LEGE nr. 145 din 22 iulie 2019 privind statutul polițiștilor de penitenciare
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Pentru fiecare polițist de penitenciare se va întocmi și gestiona un dosar profesional confidențial, în condițiile dispozițiilor legale privind evidența funcțiilor și a polițiștilor de penitenciare.
Modul de gestionare și evidență a datelor privind polițiștii de penitenciare se stabilește prin ordin al ministrului justiției.
Se interzice introducerea în dosarul profesional a oricăror mențiuni sau documente referitoare la opiniile politice sau sindicale, la religie ori credință, la orientarea sexuală, origine socială sau referitoare la orice alte elemente discriminatorii, precum și a oricăror altor documente care nu sunt prevăzute la alin. (2) .
Polițistul de penitenciare are acces la propriul dosar profesional, fără nicio îngrădire, iar la cerere i se pot elibera copii de pe actele din dosar.
Emiterea, folosirea, evidența și gestionarea legitimațiilor de serviciu pentru personalul din sistemul administrației penitenciare se stabilesc prin ordin al ministrului justiției.
Evaluarea profesională a polițiștilor de penitenciare este desfășurată în scopul aprecierii conduitei profesionale manifestate, a competenței profesionale, a rezultatelor activității desfășurate, a preocupării pentru perfecționarea pregătirii, precum și a potențialului de dezvoltare a carierei.
Evaluarea activității profesionale se realizează cu imparțialitate și obiectivitate, analizându-se nivelul/gradul de îndeplinire a obiectivelor și responsabilităților profesionale în strânsă legătură cu potențialul profesional și conduita interpersonală manifestate de persoanele evaluate și avându-se în vedere specificul muncii, postul ocupat și aportul concret al acestora la îndeplinirea atribuțiilor specifice.
Activitatea de evaluare este un proces permanent care începe prin stabilirea de către evaluator a obiectivelor individuale, este urmat de monitorizarea gradului de îndeplinire a obiectivelor stabilite, se continuă cu evaluarea performanțelor profesionale anuale și stabilirea obiectivelor pentru următorul an.
Evaluarea activității profesionale a polițiștilor de penitenciare se face anual, pe baza criteriilor și a procedurii prevăzute în prezenta lege.
Calificativele care pot fi acordate în urma evaluării activității sunt „excepțional“, „foarte bun“, „bun“, „satisfăcător“ și „nesatisfăcător“.
Polițistul de penitenciare notat cu „nesatisfăcător“ sau „satisfăcător“ nu poate fi avansat în funcție sau grad profesional în anul următor.
Ofițerul sau agentul de poliție penitenciară notat cu calificativul „nesatisfăcător“ este trecut într-o funcție inferioară, potrivit competențelor de gestiune a resurselor umane. În cazul în care polițistul de penitenciare nu acceptă trecerea în funcția inferioară se dispune încetarea raportului de serviciu al acestuia, conform competențelor de gestiune a resurselor umane.
Ofițerilor sau agenților de poliție penitenciară notați cu calificativul „nesatisfăcător“, în anul următor trecerii într-o funcție inferioară, potrivit prevederilor alin. (2) , le încetează raporturile de serviciu, conform competențelor de gestiune a resurselor umane.
În înțelesul prezentei secțiuni, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații
evaluat - polițistul de penitenciare definitiv ori preotul asimilat ofițerului de penitenciare, supus evaluării
evaluator - persoana care are atribuții de conducere sau coordonare directă a activității evaluatului
contrasemnatarul - persoana care este șeful ierarhic al evaluatorului
perioada evaluată - perioada în care polițistul de penitenciare a desfășurat activitate profesională și care se supune evaluării
indicator de evaluare - element caracteristic al capacităților sau abilităților personale, profesionale și/sau manageriale ale evaluatului
obiectiv individual - expresia scrisă a rezultatelor care trebuie atinse de evaluat în timpul perioadei evaluate în cadrul unor activități declarate ca importante. Obiectivele trebuie să fie specifice, măsurabile/cuantificabile, realizabile, relevante și prevăzute cu termene de realizare; obiectivele individuale nu reprezintă activități propriu-zise
evaluare intermediară - analiza efectuată de către evaluator și evaluat asupra gradului de îndeplinire a obiectivelor stabilite, cauzelor care au generat eventuala întârziere în îndeplinirea acestora și modalităților de îmbunătățire a performanțelor profesionale
interviu - etapă a procesului de evaluare ce reprezintă un schimb de opinii între evaluat și evaluator în ceea ce privește modul de îndeplinire a indicatorilor de evaluare și obiectivelor individuale.
