DECRET-LEGE Nr. 115 din 27 aprilie 1938 *1) pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare *2)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Intabularea se va incuviinta numai dacă înscrisul original
Arata data cînd a fost întocmit, precum și domiciliul părților
Arata numărul parcelei sau al cărții funciare, dacă înscrierea privește toate imobilele cuprinse în aceeași carte funciară
Cuprinde declarația expresă, prin care acel al cărui drept urmează să fie stramutat, grevat, restrâns, ori stins, consimte la intabulare. Aceasta declarație se poate da și printr-un înscris deosebit sau chiar prin cererea de intabulare înfățișată instanței de carte funciară. În aceste cazuri se vor arata data înscrisului în temeiul căruia se cere intabularea, precum și elementele esențiale ale dreptului ce urmează a fi intabulat.
Intabularea unui drept real se va putea incuviinta numai și în temeiul unei hotărîri judecătorești desavarsite.
Radierea unui drept tabular, care se stinge prin moartea titularului, se va incuviinta în temeiul unui extract din registrul stării civile. În același caz, dacă obiectul dreptului supus radierii consta în prestațiuni periodice, radierea nu se va admite în temeiul extractului din registrul stării civile, decât dacă nu au trecut 3 ani de la moartea titularului dreptului, fără ca cei îndreptățiți sa fi cerut notarea acțiunii pentru plata ratelor datorate.
Înscrierea provizorie va avea ca efect dobândirea, modificarea sau stingerea unui drept tabular cu rangul dobîndit prin aceasta înscriere, sub condițiunea și în măsura justificarii ei.
Înscrierea provizorie se va putea cere de asemenea în temeiul unei hotărîri, care poate fi atacată pe cale ordinară sau prin recurs
Dacă partea a fost obligată în strămutarea, constituirea sau stingerea unui drept tabular
Sau dacă cel care administrează bunurile unei alte persoane a fost obligat sa dea garanție ipotecară.
Înscrierea provizorie a radierii dreptului de ipoteca se va incuviinta numai dacă debitorul a consemnat în mod irevocabil suma datorată, capete și accesorii sau suma maxima cînd dreptul de ipoteca s-a înscris pentru o asemenea suma.
Instanța de carte funciară va admite justificarea dacă se înfățișează
Declarațiunea scrisă, prin care cel îndreptățit întregește cerințele privitoare la intabulare; sau în lipsa acesteia, hotărîrea judecătorească desavarsita care o înlocuiește
În cazurile prevăzute de art. 50, pct. 1 și 2, hotărîrea rămasă desavarsita
În cazul prevăzut de art. 51, hotărîrea desavarsita de validare.
Justificarea înscrierii în cazul art. 52, pct. 1, se va putea face atît timp cat nu s-a notat în cartea funciară cererea de radiere a acestei înscrieri. În acest caz, dacă justificarea înscrierii urmează a se face în temeiul unei hotărîri judecătorești, cel ce a cerut înscrierea va infatisa instanței o copie legalizată de pe acțiunea intentată spre a fi notată.
Radierea înscrierii provizorii se poate cere de orice interesat, numai dacă au trecut 15 zile de la înmânarea încheierii, prin care s-a încuviințat înscrierea provizorie. Instanța va putea acorda prelungirea acestui termen de justificare, dacă cel înscris provizoriu a făcut cerere de prelungire înăuntrul termenului de 15 zile. Prelungirea se va nota în cartea funciară.
Instanța se va pronunța asupra cererii de radiere după ascultarea părților, afară de următoarele cazuri cînd o va respinge din oficiu
Dacă termenul de justificare nu era împlinit
Dacă înaintea cererii de radiere s-a notat în cartea funciară acțiunea în justificarea înscrierii provizorii sau în executarea obligațiunii garantate prin înscrierea provizorie.
