LEGE nr. 107 din 25 septembrie 1996 legea apelor
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi privind protecția apelor de suprafață și subterane, precum și pentru asigurarea alimentării cu apă, autoritatea publică centrală din domeniul apelor poate lua măsuri ce afectează interesele utilizatorilor de apă, ale riveranilor sau publicului, numai după consultarea acestora, cu excepția unor situații speciale, cum ar fi secete, inundații sau altele asemenea.
În vederea realizării consultării prevăzute la alin. (1) , autoritatea publică centrală din domeniul apelor și, după caz, Administrația Națională «Apele Române» sau administrațiile bazinale de apă vor publica în ziarul local o informare cu privire la măsurile propuse. Aceeași informare se transmite și utilizatorilor de apă, riveranilor, precum și oricărei alte persoane ce ar putea fi afectată.
Măsurile propuse, ca și orice documentație de fundamentare a acestora se vor tine la dispoziția publicului de către unitățile prevăzute la alin. (2) .
Comentariile, observațiile sau propunerile scrise asupra măsurilor propuse se vor transmite celui care a făcut informarea, în termen de cel mult 45 de zile de la data publicării acesteia.
În cazul propunerii unor măsuri speciale, importante sau controversate, emitentul informării va organiza o dezbatere publică a acesteia, după 60 de zile de la publicarea informării.
În cazul în care măsurile prevăzute la alin. (1) afectează alimentarea cu apă a populației, la informarea și consultarea publicului va colabora autoritatea publică centrală din domeniul sănătății și autoritățile sale teritoriale.
Autoritatea publică centrală din domeniul apelor sau, după caz, Administrația Națională "Apele Române va analiza toate observațiile și propunerile făcute, înainte de a lua o hotărâre. Textul hotărârii și al motivației acesteia vor fi puse la dispoziția publicului.
Procedura privind participarea utilizatorilor de apă, riveranilor și publicului la activitățile de consultare va fi stabilită de autoritatea publică centrală din domeniul apelor".
Activitatea de gospodărire a apelor și respectarea prevederilor prezentei legi sunt supuse controlului de specialitate.
Abrogat.
În scopul îndeplinirii atribuțiilor de control, personalul de gospodărire a apelor, precum și împuterniciții autorității publice centrale din domeniul apelor, după declinarea identității și calității, au dreptul
de acces la ape, în zonele din lungul apelor, ca și în orice alt loc, unitate sau instalație, indiferent de deținătorul sau proprietarul acestora, pentru a face constatări privind respectarea reglementărilor și aplicarea măsurilor de gospodărire a apelor
de a controla lucrările, construcțiile, instalațiile sau activitățile care au legătura cu apele și de a verifica dacă acestea sunt realizate și exploatate în conformitate cu prevederile legale specifice și cu respectarea avizelor sau a autorizațiilor de gospodărire a apelor, după caz
de a verifica instalațiile de măsurare a debitelor, de a recolta probe de apă și de a examina, în condițiile legii, orice date sau documente necesare controlului
de a constata faptele care constituie contravenții sau infracțiuni în domeniul gospodăririi apelor și de a încheia documentele, potrivit legii.
Împuterniciții autorității publice centrale din domeniul apelor cu efectuarea acțiunilor de control în unități cu caracter special vor primi aprobarea și de la ministerele care coordonează unitățile respective.
Pe căile navigabile și în porturi, atribuțiile de cercetare, constatare, control și sancționare privind respectarea reglementărilor în domeniul protecției apelor revin personalului împuternicit de autoritatea publică centrală din domeniul apelor, împreună cu autoritatea publică centrală din domeniul transporturilor.
Autoritățile administrației publice centrale și locale sunt obligate să asigure sprijinul salariaților autorității publice centrale din domeniul apelor și Administrației Naționale "Apele Române și împuterniciților acestora, precum și să asigure, în perioadele de ape mari și inundații, efectuarea continua a observațiilor, măsurătorilor și transmiterii informațiilor.
Apa constituie o resursă naturală cu valoare economică în toate formele sale de utilizare. Conservarea, refolosirea și economisirea apei sunt încurajate prin aplicarea de stimuli economici, inclusiv pentru cei ce manifesta o preocupare constantă în protejarea cantității și calității apei, precum și prin aplicarea de penalități celor care risipesc sau poluează resursele de apă.
În vederea atingerii obiectivelor prezentei legi se va aplica principiul recuperării costurilor serviciilor de apă, inclusiv costuri implicate de mediu și de resursă, pe baza analizei economice al cărei conținut este prevăzut în anexa nr. 4 și cu respectarea principiului poluatorul plătește.
Până în anul 2010 se va promova o politică de recuperare a costurilor în domeniul apei care să stimuleze folosințele și să utilizeze în mod eficient resursele de apă. Această politică va stabili, pe baza analizei economice prevăzute la alin. (1^1) , o contribuție adecvată a diferitelor folosințe majore, în special industria, agricultura și alimentarea cu apă pentru populație, la recuperarea costurilor serviciilor de apă. Contribuția astfel stabilită va ține seama de efectele de mediu, economice și sociale, precum și de condițiile geografice și climatice specifice.
Măsurile stabilite pentru implementarea prevederilor alin. (1^1) și (1^2) vor fi incluse în schema directoare. Prevederile alin. (1^1) și (1^2) nu vor influența în nici un fel finanțarea măsurilor preventive și de remediere pentru realizarea obiectivelor prezentei legi.
Mecanismul economic specific domeniului gospodăririi cantitative și calitative a resurselor de apă include sistemul de contribuții, plăți și penalități ca parte a modului de finanțare a dezvoltării domeniului și de asigurare a funcționării Administrației Naționale «Apele Române
Abrogat.
Abrogat.
Sistemul de contribuții, plăți, tarife și penalități specifice activității de gospodărire a resurselor de apă se aplică tuturor utilizatorilor. Cuantumul contribuțiilor, plăților, tarifelor și penalităților specifice activității de gospodărire a resurselor de apă se reactualizează periodic prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale în domeniul apelor.
