HOTĂRÂRE nr. 1.239 din 8 decembrie 2010 (*actualizată*) privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010 , precum și pentru aprobarea unor măsuri privind reorganizarea Unității centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice (actualizată până la data de 30 decembrie 2010*)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Se aprobă Normele metodologice de aplicare a Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010 , prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Unitatea centrală pentru coordonarea parteneriatului public-privat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice se reorganizează la nivel de direcție generală în subordinea Secretariatului General al Guvernului.
Personalul se preia în cadrul Secretariatului General al Guvernului, beneficiind de drepturile salariale acordate, potrivit legii, pentru categoriile de funcții din cadrul Secretariatului General al Guvernului.
În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, secretarul general al Guvernului aprobă, prin ordin, regulamentul de organizare și funcționare a Unității centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat.
Protocolul de predare-preluare dintre Ministerul Finanțelor Publice și Secretariatul General al Guvernului se încheie în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri și cuprinde structura de personal preluată, precum și drepturile și obligațiile fostei Unități centrale pentru coordonarea parteneriatului public-privat din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se aplică procedurilor legale prevăzute de Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, pentru respectarea drepturilor de carieră ale funcționarilor publici.
Hotărârea Guvernului nr. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 28 ianuarie 2009, cu modificările și completările ulterioare, se modifică după cum urmează
La articolul 3 alineatul (1), punctele 61 și 62 se abrogă
La articolul 3 alineatul (1), punctul 63 va avea următorul cuprins: "63. gestionează baza de date privind proiectele de concesiuni de lucrări publice, servicii și bunuri derulate la nivel central și local;"
Anexa nr. 1 "Structura organizatorică a Ministerului Finanțelor Publice" se înlocuiește cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
La articolul 3 alineatul (1) din Hotărârea Guvernului nr. 405/2007 privind funcționarea Secretariatului General al Guvernului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 302 din 7 mai 2007, cu modificările și completările ulterioare, după punctul 14 se introduce un nou punct, punctul 15, cu următorul cuprins: "15. Prin Unitatea centrală pentru coordonarea parteneriatului public-privat (UCCPPP) se asigură îndrumarea și monitorizarea partenerilor publici și a investitorilor privați interesați în activitatea de organizare și derulare a unui proiect de parteneriat public-privat, în condițiile legii. În acest sens
verifică fiecare anunț de intenție sau altă documentație complementară transmis/transmisă de către partenerul public pentru publicare în Sistemul electronic de achiziții publice (SEAP) și în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, în cazul în care valoarea proiectului depășește 5 milioane euro
în termen de două zile lucrătoare de la data primirii anunțului de la SEAP, UCCPPP are obligația fie să emită către operatorul SEAP acceptul de publicare pentru anunțul respectiv, în cazul în care în urma verificării nu se constată erori/omisiuni de completare, fie să respingă publicarea anunțului, în cazul în care se constată erori/omisiuni de completare, informând totodată partenerul public asupra acestei decizii, precum și asupra modului în care erorile/omisiunile pot fi remediate
elaborează anual strategia națională pentru promovarea și implementarea proiectelor de parteneriat public-privat și o supune aprobării Guvernului
urmărește, verifică și raportează periodic Guvernului punerea în aplicare a strategiei naționale pentru promovarea și implementarea proiectelor de parteneriat public-privat
stabilește și promovează proceduri de identificare și realizare a proiectelor de parteneriat public-privat și de susținere a tuturor partenerilor publici definiți în cap. I secțiunea a 4-a - «Parteneri publici» din Legea parteneriatului public-privat nr. 178/2010 , în pregătirea și implementarea proiectelor de parteneriat public-privat
constituie și gestionează baza de date publică integrată, unică și actualizată a tuturor proiectelor de parteneriat public-privat anunțate, precum și a celor în desfășurare sau finalizate