Cînd înscrierea provizorie a fost radiată, instanța va respinge din oficiu cererea pentru o noua înscriere a aceluiași drept
Dacă radierea s-a făcut în urma unei declarațiuni prin care cel ce a obținut înscrierea a renunțat fără rezerva la acest drept
Sau dacă radierea s-a făcut în temeiul unei hotărîri judecătorești desavarsite, prin care acțiunea, pe care se întemeia înscrierea provizorie, a fost respinsă în fond
Sau dacă a fost notată hotărîrea desavarsita prin care s-a constatat nevaliditatea titlului în temeiul căruia fusese cerută înscrierea provizorie
Sau dacă după radierea unei înscrieri provizorii nejustificate, s-a cerut din nou aceeași înscriere provizorie, fără a se infatisa dovada ca s-a pornit acțiunea în justificare.
Dacă înscrierea provizorie a fost încuviințată, se vor putea săvârși înscrieri atît împotriva celui intabulat, cat și împotriva celui înscris provizoriu. Dacă înscrierea provizorie a fost justificată, se vor radia din oficiu înscrierile făcute împotriva titularului intabulat. Dacă, dimpotriva, înscrierea provizorie a fost radiată, se vor radia din oficiu înscrierile făcute împotriva celui înscris provizoriu. Dispozițiunile de mai sus se vor aplica prin asemănare și în cazul cînd radierea unui drept tabular s-a încuviințat printr-o înscriere provizorie.
Mai mulți proprietari nu pot fi înscriși în aceeași carte funciară decât dacă se găsesc în indiviziune, în care caz se va arata partea indiviză a fiecărui proprietar.
Dacă vreo clădire face obiectul proprietății pe etaje sau pe apartamente, se va deschide o carte funciară colectivă pentru întreaga clădire și câte o carte funciară individuală pentru fiecare etaj sau apartament. Imobilul în întregul său va fi indicat în cartea funciară colectivă cu un număr nefractionat, iar în cărțile funciare individuale, fiecare etaj sau apartament va fi indicat cu un număr de parcela fractionat, al cărui numarator va fi numărul arătat în cartea funciară colectivă, iar numitorul va fi indicele etajului sau apartamentului. În cartea funciară colectivă se vor înscrie toți proprietarii etajelor ori apartamentelor. Aceasta carte va arata: în titlu, clădirea care face obiectul proprietății individuale pe etaje ori apartamente, împreună cu numărul ei de parcela, iar în partea I, numărul de parcela al fiecărui etaj ori apartament, cu indicarea cărții funciare în care se găsește înscris, precum și părțile indivize comune ale clădirii. În cartea funciară individuală se va înscrie proprietarul etajului sau apartamentului, se va arata dreptul de coproprietate asupra părților comune indivize și se va face trimitere la numărul cărții funciare a întregii clădiri. Înscrierile privitoare la întreaga clădire se vor face atît în cartea funciară colectivă, cat și în cele individuale.
Proprietarul poate renunța la dreptul sau printr-o declarație înfățișată instanței pentru ca să fie intabulata în cartea funciară încetarea dreptului de proprietate. În acest caz comuna va putea cere înscrierea dreptului de proprietate în folosul ei.
Dreptul de superficie se va înscrie în folosul titularului în partea a treia a cărții funciare de proprietate, arătându-se totodată cartea funciară, în care s-a înscris dreptul de superficie ca un corp funciar de sine statator. Imobilul asupra căruia s-a constituit dreptul de superficie se va înscrie cu același număr de parcela însoțit de un indice ca și în cartea funciară a dreptului de proprietate, făcându-se arătarea în rubrica de observatiuni despre numărul cărții funciare a proprietății. Dacă dreptul de superficie se constituie pe una din parcelele care alcătuiesc corpul funciar sau pe o parte dintr-o astfel de parcela, se va alcătui un corp funciar din parcela sau din partea de parcela grevata cu dreptul de superficie.