Prevederile alin. (1) nu se aplica la apa tranzitată pentru navigație pe căile navigabile artificiale, precum și persoanelor fizice care folosesc apa conform art. 9 alin. (2) .
Administrația Națională «Apele Române», în calitate de operator unic atât al resurselor de apă de suprafață, naturale sau amenajate, indiferent de deținătorul cu orice titlu al amenajării, cât și al resurselor de apă subterane, indiferent de natura lor și a instalațiilor, își constituie veniturile proprii dintr-o contribuție specifică de gospodărire a apelor plătită lunar de către toți utilizatorii resurselor de apă pe baza facturii fiscale emise, conform abonamentului de utilizare/exploatare încheiat în acest sens, care constituie titlu executoriu, din plățile pentru serviciile comune de gospodărire a apelor, din penalități specifice activității de gospodărire a apelor, din tarife pentru avizele, autorizațiile pe care le poate emite sau pe care este împuternicită să le emită, precum și din majorările de întârziere aplicate în conformitate cu prevederile legale în materie.
Contribuțiile specifice de gospodărire a apelor în sensul prezentei legi sunt
contribuția pentru utilizarea resurselor de apă pe categorii de resurse și utilizatori
contribuția pentru primirea apelor uzate în resursele de apă
contribuția pentru potențialul hidroenergetic asigurat prin barajele lacurilor de acumulare din administrarea Administrației Naționale «Apele Române»
contribuția pentru exploatarea agregatelor minerale din albiile, malurile cursurilor de apă și cuvetele lacurilor de acumulare, precum și fundul apelor maritime interioare și al mării teritoriale
contribuția aferentă cheltuielilor generale de administrare, întreținere și dezvoltare, pentru gestionarea durabilă a infrastructurii Sistemului național de gospodărire a apelor, în cotă fixă, aplicabilă tuturor utilizatorilor resurselor de apă pe categorii de resurse și utilizatori. (3^2) Creanțele reprezentând venituri proprii ale Administrației Naționale «Apele Române», potrivit prevederilor art. 81 din prezenta lege și ale anexei nr. 3 la Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale «Apele Române», aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003 , cu modificările și completările ulterioare, se execută prin organe de executare proprii, abilitate în conformitate cu Codul de procedură fiscală. Administrația Națională «Apele Române» elaborează metodologia privind executarea creanțelor reprezentând venituri proprii ale Administrației Naționale «Apele Române», care se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale în domeniul apelor.
Pentru deplasarea realizată în scopul prelevării probelor de apă uzată în vederea efectuării analizelor de control, respectiv a analizelor pentru urmărirea realizării prevederilor abonamentului-cadru de utilizare/exploatare a resursei de apă, raportat la frecvența de monitorizare pentru categoriile de folosințe de ape, se percepe un tarif stabilit de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2002 privind înființarea Administrației Naționale «Apele Române», aprobată cu modificări prin Legea nr. 404/2003 , cu modificările și completările ulterioare. Frecvența de monitorizare pentru categoriile de folosințe de ape se stabilește și se aprobă prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor.
Pentru utilizarea domeniului public în vederea traversării/subtraversării bunurilor administrate de Administrația Națională «Apele Române» se instituie un tarif de utilizare. Sunt exceptate de la obligația achitării tarifului de utilizare a domeniului public toate lucrările aferente >rețelelor de interes public de transport și de distribuție a energiei electrice, respectiv a gazelor naturale, realizate de operatorii din sectorul energiei electrice și al gazelor naturale.
Se instituie un tarif expertize studii în domeniul gospodăririi apelor.
Utilizatorii de apă, consumatori sau neconsumatori, au obligația să plătească, după caz, lunar/trimestrial/semestrial/ anual cuantumul contribuției specifice de gospodărire a apelor; în caz contrar, li se vor aplica penalități de întârziere conform prevederilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală , cu modificările și completările ulterioare. Cuantumurile contribuțiilor specifice de gospodărire a resurselor de apă, tarifelor și penalităților pentru abateri de la prevederile reglementate aferente mecanismului economic se indexează anual prin aplicarea indicelui anual al prețurilor de consum. Noile cuantumuri se notifică utilizatorilor în cadrul abonamentului de utilizare/exploatare a resurselor de apă, fiind aplicabile de îndată.
În amenajările piscicole se plătește numai apa consumată. În înțelesul prezentei legi, prin expresia apă consumată se înțelege diferența dintre cantitatea de apă înregistrată la intrarea în amenajarea piscicolă și cea de la ieșirea din aceasta, cu condiția ca parametrii fizico-chimici ai acesteia la ieșire să corespundă normelor de calitate acceptate. Contorizarea consumului se face atât la intrare, cât și la ieșire de către Administrația Națională „Apele Române“ și/sau Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare, cu care amenajarea piscicolă încheie contract de livrare a apei.
Pentru apa tratată și livrată sau pentru alte servicii de apă, operatori, furnizori sau prestatori sunt persoane fizice sau juridice care, după caz, au în administrare lucrări hidrotehnice sau care prestează servicii de apă.
Abrogat.
Penalitățile se aplică acelor utilizatori de apă la care se constată abateri de la prevederile abonamentului de utilizare/exploatare prevăzute la art. 81 alin. (3) , pentru depășirea atât a cantităților de apă prelevate, cât și a concentrațiilor și cantităților de substanțe impurificatoare evacuate.
Penalitățile se aplică și în cazul prelevării de volume de apă în scopul utilizării resursei de apă, respectiv evacuării de substanțe impurificatoare, în lipsa actelor de reglementare din domeniul gospodăririi apelor.
Administrația Națională «Apele Române» este singura în drept să constate cazurile în care se aplică penalități.
Penalitățile pentru depășirea valorii concentrațiilor indicatorilor de calitate reglementați pentru evacuarea apelor uzate în rețelele de canalizare ale localităților se aplică de către unitățile de gospodărie comunală.
