LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 legea apelor
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane sunt
prevenirea deteriorării tuturor corpurilor de apă de suprafață
protecția și îmbunătățirea calității corpurilor de apă de suprafață în scopul atingerii stării bune a acestora, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1^1 , până la data de 22 decembrie 2015
protecția și îmbunătățirea tuturor corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate în scopul realizării unui potențial ecologic bun sau a unei stări chimice bune a acestora, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1^1 , până la data de 22 decembrie 2015
reducerea progresivă a poluării datorate substanțelor prioritare și încetarea sau eliminarea treptată a evacuărilor și a pierderilor de substanțe prioritar periculoase, în conformitate cu Lista substanțelor prioritare în domeniul apei, prevăzută în anexa nr. 5
prevenirea sau limitarea aportului de poluanți în apele subterane și prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă subterane
protecția și îmbunătățirea calității corpurilor de apă subterane și asigurarea unui echilibru între debitul prelevat și reîncărcarea apelor subterane, cu scopul realizării unei stări bune a apelor subterane, în conformitate cu prevederile anexei nr. 1^1 , până la data de 22 decembrie 2015
inversarea oricărei tendințe semnificative și durabile de creștere a concentrației oricărui poluant rezultate din impactul activității umane, pentru a reduce în mod progresiv poluarea apei subterane.
Condițiile și obiectivele de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane, specifice zonelor protejate cuprinse în anexa nr. 1^2 , trebuie să fie îndeplinite până la data de 22 decembrie 2015, cu excepția cazului când este altfel prevăzut în legislația pe baza căreia au fost stabilite în mod individual aceste zone protejate.
În cazul în care unui corp de apă dat îi sunt aplicabile mai mult decât un obiectiv dintre cele prevăzute la alin. (1) și (2) , corpul de apă trebuie să îndeplinească cel mai sever dintre aceste obiective.
În scopul realizării unei protecții eficiente și integrate a tuturor apelor și a mediului acvatic și al realizării obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane ale prezentei legi, se vor realiza delimitarea corpurilor de apă și desemnarea corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate, în conformitate cu procedurile prevăzute în anexa nr. 1^3 .
Un corp de apă de suprafață este desemnat ca fiind artificial sau puternic modificat, atunci când
schimbările caracteristicilor hidromorfologice ale acestui corp de apă, necesare pentru atingerea stării ecologice bune, ar putea avea efecte negative importante asupra mediului în general, navigației, inclusiv amenajarea facilităților portuare sau de agrement, activităților pentru scopul cărora este stocată apă, cum sunt alimentarea cu apă, producerea de energie sau irigațiile, regularizarea curgerii apei, apărarea împotriva inundațiilor, drenajul terenurilor și a altor activități egale ca importanță cu cele prevăzute pentru dezvoltarea durabilă
caracteristicile artificiale sau modificate ale corpului de apă, impuse de folosințele beneficiare, nu pot să fie realizate în mod rezonabil, din motive de fezabilitate tehnică sau costuri disproporționate, prin alte mijloace care sunt în mod semnificativ opțiuni mai bune din punct de vedere al protecției mediului.
Desemnarea corpurilor de apă artificiale sau puternic modificate, inclusiv motivele desemnării vor fi prezentate în planurile de management ce se constituie ca parte componentă de gospodărire calitativă a schemelor directoare de amenajare și management ale bazinelor hidrografice, denumite în continuare scheme directoare, și ulterior revizuite la fiecare 6 ani, în conformitate cu prevederile art. 43 .
Termenele limită prevăzute la art. 2^1 pot fi extinse în scopul realizării etapizate a obiectivelor pentru corpurile de apă, numai în situația în care nu se produc deteriorări ale stării corpurilor de apă afectate și atunci când sunt îndeplinite condițiile următoare
măsurile identificate pentru îmbunătățirea stării corpurilor de apă nu pot fi realizate prin mijloace tehnic fezabile, precum și din considerente economice, până la termenul-limită stabilit la art. 2^1 , din cel puțin unul dintre următoarele motive: (i) nivelul îmbunătățirilor cerute poate fi realizat, din considerente tehnice, numai în etape care depășesc termenul-limită; (ii) finalizarea implementării măsurilor până la termenul-limită este extrem de costisitoare, ducând la costuri disproporționate; (iii) condițiile naturale nu permit îmbunătățirea stării corpului de apă până la termenul-limită
extinderea termenului limită și motivele acesteia sunt stabilite și explicate în mod specific în schema directoare
extinderea termenului trebuie să se limiteze la cel mult două reactualizări ulterioare ale schemei directoare, cu excepția cazurilor în care condițiile naturale sunt de așa natură încât obiectivele nu pot fi realizate în această perioadă
în schema directoare este prezentat un rezumat al măsurilor necesare pentru a aduce corpurile de apă, în mod progresiv, la starea cerută până la termenul limită extins, motivele pentru orice întârziere semnificativă a realizării măsurilor operaționale și planificarea implementării acestora. Orice revizuire a aplicării acestor măsuri și un rezumat al măsurilor adiționale se includ, de asemenea, în reactualizările ulterioare ale schemei directoare.
În situația în care se constată că anumite corpuri de apă sunt foarte afectate de activitatea umană sau condițiile naturale identificate în conformitate cu art. 43 alin. (1^4) sunt de asemenea natură încât obiectivele prevăzute la art. 2^1 alin. (1) și (2) sunt nerealizabile din punct de vedere tehnic ori implică costuri disproporționate, pot fi adoptate obiective mai puțin severe numai dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile următoare
necesitățile socioeconomice și de protecție a mediului determinate de astfel de activități umane nu pot fi realizate prin alte mijloace care constituie o opțiune semnificativ mai bună din punctul de vedere al protecției mediului și care nu implică cheltuieli disproporționate
se asigură atingerea celei mai bune stări posibile din punct de vedere ecologic și chimic pentru corpurile de apă de suprafață luând în considerare impactul ce nu poate fi evitat în mod rezonabil din cauza naturii, activității umane sau poluării
se asigură cele mai mici modificări posibile ale stării bune pentru corpurile de apă subterane, având în vedere impactul ce nu poate fi evitat în mod rezonabil din cauza naturii activității umane sau poluării
nu se produce deteriorarea ulterioară a stării corpurilor de apă
obiectivele mai puțin severe stabilite, precum și motivele deciziei de stabilire a acestora sunt menționate în mod specific în planurile de management prevăzute la art. 43 alin. (1) , iar aceste obiective sunt revizuite la fiecare 6 ani.