actualizează și asigură menținerea și funcționarea sistemului de prelucrare, colectare și management al informațiilor și datelor statistice privind derularea contractelor de parteneriat public-privat la nivel central și local
asigură promovarea conceptului și proiectelor de parteneriat public-privat
elaborează, pe baza propriilor analize și verificări, documentele de sinteză referitoare la procesul de derulare a proiectelor de parteneriat public-privat
participă, prin reprezentanți, la invitația partenerilor publici, conform prevederilor legale în vigoare, în cadrul comisiilor de evaluare și negociere constituite în vederea alegerii investitorului privat și a semnării contractului de parteneriat public-privat cu acesta
identifică și asigură difuzarea la nivel național a celor mai bune practici în domeniul parteneriatului public-privat
stabilește contacte și ține legătura pe teme de investiții prin proiecte de parteneriat public-privat cu organisme guvernamentale și nonguvernamentale, precum și cu investitori străini și autohtoni
înlesnește contactul dintre investitori străini sau autohtoni și partenerii publici pentru realizarea în comun a unor proiecte în regim de parteneriat public-privat
poate reprezenta Guvernul României în cadrul reuniunilor pe tema parteneriatului public-privat organizate la nivel național sau internațional
emite recomandări privind structurarea proiectelor de parteneriat public-privat, având în vedere impactul asupra nivelului creditării din sectorul public, precum și asupra limitelor de împrumut la nivel național sau local
monitorizează împreună cu partenerii publici evoluția procesului de implementare a proiectelor de parteneriat public-privat și coordonează acțiunile necesare implementării adecvate a acestora
acordă asistență de specialitate partenerilor publici și investitorilor interesați în toate fazele de derulare a unui proiect de parteneriat public-privat
asigură consultanța de specialitate necesară pentru înființarea și funcționarea în cadrul unor autorități publice a unităților interne de coordonare a proiectelor de parteneriat public-privat, organizate conform art. 39 din Legea nr. 178/2010 ."
Anexa nr. 1
NORME METODOLOGICE de aplicare a Legii parteneriatului public-privat nr. 178/2010
Parteneriatul public-privat este un mecanism economic de asociere a 2 parteneri, autoritatea publică și investitorul privat, în vederea realizării, prin proiectul de parteneriat public-privat, a unui bun public sau a unui serviciu public, așa cum sunt definite la art. 4 lit. a) și c) din Legea parteneriatului public-privat nr. 178/2010 .
Parteneriatul public-privat se realizează în mod obligatoriu prin intermediul unui subiect de drept distinct - compania de proiect.
Proiectul de parteneriat public-privat este creat pentru proiectarea, finanțarea, construcția, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreținerea, dezvoltarea și transferarea oricărui bun sau serviciu public, realizat în întregime cu resurse financiare private, pe baza unui tip de contract de parteneriat public-privat, realizat potrivit prevederilor art. 5 și 6 din Legea nr. 178/2010 .
Proiectul de parteneriat public-privat se realizează prin încheierea unui contract de parteneriat public-privat, care poate fi de mai multe tipuri, în funcție de activitățile în proiectele de parteneriat public-privat transferate de partenerul public, ca obligații, către investitorul privat, în conformitate cu art. 6 alin. (1) din Legea nr. 178/2010 .
Realizarea unui bun sau serviciu public în cadrul unui proiect de parteneriat public-privat reprezintă ansamblul activităților de proiectare, finanțare, construcție, reabilitare, modernizare, operare, întreținere, dezvoltare și transferare a acestora.
Tipurile de lucrări publice ce pot face obiectul contractului de parteneriat public-privat sunt
lucrări publice de interes local
lucrări publice de interes județean
lucrări publice de interes național.
Lista documentației principale care stă la baza proiectului de parteneriat public-privat și competențele de aprobare a acesteia sunt prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentele norme metodologice.
Proiectele de parteneriat public-privat pentru proiectarea, construcția, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreținerea și dezvoltarea lucrărilor publice de interes local sunt inițiate de către consiliile comunale, orășenești, municipale și consiliile subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară.
Proiectele de parteneriat public-privat pentru proiectarea, construcția, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreținerea și dezvoltarea lucrărilor publice de interes județean sunt inițiate de către consiliile județene.
