Înapoi la Legislație

Legea nr. 15/1968 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Actualizat în sistemul nostru la
11 septembrie 2026
Emitent
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Articole
363

Pe scurt

Legea nr. 15/1968: LEGE nr. 15 din 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Cine l-a emis?
MAREA ADUNARE NAȚIONALĂ
Câte articole are?
363 articole.
Cuprins

LEGE nr. 15 din 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 208 · Furtul

Luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțămîntul acestuia, în scopul de a și-l însuși pe nedrept, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Se considera bunuri mobile și orice energie care are o valoare economică, precum și înscrisurile. Fapta constituie furt chiar dacă bunul aparține în întregime sau în parte făptuitorului, dar în momentul săvîrșirii acel bun se găsea în posesia sau deținerea legitima a altei persoane. De asemenea, constituie furt luarea în condițiile alin. 1 a unui vehicul, cu scopul de a-l folosi pe nedrept

Art. 209 · Furtul calificat

Furtul savirsit în următoarele împrejurări

a)

de doua sau mai multe persoane împreună

b)

de o persoană avînd asupra sa o arma sau o substanța narcotică

c)

într-un loc public

d)

în vreun mijloc de transport în comun

e)

în timpul nopții

f)

în timpul unei calamitați

g)

prin efracție, escaladare, sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. Cu aceeași pedeapsa se sancționează furtul unui act care servește pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare

Art. 210 · Pedepsirea unor furturi la plîngerea prealabilă

Furtul savirsit între soți ori între rude apropiate, sau de către un minor în paguba tutorelui sau, ori de către cel care locuiește împreună cu persoana vătămată sau este găzduit de acesta, se urmărește numai la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătura răspunderea penală

Art. 211 · Tilharia

Furtul savirsit prin întrebuințare de violențe sau amenințări, ori prin punerea victimei în stare de inconstienta sau neputință de a se apara, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii, ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacă tilharia a avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Tilharia care a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 de ani și interzicerea unor drepturi

Art. 212 · Pirateria

Jefuirea prin acte de violenta săvîrșite în scopuri personale, de echipajul sau pasagerii unei nave împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe acea nava ori împotriva altei nave, dacă navele se afla în marea libera sau într-un loc care nu este supus jurisdicției nici unui stat, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani. Dacă pirateria a avut vreuna dintre urmările arătate în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Pirateria care a avut ca urmare moartea victimei se pedepsește cu închisoare de la 7 la 15 ani și interzicerea unor drepturi. Dispozițiile alineatelor precedente se aplică în mod corespunzător și cînd infracțiunea de piraterie s-a comis pe o aeronava sau între aeronave și nave

Art. 213 · Abuzul de încredere

Însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu, sau dispunerea de acest bun pe nedrept, ori refuzul de a-l restitui, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătura răspunderea penală

Art. 214 · Gestiunea frauduloasă

Pricinuirea de pagube unei persoane, cu rea-credința, cu ocazia administrării sau conservării bunurilor acesteia, de către cel care are ori trebuie să aibă grija administrării sau conservării acelor bunuri, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani

Art. 215 · Înșelăciunea

Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea cu adevărata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasă a unei fapte adevărate, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o paguba, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani. Înșelăciunea săvîrșită prin folosire de nume sau calități mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, se pedepsește cu închisoare de la unu la 3 ani. Dacă mijlocul fraudulos constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni. Inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane, cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvîrșită în asa fel încît fără aceasta eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în alineatele precedente, după distincțiile acolo arătate

Art. 216 · Însușirea bunului găsit

Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităților sau celui care l-a pierdut, sau de a dispune de acel bun ca de al său, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsa se sancționează și însușirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparține altuia, ajuns din eroare în posesia făptuitorului

Art. 217 · Distrugerea

Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui bun aparținînd altuia, sau împiedicarea luării măsurilor de conservare ori de salvare a unui astfel de bun, precum și înlăturarea măsurilor luate, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă. În cazul în care bunul are deosebită valoare artistică, științifică, istorica, arhivistica sau o alta valoare socială, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 3 ani. Cu pedeapsa prevăzută în alin. 2 se sancționează și distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare a unui cablu telegrafic, telefonic sau de înalta tensiune ori a unei conducte petroliere. Dacă distrugerea, degradarea sau aducerea în stare de neîntrebuințare se săvîrșește prin incendiere, explozie ori prin orice alt asemenea mijloc și dacă rezultă pericol public, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani. Dispozițiile prevăzute în alin. 2, 3 și 4 se aplică chiar dacă bunul aparține făptuitorului. Acțiunea penală pentru fapta prevăzută în alin. 1 se pune în mișcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătura răspunderea penală