Deteriorarea temporară a stării corpurilor de apă nu se consideră încălcare a prevederilor prezentei legi, dacă aceasta este rezultatul unor circumstanțe cu cauze naturale sau de forță majoră, care apar în mod excepțional ori care nu pot fi anticipate în mod rezonabil, cum ar fi inundațiile excepționale și seceta prelungită, sau dacă este rezultatul circumstanțelor datorate accidentelor care nu pot fi anticipate în mod rezonabil și numai dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiții
sunt luate toate măsurile pentru prevenirea deteriorării suplimentare a stării corpurilor de apă și pentru a nu se compromite atingerea obiectivelor de mediu pentru alte corpuri de apă de suprafață și subterane care nu au fost afectate de aceste circumstanțe
sunt stabilite în planurile de management al bazinului hidrografic condițiile în care pot fi declarate circumstanțele excepționale sau care nu pot fi prevăzute în mod rezonabil, inclusiv adoptarea indicatorilor adecvați
sunt incluse în programul de măsuri din schema directoare măsurile ce trebuie luate în astfel de circumstanțe excepționale, care nu trebuie să compromită refacerea calității corpului de apă odată ce circumstanțele încetează
sunt reanalizate anual efectele circumstanțelor care sunt excepționale sau care nu pot fi în mod rezonabil prevăzute anual în conformitate cu prevederile art. 2^3 lit. a) și sunt luate toate măsurile fezabile în scopul aducerii corpului de apă la starea sa anterioară efectelor acelor circumstanțe, de îndată ce este posibil ca acestea să fie implementate
este cuprins un rezumat al efectelor circumstanțelor și al măsurilor luate sau ce urmează a fi luate în conformitate cu prevederile lit. a) și d) în schema directoare la următoarea reactualizare a acesteia.
În cadrul fiecărui district de bazin hidrografic se identifică toate corpurile de apă folosite pentru captarea apei destinate consumului uman, care furnizează în medie mai mult de 10 mc /zi sau care deservesc mai mult de 50 de persoane, precum și acele corpuri de apă care se intenționează să se folosească în viitor în acest scop.
Corpurile de apă utilizate pentru captarea apei destinate consumului uman, care furnizează în medie mai mult de 100 mc/zi, se monitorizează în conformitate cu prevederile anexei nr. 1^3 .
Obiectivele prevăzute la art. 2^1 alin. (1) și (2) nu se consideră neîndeplinite atunci când
nerealizarea unei stări bune a apelor subterane, a unei stări ecologice bune sau, acolo unde este cazul, a unui potențial ecologic bun ori nerealizarea prevenirii deteriorării stării corpului de apă de suprafață sau subterană este rezultatul unor noi modificări ale caracteristicilor fizice ale unui corp de apă de suprafață sau al modificării nivelului corpurilor de apă subterane
nerealizarea prevenirii deteriorării de la starea foarte bună la starea bună a corpurilor de apă este rezultatul unor noi activități umane, în scopul dezvoltării durabile.
Prevederile alin. (1) se aplică numai atunci când sunt întrunite cumulativ următoarele condiții
sunt luate toate măsurile pentru reducerea impactului negativ asupra stării corpurilor de apă
motivele acestor modificări sau alterări sunt stabilite și explicate în mod specific în planul de management, iar obiectivele sunt revizuite la fiecare 6 ani
motivele acestor modificări sau alterări sunt de interes public deosebit și/sau beneficiile aduse mediului ori societății de realizarea obiectivelor prevăzute la art. 2^1 alin. (1) și (2) sunt depășite de beneficiile noilor modificări sau alterări aduse sănătății umane, menținerii siguranței populației ori dezvoltării durabile
deservirea folosințelor beneficiare, care a condus la acele modificări sau alterări ale corpurilor de apă, nu poate fi realizată, din motive de fezabilitate tehnică sau din cauza costurilor disproporționate, prin alte mijloace care sunt o opțiune semnificativ mai bună din punctul de vedere al protecției mediului.
În vederea protecției și conservării resurselor de apă de suprafață, evacuările în aceste ape sunt reglementate până la data de 22 decembrie 2012, prin utilizarea unei abordări combinate, prin stabilirea și implementarea controlului emisiilor, bazat pe cele mai bune tehnici disponibile, sau a valorilor-limită ale emisiilor ori, în cazul presiunilor difuze, a controlului și a celor mai bune practici din punctul de vedere al mediului, stabilite în conformitate cu Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 152/2005 privind prevenirea și controlul integrat al poluării, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 84/2006 , Hotărârea Guvernului nr. 188/2002 pentru aprobarea unor norme privind condițiile de descărcare în mediul acvatic a apelor uzate, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 964/2000 privind aprobarea Planului de acțiune pentru protecția apelor împotriva poluării cu nitrați proveniți din surse agricole, cu modificările și completările ulterioare, Hotărârea Guvernului nr. 351/2005 privind aprobarea Programului de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor și pierderilor de substanțe prioritar periculoase, cu modificările și completările ulterioare, și cu orice altă reglementare națională relevantă conformă cu legislația comunitară.
În cazul în care un obiectiv de calitate sau un standard de calitate, stabilit în conformitate cu prevederile prezentei legi și ale Hotărârii Guvernului nr. 351/2005 , cu modificările și completările ulterioare, sau ale oricărei alte reglementări naționale relevante conforme cu legislația comunitară, necesită condiții mai stricte decât cele rezultate ca urmare a aplicării prevederilor alin. (1) , se stabilesc controale mai stricte ale emisiilor.
În cazul aplicării prevederilor art. 2^2 -2^5 și ale art. 2^7 , trebuie să se asigure că aplicarea acestora nu va exclude sau nu va compromite permanent atingerea obiectivelor prevăzute la art. 2^1 în alte corpuri de apă din cadrul aceluiași district al bazinului hidrografic și că acest lucru este în conformitate cu alte reglementări în vigoare.
Pentru prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă de suprafață, în condițiile aplicării prevederilor art. 2^5 și 2^7 , autoritatea publică centrală din domeniul apelor trebuie să prevadă în programele de măsuri din planurile de management, ce se constituie ca parte componentă de gospodărire calitativă a schemelor directoare, măsurile necesare, fără a aduce atingere prevederilor art. 2^9 .
Pentru prevenirea și controlul poluării apelor subterane, autoritatea publică centrală din domeniul apelor elaborează Planul național de protecție a apelor subterane împotriva poluării și deteriorării, care se adoptă prin hotărâre a Guvernului.
Planul prevăzut la alin. (1) va include criteriile pentru evaluarea stării chimice bune a apelor subterane și criteriile pentru identificarea tendințelor crescătoare semnificative și durabile în concentrațiile poluanților și pentru definirea punctelor de pornire pentru inversarea acestor tendințe.
Măsurile rezultate din aplicarea planului prevăzut la alin. (1) vor fi incluse în programele de măsuri asociate planurilor de management al bazinelor hidrografice.
