Înapoi la Legislație

Legea nr. 145/2019 · text integral

Despre act

Stare
în vigoare
Ultima modificare
16 iunie 2023LEGEA nr. 169 din 12 iunie 2023
Text consolidat la
16 iunie 2023
Emitent
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Articole
225

Pe scurt

Legea nr. 145/2019: LEGE nr. 145 din 22 iulie 2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare.

Este în vigoare?
Starea înregistrată a actului: în vigoare.
Când a fost modificat ultima dată?
La 16 iunie 2023, prin LEGEA nr. 169 din 12 iunie 2023.
La ce dată este consolidat textul?
Textul include modificările în vigoare până la 16 iunie 2023.
Cine l-a emis?
PARLAMENTUL ROMÂNIEI
Câte articole are?
225 articole.
Cuprins

LEGE nr. 145 din 22 iulie 2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare

Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.

Articolele anterioare

Art. 128

(1)

În cazul în care împotriva polițistului de penitenciare s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, menținerea sa în activitate se hotărăște după soluționarea definitivă a cauzei, cu excepția situației în care a comis și alte abateri disciplinare, când operează procedura disciplinară obișnuită.

(2)

După punerea în mișcare a acțiunii penale, polițistul de penitenciare se pune la dispoziție și nu mai îndeplinește atribuțiile funcției deținute. Polițistul de penitenciare pus la dispoziție îndeplinește numai acele sarcini și atribuții de serviciu stabilite, în scris, de conducătorul unității și beneficiază de drepturile bănești corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, și de celelalte drepturi prevăzute de prezenta lege. Punerea la dispoziție se menține în cazul în care împotriva polițistului de penitenciare s-a luat, în condițiile Codului de procedură penală , măsura preventivă a controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune.

(3)

Pe perioada arestării preventive și a arestului la domiciliu, polițistul de penitenciare este suspendat din funcție. Aceeași măsură se va dispune în cazul în care împotriva polițistului de penitenciare s-a luat, în condițiile Codului de procedură penală , măsura preventivă a controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauțiune, dacă în sarcina acestuia a fost stabilită obligația să nu exercite profesia ori meseria sau alte măsuri de siguranță/obligații/măsuri de supraveghere care împiedică exercitarea atribuțiilor profesionale.

(4)

Pe timpul suspendării din funcție în condițiile alin. (3) , polițistul de penitenciare nu beneficiază de niciun drept dintre cele prevăzute de prezenta lege. Polițistul de penitenciare aflat în această situație poate beneficia de dreptul la pensie, în condițiile stabilite prin lege specială.

(5)

În cazul în care s-a dispus clasarea, renunțarea la urmărirea penală, achitarea, amânarea aplicării pedepsei sau renunțarea la aplicarea pedepsei, precum și în cazul încetării procesului penal, polițistul de penitenciare este repus în toate drepturile anterioare, inclusiv în funcția deținută anterior, și beneficiază de compensarea celor de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție, potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane. În cazul în care s-a dispus condamnarea definitivă a polițistului de penitenciare la pedeapsa amenzii penale, acesta este repus în funcția deținută anterior, potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane, fără a beneficia de drepturile de care a fost privat pe perioada punerii la dispoziție, respectiv a suspendării din funcție.

(6)

Organul de urmărire penală sau instanța de judecată care a dispus față de polițistul de penitenciare una dintre măsurile sau soluțiile prevăzute la alin. (2) , (3) și (5) are obligația să comunice de îndată unității al cărei angajat este polițistul de penitenciare sau, după caz, Administrației Naționale a Penitenciarelor ori Ministerului Justiției măsura sau soluția dispusă.

Art. 129

Polițiștii de penitenciare rămași neîncadrați în funcții din diferite cauze neimputabile sau ale căror avize, autorizații sau atestări necesare pentru exercitarea atribuțiilor profesionale sunt suspendate, retrase ori își încetează valabilitatea sunt puși la dispoziție, potrivit competențelor. Pe această perioadă beneficiază de salariul de funcție avut, salariul gradului profesional deținut, gradații, precum și de celelalte drepturi salariale avute, cu excepția salariului de comandă, pentru polițiștii de penitenciare cu funcții de conducere. Situația acestora se soluționează în termen de 6 luni.

Art. 130

(1)

Suspendarea raportului de serviciu poate interveni de drept sau prin acordul părților, în condițiile legii.

(2)

În cazul în care polițistul de penitenciare este desemnat să desfășoare activități în cadrul unor misiuni diplomatice ale României sau în cadrul unor organisme sau instituții internaționale, intervine suspendarea de drept a raportului de serviciu, pentru perioada respectivă.

(3)

Raportul de serviciu al polițistului de penitenciare se suspendă de drept, dacă acesta desfășoară activitate sindicală de conducere salarizată, în condițiile legii.

(4)

Raportul de serviciu al polițistului de penitenciare se suspendă de drept cât timp acesta efectuează tratament medical în străinătate, dacă solicitantul nu se află în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă, precum și pentru însoțirea în străinătate a soțului sau a soției ori a unei rude de gradul I, în vederea efectuării de tratament medical, pe perioada tratamentului.

(5)

Raportul de serviciu al polițistului de penitenciare se poate suspenda prin acordul părților, în situația în care polițistul de penitenciare desfășoară din inițiativa sa activități în cadrul unor organisme sau instituții internaționale, pe perioada aferentă contractului sau convenției de muncă încheiate în acest scop.