În situația în care un polițist de penitenciare îndeplinește temporar atribuțiile altei funcții, acesta este evaluat, evaluează sau, după caz, contrasemnează fișe de evaluare, conform competențelor specifice acestei funcții, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
Perioada supusă evaluării anuale a performanțelor profesionale este cuprinsă între 1 ianuarie și 31 decembrie a anului anterior.
Evaluarea anuală a performanțelor profesionale se realizează pentru polițiștii de penitenciare care au desfășurat activitate profesională minimum 6 luni în perioada prevăzută la alin. (1) .
Pentru polițiștii de penitenciare ale căror raporturi de serviciu se nasc în timpul anului și și-au desfășurat activitatea efectiv minimum 6 luni, perioada supusă evaluării curge de la această dată până la 31 decembrie.
Evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale polițiștilor de penitenciare mutați, detașați sau delegați în cadrul sistemului administrației penitenciare se face în unitățile unde își desfășoară activitatea la data de 31 decembrie.
Evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale polițiștilor de penitenciare detașați sau delegați în afara sistemului administrației penitenciare se face de către instituțiile în care își desfășoară activitatea la data de 31 decembrie, cu respectarea prevederilor prezentelor criterii.
Polițiștilor de penitenciare li se întocmesc evaluări parțiale în cursul anului, la modificarea sau încetarea raporturilor de serviciu, punerea la dispoziție sau suspendarea din funcție/a raporturilor de serviciu a/ale persoanei evaluate, cu excepția cazului de arestare preventivă sau arest la domiciliu. În cazul arestării preventive și arestului la domiciliu, evaluarea se realizează la încetarea stării de arest.
Evaluarea parțială nu face obiectul contestației. Polițistul de penitenciare nemulțumit de rezultatul evaluării parțiale poate formula obiecții scrise, în termen de 5 zile lucrătoare de la luarea la cunoștință a calificativului acordat.
Fișa de evaluare parțială și obiecțiile, în cazul în care sunt formulate, fac parte integrantă din fișa de evaluare anuală a polițiștilor de penitenciare și se anexează la aceasta.
După finalizare, evaluarea parțială se depune la structura de resurse umane din unitatea în care își desfășoară activitatea evaluatul. Evaluarea parțială se transmite noului evaluator.
Evaluarea intermediară se realizează în cazul în care evaluatorul identifică la persoana evaluată potențiale riscuri de neîndeplinire a obiectivelor stabilite sau când evaluatorul ori persoana evaluată consideră necesară analiza gradului de îndeplinire a obiectivelor.
În urma evaluării intermediare obiectivele individuale pot fi modificate sau completate.
Evaluarea intermediară se face prin analiza de către evaluator și a gradului de îndeplinire a obiectivelor individuale stabilite, a cauzelor care au generat eventuala neîndeplinire a acestora și a modalităților de îmbunătățire a performanțelor profesionale.
Evaluarea intermediară și observațiile formulate se consemnează în spațiul destinat în fișa de obiective individuale, care face parte din fișa de evaluare.
Evaluarea intermediară nu se finalizează prin acordarea unui calificativ și nu face obiectul contestației.
Evaluarea intermediară se realizează în cursul anului trimestrial sau semestrial, observațiile și concluziile fiind consemnate în spațiul special destinat.
După fiecare evaluare intermediară se înscrie data și se semnează de către evaluator și evaluat.
Criteriile de evaluare a activității profesionale a polițiștilor de penitenciare sunt prevăzute în fișa de evaluare, care reprezintă formularul tipizat prin care se realizează evaluarea anuală/parțială a activității profesionale a polițiștilor de penitenciare. Fișa de evaluare este cuprinsă în anexa nr. 4 .
Criteriile de evaluare sunt bazate pe
obiective individuale
indicatori de evaluare.
Obiectivele individuale sunt stabilite de către evaluator pentru anul următor în cadrul unui formular tipizat, denumit fișa de obiective individuale, care face parte din fișa de evaluare. În situații temeinic justificate, obiectivele pot fi schimbate în cursul perioadei evaluate de către evaluator cu aducerea lor la cunoștința evaluatului. Modelul fișei de obiective individuale pentru anul următor este prevăzut în anexa nr. 5 .
