DECRET-LEGE Nr. 115 din 27 aprilie 1938 *1) pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare *2)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Cartea funciară descrie imobilele și cuprinde arătarea drepturilor reale ce au ca obiect aceste bunuri. Drepturile personale, faptele sau alte raporturi juridice în legătură cu imobilele cuprinse în cartea funciară vor putea fi înscrise numai în cazurile anume prevăzute de lege.
Cărțile funciare sînt întocmite și numerotate pe comune. Cărțile funciare privitoare la imobilele din aceeași comuna alcătuiesc registrul funciar al comunei. Dacă o comuna este alcătuită din mai multe sate, cărțile funciare se vor numerota pe sate și vor alcătui registrele funciare ale acestora.
Cărțile funciare se țin într-un singur exemplar la judecătorie, ca instanța de cărți funciare.
Cartea funciară se va alcătui, în afară de titlu, din trei părți: Partea I. Descrierea imobilelor; Partea II. Înscrierile privitoare la dreptul de proprietate; Partea III. Înscrierile privitoare la sarcini.
Înscrierile sînt de trei feluri
Intabularea
Înscrierea provizorie
Notarea.
Cartea funciară se întregește cu planul, înscrisurile privitoare la înscrieri și registrul de intrare.
Planul cuprinde parcelele din comuna cu arătarea numărului fiecăreia. Orice schimbare în întinderea unei parcele se va trece pe plan în temeiul schitei prezentate de părți.
De pe fiecare înscris, în temeiul căruia se face o înscriere în cartea funciară, se va opri o copie, a carei conformitate cu originalul se va adeveri din oficiu. Aceste copii se vor păstra în arhiva alcatuind dosarele cărții funciare.
La fiecare instanța de cărți funciare, se vor tine
Registrul de intrare
Repertorii alfabetice, care vor cuprinde numele proprietarilor cu arătarea numărului de carte funciară în care sînt înscriși
Repertorii parcelare, cu arătarea numărului parcelelor și a cărților funciare în care sînt înscrise
Registrele și condicile de evidenta prevăzute în regulamentul acestei legi. Repertoriile prevăzute în punctele 2 și 3 se vor tine pe comune, iar în cazul prevăzut de art. 2, al. 3, pe sate.
Oricine poate cerceta cărțile funciare, planurile și arhiva. Conducătorul de cărți funciare va elibera, la cerere, extracte, certificate sau copii legalizate de pe acestea. Nici o autoritate nu va putea cere trimiterea originalului cărții funciare sau al planurilor. Numai instanțele judecătorești vor putea sa ceara dosarul înscrisurilor privitoare la o înscriere atacată.
Drepturile tabulare sînt drepturile reale asupra imobilelor înscrise în cartea funciară și anume
Dreptul de proprietate
Dreptul de superficie
Dreptul de uzufruct, uz, abitatiune și servitute
Dreptul de ipoteca.
Obiectul drepturilor tabulare este corpul funciar care poate fi alcătuit dintr-una sau mai multe parcele. Aceeași carte funciară a poate cuprinde mai multe corpuri funciare.
Corpul funciar se va modifica prin: 1. Alipiri, cînd mai multe parcele se unesc într-un singur corp funciar sau cînd se adauga o noua parcela la un corp funciar sau se mărește întinderea unei parcele
Dezlipiri, cînd se desparte o parcela de la un corp funciar sau se micșorează întinderea unei parcele.
În caz de alipire sau dezlipire se vor săvârși dacă va fi nevoie
Transcrieri, cînd o parcela se trece dintr-o carte funciară într-alta
Reinscrieri, cînd dezlipindu-se o parcela, aceasta se va trece în aceeași carte funciară ca un corp funciar de sine statator sau ca parcela unui alt corp funciar, ori dacă transcriindu-se o parte din parcela într-o alta carte funciară, restul se trece în vechea carte funciară cu arătarea noului număr și al întinderii.
Dacă toate parcelele înscrise într-o carte funciară au fost transcrise sau au încetat de a mai fi obiecte de carte funciară, aceasta se va închide și nu va mai putea fi redeschisă pentru noi înscrieri.
Imobilele ce aparțin domeniului public se vor înscrie numai în registrele speciale ale comunei sau ale satului, în cazul prevăzut de art. 2, al. 3, ce se vor tine la instanța de carte funciară. Imobilele întreprinderilor publice de cai ferate sau ale canalurilor se vor înscrie și în registrele centrale. Tot astfel, se vor înscrie imobilele întreprinderilor private de cai ferate sau ale canalurilor, dacă Statul are dreptul de a le rascumpara sau de a le dobândi. Proprietatea miniera se va înscrie numai în registrul minier.
Drepturile reale asupra imobilelor se vor dobândi numai dacă între cel care da și cel care primește dreptul este acord de voința asupra constituirii sau strămutării, în temeiul unei cauze arătate, iar constituirea sau strămutarea a fost înscrisă în cartea funciară. Drepturile reale se vor stinge numai dacă radierea s-a înscris în cartea funciară cu consimțămîntul titularului; consimțămîntul nu va fi de trebuinta dacă dreptul se stinge prin împlinirea termenului arătat în înscriere sau prin moartea titularului. Dacă dreptul, care urmează să fie radiat, este grevat în folosul unei terțe persoane, radierea se va face cu păstrarea dreptului acestei persoane. Hotărîrea judecătorească sau, în cazurile anume prevăzute de lege, deciziunea autorității administrative, vor înlocui acordul de voința sau consimțămîntul.
Dispozițiunile privitoare la dobândirea sau stingerea drepturilor se vor aplica, de asemenea, în cazul modificărilor lor.