DECRET-LEGE Nr. 115 din 27 aprilie 1938 *1) pentru unificarea dispozițiilor privitoare la cărțile funciare *2)
Text cu caracter informativ. Numai versiunea publicată în Monitorul Oficial al României este cea oficială.
Drepturile reale sub condițiune suspensivă nu se vor putea intabula sau înscrie provizoriu; obligațiunea de a stramuta ori a greva, facuta sub o atare condițiune, se va putea însă nota în cartea funciară. Condițiunea rezolutorie, termenul extinctiv sau sarcina liberalitatii se vor arata în cuprinsul intabulării sau înscrierii provizorii.
Dacă aportul unui asociat consta într-un drept tabular, acesta se va înscrie pe numele asociaților. Dacă apoi, aceeași societate sau asociație devine persoana juridică, dreptul adus ca aport se va înscrie pe numele persoanei juridice în temeiul unui certificat eliberat de grefa tribunalului în al cărui registru s-a făcut înscrierea persoanei juridice.
Se vor putea nota în cartea funciară
Incapacitatea sau restrangerea capacității
Administrația vremelnică și curatelele speciale
Convențiunea matrimoniala, modificarea sau înlocuirea ei, fie chiar judecătorească
Oprirea înstrăinării sau grevarii privitoare la un drept înscris
Modalitățile obligațiunii de a stramuta sau de a greva
Contractul de locațiune
Cesiunea de venituri
Vânzarea spre tăiere a unei păduri
Dreptul de preemțiune
Promisiunea stipulată prin convenția de a încheia un contract viitor
Intențiunea de a instraina ori a ipoteca
Schimbarea rangului ipotecii
Contractul de gaj asupra unei creanțe ipotecare
Ipotecile colective
Notările prevăzute în legea urmăririlor silite
Delasarea imobilului ipotecat
Separația de patrimonii
Acțiunea pentru anularea declarațiuni de moarte
Acțiunea de rectificare a inscrierilor din cartea funciară, precum și declarația prevăzută de art. 37, alin. 4
Acțiunea pentru desființarea sau desfacerea actului juridic pentru cauze posterioare încheierii lui
Acțiunea pauliana
Acțiunea prevăzută de art. 24
Acțiunea în imparteala; 24. Acțiunea prevăzută de art. 47, alin. 2
Încheierea de respingere a cererii de înscriere în cartea funciară, apelul și recursul potrivit celor prevăzute de art. 125, alin, 2, 127, alin. 5 și 128, alin. 2
Orice fapt, drept personal sau alte raporturi juridice, ori acțiune, a căror notare este ingaduita de lege.
Se vor putea nota fără însă ca opozabilitatea față de tertele persoane sa atarne de aceasta înscriere
Sentinta declarativă de faliment
Sentinta de admitere în principiu a concordatului preventiv
Sentinta de omologare a concordatului
Declarațiunea de utilitate publică a exproprierii unui imobil
Faptul ca imobilul a fost dobîndit în temeiul legilor de improprietarire.
Înscrierea ori radierea notarilor se va face la cererea părților interesate în temeiul înscrisurilor doveditoare, iar în cazurile prevăzute de art. 81, punct. 1, 2, 14, 16, 17, 18, 23, 25, 26 și art. 82 și la cererea vreunei instanțe judecătorești. În cazul prevăzut de art. 82, punct. 4, înscrierea va putea fi cerută, și de organele arătate în legea de expropriere pentru cauza de utilitate publică. În cazul prevăzut de art. 82, punct. 5, și de Ministerul Public, precum și de Ministerul Agriculturii și Domeniilor, instanța de carte funciară poate face și din oficiu o atare notare. Înscrisul în temeiul căruia se face notarea trebuie să îndeplinească și următoarele cerințe: în cazul prevăzut de art. 81 punct. 3, cerințele de valabilitate ale actului juridic ce cuprinde, iar în cazul punctelor 4 - 13 inclusiv și cerințele pentru înscrierea provizorie.
Obligațiunea de a stramuta sau a greva sub condițiune suspensivă, se va radia din oficiu, dacă nu se dovedește îndeplinirea ei ,în termen de 10 ani de la notare. Tot astfel, se va radia condiția rezolutorie, dacă nu s-a cerut în temeiul ei radierea dreptului înscris sub o asemenea modalitate, timp de 20 ani de la înscriere.
Promisiunea stipulată prin convențiunea de a încheia un contract viitor se va putea radia, dacă cel în drept n-a cerut prin acțiune încheierea contractului în termen de 6 luni de la trecerea termenului statornicit pentru încheierea lui. Radierea se va ordonă după ascultarea părților.