Proiectele de parteneriat public-privat pentru proiectarea, construcția, reabilitarea, modernizarea, operarea, întreținerea și dezvoltarea lucrărilor publice de interes național sunt inițiate de către Guvernul României, ministere și partenerii publici, așa cum sunt definiți la art. 8 lit. b)-e) din Legea nr. 178/2010 .
În vederea realizării unui proiect de parteneriat public-privat, autoritățile executive, așa cum sunt definite de Legea administrației publice locale nr. 215/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, au următoarele atribuții
identifică obiectivul proiectului de parteneriat public-privat
execută studiul de prefezabilitate sau de fundamentare cu specialiștii din cadrul structurii proprii sau, după caz, prin intermediul unei firme cu expertiză în domeniu
pregătesc documentele care fac obiectul hotărârii autorităților deliberative referitoare la aprobarea proiectului de parteneriat public-privat
publică anunțul de intenție și documentul atașat, conform legii
distribuie, fără plată, documentul atașat la anunțul de intenție
organizează, conform legii și mandatului dat de autoritățile deliberative, primirea scrisorilor de intenție, lucrările comisiei de evaluare, semnarea acordurilor de proiect cu investitorii privați selectați, lucrările comisiei de negociere, analiza ofertei finale a investitorului privat selectat, încheierea contractului de parteneriat public-privat.
În vederea realizării unui proiect de parteneriat public-privat, reprezentanții legali ai partenerilor publici, așa cum sunt definiți la art. 8 lit. b)-e) din Legea nr. 178/2010 , au următoarele atribuții
identifică obiectivul proiectului de parteneriat public-privat
execută studiul de prefezabilitate sau de fundamentare cu specialiștii din cadrul structurii proprii ori, după caz, prin intermediul unei firme cu expertiză în domeniu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare
pregătesc documentele care fac obiectul hotărârii consiliului de administrație referitoare la aprobarea proiectului de parteneriat public-privat
publică anunțul de intenție și documentul atașat, conform legii
distribuie, fără plată, documentul atașat la anunțul de intenție
organizează, conform legii și mandatului dat de consiliul de administrație, primirea scrisorilor de intenție, lucrările comisiei de evaluare, semnarea acordurilor de proiect cu investitorii privați selectați, lucrările comisiei de negociere, analiza ofertei finale a investitorului privat selectat, încheierea contractului de parteneriat public-privat.
În vederea realizării unui proiect de parteneriat public-privat, ministerul cu atribuții în gestionarea domeniului de aplicabilitate a proiectului de parteneriat public-privat are următoarele atribuții
identifică obiectivul proiectului de parteneriat public-privat
execută studiul de prefezabilitate sau de fundamentare cu specialiștii proprii ori, după caz, prin intermediul unei firme cu expertiză în domeniu, în conformitate cu prevederile legale în vigoare
pregătește documentele care vor face obiectul hotărârii Guvernului referitoare la aprobarea proiectului de parteneriat public-privat
publică anunțul de intenție și documentul atașat, conform legii
distribuie, fără plată, documentul atașat la anunțul de intenție
organizează, conform legii și mandatului dat de Guvern, primirea scrisorilor de intenție, lucrările comisiei de evaluare, semnarea acordurilor de proiect cu investitorii privați selectați, lucrările comisiei de negociere, analiza ofertei finale a investitorului privat selectat, încheierea contractului de parteneriat public-privat.