(6)

Raportul de serviciu poate fi suspendat prin acordul părților pentru cel mult 4 ani în cazul solicitării polițistului de penitenciare de a-și urma soția sau soțul trimis în străinătate de către Ministerul Afacerilor Externe, de alte ministere, autorități administrative autonome, organe ori alte instituții de specialitate ale administrației publice centrale, pentru îndeplinirea unei misiuni permanente în străinătate la misiunile diplomatice, la oficiile consulare sau la alte reprezentanțe naționale, structuri și comandamente din cadrul organizațiilor internaționale din care România face parte, doar dacă acestea au o durată de minimum 6 luni.

(7)

Raportul de serviciu al polițistului de penitenciare poate fi suspendat prin acordul părților pe perioada cât acesta participă din proprie inițiativă la cursuri de pregătire și perfecționare în străinătate, altele decât cele organizate sau finanțate de Administrația Națională a Penitenciarelor, dacă are aprobarea directorului de unitate pentru a urma asemenea studii, iar acestea asigură specializarea sau pregătirea potrivit nevoilor poliției penitenciare.

(8)

Raportul de serviciu al polițistului de penitenciare se poate suspenda și în alte situații prevăzute de lege, de drept, prin acordul părților sau prin actul unilateral al uneia dintre părți, cu respectarea prevederilor cuprinse în legislația muncii.

Art. 131

(1)

În cazul în care polițistul de penitenciare suferă de o boală psihică, confirmată prin diagnostic de un medic de specialitate, la nivelul unității se dispun măsurile necesare pentru prezentarea polițistului de penitenciare la expertiza de specialitate în cadrul comisiei de expertiză medico-militară.

(2)

În cazul în care polițistul de penitenciare, în urma recomandării medicului de medicina muncii de a efectua un consult psihiatric, refuză nejustificat să se prezinte la diagnosticarea de către un medic de specialitate, la comisia de expertiză medico-militară, la revizuire sau în alte cazuri, la solicitarea comisiei de expertiză medico-militară, acesta este suspendat din funcție până la îndeplinirea obligațiilor care rezultă din prezentul alineat, dar nu mai mult de 6 luni.

(3)

Pe perioada suspendării din funcție în condițiile alin. (2) polițistului de penitenciare i se pot plăti drepturile de asigurări sociale de sănătate care se acordă pe perioada concediului pentru incapacitate temporară de muncă, în condițiile legii.

(4)

Refuzul de a se prezenta la diagnosticarea de către un medic de specialitate sau la comisia de expertiză medico-militară în termenul prevăzut la alin. (2) atrage încetarea raporturilor de serviciu din motive imputabile celui în cauză.

Art. 132

(1)

Polițistul de penitenciare clasat „apt limitat“ de către comisia de expertiză medico-militară, pentru care atribuțiile postului ocupat nu permit respectarea recomandărilor comisiei, se pune la dispoziție pe perioada clasării.

(2)

Pe perioada punerii la dispoziție în condițiile alin. (1) , polițistul de penitenciare beneficiază de drepturile bănești corespunzătoare gradului profesional pe care îl are, la nivelul de bază, și de celelalte drepturi prevăzute de prezenta lege, după caz, atribuțiile de serviciu fiindu-i stabilite de directorul unității, cu respectarea recomandărilor comisiei de expertiză medico-militară.

Art. 133

(1)

Raportul de serviciu al polițistului de penitenciare încetează în următoarele cazuri

a)

deces

b)

demisie

c)

nu mai îndeplinește una dintre condițiile prevăzute la art. 11 lit. a) , d) , i)

d)

nu mai îndeplinește condiția prevăzută la art. 11 lit. j) , în măsura în care nu există nicio altă funcție în poliția penitenciară pe care să se poată realiza numirea

e)

transfer

f)

eliberarea din funcție, ca sancțiune disciplinară

g)

pensionare, în condițiile legii

h)

desființarea unității ori mutarea acesteia în altă localitate, în cazul în care ofițerul sau agentul nu acceptă să o urmeze

i)

reorganizarea unității, prin desființarea unor posturi de natura celui ocupat de ofițerul sau agentul în cauză, în cazul în care persoana refuză oferta de trecere în altă funcție

j)

nu mai îndeplinește condițiile specifice postului, în cazul în care refuză oferta conducerii unității de trecere în altă funcție

k)

ca urmare a constatării nulității actului de numire în funcție, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care nulitatea a fost constatată

l)

ca urmare a declarării necorespunzător din punct de vedere profesional a polițistului debutant, conform art. 18 alin. (4)

m)

la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de declarare a morții polițistului de penitenciare

n)

ca urmare a interzicerii exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia ori activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta, ca pedepse complementare, sau ca urmare a interzicerii ocupării unei funcții sau a exercitării unei profesii, ca măsură de siguranță, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești prin care s-a dispus interdicția

o)

neprezentarea, în mod nejustificat, în termenul prevăzut de lege, la diagnosticarea de către un medic de specialitate sau la comisia de expertiză medico-militară, în condițiile art. 131

p)

condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate, cu executare sau suspendarea executării pedepsei, dispusă prin hotărâre judecătorească definitivă

q)

nesoluționarea situațiilor prevăzute la art. 129 în termenul stabilit prin acest articol, dacă nu există nicio altă funcție în cadrul poliției penitenciare pe care să se poată realiza numirea

r)

alte cazuri prevăzute expres de lege.