După stabilirea obiectivelor individuale, evaluatorul trebuie să se asigure de faptul că acestea au fost corect transmise și înțelese de către cel evaluat.
Indicatorii de evaluare trebuie să fie corelați cu obiectivele individuale.
Pentru directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, evaluator este ministrul justiției sau, după caz, persoana din conducerea Ministerului Justiției căreia i s-a delegat prin ordin coordonarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor. Evaluarea activității profesionale a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor nu este supusă contrasemnării.
Directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor este evaluator, iar ministrul justiției sau, după caz, persoana din conducerea Ministerului Justiției căreia i s-a delegat prin ordin coordonarea activității Administrației Naționale a Penitenciarelor este contrasemnatar pentru
directorii generali adjuncți din Administrația Națională a Penitenciarelor
directorii unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor
șefii structurilor din Administrația Națională a Penitenciarelor din subordinea directă a directorului general
ofițerii coordonatori ai compartimentelor din Administrația Națională a Penitenciarelor din subordinea directă a directorului general.
Directorul general adjunct care le coordonează activitatea este evaluator și directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor este contrasemnatar pentru
șefii structurilor din Administrația Națională a Penitenciarelor din subordinea directă a acestui director general adjunct
ofițerii coordonatori ai compartimentelor din Administrația Națională a Penitenciarelor din subordinea directă a acestui director general adjunct.
Pentru polițiștii de penitenciare din Administrația Națională a Penitenciarelor, din subordinea șefilor de structuri și a coordonatorilor compartimentelor prevăzuți la alin. (2) și (3) , evaluator este persoana care conduce structura în care își desfășoară activitatea evaluatul sau care coordonează activitatea acesteia și contrasemnatar este șeful ierarhic al evaluatorului.
Directorul unității este evaluator și șeful structurii sau coordonatorul compartimentului de profil din Administrația Națională a Penitenciarelor este contrasemnatar pentru
directorii adjuncți ai unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor
șefii structurilor din subordinea directă a directorilor unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor
ofițerii coordonatori ai compartimentelor din subordinea directă a directorilor unităților subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor.
Pentru ofițerii și agenții din unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, cu excepția celor prevăzuți la alin. (5) , evaluator este persoana care conduce/este desemnată să coordoneze structura în care își desfășoară activitatea evaluatul și contrasemnatar este șeful ierarhic al evaluatorului.
Pentru șefii structurilor/coordonatorii compartimentelor de prevenirea criminalității și terorismului în mediul penitenciar din unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, evaluatorul este șeful ierarhic, stabilit cu atribuții prin fișa postului, iar contrasemnatar este directorul Direcției prevenirea criminalității și terorismului.
Pentru polițiștii de penitenciare din cadrul structurilor de prevenire a criminalității în mediul penitenciar din unitățile subordonate Administrației Naționale a Penitenciarelor, evaluator este persoana care conduce/este desemnată să coordoneze structura în care își desfășoară activitatea evaluatul și contrasemnatar este unul dintre șefii serviciilor din cadrul direcției de specialitate, potrivit competențelor stabilite prin fișa postului.
Pentru polițiștii de penitenciare din Ministerul Justiției, evaluatorul este persoana care conduce compartimentul în care își desfășoară activitatea evaluatul și contrasemnatar este șeful ierarhic al evaluatorului.
În situația în care, din motive temeinic justificate, evaluatorul nu poate realiza evaluarea anuală sau atribuțiile funcției evaluatorului nu sunt exercitate, contrasemnatarul devine evaluator.
În situația în care raporturile de serviciu ale evaluatului au fost modificate pe parcursul perioadei evaluate, la întocmirea fișei de evaluare anuală se iau în considerare evaluările parțiale, proporțional cu perioadele evaluate.
Conducerea unității ia măsuri ca în perioada 1-31 decembrie să se desfășoare următoarele activități pregătitoare
emiterea deciziei privind organizarea și desfășurarea activității de evaluare anuală a personalului pe anul în curs, care cuprinde: baza legală, etapele activității, stabilirea nominală a evaluatorilor și a personalului care urmează a fi evaluat, precum și nominalizarea evaluatorilor pentru anul următor și a personalului pentru care urmează să fie stabilite obiectivele individuale
completarea de către structurile de resurse umane și formare profesională a lit. A din formularul tipizat Fișă de evaluare, prevăzut în anexa nr. 4 , și distribuirea acestora în vederea realizării activității de evaluare
completarea de către structurile de resurse umane și formare profesională a lit. A din formularul tipizat Fișă de obiective individuale, prevăzut în anexa nr. 5 , și distribuirea acestora către evaluatori în vederea stabilirii obiectivelor individuale pentru anul următor
instruirea evaluatorilor pe bază de semnătură.
