificare a persoanelor cu care sa stabilit că persoana supravegheată este obligată să nu intre în legătură
documente referitoare la datele de identificare a persoanelor care locuiesc în mod obișnuit împreună cu aceasta sau care se află în îngrijirea sa
dovada de luare la cunoștință sub semnătură a programului privind condițiile de părăsire, deplasare și revenire în locuință
orice alte documente apreciate drept necesare executării în condiții corespunzătoare a activităților specifice de supraveghere, referitoare sau în legătură cu persoana arestată la domiciliu, pe perioada supravegherii.
Dispozițiile art. 60 se aplică în mod corespunzător.
Pentru desfășurarea în condiții corespunzătoare a activităților specifice de supraveghere a inculpatului, organul de supraveghere își constituie o bază de date cu persoanele arestate la domiciliu.
Principiile prevăzute în titlul I și dispozițiile prevăzute în titlul II se aplică în mod corespunzător și în cazul executării măsurilor educative privative de libertate
Prin executarea măsurilor educative privative de libertate se urmărește reintegrarea în societate a persoanelor internate și responsabilizarea acestora, în vederea asumării propriilor acțiuni și a prevenirii săvârșirii de noi infracțiuni.
Măsurile educative privative de libertate sunt puse în executare în condiții care să nu îngrădească exercitarea dreptului la viață privată mai mult decât este inerent executării acestora.
Măsurile educative privative de libertate pot fi executate
într-un centru educativ
într-un centru de detenție
Pe durata executării măsurilor educative se asigură menținerea și dezvoltarea legăturilor persoanei internate cu familia și comunitatea, precum și implicarea în demersuri recuperative adaptate particularităților psihosomatice și nevoilor de dezvoltare personală ale acesteia
Persoanele internate beneficiază de protecție și asistență în plan educațional, profesional, psihologic, social, medical și fizic, în funcție de vârstă, sex, personalitate și în interesul dezvoltării personale, asigurate de personal specializat
Centrele educative și centrele de detenție sunt instituții specializate în recuperarea socială a persoanelor internate, care se înființează prin hotărâre a Guvernului, în regiunile de dezvoltare constituite potrivit Legii nr. 315/2004 privind dezvoltarea regională în România, cu modificările și completările ulterioare. Acestea au personalitate juridică și sunt în subordinea Administrației Naționale a Penitenciarelor.
În centrele educative și cele de detenție se organizează și funcționează o secție specializată pentru tratarea, recuperarea, reabilitarea și reinserția socială a persoanelor condamnate care sunt dependente de consumul de substanțe psihoactive. De asemenea, medicul centrului va monitoriza endemic schemele de tratament aplicate persoanelor în cauză. Determinarea gradului dependenței acestora se va realiza de către medicul centrului.
Centrele educative și centrele de detenție se organizează și funcționează prin regulament, aprobat prin ordin al ministrului justiției, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
În cadrul centrelor se pot înființa, prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, secții interioare sau exterioare, în raport cu regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate, sexul, vârsta persoanelor internate și nevoile de protecție, educație, asistență psihologică și asistență socială ale acestora.
În cadrul centrelor de detenție, prin decizia directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, se înființează secții de arestare preventivă pentru minorii arestați în curs de judecată.
Persoana internată execută măsura, de regulă, în cel mai apropiat centru de localitatea de domiciliu, potrivit arondării stabilite de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Centrele dispun de spații adecvate pentru cazare, prepararea și servirea hranei, activități de instruire școlară și formare profesională, asistență socială și psihologică, activități educative, moral-religioase, culturale, sportive, recreative, pentru asigurarea asistenței și a tratamentelor medicale, precum și pentru primirea vizitelor
Centrul educativ este instituția specializată în recuperarea socială a persoanelor internate, în care acestea urmează programe de instruire școlară și formare profesională, potrivit aptitudinilor lor, precum și alte activități și programe destinate reintegrării sociale.
Centrul de detenție este instituția specializată în recuperarea socială a persoanelor internate, cu regim de pază și supraveghere, în care acestea urmează intensiv programele și activitățile prevăzute la alin. (1) .
Centrul educativ și centrul de detenție dispun de personal specializat pentru activitățile educative, moral-religioase, culturale, sportive, recreative, de asistență psihologică și asistență socială specifică, de personal medical, de pază, supraveghere și însoțire, precum și de personal tehnico-administrativ.
Ministerul Educației Naționale, prin inspectoratele școlare județene, asigură personal specializat pentru activitățile de instruire școlară, în cadrul centrelor educative și de detenție.
Activitatea de formare profesională este desfășurată de către personalul centrului educativ sau al centrului de detenție, de personalul specializat al agențiilor pentru ocuparea forței de muncă, precum și de alți furnizori de formare profesională acreditați.
În fiecare centru educativ și centru de detenție, activitatea de recuperare socială a persoanelor internate este organizată și desfășurată în baza unui proiect educațional, elaborat în condițiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.
Proiectul educațional al centrului structurează organizarea și desfășurarea demersurilor educaționale, de asistență psihologică și asistență socială acordate persoanelor internate, în funcție de nevoile individuale și urmărește, cu prioritate, următoarele obiective
asigurarea unui climat favorabil dezvoltării personale
conferirea de utilitate perioadei internării
reducerea vulnerabilității psihologice și sociale
asimilarea de cunoștințe și formarea de deprinderi necesare reintegrării sociale.
Mijloacele financiare necesare funcționării, dotării și investițiilor din centrele educative și din centrele de detenție sunt asigurate de la bugetul de stat prin Administrația Națională a Penitenciarelor. De asemenea, fondurile pentru înființarea centrelor pot proveni și din bugetul consiliilor județene din regiunea respectivă, precum și din donații, sponsorizări sau alte surse de finanțare prevăzute de lege
Mijloacele financiare necesare funcționării, dotării și investițiilor din centrele educative și din centrele de detenție pot fi asigurate din venituri proprii, subvenții acordate de la bugetul de stat, precum și din donații și sponsorizări sau alte surse de finanțare prevăzute de lege.