DECRET nr. 40 din 13 februarie 1950 privind Marina Comercială
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Pentru a asigura o buna organizare a transporturilor pe apa, astfel ca Marina Comercială să poată contribui la executarea și depășirea Planului de Stat, ajungând prin dezvoltarea activității marinaresti la propășirea economiei naționale a R.P
în drum spre socialism, se stabilesc prin prezentul decret, normele operative referitoare la navigația vaselor comerciale, cele privind înrolarea, ierarhia, disciplina, drepturile și obligațiunile marinarilor, precum și organizarea jurisdicției maritime și fluviale.
Prin vas comercial se înțelege orice construcție apta de a pluti, destinată navigației, pe mari, pe fluvii și ape interioare navigabile, în scopul transportării de mărfuri sau pasageri ori pentru alte servicii în afară de cele militare; sînt considerate vase comerciale și vasele de pescuit, de servitudine, de salvare și de sport. În cuprinsul prezentului decret, prin denumirea de vase, se înțelege vasele comerciale.
Din punct de vedere al formalităților de îndeplinit, pentru obținerea naționalității române, al înmatriculării și al actelor de bord ce trebuie să posede, vasele se împart în două categorii
Vase de prima categorie, cele mai mari de 10 tone metrice, precum și toate vasele cu propulsiune, apte a face remorcaj, sau cele cu o forta dela 40 H
în sus
Vase de a doua categorie, denumite ambarcatiuni care cuprinde toate celelalte vase. Orice vas calificat de categoria I-a trebuie să aibă un nume sau număr; cele de categoria II-a trebuie să aibă un număr. Numele se da sau se schimba cu autorizația Directiunii Marinei Comerciale. Denumirea diferitelor tipuri de vase pentru identificarea lor, determinarea caracteristicilor și clasificarea vaselor, se face prin decizia Ministerului Comunicațiilor.
Prin corpul vasului, se înțelege coca împreună cu toate construcțiile sau instalațiile fixe afară de masina sau motor. Prin mașini sau motoare se înțeleg aparatele care dau presiune vasului sau produc o acțiune mecanică, cu toate anexele necesare instalării și transmiterii acestor acțiuni. Fac parte din vas, toate piesele necesare navigației, diferitelor manevre, siguranței, higienei și exploatării potrivit destinatiunii vasului, chiar cînd acestea ar fi scoase din vas oarecare timp, precum și proviziile.
Construcțiile de vase, cu excepția comenzilor primite din partea Statelor străine, se executa în cadrul Planului de Stat, potrivit directivelor de ordin tehnic, stabilite de Ministerul Comunicațiilor. Ministerul Comunicațiilor exercita controlul construcțiilor de vase numai pentru acelea care urmează a aborda pavilionul român, prin Direcțiunea Marinei Comerciale, care va putea suspenda cu autorizația Comisiunii de Stat a Planificarii, lucrările ce nu se executa potrivit directivelor ce se vor da prin decizia Ministerului Comunicațiilor.
Contractul de construcție va fi înscris în registrul vaselor în construcție al Căpităniei Portului, în raza căreia se afla șantierul autorizat cu execuția lucrării, conform legilor comerciale. În acest registru se vor transcrie și eventualele transferuri de proprietate, cum și instituiri de drepturi reale, intervenite pînă la obținerea certificatului de naționalitate, conform legilor comerciale. Lansarea la apa a vasului se face numai cu autorizarea Căpităniei Portului și în urma măsurilor necesare prevenirii accidentelor.
Se acorda naționalitatea română
Vaselor proprietatea R.P.R., respectiv ale Instituțiilor sau Întreprinderilor română de Stat
Vaselor proprietatea societăților care au sediul social principal pe teritoriul R.P
și în care Statul participa cu cel puțin 50% din capitalul vărsat
Vaselor proprietatea societăților particulare, dacă au sediul social principal pe teritoriul R.P
și dacă au capital românesc în proporție de cel puțin 50%
Vaselor de categoria I-a, proprietatea cetățenilor români. Ambarcatiunile proprietatea cetățenilor români, au de drept naționalitatea română; dovada naționalității ambarcatiunilor se face prin "Carnetul de Ambarcatiune".
Certificatul de naționalitate și carnetul de ambarcatiune se preschimba dacă vasul își schimba numele, portul de înscriere, tipul sau caracteristicile. Certificatul de naționalitate sau carnetul de ambarcatiune, se anulează dacă vasul și-a pierdut naționalitatea română.
Naționalitatea se pierde prin vinderea vasului unui Stat sau cetățean străin.
Abordarea pavilionului român pe vasele comerciale, se face în baza certificatului de naționalitate, pentru cele de categoria I-a și în baza carnetului de ambarcatiune, pentru cele de categoria II-a. Se poate elibera un permis provizoriu de abordarea pavilionului român, vaselor noi construite sau cumpărate în străinătate. Acest permis se eliberează de Ministerul Comunicațiilor, la propunerea Directiunii Marinei Comerciale sau de Consulatul Roman, în străinătate, care va înștiința despre aceasta Ministerul Comunicațiilor. Permisul va fi valabil pe timpul necesar obținerii naționalității române sau pentru durata necesară intrării vasului într-unul din porturile naționale.