Autoritățile deliberative, așa cum sunt definite de Legea nr. 215/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare, au următoarele atribuții
aprobă oportunitatea de demarare a proiectului de parteneriat public-privat, pe baza identificării realizate de către autoritățile executive a obiectivului proiectului de parteneriat public-privat
aprobă studiul de prefezabilitate sau de fundamentare aferent proiectului de parteneriat public-privat
aprobă forma și conținutul anunțului de intenție și a documentului atașat
aprobă componența comisiei/comisiilor de evaluare și negociere. Pentru selecția partenerilor privați cu care se intră în etapa de negociere, partenerul public numește o comisie, care poate fi aceeași sau poate fi schimbată și pentru etapa de negociere în vederea stabilirii investitorului privat cu care se încheie contractul de parteneriat public-privat
aprobă criteriile de evaluare, grilele de punctaj și modul de tratare a scrisorilor de intenție întârziate sau primite nesigilate prin ordin, decizie sau dispoziție, emise de către partenerul public
Guvernul are următoarele atribuții
aprobă oportunitatea de demarare a proiectului de parteneriat public-privat, pe baza identificării realizate de către ministerul cu atribuții în gestionarea domeniului de aplicabilitate a proiectului de parteneriat public-privat
aprobă studiul de prefezabilitate sau de fundamentare aferent proiectului de parteneriat public-privat
aprobă forma și conținutul anunțului de intenție și a documentului atașat
aprobă componența comisiei/comisiilor de evaluare și negociere. Pentru selecția partenerilor privați cu care intră în etapa de negociere, partenerul public numește o comisie, care poate fi aceeași sau poate fi schimbată/modificată și pentru etapa de negociere, în vederea stabilirii investitorului privat cu care se încheie contractul de parteneriat public-privat
aprobă criteriile de evaluare, grilele de punctaj și modul de tratare a scrisorilor de intenție întârziate sau primite nesigilate prin ordin, decizie ori dispoziție, emise de către ministerul responsabil de domeniul de aplicabilitate a proiectului de parteneriat public-privat
Organele deliberative de conducere ale partenerilor publici prevăzuți la art. 8 lit. b)-e) din Legea nr. 178/2010 au următoarele atribuții
aprobă oportunitățile de demarare a proiectului de parteneriat public-privat, pe baza identificării realizate de către reprezentanții legali ai partenerilor publici
aprobă studiul de prefezabilitate sau de fundamentare aferent proiectului de parteneriat public-privat
aprobă forma și conținutul anunțului de intenție și a documentului atașat
aprobă componența comisiei/comisiilor de evaluare și negociere. Pentru selecția partenerilor privați cu care se intră în etapa de negociere, partenerul public numește o comisie, care poate fi aceeași sau poate fi schimbată/modificată și pentru etapa de negociere, în vederea stabilirii investitorului privat cu care se încheie contractul de parteneriat public-privat
aprobă criteriile de evaluare, grilele de punctaj și modul de tratare a scrisorilor de intenție întârziate sau primite nesigilate prin ordin, decizie ori dispoziție, emise de către partenerul public
Consiliile de administrație ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară au următoarele competențe
coordonează un proiect de parteneriat public-privat, în limitele dispozițiilor prezentei hotărâri și a competențelor asociațiilor de dezvoltare intercomunitară acordate prin Legea nr. 215/2001 , republicată, cu modificările și completările ulterioare
pun în aplicare competențele referitoare la proiectul de parteneriat public-privat, care i-au fost transferate prin delegare de competență de către consiliile locale ale asociațiilor de dezvoltare comunitară.
În sensul Legii nr. 178/2010 , parteneriatul public-privat se poate realiza prin diverse tipuri de contracte, în funcție de nivelul de implicare a investitorului privat și anume
proiectare-construcție-operare-transfer (PCOT)
construcție-operare-dezvoltare-transfer (CODT)
construcție-operare-transfer (COT)
dezvoltare-întreținere-operare-transfer (DIOT)
reabilitare-operare-transfer (ROT).
Contractul de tip PCOT se aplică în principiu, pentru realizarea unui obiectiv public, de regulă nou, pe care partenerul public trebuie să îl realizeze în folosul comunității publice pe care o reprezintă, în condiții de lipsă de resurse financiare bugetare și/sau de management profesionist în domeniul de operare al obiectivului respectiv. (2) În cazul în care se încheie un contract de parteneriat public-privat de tip PCOT în condițiile alin. (1), de regulă, investitorul privat are o cotă de participare majoritară la compania de proiect.