(2)

Pe timpul stării de urgență, de asediu, de mobilizare și pe timp de război, raporturile de serviciu ale polițistului nu pot înceta în condițiile prevăzute de alin. (1) lit. b) , g) și q) .

Art. 134

(1)

La cerere, polițistul de penitenciare încadrat într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acestuia în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu poate fi menținut în activitate pe funcții de polițist de penitenciare.

(2)

La cerere, persoana al cărei raport de serviciu a încetat, fiind încadrată într-un grad de invaliditate ca urmare a rănirii acesteia în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, poate fi numită, fără examen ori concurs, în funcții de polițist de penitenciare.

(3)

Menținerea sau numirea în funcții de polițist potrivit alin. (1) și (2) se face prin ordin al ministrului justiției, pe baza propunerii șefului unității din care acesta face parte, respectiv a făcut parte, și a avizului comisiei de expertiză medico-militară.

(4)

Comisia de expertiză medico-militară constată dacă atribuțiile funcției pe care urmează să fie menținut, respectiv numit, sunt compatibile cu incapacitatea dată de afecțiunea fizică/psihică și pot fi îndeplinite fără riscul de a o agrava.

Art. 135

(1)

Polițiștii de penitenciare pot solicita, în scris, încetarea raporturilor de serviciu prin demisie.

(2)

Demisia produce efecte după 15 zile lucrătoare de la data înregistrării acesteia. În cazul funcțiilor de conducere, demisia produce efecte după 30 de zile lucrătoare de la data înregistrării.

(3)

Termenele prevăzute la alin. (2) pot fi reduse dacă între persoana în cauză și cel abilitat să emită actul administrativ potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane se convine asupra unui termen mai scurt.

(4)

Polițistul de penitenciare demisionar este obligat să își continue activitatea până la împlinirea termenelor prevăzute la alin. (2) sau (3) , după caz.

(5)

Polițistul de penitenciare poate reveni asupra cererii de demisie până la împlinirea termenului de la care demisia produce efecte.

Art. 136

Polițiștii de penitenciare se pot transfera în alte instituții publice din afara poliției penitenciare, cu respectarea reglementărilor legale specifice instituției la care solicită transferul.

Art. 137

(1)

Polițiștii de penitenciare nu pot fi menținuți în activitate și în funcție după împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă prevăzută de lege.

(2)

Prin excepție de la prevederile alin. (1) , în raport cu nevoile de încadrare, polițiștii de penitenciare pot fi menținuți în serviciu după împlinirea vârstei standard de pensionare pentru limită de vârstă, până la vârsta de 62 de ani, dacă starea sănătății le permite, cu aprobarea anuală a persoanelor abilitate conform competențelor de gestiune a resurselor umane.

Art. 138

Evaluarea aptitudinii medicale și psihologice pentru îndeplinirea funcției, prevăzute la art. 11 lit. d) , art. 96 alin. (2) lit. a) și art. 132 alin. (1) , se face potrivit reglementărilor în vigoare aplicabile în sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

Art. 139

(1)

Polițiștii de penitenciare răspund disciplinar pentru săvârșirea cu vinovăție a abaterilor disciplinare prevăzute de lege.

(2)

Răspunderea penală, contravențională, civilă sau, după caz, patrimonială nu exclude răspunderea disciplinară pentru fapta săvârșită, dacă fapta respectivă constituie și abatere disciplinară.

Art. 140

Sunt abateri disciplinare următoarele fapte

a)

manifestările care aduc atingere prestigiului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea

b)

neglijență și superficialitate manifestate în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, a dispozițiilor legale sau a celor primite de la șefii ierarhici ori de la autoritățile anume abilitate de lege

c)

întârzierea repetată și nejustificată în îndeplinirea sarcinilor de serviciu

d)

refuzul nejustificat de a îndeplini o atribuție de serviciu cuprinsă în fișa postului

e)

manifestarea unui comportament necorespunzător față de persoanele private de libertate, care contravine legii privind executarea pedepselor, sau față de alte persoane cu care intră în contact în timpul serviciului

f)

absența nemotivată ori întârzierea repetată la serviciu

g)

părăsirea nejustificată a locului de muncă în timpul programului de lucru

h)

producerea de pagube materiale unității din care face parte sau patrimoniului Administrației Naționale a Penitenciarelor

i)

încălcarea normelor privind confidențialitatea activității sau a lucrărilor

j)

depășirea atribuțiilor de serviciu ori imixtiunea ilegală în activitatea altui polițist de penitenciare

k)

intervenția pentru influențarea soluționării unei cereri privind satisfacerea intereselor oricărei persoane

l)

nerespectarea obligațiilor prevăzute de dispozițiile legale în sarcina acestora, inclusiv a celor cuprinse în Codul deontologic al polițistului de penitenciare și a prevederilor referitoare la incompatibilități, conflicte de interese și interdicții

m)

interzicerea sau împiedicarea exercitării libertăților publice și a drepturilor sindicale ale polițiștilor de penitenciare

n)

atitudinea tolerantă a conducătorilor ierarhici față de comiterea unor abateri disciplinare de către subordonați

o)

efectuarea în timpul programului de lucru a unor activități ce nu au legătură cu îndatoririle de serviciu, de natură a afecta exercitarea în bune condiții a atribuțiilor de serviciu

p)

nerespectarea obligațiilor prevăzute la art. 119 .