Art. 218 · Distrugerea calificată

Dacă faptele prevăzute în articolul precedent au avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi, iar dacă au avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Dezastrul consta în distrugerea sau degradarea unor mijloace de transport în comun, de mărfuri sau persoane, ori a unor instalații sau lucrări și care a avut ca urmare moartea sau vătămarea grava a integrității corporale ori sănătății mai multor persoane

Art. 219 · Distrugerea din culpa

Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare, din culpa, a unui bun, chiar dacă acesta aparține făptuitorului, dacă fapta este săvîrșită prin incendiere, explozie sau prin orice alt asemenea mijloc și dacă rezultă pericol public, se pedepsesc cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă. Cu aceeași pedeapsa se sancționează distrugerea ori degradarea din culpa a unui cablu telegrafic, telefonic sau de înalta tensiune ori a unei conducte petroliere, dacă a avut ca urmare aducerea în stare de neîntrebuințare a acestora. Distrugerea, degradarea ori aducerea în stare de neîntrebuințare, din culpa, a unui bun, chiar dacă acesta aparține făptuitorului, dacă a avut consecințe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani, iar dacă a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 10 ani. Cînd dezastrul ori consecințele deosebit de grave s-au produs ca urmare a părăsirii postului, sau a săvîrșirii oricărei alte fapte de către personalul de conducere al unui mijloc de transport în comun, ori de către personalul care asigura direct securitatea unor asemenea transporturi, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani

Art. 220 · Tulburarea de posesie

Ocuparea în întregime sau în parte, fără drept, prin violenta sau amenințare, ori prin desființarea sau strămutarea semnelor de hotar, a unui imobil aflat în posesia altuia, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă. Acțiunea penală se pune în mișcare la plîngerea prealabilă a persoanei vătămate. Împăcarea părților înlătura răspunderea penală

Art. 221 · Tăinuirea

Primirea, dobîndirea sau transformarea unui bun, ori înlesnirea valorificării acestuia, cunoscînd ca bunul provine din săvîrșirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obținerea pentru sine ori pentru altul a unui folos material, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, fără ca sancțiunea aplicată să poată depăși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea din care provine bunul tăinuit. Tăinuirea săvîrșită de soț sau de o ruda apropiată nu se pedepsește

Art. 222 · Sancționarea tentativei

Tentativa infracțiunilor prevăzute în art. 208-212, 215, 217 și 218 se pedepsește

Art. 223 · Delapidarea

Însușirea, folosirea sau traficarea de către un funcționar ori alt salariat, în interesul sau ori pentru altul, de bani, valori sau alte bunuri din avutul obștesc, pe care la gestionează sau administrează, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani și confiscarea parțială a averii. În cazul în care delapidarea a avut consecințe grave, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Dacă delapidarea a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este moartea și confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 224 · Furtul în paguba avutului public

Furtul savirsit în paguba avutului obștesc se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani. Cînd furtul a avut consecințe grave ori este calificat, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Dacă furtul a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este moartea și confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 225 · Tilharia în paguba avutului obștesc

Tilharia săvîrșită în paguba avutului obștesc se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 luni, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Cînd tilharia a avut consecințe grave ori vreuna dintre urmările prevăzute în art. 181 sau 182, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Dacă tilharia a avut ca urmare moartea victimei sau alte consecințe deosebit de grave, pedeapsa este moartea și confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 226 · Pirateria în paguba avutului obștesc

Pirateria săvîrșită în paguba avutului obștesc se sancționează cu pedepsele prevăzute în art. 225

Art. 227 · Abuzul de încredere în paguba avutului obștesc

Abuzul de încredere savirsit în paguba avutului obștesc se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 4 ani

Art. 228 · Gestiunea frauduloasă în paguba avutului obștesc

Gestiunea frauduloasă săvîrșită în paguba avutului obștesc se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani

Art. 229 · Înșelăciunea în paguba avutului obștesc

Înșelăciunea săvîrșită în paguba avutului obștesc se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Înșelăciunea săvîrșită în condițiile art. 215 alin. 2, ori care a avut consecințe grave se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Dacă înșelăciunea a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este moartea și confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 230 · Însușirea în paguba avutului obștesc a bunului găsit

Însușirea în paguba avutului obștesc a unui bun găsit se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani

Art. 231 · Distrugerea în paguba avutului obștesc

Distrugerea săvîrșită în paguba avutului obștesc se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Distrugerea săvîrșită în condițiile art. 217 alin. 2-4 se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Dacă distrugerea a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii. Cînd distrugerea a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este moartea și confiscarea totală a averii, sau închisoarea de la 15 la 20 de ani, interzicerea unor drepturi și confiscarea parțială a averii