Abrogat.
Abrogat.
Finanțarea investițiilor privind lucrările, construcțiile sau instalațiile de gospodărire a apelor, altele decât cele de apărare împotriva inundațiilor, se asigură, total sau parțial, după caz, din: a) bugetul de stat sau bugetele locale, pentru lucrările de utilitate publică, potrivit legii
fondurile utilizatorilor de apă, pentru lucrările aparținând acestora
fonduri obținute prin credite sau prin emiterea de obligațiuni, garantate de Guvern ori de autoritățile administrației publice locale, pentru lucrări de utilitate publică sau pentru asociații de persoane care vor să execute astfel de lucrări
alte surse.
Finanțarea lucrărilor și instalaților de apărare împotriva inundațiilor se asigură după cum urmează
pentru râurile de ordinul 1, așa cum sunt acestea definite în Sistemul informațional specific domeniului gospodăririi apelor, sumele se alocă de la bugetul de stat și de la bugetul Administrației Naționale "Apele Române"
pentru râurile de ordinul 2 și ordinul 3 și afluenții acestora, așa cum sunt acestea definite în Sistemul informațional specific domeniului gospodăririi apelor, sumele se alocă de la bugetul de stat, bugetele locale, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, și de la bugetul Administrației Naționale "Apele Române".
Lista obiectivelor de investiții ce urmează a fi finanțate din veniturile proprii ale Administrației Naționale «Apele Române» se aprobă de către conducătorul instituției cu avizul Consiliului de conducere al acesteia.
Finanțarea obiectivelor de investiții prevăzute la alin. (1) și (2) se realizează în baza programelor multianuale de investiții aprobate prin hotărâre a Guvernului la propunerea autorității publice centrale din domeniul apelor.
Realizarea sarcinilor rezultate din aplicarea convențiilor și acordurilor internaționale din domeniul apelor, precum și pentru implementarea directivelor Uniunii Europene din domeniul apelor, în scopul îndeplinirii angajamentelor luate de statul român prin acordurile și convențiile internaționale, se asigură din surse proprii și, în completare, de la bugetul de stat, pe bază de programe, în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul autorității publice centrale din domeniul apelor.
De la bugetul de stat, în baza programelor anuale, în limita sumelor alocate cu această destinație în bugetul autorității publice centrale din domeniul apelor, se vor asigura cheltuielile pentru
conservarea ecosistemelor acvatice și delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă din domeniul public al statului
întreținerea, repararea lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, cu rol de apărare împotriva inundațiilor și activitățile operative de apărare împotriva inundațiilor
refacerea și repunerea în funcțiune a lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public al statului, afectate de calamități naturale sau de alte evenimente deosebite
activitatea de cunoaștere a resurselor de apă, precum și activitățile de hidrologie operativă și prognoză hidrologică
refacerea și repunerea în funcțiune a infrastructurii stațiilor hidrometrice și a instalațiilor autonome (stații automate) afectate de viituri.
De la bugetele locale se vor asigura cheltuielile pentru
întreținerea, repararea, punerea în siguranță a lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public de interes local, cu rol de apărare împotriva inundațiilor, și activitățile operative de apărare împotriva inundațiilor
refacerea și repunerea în funcțiune a lucrărilor de gospodărire a apelor din domeniul public de interes local, afectate de calamități naturale sau de alte evenimente deosebite.
La nivelul Administrației Naționale «Apele Române» se constituie, din veniturile proprii, Fondul de întreținere și dezvoltare, cu destinație strictă necesară gestionării durabile a infrastructurii Sistemului național de gospodărire a apelor, respectiv a lucrărilor de întreținere și reparații și a listei obiectivelor de investiții ale Administrației Naționale «Apele Române», cu finanțare din surse proprii. Fondul se constituie prin stabilirea unei cote-părți din veniturile încasate de Administrația Națională «Apele Române» din contribuții, penalități, tarife.
Fondul include și o cotă de 50% încasată din sumele percepute din închirierea unor bunuri imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administrației Naționale «Apele Române», sume ce reprezintă venituri proprii destinate în scopuri de investiții pentru dezvoltarea infrastructurii de management cantitativ și calitativ al bazinelor hidrografice ale cursurilor de apă din România, respectiv plaja Mării Negre, potrivit art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 183/2020 privind aprobarea închirierii unor bunuri imobile proprietate publică a statului, aflate în administrarea Administrației Naționale „Apele Române“, cu modificările și completările ulterioare.
Nivelul anual al fondului și alocarea acestuia vor fi aprobate de Consiliul de conducere al Administrației Naționale «Apele Române» pe baza previziunii bugetare, aferentă anului respectiv, în funcție de valoarea estimată a lucrărilor de întreținere și reparații ale patrimoniului, stabilite prin planul tehnic, și a listei obiectivelor de investiții din surse proprii.
Încălcarea dispozițiilor prezentei legi atrage răspunderea disciplinară, materială, civilă, contravențională sau penală, după caz.