Pentru reducerea treptată a poluării cu substanțe prioritare și eliminarea treptată a emisiilor, evacuărilor și pierderilor de substanțe prioritar periculoase, precum și prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă de suprafață, autoritatea publică centrală din domeniul apelor trebuie să introducă măsurile necesare pentru
evitarea poluării apelor cu una sau mai multe substanțe prioritar periculoase, prevăzute în anexa nr. 5 , care prezintă un risc semnificativ pentru apă sau mediul acvatic, inclusiv pentru apa captată în scop potabil, prin elaborarea de norme de calitate în domeniul apelor, pentru apele de suprafață afectate de evacuările ce conțin aceste substanțe, și a unor măsuri de control al emisiilor principalelor surse ale acestor evacuări, bazate, printre altele, pe luarea în considerare a tuturor măsurilor tehnice de reducere a evacuărilor
preluarea în legislația națională, în conformitate cu termenele stabilite la nivel comunitar, a noilor norme de calitate în domeniul apelor pentru apele de suprafață, în situația în care la nivel comunitar se adoptă astfel de norme
identificarea de noi substanțe prioritar periculoase și elaborarea, în cel mult 5 ani de la identificare, a normelor de calitate adecvate în domeniul apelor de suprafață și a măsurilor pentru controlul emisiilor din principalele surse punctiforme
actualizarea periodică, prin hotărâre a Guvernului, a Listei substanțelor prioritare în domeniul apei prevăzute în anexa nr. 5 , precum și a normelor de calitate prevăzute la lit. b) .
Autoritatea publică centrală din domeniul apelor trebuie să prevadă în programele de măsuri din planurile de management măsurile necesare pentru prevenirea deteriorării stării tuturor corpurilor de apă subterane, în condițiile aplicării prevederilor art. 2^5 și 2^7 , fără a aduce atingere prevederilor art. 2^9 , inclusiv prin interzicerea evacuărilor directe de poluanți în apele subterane, cu excepțiile prevăzute la art. 20 și în anexa nr. 3, lit. C «Conținutul programelor de măsuri» .
Autoritatea publică centrală din domeniul apelor trebuie să prevadă în programele de măsuri din planurile de management măsurile necesare pentru inversarea tendinței semnificative și susținute de creștere a concentrației oricărui poluant rezultate din impactul activității umane în conformitate cu prevederile art. 2^5 și 2^7 , fără a aduce atingere prevederilor art. 2^9 , în scopul reducerii în mod treptat a poluării apei subterane."
Aparțin domeniului public al statului apele de suprafață cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km și cu bazine hidrografice ce depășesc suprafața de 10 kmp, malurile și cuvetele lacurilor, precum și apele subterane, apele maritime interioare, faleza și plaja mării, cu bogățiile lor naturale și potențialul valorificabil, marea teritorială și fundul apelor maritime.
Aparțin domeniului public al statului albiile sectoarelor cursurilor de apă cu lungimi mai mici de 5 km și cu bazine hidrografice care nu depășesc suprafața de 10 km^2, sectoare amenajate cu lucrări de gospodărire a apelor, aflate în domeniul public de interes național și amplasate în zona de confluență a cursului de apă principal.
Albiile minore ale cursurilor de apă cu lungimi mai mici de 5 km și cu bazine hidrografice ce nu depășesc suprafața de 10 km², pe care apele nu curg permanent, aparțin deținătorilor, cu orice titlu, ai terenurilor pe care se formează sau curg. Proprietarii acestor albii trebuie să folosească aceste ape în concordanță cu condițiile generale de folosire a apei în bazinul respectiv. (3) Insulele, care nu sunt în legătura cu terenurile cu mal la nivelul mediu al apei, aparțin proprietarului albiei apei.
Lacurile de acumulare permanente a căror execuție a fost finanțată din fonduri alocate de la bugetul de stat, lucrările hidrotehnice aferente și suprafețele din lac aflate sub cota coronamentului barajului fac parte din domeniul public al statului și se includ în categoria terenurilor acoperite de apă, asimilându-se cu noțiunea de albie minoră. Administrația Națională «Apele Române» este singura autoritate de administrare a acestora, cu excepția bunurilor deținute, prin efectul actelor normative, de către terțe persoane.
Persoanele care au obținut dreptul de proprietate asupra suprafețelor de teren cuprinse între nivelul normal de retenție și cota coronamentului, din jurul lacurilor de acumulare permanente, conform prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată , cu modificările și completările ulterioare, ori ale prezentei legi sau potrivit unor hotărâri judecătorești definitive, pot cere despăgubiri de la instituția publică/autoritatea/unitatea administrativ-teritorială care exercită/gestionează, în numele statului, dreptul de proprietate publică.
Resursele de apă, de suprafață și subterane sunt monopol natural de interes strategic. Stabilirea regimului de folosire a resurselor de apă, indiferent de forma de proprietate, este un drept exclusiv al Guvernului, exercitat prin autoritatea publică centrală din domeniul apelor.
Apele din domeniul public se dau în administrarea Administrației Naționale "Apele Române de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor, în condițiile legii.
Reglementarea navigației și a activităților conexe acesteia pe căile navigabile se face de către autoritatea publică centrală din domeniul transporturilor, prin unități de profil.
Faza atmosferică a circuitului apei în natura poate fi modificat artificial numai de autoritatea publică centrală din domeniul apelor și de cei autorizați de acesta, în condițiile legii.
Apele utilizate pentru prelevarea de apă în scopul potabilizării, identificate conform art. 2^6 , se protejează pentru evitarea alterării calității acestora, pentru a reduce nivelul de tratare în procesul de producere a apei potabile, în vederea menținerii parametrilor de calitate prevăzuți în Legea nr. 458/2002 privind calitatea apei potabile, cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru îndeplinirea obiectivelor de mediu pentru corpurile de apă de suprafață și subterane stabilite la art. 2^1 . În jurul surselor și instalațiilor de alimentare cu apă potabilă, al surselor de ape minerale și al lacurilor terapeutice se instituie zone de protecție sanitară cu regim sever sau cu regim de restricții, precum și perimetre de protecție hidrogeologică. Dreptul de proprietate asupra surselor și instalațiilor de alimentare cu apă potabilă, surselor de ape minerale și lacurilor și nămolurilor terapeutice se extinde și asupra zonelor de protecție sanitară cu regim sever.
Regimul de exploatare a apelor subterane, a lacurilor, zonelor umede și ariilor protejate, a zonelor de protecție sanitară, precum și regimul privind navigația pe cursurile de apă naturale sau artificiale, pe apele maritime interioare și pe marea teritorială, ca și lucrările, construcțiile sau instalațiile aferente sunt supuse prevederilor prezentei legi și reglementărilor specifice.
Popularea cu elemente de ihtiofaună a unui corp de apă sau a unui sector de corp de apă se face doar cu specii indigene, cu informarea prealabilă a autorității competente în domeniul apelor și cu acceptul administratorului în cazul ariilor naturale protejate.
