LEGE nr. 15 din 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durata, dacă sînt întrunite următoarele condiții
pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani sau amenda, iar pentru infracțiunile contra avutului obștesc pedeapsa aplicată este de cel mult un an
infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii, afară de cazul cînd condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38
se apreciază ca scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia. Suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată și în caz de concurs de infracțiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult un an și sînt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b și c. Dacă una dintre faptele aflate în concurs este o infracțiune contra avutului obștesc, suspendarea poate fi acordată dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 6 luni și sînt întrunite condițiile prevăzute în alin. 1 lit. b și c. În cazul condamnării pentru o infracțiune prin care s-a produs o paguba avutului obștesc instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei numai dacă paguba a fost integral reparată pînă la pronunțarea hotărîrii. Suspendarea condiționată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranță și a obligațiilor civile prevăzute în hotărîrea de condamnare. Suspendarea condiționată a executării pedepsei trebuie motivată
Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp de 2 ani. În cazul cînd pedeapsa a carei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an. Termenul de încercare se socotește de la data cînd hotărîrea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă
Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a savirsit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revoca suspendarea condiționată, dispunînd executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvîrșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. Dacă infracțiunea ulterioară este săvîrșită din culpa, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări. La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvîrșită după rămînerea definitivă a hotărîrii de suspendare nu se mai aplica sporul prevăzut de lege pentru recidiva
Dacă pînă la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărîrea de condamnare, instanța poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul cînd cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații
Dacă se descoperă ca cel condamnat mai savirsise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărîrii prin care s-a dispus suspendarea sau pînă la rămînerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicîndu-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidiva. Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracțiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. În cazurile prevăzute în alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depășește un an, instanța aplica dispozițiile art. 81 alin. 2. În cazul cînd se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei
Durata executării pedepsei închisorii se socotește din ziua în care condamnatul începe să execute hotărîrea definitivă de condamnare. Ziua în care începe executarea pedepsei și ziua în care încetează se socotesc în durata executării. Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se afla bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar aceasta împrejurare se constata în cursul executării pedepsei
Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci cînd condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă. Scăderea reținerii și arestării preventive se face și în caz de condamnare la amenda, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării amenzii
Răspunderea penală poate fi înlocuită cu răspunderea care atrage fie aplicarea unei forme de influentare obsteasca, fie o sancțiune cu caracter administrativ ce se aplică de instanța de judecată
În caz de înlocuire a răspunderii penale, formele de influentare obsteasca se realizează prin: a) rezolvarea directa a unor anumite cauze de către organul de influentare obsteasca din organizațiile prevăzute în art. 145
trimiterea cauzei la o organizație din cele prevăzute în art. 145, în vederea luării unei măsuri de influentare obsteasca
încredințarea făptuitorului pe garanție unei organizații din cele prevăzute în art. 145. Organizația căreia i se trimite cauza, organul competent sa ia măsuri de influentare obsteasca, măsurile de influentare obsteasca, precum și persoanele exceptate de la competența acestui organ, sînt stabilite prin lege
Sancțiunile cu caracter administrativ pe care le aplica instanța de judecată în caz de înlocuire a răspunderii penale sînt
mustrarea
mustrarea cu avertisment
amenda de la 100 la 1.000 lei
Înlocuirea răspunderii penale prin rezolvarea directa a cauzei de către organul de influentare obsteasca se face în cazul infracțiunilor sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni, pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate și procedura de impaciuire este obligatorie, dacă nu s-a ajuns la împăcarea părților și persoana vătămată cere să se ia față de făptuitor măsuri de influentare obsteasca de către acest organ
Cînd cauza nu a fost rezolvată de organul de influentare obsteasca și persoana vătămată a sesizat instanța de judecată, aceasta, dacă constata din atitudinea făptuitorului după săvîrșirea infracțiunii ca regreta fapta și ca a depus staruinta pentru a repara paguba pricinuită prin infracțiune, poate înlocui răspunderea penală, aplicînd una dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 92
Trimiterea cauzei la o organizație din cele prevăzute în art. 145 poate fi dispusă de către procuror în faza de urmărire penală sau de către instanța de judecată, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni și pentru care procedura de impaciuire nu este obligatorie, dacă din atitudinea făptuitorului după săvîrșirea infracțiunii rezultă ca regreta fapta și ca a depus staruinta pentru a repara paguba pricinuită prin infracțiune. În cazul prevăzut în alineatul precedent, organizația trimite cauza organului de influentare obsteasca, care va lua față de făptuitor o măsura de influentare, de natura să contribuie la educarea acestuia. Dacă făptuitorul este o persoană exceptată de la competența organului de influentare obsteasca potrivit prevederilor art. 91 alin. 2, instanța dispunînd înlocuirea răspunderii penale, va aplica ea însăși sancțiunile potrivit dispozițiilor art. 94