Constituie contravenții în domeniul apelor următoarele fapte, dacă nu sunt săvârșite în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) executarea sau punerea în funcțiune de lucrări construite pe ape sau care au legătură cu apele, precum și modificarea sau extinderea acestora, fără aviz/autorizație sau fără respectarea avizului ori a autorizației de gospodărire a apelor; 2) exploatarea sau întreținerea lucrărilor construite pe ape sau care au legătura cu apele, fără respectarea prevederilor autorizației de gospodărire a apelor; 3) folosirea resurselor de apă de suprafață sau subterane în diferite scopuri, fără respectarea prevederilor autorizației de gospodărire a apelor, cu excepția satisfacerii necesităților gospodăriei proprii; 4) evacuarea sau injectarea de ape uzate, precum și descărcarea de reziduuri și orice alte materiale în resursele de apă, fără respectarea prevederilor avizului sau a autorizației de gospodărire a apelor; 5) extragerea agregatelor minerale din albiile, malurile, luncile și terasele cursurilor de apă, canalelor, lacurilor, de pe plajă sau de pe faleza mării, fără aviz/autorizație de gospodărire a apelor sau fără respectarea prevederilor acestora; 6) extragerea agregatelor minerale din rezerve neomologate sau în afara perimetrelor marcate; 7) nerespectarea de către agenții economici a obligației de a solicita autorizația de gospodărire a apelor, la termenele stabilite; 8) nerespectarea, de către producătorii de informații ce pot constitui Fondul național de date de gospodărirea apelor, a obligațiilor de a păstra aceste date și de a le furniza conform prevederilor prezentei legi; 9) amplasarea în albii majore de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuințe, fără avizul de amplasament, precum și fără avizul sau autorizația de gospodărire a apelor sau fără respectarea măsurilor de protecție împotriva inundațiilor; 10) neîntreținerea corespunzătoare a malurilor sau a albiilor în zonele stabilite, de către cei cărora li s-a recunoscut un drept de folosința a apei sau de către deținătorii de lucrări; 11) nerespectarea de către persoanele fizice și persoanele juridice a regimului impus în zonele de protecție; 12) nerespectarea de către utilizatorii de apă a obligațiilor legale care le revin privind gospodărirea rațională a apei, întreținerea și repararea instalațiilor proprii sau a celor din sistemele de alimentare cu apă și canalizare-epurare; 13) neasigurarea întreținerii și exploatării stațiilor și instalațiilor de prelucrare a calității apelor la capacitatea autorizata, lipsa de urmărire, prin analize de laborator, a eficientei acestora și de intervenție operativă în caz de neîncadrare în normele de calitate și în limitele înscrise în autorizația de gospodărire a apelor; 14) evacuarea apelor de mina sau de zăcământ în cursurile de apă fără asigurarea epurării corespunzătoare a acestora, astfel încât să fie respectate limitele admise pentru evacuare în receptorii de suprafață; 15) folosirea, transportul, mânuirea și depozitarea de reziduuri sau de substanțe chimice, fără asigurarea condițiilor de evitare a poluării, directa sau indirecta, a apelor de suprafață sau subterane; 16) practicarea, în lacurile de acumulare folosite ca surse pentru alimentări cu apă potabilă, a pisciculturii în regim de furajare a peștilor; 17) topirea teiului, cânepii, inului sau a altor plante textile, fără avizul sau autorizația de gospodărire a apelor și în afară locurilor anume destinate și amenajate în aceste scopuri; 18) depozitarea în albii sau pe malurile cursurilor de apă, ale canalelor, lacurilor, bălților și pe faleza marii, pe baraje și diguri sau în zonele de protecție a acestora a materialelor de orice fel; 19) spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri și pe malurile acestora, a vehiculelor și autovehiculelor, a altor utilaje și agregate mecanice; 20) spălarea, în cursurile de apă sau în lacuri și pe malurile acestora, a animalelor domestice, dezinfectate cu substanțe toxice, a obiectelor de uz casnic prin folosirea detergenților și a ambalajelor ce au conținut pesticide sau alte substanțe periculoase; 21) vărsarea sau aruncarea în instalații sanitare sau în rețele de canalizare a reziduurilor petroliere sau a substanțelor periculoase; 22) deversarea apelor uzate în rețelele de canalizare ale localităților sau ale obiectivelor industriale, cu nerespectarea condițiilor stabilite de deținătorii acestora, ca și lipsa preepurării locale a acestor ape; 23) folosirea de canale deschise, pentru scurgerea apelor fecaloid-menajere sau a apelor cu conținut toxic; 24) nerespectarea, de către persoanele fizice și juridice, a reglementărilor legale în vigoare, în cazurile de poluare a apelor naționale navigabile de către nave sau instalații plutitoare, sub orice pavilion; 25) inexistența, la utilizatorii de apă, a planurilor proprii de prevenire și combatere a poluărilor accidentale sau neaplicarea acestora; 26) neanunțarea unităților de gospodărire a apelor cu privire la producerea unei poluări accidentale, de către utilizatorii care au produs-o; 27) neluarea de măsuri operative, de către utilizatorul de apă care a produs poluarea accidentală, pentru înlăturarea cauzelor și efectelor acesteia; 28) nerespectarea, de către persoane fizice și persoane juridice, a restricțiilor în folosirea apelor și a altor măsuri, stabilite pentru perioadele de seceta, ape mari sau calamitați; 29) inexistența planurilor de apărare împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase și accidentelor la construcții hidrotehnice și a planurilor de prevenire și combatere a poluărilor accidentale la nivel de comună, oraș, municipiu, județ, sistem hidrotehnic și bazin hidrografic, precum și nerespectarea prevederilor acestora; 30) obturarea sau blocarea, sub orice formă, precum și scoaterea din funcțiune, în orice mod, a construcțiilor și instalațiilor de descărcare a apelor mari; 31) plantarea, tăierea ori distrugerea arborilor, arbuștilor, tufelor, a culturilor perene și puieților din albiile minore și majore ale cursurilor de apă, din cuvetele lacurilor de acumulare și de pe malurile lor sau de pe baraje, diguri și din zonele de protecție a acestora; 32) plantarea de stâlpi pe baraje și diguri, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea prevederilor acestuia; 33) pășunatul în zonele de protecție a cursurilor de apa; 34) distrugerea sau deteriorarea unităților și instalațiilor rețelei naționale de observații, a reperelor, a mirelor hidrometrice sau a altor însemne tehnice sau topografice, a forajelor hidrogeologice, a stațiile de determinare automată a calității apelor și a altora asemenea; 35) instalarea de conducte, cabluri, linii aeriene prin, peste sau sub albii ale râurilor, diguri, canale, conducte, baraje sau alte lucrări hidrotehnice ori în zonele de protecție a acestora, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea prevederilor acestuia; 36) efectuarea de săpături pe maluri și în albiile cursurilor de apă sau ale canalelor pentru executarea de lucrări de traversare sau alte lucrări hidrotehnice, fără avizul de gospodărire a apelor sau cu nerespectarea acestuia; 37) circulația cu vehicule, trecerea cu animale sau staționarea acestora pe baraje, diguri sau