Normele speciale privind caracterul și mărimea zonelor de protecție sanitară se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale din domeniul apelor și a autorității publice centrale din domeniul sănătății.
Supravegherea calității apei potabile și a apei de îmbăiere se asigură de către autoritatea publică centrală din domeniul sănătății, precum și de autoritățile publice locale, conform prevederilor în vigoare.
La nivelul fiecărui bazin hidrografic se va stabili un registru al zonelor protejate, care va include toate corpurile de apă folosite pentru prelevare în scopul potabilizării, precum și celelalte zone protejate cuprinse în anexa nr. 1^2 .
Registrul zonelor protejate va fi realizat și reactualizat prin grija Administrației Naționale «Apele Române».
Evaluarea preliminară a riscului la inundații, hărțile de hazard și de risc la inundații și planurile de management al riscului la inundații se întocmesc conform unei metodologii elaborate de autoritatea publică centrală în domeniul apelor, aprobată prin hotărâre a Guvernului.
Datele din Registrul zonelor protejate, necesare la elaborarea planurilor de amenajare și de urbanism, au caracter public și se pun la dispoziția celor interesați, la cerere, potrivit prevederilor prezentei legi.
Activitatea de gospodărire unitară, rațională și integrată a apelor se organizează și se desfășoară pe bazine hidrografice, ca entități geografice indivizibile de gospodărire cantitativă și calitativă a resurselor de apă. Gospodărirea apelor trebuie să considere ca un tot unitar apele de suprafață și subterane, atât sub aspect calitativ și cantitativ, cât și al riscului la inundații, în scopul dezvoltării durabile.
Gospodărirea apelor se bazează pe principiul solidarității umane și interesului comun, prin colaborare și cooperare strânsă, la toate nivelurile administrației publice, a utilizatorilor de apă, a reprezentanților colectivităților locale și a populației, pentru realizarea maximului de profit social.
România face parte din bazinul hidrografic internațional al fluviului Dunărea. Pentru porțiunea din bazinul hidrografic internațional al fluviului Dunărea care este cuprinsă în teritoriul României, inclusiv apele costiere ale Mării Negre, se elaborează planul de management aferent acestui bazin hidrografic internațional, componenta de gospodărire calitativă a schemelor directoare.
Autoritatea competentă pentru elaborarea porțiunii de plan prevăzute la alin. (3) și pentru managementul riscului la inundații este autoritatea publică centrală din domeniul apelor.
Administrarea bazinelor hidrografice naționale prevăzute în prezenta lege ca bazine hidrografice se face la nivelul districtelor de bazin de către administrațiile bazinale de apă ale Administrației Naționale «Apele Române».
La nivel național sunt stabilite următoarele districte de bazine hidrografice: Someș-Tisa, Crișuri, Mureș, Banat, Jiu, Olt, Argeș-Vedea, Buzău-Ialomița, Siret, Prut-Bârlad și Dobrogea-Litoral, delimitate potrivit anexei nr. 1^4 .
În coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor se înființează Administrația Națională «Apele Române», instituție publică de interes național, cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, așa cum sunt definite în art. 80 , prin reorganizarea Administrației Naționale «Apele Române» care funcționa cu statut de regie autonomă.
Administrația Națională «Apele Române» are în subordine administrații bazinale de apă, organizate la nivelul districtelor de bazin hidrografic ca instituții publice cu personalitate juridică.
Elaborarea strategiei și politicii naționale în domeniul gospodăririi apelor, asigurarea coordonării și controlului aplicării reglementărilor interne și internaționale în acest domeniu se realizează de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor.
Gestionarea cantitativă și calitativă a resurselor de apă, administrarea lucrărilor de gospodărire a apelor și a rețelei naționale de observații pentru gospodărirea apelor, astfel cum sunt prevăzute la art. 36 , precum și aplicarea strategiei și a politicii naționale, cu respectarea reglementărilor naționale în domeniu, se realizează de Administrația Națională «Apele Române», prin administrațiile bazinale de apă din subordinea acesteia.
Pe lângă autoritatea publică centrală din domeniul apelor funcționează: Consiliul interministerial al apelor, Comitetul ministerial pentru situații de urgență, Comisia națională pentru siguranța barajelor și a altor lucrări hidrotehnice, Comisia națională pentru siguranța digurilor, Centrul român pentru reconstrucția ecologică a râurilor și Comitetul național român pentru Programul hidrologic internațional, organisme cu caracter consultativ.
Regulamentul de organizare și funcționare al Consiliului interministerial al apelor se aprobă prin hotărâre a Guvernului, iar cele ale Comitetului ministerial pentru situații de urgență, Comisiei naționale pentru siguranța barajelor și a altor lucrări hidrotehnice, Comisiei naționale pentru siguranța digurilor, Centrului român pentru reconstrucția ecologică a râurilor și lacurilor și ale Comitetului național român pentru Programul hidrologic internațional, prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor. Secretariatele tehnice permanente ale acestor organisme se asigură de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor.
Termenii tehnici folosiți în prezenta lege au semnificația stabilită în anexa nr. 1 , care face parte integrantă din prezenta lege.
Dreptul de folosința a apelor de suprafață sau subterane, inclusiv a celor arteziene, se stabilește prin autorizația de gospodărire a apelor și se exercita potrivit prevederilor legale. Acest drept include și evacuarea, în resursele de apă, de ape uzate, ape din desecări ori drenaje, ape meteorice, ape de mina sau de zăcământ, după utilizare.
Apele de suprafață sau subterane pot fi folosite liber, cu respectarea normelor sanitare și de protecție a calității apelor, pentru băut, adăpat, udat, spălat, îmbăiat și alte trebuințe gospodărești, dacă pentru aceasta nu se folosesc instalații sau dacă debitul prelevat nu depășește 0,2 litri/secundă, exclusiv pentru satisfacerea necesităților gospodăriilor proprii.
Orice persoană fizică, pe propria răspundere, poate utiliza liber pentru îmbăiere apele marine și apele interioare din afara zonelor de restricție.
Utilizarea apelor subterane se face pe baza rezervelor determinate prin studii hidrogeologice.
Sursele de apă subterană, apă curgătoare, lacurile și lacurile de acumulare cu folosință energetică pot fi utilizate pentru irigații, fără plata contribuției specifice de gospodărire a apelor, pe perioada stării de urgență instituite pe teritoriul României prin Decretul nr. 195/2020 , precum și pe o perioadă de 6 luni de la încetarea acesteia.
Pe durata stării de urgență instituite pe teritoriul României prin Decretul nr. 195/2020 , precum și pe o perioadă de 6 luni de la încetarea acesteia, pentru obținerea avizelor de gospodărire a apelor în vederea executării lucrărilor de investiții în infrastructura de irigații se vor elimina toate taxele, iar termenele de eliberare a acestora vor fi reduse la jumătate.