Art. 141

Sancțiunile disciplinare care pot fi aplicate polițiștilor de penitenciare sunt

a)

mustrarea scrisă

b)

diminuarea drepturilor salariale pentru funcția îndeplinită cu 5-10% pe o perioadă de 1-3 luni

c)

amânarea avansării în grade profesionale sau funcții superioare, pe o perioadă de la 1 la 2 ani

d)

trecerea într-o funcție inferioară până la cel mult nivelul de bază al gradului profesional deținut

e)

revocarea din funcția de conducere

f)

eliberarea din funcție.

Art. 142

(1)

La individualizarea sancțiunii disciplinare ce urmează a fi aplicată se va ține seama de cauzele și gravitatea abaterii disciplinare, împrejurările în care aceasta a fost săvârșită, gradul de vinovăție și consecințele abaterii, comportarea generală în serviciu a autorului abaterii, precum și de existența altor sancțiuni disciplinare.

(2)

Comisia de cercetare a abaterii disciplinare propune prin referatul de cercetare cuantumul de diminuare a drepturilor salariale, în cazul sancțiunii prevăzute la art. 141 lit. b) , perioada maximă de amânare, în cazul sancțiunii prevăzute la art. 141 lit. c) , sau funcția pe care să se realizeze numirea, în cazul sancțiunilor prevăzute la art. 141 lit. d) și e) .

(3)

Sancțiunea disciplinară poate fi aplicată numai după cercetarea prealabilă de către comisiile prevăzute la art. 145 a faptei ce constituie abatere disciplinară săvârșită de polițistul de penitenciare în cauză, în condițiile prezentei legi.

(4)

Audierea polițistului de penitenciare se consemnează în scris, sub sancțiunea nulității. Refuzul polițistului de penitenciare de a se prezenta la audiere sau de a semna o declarație privitoare la abaterile disciplinare imputate se consemnează într-un proces-verbal. În astfel de cazuri, sancțiunea disciplinară poate fi aplicată.

(5)

Sancțiunile disciplinare se aplică în termen de cel mult 90 de zile de la data sesizării comisiei de disciplină cu privire la săvârșirea abaterii disciplinare, dar nu mai târziu de un an de la data săvârșirii abaterii disciplinare.

(6)

Cursul termenelor prevăzute la alin. (5) se suspendă în toate cazurile de suspendare a raporturilor de serviciu, potrivit prevederilor legale în vigoare.

Art. 143

Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 141 se dispun de ministrul justiției, de directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, de conducătorul unității subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei de disciplină, potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane, prin raportare la funcția în care este numit sau împuternicit polițistul de penitenciare.

Art. 144

(1)

Sancțiunea disciplinară se aplică prin decizie scrisă, emisă potrivit competențelor prevăzute la art. 143 , care se comunică polițistului de penitenciare sancționat, în termen de 5 zile lucrătoare de la data emiterii deciziei.

(2)

Polițistul de penitenciare nemulțumit de sancțiunea aplicată se poate adresa instanței de contencios administrativ competente potrivit legii, fără parcurgerea procedurii prealabile.

Art. 145

(1)

Comisiile de disciplină se constituie în Ministerul Justiției, în Administrația Națională a Penitenciarelor și în fiecare unitate care are încadrați polițiști de penitenciare și au competența de a efectua cercetarea faptei ce constituie abatere disciplinară și de a propune, dacă se constată vinovăția, una dintre sancțiunile disciplinare ce urmează să fie aplicată persoanei în cauză.

(2)

Comisia de disciplină din cadrul Ministerului Justiției are competența de a cerceta faptele comise de polițiștii de penitenciare numiți sau împuterniciți în funcțiile de director general, director general adjunct, director de direcție din Administrația Națională a Penitenciarelor și director în sistemul administrației penitenciarelor, precum și pe cele comise de polițiști de penitenciare din cadrul Ministerului Justiției.

(3)

Comisia de disciplină din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor are competența de a cerceta faptele comise de polițiștii de penitenciare numiți sau împuterniciți în funcție în cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu excepția celor aflați în competența comisiei de disciplină prevăzute la alin. (2) , și pe cele comise de directorii adjuncți din unitățile sistemului administrației penitenciare.

(4)

Comisiile de disciplină constituite la nivelul unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor au competența de a cerceta faptele comise de polițiștii de penitenciare din cadrul unităților respective, cu excepția celor aflați în competența celorlalte comisii de disciplină.

(5)

În cazul în care, după data săvârșirii faptei, în situația polițistului de penitenciare a intervenit o modificare a raporturilor de serviciu, competența cercetării aparține comisiei de disciplină din unitatea în care era numit sau împuternicit la momentul săvârșirii faptei.

(6)

Din comisia de disciplină prevăzută la alin. (2) pot face parte și polițiști de penitenciare din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor.

Art. 146

(1)

Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 141 lit. a) , d) și e) se radiază de drept în termen de 6 luni de la aplicare, dacă ofițerul sau agentul sancționat nu a mai fost sancționat disciplinar în această perioadă.

(2)

Sancțiunile disciplinare prevăzute la art. 141 lit. b) și c) se radiază de drept în termen de 6 luni de la expirarea perioadei pentru care au fost aplicate, dacă ofițerul sau agentul sancționat nu a mai fost sancționat disciplinar în această perioadă și dacă sancțiunile și-au produs efectele.