Activitatea de evaluare a personalului se desfășoară în perioada 1 ianuarie-15 martie, după cum urmează
până la data de 31 ianuarie
completarea fișei de evaluare de către evaluator
desfășurarea interviului
stabilirea obiectivelor individuale pentru anul următor
înaintarea fișelor de evaluare contrasemnatarului
până la data de 10 februarie - contrasemnarea fișelor de evaluare
până la data de 20 februarie - aducerea la cunoștință a fișei de evaluare
până la data de 15 martie - soluționarea contestațiilor.
După finalizarea activității de evaluare, până la data de 25 martie, structura de resurse umane din unitate întocmește și înaintează Administrației Naționale a Penitenciarelor - Direcția management resurse umane: raportul privind organizarea și desfășurarea activității de evaluare, situația statistică privind evaluarea personalului, întocmită conform anexei nr. 6 , tabelul nominal cu întregul personal evaluat și calificativele acordate, tabelul nominal cu personalul evaluat cu calificativul „nesatisfăcător“ și măsurile luate conform legii în legătură cu acesta din urmă.
Până la data de 5 aprilie, Direcția management resurse umane întocmește: raportul privind organizarea și desfășurarea activității de evaluare la nivelul sistemului penitenciar, situația statistică privind evaluarea personalului, întocmită conform anexei nr. 6 , precum și tabelul nominal cu personalul evaluat cu calificativul „nesatisfăcător“ și măsurile luate conform legii în legătură cu acesta din urmă.
Evaluatorul realizează evaluarea și acordă punctaje rezultatelor obținute de evaluat, raportat la obiectivele individuale/indicatorii de evaluare prevăzuți în fișa de evaluare.
Evaluatorul are datoria de a nu se lăsa influențat de aprecierile altor persoane și de a evalua nepărtinitor, fără prejudecăți, severitate sau indulgență inutile fiecare obiectiv/indicator cuprins în fișa de evaluare.
În cadrul interviului, pentru o evaluare cât mai corectă a gradului de îndeplinire a obiectivelor individuale, evaluatorul, împreună cu evaluatul, poate să analizeze documentele relevante întocmite la nivelul unității penitenciare sau în afara ei, dar în legătură cu aceste obiective.
Evaluatorul și evaluatul pot solicita și folosi documente care conțin informații cu privire la activitatea supusă evaluării, cu respectarea cadrului legal privind accesul la informații clasificate. În etapa interviului, evaluatorul, dar și evaluatul se pot folosi de propriile constatări scrise întocmite cu privire la activitatea evaluată sau constatările scrise ale altor persoane sau structuri. Evaluații pot să întocmească o analiză a propriei activități în scopul prezentării ei în timpul discuțiilor purtate cu evaluatorul.
Prin evaluarea anuală, parțială sau intermediară, evaluatorul va urmări
transmiterea către evaluat a unui feedback atât pozitiv, cât și negativ acolo unde este cazul
ascultarea punctelor de vedere ale evaluatului
motivarea evaluatului
aprecierea corectă și realistă a performanțelor.
După finalizarea etapei interviului, fișele de evaluare se transmit prin structura de resurse umane către contrasemnatar.
În procesul de evaluare, contrasemnatarul este responsabil de corectitudinea și realismul calificativelor acordate evaluaților. El monitorizează întregul proces, are un rol proactiv și ia măsuri astfel încât
obiectivele individuale stabilite de evaluator să respecte cerința de a fi specifice, măsurabile/cuantificabile, realizabile, relevante și prevăzute cu termene de realizare
evaluatorii să își înțeleagă rolul și să fie familiarizați cu legislația aferentă procesului de evaluare.
Dacă este cazul, contrasemnatarul se poate consulta cu evaluatorii anterior demarării evaluării finale, evaluării parțiale, respectiv evaluării intermediare, pentru realizarea unui schimb de opinii cu privire la procesul de evaluare și cunoașterea nivelului de performanță atins de personalul din subordine.