Dacă uzufructul, uzul, abitatiunea sau servitutea are drept obiect numai o parte dintr-o parcela, aceasta se va arata printr-o schita facuta de pe plan. Servitutea va fi arătată și în cartea funciară a fondului dominant.
Radierea unei servituți constituite în folosul unui imobil, se va putea face numai cu învoirea terțului, care are înscris vreun drept tabular asupra imobilului. Chiar fără aceasta învoire, instanța de carte funciară va putea dispune radierea dreptului de servitute, după ascultarea părților, dacă paguba pricinuită prin radiere ar fi neinsemnata.
Ipoteca se poate înscrie numai asupra unui corp funciar în întregul său sau asupra părții unui coproprietar. Dacă ipoteca s-a constituit asupra unui etaj sau apartament, ea va fi înscrisă atît asupra acestora cat și asupra părții comune indivize cuvenită proprietarului ipotecat.
Dreptul de ipoteca se va înscrie pentru o anume suma de bani, arătându-se câtimea dobânzii. Cînd suma creanței este determinata printr-o sumă maxima arătată în înscrisul de constituire, dreptul de ipoteca se va înscrie pentru această sumă.
Dobânzile convenționale și legale, anuitatile, rentele sau celelalte prestațiuni periodice, datorate pe ultimii trei ani, vor avea rangul ipotecii. Dacă urmărirea creanței ipotecare s-a notat în cartea funciară, dobânzile, anuitatile, rentele sau celelalte prestațiuni periodice scăzute după notare vor avea rangul ipotecii. Cheltuielile de judecată și urmărire vor avea rangul dreptului de ipoteca, pînă la suma maxima înscrisă pentru asigurarea lor.
Cînd din înscrisul doveditor al vânzării se invedereaza ca prețul nu a fost plătit, ori n-a fost plătit în întregime, dreptul de ipoteca legală pentru garantarea prețului datorat se înscrie, din oficiu, în folosul vânzătorului. Dacă însă vînzarea a fost rezolvată, acest drept de ipoteca se va radia din oficiu.
Dispozițiunile art. 67 se vor aplica prin asemănare în caz de schimb sau imparteala pentru diferența de valoare datorată în bani. Ipoteca legală pentru garantarea prețului datorat de copărtașul adjudecatar al imobilului supus împărțelii, se va înscrie în temeiul încheierii instanței de adjudecare.
Copărtașul, osebit de cazurile prevăzute de art. 68, va putea cere, în temeiul înscrisului original de imparteala și a copiei legalizate a chemării în garanție, înscrierea unei ipoteci legale asupra imobilelor ce ceilalți copartasi au dobîndit prin efectul împărțelii, prin garantarea creanței rezultând din evicțiune.
Arhitecții, antreprenorii și maistrii vor putea cere, în temeiul înscrisului original doveditor al contractului încheiat cu titularul înscris în cartea funciară, înscrierea unei ipoteci legale asupra imobilului care este obiectul lucrărilor ce s-au obligat să facă, pentru garantarea prețului acestor lucrări.
În cazurile prevăzute de art. 69 și 70, instanța de cărți funciare va incuviinta înscrierea provizorie a ipotecii legale pentru suma arătată în înscrisul de imparteala sau în contractul prevăzut de art. 70, iar în lipsa, pentru o sumă maxima, arătată în cererea de înscriere. Titularul înscris în cartea funciară va putea cere prin apel reducerea sumei maxime. Justificarea înscrierii provizorii se va face potrivit art. 52, punctul 1. În cazul prevăzut de art. 70, se va putea cere radierea înscrierii provizorii, potrivit art. 53 - 55, numai dacă au trecut trei luni de la predarea lucrării.