canale, cu excepția locurilor anume destinate în acest scop sau pentru intervenții operative; 38) întreținerea necorespunzătoare a lucrărilor de captare, acumulare și distribuție a apei, a lucrărilor de protecție a albiilor și malurilor, a celor de prevenire și combatere a acțiunii distructive a apelor; 39) inexistența la lucrările de barare a cursurilor de apă a instalațiilor și construcțiilor care să asigure în aval debitele de servitute, precum și migrarea ihtiofaunei, în condițiile art. 53 alin. (4) ; 40) nerespectarea prevederilor programelor de exploatare a lacurilor de acumulare și prizelor de apă, precum și neasigurarea debitelor de servitute, în condițiile art. 53 alin. (4) ; 41) inexistența sau nefuncționarea puțurilor de observație și control pentru urmărirea poluării apelor subterane, datorită apelor uzate rezultate din activitatea proprie; 42) inexistența dispozitivelor sau a aparaturii de măsura și control al debitelor de apă captate sau evacuate; 43) inexistența dispozitivelor sau a aparaturii de urmărire a comportării în timp a lucrărilor hidrotehnice și de alarmare în caz de pericol; 44) întreținerea necorespunzătoare a dispozitivelor sau aparaturii de măsura și control al debitelor de apă captate sau evacuate, precum și a aparaturii de urmărire a comportării în timp a lucrărilor hidrotehnice și de alarmare în caz de pericol; 45) refuzul persoanelor fizice și juridice de a prezenta avizele și autorizațiile de gospodărire a apelor sau orice alte documente necesare pentru efectuarea controlului, inclusiv de a participa la control cu reprezentanți de specialitate; 46) refuzul de a permite, personalului cu atribuții de serviciu în gospodărirea apelor și celor cu drept de control, accesul la ape, pe terenurile și incintele utilizatorilor de apă sau ale deținătorilor de lucrări, precum și în orice alt loc unde este necesar a efectua constatări, a monta și a întreține aparatura de măsura și control, a preleva probe de apă sau a interveni în aplicarea prevederilor legale; 47) neaducerea la îndeplinire, la termenele stabilite, a măsurilor dispuse anterior, precum și a solicitărilor legale ale autorității publice centrale din domeniul apelor și ale Administrației Naționale "Apele Române"; 48) autorizarea lucrărilor prevăzute la art. 48 fără a fi îndeplinite condițiile pentru prevenirea poluării apelor, conform prevederilor legale în vigoare, sau retragerea nejustificată a autorizației de gospodărire a apelor; 49) neprimirea sub orice formă, de către deținătorii terenurilor din aval, a apelor ce se scurg în mod natural de pe terenurile situate în amonte; 50) executarea de construcții sau instalații supraterane în zonele de protecție a platformelor meteorologice; 51) neparticiparea la acțiunile pentru gestionarea situațiilor de urgență generate de inundații, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcții hidrotehnice și poluări accidentale pe cursurile de apă; 52) inexistența instalațiilor de stocare, epurare și a racordurilor de descărcare în instalații de mal sau plutitoare a apelor impurificate, de pe nave sau instalații plutitoare, sub orice pavilion; 53) branșarea locuințelor la rețeaua de alimentare cu apă centralizată, fără existența sau realizarea rețelelor de canalizare a stației de epurare. 54) nerespectarea de către proprietarii/administratorii lucrărilor inginerești de artă (poduri) a obligației de a asigura secțiunea optimă de scurgere a apelor, în limita a două lungimi ale lucrării de artă (poduri) în albia majoră în amonte și în limita unei lungimi a lucrării de artă (poduri) în albia minoră în aval, pentru a respecta parametrii avizați; 55) nerespectarea prevederilor art. 33 alin. (2) privind acordarea dreptului de exploatare a agregatelor minerale din albiile sau malurile cursurilor de apă, lacurilor, bălților și din terasă; 56) nealocarea de către autoritățile centrale și locale în prevederile bugetare a sumelor necesare asigurării stocului, precum și neasigurarea stocului de materiale de intervenție, mijloacelor mecanice și de transport pentru apărarea împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcțiile hidrotehnice și intervenții în cazul poluărilor accidentale; 57) neparticiparea operatorilor economici la acțiunile operative de apărare împotriva inundațiilor, fenomenelor meteorologice periculoase, accidentelor la construcțiile hidrotehnice și de combatere a poluărilor accidentale, organizate de comitetele județene pentru situații de urgență; 58) Abrogat. 59) neluarea de către autoritățile administrației publice locale de măsuri operative privind amenajarea locurilor speciale pentru depozitarea deșeurilor de orice fel; 60) neasigurarea de către autoritățile administrației publice locale a curățării cursurilor de apă, a bălților și a malurilor acestora de pe raza localităților, precum și neluarea măsurilor operative privind verificarea stării de salubritate a cursurilor de apă; 61) realizarea de balastiere sau lucrări de excavare în albie în zona podurilor, în zona captărilor de apă din râu, a captărilor cu infiltrare prin mal, a subtraversărilor de conducte sau alte lucrări inginerești de artă. 62) nerespectarea obligației riveranilor sau a unităților administrativ-teritoriale, prin autoritățile administrației publice locale, de a întreține albiile cursurilor de apă în zonele stabilite; 63) lipsa regulamentelor de exploatare și a planurilor de avertizare-alarmare la deținătorii de baraje și lacuri de acumulare, prize pentru alimentări cu apă, cu sau fără baraj, precum și nereactualizarea acestora; 64) eliberarea autorizației de construire pentru amplasarea în albii majore de noi obiective economice sau sociale, inclusiv de noi locuințe, fără avizul de amplasament, precum și fără avizul sau autorizația de gospodărire a apelor. 65) restrângerea utilizării apei potabile pentru populație în folosul altor activități sau depășirea cantității de apă alocate, dacă are un caracter sistematic ori a produs o perturbare în activitatea unei unități de ocrotire socială sau a cauzat neajunsuri în alimentarea cu apă a populației; 66) continuarea activității după pierderea drepturilor obținute în baza legii. 67) primirea, depozitarea, prelucrarea, transportul și comercializarea agregatelor minerale fără documente specifice de transport al acestora sau cu documente din care nu rezultă cu certitudine proveniența legală a acestora, așa cum sunt prevăzute de normele referitoare la proveniența, circulația și comercializarea agregatelor minerale, la regimul spațiilor de depozitare a acestora și al instalațiilor de prelucrare prevăzute la art. 33 alin. (13) . 68) nemontarea de panouri de avertizare, precum și neîmprejmuirea zonei lucrărilor prevăzute la art. 48 alin. (1) lit. f) de către persoanele fizice și/sau juridice care efectuează respectivele lucrări; 69) nesupravegherea permanentă, prin mijloace audio-video și/sau pază, a lucrărilor prevăzute la art. 48 alin. (1) lit. f) de către proprietarii, administratorii sau beneficiarii acestora; 70) nesemnalizarea corespunzătoare a faptului că există riscul modificării adâncimii apei în timpul și ulterior lucrărilor prevăzute la art. 48 alin. (1) lit. f) de către persoanele fizice și/sau juridice care efectuează respectivele lucrări.