Separatiunea de patrimonii în folosul tuturor creditorilor defunctului, precum și a legatarilor, se va nota în cărțile funciare a imobilelor din moștenire, în temeiul încheierii instanței de moștenire
Dacă un creditor al defunctului sau un legatar a cerut separatiunea de patrimonii
Sau dacă s-a ordonat lichidarea moștenirii. Încheierea va arata cărțile funciare în care urmează să se facă înscrierea; instanța de moștenire o va trimite din oficiu instanțelor de cărți funciare.
Separatiunea de patrimonii se va radia în temeiul încheierii instanței de moștenire
Dacă creanțele și sarcinile constatate prin inventar au fost achitate
Sau dacă, lichidarea moștenirii ordonată la cererea moștenitorului incetand prin renunțarea acestuia la beneficiul de inventar, sau prin decădere, nici un îndreptățit nu a cerut în termen de o luna de la data încetării, continuarea lichidării.
Proprietarul unui imobil poate cere ca intenția sa de a instraina ori a ipoteca să fie notată, arătând în acest din urmă caz, suma ce urmează să se garanteze prin ipoteca. Instanța va putea elibera numai un singur exemplar de pe încheierea prin care se admite notarea. Dacă se săvârșește înstrăinarea sau ipotecarea, dreptul înscris va avea rangul notarii.
Notarea intentiunii de a instraina sau de a ipoteca își pierde efectul prin trecerea unui termen de doua luni de la data înregistrării cererii. Anul, luna și ziua în care notarea își pierde efectul vor fi arătate atît în notare, cat și în încheierea care a ordonat-o.
O dată cu cererea de înscriere facuta în termen, se va infatisa și încheierea prin care s-a încuviințat notarea intentiunii, făcându-se arătare pe aceasta despre săvîrșirea înscrierii în cartea funciară. Dacă după notarea intentiunii de a instraina ori a ipoteca, s-a notat sentinta declarativă de faliment sau de admitere în principiu a concordatului preventiv, dreptul privitor la care s-a făcut notarea intentiunii va putea fi înscris numai dacă actul de înstrăinare sau de ipoteca a fost încheiat anterior sentinței declarative de faliment sau de admitere în principiu a concordatului preventiv, dovada anterioritatii se va face numai prin înscris cu data certa.
Cat timp notarea intentiunii de înstrăinare nu și-a pierdut efectul, imobilul nu va putea fi vândut la licitație decât de creditorii care au rang de preferinta înaintea notarii. Dacă proprietatea dobandita prin licitație a fost înscrisă, notarea intentiei de înstrăinare se va radia din oficiu.
Deodată cu intabulare a înstrăinării imobilului, instanța va dispune, la cererea părții pentru care s-a făcut intabularea, radierea tuturor inscrierilor ce s-au făcut după notare.
Dacă cererea pentru înscrierea dreptului nu se prezintă în termen, notarea se va radia din oficiu. Notarea nu se va putea radia înainte de trecerea termenului decât în cazul cînd indreptatitul înfățișează exemplarul încheierii prin care s-a ordonat notarea. Pe acest exemplar se va face arătarea despre săvîrșirea radierii.
Notarea intentiunii de a instraina ori a ipoteca nu se va mai putea reînnoi cu același cuprins timp de 6 luni de la data cînd și-a pierdut efectul notarea aceleiași intentiuni.
Dacă un drept de ipoteca urmează a fi înscris în mai multe cărți funciare pentru garantarea aceleiași creanțe, cartea arătată în prim loc în cerere se va insemna drept carte principala, iar celelalte drept cărți secundare. În cartea funciară principala se vor arata cărțile secundare, iar în acestea cartea principala.
Cererea de înscriere a ipotecii colective se va face potrivit dreptului comun la instanța principala, iar la celelalte instanțe se vor infatisa copii legalizate în temeiul cărora se va nota rangul cererii, pînă ce instanța cărții principale va trimite originalul cu o copie a încheierii privitoare la înscrierea cererii. Instanțele cărților secundare își vor trimite originalul una celeilalte, iar instanței cărții principale îi vor trimite copie de pe încheierile lor. Instanța principala, după ce va fi săvârșit notările și însemnările prevăzute de lege, va trimite câte o copie de pe încheiere instanțelor secundare.
Dacă s-a cerut printr-o singura cerere înscrierea dreptului de ipoteca colectivă instanței principale, aceasta o va trimite împreună cu înscrisul original și cu câte o copie a încheierii, în ordinea stabilită în cerere, celorlalte instanțe de cărți funciare, care vor urma potrivit art. 96.