Cesionarul va putea cere în favoarea sa înscrierea ipotecii, pe baza înscrisului de cesiune a creanței. Debitorul cedat va putea cere în termen de o luna de la comunicarea încheierii prin care s-a ordonat înscrierea strămutării ipotecii, notarea excepțiunilor pe care le-ar fi putut opune cedentului pentru cauze anterioare comunicării încheierii și pe care înțelege să le opună cesionarului. Instanța de cărți funciare va incuviinta în întregime sau în parte radierea dreptului de ipoteca sau notarea prevăzută în alineatul precedent, în temeiul hotărîrii judecătorești desavarsite, prin care s-a pronunțat asupra temeiniciei excepțiunilor invocate de debitorul cedat.
Dacă creanta ipotecară a fost data în gaj, debitorul va putea opune creditorului gagist excepțiunile ce avea împotriva creditorului sau, dacă sînt întemeiate pe cauze anterioare datei cînd i s-a comunicat încheierea prin care s-a ordonat notarea gajului.
Dacă înscrisul de ipoteca cuprinde clauza la ordin sau la purtător, se va face arătarea despre aceasta în înscriere. În acest caz dreptul de ipoteca sau dreptul de gaj asupra creanței ipotecare se va dobândi și va fi opozabil fără înscriere în cartea funciară prin însăși strămutarea sau darea în gaj a titlului la ordin sau la purtător.
Dacă ipoteca creanței novate a fost rezervată pentru garantarea noii creanțe, aceasta se va înscrie cu rangul vechii ipoteci, în temeiul înscrisului dovedind novatiunea.
Cel subrogat în drepturile creditorului ipotecar va putea cere înscrierea strămutării dreptului de ipoteca, în temeiul înscrisurilor ce dovedesc subrogatiunea.
Rangul ipotecilor poate fi schimbat prin notarea priorității în temeiul învoielii făcute între creditorii ipotecilor al căror rang se schimba. Dacă între ipotecile al căror rang se schimba se găsesc și alte ipoteci sau drepturi ai căror titulari n-au consimțit la acordarea priorității, aceasta schimbare nu le va fi opozabilă decât în măsura în care le era opozabilă ipoteca al carei rang a fost cedat. Dacă imobilul este vândut la licitație, creditorul care a dobîndit rangul unei creanțe sub condițiune, va putea renunța la folosul schimbării de rang, creanta ipotecară condiționată reluandu-și rangul cedat. Dispozițiunile de mai sus se vor aplica și în cazul cînd titularul unei ipoteci, în rang egal cu ipoteca al cărui rang a fost cedat, nu s-a învoit la schimbare.
Impozitul pe venitul lucrului nemișcător, datorat pe ultimii cinci ani, va fi opozabil și fără înscriere.
Drepturile reale sub condițiune suspensivă nu se vor putea intabula sau înscrie provizoriu; obligațiunea de a stramuta ori a greva, facuta sub o atare condițiune, se va putea însă nota în cartea funciară. Condițiunea rezolutorie, termenul extinctiv sau sarcina liberalitatii se vor arata în cuprinsul intabulării sau înscrierii provizorii.
Dacă aportul unui asociat consta într-un drept tabular, acesta se va înscrie pe numele asociaților. Dacă apoi, aceeași societate sau asociație devine persoana juridică, dreptul adus ca aport se va înscrie pe numele persoanei juridice în temeiul unui certificat eliberat de grefa tribunalului în al cărui registru s-a făcut înscrierea persoanei juridice.