(3)

Radierea sancțiunilor disciplinare nu duce la anularea efectelor patrimoniale ale acestora.

Art. 147

(1)

Răspunderea patrimonială a polițiștilor de penitenciare se angajează în următoarele situații

a)

pentru pagubele produse cu vinovăție în patrimoniul Administrației Naționale a Penitenciarelor sau, după caz, al unităților din subordinea acesteia

b)

pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce li s-au acordat necuvenit

c)

pentru nerestituirea în termenul legal a contravalorii unor bunuri primite ce nu li se datorau și care nu mai pot fi restituite în natură, precum și a unor servicii ce le-au fost prestate în mod necuvenit.

(2)

Repararea pagubelor aduse Administrației Naționale a Penitenciarelor și unităților penitenciare în situațiile prevăzute la alin. (1) se dispune prin emiterea de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor ori de către directorii unităților din sistemul administrației penitenciare a unei dispoziții de imputare sau, după caz, prin semnarea unui angajament de plată. Termenul de emitere a dispoziției de imputare este de cel mult 30 de zile de la data constatării pagubei. Dreptul de a emite dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.

(3)

Polițiștii de penitenciare nu răspund patrimonial

a)

pentru pierderile inerente, generate de riscul normal al serviciului, produse în executarea atribuțiilor de serviciu, instruirii sau pregătirii de specialitate, care se încadrează în limitele prevăzute de dispozițiile legale în vigoare

b)

pentru pagubele produse din cauze de forță majoră, caz fortuit ori în stare de necesitate

c)

pentru pagubele produse ca urmare a executării dispozițiilor superiorilor ierarhici

d)

pentru pagubele produse în situații de legitimă apărare.

(4)

Se exceptează de la prevederile alin. (3) lit. c) polițiștii de penitenciare care au executat dispoziții vădit ilegale și care, având posibilitatea de a înlătura parțial sau total urmările păgubitoare ale dispoziției primite, nu au informat în scris și nu au luat, din neglijență sau rea-credință, măsuri pentru evitarea pagubei, cazuri în care răspund împreună cu cel care a dat dispoziția.

Art. 148

(1)

Existența faptei ilicite săvârșite de către un polițist de penitenciare constând în încălcarea ori neîndeplinirea obligațiilor de serviciu ce îi reveneau prin actele normative în vigoare, regulamente sau fișa postului, a pagubei produse, a vinovăției persoanei, precum și a legăturii de cauzalitate între faptă și paguba produsă se stabilește în urma cercetării administrative. În situația în care polițiștii de penitenciare au primit sume ori bunuri în mod necuvenit sau le-au fost prestate servicii nedatorate, pentru angajarea răspunderii patrimoniale este necesară dovedirea existenței pagubei.

(2)

Sumele acordate necuvenit, contravaloarea bunurilor distribuite peste drepturile legale ori a serviciilor prestate în mod necuvenit salariaților, cursanților din instituțiile de învățământ ale sistemului administrației penitenciare, minorilor din centrele de reeducare și persoanelor private de libertate se recuperează de la cei din vina cărora s-a produs paguba, numai dacă sumele, bunurile, respectiv contravaloarea acestora nu pot fi recuperate de la cei care au beneficiat de acestea.

(3)

Data constatării pagubei este data la care comisia de cercetare administrativă înregistrează procesul-verbal de constatare a existenței pagubei prevăzut la art. 150 alin. (3) .

Art. 149

(1)

Cercetarea administrativă se efectuează de o comisie formată din cel puțin 3 membri, numită prin dispoziție scrisă a conducătorului instituției păgubite; în situația în care conducătorul instituției păgubite are legătură cu paguba produsă, numirea comisiei se face de conducătorul ierarhic superior al acestuia.

(2)

În cazul în care conducătorul instituției păgubite sau, după caz, conducătorul ierarhic superior al acestuia are cunoștință sau este sesizat cu privire la faptul că vreuna dintre persoanele numite în comisia de cercetare administrativă are legătură cu paguba produsă, este obligat să o înlocuiască.

(3)

Termenul pentru efectuarea cercetării administrative și înregistrarea actului de cercetare este de 45 de zile lucrătoare de la data numirii comisiei de cercetare administrativă. Termenul poate fi prelungit, cu cel mult 45 de zile lucrătoare, pentru efectuarea unor cercetări complexe; prelungirea termenului se dispune prin dispoziție a persoanei care a numit comisia de cercetare administrativă, la solicitarea membrilor acesteia.

(4)

Comisia de cercetare administrativă are obligația să stabilească următoarele elemente

a)

existența/inexistența pagubei

b)

valoarea pagubei, în cuantum determinat

c)

cauzele și împrejurările producerii pagubei

d)

persoana sau persoanele vinovate de producerea pagubei

e)

îndeplinirea condițiilor obligatorii pentru stabilirea răspunderii patrimoniale și a cauzelor exoneratoare de răspundere

f)

vinovăția fiecărui coautor și contribuția fiecăruia la producerea pagubei

g)

probele pe care se bazează concluziile comisiei de cercetare administrativă

h)

concluziile și propunerile comisiei de cercetare administrativă.