Dacă, din motive temeinic justificate, contrasemnatarul nu poate contrasemna fișa de evaluare sau atribuțiile funcției contrasemnatarului nu sunt exercitate, conducătorul unității în al cărei stat de organizare se regăsește funcția contrasemnatarului desemnează o persoană care realizează această activitate.
În activitatea de evaluare calificativele trebuie să reflecte cu acuratețe nivelul real al performanțelor profesionale individuale. Calificativele „excepțional“ și „nesatisfăcător“ se acordă doar în situații temeinic justificate.
Fișa de evaluare se aduce la cunoștința evaluatului după contrasemnare, de regulă de către evaluator.
În cazul în care persoana evaluată refuză să semneze de luare la cunoștință, dovada comunicării rezultatului evaluării activității profesionale se face prin proces-verbal constatator semnat de evaluator și doi ofițeri sau agenți, dintre care unul va fi obligatoriu din structura de resurse umane și formare profesională.
Pentru persoanele care nu sunt prezente în instituție, aducerea la cunoștință a calificativului se realizează printr-un curier al unității, telefonic, prin scrisoare recomandată cu aviz de primire sau prin e-mail, păstrându-se confirmarea de trimitere ori primire. În situația în care evaluatul refuză primirea documentului se întocmește un proces-verbal conform prevederilor alin. (2) .
Obiectivele interviului de evaluare sunt următoarele
realizarea unui cadru organizat pentru discutarea de către evaluator și evaluat a problematicii supuse evaluării
fundamentarea mai exactă a datelor privind performanța profesională a personalului, în scopul sporirii acurateței procesului de evaluare
recunoașterea rezultatelor activității desfășurate
clarificarea așteptărilor pe care le au atât șeful direct, cât și subordonatul față de modul de îndeplinire a atribuțiilor profesionale
facilitarea autoevaluării personalului și dezvoltarea unei imagini de sine realiste
îmbunătățirea procesului de comunicare între evaluat și evaluator
obținerea suportului emoțional și a sprijinului direct din partea șefului ierarhic
identificarea factorilor care au influențat performanța personalului
creșterea motivării și a satisfacției în muncă
identificarea celor mai potrivite căi pentru dezvoltarea personalului și a carierei profesionale a acestuia
lămurirea unor aspecte de natură profesională insuficient cunoscute/clarificate
eliminarea potențialelor surse de eroare în apreciere și limitarea, pe cât posibil, a contestării rezultatelor aprecierii.
Pregătirea interviului de evaluare va cuprinde
studierea sarcinilor, îndatoririlor și responsabilităților personalului evaluat, a nivelului de îndeplinire a obiectivelor individuale, a indicatorilor de evaluare, precum și a cerințelor cuprinse în fișa postului
evidențierea aspectelor cuprinse în fișa de evaluare care pot genera confuzii și interpretări
planificarea personalului pentru interviu și comunicarea acesteia.
Desfășurarea interviului se bazează pe următoarele cerințe
pe durata desfășurării interviului se recomandă imprimarea unui caracter de discuție informală și încurajarea exprimărilor deschise. Dialogul dintre evaluat și evaluator se va desfășura într-un interval rezonabil de timp
se vor avea în vedere următoarele aspecte: (i) enumerarea celor mai importante rezultate ale activității în perioada evaluată; (ii) prezentarea principalelor deficiențe ale activității în perioada evaluată; (iii) prezentarea factorilor care au influențat pozitiv sau negativ performanța profesională în perioada evaluată; (iv) argumentarea eventualelor opinii ale personalului evaluat, referitor la obiectivele anului următor; (v) alte aspecte considerate relevante de către evaluat sau evaluator
evaluatorul va oferi evaluatului posibilitatea de a-și susține argumentat obiecțiile privind modul de apreciere și de a prezenta aspectele pe care le consideră relevante pentru activitatea sa
în cadrul discuției purtate este obligatorie respectarea principiului legalității, responsabilității, imparțialității și a ierarhiei organizatorice și funcționale, prin urmărirea nivelului de îndeplinire a obiectivelor individuale, a indicatorilor de evaluare și a cerințelor cuprinse în fișa postului.
Pentru parcurgerea acestei etape, în situații justificate, pot fi utilizate și mijloace de comunicare la distanță, evaluatul semnând ulterior fișa de evaluare. În acest caz, interviul se înregistrează, aspect care se consemnează la acest capitol.
