LEGE nr. 15 din 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României

Pedeapsa accesorie consta în interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64. Condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor arătate în alineatul precedent din momentul în care hotărîrea de condamnare a rămas definitivă și pînă la terminarea executării pedepsei, pînă la grațierea totală sau a restului de pedeapsa, ori pînă la împlinirea termenului de prescripție a executării pedepsei

La stabilirea și aplicarea pedepselor se tine seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvîrșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Cînd pentru infracțiunea săvîrșită legea prevede pedepse alternative, se tine seama de dispozițiile alineatului precedent atît pentru alegerea uneia dintre pedepsele alternative, cît și pentru proporționalizarea acesteia

Următoarele împrejurări constituie circumstanțe atenuante

Următoarele împrejurări pot fi considerate circumstanțe atenuante

Următoarele împrejurări constituie circumstanțe agravante

În cazul în care exista circumstanțe atenuante, pedeapsa principala se reduce sau se schimba după cum urmează

Cînd pentru infracțiunea săvîrșită legea prevede pedeapsa cu moartea, dacă exista circumstanțe atenuante se aplică pedeapsa închisorii de la 10 la 20 ani

În cazul în care exista circumstanțe agravante se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul special. Dacă maximul special este neîndestulător, în cazul închisorii se poate adauga un spor pînă la 3 ani, care nu poate depăși o treime, din acest maxim, iar în cazul amenzii se poate aplica o pedeapsă pînă la maximul general al amenzii sau închisoarea de la 15 zile la 3 luni. Sporul prevăzut în alineatul precedent este pînă la 5 ani în cazul infracțiunilor contra securității statului, contra avutului obștesc, ori al infracțiunii de omor, sau în cazul infracțiunilor contra păcii și omenirii, ori în cazul infracțiunilor prin care s-a adus o paguba importanța economiei naționale

Orice împrejurare reținută ca circumstanță atenuantă sau ca circumstanță agravantă trebuie arătată în hotărîre

În caz de concurs între cauzele de agravare și cauzele de atenuare, pedeapsa se stabilește tinindu-se seama de circumstanțele agravante, de circumstanțele atenuante și de starea de recidiva. În caz de concurs între circumstanțele agravante și atenuante, coborirea pedepsei sub minimul special nu este obligatorie. În cazul aplicării concomitente a dispozițiilor cu privire la circumstanțe agravante, recidiva și la concurs de infracțiuni, pedeapsa nu poate depăși 20 de ani, dacă maximul special pentru fiecare infracțiune este de 10 ani sau mai mic, și 25 de ani dacă maximul special pentru cel puțin una dintre infracțiuni este mai mare de 10 ani

Instanța poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durata, dacă sînt întrunite următoarele condiții

Durata suspendării condiționate a executării pedepsei constituie termen de încercare pentru condamnat și se compune din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adauga un interval de timp de 2 ani. În cazul cînd pedeapsa a carei executare a fost suspendată este amenda, termenul de încercare este de un an. Termenul de încercare se socotește de la data cînd hotărîrea prin care s-a pronunțat suspendarea condiționată a executării pedepsei a rămas definitivă

Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a savirsit din nou o infracțiune, pentru care s-a pronunțat o condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen, instanța revoca suspendarea condiționată, dispunînd executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopește cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune. Revocarea suspendării pedepsei nu are loc însă, dacă infracțiunea săvîrșită ulterior a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. Dacă infracțiunea ulterioară este săvîrșită din culpa, se poate aplica suspendarea condiționată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a fost condamnat anterior cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. În acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări. La stabilirea pedepsei pentru infracțiunea săvîrșită după rămînerea definitivă a hotărîrii de suspendare nu se mai aplica sporul prevăzut de lege pentru recidiva

Dacă pînă la expirarea termenului de încercare condamnatul nu a îndeplinit obligațiile civile stabilite prin hotărîrea de condamnare, instanța poate dispune revocarea suspendării executării pedepsei, afară de cazul cînd cel condamnat dovedește că nu a avut putința de a îndeplini acele obligații

Dacă se descoperă ca cel condamnat mai savirsise o infracțiune înainte de pronunțarea hotărîrii prin care s-a dispus suspendarea sau pînă la rămînerea definitivă a acesteia, pentru care i s-a aplicat pedeapsa închisorii chiar după expirarea termenului de încercare, suspendarea condiționată a executării pedepsei se anulează, aplicîndu-se, după caz, dispozițiile privitoare la concursul de infracțiuni sau recidiva. Anularea suspendării executării pedepsei nu are loc, dacă infracțiunea care ar fi putut atrage anularea a fost descoperită după expirarea termenului de încercare. În cazurile prevăzute în alin. 1, dacă pedeapsa rezultată în urma contopirii nu depășește un an, instanța aplica dispozițiile art. 81 alin. 2. În cazul cînd se dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei, termenul de încercare se calculează de la data rămînerii definitive a hotărîrii prin care s-a pronunțat anterior suspendarea condiționată a executării pedepsei