Dacă după înscrierea dreptului de ipoteca într-o carte funciară se înscrie pentru garantarea aceleiași creanțe, un alt drept de ipoteca asupra imobilelor cuprinse în alte cărți funciare, se vor insemna cartea primei ipoteci drept carte principala, iar celelalte drept cărți secundare. În acest caz, instanțele de cărți secundare vor trimite încheierile lor instanței principale, care va proceda potrivit celor prevăzute de art. 96, al. 3.
Creditorul este dator sa declare existenta ipotecilor colective spre a se putea săvârși notările și însemnările mai sus prevăzute; ele se vor face și din oficiu, dacă instanța constata existenta ipotecilor colective.
Apelul împotriva încheierii vreuneia din instanțe se va inainta instanței care a dat-o. Dacă înscrierea facuta în cartea secundară se radiază în temeiul hotărîrii instanței de apel ori recurs, încheierea de radiere se va comunică și instanței principale pentru ca să se noteze la ipoteca cărții principale.
Cererile privitoare la drepturile de ipoteca colectivă înscrise se vor rezolva numai de instanța cărții principale, potrivit aratarilor cuprinse în aceasta carte; cererile înaintate instanțelor secundare se vor trimite din oficiu instanței principale. Modificările și radierile dreptului de ipoteca colectivă se vor înscrie în cartea principala și prin aceasta își vor produce efectele, fără înscriere și în cărțile funciare secundare, încheierile instanței principale se vor comunică însă instanțelor secundare. Cu toate acestea, dacă s-a cerut instanței principale radierea în întregime sau în parte a dreptului de ipoteca asupra tuturor imobilelor grevate sau numai a unora din ele, radierea se va înscrie din oficiu și în cărțile funciare respective.
Dacă ipoteca se radiază numai cu privire la imobilul înscris în cartea principala, înscrierile privitoare la ipoteca vor fi transcrise într-una din cărțile secundare, care va deveni carte principala. Dacă la instanța cărții principale exista și o carte secundară, aceasta va deveni principala. În celelalte cazuri, instanța va hotărî, dacă creditorul ipotecar n-a dispus altfel, care carte secundară va fi socotită în viitor drept principala și îi va trimite din oficiu copiile legalizate ale inscrierilor și ale înscrisurilor privitoare. Prefacerea cărții secundare în carte principala se va comunică din oficiu instanțelor secundare.
Cererile nerezolvate, privitoare la ipoteca colectivă, ce se găsesc la instanța cărții principale, se vor trimite, împreună cu o încheiere, instanței devenită principala. Aceste cereri vor avea rangul dobîndit prin înregistrarea lor la instanța care a fost principala.
Acțiunea pentru executarea prestațiunii tabulare se va putea nota în cartea funciară numai în temeiul înscrisului original, care dovedește obligația de a stramuta, constitui, modifica sau de a stinge un drept tabular. Cererea de notare se va face potrivit art. 111. Notarea acțiunii se va putea face atît timp cat se găsesc înscriși în cartea funciară, fie cel obligat la prestatiunea tabulară, fie oricare dintre dobanditorii următori, dacă toate dobandirile au fost cu titlu gratuit și posterioare obligațiunii la prestațiune tabulară.
Acțiunea în rectificare se va putea notă
Dacă reiese din cartea funciară ca, prin înscriere, reclamantul este vătămat într-un drept tabular ce este sau a fost înscris în folosul sau
În cazul cînd Ministerul public cere, în temeiul unei dispoziții de ordine publică, constatarea nulității unui act juridic.
Cînd se pretinde ca o înscriere s-a săvârșit printr-o infracțiune, cel îndreptățit, dacă dovedește ca se afla în cazurile și întrunește condițiile puse de legile penale, pentru a porni acțiunea penală, va putea depune plângerea spre a fi notată la instanța de cărți funciare, care, după ce va hotărî asupra notarii, o va trimite Ministerului public, păstrând un exemplar pentru dosar; cel îndreptățit va putea inainta plângerea și direct Ministerului public, sau instanței penale, care va trimite o copie legalizată instanței de cărți funciare, pentru a hotărî asupra notarii plângerii. Dacă acțiunea penală a fost pornită de Ministerul public, cel îndreptățit va putea cere notarea ei în temeiul copiei legalizate a rechizitorului introductiv de instanța, sau în cazurile cînd judecătorul de instrucție s-a sesizat din oficiu, în temeiul unei asemenea copii de pe ordonanța de trimitere în judecata. Notarea se va radia în temeiul copiei legalizate de pe ordonanța desavarsita de neurmărire, sau de pe hotărîrea desavarsita de achitare, prin care se constata inexistenta faptului imputat.
