LEGE nr. 145 din 22 iulie 2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Prezenta lege reglementează statutul funcționarilor publici cu statut special din cadrul poliției penitenciare, denumiți în continuare polițiști de penitenciare.
Administrația Națională a Penitenciarelor și unitățile subordonate fac parte din instituțiile publice de apărare, ordine publică și securitate națională ale statului și constituie sistemul administrației penitenciare, denumit în continuare poliția penitenciară.
Administrația Națională a Penitenciarelor este instituție publică de interes național, cu personalitate juridică și sediul în municipiul București.
Organizarea, funcționarea și atribuțiile Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilesc prin hotărâre a Guvernului.
Statutul special al polițistului de penitenciare este conferit de natura atribuțiilor de serviciu care implică îndatoriri și riscuri deosebite.
În exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, polițistul de penitenciare este învestit cu exercițiul autorității publice, în limitele competențelor stabilite prin lege. În executarea misiunilor de pază, escortare, supraveghere și intervenție, precum și în alte situații temeinic justificate, polițistul de penitenciare poate folosi, în condițiile legii, tehnica, mijloacele și armamentul din dotare.
Autoritatea funcției nu poate fi exercitată în interes personal.
Activitatea profesională a personalului din sistemul administrației penitenciare se desfășoară în interesul comunității, prin punerea în aplicare a legislației privind executarea pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, în limitele competențelor stabilite prin lege.
Personalul din sistemul administrației penitenciare este obligat să respecte drepturile și libertățile fundamentale ale omului, Constituția și legile țării, prevederile reglementărilor interne și să îndeplinească ordinele și dispozițiile legale ale șefilor ierarhici privind activitatea sa profesională.
Polițistul de penitenciare are dreptul să refuze, în scris și motivat, îndeplinirea dispozițiilor primite de la superiorul ierarhic, dacă le consideră ilegale. Dacă cel care a emis dispoziția o formulează în scris și motivat, polițistul de penitenciare este obligat să o execute, cu excepția cazului în care aceasta este vădit ilegală. Polițistul de penitenciare este obligat să aducă la cunoștință superiorului ierarhic al persoanei care a emis dispoziția aceste situații.
Exercitarea funcției publice din sistemul administrației penitenciare se conduce după următoarele principii
supunerea deplină față de lege
respectarea drepturilor persoanelor private de libertate, în condițiile prevăzute de lege
egalitatea șanselor, pe baza meritelor și capacității profesionale
responsabilitate și imparțialitate
eficacitatea și îndeplinirea atribuțiilor în interes public
eficiență în utilizarea resurselor
ierarhia organizatorică și funcțională.
Valorile etice în sistemul administrației penitenciare sunt: integritatea, obiectivitatea, transparența, receptivitatea și responsabilitatea profesională.
Personalul din sistemul administrației penitenciare va promova și va respecta principiile și valorile etice ale serviciului public în activitatea profesională și în relațiile cu cetățenii, precum și măsurile legale referitoare la transparența decizională, conflictul de interese și incompatibilități.
Polițiștii de penitenciare sunt debutanți sau definitivi.
Polițiștii de penitenciare debutanți sunt persoanele care ocupă, în urma concursului sau examenului, o funcție publică în sistemul administrației penitenciare, până la definitivare.
Polițiștii de penitenciare se împart în două categorii, în raport cu nivelul minim al studiilor necesare, după cum urmează
categoria ofițerilor - cuprinde polițiștii de penitenciare cu studii superioare, absolvite cu diplomă de licență emisă de instituții acreditate, potrivit legii
categoria agenților - cuprinde polițiștii de penitenciare cu studii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat.
Categoriile de polițiști de penitenciare se împart pe grade profesionale, după cum urmează
Categoria ofițerilor de poliție penitenciară
chestor șef de poliție penitenciară
chestor șef adjunct de poliție penitenciară
chestor principal de poliție penitenciară
chestor de poliție penitenciară
comisar șef de poliție penitenciară
comisar de poliție penitenciară
subcomisar de poliție penitenciară
inspector principal de poliție penitenciară
inspector de poliție penitenciară
subinspector de poliție penitenciară
Categoria agenților de poliție penitenciară
agent șef principal de poliție penitenciară
agent șef de poliție penitenciară
agent șef adjunct de poliție penitenciară
agent principal de poliție penitenciară
agent de poliție penitenciară.
Funcțiile polițiștilor de penitenciare sunt de conducere și de execuție.
Funcțiile polițiștilor de penitenciare se stabilesc prin hotărâre a Guvernului și se diferențiază în cadrul aceleiași categorii prin grad profesional și coeficient de ierarhizare.
Pot dobândi calitatea de polițist de penitenciare persoanele care îndeplinesc următoarele condiții
au cetățenia română și domiciliul în România
cunosc limba română
îndeplinesc condițiile de studii și vechime prevăzute de lege
au 18 ani împliniți, capacitate deplină de exercițiu și sunt apte din punct de vedere medical și psihologic pentru îndeplinirea funcției
nu au antecedente penale sau nu sunt în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârșirea de infracțiuni
îndeplinesc condițiile specifice postului
nu le-au încetat raporturile de serviciu dintr-o funcție publică, din motive disciplinare, în ultimii 5 ani
au un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de polițist de penitenciare. În aprecierea acestei condiții se va avea în vedere ca prin întregul său comportament persoana să se arate demnă de respectul și încrederea impuse de profesia de polițist de penitenciare. Procedura de desfășurare a verificărilor specifice și criteriile de apreciere a comportamentului se aprobă prin ordin al ministrului justiției
nu au fost agenți sau colaboratori ai organelor de securitate ca poliție politică și nici nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai vreunui serviciu de informații
obțin autorizație, pentru funcțiile care implică lucrul cu informații clasificate, după promovarea concursului.