Dacă condamnatul nu a savirsit din nou o infracțiune înăuntrul termenului de încercare și nici nu s-a pronunțat revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei în baza art. 83 și 84, el este reabilitat de drept

Durata executării pedepsei închisorii se socotește din ziua în care condamnatul începe să execute hotărîrea definitivă de condamnare. Ziua în care începe executarea pedepsei și ziua în care încetează se socotesc în durata executării. Timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se afla bolnav în spital, intră în durata executării, afară de cazul în care și-a provocat în mod voit boala, iar aceasta împrejurare se constata în cursul executării pedepsei

Timpul reținerii și al arestării preventive se scade din durata pedepsei închisorii pronunțate. Scăderea se face și atunci cînd condamnatul a fost urmărit sau judecat, în același timp ori în mod separat, pentru mai multe infracțiuni concurente, chiar dacă a fost scos de sub urmărire, s-a încetat urmărirea penală sau a fost achitat ori s-a încetat procesul penal pentru fapta care a determinat reținerea sau arestarea preventivă. Scăderea reținerii și arestării preventive se face și în caz de condamnare la amenda, prin înlăturarea în totul sau în parte a executării amenzii

În cazul infracțiunilor săvîrșite în condițiile art. 4, 5 sau 6, partea din pedeapsa precum și reținerea și arestarea preventivă executate în afară teritoriului tarii se scad din durata pedepsei aplicate pentru aceeași infracțiune de instanțele române

Răspunderea penală poate fi înlocuită cu răspunderea care atrage fie aplicarea unei forme de influentare obsteasca, fie o sancțiune cu caracter administrativ ce se aplică de instanța de judecată

În caz de înlocuire a răspunderii penale, formele de influentare obsteasca se realizează prin: a) rezolvarea directa a unor anumite cauze de către organul de influentare obsteasca din organizațiile prevăzute în art. 145

Sancțiunile cu caracter administrativ pe care le aplica instanța de judecată în caz de înlocuire a răspunderii penale sînt

Înlocuirea răspunderii penale prin rezolvarea directa a cauzei de către organul de influentare obsteasca se face în cazul infracțiunilor sancționate de lege cu pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni, pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate și procedura de impaciuire este obligatorie, dacă nu s-a ajuns la împăcarea părților și persoana vătămată cere să se ia față de făptuitor măsuri de influentare obsteasca de către acest organ

Cînd cauza nu a fost rezolvată de organul de influentare obsteasca și persoana vătămată a sesizat instanța de judecată, aceasta, dacă constata din atitudinea făptuitorului după săvîrșirea infracțiunii ca regreta fapta și ca a depus staruinta pentru a repara paguba pricinuită prin infracțiune, poate înlocui răspunderea penală, aplicînd una dintre sancțiunile cu caracter administrativ prevăzute în art. 92

Trimiterea cauzei la o organizație din cele prevăzute în art. 145 poate fi dispusă de către procuror în faza de urmărire penală sau de către instanța de judecată, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni și pentru care procedura de impaciuire nu este obligatorie, dacă din atitudinea făptuitorului după săvîrșirea infracțiunii rezultă ca regreta fapta și ca a depus staruinta pentru a repara paguba pricinuită prin infracțiune. În cazul prevăzut în alineatul precedent, organizația trimite cauza organului de influentare obsteasca, care va lua față de făptuitor o măsura de influentare, de natura să contribuie la educarea acestuia. Dacă făptuitorul este o persoană exceptată de la competența organului de influentare obsteasca potrivit prevederilor art. 91 alin. 2, instanța dispunînd înlocuirea răspunderii penale, va aplica ea însăși sancțiunile potrivit dispozițiilor art. 94

Încredințarea făptuitorului pe garanție se poate dispune pe timp de un an, de către procuror sau de către instanța de judecată, în cazul infracțiunilor pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de cel mult 6 luni, dacă sînt îndeplinite următoarele condiții

Încredințarea pe garanție se revoca dacă, înăuntrul termenului de încredințare, organizația, constatind ca făptuitorul nu da dovada de îndreptare, renunța la luarea pe garanție. Încredințarea pe garanție poate fi revocată și dacă înăuntrul termenului de încredințare făptuitorul este condamnat pentru alta infracțiune sau dacă se descoperă ca a fost anterior condamnat

În caz de participație, înlocuirea răspunderii penale poate avea loc numai pentru acei făptuitori față de care sînt îndeplinite condițiile prevăzute în prezentul titlu. Înlocuirea răspunderii penale poate fi dispusă și în cazul concursului de infracțiuni, dacă pentru fiecare infracțiune aflată în concurs sînt îndeplinite condițiile de înlocuire a răspunderii penale

Minorul care nu a împlinit vîrsta de 14 ani nu răspunde penal. Minorul care are vîrsta între 14 și 16 ani răspunde penal, numai dacă se dovedește ca a savirsit fapta cu discernămînt. Minorul care a împlinit vîrsta de 16 ani răspunde penal