Satisfacerea cerințelor de apă ale populației are prioritate față de folosirea apei în alte scopuri. De asemenea, au prioritate, față de alte folosințe, alimentarea cu apă pentru animale, refacerea rezervei intangibile de apă după incendii, precum și debitele necesare menținerii echilibrului ecologic al habitatului acvatic.
Restrângerea utilizării apei potabile pentru populație, în folosul altor activități, este interzisă.
Apa potabilă distribuita organizat în centre populate poate fi utilizata și în alte scopuri, numai dacă s-a asigurat satisfacerea integrala a cerințelor populației, animalelor și ale unor activități care necesită apă de aceasta calitate. Alimentarea cu apă potabilă în alte scopuri va fi limitată sau desființată numai atunci cînd apar cerințe noi în alimentarea cu apă a populației.
Apele subterane, corespunzătoare calitativ, sunt resurse strategice destinate în primul rând pentru alimentarea cu apă a populației și animalelor, precum și pentru asigurarea igienei și sănătății populației. Aceste ape pot fi utilizate și în alte scopuri, numai în baza autorizației de gospodărire a apelor.
Utilizarea în scop de irigații a apelor subterane este permisă numai în zonele unde nu există ape de suprafață și numai din primul strat acvifer cu potențial hidrogeologic (stratul freatic), pe baza studiilor hidrogeologice întocmite sau expertizate de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
La planificarea și la realizarea unor activități, cum sunt mineritul de suprafață, derivațiile hidrotehnice etc., ce pot influenta rezerva de ape subterane sau pot modifica rețeaua hidrografică de suprafață, se vor lua obligatoriu măsuri de refacere a alimentărilor cu apă și de protecție împotriva inundațiilor.
Rezervele de ape subterane se pot reface sau suplimenta, prin lucrări de realimentare artificială a corpurilor de apă subterană, cu apă provenind din orice sursă de apă de suprafață sau subterană, numai în cazul în care nu este compromisă atingerea obiectivelor prevăzute la art. 2^1 , atât pentru sursă, cât și pentru corpul de apă subterană realimentat artificial.
Transferul volumelor de apă dintr-un bazin în altul se poate face în situația în care cerințele de apă ale bazinului în care se transferă sunt insuficiente atât pentru populație, cât și pentru menținerea echilibrului ecologic al ecosistemului acvatic și nu afectează situația bazinului din care se transferă.
În lacurile de acumulare folosite ca sursă pentru alimentări cu apă potabilă se poate practica numai piscicultura în regim natural, fără furajarea peștilor și fără aplicarea fungicidelor sau a oricăror medicamente veterinare.
În orice alte zone decât cele prevăzute la alin. (1) , piscicultura cu administrare de furaje se poate practica numai în cazul în care nu este influențată calitatea apelor din aval și în conformitate cu reglementările în vigoare.
Utilizatorii de apă sunt obligați să economisească apa prin folosire judicioasă. De asemenea, au obligația să asigure întreținerea și repararea instalațiilor proprii și, după caz, a celor din sistemele de alimentare cu apă și canalizare.
În vederea folosirii judicioase a apei, utilizatorii de apă vor folosi cele mai bune tehnologii disponibile, care permit utilizarea unor cantități reduse de apă, precum și un consum mic de apă prin recircularea și/sau refolosirea apei.
Autoritatea publică centrală din domeniul apelor și Administrația Națională «Apele Române» sunt în drept să ia măsuri de limitare sau de suspendare provizorie a folosirii apei, pentru a face față unui pericol sau consecințelor unor accidente, secetei, inundațiilor sau unui risc de lipsă de apă din cauza supraexploatării resursei.
Dacă, din cauza secetei sau a altor calamitați naturale, debitele de apă autorizate nu pot fi asigurate tuturor utilizatorilor autorizați, se aplica restricții temporare de folosire a resurselor de apă.
Restricțiile se stabilesc prin planuri de restricții și folosire a apei în perioade deficitare, elaborate de administrațiile bazinale de apă, după consultarea utilizatorilor autorizați, cu avizul Administrației Naționale «Apele Române» și cu aprobarea comitetului de bazin. Planurile de restricții și folosire a apei în perioade deficitare, denumite în continuare planuri de restricții, se aduc la cunoștință publicului.
Metodologia de elaborare și de aprobare a planurilor de restricții și procedura de informare a publicului se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Această metodologie trebuie să țină seama de prioritățile prevăzute la art. 10 și de importanța socială și economică a utilizatorilor autorizați.
Măsurile stabilite în planurile de restricții sunt obligatorii pentru toți utilizatorii de apă. Măsurile de restricții se asimilează cu situația de forță majoră.
Pe durata aplicării planurilor de restricții, prevederile autorizației de gospodărire a apelor se subordonează acestora.
Poluarea în orice mod a resurselor de apă este interzisă.
Normele de calitate a resurselor de apă legate de funcțiunile apei se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale din domeniul apelor.
Normele privind calitatea apei potabile, supravegherea, inspecția sanitară și monitorizarea calității apei potabile se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale din domeniul sănătății.
Normele privind calitatea apelor utilizate pentru îmbăiere și referitoare la supravegherea, inspecția sanitară și controlul zonelor naturale utilizate pentru îmbăiere se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale din domeniul sănătății.
Limitele de încărcare cu poluanți a apelor uzate evacuate în resursele de apă se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale din domeniul apelor și a autorității publice centrale din domeniul sănătății.
Limitele de descărcare înscrise în avizul sau autorizația de gospodărire a apelor reprezintă limitele maxime admise, iar depășirea acestora este interzisă.