Contravențiile prevăzute la art. 87 , săvârșite de persoanele fizice și juridice, se sancționează după cum urmează
cu amendă de la 75.000 lei la 80.000 lei, pentru persoane juridice, și cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 87 pct. 5) , 6) , 9) , 11)-18) , 21)-23) , 28) , 30) , 34) , 35) , 52) , 54) , 56) și 59)-66)
cu amendă de la 35.000 lei la 40.000 lei, pentru persoane juridice, și cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 87 pct. 1)-4) , 7) , 10) , 24)-27 ), 29) , 31) , 32) , 39)-41 ), 43)-51) , 55) , 68) și 69)
cu amendă de la 25.000 lei la 30.000 lei, pentru persoane juridice, și cu amendă de la 6.500 lei la 7.000 lei, pentru persoane fizice, faptele prevăzute la art. 87 pct. 8) , 19) , 20) , 33) , 36)-38) , 42) , 53) , 57) , 67) și 70) .
Cuantumul amenzilor se actualizează prin hotărâre a Guvernului.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor prevăzute la art. 88 se fac de către
inspectorii din Administrația Națională «Apele Române»
directorul general al Administrației Naționale «Apele Române», directorii administrațiilor bazinale de apă, precum și salariații împuterniciți de aceștia
alte persoane împuternicite de conducerea autorității publice centrale din domeniul apelor
comisarii Gărzii de Mediu
ofițeri, subofițeri și agenți din cadrul Poliției Române, Poliției de Frontieră Române și Jandarmeriei Române - pentru constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor pentru faptele prevăzute la art. 87 pct. 67) .
Contravențiilor prevăzute de prezenta lege le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările ulterioare.
Contravenientul poate achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor ori de la data comunicării acestuia, după caz, jumătate din minimul amenzii, agentul constatator făcând mențiune despre această posibilitate în procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor.
Evacuarea, aruncarea sau injectarea în apele de suprafață și subterane, în apele maritime interioare ori în apele mării teritoriale de ape uzate, deșeuri, reziduuri sau produse de orice fel, care conțin substanțe, bacterii ori microbi în cantitate sau concentrație care poate schimba caracteristicile apei, punând în pericol viața, sănătatea și integritatea corporală a persoanelor, viața animalelor, mediul, producția agricolă ori industrială sau fondul piscicol, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani.
Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și următoarele fapte
poluarea, în orice mod, a resurselor de apă, dacă are un caracter sistematic și produce daune utilizatorilor de apă din aval
depozitarea în albia majoră a râurilor a combustibilului nuclear sau a deșeurilor rezultate din folosirea acestuia
punerea în pericol a digurilor de contur ale lacurilor de acumulare prin exploatările de agregate minerale din albia majoră sau terase.
Depozitarea sau folosirea de îngrășăminte chimice, de pesticide ori de alte substanțe toxice periculoase în zonele de protecție a apelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate.
Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1)-(3) se pedepsește.
Prin derogare de la dispozițiile art. 137 alin. (2) din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal , cu modificările și completările ulterioare, în cazul infracțiunilor prevăzute în prezentul articol, suma corespunzătoare unei zile-amendă pentru persoana juridică este cuprinsă între 500 lei și 25.000 lei.
Executarea, modificarea sau extinderea de lucrări, construcții ori instalații pe ape sau care au legătură cu apele, fără avizul legal, precum și darea în exploatare de unități fără punerea concomitentă în funcțiune a rețelelor de canalizare, a stațiilor și instalațiilor de epurare a apei uzate, potrivit autorizației de gospodărire a apelor, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la o lună la un an sau cu amendă.
Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează și următoarele fapte
utilizarea resurselor de apă în diferite scopuri, fără autorizația de gospodărire a apelor
exploatarea sau întreținerea lucrărilor construite pe ape ori în legătură cu apele, desfășurarea activității de topire a teiului, cânepii, inului și a altor plante textile, de tăbăcire a pieilor și de extragere a agregatelor minerale, fără autorizația de gospodărire a apelor
exploatarea de agregate minerale în zonele de protecție sanitară a surselor de apă, în zonele de protecție a albiilor, malurilor, construcțiilor hidrotehnice, construcțiilor și instalațiilor hidrometrice sau a instalațiilor de măsurare automată a calității apelor
utilizarea albiilor minore fără autorizația de gospodărire a apelor, precum și a plajei și țărmului mării în alte scopuri decât îmbăierea sau plimbarea.
Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate.
Abrogat.
