LEGE Nr. 19 din 16 decembrie 1971 *** Republicată cu privire la regimul prețurilor și tarifelor
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Ministerele și celelalte organe centrale ale administrației de stat, organele centrale ale cooperației meșteșugărești și cooperației de consum, precum și ale altor organizații obștești, vor emite - cu acordul Comitetului de Stat pentru Prețuri - bareme și normative de calcul, norme de stabilire, corelare și formare a prețurilor și tarifelor potrivit specificului ramurii, subramurii, grupelor sau produselor și serviciilor din competența lor, precum și pentru produsele și serviciile la care competența de aprobare a prețurilor și tarifelor a fost lăsată unităților în subordine sau celor din sistemul propriu.
Comitetul de Stat pentru Prețuri împreună cu Direcția Centrala de Statistica, Ministerul Finanțelor, Comitetul de Stat al Planificarii și alte organe centrale interesate vor urmări evoluția prețurilor și tarifelor potrivit unui sistem informațional îmbunătățit, care va fi elaborat și supus aprobării Consiliului de Miniștri în termen de 90 de zile de la data publicării prezentei legi.
Prevederile prezentei legi se aplică în mod corespunzător și prețurilor pentru reparații. Pentru reparațiile capitale executate în serie la mașini, utilaje și părțile lor componente, în unitățile de stat specializate sau sectoare specializate din cadrul altor unități de stat, se aplică prețuri de producție fixe, ce se vor stabili potrivit dispozițiilor legale.
Atribuțiile și normele de stabilire și modificare a prețurilor la produsele de tehnica militară destinate exclusiv sectorului de apărare se vor aproba prin decret al Consiliului de Stat.
Prezenta lege intră în vigoare în termen de 90 de zile de la publicare. Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abroga: Decretul nr. 172 din 18 aprilie 1953 pentru reorganizarea regimului de stabilire a prețurilor; art. 2 lit. h) și i), precum și art. 3 lit. b) din Hotărîrea Consiliului de Miniștri nr. 2.503 din 31 decembrie 1969 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la regulile generale de comerț, și orice alte prevederi contrare prezentei legi.
Anexa
ASIMILAREA CATEGORIILOR DE PREȚURI ÎN VIGOARE CU CELE PREVĂZUTE ÎN LEGE Categoriile de prețuri în vigoare asimilate noilor denumiri Categoriile de prețuri prevăzute în lege I. Prețuri ale producătorilor a) pentru produsele industriale: - prețuri cu ridicata ale întreprinderii - prețuri de producție b) pentru produsele agricole livrate de unitățile agricole de stat: - prețuri de livrare - prețuri de producție c) pentru produsele agricole cumpărate la fondul de stat de la C.A.P., membrii acestora și producătorii individuali: - prețuri de contractare - prețuri de contractare - prețuri de achiziție - prețuri de achiziție d) pentru lucrări de construcții-montaj: - prețuri de obiecte de construcții - prețuri pe părți de obiecte, pe unități fizice și de folosință - prețuri de deviz - prețuri de deviz e) pentru produsele meșteșugărești sau de artizanat cumpărate de la C.A.P., membrii acestora și alți producători individuali: - prețuri de achiziție - prețuri de achiziție II. Prețuri de livrare a) pentru produsele industriale: - prețuri cu ridicata ale industriei - prețuri de livrare b) pentru produsele agricole livrate de organizațiile achizitoare: - prețuri de livrare - prețuri de livrare III. Prețuri cu amănuntul Prețuri cu amănuntul IV. Tarife - tarife pentru serviciile prestate unităților socialiste - tarife pentru serviciile prestate unităților socialiste - tarife pentru serviciile prestate populației - tarife pentru serviciile prestate populației.