Partenerul public aduce ca aport la capitalul social al companiei de proiect, în condițiile legii, bunuri aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrative-teritoriale.
În cadrul contractului de parteneriat public-privat de tip PCOT, părțile au următoarele obligații
partenerul public identifică și definește proiectul, realizează studiul de fundamentare sau de prefezabilitate, face anunțul de intenție, realizează și face public documentul atașat anunțului de intenție, stabilește cuantumul, forma și modalitățile de participare la compania de proiect, organizează procedurile de selecție și negociere premergătoare încheierii contractului de parteneriat public privat, încheie contractul de parteneriat public-privat, recepționează bunul public la sfârșitul perioadei de derulare a contractului potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 178/2010
investitorul privat participă la procedura de selecție organizată de către partener public cu o ofertă preliminară, dacă este selectat pentru etapa de negociere semnează acordul de proiect, prezintă oferta finală din care vor rezultă modalitățile prin care se va implica în proiect în fazele de finanțare, proiectare, construcție și operare a obiectivului realizat prin proiectul de parteneriat public-privat, încheie contractul de parteneriat public-privat rezultat în urma procedurii de negociere, face transferul bunului public la sfârșitul perioadei de derulare a contractului potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 178/2010 .
Prin contractul de parteneriat public-privat de tip PCOT, investitorului privat i se permite să perceapă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, tarife corespunzătoare pentru utilizarea de către terți a bunului public pentru o perioadă stabilită, investitorul putând să își recupereze investiția, să finanțeze întreținerea și să realizeze profit.
Nivelurile de tarifare se stabilesc la sfârșitul etapei de negociere prin oferta finală.
Contractul de tip CODT se aplică în principiu pentru realizarea unui obiectiv public, de regulă nou, pe care partenerul public trebuie să îl realizeze în folosul comunității publice pe care o reprezintă, în condiții de lipsă de resurse financiare bugetare și de management profesionist în domeniul de operare al obiectivului respectiv. (2) În cazul în care se încheie un contract de parteneriat public-privat de tip CODT în condițiile alin. (1), de regulă, investitorul privat are o cotă de participare majoritară la compania de proiect.
Partenerul public aduce ca aport la capitalul social al companiei de proiect, în condițiile legii, bunuri aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale.
În cadrul contractului de parteneriat public-privat de tip CODT, părțile au următoarele obligații
partenerul public identifică și definește proiectul, realizează studiul de fundamentare sau de prefezabilitate, inclusiv proiectul tehnic, face anunțul de intenție, realizează și face public documentul atașat anunțului de intenție, stabilește cuantumul, forma și modalitățile de participare la compania de proiect, organizează procedurile de selecție și negociere premergătoare încheierii contractului de parteneriat public privat, încheie contractul de parteneriat public-privat, recepționează bunul public la sfârșitul perioadei de derulare a contractului
investitorul privat participă la procedura de selecție organizată de către partenerul public cu o ofertă preliminară, dacă este selectat pentru etapa de negociere semnează acordul de proiect, prezintă oferta finală din care vor rezultă modalitățile prin care se va implica în proiect în fazele de finanțare, construcție, dezvoltare sau modernizare, operare și întreținere a obiectivului realizat prin proiectul de parteneriat public-privat, încheie contractul de parteneriat public-privat rezultat în urma procedurii de negociere, face transferul bunului public la sfârșitul perioadei de derulare a contractului, potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 178/2010 .
Prin contractul de parteneriat public-privat de tip CODT, investitorului privat i se permite să perceapă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, tarife corespunzătoare pentru utilizarea de către terți a bunului public pentru o perioadă stabilită, investitorul putând să își recupereze investiția, să finanțeze întreținerea și să realizeze profit.
Nivelurile de tarifare se stabilesc la sfârșitul etapei de negociere prin oferta finală.