Pentru protecția resurselor de apă, se interzic
punerea în funcțiune de obiective economice noi sau dezvoltarea celor existente, darea în funcțiune de noi ansambluri de locuințe, introducerea la obiectivele economice existente de tehnologii de producție modificate, care măresc gradul de încărcare a apelor uzate, fără punerea concomitentă în funcțiune a rețelelor de canalizare și a instalațiilor de epurare ori fără realizarea altor lucrări și măsuri care să asigure, pentru apele uzate evacuate, respectarea prevederilor impuse prin autorizația de gospodărire a apelor
realizarea de lucrări noi pentru alimentare cu apă potabilă sau industrială ori de extindere a celor existente, fără realizarea sau extinderea corespunzătoare și concomitentă a rețelelor de canalizare și a instalațiilor de epurare necesare sau fără realizarea sistemelor individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate sau a altor sisteme corespunzătoare care pot asigura același nivel de protecție a mediului similar cu cel al sistemelor publice centralizate de canalizare și epurare
aruncarea sau introducerea în orice mod, în albiile cursurilor de apă, în cuvetele lacurilor sau ale bălților, în Marea Neagră și în zonele umede, precum și depozitarea pe malurile acestora a deșeurilor de orice fel
evacuarea de ape uzate în lacurile naturale sau de acumulare, în bălți, heleșteie sau în iazuri, cu excepția iazurilor de decantare; d^1) evacuarea de ape uzate epurate și/sau neepurate în apele subterane sau pe terenuri, cu excepția folosirii apelor uzate epurate corespunzător, cu respectarea prevederilor Regulamentului (UE) 2020/741 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 mai 2020 privind cerințele minime pentru reutilizarea apei; d^2) se exceptează evacuarea apelor pluviale neimpurificate pentru care nu există soluția evacuării într-un emisar natural, cu condiția monitorizării permanente a încadrării în parametrii legali și a apelor pluviale impurificate evacuate în receptori naturali, în cazuri de ploi torențiale
utilizarea de canale deschise de orice fel pentru evacuările ori scurgerile de ape uzate, neepurate sau epurate necorespunzător
spălarea în cursuri de apă sau în lacuri și pe malurile acestora a vehiculelor, a altor utilaje și agregate mecanice, precum și a ambalajelor sau obiectelor care conțin substanțe periculoase
spălarea animalelor domestice deparazitate în afara locurilor special amenajate în acest scop
aruncarea sau evacuarea în instalații sanitare ori în rețelele de canalizare a deșeurilor periculoase și/sau substanțelor periculoase
spălarea în cursurile de apă sau în lacuri, pe malurile acestora, pe diguri sau baraje a obiectelor de uz casnic, cu folosirea substanțelor chimice de orice fel
deschiderea și exploatarea în zonele de terasă a punctelor de extracție a agregatelor minerale fără aviz de gospodărire a apelor, respectiv fără autorizație de gospodărire a apelor.
În zonele de protecție instituite potrivit prezentei legi sunt interzise depozitarea gunoaielor și deșeurilor de orice fel, precum și depozitarea sau folosirea de îngrășăminte, pesticide ori alte substanțe periculoase.
În scopul folosirii raționale și protejării calității resurselor de apă, utilizatorii de apă au următoarele obligații
să adopte tehnologii de producție cu cerințe de apă reduse și cât mai puțin poluante, să economisească apa prin recirculare sau folosire repetată, să elimine risipa și să diminueze pierderile de apă, să reducă poluanții evacuați o data cu apele uzate și să recupereze substanțele utile conținute în apele uzate și în nămoluri; a^1) să reducă progresiv evacuările, emisiile și pierderile de substanțe prioritare și să înceteze sau să elimine treptat evacuările, emisiile și pierderile substanțelor prioritar periculoase. Programul de eliminare treptată a evacuărilor, emisiilor și pierderilor de substanțe prioritar periculoase se aprobă prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale din domeniul apelor; a^2) să adopte tehnologii de tratare a apei prelevate din sursă, care să asigure cerințele calitative și cantitative ale folosințelor de apă
să asigure realizarea, întreținerea și exploatarea stațiilor și instalațiilor de prelucrare a calității apelor la capacitatea autorizata, să urmărească eficienta acestora prin analize de laborator și să intervină operativ pentru încadrarea indicatorilor de emisie în limitele admise pentru evacuarea apelor uzate, limite prevăzute prin autorizația de gospodărire a apelor
să respecte cu strictețe disciplina și normele tehnologice în activitățile de producție care folosesc apa și evacuează ape uzate, precum și în stațiile și instalațiile de prelucrare a calității apelor
să urmărească, prin foraje de observații și control, starea calității apelor subterane din zona de influență a stațiilor de epurare, platformelor industriale, a depozitelor de substanțe periculoase, produse petroliere și a reziduurilor de orice fel.
Utilizatorii de apă, amplasați pe teritoriul localităților sau pe platformele industriale, pot evacua apele uzate în rețelele de canalizare publică sau în cele ale platformelor industriale numai cu respectarea condițiilor stabilite de deținătorul acestor rețele și numai dacă stațiile de epurare finala ale localităților sau platformelor industriale respective au profil tehnologic necesar și capacități disponibile. În toate cazurile este obligatorie preepurarea locală a apelor uzate provenite de la acești utilizatori.
Autoritățile administrației publice locale au obligația asigurării gospodăririi eficiente a apei distribuite în localități, precum și colectarea apelor meteorice, canalizarea și epurarea apelor uzate.
Realizarea alimentării centralizate cu apă a satelor și comunelor cu distribuție stradală, fără branșamente la locuințe, este condiționată de asigurarea scurgerii apei prin rigole stradale și programul de realizare etapizată a canalizării și epurării acestor ape.
Persoanele fizice și juridice care exploatează stațiile și instalațiile de epurare au obligația să realizeze urmărirea continua, prin analize de laborator, a modului de funcționare a acestora, să păstreze registrele cu rezultatele analizelor și să pună aceste date la dispoziția personalului împuternicit cu sarcini de inspecție și control.
Apele de mina sau de zăcământ pot fi evacuate în cursuri de apă, numai după epurarea lor corespunzătoare, astfel încât să fie respectate limitele admise pentru evacuare în receptorii naturali de suprafață.
Injectarea apelor cu conținut de substanțe care rezultă în urma operațiilor de explorare și extracție a hidrocarburilor sau în urma activităților miniere, precum și injectarea apelor din considerente tehnice poate fi realizată numai în straturi de foarte mare adâncime, în formațiunile geologice din care s-au extras hidrocarburi ori alte substanțe sau în formațiunile geologice care, din motive naturale, sunt permanent improprii pentru alte scopuri, pe baza unor studii și măsuri speciale și a avizului de gospodărire a apelor. Aceste ape injectate nu conțin decât acele substanțe care rezultă din operațiile menționate anterior.
Lucrările de construcții, inginerie civilă și clădiri, precum și alte activități similare pe teren sau în teren care intră în contact cu corpurile de apă subterană pot fi autorizate specificând condițiile particulare ale acestora. În acest scop, aceste activități trebuie să se desfășoare în conformitate cu normele tehnice generale obligatorii elaborate pentru activitățile respective.
Gazul natural sau gazul petrol lichefiat se poate injecta în formațiuni geologice care, din motive naturale, sunt permanent improprii pentru alte folosințe.
În cazul în care există o cerință majoră pentru asigurarea alimentării cu gaz natural sau gaz petrol lichefiat, se poate autoriza injectarea gazului natural sau gazului petrol lichefiat în scopul depozitării și în alte formațiuni geologice decât cele prevăzute la alin. (4) , cu condiția prevenirii oricărui pericol prezent sau viitor de deteriorare a calității apei subterane.
Se autorizează injectarea de cantități mici de substanțe pentru caracterizarea, protecția sau remedierea corpurilor de apă subterană în scopuri strict științifice, în limita cantităților strict necesare pentru realizarea acestora.