În cazul cînd plângerea sau acțiunea s-a făcut în termenul prevăzut de art. 37, partea vătămată va putea cere, pe baza hotărîrii desavarsite a instanței penale prin care s-a declarat nevalabilitatea înscrierii, radierea înscrierii nevalabile, precum și celor ce s-au făcut după notare, în temeiul acestei înscrieri. Notarea plângerii sau a acțiunii penale își va produce efectul și în ceea ce privește acțiunea în rectificare, dacă instanța penală s-a pronunțat numai asupra vinovatiei pârâtului sau în cazul cînd se cere radierea inscrierilor făcute înainte de notare în temeiul înscrierii nevalabile.
Acțiunea ce urmează să fie notată se va indrepta la instanța de carte funciară, alaturandu-se pe lîngă exemplarele cerute, potrivit dreptului comun, un exemplar, care va fi păstrat de această instanță. Aceasta după ce a hotărât asupra notarii cererii, va trimite acțiunea la instanța arătată de parte. Dacă acțiunea s-a introdus la instanța de drept comun, partea va putea cere instanței de carte funciară notarea ei, alăturând o copie legalizată de pe acțiune.
Creditorul va putea cere notarea acțiunii pauliene, dacă dovedește printr-un înscris, cu data certa, ca dreptul sau de creanta s-a născut înainte de actul viclean atacat. Dacă acțiunea nu a fost pornită de-a dreptul la instanța de carte funciară, creditorul va infatisa și o copie legalizată de pe acțiune.
Cererea de înscriere se va indrepta la instanța unde se afla cartea funciară în care urmează să se facă înscrierea.
Intabularea sau înscrierea provizorie poate fi cerută de oricine care potrivit înscrisului original, hotărîrii judecătorești sau hotărîrii autorității administrative, urmează sa strămute, sa constituie, sa modifice, sa dobândească sau sa stinga un drept tabular.
Înscrierea unui drept sau radierea unei sarcini pot fi cerute
de mandatarul general al celui îndrituit
de oricare dintre titularii aceluiași drept.
Creditorul a cărui creanta certa și exigibilă este dovedită printr-un înscris sau printr-o hotărîre judecătorească, ori în cazurile anume prevăzute de lege printr-o decizie a autorității administrative, va putea cere instanței de carte funciară, în numele și în folosul debitorului sau, înscrierea unui drept tabular, sau radierea unei sarcini.
Debitorul care a plătit valabil creanta ipotecară a unui cesionar neînscris în cartea funciară poate cere radierea ipotecii, dacă înfățișează înscrisul original al cesiunii și chitanța doveditoare a plății.
Cererea se va prezenta într-un singur exemplar și va arata
Instanța la care se îndreaptă
Numele și domiciliul celui care a cerut înscrierea, precum și ale persoanelor cărora încheierea urmează a fi înmânată
Înscrisul în temeiul căruia se cere înscrierea
Înscrierea ce urmează să se facă
Comuna, iar în cazul prevăzut de art. 2, al. 3, și satul în care se afla imobilul, numărul cărții funciare, numărul corpului funciar din care face parte, numărul de ordine și numărul de parcela; 6. Persoanele cărora urmează să se predea înscrisurile originale. Nearatarea persoanelor cărora urmează a se comunică încheierea sau a se preda înscrisul original nu va împiedica rezolvarea cererii.Tota astfel, se va urma în caz de nearatare a domiciliului acestor persoane. Cererea va fi primită chiar în cazul cînd ea nu arata decât comuna și numărul de parcela sau de carte funciară, dacă dreptul ce urmează să fie înscris ori radiat se referă la toate imobilele înscrise într-o carte funciară. Dacă cererea nu stabilește felul înscrierii, instanța va incuviinta, potrivit împrejurărilor, intabularea, înscrierea provizorie sau notarea. Dacă se cere intabularea, se va putea incuviinta înscrierea provizorie sau notarea; de asemeni dacă se cere înscrierea provizorie se va putea incuviinta notarea.
Dacă nu s-au alăturat la cerere, copiile înscrisului original în temeiul căruia se cere înscrierea și care urmează a fi păstrate la arhiva instanței, înscrisul original va fi retinutg pînă ce partea obligată să depună copiile, va prezenta copii conforme sau va plati taxele prevăzute în regulament pentru întocmirea lor.
Dacă înscrisul original în temeiul căruia s-ar putea săvârși înscrierea, se găsește la o alta instanța judecătorească sau la o alta autoritate administrativă, cererea de înscriere, intovarasita de o copie legalizată a înscrisului original, se va nota în cartea funciară. Înscrisul original va fi cerut din oficiu instanței judecătorești sau autorității administrative, sau se va da termen pentru aducerea lui. Dacă partea nu prezintă în acest termen înscrisul original sau dovada ca a pornit acțiunea pentru înfățișarea lui, cererea va fi respinsă, radiindu-se totodată notarea ei.