Contractul de tip COT se aplică, în principiu, pentru realizarea unui obiectiv public, de regulă nou, pe care partenerul public trebuie să îl realizeze în folosul comunității publice pe care o reprezintă, în condiții de lipsă de resurse financiare bugetare și de management profesionist în domeniul de operare al obiectivului respectiv. (2) În cazul în care se încheie un contract de parteneriat public-privat de tip COT în condițiile alin. (1), de regulă, investitorul privat are o cotă de participare majoritară la compania de proiect.
Partenerul public aduce ca aport la capitalul social al companiei de proiect, în condițiile legii, bunuri aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale.
În cadrul contractului de parteneriat public-privat de tip COT, părțile au următoarele obligații
partenerul public identifică și definește proiectul, realizează studiul de fundamentare sau de prefezabilitate, poate realiza proiectul tehnic, face anunțul de intenție, realizează și face public documentul atașat anunțului de intenție, stabilește cuantumul, forma și modalitățile de participare la compania de proiect, organizează procedurile de selecție și negociere premergătoare încheierii contractului de parteneriat public privat, încheie contractul de parteneriat public-privat, recepționează bunul public la sfârșitul perioadei de derulare a contractului, potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 178/2010
investitorul privat participă la procedura de selecție organizată de către partenerul public cu o ofertă preliminară, dacă este selectat pentru etapa de negociere semnează acordul de proiect, prezintă oferta finală din care vor rezultă modalitățile prin care se va implica în proiect în fazele de finanțare, proiectare, după caz, construcție, operare și întreținere ale obiectivului realizat prin proiectul de parteneriat public-privat, încheie contractul de parteneriat public-privat rezultat în urma procedurii de negociere, face transferul bunului public la sfârșitul perioadei de derulare a contractului potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 178/2010 .
Prin contractul de parteneriat public-privat de tip COT, investitorului privat i se permite să perceapă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, tarife corespunzătoare pentru utilizarea de către terți a bunului public pentru o perioadă stabilită, investitorul putând să își recupereze investiția, să finanțeze întreținerea și să realizeze profit.
Niveluri de tarifare sunt stabilite la sfârșitul etapei de negociere prin oferta finală.
Contractul de tip DIOT se aplică, în principiu, pentru dezvoltarea și întreținerea unui obiectiv public, pe care partenerul public trebuie să îl dezvolte și să îl întrețină în folosul comunității publice pe care o reprezintă, în condiții de lipsă de resurse financiare bugetare și de management profesionist în domeniul de operare al obiectivului respectiv. (2) În cazul în care se încheie un contract de parteneriat public-privat de tip DIOT în condițiile alin. (1), de regulă, investitorul privat are o cotă de participare majoritară la compania de proiect.
Partenerul public aduce ca aport la capitalul social al companiei de proiect, în condițiile legii, bunuri aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale.
În cadrul contractului de parteneriat public-privat de tip DIOT, părțile au următoarele obligații
partenerul public identifică și definește proiectul, realizează studiul de fundamentare sau de prefezabilitate, propune planul de dezvoltare al obiectivului, face anunțul de intenție, realizează și face public documentul atașat anunțului de intenție, stabilește cuantumul, forma și modalitățile de participare la compania de proiect, organizează procedurile de selecție și negociere premergătoare încheierii contractului de parteneriat public privat, încheie contractul de parteneriat public-privat, recepționează bunul public la sfârșitul perioadei de derulare a contractului potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 178/2010
investitorul privat participă la procedura de selecție organizată de către partenerul public cu o ofertă preliminară, dacă este selectat pentru etapa de negociere semnează acordul de proiect, prezintă oferta finală din care vor rezultă modalitățile prin care se va implica în proiect în fazele de finanțare, dezvoltare, întreținere și operare ale obiectivului care face obiectul proiectului de parteneriat public-privat, încheie contractul de parteneriat public-privat rezultat în urma procedurii de negociere, face transferul bunului public la sfârșitul perioadei de derulare a contractului potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 178/2010 .
Prin contractul de parteneriat public-privat de tip DIOT, investitorului privat i se permite să perceapă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, tarife corespunzătoare pentru utilizarea de către terți a bunului public pentru o perioadă stabilită, investitorul putând să își recupereze investiția, să finanțeze întreținerea și să realizeze profit.