Manevrarea de către persoanele neautorizate a stăvilarelor, grătarelor, vanelor, barierelor sau a altor construcții ori instalații hidrotehnice, circulația vehiculelor pe coronamentul digurilor și barajelor neamenajate în acest scop, tăierea la ras a perdelelor forestiere de protecție a digurilor și lacurilor de acumulare, blocarea golirilor de fund ale barajelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Cu pedeapsa prevăzută la alin. (1) se sancționează efectuarea de săpături, gropi sau șanțuri în baraje, diguri ori în zonele de protecție a acestor lucrări, precum și extragerea pământului sau a altor materiale din lucrările de apărare, fără avizul de gospodărire a apelor ori cu nerespectarea acestuia.
Dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) au fost săvârșite din culpă, limitele speciale ale pedepselor se reduc la jumătate.
Tentativa la infracțiunile prevăzute la alin. (1) și (2) se pedepsește.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Abrogat.
Infracțiunile prevăzute de prezenta lege se constată de către organele abilitate, precum și de către personalul prevăzut la art. 90 , care înaintează actul de constatare la organul local de cercetare penală.
Abrogat.
Abrogat.
Salariații autorității publice centrale din domeniul apelor și ai Administrației Naționale "Apele Române au dreptul să poarte uniforma, al carei model va fi aprobat prin hotărâre a Guvernului.
Autoritatea publică centrală din domeniul apelor este în drept să emită norme, normative și ordine cu caracter obligatoriu în domeniul apelor. Următoarele acte normative necesare se elaborează și se promovează prin ordin al conducătorului autorității publice centrale din domeniul apelor
procedura și competențele de emitere a avizului de gospodărire a apelor, inclusiv procedura de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă și conținutul-cadru al studiului de evaluare a impactului asupra corpurilor de apă; a^1) procedura și competențele de emitere a autorizației de gospodărire a apelor
procedura de modificare sau de retragere a avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor
procedura de suspendare temporară a autorizațiilor de gospodărire a apelor; c^1) procedura de transfer al avizelor și autorizațiilor de gospodărire a apelor
Abrogată
procedura de instituire a regimului de supraveghere specială
normativul de conținut al documentațiilor tehnice supuse avizării și autorizării
competențele de avizare și aprobare a regulamentelor de exploatare și a programelor de exploatare a lacurilor de acumulare
normele metodologice pentru elaborarea regulamentelor de exploatare bazinală
regulamentul-cadru pentru exploatarea barajelor, lacurilor de acumulare și prizelor de alimentare cu apă
metodologia privind elaborarea planurilor de restricții și de folosire a apei în perioade deficitare
metodologia-cadru de elaborare a planurilor de prevenire și combatere a poluărilor accidentale la folosințele de apă potențial poluatoare
normele metodologice privind avizul de amplasament
procedura privind mecanismul de acces la informația de gospodărire a apelor
procedura privind participarea utilizatorilor de apă, a riveranilor și a publicului în activitatea de consultare
metodologia și instrucțiunile tehnice pentru elaborarea schemelor directoare
îndrumare, instrucțiuni și metodologii privind activitatea de hidrologie și hidrogeologie
procedurile și normele metodologice pentru delimitarea albiilor minore ale cursurilor de apă cadastrale interioare ale României, a fluviului Dunărea cu brațele, insulele și ostroavele sale, a zonei aferente Administrației Rezervației Biosferei «Delta Dunării» cu insulele și ostroavele aferente, precum și a lacurilor care aparțin domeniului public al statului, respectiv a zonelor de protecție aferente acestora.
Regimul apelor minerale și geotermale va fi reglementat prin lege specială.
Administrația Națională «Apele Române» se va reorganiza ca instituție publică în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Organizarea și funcționarea Administrației Naționale «Apele Române» se stabilesc prin statut propriu, aprobat prin hotărâre a Guvernului, la propunerea autorității publice centrale din domeniul apelor.
Administrația Națională «Apele Române», ca instituție publică, preia toate drepturile și este ținută de toate obligațiile fostului agent economic Administrația Națională «Apele Române».
Obligațiile bugetare restante stabilite prin certificate de obligații bugetare, cu excepția impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, inclusiv accesoriile acestora, se anulează la data intrării în vigoare a prezentei legi.
Abrogat. Prezenta lege transpune Directiva 2000/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2000 de stabilire a unui cadru de politică comunitară în domeniul apei, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene (JOCE) seria L nr. 327 din 22 decembrie 2000 și Directiva 2007/60/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 23 octombrie 2007 privind evaluarea și gestionarea riscurilor la inundații, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene (JOUE) seria L nr. 288 din 6 noiembrie 2007. Aceasta lege a fost adoptată în ședința comuna a Camerei Deputaților și Senatului din 11 septembrie 1996, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României .
Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public definite potrivit legii finanțate din fonduri externe nerambursabile, entitățile care emit avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, inclusiv cele referitoare la relocările de utilități, cu excepția autorităților competente pentru protecția mediului, au obligația eliberării avizelor în 10 zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor.
Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, definite potrivit legii, finanțate din fonduri externe nerambursabile, certificatele de urbanism și avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, emise la faza de studiu de fezabilitate, își păstrează valabilitatea, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora, până la finalizarea executării lucrărilor pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală.
Pentru contractele de implementare, încheiate în condițiile art. IV din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 109/2022 privind unele măsuri pentru proiectele de infrastructură de apă și apă uzată finanțate din fonduri europene și pentru modificarea unor acte normative, cu modificările ulterioare, certificatele de urbanism și avizele/acordurile solicitate prin certificatul de urbanism, emise la faza de studiu de fezabilitate în numele operatorilor regionali de apă și apă uzată, își păstrează valabilitatea, dacă nu intervin elemente noi sau nu se modifică condițiile care au stat la baza emiterii acestora, până la finalizarea executării lucrărilor corespunzătoare pentru care au fost eliberate, respectiv până la încheierea procesului-verbal de recepție finală corespunzător.
Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, definite potrivit legii, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin derogare de la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare, autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire au obligația eliberării autorizației în termen de 15 zile calendaristice de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor.
Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, autoritatea competentă pentru protecția mediului are obligația de emitere a actului de reglementare în termen de maximum 30 de zile lucrătoare de la data la care s-a finalizat dezbaterea publică prevăzută la art. 19 din anexa nr. 5 la Legea nr. 292/2018 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice și private asupra mediului.
Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, pentru proiectele de investiții a căror valoare se încadrează în pragurile prevăzute la art. 42 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 , cu modificările și completările ulterioare, precum și pentru proiectele de infrastructură implementate de operatorii regionali, astfel cum sunt definiți la art. 2 lit. h) din Legea nr. 51/2006, republicată , cu modificările și completările ulterioare, respectiv pentru proiectele de infrastructură de interes public, definite potrivit legii, a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin certificatul de urbanism sunt solicitate avizele/acordurile care se referă strict la tipul de lucrări necesare pentru realizarea proiectului de infrastructură, fiind interzisă solicitarea de avize/acorduri care nu au temei tehnic și legal în raport cu obiectul proiectului. Proiectele de infrastructură prevăzute la alin. (1) sunt scutite de la plata oricăror taxe sau tarife solicitate prin certificatele de urbanism și stabilite prin hotărârile consiliilor locale sau județene.
Constituie contravenție neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevăzut la alin. (1) , precum și solicitarea prin certificatul de urbanism a unor avize/acorduri care nu au temei tehnic și legal în raport cu obiectul proiectului și se sancționează cu amendă în cuantumul prevăzut la art. 63^1 lit. d) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare. Inspectoratul de Stat în Construcții constată contravențiile și aplică sancțiunile potrivit prezentului alineat. (7) În termenul prevăzut la alin. (2) , entitățile care emit avizele solicitate prin certificatul de urbanism emit, o singură dată, avizele condiționate, motivate temeinic din punct de vedere tehnic și economic, după caz. Prin condiționări nu se impun alte soluții tehnice decât cele prevăzute în avizul de principiu acordat la etapa studiului de fezabilitate, conform Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, și exclud procedurile interne de aprobare ale entităților emitente.
În situația prevăzută la alin. (7) , beneficiarul lucrărilor prevăzute la alin. (2) transmite entităților care emit avizele solicitate prin certificatul de urbanism clarificările/ completările/modificările, după caz, asupra condiționărilor impuse, în termen de 30 de zile de la data emiterii avizului condiționat. După transmiterea de către beneficiarul lucrărilor a clarificărilor/completărilor/modificărilor, entitățile care emit avizele solicitate prin certificatul de urbanism au obligația de emitere a avizului în termen de 5 zile de la depunerea de către beneficiarul lucrărilor a clarificărilor/completărilor/modificărilor, după caz, asupra condiționărilor impuse.
În situația în care entitățile competente pentru emiterea avizelor solicitate prin certificatul de urbanism nu emit avizele în termenele prevăzute la alin. (2) sau (7) , documentația depusă de către beneficiarul lucrării este asimilată ca fiind completă.
În cazurile prevăzute la alin. (9) , entitățile care emit avizele solicitate prin certificatul de urbanism au obligația de a emite avizele în termen de 5 zile calendaristice de la epuizarea termenelor prevăzute la alin. (2) și (7) .
Pentru proiectele prevăzute la alin. (2) a căror finanțare este asigurată din fonduri externe nerambursabile, în situația în care avizele nu sunt emise în condițiile alin. (10) , acestea se consideră a fi acordate, iar beneficiarii proiectelor au obligația de a începe execuția lucrărilor, după emiterea autorizației de construire.
Dispozițiile alin. (2) și (7)-(11) se aplică în mod corespunzător pentru utilitățile identificate suplimentar față de cele prevăzute în acordul/avizul de principiu emis, la etapa studiului de fezabilitate, de către entitățile competente pentru emiterea acordurilor/avizelor solicitate prin certificatul de urbanism.
În situația în care, în urma analizei documentației depuse la autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire, se constată faptul că aceasta este incompletă, necesită clarificări tehnice sau modificări, acest lucru se notifică, o singură dată, în scris, beneficiarului lucrărilor prevăzute la alin. (3) , în termen de 5 zile lucrătoare de la data depunerii notificării eliberării acestora de către beneficiarul lucrărilor, cu menționarea tuturor elementelor necesare în vederea completării/modificării acesteia, în interiorul termenului prevăzut la alin. (3) .
În situația în care autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire nu emit autorizațiile de construire în termenul prevăzut la alin. (3) , documentația depusă de către beneficiarul lucrării este asimilată ca fiind completă.
În cazul prevăzut la alin. (14) , autoritățile competente pentru emiterea autorizației de construire au obligația de a emite autorizațiile de construire în termen de 5 zile calendaristice de la epuizarea termenului prevăzut la alin. (3) .
În conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 27/2003 privind procedura aprobării tacite, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 486/2003 , cu modificările și completările ulterioare, autorizațiile de construire a căror emitere intră în competența Ministerului Transporturilor și Infrastructurii se consideră acordate dacă acestea nu au fost emise în termenul prevăzut la alin. (15) . În cazul aprobării tacite a autorizației de construire, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii este obligat să emită documentul oficial în termen de 5 zile lucrătoare de la data aprobării tacite.
Pentru proiectele de infrastructură de transport de interes național, în situația în care nu sunt emise autorizațiile de construire, în condițiile alin. (15) , de către autoritățile competente, altele decât Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, autorizația de construire se emite de către Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, în condițiile prevăzute de prezentul articol. Articolul X
Contravențiilor prevăzute de prezenta ordonanță de urgență le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare.
Prin derogare de la prevederile art. 4 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 , aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002 , cu modificările și completările ulterioare, dispozițiile art. IX alin. (6) intră în vigoare la 10 zile de la data publicării prezentei ordonanțe de urgență în Monitorul Oficial al României, Partea I.