Încredințarea făptuitorului pe garanție se poate dispune pe timp de un an, de către procuror sau de către instanța de judecată, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni, dacă sînt îndeplinite următoarele condiții
fapta, în conținutul ei concret și în împrejurările în care a fost săvîrșită, prezintă un grad de pericol social redus și nu a produs urmări grave
din comportarea trecută și prezenta a făptuitorului rezultă suficiente temeiuri ca acesta poate fi îndreptat fără a i se aplică o pedeapsă. Încredințarea pe garanție poate fi dispusă numai la cererea organizației din care face parte făptuitorul, dacă fapta a fost săvîrșită la locul de muncă sau în exercițiul atribuțiilor de serviciu. În celelalte cazuri, încredințarea pe garanție se poate dispune de asemenea la cererea organizației, dacă se stabilește ca aceasta este în măsura de a supraveghea conduita făptuitorului. Cererea pentru încredințare de garanție se face numai pe baza hotărîrii luate de adunarea generală a angajaților sau a membrilor organizației. Adunarea generală, hotarind ca este cazul să fie cerută încredințarea pe garanție, dispune asupra măsurilor ce urmează a fi luate în vederea îndreptării făptuitorului și desemnează colectivul care se va îngriji de aducerea la îndeplinire a măsurilor luate. Dacă făptuitorul cere, procesul penal continua. Făptuitorul încredințat pe garanție trebuie să aibă o buna conduita, sa dea dovadă de sîrguința la locul de muncă și să respecte măsurile pe care organizația le-a luat în vederea îndreptării sale
Încredințarea pe garanție se revoca dacă, înăuntrul termenului de încredințare, organizația, constatind ca făptuitorul nu da dovada de îndreptare, renunța la luarea pe garanție. Încredințarea pe garanție poate fi revocată și dacă înăuntrul termenului de încredințare făptuitorul este condamnat pentru alta infracțiune sau dacă se descoperă ca a fost anterior condamnat
În caz de participație, înlocuirea răspunderii penale poate avea loc numai pentru acei făptuitori față de care sînt îndeplinite condițiile prevăzute în prezentul titlu. Înlocuirea răspunderii penale poate fi dispusă și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pentru fiecare infracțiune aflată în concurs sînt îndeplinite condițiile de înlocuire a răspunderii penale
Minorul care nu a împlinit vîrsta de 14 ani nu răspunde penal. Minorul care are vîrsta între 14 și 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedește ca a savirsit fapta cu discernămînt. Minorul care a împlinit vîrsta de 16 ani răspunde penal
Fața de minorul care răspunde penal se poate lua o măsura educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se tine seama de gradul de pericol social al faptei săvîrșite, de starea fizica, de dezvoltarea intelectuală și morala, de comportamentul lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natura sa caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază ca luarea unei măsuri educative nu este suficienta pentru îndreptarea minorului
Măsurile educative care se pot lua față de minor sînt
mustrarea
libertatea supravegheată
internarea într-un centru de reeducare
internarea într-un institut medical-educativ
Măsura educativă a mustrării consta în dojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvîrșite, în sfătuirea minorului să se poarte în asa fel încît sa dea dovadă de îndreptare, atrăgîndu-i-se totodată atenția ca dacă va savirsi din nou o infracțiune, se va lua față de el o măsura mai severă sau i se va aplica o pedeapsă
Măsura educativă a libertății supravegheate consta în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredințată, după caz, părinților minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceștia nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare, instanța dispune încredințarea supravegherii minorului, pe același interval de timp, unei persoane de încredere, de preferința unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor. Instanța pune în vedere celui căruia i s-a încredințat supravegherea îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere ca are obligația sa înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de le supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori a savirsit din nou o faptă prevăzută de legea penală. Totodată instanța atrage atenția minorului asupra consecințelor comportării sale. După luarea măsurii libertății supravegheate, instanța încunoștințează școala unde minorul învață sau unitatea la care este angajat, pentru ca acestea sa colaboreze la reeducarea minorului împreună cu persoana căreia acesta i-a fost încredințat. Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori săvîrșește o faptă prevăzută de legea penală, instanța revoca libertatea supravegheată și ia față de minor măsura internării într-un centru de reeducare. Dacă fapta prevăzută de legea penală constituie infracțiune, instanța ia măsura internării sau aplica o pedeapsă. Termenul de un an prevăzut în alin. 1 curge de la data punerii în executare a libertății supravegheate
Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării minorului, căruia i se asigura posibilitatea de a dobîndi învățătura necesară și o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale. Măsura internării se ia față de minorul în privința căruia celelalte măsuri educative sînt neîndestulătoare
Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia față de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical și de un regim special de educație