Administrația Națională a Penitenciarelor, în procesul de selecție a polițiștilor de penitenciare, garantează aplicarea principiilor de egalitate, merit, capacitate profesională și de transparență.
Încadrarea reprezintă numirea ca polițist de penitenciare și se poate face prin următoarele modalități
repartizarea cu prioritate pe locurile anume rezervate în acest scop a absolvenților instituțiilor de învățământ care pregătesc personal pentru poliția penitenciară - ofițeri și agenți
concurs, din sursă externă
transferul cadrelor militare și polițiștilor din cadrul altor instituții publice de apărare, ordine publică și securitate națională ale statului.
Absolvenții instituțiilor de învățământ superior pentru pregătirea polițiștilor de penitenciare - curs de zi, cu diplomă de licență, sunt încadrați ca polițiști de penitenciare definitivi, fără concurs, în funcții publice de execuție și li se acordă gradul de subinspector de poliție penitenciară.
Absolvenții instituțiilor de învățământ superior pentru pregătirea polițiștilor de penitenciare - curs de zi, cu durata studiilor mai mare de 4 ani, care au primit pe perioada studiilor un grad profesional sau militar de ofițer, sunt încadrați la absolvire polițiști de penitenciare definitivi, fără concurs, în funcții publice de execuție, li se acordă gradul de subinspector de poliție penitenciară și li se ia în calcul, la stabilirea stagiului minim în grad, perioada scursă de la ultima avansare.
Candidații declarați „Admis“ în cadrul instituțiilor de învățământ superior pentru pregătirea polițiștilor de penitenciare semnează un angajament prin care se obligă să lucreze cel puțin 9 ani în poliția penitenciară, după absolvirea studiilor.
Absolvenții instituțiilor de învățământ pentru pregătirea agenților de poliție penitenciară, cu durata de cel puțin un an școlar, sunt încadrați ca polițiști de penitenciare definitivi, fără concurs și li se acordă gradul de agent de poliție penitenciară.
Candidații declarați „Admis“ la instituțiile de învățământ pentru pregătirea agenților de poliție penitenciară semnează un angajament scris prin care se obligă să lucreze cel puțin 5 ani în poliția penitenciară, după absolvirea studiilor.
Persoanele prevăzute la alin. (4) și (6) care nu respectă angajamentul sunt obligate să restituie cheltuielile de școlarizare, proporțional cu perioada rămasă până la împlinirea termenului, cu excepția cazului în care nerespectarea angajamentului se datorează unor motive neimputabile ori în cazul transferului sau încadrării la alte instituții publice de apărare, ordine publică și securitate națională ale statului. Obligația recuperării cheltuielilor de școlarizare revine unității la care cel în cauză era încadrat la data încetării raporturilor de serviciu.
Persoanele care dețin grade militare sau profesionale, în activitate sau în rezervă, superioare celor acordate la absolvire nu pot candida pentru admiterea în instituțiile de învățământ pentru pregătirea polițiștilor de penitenciare.
Încadrarea ca polițist de penitenciare prin modalitatea prevăzută la art. 13 alin. (1) lit. c) se aprobă la cerere, potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane prevăzute la art. 20 , în raport cu funcția pe care se solicită transferul, cu respectarea condițiilor obligatorii cumulative pentru numirea în acea funcție, precum și a următoarelor condiții
atribuțiile de serviciu ale funcției pe care se solicită transferul să fie similare cu cele ale funcției anterioare sau, după caz, să corespundă specialității studiilor
transferul să se facă pe funcții din aceeași categorie și de același fel, respectiv funcții de execuție sau, după caz, funcții de conducere; în cazul persoanelor care ocupă funcții de conducere, transferul se poate face pe funcții de conducere de nivel minim, conform domeniului de activitate, sau pe funcții de execuție
persoana care solicită transferul să susțină și să promoveze o evaluare a cunoștințelor profesionale
să existe acordul instituției de unde se transferă și al celei unde se transferă.
În situația în care mai multe persoane îndeplinesc condițiile pentru transferul pe aceeași funcție, efectuarea transferului se face în funcție de rezultatul evaluării cunoștințelor profesionale prevăzute la alin. (1) lit. c) .
Procedura efectuării transferului, documentele necesare, modul de desfășurare a evaluării și de încadrare a personalului se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Organizarea și desfășurarea concursului prevăzut la art. 13 alin. (1) lit. b) se stabilesc prin regulament aprobat prin ordin al ministrului justiției; la concurs poate participa, în calitate de observator, câte un reprezentant al organizațiilor sindicale ale polițiștilor de penitenciare, reprezentative la nivelul sistemului penitenciar. Perioada în care polițistul de penitenciare participă la concurs, în calitate de observator desemnat de organizația sindicală, este asimilată timpului efectiv lucrat și se pontează în mod corespunzător, în limita duratei normale a timpului de muncă. Pe această perioadă nu se acordă drepturi de cazare, diurnă sau transport.