În funcție de rezultatele concrete ale activității profesionale, pregătirea și conduita profesională a personalului, evaluatorul care desfășoară interviul de evaluare poate prelua sau adapta dintre întrebările prevăzute în anexa nr. 7 .
În cazul în care evaluatul nu poate participa la interviu direct, atunci se poate folosi o formă electronică de susținere a acestuia prin videoconferință.
În situația în care persoana evaluată este nemulțumită de calificativul acordat, are dreptul de a contesta rezultatul evaluării performanțelor profesionale anuale, menționând explicit și motivat obiectivele individuale/indicatorii de evaluare ale căror punctaje acordate le consideră necorespunzătoare realității.
Termenul de depunere a contestației este de 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoștință a fișei de evaluare.
Opțiunea de a face contestație se consemnează în fișa de evaluare, iar contestația scrisă se depune personal sau on-line pe adresa oficială de e-mail a unității și se înregistrează la secretariatul unității unde își desfășoară activitatea evaluatul, în termenul prevăzut la alin. (2) . Contestația depusă după expirarea acestui termen nu se ia în considerare și se clasează, aspect care se comunică evaluatului în scris.
Suspendarea termenului prevăzut la art. 86 alin. (2) intervine când evaluatul se află în una dintre următoarele situații
se află în străinătate
se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă
este arestat preventiv
forță majoră
carantină.
Soluționarea contestației se efectuează de către o comisie formată din 3 membri, din care unul este președinte, numită după cum urmează
prin ordin al ministrului justiției, pentru polițiștii de penitenciare prevăzuți la art. 71 alin. (1) , (2) și (9)
prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, pentru polițiștii de penitenciare prevăzuți la art. 71 alin. (3) , (4) , (5) , (7) și (8)
prin decizie a directorului unității, pentru polițiștii de penitenciare prevăzuți la art. 71 alin. (6) .
Termenul de soluționare a contestațiilor este de 10 zile lucrătoare de la data numirii comisiei, concluziile consemnându-se într-un proces-verbal semnat de comisie.
Comisia de soluționare a contestațiilor poate solicita evaluatorului și/sau contrasemnatarului, precum și altor persoane, după caz, informații scrise privind activitatea evaluatului.
În urma analizării documentației, comisia de soluționare a contestațiilor ia una dintre următoarele hotărâri
menține punctajele și calificativul acordat
modifică punctajele la unii indicatori de evaluare/unele obiective individuale, cu menținerea calificativului acordat
modifică unele punctaje și se stabilește un alt calificativ.
În situațiile prevăzute la alin. (3) lit. b) și c) , modificările punctajelor se motivează explicit în procesul-verbal. Modificarea punctajului se face prin încercuirea marcajului „x“ acordat de evaluator/contrasemnatar și marcarea cu „x“ de culoare roșie în căsuța corespunzătoare indicatorului de evaluare/obiectivului individual în dreptul nivelului considerat corespunzător persoanei evaluate.
Hotărârea comisiei, consemnată în procesul-verbal și în fișa de evaluare, se aduce la cunoștința persoanei care a numit comisia de soluționare a contestațiilor și a evaluatului, în termen de 10 zile lucrătoare de la soluționare, și este definitivă.
În cazul în care contestatarul refuză să semneze de luare la cunoștință a hotărârii comisiei sau lipsește din unitate, se procedează conform prevederilor art. 80 alin. (2) și (3) .
Polițistul de penitenciare nemulțumit de modul de soluționare a contestației la evaluarea performanțelor profesionale anuale se poate adresa instanței de contencios administrativ, în condițiile legii.
Fișele de evaluare a activității profesionale anuale, împreună cu anexele acestora, însoțite, după caz, de evaluările parțiale, respectiv, obiecțiile scrise și/sau procesele-verbale privind soluționarea contestațiilor, sunt introduse în dosarele profesionale ale celor evaluați, în termen de 20 de zile lucrătoare de la data finalizării activității de evaluare. În același termen, calificativele acordate vor fi consemnate în documentele de evidență nominală și aplicația informatică.
Imprimatele-tip necesare realizării evaluării activității profesionale se asigură de către Direcția economico-administrativă din Administrația Națională a Penitenciarelor, prin grija Direcției management resurse umane.