Măsurile prevăzute în art. 104 și 105 se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot dura decît pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani. Măsura prevăzută în art. 105 trebuie să fie ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Instanța, dispunînd ridicarea măsurii prevăzute în art. 105, poate, dacă este cazul, sa ia față de minor măsura internării într-un centru de reeducare. La data cînd minorul devine major, instanța poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării
Dacă a trecut cel puțin un an de la data internării în centrul de reeducare și minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sîrguința la învățătura și la însușirea pregătirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major
Dacă în perioada liberării acordate potrivit articolului precedent, minorul are o purtare necorespunzătoare, se poate dispune revocarea liberării. Dacă în perioada internării într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori a liberării înainte de a deveni major, minorul săvîrșește din nou o infracțiune pentru care se apreciază ca este cazul sa i se aplice pedeapsa închisorii, instanța revoca internarea. În cazul cînd nu este necesară o pedeapsă, se menține măsura internării și se revoca liberarea
Pedepsele ce se pot aplica minorului sînt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracțiunea săvîrșită. Limitele acestor pedepse se reduc cu o treime. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăși 5 ani. Cînd legea prevede pentru infracțiunea săvîrșită pedeapsa cu moartea, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 ani. Pedepsele complimentare nu se aplică minorului. Condamnările pronunțate pentru fapte săvîrșite în timpul minorității nu atrag incapacități sau decăderi
În caz de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adauga un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanța. Dacă pedeapsa aplicată este amenda, termenul de încercare este de 6 luni. Odată cu suspendarea condiționată a executării pedepsei se poate dispune încredințarea supravegherii minorului unei persoane sau instituții din cele arătate în art. 103, căreia îi revin obligațiile prevăzute de același articol. Aceasta măsura nu poate dura decît pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani
Măsurile de siguranță au ca scop înlăturarea unei stări de pericol și preintimpinarea săvîrșirii faptelor prevăzute de legea penală. Măsurile de siguranță se iau față de persoanele care au comis fapte prevăzute de legea penală. Măsurile de siguranță se pot lua chiar dacă făptuitorului nu i se aplică o pedeapsă, cu excepția măsurii prevăzute în art. 112 lit. d
Măsurile de siguranță sînt
obligarea la tratament medical
internarea medicală
interzicerea de a ocupa o funcție sau de a exercita o profesie, o meserie ori o alta ocupație
interzicerea de a se afla în anumite localități
expulzarea străinilor
confiscarea specială
Dacă făptuitorul, din cauza unei boli ori a intoxicării cronice prin alcool, stupefiante sau alte asemenea substanțe, prezintă pericol pentru societate, poate fi obligat a se prezenta în mod regulat la tratamentul medical pînă la însănătoșire. Cînd persoana față de care s-a luat această măsură nu se prezintă regulat la tratament, se poate dispune internarea medicală. Dacă persoana obligată la tratament este condamnata la pedeapsa închisorii, tratamentul se efectuează și în timpul executării pedepsei. Măsura obligării la tratament medical poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmarii penale sau al judecații
Cînd făptuitorul este bolnav mintal ori toxicoman și se afla într-o stare care prezintă pericol pentru societate, se poate lua măsura internării într-un institut medical de specialitate, pînă la însănătoșire. Aceasta măsura poate fi luată în mod provizoriu și în cursul urmăririi penale sau al judecații
Cînd făptuitorul a savirsit fapta datorită incapacității, nepregătirii sau altor cauze care îl fac impropriu pentru ocuparea unei anumite funcții, ori pentru exercitarea unei profesii, meserii sau altei ocupații, se poate lua măsura interzicerii de a ocupa acea funcție sau de a exercita acea profesie, meserie ori ocupație. Aceasta măsura poate fi revocată la cerere, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dacă se constată că temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O noua cerere nu se poate face decît după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare
Cînd persoana condamnata la pedeapsa închisorii de cel puțin un an a mai fost condamnata pentru alte infracțiuni, dacă instanța constata ca prezenta acesteia în localitatea unde a savirsit infracțiunea sau în alte localități constituie un pericol grav pentru societate, poate lua față de aceasta persoana măsura interzicerii de a se afla în acea localitate sau în alte localități anume determinate prin hotărîrea de condamnare. Condiția ca făptuitorul sa fi fost condamnat anterior pentru alte infracțiuni nu se cere, cînd se pronunța o condamnare mai mare de 5 ani. Aceasta măsura poate fi luată pe o durată pînă la 5 ani și poate fi prelungită dacă pericolul social subzistă. Prelungirea nu poate depăși durata măsurii luate inițial. Măsura de siguranță poate fi revocată la cerere sau din oficiu, după trecerea unui termen de cel puțin un an, dar numai dacă temeiurile care au impus luarea ei au încetat. O noua cerere nu se poate face decît după trecerea unui termen de cel puțin un an de la data respingerii cererii anterioare
Cetățeanului străin care a comis o infracțiune i se poate interzice rămînerea pe teritoriul tarii. Dispoziția alineatului precedent se aplică și persoanei fără cetățenie care nu are domiciliu în țara. În cazul în care expulzarea însoțește pedeapsa închisorii, aducerea la îndeplinire a expulzării are loc după executarea pedepsei
Sînt supuse confiscării speciale
lucrurile produse prin fapta prevăzută de legea penală
lucrurile care au servit sau care au fost destinate sa servească la săvîrșirea unei infracțiuni, dacă sînt ale infractorului
lucrurile care au fost date pentru a determina săvîrșirea unei infracțiuni sau pentru a rasplati pe infractor
lucrurile dobîndite în mod vadit prin săvîrșirea infracțiunii, dacă nu sînt restituite persoanei vătămate și în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia
lucrurile deținute în contra dispozițiilor legale