Art. 150

(1)

Cercetarea împrejurărilor în care s-a produs paguba se face cu chemarea și ascultarea celor în cauză, care pot da explicații scrise. Neprezentarea în fața comisiei a persoanei cercetate în legătură cu producerea pagubei ori refuzul de a da explicații scrise nu împiedică finalizarea cercetării. Neprezentarea sau refuzul de a da explicații scrise se consemnează într-un proces-verbal semnat de membrii comisiei de cercetare administrativă.

(2)

Chemarea persoanelor cercetate în legătură cu producerea pagubei se face prin procedură de comunicare sub luare de dovadă. În caz de refuz de semnare, dovada de chemare se comunică prin scrisoare recomandată cu conținut declarat și confirmare de primire. În situația în care comunicarea prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire nu s-a putut realiza, instituția păgubită va proceda la afișarea dovezii de chemare la domiciliul persoanei cercetate în legătură cu producerea pagubei. Operațiunea de afișare se consemnează într-un proces-verbal, care va fi semnat și de un martor ce nu poate avea calitatea de angajat în sistemul administrației penitenciare. La solicitarea instituției păgubite, procedura de afișare se poate realiza și prin intermediul unei instituții din sistemul administrației penitenciare mai apropiate din punct de vedere teritorial de domiciliul persoanei cercetate în legătură cu producerea pagubei decât unitatea păgubită.

(3)

Rezultatul cercetării administrative se consemnează într-un proces-verbal de cercetare administrativă, care va cuprinde elementele prevăzute la art. 149 alin. (4) . Procesul-verbal de cercetare administrativă va fi însoțit de anexe care să susțină constatările, precum: note scrise ale persoanelor vinovate de producerea pagubei, declarații, tabele, situații și documente justificative, în copie sau original dacă sunt îndoielnice, orice alte documente doveditoare. Documentele în copie vor fi certificate, pentru conformitate cu originalul, de comisia de cercetare administrativă.

(4)

Procesul-verbal de cercetare administrativă se înregistrează la instituția în care s-a efectuat cercetarea și se prezintă conducătorului instituției sau, după caz, conducătorului ierarhic superior al acestuia, pentru a lua măsurile care se impun.

Art. 151

(1)

Pe baza dosarului cercetării administrative, conducătorul instituției sau, după caz, conducătorul ierarhic superior al acestuia poate hotărî

a)

obligarea la acoperirea pagubei

b)

sesizarea organelor de urmărire penală când paguba s-a produs prin fapte ce pot constitui infracțiuni

c)

înaintarea dosarului cercetării administrative la compartimentul juridic, când pagubele s-au produs de către terțe persoane, în vederea promovării acțiunii civile la instanța de judecată competentă

d)

scăderea din evidența financiar-contabilă, în baza calității de ordonator de credite, a valorii pagubei produse prin fapte sau împrejurări pentru care nu se stabilește răspunderea patrimonială, cu avizul ordonatorului de credite ierarhic superior.

(2)

În cazul în care imputarea se face în sarcina conducătorului instituției, singur sau împreună cu alte persoane, dispoziția de imputare se emite de conducătorul ierarhic superior al acestuia.

(3)

Dispoziția de imputare se comunică celui obligat la plată în termen de 15 zile lucrătoare de la emitere.

(4)

Împotriva dispoziției de imputare personalul în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea procedurii prealabile, în termen de cel mult 30 de zile de la data comunicării dispoziției de imputare.

(5)

Dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ, precum și angajamentul de plată constituie titluri executorii.

Art. 152

(1)

Recuperarea pagubelor, precum și restituirea sumelor sau plata contravalorii bunurilor ce nu mai pot fi restituite în natură ori a serviciilor nedatorate, recunoscute, se pot face prin angajament de plată, în scris, al celui în cauză.

(2)

Angajamentul de plată scris este actul juridic prin care o persoană recunoaște că datorează suma prevăzută în cuprinsul acestuia și își asumă obligația de a o plăti. Angajamentul de plată constituie titlu executoriu și pe baza lui se fac reținerile din salariul celui în cauză. Angajamentul de plată care nu cuprinde în mod clar și cert toate elementele nu are efect legal, urmând ca în termenele și în condițiile legii să se emită dispoziția de imputare.

(3)

Existența angajamentului de plată scris nu exclude efectuarea cercetării administrative.

Art. 153

(1)

Comisia de disciplină de la nivelul Ministerului Justiției se constituie prin ordin al ministrului justiției.

(2)

Comisia de disciplină de la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor se constituie prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

(3)

Comisia de disciplină de la nivelul fiecărei unități subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor se constituie prin decizie a conducătorului unității.

Art. 154

(1)

Comisia de disciplină este formată din președinte și 4 membri titulari.

(2)

Pentru fiecare comisie de disciplină se vor desemna un președinte supleant și cel puțin 4 membri supleanți.

Art. 155

(1)

Membrii titulari ai comisiei de disciplină sunt desemnați astfel

a)

2 membri, de către conducătorul unității, conform competențelor de gestiune a resurselor umane prevăzute de lege

b)

2 membri, de către organizația sindicală reprezentativă la nivelul unității. În situația în care organizațiile sindicale nu sunt reprezentative, cei 2 membri vor fi desemnați de acestea, cu condiția ca numărul membrilor acestora în cadrul unității, cumulat, să reprezinte majoritatea simplă din numărul polițiștilor de penitenciare din respectiva unitate.