Se poate autoriza injectarea de fluxuri de dioxid de carbon în scopul stocării în formațiuni geologice care, din motive naturale, sunt permanent improprii pentru alte scopuri, cu condiția prevenirii oricărui pericol prezent sau viitor de deteriorare a calității apei subterane, precum și cu condiția ca o astfel de injectare să se efectueze potrivit prevederilor legislației specifice privind stocarea geologică a dioxidului de carbon sau să fie exclusă din domeniul de aplicare a respectivei legislații.
Autorizarea activităților prevăzute la alin. (2)-(6^1) se face doar dacă nu se compromite atingerea obiectivelor de mediu ale corpului de apă subterană respectiv.
Topirea teiului, cânepii, inului și a altor plante textile în cursuri de apă, canale, lacuri artificiale, lacuri naturale sau în bălți este interzisă. Operațiunile de topire pot fi efectuate în locuri special amenajate și în baza autorizației de gospodărire a apelor.
Tăbăcirea pieilor este permisă numai în condițiile prevăzute în autorizarea de gospodărire a apelor.
Administratorii porturilor fluviale sau maritime au obligația de a realiza instalații specializate pentru colectarea, preluarea și epurarea corespunzătoare a apelor uzate provenite de la nave și instalații plutitoare sau din scapări accidentale.
Evacuarea în apele de suprafață sau maritime a apelor uzate neepurate, provenite de la nave și instalații plutitoare sau de foraj marin, precum și a produselor petroliere de la rețeaua aferentă de transport, este interzisă.
Administrația Națională «Apele Române», prin administrațiile bazinale de apă, organizează și desfășoară activitatea de prevenire a poluărilor accidentale și de înlăturare a efectelor lor, pe bază de planuri elaborate în funcție de condițiile specifice bazinelor hidrografice respective și de natura substanțelor poluante ce pot fi evacuate accidental.
Persoanele juridice utilizatori de apă și ai celorlalte folosințe în legătură cu apă sunt obligate să întocmească planuri proprii de prevenire și de combatere a poluărilor accidentale, posibil a se produce ca urmare a activității lor, și să le pună în aplicare în caz de necesitate.
Elaborarea planurilor de prevenire și de combatere a poluărilor accidentale se face potrivit metodologiei-cadru stabilite de autoritatea publică centrală din domeniul apelor.
Persoanele juridice utilizatori de apă și ai celorlalte folosințe în legătură cu apa, care au produs o poluare accidentală, sunt obligate să ia măsuri imediate pentru înlăturarea cauzelor, pentru limitarea și înlăturarea efectelor acestora și să informeze imediat cea mai apropiată unitate de gospodărire a apelor asupra acestei poluări.
Unitățile de gospodărire a apelor au obligația să ia în considerare orice informație provenită de la persoane fizice sau juridice, altele decât utilizatorii sau cei care au produs poluarea accidentală, să identifice poluantul și cauzele poluării.
Poluarea intenționată se pedepsește.
În caz de poluare accidentală, unitățile de gospodărire a apelor vor avertiza imediat utilizatorii și autoritățile administrației publice ale localităților din aval pentru a lua măsuri de protecție a apelor și de evitare sau diminuare a pagubelor.
Persoanele juridice utilizatori de apă, potențialii poluatori, precum și unitățile de gospodărire a apelor, administrațiile porturilor maritime și fluviale și ale canalelor navigabile și ceilalți utilizatori de apă au obligația dotării cu mijloace specifice de intervenție în cazuri de poluări accidentale.
Deținătorii de mijloace specifice de intervenție în caz de poluare accidentală a apei sunt obligați să le utilizeze, indiferent de cauza apariției fenomenului de poluare.
Persoanele fizice sau juridice, care au suferit daune materiale cauzate de o poluare accidentală produsă în amonte sau de distrugerea unei construcții de retenție a apei din amonte, au dreptul la despăgubire de la persoana fizică sau juridică ce se face vinovată, potrivit legii.
Cheltuielile efectuate de persoane fizice sau persoane juridice, inclusiv de către Administrația Națională "Apele Române", pentru înlăturarea efectelor poluării accidentale, se suporta de cel care a produs poluarea.
Cel care a produs poluarea suportă și cheltuielile ocazionate de monitorizarea evoluției undei poluante, de determinare a tipului de poluant, precum și de constatare a efectelor poluării.
Pe malurile apelor aparținând domeniului public, dacă nu sunt impuse restricții, orice persoană fizică are dreptul de acces liber, pe propria răspundere, pentru plimbare sau recreere, fără a produce prejudicii apelor, albiilor, malurilor și riveranilor.
În zonele special organizate ori amenajate pentru agrement pe malurile apelor, accesul este permis în condițiile stabilite de deținătorii acestor zone și cu respectarea prevederilor înscrise în autorizația de gospodărire a apelor, eliberată acestora.
Circulația pe cursurile de apă, lacuri naturale sau pe mare, cu bărci de agrement fără motor, se efectuează liber, cu respectarea drepturilor riveranilor și reglementărilor legale.
Dreptul de folosință a albiilor minore, a plajei și a țărmului mării, în alte scopuri decât cele prevăzute la alin. (1) , se exercită numai după obținerea autorizației de gospodărire a apelor.
Prin derogare de la prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) privind gestionarea și valorificarea resurselor de apă de suprafață și subterane, cu potențialele lor naturale, și a fondului național de date din domeniu și ale anexei nr. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, amplasarea de instalații de producere a energiei fotovoltaice pe suprafața bunurilor din domeniul public aflate în administrarea Administrației Naționale «Apele Române» se face conform avizului de gospodărire a apelor și cu respectarea regulamentului de exploatare aprobat conform Ordinului ministrului mediului și gospodăririi apelor nr. 76/2006 privind aprobarea Metodologiei de elaborare și competențele de avizare și aprobare a regulamentelor de exploatare și a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare, a Normelor metodologice pentru elaborarea regulamentelor de exploatare bazinală și a Regulamentului-cadru pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare și prizelor de alimentare cu apă, respectiv punerii în funcțiune pe baza autorizației de gospodărire a apelor, cu respectarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012 , cu modificările și completările ulterioare, și cu plata contravalorii folosinței, cedată prin închiriere, pentru o perioadă de maximum 20 de ani, potrivit art. 333 alin. (5) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Utilizarea terenurilor și a construcțiilor hidrotehnice din domeniul public administrat de Administrația Națională «Apele Române» în scopul realizării investițiilor de interes și utilitate publică de către autoritățile administrației publice centrale sau locale este permisă în baza unui protocol încheiat cu administratorul bunului, cu acordul expres al proprietarului. Conținutul-cadru al protocolului se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor.
Dreptul de folosință obținut în condițiile alin. (5) face dovada deținerii terenului pentru emiterea actelor de reglementare în domeniul gospodăririi apelor.