Niveluri de tarifare sunt stabilite la sfârșitul etapei de negociere prin oferta finală.
Contractul de tip ROT se aplică, în principiu, pentru reabilitarea și întreținerea unui obiectiv public, pe care partenerul public trebuie să îl readucă la standarde moderne și să îl întrețină în folosul comunității publice pe care o reprezintă, în condiții de lipsă de resurse financiare bugetare și de management profesionist în domeniul de operare al obiectivului respectiv. (2) În cazul în care se încheie un contract de parteneriat public-privat de tip ROT în condițiile alin. (1), de regulă, investitorul privat are o cotă de participare majoritară la compania de proiect.
Partenerul public aduce ca aport la capitalul social al companiei de proiect, în condițiile legii, bunuri aflate în proprietatea privată a statului sau a unităților administrativ-teritoriale.
În cadrul contractului de parteneriat public-privat de tip ROT, părțile au următoarele obligații
partenerul public identifică și definește proiectul, realizează studiul de fundamentare sau de prefezabilitate, propune planul de reabilitare al obiectivului, face anunțul de intenție, realizează și face public documentul atașat anunțului de intenție, stabilește cuantumul, forma și modalitățile de participare la compania de proiect, organizează procedurile de selecție și negociere premergătoare încheierii contractului de parteneriat public privat, încheie contractul de parteneriat public-privat, recepționează bunul public la sfârșitul perioadei de derulare a contractului, potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 178/2010
investitorul privat participă la procedura de selecție organizată de către partenerul public cu o ofertă preliminară, dacă este selectat pentru etapa de negociere semnează acordul de proiect, prezintă oferta finală din care vor rezultă modalitățile prin care se va implica în proiect în fazele de finanțare, reabilitare, întreținere și operare ale obiectivului care face obiectul proiectului de parteneriat public-privat, încheie contractul de parteneriat public-privat rezultat în urma procedurii de negociere, face transferul bunului public la sfârșitul perioadei de derulare a contractului, potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 178/2010 .
Prin contractul de parteneriat public-privat de tip ROT, investitorului privat i se permite să perceapă, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, tarife corespunzătoare pentru utilizarea de către terți a bunului public pentru o perioadă stabilită, investitorul putând să își recupereze investiția, să finanțeze întreținerea și să realizeze profit.
Niveluri de tarifare sunt stabilite la sfârșitul etapei de negociere prin oferta finală.
Partenerul public și investitorul privat pot conveni care sunt tipurile de activități avute în vedere în cadrul contractului de proiect de parteneriat public-privat potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 178/2010 , prin enunțarea în contract a uneia sau a mai multor tipuri de activități prevăzute în lege.
În toate cazurile investitorului privat îi este transferată obligația de finanțare.
Studiul de prefezabilitate și studiul de fundamentare reprezintă documente de bază pentru inițierea unui proiect de parteneriat public-privat și se întocmesc în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare.
Partenerul public realizează studiul de prefezabilitate sau studiul de fundamentare, costurile generate de realizarea acestora fiind în sarcina partenerului public.
Documentele prevăzute la alin. (1) furnizează elementele de bază pentru documentul atașat anunțului de intenție de realizare a unui proiect de parteneriat public-privat.
Studiul de prefezabilitate sau de fundamentare executat de către partenerul public este pus la dispoziția investitorilor privați interesați odată cu documentul atașat la anunțul de intenție.
Studiul de prefezabilitatea sau de fundamentare se aprobă prin hotărâre, în conformitate cu dispozițiile cap. II.
Studiul de prefezabilitate reprezintă documentația care cuprinde justificarea tehnică și economică a proiectului de parteneriat public-privat, caracteristicile principale, precum și indicatorii tehnico-economici ai acestuia.