Art. 232 · Distrugerea din culpa în paguba avutului obștesc

Distrugerea din culpa în paguba avutului obștesc, săvîrșită în condițiile art. 219 alin. 1 și 2, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 2 ani. Cînd distrugerea a avut consecințe deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 6 ani și interzicerea unor drepturi. Dacă distrugerea a avut ca urmare un dezastru, pedeapsa este închisoarea de la 5 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. Cînd dezastrul sau consecințele deosebit de grave s-au produs în condițiile deosebit de grave s-au produs în condițiile art. 219 alin. 4, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 15 ani și interzicerea unor drepturi

Art. 233 · Tulburarea de posesie în paguba avutului obștesc

Tulburarea de posesie săvîrșită în paguba avutului obștesc se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani

Art. 234 · Tăinuirea în paguba avutului obștesc

Tăinuirea săvîrșită în paguba avutului obștesc se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Tăinuirea săvîrșită de soț sau de o ruda apropiată în cazul infracțiunilor prevăzute în art. 223 alin. 3, 224 alin. 3, 225 alin. 3 și 229 alin. 3 se pedepsește. Limitele pedepsei prevăzute în alin. 1 se reduc la jumătate, iar în cazul celorlalte infracțiuni, tăinuirea nu se pedepsește

Art. 235 · Sancționarea tentativei

Tentativa infracțiunilor prevăzute în art. 223-226, 229 și 231 se pedepsește

Art. 236 · Ofensa adusă unor însemne

Orice manifestare prin care se exprima dispreț pentru însemnele Republicii Socialiste România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Manifestarea prin care se exprima dispreț pentru emblemele sau semnele de care se folosesc autoritățile se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă

Art. 237 · Defăimarea unei organizații

Defăimarea unei organizații de stat sau obștești, prin orice mijloace, în public, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă

Art. 238 · Ofensa adusă autorității

Atingerea adusă onoarei sau amenințarea, în public, săvîrșită împotriva uneia dintre persoanele prevăzute în art. 160, în legătură cu activitatea acesteia și de natura sa aducă atingere autorității, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Lovirea sau orice acte de violenta săvîrșite împotriva uneia dintre persoanele și în condițiile arătate în alineatul precedent se pedepsesc cu închisoare de la unu la 5 ani

Art. 239 · Ultrajul

Insulta, calomnia ori amenințarea săvîrșită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directa, contra unui funcționar care îndeplinește o funcție ce implica exercițiul autorității de stat, aflat în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Lovirea sau orice acte de violenta, precum și vătămarea corporală săvîrșite împotriva persoanei prevăzute în alineatul precedent, aflată în exercițiul funcțiunii ori pentru fapte îndeplinite în exercițiul funcțiunii, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani

Art. 240 · Uzurparea de calități oficiale

Folosirea fără drept a unei calități oficiale, însoțită sau urmată de îndeplinirea vreunui act legat de acea calitate, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani

Art. 241 · Portul nelegal de decorații sau de semne distinctive

Purtarea, fără drept, de decorații, de uniforme sau de semne distinctive ale unui organ de stat, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 3 luni sau cu amendă. Purtarea, fără drept, de uniforme, grade sau insigne militare, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă. Dacă fapta prevăzută în alineatul precedent se săvîrșește în timp de război, pedeapsa este închisoarea de la unu la 5 ani

Art. 242 · Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri

Sustragerea ori distrugerea unui dosar, registru, document sau orice alt înscris care se afla în păstrarea ori în deținerea unei organizații din cele prevăzute în art. 145, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani. Distrugerea din culpa a vreunuia dintre înscrisurile prevăzute în alineatul precedent, care prezintă o valoare artistică, științifică, istorica, arhivistica sau o alta valoare socială, se pedepsește cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă. Dacă faptele prevăzute în alin. 1 și 2 sînt săvîrșite de un funcționar ori alt salariat în exercițiul atribuțiilor de serviciu, maximul pedepselor prevăzute în aceste alineate se majorează cu un an. Tentativa infracțiunii prevăzute în alin. 1 se pedepsește

Art. 243 · Ruperea de sigilii

Înlăturarea ori distrugerea unui sigiliu legal aplicat se pedepsește cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă. Dacă fapta a fost săvîrșită de custode, pedeapsa este închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amenda

Art. 244 · Sustragerea de sub sechestru

Sustragerea unui bun care este legal sechestrat se pedepsește cu închisoare de la o luna la 1 an sau cu amendă. Dacă fapta a fost săvîrșită de custode, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda

Art. 245 · Trecerea frauduloasă a frontierei

Intrarea sau ieșirea din țara prin trecerea frauduloasă a frontierei se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Tentativa la ieșirea frauduloasă din țara se pedepsește. Se considera tentativa și procurarea de mijloace ori instrumente sau luarea de măsuri, dacă rezultă în mod neîndoios ca făptuitorul urmărește sa treacă fraudulos frontiera

Articolele următoare · 245 din 363