Prin derogare de la prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru executarea lucrărilor de construcții de utilitate publică și de interes național, județean sau local, titularul poate dobândi un drept de creanță asupra terenului din domeniul public, pentru și pe timpul realizării lucrărilor, în baza unui protocol încheiat cu administratorul acestuia, cu acordul expres al proprietarului.
Prin derogare de la prevederile art. 299 și 300 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 867 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată , cu modificările și completările ulterioare, de la dispozițiile art. 24 alin. (3) din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, precum și de la dispozițiile art. 2 alin. (2) și anexei nr. 2 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale «Apele Române», aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003 , cu modificările și completările ulterioare, precum și prin excepție de la alin. (5) , pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, respectiv proiectele de infrastructură de interes public definite potrivit legii a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, inclusiv pentru proiectele a căror documentații tehnico-economice necesare pentru finanțare din fonduri externe nerambursabile se află în pregătire, exclusiv în scopul pregătirii și implementării acestor proiecte, se conferă beneficiarilor proiectelor un drept legal de administrare temporară asupra imobilelor, astfel cum sunt ele definite la art. 1 alin. (5) din Legea nr. 7/1996, republicată , cu modificările și completările ulterioare, din domeniul public al apelor, fără a face anterior dovada deținerii imobilelor și fără obligativitatea de a înscrie dreptul de administrare temporară în cartea funciară, exclusiv pe durata implementării și monitorizării proiectelor prevăzute în contractele de finanțare. Dreptul de administrare temporară încetează odată cu finalizarea duratei de implementare sau, după caz, finalizarea duratei de monitorizare a proiectului.
Beneficiarii proiectelor cu finanțare din fonduri externe nerambursabile pot aloca fonduri pentru elaborarea, aprobarea documentațiilor cadastrale necesare pentru înscrierea dreptului de administrare temporară în cartea funciară, dacă prin condițiile de finanțare se prevede obligația beneficiarului de a deține dreptul de administrare temporară înscris în cartea funciară. Intabularea în cartea funciară a dreptului legal de administrare temporară se efectuează în baza declarației pe propria răspundere a reprezentantului legal al beneficiarului, în cuprinsul căreia sunt precizați identificatorii imobilului - număr cadastral/topografic, număr de carte funciară, precum și faptul că acestuia i se aplică dispozițiile prezentului alineat. Radierea acestei înscrieri se dispune în baza dovezii finalizării duratei de implementare sau, după caz, a duratei de monitorizare a proiectului.
După încetarea dreptului legal de administrare temporară al beneficiarilor proiectelor prevăzute la alin. (8) , bunurile imobile reprezentând terenuri afectate de drepturile prevăzute la alin. (8) și (9) , inclusiv noua albie, noua linie de apărare contra inundațiilor și noile lucrări hidrotehnice de natura administrării exclusive a Administrației Naționale «Apele Române», realizate conform studiului de fezabilitate și proiectului, se dau în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor - Administrația Națională «Apele Române». Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Administrația Națională «Apele Române» și ministerele de resort operează modificările în inventarul bunurilor din domeniul public al statului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.705/2006 , cu modificările și completările ulterioare.
Ministerele de resort, prin unitățile aflate sub autoritate, respectiv beneficiarii lucrărilor aferente proiectelor prevăzute la alin. (8) , răspund pentru remedierea oricăror vicii care apar pe perioada de garanție, până la recepția finală a lucrărilor, cu excepția viciilor rezultate din exploatarea necorespunzătoare a construcției.
La încetarea dreptului de administrare temporară între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor - Administrația Națională «Apele Române» și autoritățile administrației publice locale se încheie un protocol de colaborare în privința terenurilor prevăzute la alin. (8) pentru desfășurarea de activități de întreținere sau reparații și realizarea de investiții, respectiv pentru a suporta din bugetele locale cheltuielile necesare acestor categorii de activități.
Deținătorii terenurilor din aval și ai lucrărilor de desecare sunt obligați să primească apele ce se scurg în mod natural de pe terenurile situate în amonte, inclusiv de pe cursurile de apă cadastrate și necadastrate, permanente sau nepermanente atât în regim de exploatare normal, cât și de ape mari și să asigure tranzitarea acestora până în emisarul final.
Lucrările de barare sau de traversare a cursurilor de apă, care pot constitui obstacol în curgerea naturală a apelor, vor fi astfel concepute, realizate și exploatate încât să nu influențeze defavorabil curgerea apelor, în vederea asigurării atât a stabilității acestor lucrări, a albiilor minore și a malurilor, cât și pentru prevenirea unor efecte distructive sau păgubitoare. Lucrările construite fără a avea în vedere astfel de cerințe trebuie modificate sau demolate de proprietarii sau deținătorii lor, în condițiile și la termenele stabilite de Administrația Națională "Apele Române". În caz contrar, autoritatea publică centrală din domeniul apelor, prin unitățile sale teritoriale, este abilitat să aplice sancțiuni potrivit legii, din oficiu sau la sesizarea Administrației Naționale "Apele Române".
Obturarea sau blocarea, sub orice forma, precum și scoaterea din funcțiune, în orice mod, a construcțiilor și instalațiilor de descărcare a apelor mari, sunt interzise.
Deținătorii de lucrări pe cursul de apă sau care au legătură cu apele, care au suferit daune materiale cauzate de nerespectarea cerințelor prevăzute la alin. (2) , au dreptul la despăgubire de la persoanele fizice sau juridice care se fac vinovate.
Orice activitate pe luciul de apă, în albii minore, arii protejate ori în zone de protecție, inclusiv navigația, plutăritul, flotajul, exploatarea agregatelor minerale sau recoltarea stufului, precum și exploatarea fondului piscicol și pescuitul sportiv se vor realiza astfel încât să nu producă efecte negative asupra apei, malurilor și albiilor cursurilor de apă, malurilor și cuvetelor lacurilor, monumentelor naturii, zonelor protejate, construcțiilor, lucrărilor sau instalațiilor existente în albii și să influențeze cât mai puțin folosirea apelor de către alți utilizatori. (2) În vederea protecției și conservării stării apelor, pe sectoarele de cursuri de apă care nu sunt afectate de activități umane se interzic realizarea de lucrări și activități care pot afecta starea ecologică a apelor, cu excepția obiectivelor declarate de interes național și a celor care vizează siguranța și securitatea națională, potrivit prevederilor legale în vigoare, precum și realizarea lucrărilor de întreținere și reparații la obiectivele/construcțiile existente.
Criteriile de selectare și lista sectoarelor cursurilor de apă prevăzute la alin. (2) se aprobă prin hotărâre a Guvernului, în termen de 180 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.
Criteriile de selectare și listele cu sectoarele cursurilor de apă prevăzute la alin. (2) se actualizează pe bază de studii de fundamentare care sunt realizate de autoritatea publică centrală din domeniul apelor.