Fața de minorul care răspunde penal se poate lua o măsura educativă ori i se poate aplica o pedeapsă. La alegerea sancțiunii se tine seama de gradul de pericol social al faptei săvîrșite, de starea fizica, de dezvoltarea intelectuală și morala, de comportamentul lui, de condițiile în care a fost crescut și în care a trăit și de orice alte elemente de natura sa caracterizeze persoana minorului. Pedeapsa se aplică numai dacă se apreciază ca luarea unei măsuri educative nu este suficienta pentru îndreptarea minorului

Măsurile educative care se pot lua față de minor sînt

Măsura educativă a mustrării consta în dojenirea minorului, în arătarea pericolului social al faptei săvîrșite, în sfătuirea minorului să se poarte în asa fel încît sa dea dovadă de îndreptare, atrăgîndu-i-se totodată atenția ca dacă va savirsi din nou o infracțiune, se va lua față de el o măsura mai severă sau i se va aplica o pedeapsă

Măsura educativă a libertății supravegheate consta în lăsarea minorului în libertate pe timp de un an, sub supraveghere deosebită. Supravegherea poate fi încredințată, după caz, părinților minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui. Dacă aceștia nu pot asigura supravegherea în condiții satisfăcătoare, instanța dispune încredințarea supravegherii minorului, pe același interval de timp, unei persoane de încredere, de preferința unei rude mai apropiate, la cererea acesteia, ori unei instituții legal însărcinate cu supravegherea minorilor. Instanța pune în vedere celui căruia i s-a încredințat supravegherea îndatorirea de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui. De asemenea, i se pune în vedere ca are obligația sa înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de le supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori a savirsit din nou o faptă prevăzută de legea penală. Totodată instanța atrage atenția minorului asupra consecințelor comportării sale. După luarea măsurii libertății supravegheate, instanța încunoștințează școala unde minorul învață sau unitatea la care este angajat, pentru ca acestea sa colaboreze la reeducarea minorului împreună cu persoana căreia acesta i-a fost încredințat. Dacă înăuntrul termenului prevăzut în alin. 1 minorul se sustrage de la supravegherea ce se exercită asupra lui sau are purtări rele, ori săvîrșește o faptă prevăzută de legea penală, instanța revoca libertatea supravegheată și ia față de minor măsura internării într-un centru de reeducare. Dacă fapta prevăzută de legea penală constituie infracțiune, instanța ia măsura internării sau aplica o pedeapsă. Termenul de un an prevăzut în alin. 1 curge de la data punerii în executare a libertății supravegheate

Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducării minorului, căruia i se asigura posibilitatea de a dobîndi învățătura necesară și o pregătire profesională potrivit cu aptitudinile sale. Măsura internării se ia față de minorul în privința căruia celelalte măsuri educative sînt neîndestulătoare

Măsura internării într-un institut medical-educativ se ia față de minorul care, din cauza stării sale fizice sau psihice, are nevoie de un tratament medical și de un regim special de educație

Măsurile prevăzute în art. 104 și 105 se iau pe timp nedeterminat, însă nu pot dura decît pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani. Măsura prevăzută în art. 105 trebuie să fie ridicată de îndată ce a dispărut cauza care a impus luarea acesteia. Instanța, dispunînd ridicarea măsurii prevăzute în art. 105, poate, dacă este cazul, sa ia față de minor măsura internării într-un centru de reeducare. La data cînd minorul devine major, instanța poate dispune prelungirea internării pe o durată de cel mult 2 ani, dacă aceasta este necesară pentru realizarea scopului internării

Dacă a trecut cel puțin un an de la data internării în centrul de reeducare și minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sîrguința la învățătura și la însușirea pregătirii profesionale, se poate dispune liberarea acestuia înainte de a deveni major

Dacă în perioada liberării acordate potrivit articolului precedent, minorul are o purtare necorespunzătoare, se poate dispune revocarea liberării. Dacă în perioada internării într-un centru de reeducare sau într-un institut medical-educativ ori a liberării înainte de a deveni major, minorul săvîrșește din nou o infracțiune pentru care se apreciază ca este cazul sa i se aplice pedeapsa închisorii, instanța revoca internarea. În cazul cînd nu este necesară o pedeapsă, se menține măsura internării și se revoca liberarea

Pedepsele ce se pot aplica minorului sînt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracțiunea săvîrșită. Limitele acestor pedepse se reduc cu o treime. În urma reducerii, în nici un caz minimul pedepsei nu va depăși 5 ani. Cînd legea prevede pentru infracțiunea săvîrșită pedeapsa cu moartea, se aplică minorului închisoarea de la 5 la 20 ani. Pedepsele complimentare nu se aplică minorului. Condamnările pronunțate pentru fapte săvîrșite în timpul minorității nu atrag incapacități sau decăderi

În caz de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adauga un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanța. Dacă pedeapsa aplicată este amenda, termenul de încercare este de 6 luni. Odată cu suspendarea condiționată a executării pedepsei se poate dispune încredințarea supravegherii minorului unei persoane sau instituții din cele arătate în art. 103, căreia îi revin obligațiile prevăzute de același articol. Aceasta măsura nu poate dura decît pînă la împlinirea vîrstei de 18 ani