(2)

În cazul în care polițiștii de penitenciare nu sunt organizați în sindicat sau nu sunt îndeplinite condițiile de la alin. (1) lit. b) teza a doua, membrii titulari ai comisiei de disciplină vor fi desemnați prin votul majorității polițiștilor de penitenciare din respectiva unitate. Alegerea reprezentanților se face prin vot secret.

(3)

Desemnarea membrilor supleanți se face cu respectarea prevederilor alin. (1) și (2) .

Art. 156

Desemnarea președintelui comisiei de disciplină și a supleantului acestuia se face de către conducătorul unității, conform competențelor de gestiune a resurselor umane prevăzute de lege, în urma consultării organizației sindicale reprezentative ori a polițiștilor de penitenciare din unitate, dacă aceștia nu sunt organizați în sindicat. Președintele supleant al comisiei de disciplină nu se desemnează din rândul membrilor titulari sau al membrilor supleanți.

Art. 157

(1)

Președintele, președintele supleant, membrii titulari și membrii supleanți ai comisiei de disciplină se numesc pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea numirii pentru un nou mandat cu aceeași durată.

(2)

Președintele, președintele supleant, membrii titulari și membrii supleanți ai comisiei de disciplină își exercită mandatul de la data emiterii actului administrativ de constituire a comisiei de disciplină până la data expirării acestuia sau înainte de termen, în condițiile prevăzute de lege. În cazul încetării mandatului înainte de termen, noul președinte al comisiei de disciplină ori, după caz, noul membru titular ori supleant continuă mandatul persoanei pe care a înlocuit-o.

(3)

Cu 35 de zile lucrătoare înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină se va proceda la constituirea unei noi comisii de disciplină, în condițiile prezentului capitol. În acest scop, conducătorul unității va comunica organizației sindicale reprezentative a polițiștilor de penitenciare din cadrul unității ori, după caz, polițiștilor de penitenciare din unitatea respectivă, cu cel puțin 30 de zile înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină, solicitarea privind desemnarea membrilor titulari și supleanți ai comisiei de disciplină, potrivit art. 155 .

(4)

În situația în care, cu 7 zile lucrătoare înainte de data expirării mandatului membrilor comisiei de disciplină, organizația sindicală reprezentativă a polițiștilor de penitenciare din cadrul unității ori, după caz, majoritatea polițiștilor de penitenciare din unitatea respectivă nu a desemnat cei 2 membri titulari ai comisiei prevăzuți la art. 155 alin. (1) lit. b) , precum și membrii supleanți corespunzători, desemnarea acestora se face de conducătorul unității.

Art. 158

Nu poate fi membru în comisia de disciplină polițistul de penitenciare care se află în una dintre următoarele situații de incompatibilitate

a)

este soț, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu persoanele care au competența legală de a numi membri în comisia de disciplină, cu persoanele care au competența legală de a aplica sancțiunea disciplinară sau cu ceilalți polițiști de penitenciare desemnați membri în comisie

b)

a fost sancționat disciplinar, iar sancțiunea disciplinară nu a fost radiată, în condițiile legii

c)

este condamnat sau față de acesta s-a dispus renunțarea la aplicarea pedepsei sau amânarea aplicării pedepsei prin hotărâre judecătorească definitivă.

Art. 159

Președintele și membrii titulari ai comisiei de disciplină, pentru activitatea desfășurată în cadrul acesteia, au dreptul la o indemnizație lunară de 5% din salariul de funcție al fiecăruia, care se acordă în lunile în care comisia de disciplină își desfășoară activitatea. De indemnizația de 5% beneficiază și președintele supleant, și membrii supleanți pentru lunile când au activat în comisiile de disciplină. Indemnizația se acordă de către unitatea în cadrul căreia este organizată comisia de disciplină.

Art. 160

(1)

Poate fi desemnat președinte al comisiei de disciplină un polițist de penitenciare definitiv care îndeplinește următoarele condiții

a)

are gradul profesional de cel puțin subcomisar de poliție penitenciară

b)

are, de regulă, studii superioare juridice

c)

are o bună reputație profesională

d)

nu se află în una dintre situațiile de incompatibilitate prevăzute la art. 158 .

(2)

Prin excepție de la prevederile alin. (1) lit. a) , în situația în care nu pot fi desemnați ofițeri cu gradul profesional de cel puțin subcomisar de poliție penitenciară, președinte al comisiei de disciplină poate fi desemnat un ofițer cu grad profesional mai mic.

Art. 161

(1)

Mandatul de membru al comisiei de disciplină se suspendă în următoarele situații

a)

s-a suspendat raportul de serviciu al acestuia sau a fost detașat în cadrul altei unități sau instituții publice

b)

a săvârșit o faptă care face obiectul cercetării comisiei de disciplină, de la data la care comisia a stabilit vinovăția

c)

s-a pronunțat în orice mod cu privire la fapta sesizată, anterior soluționării cauzei

d)

a sesizat comisia de disciplină cu o sesizare îndreptată împotriva unui polițist de penitenciare, în ceea ce privește soluționarea cauzei respective

e)

este soț, rudă sau afin până la gradul al IV-lea inclusiv cu polițistul de penitenciare a cărui faptă a fost sesizată și se află pe rolul comisiei de disciplină.

(2)

Cererea de suspendare se formulează, în scris, de orice persoană care poate dovedi existența situațiilor prevăzute la alin. (1) și se înaintează președintelui comisiei de disciplină.