Se vor putea nota în cartea funciară
Incapacitatea sau restrangerea capacității
Administrația vremelnică și curatelele speciale
Convențiunea matrimoniala, modificarea sau înlocuirea ei, fie chiar judecătorească
Oprirea înstrăinării sau grevarii privitoare la un drept înscris
Modalitățile obligațiunii de a stramuta sau de a greva
Contractul de locațiune
Cesiunea de venituri
Vânzarea spre tăiere a unei păduri
Dreptul de preemțiune
Promisiunea stipulată prin convenția de a încheia un contract viitor
Intențiunea de a instraina ori a ipoteca
Schimbarea rangului ipotecii
Contractul de gaj asupra unei creanțe ipotecare
Ipotecile colective
Notările prevăzute în legea urmăririlor silite
Delasarea imobilului ipotecat
Separația de patrimonii
Acțiunea pentru anularea declarațiuni de moarte
Acțiunea de rectificare a inscrierilor din cartea funciară, precum și declarația prevăzută de art. 37, alin. 4
Acțiunea pentru desființarea sau desfacerea actului juridic pentru cauze posterioare încheierii lui
Acțiunea pauliana
Acțiunea prevăzută de art. 24
Acțiunea în imparteala; 24. Acțiunea prevăzută de art. 47, alin. 2
Încheierea de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară, apelul și recursul potrivit celor prevăzute de art. 125, alin, 2, 127, alin. 5 și 128, alin. 2
Orice fapt, drept personal sau alte raporturi juridice, ori acțiune, a căror notare este ingaduita de lege.
Se vor putea nota fără însă ca opozabilitatea față de tertele persoane sa atarne de aceasta înscriere
Sentinta declarativă de faliment
Sentinta de admitere în principiu a concordatului preventiv
Sentinta de omologare a concordatului
Declarațiunea de utilitate publică a exproprierii unui imobil
Faptul ca imobilul a fost dobîndit în temeiul legilor de improprietarire.
Înscrierea ori radierea notarilor se va face la cererea părților interesate în temeiul înscrisurilor doveditoare, iar în cazurile prevăzute de art. 81, punct. 1, 2, 14, 16, 17, 18, 23, 25, 26 și art. 82 și la cererea vreunei instanțe judecătorești. În cazul prevăzut de art. 82, punct. 4, înscrierea va putea fi cerută, și de organele arătate în legea de expropriere pentru cauza de utilitate publică. În cazul prevăzut de art. 82, punct. 5, și de Ministerul Public, precum și de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, instanța de carte funciară poate face și din oficiu o atare notare. Înscrisul în temeiul căruia se face notarea trebuie să îndeplinească și următoarele cerințe: în cazul prevăzut de art. 81 punct. 3, cerințele de valabilitate ale actului juridic ce cuprinde, iar în cazul punctelor 4 - 13 inclusiv și cerințele pentru înscrierea provizorie.
Obligațiunea de a stramuta sau a greva sub condițiune suspensivă, se va radia din oficiu, dacă nu se dovedește îndeplinirea ei ,în termen de 10 ani de la notare. Tot astfel, se va radia condiția rezolutorie, dacă nu s-a cerut în temeiul ei radierea dreptului înscris sub o asemenea modalitate, timp de 20 ani de la înscriere.
Promisiunea stipulată prin convențiunea de a încheia un contract viitor se va putea radia, dacă cel în drept n-a cerut prin acțiune încheierea contractului în termen de 6 luni de la trecerea termenului statornicit pentru încheierea lui. Radierea se va ordonă după ascultarea părților.
Separatiunea de patrimonii în folosul tuturor creditorilor defunctului, precum și a legatarilor, se va nota în cărțile funciare a imobilelor din moștenire, în temeiul încheierii instanței de moștenire
Dacă un creditor al defunctului sau un legatar a cerut separatiunea de patrimonii
Sau dacă s-a ordonat lichidarea moștenirii. Încheierea va arata cărțile funciare în care urmează să se facă înscrierea; instanța de moștenire o va trimite din oficiu instanțelor de cărți funciare.
Separatiunea de patrimonii se va radia în temeiul încheierii instanței de moștenire
Dacă creanțele și sarcinile constatate prin inventar au fost achitate
Sau dacă, lichidarea moștenirii ordonată la cererea moștenitorului incetand prin renunțarea acestuia la beneficiul de inventar, sau prin decădere, nici un îndreptățit nu a cerut în termen de o luna de la data încetării, continuarea lichidării.