Rezultatele studiului de prefezabilitate trebuie să ofere informații complete cu privire la: a) beneficiile pe care proiectul le poate aduce comunității
alternativele de realizare a proiectului analizate
modalitatea în care realizarea proiectului răspunde cerințelor și politicilor partenerului public
faptul că proiectul beneficiază de închidere financiară și în cazul în care costul proiectului nu poate fi acoperit din venituri publice, care este conținutul și forma participării partenerului public la proiect, cu respectarea legii.
Studiul de prefezabilitate trebuie să acopere principalele aspecte tehnice, financiare, economice, sociale, instituționale și de mediu ale proiectului public-privat, cuprinzând cel puțin următoarele elemente
obiectivul public al proiectului
evaluarea participării partenerului public la proiect
aria de acoperire a proiectului
beneficiile pe care le poate aduce proiectul
direcția de adresabilitate a proiectului
posibilitățile tehnice de implementare
estimarea bugetară, care cuprinde atât valoarea estimativă a investiției private, cât și valoarea estimativă a participării partenerului public la proiect
evaluarea aproximativă a perioadei determinate de derulare a contractului de parteneriat public-privat
posibilități de recuperare a investițiilor
estimarea celor mai importante riscuri
estimarea efectelor asupra pieței muncii
evaluarea impactului asupra mediului
realizarea unei ilustrări de temă de proiect, dacă este cazul, care va putea cuprinde, de principiu, planul de amplasare în zonă, planul general, planuri și secțiuni generale de arhitectură sau orice alte elemente tehnice și de arhitectură care pot să conducă la o estimare cât mai reală a valorii investiției
analiza și propunerea unui anume tip de contract de parteneriat public-privat, din care rezultă gradul de participare al fiecărui partener la proiect.
Studiul de fundamentare este documentul, de regulă, mai elaborat decât studiul de prefezabilitate și care se face pentru proiecte de o complexitate mărită și reprezintă documentația care cuprinde justificarea tehnică și economică a proiectului public-privat, precum și caracteristicile principale și indicatorii tehnico-economici ai acestuia. Rezultatele studiului de fundamentare trebuie să ofere informații complete care să justifice că
proiectul poate fi realizat
în cazul în care va fi realizat, proiectul răspunde cerințelor și politicilor partenerului public
au fost analizate diverse alternative de realizare a proiectului și că varianta cea mai bună este varianta parteneriatului public-privat
proiectul beneficiază de închidere financiară și în cazul în care costul proiectului nu poate fi acoperit din venituri publice, care este conținutul și forma participării partenerului public la proiect, cu încadrarea în prevederile legale.
Studiul de fundamentare trebuie să acopere principalele aspecte tehnice, financiare, economice, sociale, instituționale și de mediu ale proiectului public-privat, cuprinzând cel puțin următoarele elemente
obiectivul public al proiectului
evaluarea participării partenerului public la proiect cu specificarea situației reale a activelor cu care participă (situația terenului, a utilităților, serviciilor etc.)
aria de acoperire a proiectului
beneficiile pe care le poate aduce proiectul
direcția de adresabilitate a proiectului
posibilitățile tehnice de implementare
analiza de buget și risc (identificare, impact, probabilitate, planificare)
etapele implementării proiectului și necesarul de resurse pentru implementare și operare
lista procedurilor și standardelor utilizate în proiectul de parteneriat public-privat
estimarea bugetară, care cuprinde atât valoarea estimativă a investiției private, cât și valoarea estimativă echivalentă a participării partenerului public la proiect
evaluarea aproximativă a perioadei determinate de derulare a contractului de parteneriat public-privat
posibilități de recuperare a investițiilor
estimarea efectelor asupra pieței muncii
evaluarea impactului asupra mediului
realizarea unei ilustrări de temă de proiect, care cuprinde, de principiu, planul de amplasare în zonă, planul general, planuri și secțiuni generale de arhitectură sau orice alte elemente tehnice și de arhitectură care pot să conducă la o estimare cât mai reală a valorii investiției
analiza și propunerea unui anume tip de contract de parteneriat public-privat, din care rezultă gradul de participare al fiecărui partener la proiect
managementul schimbării/tranziției.