(3)

În termen de 3 zile de la înregistrarea cererii de suspendare, comisia de disciplină se pronunță cu privire la existența situațiilor prevăzute la alin. (1) , precum și cu privire la suspendarea mandatului.

(4)

Membrii comisiei de disciplină care știu că există un motiv de suspendare a mandatului lor au obligația să formuleze cerere de suspendare, în scris, care se înaintează președintelui comisiei.

(5)

Cererea de suspendare produce efecte de la data constatării existenței uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) prin raportul comisiei de disciplină. Cu privire la participarea celui în cauză la ședința comisiei de disciplină care are ca obiect constatarea uneia dintre situațiile prevăzute la alin. (1) în privința mandatului său, cererea de suspendare produce efecte de la data depunerii.

(6)

Raportul comisiei de disciplină se aduce de îndată la cunoștință persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină, persoanei care a formulat cererea de suspendare, precum și persoanei vizate prin cererea de suspendare.

(7)

Președintele comisiei de disciplină va lua măsuri de înlocuire a membrului titular suspendat cu unul dintre membrii supleanți corespunzători. (8) Suspendarea mandatului unui membru al comisiei de disciplină durează până la încetarea cauzei care a determinat-o.

Art. 162

(1)

Mandatul de membru al comisiei de disciplină încetează înainte de termen în următoarele situații

a)

renunțarea la calitatea de membru

b)

mutarea în cadrul altei unități ori transferul la altă instituție publică

c)

încetarea raporturilor de serviciu ori punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa

d)

aplicarea unei sancțiuni disciplinare

e)

detașarea în cadrul altei unități sau instituții publice ori suspendarea raportului de serviciu al acestuia pe o perioadă mai mare de 3 luni consecutive

f)

intervenția unei situații de incompatibilitate dintre cele prevăzute la art. 158

g)

desființarea comisiei de disciplină.

(2)

Cererea de renunțare la calitatea de membru se înaintează președintelui comisiei de disciplină și produce efecte după 5 zile de la înregistrare, dacă președintele acesteia, de comun acord cu solicitantul, nu a stabilit un termen mai scurt.

(3)

Încetarea mandatului de membru al comisiei de disciplină se constată printr-un referat al președintelui, care se aduce de îndată la cunoștința persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină.

Art. 163

(1)

Prevederile art. 161 și art. 162 alin. (1) și (2) se aplică în mod corespunzător și președintelui comisiei de disciplină.

(2)

Cererea de suspendare a mandatului președintelui comisiei de disciplină se formulează, în scris, de orice persoană care poate dovedi existența situațiilor prevăzute la art. 161 alin. (1) . Președintele comisiei de disciplină are obligația să formuleze cerere de suspendare dacă știe că există un motiv de suspendare a mandatului său.

(3)

Cererea de suspendare se adresează persoanei prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină, care verifică dacă în cuprinsul cererii se regăsește vreuna dintre situațiile prevăzute la art. 161 alin. (1) și emite actul prin care se suspendă mandatul președintelui comisiei de disciplină. Actul prin care se suspendă mandatul președintelui comisiei de disciplină se aduce de îndată la cunoștința persoanei care a formulat cererea de suspendare, precum și președintelui comisiei de disciplină.

(4)

Încetarea mandatului președintelui comisiei de disciplină se constată de către persoana prin al cărei act administrativ a fost constituită comisia de disciplină, care verifică existența situațiilor prevăzute la art. 162 alin. (1) și emite actul prin care constată încetarea mandatului președintelui comisiei de disciplină.

(5)

Dispozițiile prezentului articol sunt aplicabile în mod corespunzător și supleantului președintelui comisiei de disciplină.

Art. 164

(1)

În cazul suspendării sau încetării mandatului unui membru titular al comisiei de disciplină, atribuțiile acestuia se vor exercita de unul dintre membrii supleanți corespunzători. (2) În cazul suspendării sau încetării mandatului președintelui comisiei de disciplină, atribuțiile acestuia vor fi exercitate de supleantul prevăzut la art. 156 .

(3)

În cazul în care comisia de disciplină nu poate fi constituită prin utilizarea membrilor supleanți sau, după caz, a supleantului președintelui, se va proceda la desemnarea altor membri sau membri supleanți ori a președintelui sau a supleantului acestuia, după caz, în condițiile prezentului capitol, care vor exercita atribuțiile de membru al comisiei de disciplină cu caracter temporar sau permanent, după caz.

(4)

Membrii titulari sunt înlocuiți de membrii supleanți corespunzători și în următoarele situații

a)

absentează de la serviciu

b)

se află în misiune sau primesc o dispoziție scrisă din partea conducătorului unității de a exercita o altă activitate ce nu suferă amânare.

(5)

Absența nejustificată de la ședințele comisiei de disciplină constituie abatere disciplinară.

Art. 165

(1)

Comisia de disciplină are un secretar titular și un secretar supleant, numiți prin actul administrativ de constituire a comisiei de disciplină, care au, de regulă, studii superioare juridice. Secretarul titular și supleantul acestuia nu sunt membri ai comisiei de disciplină.

(2)

Prevederile art. 157-159 , art. 161 , 162 și 164 sunt aplicabile în mod corespunzător și secretarului titular și supleantului acestuia. Suspendarea și încetarea mandatului secretarului titular și al supleantului acestuia se constată de către persoana care are competența de numire a comisiei de disciplină.

Articolele următoare · 172 din 225
Legea nr. 145/2019 – text integral | LawChat